Educația Între Pedeapsă și Profit - Despre Școala din România (Pe lângă Subiect, Ep. 3)
Vložit
- čas přidán 8. 07. 2024
- Bine v-am găsit, preteni, la al treilea episod ”Pe lângă Subiect”, un podcast cu un psiholog-recepționer (Octav), un filosof cu fruntea cât Chinteniu (Nădășan), un muzician cu viață secretă de programator (Miclăuș) și un artist-tatuator așa-zis jurist (Paul).
În acest episod ne-am aflat pe lângă subiectul sistemului de educație din România, care, în retrospectivă, s-a centrat pe ambiguitatea statutului elevului/studentului care se află în mijlocul unei tranziții de la o educație bazată pe disciplină și pedeapsă, la educația permisiv-liberală centrată pe privatizare, educație individuală (juridică, financiară, sexuală etc.) și profit. Astfel, am discutat despre experiențele noastre cu autoritatea profesorului, cu sadismul exercitat prin instrumentele pedepsei (catalogul, notele, absențele), despre obsesia românească cu învățarea mecanică și cultura generală și, nu în ultimul rând, despre percepția generalizată în societatea românească contemporană conform căreia educația ar trebui să fie privită ca un fel de ”workshop” perpetuu care să ne pregătească mai bine pentru a deveni ”antreprenori” în toate domeniile vieții, educația având astfel o singură finalitate: profitul și acumularea de capital. În concluzie, am putea spune că am rămas cu mai multe întrebări decât concluzii: mergem la școală ca să luăm note bune? ca să nu ne certe părinții sau profesorii? ca să rămânem cu o diplomă și o specializare sau ca să ajungem să avem o stabilitate financiară? mergem la școală doar pentru că trebuie? Sau, într-un final, mergem la școală doar ca să nu simțim că greșim cu ceva? Dar dacă, cum ar spune Hegel, această frică de a greși este tocmai greșeala însăși?
Ne-am bucura dacă ne-ați trimite un mail (pelangasubiect.podcast@gmail.com) sau un mesaj pe platformele noastre de socializare (linktr.ee/Pe_Langa_Subiect) cu experiențele voastre similare sau cu perspectiva voastră despre acest episod (i.e., dacă anumite teme vi s-au părut interesante, dacă ați dori să auziți mai multe informații despre un subiect specific, dacă ați auzit anumite puncte de vedere pe care nu le-ați mai auzit în alte locuri, etc.)
De asemenea, pe durata acestui episod, Octav și Miclăuș au făcut o incantație vrăjitorească cu efecte secundare neașteptate și au fost înlocuiți, cam juma de oră, de Eustache și Văru It. Sunt în regulă acum, a fost șocant și pentru noi...
Vă lăsăm și o bibliografie sumară pentru diversele cărți și articole pe care le-am menționat pe parcursul podcastului:
Fisher, Mark (2022). Realism capitalist. Nu există nicio alternativă? Editura Tact.
Foucault, Michel (1995 [1975]). Discipline and Punish: the Birth of the Prison. Editura Vintage.
Despre cum copiii ar trebui să se ”auto-disciplineze”: www.edupedu.ro/video-psiholog...
Clinicile de rehab din Elveția pt cei superbogați: www.theguardian.com/society/2...
Restricționarea TikTok-ului în China: www.technologyreview.com/2023...
Timestamps:
0:00 Intro
2:25 Blondu’ de la Drept
11:00 Învățarea mecanică și umilirea elevului
18:20 Produsul de olimpici
24:30 Profesorul între părinte și zeu
32:15 Instrumentul pedepsei - Catalogul
41:00 Elevii rebeli
45:00 Statutul de Profesor, Titularizarea
1:00:40 Cultura generală și facultatea ”nefacultativă”
1:10:45 Educația în era dezindustrializării
1:19:35 Educația din perspectiva liberal-individualistă
1:22:40 Privatizarea accelerată și liberalismul pe steroizi în România
1:43:00 Antreprenorii sinelui in goana după profit
1:50:30 Educația ca un „workshop”
1:57:55 Altarul Capitalului
2:02:00 Concluzii
Salutare,baieti!
