Fermieri terorizați de un fond de vânătoare

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 14. 04. 2024
  • Pe 13 martie, la opt seara, fermierul Corvin Petru Mateiu a fost a primit de veste că gardul electric din jurul culturilor sale a fost vandalizat. A fost picătura ce a umplut paharul pentru agricultorul care in ultimul an și-a pierdut 500 de hectare de culturi agricole din cauza animalelor sălbatice. Acestea intră pe câmpurile sale cu sutele, iar hibele din legislație fac ca fermierul să nu-și poată recupera pierderile.
    Cu o procedură legală teoretic clară, fermierul avea să afle că nu poate fi despăgubit. Și nu este singurul din zonă care inregistrează anual pierderi uriașe din cauza animalelor sălbatice.
    De departe, cel mai păgubit este fermierul Corvin Petru Mateiu care a făcut tot posibilul pentru a-și proteja culturile. A montat chiar și un gard electric menit să țină animalele la distanță. Doar că acest gard l-a găsit vandalizat de ceea ce pare a fi o mână criminală.
    Gardul distrus se adaugă pierderii uriașe inregistrate de societatea ale cărei culturi au fost consumate de sutele de cerbi și de căprioare sălbatice. Legea prevede despăgubirea pagubelor, insă până in prezent, demersurile s-au dovedit in zadar.
    Situația este deosebit de tensionată, cu atât mai mult cu cât fermierii din zonă suspectează că numărul real al animalelor sălbatice nu este declarat. In realitate, populația acestora ar fi mult mai mare, iar terenurile agricole reprezintă de fapt hrana principală pentru fauna din pădure.
    Am cerut puncte de vedere și din partea autorităților, dar și a Gărzii Forestiere, cea care are in administrare fondul cinegetic și care ar trebui și să ii despăgubească pe fermieri. In privința procedurii de evaluare a pierderilor, primăria spune că s-au urmat pașii legali, in timp ce Directia Agricolă a recunoscut că fără toți indicii de statistică agricolă, pagubelle nu a putut fi stabilite.
    Am primit și un răspuns din partea Gărzii Forestiere Timișoara in care conducerea acesteia susține că nu s-a incălcat nicio normă legală, dar și că documentele emise de către structură nu au caracter subiectiv, ci doar respectă litera legii.
    Reportajul a fost difuzat in cadrul emisiunii Agrostrategia de la TVR 1, o coproducție Agrointeligența și TVR.
  • Věda a technologie

Komentáře • 93

  • @sirlissirlis9335
    @sirlissirlis9335 Před 3 měsíci +20

    La așa densitate de animale, clar trebuie un menegment al speciei, atît pe , partea de vînătoare -selectie, cît și pe,partea de asigurare a hranei complementare.
    La unii le convine să nu investească nimic, adică mîncare și protecție împotriva producerii de pagube fermierilor, ci doar să își facă ei planul de recoltare a animalelor și băgarea banilor în buzunar!!!
    Cel mai simplu, acționat în instanță, asociația de vînătoare și recuperarea tuturor pagubelor!!
    PS: Sint și vînător,dar cazul acesta este neadmisibil de revoltător!!

  • @a31817
    @a31817 Před 3 měsíci +15

    Urat sentiment invidia umană. O mâna de politruci fac și desfac și astăzi …

  • @claudiufilipescu5438
    @claudiufilipescu5438 Před 2 měsíci +5

    Cativa saci de porumb cu ce trebuie si problema se rezolva, daca altfel nu se poate.

