Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 11

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 7. 09. 2024
  • Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate.
    Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 octombrie și va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 18:00, pe AXN. Fiecare episod se va concentra pe soluționarea a trei cazuri diferite, urmărind firul acțiunii din momentul în care poliția primește apelul la 112 și până la finalizarea anchetei.
    Acest sezon aduce în echipa de polițiști noi personaje menite să facă lumină acolo unde ancheta devine complicată. Acțiunea și suspansul se vor înlănțui cu analize și explicații din perspectivă legală a faptelor și a modului în care fiecare dintre noi, din postura de simpli cetățeni, putem acționa pentru binele unei persoane aflate în primejdie. De la violență domestică, jafuri și dispariții, până la accidente în trafic sau tulburarea liniștii publice, cele 28 de episoade le vor da ocazia telespectatorilor să aibă parte de o experiență complexă a soluționării fiecărui caz în parte. Dincolo de prezentarea cazurilor complexe, sezonul 2 va include și o nouă direcție de educație, oferind publicului informații inedite pentru fiecare caz.
    Oamenii Legii se bazează pe formatul internațional Karlsbridge, Police in action, care a fost foarte bine primit în Cehia, Slovacia sau Germania. Pe plan local, producția este realizată de Paprika Studios România și se bucură de un parteneriat cu Poliția Română.

Komentáře • 284

  • @Lavi_its
    @Lavi_its Před 8 měsíci +23

    Alexandra și Crina sunt super frumoase

  • @Madalinagaciu
    @Madalinagaciu Před 9 měsíci +67

    Cui îi place de Crina Eșeanu sa de-a like❤👇

  • @user-gd2qp9bj1s
    @user-gd2qp9bj1s Před 9 měsíci +8

    Doamna alina manea dațim voie să vă spun cât de iute alergați dumneavoastră uoau bravo pentru munca depusă pe care o depuneți meritați toate respectele mele pentru dumneavoastră și toți oamenii legii 🙏🙏🙏🙏🙏🙏 uoau crina eșeanu cât de unică arăți aici să ști că îți stă foarte mișto în echipă de poliție bravo că ai ales să te faci polițistă super tare drăguță ești ♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️🙏🤗😍😍👍👍👌👌👌👌😘😘😘😘😘😘😘😘 uoau bravo pentru voi doi crina eșeanu cât de iute alergați bravo pentru voi ce-i care lucrați la poliția română jos pălăria în fața tuturor celor de la poliția română 🙏🙏 respect maxim

  • @ioandanieltiple9254
    @ioandanieltiple9254 Před 9 měsíci +25

    Uite-l pe victor stoian din iubiri secrete 🥺🥺

    • @Alexcons23_
      @Alexcons23_ Před 6 měsíci +1

      Emil drambreanu sau ceva gen il cheamă pe el

  • @cipriangabriel5138
    @cipriangabriel5138 Před 9 měsíci +6

    Cel mai frumos serial, aștept următorul episod

  • @crissmax1985
    @crissmax1985 Před 7 měsíci +2

    daca ar fi si in realitate la fel ce bine ar fi,zici ca avem de afcae cu politia din america ,cunoste toate legile acesti politisti,dar numai acesti.super.

  • @CarinaAndreea-wn6fo
    @CarinaAndreea-wn6fo Před 7 měsíci +6

    Căt de frumoasa e crina❤❤❤❤❤,doar mie imi e mi-lă de Domnul dumitru😅😅

  • @chaos-n8g
    @chaos-n8g Před 9 měsíci +84

    Cât de frumoasă este Alexandra!

