Pavel Coruț - un destin împlinit!

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 20. 08. 2024
  • O scurtă dar emoționantă întalnire cu scriitorul cel mai bine vândut din Romania, autorul a 178 de cărți publicate și cel mai îndreptățit să vorbească despre ARTA SUCCESULUI.
    A reușit în tot ce și-a propus: ca militar(ofițer de marină), jurnalist, spion, scriitor, Pavel Coruț este un om care și-a văzut implinite toate visele.
    Fie că e vorba de domeniul spionajului, a psihologiei, paranormaluli, a iubirii sau a istoriei , cărțile scrise de fostul ofițer de contrainformații al armatei române, s-au vandut ca painea caldă și continuă să se vandă și astăzi.
    ”Mai presus de toate, patria!” așa am putea spune despre invitatul ediției, un om cu o biografie impresionantă , un caracter puternic, de formație cazonă, dar în același timp cu o sensibilitate rar întalnită, cu o inimă în care încape întreaga Romanie, în granițele ei firești.

Komentáře • 155

  • @julesjules2025
    @julesjules2025 Před 3 lety +15

    📢Îl citesc de mic copil pe Dl Corut si m a ajutat mult in viata sa ma mentin la suprafață dar acum cand am aflat de operatia de cancer din iulie m am cutremurat probabil datorita imaginii formate in mine dsp Acest Patriot Român care simte Omenește si Românește!Nu credeam ca bolile il pot afecta asa dar am inteles ca totul tb mentinut intr un echilibru cat mai echilibrat pt a le evita...Îi impartasesc si eu parerile si credintele si vreau sa ne luminam sa ne regăsim si sa ne castigam locul in lume ca Natie demna de trecutul Strabunilor nostri!Va multumim din suflet Dle Coruț va dorim însănătoșire grabnica pt ca avem nevoie de Dumneavoastra ca Far de Reper!Treziti va Romani si veniti la lupta pt Viitorul Romaniei dincolo de politica si religie!

    • @elenabuzura6987
      @elenabuzura6987 Před 3 lety +1

      La noi cancerul este faptul că, nu ne putem împăca cu, faptul că, noi românii, având țară și neamul nostru românesc, trebuie să, trăim și să conviețuim cu, cei care, au mușcat din pământul nostru, din cultura noastră, a străbunilor noștri și noi trebuie să, îi și respectăm ca o națiune, în a cărei țară, noi trăim dar, în continuare ca, minoritate, în loc de, ceea ce am fost dar, nu se mai vede! Au reusit să, ne, planteze pe, cei care au, fost,, luptătorii lor în cele trei războaie, au omorât poporul german, în locul căruia, ne-au adus, pe sărăcia lor și pe analfabeții lor!
      Din păcate pentru poporul român, suntem tot mai putini decât am crezut că, suntem, plecați în străinătate și în Europa cât și pe alte site-uri continente, cu cetățenii străine, la care nici măcar, nu ne-am gândit să, le avem în viață și moarte!
      Dumnezeu să vă ajute la toti oamenii și copilașii din lume!
      Mulțumesc Doamne Dumnezeu, pentru posibilitatea să, avem parte și de oameni care, sunt ca Domnul Corut, interesat de, a ne salva, cu ajutorul, celor scrise, pentru posibilitatea ca, toți românii să, înțeleagă că, limba română și român și ROMÂNIA MARE, este salvarea noastră!
      Dumnezeu este martor că, oamenii sunt foarte mulțumiți cu orice, numai să, nu fie vărsare de sânge și să, nu pierdem, lupta pentru un vis frumos și măreț de a, fi o Românie Mare și integra, în care să, ne putem și noi, cetățenii altor țări integra!
      Dumnezeu să ne ocroteasca de rău și de necazuri!

    • @UserulFaraNume2023
      @UserulFaraNume2023 Před 3 lety +1

      @@elenabuzura6987 Buzura Elena citez : " au omorât poporul german"! Pffffffff, mai să fie... Care, cum,? Pai poporul german după reunificare au peste 80 de milioane de suflete și sunt locomotivă economiei UE da? Despre ce vorbim...

    • @adelinabubulina7591
      @adelinabubulina7591 Před 3 lety +2

      @@UserulFaraNume2023 O locomotivă care și ia ce vrea de la alții ca noi și nu numai !! Germania poate să facă producție în "plandemie" cu sclavi de unde vor ei, sau pot face comerț avantajos cu Rusia, dar fraierii ca noi nu !! Haide bre, ce locomotivă !! Este stăpânul de sclavi din UE.

  • @tomaana4917
    @tomaana4917 Před 2 lety +4

    Regret f mult plecarea Domnului Pavel Corut! Am perdut un mare geniu de neegalat, O personalitate rara lam apreciat și iubit enorm de mult! Păcat o mare pierdere mai avea multe de spus DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE! 🌲🌲🌲

  • @MrWISE-tf7dx
    @MrWISE-tf7dx Před 3 lety +55

    Un om extraordinar. Un om cu educatie, cu scoala, cu principii. In ziua de azi, astfel de oameni sunt unul la un milion!
    Tot respectul domnule Pavel Corut! Vrem sa va vedem intr-o emisiune, daca se poate, macar sa va auzim intr-o noua emisiune radio.
    V-am urmarit toate aparitiile Tv si nu numai, din ultimii 10 ani.
    Va doresc multa sanatate!