  • @AbcdefGhejk-yk3cg
    @AbcdefGhejk-yk3cg Před 3 měsíci +16

    Specia de vanator este una foarte nesimtita.eu am acasa o suprafata de cca 5 ha de teren cultivat cu gorovat si lucerna.iarna trecuta am dat drumul la oi sa se adape la un parau in capatul gradinii.cum oile intarziau am iesit inaintea lor iar dupa mine sau luat si doi catei de intors.cand am ajuns aproape de oi m am trezit cu un jeep aproape de mine pe proprietatea mea calcand cu rotile prin lucernă a venit si mi a sp.ca daca nu leg cainii mi i leaga ei de tot.repet in gradina mea dupa casa mea pe terenul tatalui meu. Nu era normal ca acel indivizi sa si ceara voie inainte de a intra pe terenul meu.astia nu au auzit de PROPRIETATE PRIVATA. Ce legi mai exista oare in tara asta.?

    • @mydor2000
      @mydor2000 Před 3 měsíci

      Si tu le-ai pupat mana pe proprietatea ta ???? Iti meriti soarta .

    • @mydor2000
      @mydor2000 Před 3 měsíci

      Ia bagal in griji sa vezi cum te evita.

    • @user-nh1gi7ne4p
      @user-nh1gi7ne4p Před 2 měsíci

      JEEPUL TREBUIA SĂ-L PUI PE BUTUCI IAR PROPRIETARUL..

    • @odilloacalovschi5539
      @odilloacalovschi5539 Před 2 měsíci

      nu astepta america

    • @trazcotraz2798
      @trazcotraz2798 Před 2 měsíci

      Fă-ți o haită de 4 ciobănești carpatini și un ciobanesc belgian groenedael (cap de haită) și, eventual, apucă doar pe unul sa-l rănească. După ce este făcut bucăți, nu se mai atinge nimeni de tine.
      Și atenție, legea te apară doar dacă ai ingrădită și marcată clar proprietatea. Nu contează cum, dar trebuie îngrădite și marcata clar cu semnul "Proprietate privată. Interzis accesul persoanelor straine". Dacă nu ai asa ceva, se consideră că !permiți! liberul acces. Dacă ai îngrădite, atunci poți cere legea sa te apere și sa ceri despăgubiri și penale și financiare.

  • @user-dx1pv6qi7u
    @user-dx1pv6qi7u Před 3 měsíci +15

    Așa iau învățat partidul PSD care și-a făcut de cap ani de zile !!

    • @claudiuclaudiu5269
      @claudiuclaudiu5269 Před 3 měsíci

      24 de ani am avut numai președinți de dreapta deci mai ușor te rog da?

    • @trazcotraz2798
      @trazcotraz2798 Před 2 měsíci

      Nu contează, dreapta/stânga tot kk ăla este. Vorba lui nea Iancu, "pleacă ai noștri, vin ai noștri".
      Din partea mea poate sa fie și din tribu' Bantu-bantu, dar sa facă ceva pentru țara asta că de aia ii plătim. Dacă angajezi un om sa facă o treabă și el nu numai ca nu și-o face, dar și fură, inseala și-ți trădează încrederea, ce faci? Cep puțin îl dai afară si-l pui la plata. De ce parlamentarii, președintele și cei din aparatul de stat ar fi scutiți?

  • @PetreZeus
    @PetreZeus Před 3 měsíci +19

    Un turn de veghe , o pusca cu luneta si tras la picioare. La oricine incearca sa umble la gard , direct fara somatie.

    • @silviumotfolea3766
      @silviumotfolea3766 Před 3 měsíci +3

      In cap

    • @mydor2000
      @mydor2000 Před 3 měsíci

      @@silviumotfolea3766 Acum sa nu fim prea rai 😂

    • @gabriela.adam01
      @gabriela.adam01 Před 3 měsíci

      Eu i-as face curul poligon de trageri!Locuiesc in strainatate unde am reusit sa-mi salvez cultura !
      ​@@silviumotfolea3766

    • @yokoyoko2183
      @yokoyoko2183 Před 3 měsíci +1

      4-5 caini de Rodezia ..ai scapat de probleme ..si de animale si de "baietii de la fondul de vinatoare ".punct.