  • @SofiaMoreanu
    @SofiaMoreanu Před 4 měsíci

    Foarte atenți la ce face si multa munca depusă respect poliția romînă😊😊

  • @AlexandraPaun-ll3jv
    @AlexandraPaun-ll3jv Před 9 měsíci +3

    Va ador ❤sunteți minunați va iubesc mult

  • @ionelmariusiordache9311
    @ionelmariusiordache9311 Před 9 měsíci +3

    Bunul Dumnezeu sa coboare râuri de binecuvântari pace făgăduință dragostea vindecare în dreptul vostru

  • @andreeaionutas8311
    @andreeaionutas8311 Před 9 měsíci +2

    Cel mai mult îmi place de Crina , Alexandru Curea,Robert,Costi❤

  • @Roxy.......
    @Roxy....... Před 9 měsíci +4

    Aștept cu nerăbdare următorul video

  • @user-vb2hv1zp5i
    @user-vb2hv1zp5i Před 9 měsíci +4

    Serialul meu preferatt

  • @innesiakab4321
    @innesiakab4321 Před 9 měsíci +11

    Cea mai buna emisiune❤🎉

  • @NicusorLaculiceanu-pb6hk
    @NicusorLaculiceanu-pb6hk Před 9 měsíci +4

    Respect pentru damian din iubiri secrete

  • @claudiufedor
    @claudiufedor Před 9 měsíci +6

    Foarte frumosa e și Alina

  • @mariuspartenie1425
    @mariuspartenie1425 Před 9 měsíci +3

    Mulțumesc mult pentru informații am învățat o lecție foarte importanta RESPECT ❤🎉

  • @GangaZaza-ih7fg
    @GangaZaza-ih7fg Před 9 měsíci +3

    O ador pe Alexandra și pe colegul ei

  • @abitalent1178
    @abitalent1178 Před 9 měsíci +5

    Ce frumoasa e Alexandra și Crina eseanu

  • @NagyAttilaArpad
    @NagyAttilaArpad Před 9 měsíci +4

    Mulțumesc pentru upload!
    Abia aștept episodul următor!
    Mersi

  • @1cent396
    @1cent396 Před 9 měsíci +3

    Ce respect pt munca depusa ca e reizat

  • @sorincarciu7267
    @sorincarciu7267 Před 9 měsíci +2

    Daca ar fi așa și în viața reală am fi de nota 10

  • @JuicyBomb_Marius
    @JuicyBomb_Marius Před 6 měsíci +2

    Va ador doamna inspector principal Alina Manea, va ador si pe dvs doamna Crina Eșanu.❤

  • @biancacraciun5184
    @biancacraciun5184 Před 9 měsíci +5

    Toate echipele sunt minunate

  • @user-yw5ix3id4z
    @user-yw5ix3id4z Před 7 měsíci +2

    Alexandra e cea mai frumoasă, și e preferata mea ❤️

  • @RazvanCherariu
    @RazvanCherariu Před 9 měsíci +2

    bravo oameni legi

  • @adriangr1826
    @adriangr1826 Před 9 měsíci +2

    Omu ala este din iubiri secrete parca se numea damian 😂😂

  • @user-cq7mb9zx4x
    @user-cq7mb9zx4x Před 8 měsíci +2

    Bravo polițiști destepti❤❤❤

  • @INTERSTAR2014
    @INTERSTAR2014 Před 9 měsíci +3

    Respect pentru munca depusa!!!!!!!

