Oamenii Legii
Oamenii Legii
  • 28
  • 12 214 973
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 28
Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate.
Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 octombrie și va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 18:00, pe AXN. Fiecare episod se va concentra pe soluționarea a trei cazuri diferite, urmărind firul acțiunii din momentul în care poliția primește apelul la 112 și până la finalizarea anchetei.
Acest sezon aduce în echipa de polițiști noi personaje menite să facă lumină acolo unde ancheta devine complicată. Acțiunea și suspansul se vor înlănțui cu analize și explicații din perspectivă legală a faptelor și a modului în care fiecare dintre noi, din postura de simpli cetățeni, putem acționa pentru binele unei persoane aflate în primejdie. De la violență domestică, jafuri și dispariții, până la accidente în trafic sau tulburarea liniștii publice, cele 28 de episoade le vor da ocazia telespectatorilor să aibă parte de o experiență complexă a soluționării fiecărui caz în parte. Dincolo de prezentarea cazurilor complexe, sezonul 2 va include și o nouă direcție de educație, oferind publicului informații inedite pentru fiecare cazOamenii Legii se bazează pe formatul internațional Karlsbridge, Police in action, care a fost foarte bine primit în Cehia, Slovacia sau Germania. Pe plan local, producția este realizată de Paprika Studios România și se bucură de un parteneriat cu Poliția Română.
zhlédnutí: 342 872

Video

Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 27
zhlédnutí 377KPřed 6 měsíci
Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate. Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 oc...
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 26
zhlédnutí 358KPřed 7 měsíci
Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate. Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 oc...
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 25
zhlédnutí 319KPřed 7 měsíci
Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate. Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 oc...
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 24
zhlédnutí 322KPřed 7 měsíci
Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate. Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 oc...
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 23
zhlédnutí 502KPřed 7 měsíci
Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate. Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 oc...
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 22
zhlédnutí 409KPřed 7 měsíci
Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate. Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 oc...
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 21
zhlédnutí 411KPřed 7 měsíci
Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate. Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 oc...
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 20
zhlédnutí 731KPřed 7 měsíci
Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate. Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 oc...
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 19
zhlédnutí 487KPřed 7 měsíci
Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate. Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 oc...
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 18
zhlédnutí 536KPřed 8 měsíci
Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate. Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 oc...
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 17
zhlédnutí 502KPřed 8 měsíci
Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate. Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 oc...
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 16
zhlédnutí 320KPřed 8 měsíci
Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate. Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 oc...
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 15
zhlédnutí 303KPřed 8 měsíci
Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate. Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 oc...
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 14
zhlédnutí 290KPřed 8 měsíci
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 14
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 13
zhlédnutí 470KPřed 8 měsíci
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 13
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 12
zhlédnutí 405KPřed 8 měsíci
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 12
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 11
zhlédnutí 377KPřed 8 měsíci
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 11
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 10
zhlédnutí 330KPřed 8 měsíci
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 10
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 9
zhlédnutí 441KPřed 8 měsíci
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 9
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 8
zhlédnutí 455KPřed 8 měsíci
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 8
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 7
zhlédnutí 603KPřed 8 měsíci
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 7
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 6
zhlédnutí 472KPřed 8 měsíci
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 6
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 5
zhlédnutí 507KPřed 8 měsíci
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 5
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 4
zhlédnutí 430KPřed 8 měsíci
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 4
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 3
zhlédnutí 366KPřed 8 měsíci
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 3
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 2
zhlédnutí 702KPřed 8 měsíci
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 2
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 1
zhlédnutí 469KPřed 8 měsíci
Oamenii Legii Sezonul 2 Episodul 1

Komentáře

  • @isisstefania
    @isisstefania Před 3 hodinami

    ❤️🧡💛💚🩵💜❤️🧡💛💚🩵💜❤️🧡💛💚🩵💜❤️🧡💛💚🩵💜❤️🧡💛💚🩵💜👑👑👑👑👑👑👑👑👑👑👑👑

  • @ninavasnic6342
    @ninavasnic6342 Před 10 hodinami

    q112😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢

  • @ninavasnic6342
    @ninavasnic6342 Před 10 hodinami

    🎉❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤112

  • @DavidCapata-nz8hj
    @DavidCapata-nz8hj Před 12 hodinami

    Zi de zi mă îndrumați spre drumul meu spre poliție ❤❤❤❤

  • @VasileApopei-td3jp
    @VasileApopei-td3jp Před 12 hodinami

    Eu voi fi la 20 de ani polițistă la brigada rutieră

  • @andutageorgianaovejanu

    Crina Esanu👏🏻💯❤️

  • @andutageorgianaovejanu

    Sunteti minunati👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻

  • @hey-vq5xx
    @hey-vq5xx Před dnem

    Nu a calcat-o pe doamna

  • @hey-vq5xx
    @hey-vq5xx Před dnem

    Fake

  • @andutageorgianaovejanu

    Daca ar fi existat politisti ca voi si la Caracal, acum ar fi trait Alexandra si Luiza. Voi sunteti dovada schimbarii sistemului din Romania👏🏻👏🏻👏🏻 Politistii tineri sunt tot mai buni 🙏Felicitari❤️

