Adanca privire - Adrian Paunescu
Vložit
- čas přidán 14. 04. 2012
- Sunt plin de tine daca pleci de-acasa,
cu tine vesnic m-as impovara,
cand, noapte-zi, peretii ma apasa
eu, sub sprancene port privirea ta.
Absenta ta ca streangul sub barbie
ma strange, daca tu te-ndepartezi,
iar mana stanga parca-mi e pustie
tragandu-mi inima catre zapezi.
O umbra sant, atunci cand tu n-ai umbra,
incuviinteaza umbrei care sant
sa nu se teama cand cu tine umbla
oriunde pui piciorul pe pamant.
La paginile scrise inainte
de ceilalti orbi care-au putut vedea
adaug ca iubirea reaprinde
si ochii tai,aici, in fruntea mea.
Caci asta e iubirea cea mai mare,
sa vezi cu ochii celuilalt, adanc,
iar cand nu e cu tine si te doare
Sa-i simti in ochii tai pe-ai lui cum plang.
Asa simt eu acum cand esti departe
si nu mai stiu e noapte sau e zi,
te tin aici pe viata si pe moarte,
te vad ca ma si tem ca vei orbi.
Din ochii tai mi-i fac pe-ai mei acasa,
ca pe-o lumina vie te astept,
dar stanga mea, de dorul tau, ma lasa,
zmulgandu-mi parca inima din piept.
Nici nu mai stiu, e iarna sau e vara,
privirile ni s-au unit de tot
raman aici, dar am fugit afara,
te-as parasi cumva, dar nu mai pot.
Zapezi si flori traiesc impreunate,
miracol si cosmar, la fel, asa,
cutitul altii mi-l infig in spate,
Tu ai privirea in privirea mea.
Si poate ca aceasta e iubirea,
nu numai gelozie si asalt,
ci sa-ti modifici intr-atat privirea
incat sa vezi la fel ca celalalt.
Profetii insa iata ce-mi arata :
te sorb din ochi, precum si tu ma sorbi,
si ne vom cheltui lumina toata,
ingenunchind sub cer ca niste orbi.
gentina.wordpress.com/2010/01/...
Vangelis - conquest of paradise
• Vangelis - Conquest of... - Auta a dopravní prostředky
Oricât de singur sunt și-mi este greu
Lumini aprinzi în nopți înnegurate
Tu cer rămâi al sufletului meu
Al zilelor cu-apusuri numărate
Oare exista o declaratie de dragoste mai adevarata?!
NIMICITOR! FERICITI CEI CE IUBESC ATAT DE PROFUND...SI, POATE, CEI IUBITI ???
Cine poate exprima ,cu atâta profunzime , sensibilitatea sufletului uman?
Legământul dragostei este că orbul să creadă în iubirea văzută prin ochii celuilalt miracolul iubirii care îți umple inima fara sa vezi!
DOAMNE, CAT TALENT...! NU! INCOMENSURABIL GENIU!!!
Cu tine vesnic m as impovara....
Ce minte poate sa scrie asa ceva??!!
Multumesc,maestre! esti UNIC!
🙏🙏🙏😥😥
Pe drumul spre IUBIRE, cadea-vom in curand.
Nepasator, destinul ne va calca-n picioare.
Ridica-te, COPILA, O, cupa vrajitoare !
Da-mi buzele aprinse cat...INCA nu-s ...pamant....
(O.Khayyam)
Superba...poezia..minunate versuri!❤❤❤👏👏👏
⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Minunat poetul
Adânca privire - versuri Adrian Păunescu
Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
cu tine veşnic, m-aş împovăra,
când, noapte-zi, pereţii mă apasă
eu, sub sprâncene, port privirea ta.
Absenţa ta ca ştreangul sub barbie
mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
iar mâna stângă parcă-mi e pustie
trăgându-mi inima către zăpezi.