  • @ginafabian9041
    @ginafabian9041 Před 9 měsíci +5

    Respect si cinste pentru tot ce faceti🤜🤛👏

  • @user-yf8hn6et9k
    @user-yf8hn6et9k Před 7 měsíci +1

    Trei Sunteți cei mai buni polițiști

  • @RomicaVajda
    @RomicaVajda Před 9 měsíci +3

    Va doresc multa sănătate și mulțumesc frumos

  • @ionutrova3428
    @ionutrova3428 Před 9 měsíci +2

    Ceimai buni va iubesc din suflet😘😘😘😘😘😘😘

  • @anelissefriends7511
    @anelissefriends7511 Před 8 měsíci +3

    Alina Manea e cea mai buna ❤ like aicea
    👇 Daca si voi credeti la fel

  • @alindrutu3706
    @alindrutu3706 Před 9 měsíci +2

    Ce drăguță e Alina Manea❤

  • @andreeaachiroae8229
    @andreeaachiroae8229 Před 9 měsíci +4

    Alina Manea e preferata mea!❤❤❤😊

  • @user-qw5yd8sp9t
    @user-qw5yd8sp9t Před 4 měsíci

    Crina eșanu când a zis o piesă din puzzle eu făceam puzzle😂😂😂😂😂❤❤❤❤❤❤

  • @cristyanpetrica92
    @cristyanpetrica92 Před 9 měsíci +6

    Dna polițistă blondă de pe Recepție e cea mai tare Dna ce Voce are! 😮😎😏😊

  • @FlorinCiobanu-ce9er
    @FlorinCiobanu-ce9er Před 9 měsíci +4

    Crina e preferata mea

  • @user-jp9uj3sy1o
    @user-jp9uj3sy1o Před 9 měsíci +1

    Dar crina e superbă cu ochi ei albaștri și părul lung și blond o fata tare cu ambiție o iubesc ❤

  • @stefanpa9430
    @stefanpa9430 Před 6 měsíci +3

    O ador pe Alexandra Bălan preferată mea

  • @mariacires1690
    @mariacires1690 Před 8 měsíci +1

    Felicitări pt poliția care rezolvă cazuri cu infractori

  • @IoanTudorTrinca
    @IoanTudorTrinca Před 9 měsíci +5

    respect pentru munca depusa ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤

  • @csabiboby
    @csabiboby Před 9 měsíci +2

    hai cu episoadele, super fain si captivant bravoo

  • @GangaZaza-ih7fg
    @GangaZaza-ih7fg Před 9 měsíci +2

    Pe colegul lui Alexandra e frumos rău de tot

  • @ZBIRDERUL1234
    @ZBIRDERUL1234 Před 3 měsíci

    Apreciez munca boastra stiu cat de greu este sa fii politist 👍👍👍👍

  • @andreiionescu7000
    @andreiionescu7000 Před 9 měsíci +4

    cea mai Smechera emisiune !
    Like pt mai multe episoade!!!

  • @user-lh3nq9ok8s
    @user-lh3nq9ok8s Před 7 měsíci +1

    Crina este frumoasa si adorabila ❤❤❤❤❤❤

  • @andrei.sabie16
    @andrei.sabie16 Před 9 měsíci +3

    Cel mai frumos serial👏👏

  • @user-wk2xp2pl2g
    @user-wk2xp2pl2g Před 4 dny

    Sunteti cei mai tari❤❤va iubesc❤❤lumea este mandra de voi❤❤❤

  • @dariusgabriel9790
    @dariusgabriel9790 Před 9 měsíci +8

    ℂ𝕖𝕚 𝕞𝕒𝕚 𝕥𝕒𝕣𝕚 𝕕𝕚𝕟 lume

  • @user-de4vt5tx6q
    @user-de4vt5tx6q Před 9 měsíci +4

    O ador pe Alexandra

  • @Darius-eo7nl
    @Darius-eo7nl Před 9 měsíci +1

    Sper sa ma intalnesc cu voi❤

  • @user-gc9uz6dz8j
    @user-gc9uz6dz8j Před 8 měsíci +5

    Mie âmi place de doamna crina

  • @marincata4021
    @marincata4021 Před 6 měsíci +2

    Felicitari pentru videoclip bravo

  • @user-eu5zs5lv2s
    @user-eu5zs5lv2s Před 3 měsíci

    Va ador din tot sufletul meu!