    • @odilloacalovschi5539
      @odilloacalovschi5539 Před 2 měsíci +1

      mine sint eftine NE

  • @user-rz1ql7qd5o
    @user-rz1ql7qd5o Před 3 měsíci +4

    Da ,trebuie gindit numărul de animale cit permite unitatea fondului de vânătoare

  • @adrianprelipcean6223
    @adrianprelipcean6223 Před 3 měsíci +6

    Cand intra turma pe teren casapite si la abator, ca daca astepti dupa lege te vad sfintii

  • @user-vj5tl4db8i
    @user-vj5tl4db8i Před 3 měsíci +5

    Nu este bine cerbii trebuie vanati si dusi la abator 😢

  • @ungureanuflorin368
    @ungureanuflorin368 Před 3 měsíci +3

    Cauza suntem noi, nu animalele. Reimpadurirea, ca tot noi am taiat padurile.

    • @user-uv6kq2wb5n
      @user-uv6kq2wb5n Před 3 měsíci +2

      Aiureli, animalele mănâncă grau, lucerna, porumb! Dacă împădurim noi ce mai mâncăm? Și ele ce mănâncă, lemne?

    • @AbcdefGhejk-yk3cg
      @AbcdefGhejk-yk3cg Před 3 měsíci +3

      Cauza sunt smecherii de la Ocolul silvic care nu asigura mâncare la animalele pădurii.

    • @MihailStoica-sv4hw
      @MihailStoica-sv4hw Před 3 měsíci

      Reâpadurire cu cei ce au făcut defrișări ilegale nu amenzi de 2 lei puși la muncă și mistreți împușcați pentru că fac m-ai multă pagubă distrug culturile și răspândesc boli, trebuie opriți câteva exemplare sănătoase restul decimate e singura soluție sănătoasă

    • @allesandrogiovani8986
      @allesandrogiovani8986 Před 3 měsíci +1

      Da sigur că suntem noi! ,nu ai vrea să fie împușcați oameni ca să aibă loc mai mult animalele?

  • @petregross4499
    @petregross4499 Před 2 měsíci

    O întrebare:cîti fermieri recoltează paioasele cu sisteme de alungare a vinatului,sau ce se întimpla cu utilizarea fungicidelor,ierbicidelor fara cunoștințe fitofarmaceuticce.Agricultori ca si domnul ce se plinge omoara si vinatul in prima faza și pe noi in timp

  • @MsrinStan
    @MsrinStan Před 2 měsíci

    Cum adică proprietatea este garantata și consfintita prin lege chiar dacă este tarla cu diferite culturi sau în special pădurea proprietate este garantata și consfintita prin lege.. Proprietarul are tot dreptul ca să-și apere, îngrijească și ingradeasca suprafață deținută

  • @petregross4499
    @petregross4499 Před 2 měsíci

    Uitați-vă in alte țari cum se procedeaza și invațati de la ei ex.Slovacia,Ungaria,Suedia și nu toți fermierii si așa zișii vînatori va dați cu parerea făra a cunoaște nimic legat de vinatoare,proțectia naturii si agricultura facuta cu cap și nu dupa ureche.E normal fiecare îsi apara interesele dar în Rominica noastra vorbim de,,pile,relatii,corupții si amestec politic.Cind vor disparea vom ajunge la normalitate și respect fata de celalalt ,fara garduri intre proprietați(Suedia) și buna convețuire fara sa ne facem rau unul altuia.

  • @mariusmanea1880
    @mariusmanea1880 Před 2 měsíci

    Vandalizarea gardului este un aspect separat si trebuie soluționat de poliție. Valoarea pagubelor se face pe baza cheltuielile demonstrate cu documente la valoarea cheltuielilor

  • @user-wg7mr9gc9c
    @user-wg7mr9gc9c Před 3 měsíci +1

    Sa folosească fertilizante care elimina parazitii

  • @pretor6869
    @pretor6869 Před 3 měsíci +1

    De ce qm sentimentul ca , adevărul este undeva la mijloc?