O umbra sunt, atunci când tu n-ai umbră,
încuviinţează umbrei care sunt
să nu se teamă când cu tine umblă
oriunde pui piciorul pe pământ.
La paginile scrise înainte
de ceilalţi orbi care-au putut vedea
adaug că iubirea reaprinde
şi ochii tăi, aici, în fruntea mea.
Căci asta e iubirea cea mai mare,
să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
iar când nu e cu tine şi te doare
să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.
Aşa simt eu acum când eşti departe
şi nu mai ştiu, e noapte sau e zi,
te ţin aici pe viaţă şi pe moarte,
te văd că mă şi tem că vei orbi.
Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
ca pe-o lumină vie te aştept,
dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
smulgându-mi parcă inima din piept.
Nici nu mai ştiu, e iarnă sau e vară,
privirile ni s-au unit de tot,
rămân aici, dar am fugit afară,
te-aş părăsi cumva, dar nu mai pot.
Zăpezi şi flori trăiesc împreunate,
miracol şi coşmar la fel, aşa,
cuţitul alţii mi-l înfig în spate,
tu ai privirea în privirea mea.
Şi poate că aceasta e iubirea,
nu numai gelozie şi asalt,
ci să-ţi modifici într-atât privirea
încât să vezi la fel cu celălalt.
Profeţii însă iată ce-mi arată:
te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi,
şi ne vom cheltui lumina toată,
îngenunchind sub cer ca nişte orbi.
("Manifest pentru mileniul trei", 1986)
💪🏻
Zbori ,zbori spre iernile stinghere
Sunt singur sunt atât de trist
Îmbrac cu mintea casa goala
Și locul unde m am născut copil
Am o amărăciunea atatat de mare
În inima ce mi spune despre sat
Și desenez din gânduri doar petale
Când te privesc prin lacrimi de neant.
.
Și parca este primăvara
Ca am obosit deatata frig
E mai,și se îndreaptă către vara
Sunt doar o emisfera trista..în vârf de munți.
Acei prieteni care au pus o vorba
Și un surâs atunci în cafenea
Au dispărut și ei și vorba-ti
Sunt singur Eu,cu masa și o cafea...
Și bând la ea îmi amintesc de tine
E un șervețel chitit pe ea
Plâng, și cu el îmi limpezesc privirea..
Stergandu mi lacrima în cafenea.
Sunt ani ,de când nu ne cunoaștem
Și în aceasta rătăcire de zbucium
Prefer sa te visez în fiecare noapte
Tu ,rochie,și sandale care zburzi...
Ai preferat sa îmi lași sora
Singurătatea ca un chin
În contopire de clorofila
Te ai șters...si ai devenit suspin
Sau poate val ce mi spala fruntea
Când caut sa te regăsesc
Sa ți pun pe buze sărutul morții
Sa te inviu. din gânduri și din cărți.
SUPERBE VERSURI.....NEMURITOARE.....
Vorbeste
Adânca privire - Adrian Păunescu
Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veșnic m-aș împovăra,
Când, noapte-zi, pereții mă apasă
Eu, sub sprâncene, port privirea ta.
Absența ta, ca ștreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-depărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.
O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviințează umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.
La paginile scrise înainte
De ceilalți orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Și ochii tăi, aici, în fruntea mea.
Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine și te doare
Să-i simți în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.
Aşa simt eu acum, când ești departe,
Și nu mai știu: e noapte sau e zi,
Te țin aici pe viată și pe moarte,
Te văd, că mă și tem că vei orbi.
Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aștept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.
Nici nu mai știu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aș părăsi cumva, dar nu mai pot.
Zăpezi și flori trăiesc împreunate,
Miracol și coșmar, la fel, aşa,
Cuțitul alții mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.
Și poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie și asalt,
Ci să-ți modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel cu celălalt.
Profeții însă iată ce-mi arată:
Te sorb din ochi, precum și tu mă sorbi,
Și ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca niște orbi.
Respect!