  • @gavrilovidiu716
    @gavrilovidiu716 Před 9 měsíci +1

    Bună seară frumoasă emisiune mult succes

  • @stancadica9397
    @stancadica9397 Před 8 dny

    Sunteți cei mai tari ❤❤🎉🎉

  • @bogdanflorin658
    @bogdanflorin658 Před 8 měsíci +6

    Crina Eșanu Ever 💪💪💪

  • @MirunaGrigore-ce1db
    @MirunaGrigore-ce1db Před 8 měsíci +2

    Respect pentru munca depusă!!❤🥇

  • @nicoletabogdan
    @nicoletabogdan Před 9 měsíci +4

    Respect❤🎉

  • @SarmaleYT20
    @SarmaleYT20 Před 9 měsíci +9

    Respect pentru munca depusa ❤🥇

  • @gabrielaserban4798
    @gabrielaserban4798 Před 9 měsíci +2

    Când apare episodul 12! RESPECT❤❤

  • @MateiMalaescu
    @MateiMalaescu Před 9 měsíci +4

    Respect !

  • @mariusalin7004
    @mariusalin7004 Před 9 měsíci

    Respect

  • @user-gn5sx5dc8n
    @user-gn5sx5dc8n Před 9 měsíci +2

    Toți sunt buni și foarte frumosi și frumoasă ❤❤❤❤🎉🎉

  • @ClaudiuAmihalachioaie
    @ClaudiuAmihalachioaie Před 9 měsíci +1

    Pe 10 noiembrie sunt eu născut 😂😂😂

  • @XGMafia221
    @XGMafia221 Před 9 měsíci +2

    foarte bine calitatea si emisiunea

  • @Patrick_Placegaming
    @Patrick_Placegaming Před 9 měsíci +2

    Te rog postează la zi ❤

  • @THE_TERROR1
    @THE_TERROR1 Před 9 měsíci +2

    Bravooo

  • @EnohIncze-rx2ge
    @EnohIncze-rx2ge Před 9 měsíci

    Am si eu 13 ani si ador sa ma uit la Oamenii Legii

  • @Alinuc
    @Alinuc Před 9 měsíci +1

    De abea așteptam part. 11

  • @Danyel-y2z
    @Danyel-y2z Před 9 měsíci +2

    Sezonul 1 nu este pe CZcams! Când vor fi și episoade din sezonul 1?

  • @rezzerhd5998
    @rezzerhd5998 Před 9 měsíci +1

    era pe telefon ca sa vada platil facute de fata caare la legat de pat iar el se uita pe profi sa vada car ia luat de pe card

  • @GloriaMariaPopiti
    @GloriaMariaPopiti Před 4 měsíci

    Toți oameni de la poliție sunt frumoși

  • @vlad112
    @vlad112 Před 9 měsíci +2

    forzaaa legii

  • @MihaiMihaita-cr9uc
    @MihaiMihaita-cr9uc Před 9 měsíci +1

    Ce frumoasa este crina

  • @Fabiaurel1980
    @Fabiaurel1980 Před 8 měsíci

    Alina,Alexandra și Crina sant trei fete frumușele, maș juca cu ele de trei ori pe zi, una dimineața una după-amiază și una seara să nu se certe între ele cumva, vă pup dulce fetelor ❤❤❤

  • @user-gd2qp9bj1s
    @user-gd2qp9bj1s Před 9 měsíci

    Bună în primul rând la poliție română cu tot respectul meu dațim voie să vă spun că sunteți ce-i mai extraordinari uoamemi legii uoau bravo pentru că sunteți ce-i mai experți oameni al legii vă respect maxim pe toți cei care lucrați de ani de zile în poliție română 👌👌👌👌👌👌🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏👍👍👍👍👍👍👍 și eu Dumitrașcu Mihaela elena vă doresc ca toți cei de la poliția română să aveți un serviciu ușor vă mulțumesc și vă respect maxim 🙏🙏🙏🙏🙏🙏alina manea dațim voie să vă spun cât de minunată sunteți dumneavoastră și vă respect maxim pe dumneavoastră și pe întreaga familie dumneavoastră 🙏🙏🙏🙏🙏 să știți că m-am abonat la canalul dumneavoastră de CZcams și să știți că vă urmăresc cu mare drag Dumitrașcu Mihaela elena meritați toate respectele mele cei de la poliția română 🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🤗😍🤗🤗🤗🤗😍🤗🤗