Lucrez de peste 25 de ani in invatamantul romanesc de masa. Am intalnit in tot acest timp oameni care n-ar avea ce sa caute intre copii. Copiii ii enerveaza,ii obosesc,sau,si mai grav ,scot ce e mai rau din ei! Toate frustrarile si neimplinirile lor personale imbraca forma hidoasa a sarcasmului extrem, a batjocurii ,a dispretului si a urii. Am intalnit oameni cu o pregatire strict academica exemplara,care n-aveau strop de empatie si pareau ca efectiv nu stiu cum " functioneaza" un copil! Cel mai mare pacat al sistemului de invatamant ,dupa parerea mea,e ca nu exista " scoli de profesori" care ,in primul rand ,sa te supuna la niste teste de personalitate,psihologice,care sa determine daca esti facut sa fii printre copii,daca ai un strop de empatie in tine intr-o profesie in care e vital sa sa-l "vezi" si intelegi pe cel de langa tine. Iar aceste teste sa fie complexe,facute pe bune ,iar daca n-ai nicio aplecare catre asta,sa zbori dracului in alta parte,nu sa mutilezi sufleteste generatii intregi de copii. Mai apoi,aceste scoli pedagogice,ar trebui sa-i invete pe viitorii profesori,in primul rand,sa comunice cu copiii. Sa fii profesor nu e ceva la indemana oricui. Poti sa stii cate-n luna si in stele daca nu ai nicio idee despre cum sa abordezi o alta fiinta umana,aflata in formare,in "constructie", perfectibila,care,pe langa viata de elev ,mai are o intreaga lume in spate ,un istoric familial, un intreg univers,ale carui detalii,daca iti scapa, nu poti stabili vreo legatura umana sanatoasa cu acesta.
Mi-a placut discutia de la final cu antreprenoriatul care nu se termina, si as vrea sa va propun sa discutati cartea lui Byung-Chul Han, The Burnout Society.
Mare canal ce am găsit
Empatizez cu concluzia lui Nadasan din episodul ăsta, care mie îmi sună cam așa: noi ca indivizi suntem prizonieri si propagatori ai unor idei parazitare pe care nu le realizam în mod conștient. Ideea asta mă duce cu gândul la teoria memetică pe care personal o împărtășesc, și dintr-o perspectivă mai largă îmi întărește credința ca suntem sclavii ideologiilor contemporane dar fără să le contemplăm sau înțelegem conștient. Pentru a ieși din acest vortex eu văd două soluții care sunt cumva opuse dar complementare: 1)să citim mai mult 2)să spunem ce avem de zis. Nadasan când a spus ca fiecare individ deține sămânța curiozității mi se pare ca face trimitere la prima soluție, dar mi se pare nefezabil la nivel supraindividual, pentru ca socitetatea descurajează întoarcerea individului către sine, cunoastere și filozofie, lucru evident prin faptul ca dacă ești doar filozof în 2023 nu prea ai ce pune pe masă (hehe). Mult mai la îndemână pentru omul de rând și implicit scăparea pentru societate este ca cât mai mulți oameni să spună ce au de zis minimizand consecințele negative pe care le pot întâmpina. În felul ăsta cred ca putem scoate la lumină acele idei parazitare și le putem confrunta în mod conștient, lăsând să piară acele idei pe care le considerăm rele/toxice și (re)aprinzând scânteia unor idei bune /morale.
Dacă mă gândesc mai bine cred ca o comparație mai bună decât vortexul din care ar trebui să scăpăm este cea cu o barcă cu vele: dacă pui velele perpendicular pe direcția vântului, barca se răstoarnă; dacă le pui paralel, barca stă pe loc (cunoscătorii să îmi ierte over-simplificarea penibilă). Cert e ca pentru a înainta e nevoie de un reglaj foarte fin în pozitionarea velelor in raport cu direcția vântului (ideile).
Ca să mă întorc la realitatea cotidiană, eu am avut situații în viața profesională spre exemplu în care am spus ce am avut de spus și am văzut cu ochii mei cum realitatea din jurul meu s-a schimbat în bine, în timp ce alternativa tăcerii ar fi fost net mai proasta. Nu e ușor de pus în aplicare, dar efectul global este unul favorabil.