  • @LarisaPrecup
    @LarisaPrecup Před dnem

    N da oakkdkk oakjcklpdch

  • @DariusTrif-dq3ko
    @DariusTrif-dq3ko Před dnem

    Pot sa manc insfarsit 😊❤

  • @CristianDleontin
    @CristianDleontin Před dnem

    Sunt si actori din lecti de viata am vazut

  • @CristianDleontin
    @CristianDleontin Před dnem

    Ie foarte frumos serialu

  • @Alesia_ioana.334
    @Alesia_ioana.334 Před dnem

    Adoor să mă uit la voi și mă joc un joci cu poliția și mă numesc în joc Agent Iarna cerdărescu

  • @andutageorgianaovejanu

    Felicitari! 👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻

  • @giuliasoare8625
    @giuliasoare8625 Před dnem

    Ar fi bn daca politia ar radpunde atat de bn la chemarii

  • @mircea-stefantrandafir2266

    NU LICHE,SITIR,O GOLANIE DE FILM!!🤮🤮🤮🤮🤮👎👎👎👎👎

  • @mircea-stefantrandafir2266

    REALITATE ESTE ALTA,INCMPETENȚĂ CRASĂ A MILIȚIEI ,SICTIR CU JEGUL ĂSTA DE "FILM",SITIR!!🤮🤮🤮🤮👎👎👎👎

  • @andutageorgianaovejanu

    👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻

  • @IulianBoss-ur8tg
    @IulianBoss-ur8tg Před 2 dny

    Sai treiasca familia cui imi da like

  • @DanielAilenei-ev9bv

    Salutare?

  • @LucaStefanRacaru
    @LucaStefanRacaru Před 2 dny

    Îmi dau like singur😢😢😢😢

  • @LucaStefanRacaru
    @LucaStefanRacaru Před 2 dny

    Îmi dau like singur😢😢😢😢

  • @LucaStefanRacaru
    @LucaStefanRacaru Před 2 dny

    Îmi dau like singur😢😢😢😢😢😢😢

  • @user-ne3jz9ou3l
    @user-ne3jz9ou3l Před 2 dny

    Crina și Alina vă ador cel mai mult ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤vă iubesc❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤

  • @hey-vq5xx
    @hey-vq5xx Před 2 dny

    Unde putem urmari emisiunea si de la ce oră va rog cine știe

  • @LupuLinda.Viorica
    @LupuLinda.Viorica Před 2 dny

    ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤

  • @MarcelaAndras
    @MarcelaAndras Před 2 dny

    Felicitări Robert și alina Alex Alexandru Alexandra alin Robert bravo crina

    Te ador alin crina și Alexandra entri sportul cale âl faceți

  • @MarcelaAndras
    @MarcelaAndras Před 2 dny

    Felicitări crina și alina Alex Alexandru Alexandra alin Robert bravo pentru sorti care ân produceți

  • @ClaraClaudiaCernat
    @ClaraClaudiaCernat Před 2 dny

    Și eu vreau să mă fac polițistă

  • @brandiburu2010
    @brandiburu2010 Před 2 dny

    Alina și Alex 🔛🔝

  • @OanaVaradi
    @OanaVaradi Před 2 dny

    Felicitari Oamenii legii Cine e de acord cu mine sa dea like! 👇

  • @user-su1gf9xc5l
    @user-su1gf9xc5l Před 2 dny

    Abia așteptam ♥️♥️

  • @nicoleta4358
    @nicoleta4358 Před 2 dny

    MARIO ALA 39:26 a jucat în emisiunea In căutarea adevărului

  • @Daryuz_drx
    @Daryuz_drx Před 2 dny

    Dc nu mai postați?

  • @user-xc3zd1hg3w
    @user-xc3zd1hg3w Před 3 dny

    Ați folosit un stingător

  • @DorelGâscă-z1n
    @DorelGâscă-z1n Před 3 dny

    Pistlul se vede ca ai bereta

  • @MarcelaAndras
    @MarcelaAndras Před 3 dny

    Felicitări crina ești cel mai bună tu cu alina

  • @DamarisLacatis
    @DamarisLacatis Před 3 dny

    Va abor ❤

  • @AnaMariaVisoiu-q7z
    @AnaMariaVisoiu-q7z Před 3 dny

    Aici nu avea un video cu casa acesteea? Cu un om care a lasat un om in padure sau ceva de genul???😮

  • @aureliamoglan3732
    @aureliamoglan3732 Před 3 dny

    😊

  • @StefStefania-oj1ly
    @StefStefania-oj1ly Před 3 dny

    A vrut sa zboare 😂

  • @brandiburu2010
    @brandiburu2010 Před 3 dny

    Doamne vă iubesc îmi place enorm de mult acest canal!!!!!❤❤❤❤❤

  • @MihaelaChiriac-o7o
    @MihaelaChiriac-o7o Před 4 dny

    ❤❤ Doamna Crina Eșanu sunteți minunată ❤ sunteți un exemplu minunat 🎉

  • @MarianaMariana-d1u
    @MarianaMariana-d1u Před 4 dny

    😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