  • @didinatrandafir2822
    @didinatrandafir2822 Před 8 měsíci

    Oameni legi sunteti cei mai vuni❤❤

  • @alexnightwolf7664
    @alexnightwolf7664 Před 9 měsíci +5

    Dacă ar fi polițiștii așa și în Real Life ar merita insigne de aur

    • @GamingDePoveste
      @GamingDePoveste Před 9 měsíci +1

      Sti ca videourile sunt inspirate din fapte reale nu?si sti ca politisti din video sunt reali

    • @alexnightwolf7664
      @alexnightwolf7664 Před 9 měsíci

      @@GamingDePoveste sunt toți actori :) unii au fost și în “lecții de viață”

    • @GamingDePoveste
      @GamingDePoveste Před 9 měsíci

      Zic de politisti

    • @GamingDePoveste
      @GamingDePoveste Před 9 měsíci

      Sunt reali

  • @elenaandradaapostol1694
    @elenaandradaapostol1694 Před 9 měsíci +1

    Respect ❤❤

  • @DenisFn274
    @DenisFn274 Před 9 měsíci +1

    RESPECT

  • @mihaibotea
    @mihaibotea Před 9 měsíci +8

    Interesanta emisiunea, pacat ca e regizata cam prea mult. Domnul Gurita Simion a aparut si in episodul 8 din sezonul 2, in cazul cu petrecerile de pe bloc

  • @alexandruhummer9469
    @alexandruhummer9469 Před 9 měsíci +1

    Va ador RESPECT PENTRU EFORTU DEPUS🫶🤝

  • @munteanuionut8032
    @munteanuionut8032 Před 9 měsíci +1

    FELICITARIIII

  • @adivacari
    @adivacari Před 9 měsíci +1

    Cum sa nu te inervezi când vezi așa ceva în loc să își respecte jurământul joacă poliția în serialele și hoți se joacă cu noi . frumos eu că român îmi dau viața pentru țara dar voi vedeți asta 😢😢😢

  • @DenisaMuresan-ie9ox
    @DenisaMuresan-ie9ox Před měsícem

    E cuminte ca câinele lui parite😂😂😂😂😂😂😂

  • @cristiclaudiu6361
    @cristiclaudiu6361 Před 9 měsíci +1

    De când satept episodul ăsta

  • @andreistoian2596
    @andreistoian2596 Před 9 měsíci

    Super interesant episod.

  • @user-yf8hn6et9k
    @user-yf8hn6et9k Před 7 měsíci

    Bravo Sunteți cei mai buni polițiști Eu sunt Luca Am opt ani

  • @gabivlog6125
    @gabivlog6125 Před 9 měsíci

    respect

  • @andreeaandy4290
    @andreeaandy4290 Před 8 měsíci

    Acest bărbat a jucat în iubiri secrete. Damian îl chema că actor. Mai sunt persoane cine l-ar recunoscut😂😂

  • @FOXRRS89
    @FOXRRS89 Před 9 měsíci

    Cele mai tari episoade💪💪🫡

  • @ionitaalexandru6024
    @ionitaalexandru6024 Před 9 měsíci +3

    ❤❤❤

  • @Calin-qb2hw
    @Calin-qb2hw Před 9 měsíci +1

    Aia e scuză pentru nu a merge la școală 😂😂

  • @RAZVANNYT
    @RAZVANNYT Před 5 měsíci

    *vă iubesc*

  • @backdoor22
    @backdoor22 Před 9 měsíci +1

    introduceti si alte arme, nu numai op! Oameni ai legii sunt si jandarmii, politistii de frontiera etc. Big Up!

  • @SenciucOctavian
    @SenciucOctavian Před měsícem

    daca ar lucra asa politia🎉🎉🎉🎉🎉