  • @misulengyel869
    @misulengyel869 Před 3 měsíci +2

    Otrava si gata...ai terminat

  • @ilieoancea2389
    @ilieoancea2389 Před 3 měsíci

    😢

  • @Botisel
    @Botisel Před 2 měsíci

    Unii ,,fermieri ‘’ închid calea de acces altor persoane să îi forțeze să vândă și iată rezultatele

  • @tuguifanica6695
    @tuguifanica6695 Před 3 měsíci

    În ce constă asigurarea agricolă ????

  • @BarnaBalint-ql6vm
    @BarnaBalint-ql6vm Před 3 měsíci +1

    A ajuns ca lighioanele sã aibã proritate fațã de om.

  • @kikistevens7892
    @kikistevens7892 Před 3 měsíci +1

    Pai dacă le împuști, de ce le împuști, dacă nu o faci țipă fermierul...

    • @trazcotraz2798
      @trazcotraz2798 Před 2 měsíci +1

      E fond de vânătoare lângă, asta înseamnă că sunt crescute animalele sălbatice (mistreți cerbi, caprioare) pentru vânat, adică pentru împușcare. Aici administratorul fondului de vânătoare are și obligația dacă înmulțirea este excedentare (adică mult peste) sa o tina sub control ca să nu provoace pagube, nu numai culturilor agricole, dar și mediului/buoclimatului salbatic în care trăiesc.
      Din film se vede clar ca nu fac lucrul acesta!!!! Ba mai mult, tâlharesc și proprietățile altora.

  • @kikistevens7892
    @kikistevens7892 Před 3 měsíci +1

    Pai dacă lasai padurarul,te ajuta el😂😂😂😂

  • @viorel72ful
    @viorel72ful Před 3 měsíci +5

    Ma sal prinzi acolo taind gardu,ce poți să-i faci,atata timp cat noi suntem peoprietari dar nu avem drept de proprietari,ci doar de platitori de taxe.

    • @mydor2000
      @mydor2000 Před 3 měsíci

      Daca asa judeci ,ar trebui sa-i ceri scuze . Ia baga-l in griji sa vezi ce liniste ai .

    • @trazcotraz2798
      @trazcotraz2798 Před 2 měsíci

      Nu zău, dar de luat la Sfânta blagoslovenie a parului pe spate nu se știe.
      Ce faci dacă va vrea sa intre peste tine în casă și te ia la bătaie? Îți ceri scuze, pui capul în pași aștepți sa te ajute sfantu' duh?

  • @victorv834
    @victorv834 Před 3 měsíci +1

    deci sunt mai multi pagubiti? si niciunul din ei nu are paznic, nici camere , nimic nimic???

  • @victorv834
    @victorv834 Před 3 měsíci

    nu i nici o camera de supraveghere, nimic ??

  • @purcaruion3467
    @purcaruion3467 Před 2 měsíci

    Mancarica și fondul de vanatoare nu mai au ce vana.

  • @mariusmanea1880
    @mariusmanea1880 Před 2 měsíci

    Minciuni. Legea este mult mai favorabilă efemerului decât gestionarul fondului. Legea 407 cu modificările ulterioare ordonanța 3 este clară și trebuie aplicate

  • @stefanhalasz161
    @stefanhalasz161 Před 3 měsíci

    Ați făcut gardul și toate lighioanele au plecat la Vecinu, deci e ckar cine a tăiat gardul.

  • @kikistevens7892
    @kikistevens7892 Před 3 měsíci

    😂e vina partidului din care faci parte

  • @mariusmanea1880
    @mariusmanea1880 Před 2 měsíci

    Statul acorda subvențiil pentru garduri electrice

  • @odilloacalovschi5539
    @odilloacalovschi5539 Před 2 měsíci

    Cățea in călduri

  • @anarostas7002
    @anarostas7002 Před 3 měsíci +11

    Otrăvit cît mai mult și după nici un animal nu intră

  • @odilloacalovschi5539
    @odilloacalovschi5539 Před 2 měsíci

    mina de saraci Se leaga cu chinga de tractor min10km Facatura

  • @user-gb1cq4yo8w
    @user-gb1cq4yo8w Před 3 měsíci

    Faceți pază cu șacali. 100 de bucăți

  • @tuguifanica6695
    @tuguifanica6695 Před 3 měsíci

    😂firmă de plantat grîu ???😂

  • @user-yx7rl1ly8b
    @user-yx7rl1ly8b Před 3 měsíci

    Aveți hrănitoare pentru animalele sălbatice . Dacă nu paguba trebuie suportata de voi