În educație cred ca același lucru rămâne valabil, de la elev, părinte, profesor, inspector, la orice nivel. Eu cred ca educația este literalmente oglinda societății: ce se întâmplă în școală/facultate la un moment dat este forma condensată a ideologiei/ideologiilor dominante din societate la acel moment. De aceea nu sunt fanul școlilor private. Cred ca școala publică, cu multele neajunsuri pe care ne place să ne focusăm (critica ne face să ne simțim inteligenți, de parcă noi nu am fi produsul exact al acelei școli publice; ca și copii care își privesc condescendent părinții), este cea care te pregătește cel mai bine să confrunți oceanul neîmblânzit, realitatea dură, viața de adult. “Burghezii” care își duc copii la școli private din punctul meu de vedere își caută doar o scuză pentru a se sustrage din educația propriilor copii, și o consolare pentru sinele lor din viitor, în cazul în care progeniturile lor nu performează în societate așa cum ei și-ar dori. Eu cred ca există așteptări prea mari din partea societății la adresa școlii, in paralel cu declinul instituției familiei în societatea contemporană, familie care reprezintă sursa primordială a educației. Nu sunt încă părinte dar cred ca părinții din ziua de astăzi care aduc reproșuri neconstructive la adresa educației și școlii ar trebui înainte de toate să facă o analiză a relației lor cu copii în cadrul familiei. Am impresia ca în ziua de astăzi suntem orbiți de conceptul de școală care te formează pentru viața, însă școala este viața în sine, viața pentru copii și adolescenții de astăzi, cu bune și cu rele. Nu sunt sigur de ce ar presupune o reforma în educație, dar cred ca putem începe prin a spune ce avem de spus, oricine am fi.
Ca și sugestie, încercați să vă terminați ideile începute. Sunt curios în care “trei direcții” e divizat sistemul de educație (1:11:18).
Bravo, aștept episodul următor!
Serus Andrei, mersi de răspunsul tău ff detaliat - nu glumeam când spuneam că genul ăsta de mesaje ne plac cel mai mult!
Am să îți răspund la două părți concrete din mesajul tău (cel cu ideile care ne conduc și cele trei direcții), întrucât ceea ce ai adăugat despre școlile private, declinul instituției familiei și așteptările mult prea mari pe care le avem de la sistemul public de educație mi se pare că vine ca o completare binevenită a temelor pe care le-am discutat în episod.
În ceea ce privește a spune ceea ce avem de spus, cred că ai foarte mare dreptate, pentru că eu aș zice că scopul unor astfel de podcasturi este în primul rând să stârnească niște discuții (în primul rând chiar între noi 4 - eu personal (Nădășan) am aflat multe lucruri în timpul podcastului la care nu m-am gândit înainte) despre anumite realități sociale importante în care, cred eu, înaintăm destul de automatizat și fără a încerca să conștientizăm colectiv ce presupun ele. Sau dacă se discută, se discută în registrul unor binarități care împânzesc discuția publică din România - e.g. școala publică și profesorii sunt ”răi”, privatizarea este ”bună”, statul este ”rău” și piața liberă este a priori ”bună”, a fi antreprenor este un ”ideal”, scopul societății este binele ”individual” și nu cel comun, și așa mai departe. Desigur, nu ajungem să ne întrebăm *de ce * ne formăm astfel de opinii și ce fel de premise presupun ele care, până la urmă, fiind stabilite ideologic (adică în tărâmul ideilor, și nu al adevărului garantat divin), pot fi și contestate în ceea ce privește validitatea lor. De asemenea, societatea civilă românească s-a centrat, mai ales în ultimul deceniu, pe a discuta teme social-politice într-o binaritate de ”bine” și ”rău”, de ”corupție” și ”puritate morală”, ”psdist” și ”om bun”, realitățile care stau la baza co-existenței într-o comunitate organizată politic fiind mult mai ambigue decât permit acești termeni (ceea ce nu cred că implică un pericol de a pica într-un relativism moral, dar asta e altă discuție). Așadar, cred că odată cu o dezvoltare economică accelerată deja facem destule din inerție, și ar fi bine să ne permitem un spațiu reflectiv în care să ne gândim, ca români, europeni și ca oameni general vorbind, de unde am pornit, unde suntem și unde vrem să ajungem.