  • @ungureanuflorin368
    @ungureanuflorin368 Před 3 měsíci

    Folositi animalele in simbioza, deoarece animalele ajuta si la refertilizarea solului.

    • @iondedu6568
      @iondedu6568 Před 3 měsíci +2

      Când iei gunoiul de la grajd și îl duci pe teren,poate..
      Când îți distrug recoltele ce simbioză să fie?

  • @suciucristian
    @suciucristian Před 3 měsíci +11

    Da pentru că fermierii au arat toate terenurile până lângă pădure. Nu mai exista pârloagă. Îs arate toate dealurile, animalele sălbatice nu mai au suficient spatiu.

    • @marinadrian2007
      @marinadrian2007 Před 3 měsíci +10

      Mai bine tăceai, ai scris o prostie.

    • @deepmusic7181
      @deepmusic7181 Před 3 měsíci +10

      Au arat si plantat pe proprietatea lor, unde e problema ? Unii vorbiti ca sa nu taceti !

    • @suciucristian
      @suciucristian Před 3 měsíci

      Eu am spus părerea mea. Eu duc cereale de la fermieri și văd lucru asta, acum 15 ani nu erau așa dealurile. Nu am spus a cui e proprietatea sau că e ilegal. Este treabă fiecăruia.

    • @vasilesandulache3813
      @vasilesandulache3813 Před 3 měsíci

      Comunicare inexistentă între fermier și asociația de vînătoare,iar aia cu 500 de hectare mai taie din ele! Pune otravă, oricum la voi în Timiș,Arad, este la modă!

    • @stefanoprisan7991
      @stefanoprisan7991 Před 3 měsíci +1

      In zona noastra sant foarte multe pasuni si sant stricate de mistreti, pe parcelele cu lucerna strici si tractor si cositoare, nu m ai vorbim de pamantul din baloti.

  • @user-yx7rl1ly8b
    @user-yx7rl1ly8b Před 3 měsíci

    Si pentru cultura ta generala lega te obliga sa hranesti animalele sălbatice

    • @macelarulsimeria7256
      @macelarulsimeria7256 Před 2 měsíci

      esti drăguț să dai numărul de lege? nr si anul promulgat?

    • @user-yx7rl1ly8b
      @user-yx7rl1ly8b Před 2 měsíci

      @@macelarulsimeria7256 nu cunosc nici Nr sau anul dar știu sigur că în zonele de vînătoare ești obligat să le hrănești . Fondul de vînătoare sau primărie din zona te poate ajuta . De aceași problema m-am lovit și eu că inginer

    • @trazcotraz2798
      @trazcotraz2798 Před 2 měsíci

      Asta doar dacă ai fond de vânătoare sau ești ocol silvic, nu și dacă ai teren !agricol! cu exploatare agricola.
      Informeaza-te mai bine înainte de a da aiurea din butoane, iar cel care-ti debitează asemenea stupizenie, cere-i numărul de lege și anul și o sa vezi ca nu ti-l poate da pentru ca nu există.

    • @user-yx7rl1ly8b
      @user-yx7rl1ly8b Před 2 měsíci

      Ce suprafață trebuie sa ai între fondul de vînătoare și terenul agricol?

    • @user-rn5wr3lw7g
      @user-rn5wr3lw7g Před 2 měsíci

      Ce suprafață trebuie să aibă când fondul de vânătoare e pe terenul lui .Ce e greu de înțeles .