Mulțumim mult și pentru sugestie - ai fi surprins cât de mult și pentru noi, pe parcursul discuției, emerg anumite idei și puncte de vedere și ne dăm seama că am vrea să spunem și mai multe decât ne permite spațiul podcastului, acesta fiind deja mai mult decât de ajuns de lung pentru exigențele ”economiei atenției.” Însă ce rămâne incomplet discutat, împreună cu adăugările de la urmăritori, ne bucură pentru că astfel avem oportunitatea să mai producem material pe aceste subiecte. Ca să fiu foarte succint, cele trei direcții la care mă refeream sunt 1) schimbarea de generații în școlile publice de la profesorii de ”modă veche” la noile generații mai liberale (de la educația bazată pe disciplină la cea mai permisivă), 2) numărul în creștere de școli private în orașe importante dpdv economic, 3) (auto-)educația online și digitalizarea resurselor pedagogice, cursuri universitare online, etc. În opinia mea, cele trei direcții implică faptul că anumite structuri educaționale, stabilite pentru realități din perioade pre-AI, pre-automatizare, pre-TikTok, devin redundante în ceea ce privește educația ”de masă.” Această plajă educațională va fi revendicată în mod necesar de către mediul privat, în vreme ce anchilozarea sistemului public îl va trage în spate și îl va face din ce în ce mai neatractiv pentru o populație înstărită economic. Un astfel de moment de cumpână poate fi și o oportunitate pentru un colectiv politic interesat să reabiliteze aparatele de stat și să dea un ”restart” sistemului educațional, dacă acesta ar putea imagina o strategie implementabilă pe parcursul unei generații (e.g. 20 de ani - cum intră copilul la grădiniță și cum va ieși din facultate, asta dacă o facultate trebuie să fie ”necesară”). În momentul prezent, tendința politică este de a merge înspre privatizare accelerată și nu există interes, cred eu, în a gândi ce presupune o astfel de reformă care ar implica politici de stânga centrate simultan pe debirocratizare și reabilitarea aparatelor de stat.
O să mai revenim asupra acestor subiecte și în episoadele viitoare, întrucât anumite teme o să fie cât se poate de recurente având în vedere criza generală a liberalismului prin care trec democrațiile vestice în momentul de față.
Mulțumim pentru mesaj și pentru interesul tău! - Nădășan
Foarte fain. Ascultam 2 minute, puneam pe pauza, ziceam ce mi s a intamplat mie la scoala si apoi dadeam iar play :))
ai experimentat deci şi tu câteva porţji de sadism să înţelegem :))
Și în învățământul artistic e aceeași atmosferă. Am făcut licența la Timișoara la UVT iar masterul l-am început la București la UNArte și m-am lăsat tocmai din cauza atitudinii profesorilor și a lipsei de interes, respect și apetența spre umilirea și punerea la respect a studentului. Atitudinea asta fiind instituțională, nu doar a profesorilor.
fortaa
La bucata cu transformarea celor din medicia si invatamant in prestatori de servicii as adauga si riscul ca statul si angajatorii sa aplice logica similara cu cea din HoReCa: "normal ca ii platim cu minimum pe economie ca ei primesc pe alta parte mii de euro". (asta auzita direct de la angajator, dar cand i-am propus sa-si ia el tipsul si sa ne treaca pe cartea de munca 1000 euro net fix a zis pas 😂 -bine... discutie din 2015, dar mentalitatea pare ca nu s-a schimbat)
Ati folosit un AI ca sa il faceti pe Zizek sa zica speechul din intro?
Salut, am extras partea cu Zizek dintr-un clip de-al lui despre Balcani: czcams.com/video/3rpEQmtkstM/video.htmlsi=CRW-HhwZVUF7HtVR.
Poți să găsești speechul în clip la 9:29 - 9:37
ziceți-mi, vă rog, dacă nesimțirea asta de piesă de intro/outro se poate asculta undeva.
Aici e o parte din piesă. E facuta integral de Miclaus :D
czcams.com/video/ah3VCYfOBF4/video.htmlsi=uzhUKyHC_XhQRW4P
bem cola zero, avem bani
ne-am vândut o cameră pt colăul ala, din câte poți să-ți dai seama și din clip