  • @augustinmesterca7786
    @augustinmesterca7786 Před 3 lety +28

    Bine faci, bine găsești!👍 La Dl Pavel Coruț s-a potrivit de minune această sintagmă!👍Sunteți un bun exemplu de urmat! Dacă n-ați fi existat, lumea ar fi fost văduvită de un om de mare valoare, iar eu aș fi fost nevoit să iubesc și să apreciez un OM în minus, dintre numeroșii români de valoare pe care-i apreciez pentru ceea ce au fost, sunt și vor fi !👍✌️🇦🇩🇷🇴🇷🇴

    • @imatei9766
      @imatei9766 Před 8 měsíci +1

      l-au omorat uitati-va privirea lui?

  • @danvictorploesteanu
    @danvictorploesteanu Před 3 lety +33

    Însănătoșire grabnică Domnului Pavel Coruț, mulțumim pentru această înregistrare, încă o dovadă vie că neamul dac nu poate fi învins niciodată, vom crea ceva frumos și vesel care va șterge din memoria genetică a umanității toate suferințele și nedreptățile cauzate de oculta mondială.

  • @adrianbutuc3082
    @adrianbutuc3082 Před 2 lety +3

    Dupa un an de la aceasta emisiune domnul Pavel Corutz a murit! Odihneste-te in pace stimate domn! Pot spune ca a fost un mentor pentru mine inca din anul 1992 cand am citit Quinta sparta. A fost un om curajos care a vrut din toata inima sa ajute si sa impartaseasca din cunoasterea lui tuturor celor care vroiau sa il asculte. A vrut ca adevarul sa iasa la iveala, oricat de neplacut ar fi. O inima de aur! Multumesc pentru tot! țarana usoara!

  • @gabrieltirlie1348
    @gabrieltirlie1348 Před 3 lety +9

    Extraordinar.Sunteti minunati amindoi.Am impresia ca am visat ,ascultindu-va ,stimate domn Pavel Corut.
    Va transmit toate gindurile mele bune ,de aici din Norvegia.
    Multa sanatate ,va doresc,amindoura.

  • @mihailvoinea562
    @mihailvoinea562 Před 3 lety +14

    Domnule CORUȚ, vă doresc însănătoșire grabnică, multă sănătate, pentru ca apoi precum un veritabil și onest Român să vă puteți exprima pentru România, cu toate frumusețile sufletești pe care le aveți ! Așa să vă ajute Dumnezeu, Zamolxe, sau cum îl denumiți Dumneavoastră... Numai bine !

    • @paulwhite1691
      @paulwhite1691 Před 9 měsíci

      A murit.

    • @imatei9766
      @imatei9766 Před 8 měsíci

      l-au omorat,au incercat de mai multe ori!

    • @paulwhite1691
      @paulwhite1691 Před 8 měsíci

      @@imatei9766 l-au omorat bubulii.
      Cu rachiu de pruna.

  • @liberingandire590
    @liberingandire590 Před 2 lety +5

    Dumnezeu să-l odihnească în pace. Mare om ,adevarat patriot ,scriitor ,autodidact si nu in ultimul rand ,un mare cautator spiritual ! Am citit carti de al dansului ,interesante ,sinteze din stiinte aplicabile in viata omului !

    • @marcuvasilica4990
      @marcuvasilica4990 Před 2 lety

      🥲🥲🥲🥲🥲🥲🥲🥲🥲🌻🌿🕊🌈🌈🌈🌈🙏🙏🙏🙏

    • @marcuvasilica4990
      @marcuvasilica4990 Před 2 lety

      🥲🥲🥲🥲🥲🥲🥲🥲🥲🌈🌈🌈🌈🌈🌻🌿🕊🙏🙏🙏

  • @adrianbutuc3082
    @adrianbutuc3082 Před 3 lety +5

    Multumesc pentru aceasta emisiune. Vreau sa ii multumesc pe aceasta cale domnului Pavel Corutz pentru tot ce am invatat si am aflat de la el incepand din 1992. A fost un mentor pentru mine. Mi -a deschis ochii in legatura cu apararea impotriva manipularii si dezinformarii, cu autosugestia, psihologia si arta succesului. Forumul Drumul invingatorilor a constituit pentru mine ceva aparte, am gasit acolo oameni deosebiti. Multumesc si va doresc sanatate deplina si o viata frumoasa domnule Corutz!
    Psihologia este o stiinta "exacta", comportamentul oamenilor este usor de prezis si de influentat de catre cunoscatori. Domnul Corutz ne arata prin scrierile sale ca fiecare poate sa invete cum sa aiba puterea necesara ca sa se schimbe in modul in care doreste el si nu in modul in care doresc altii.

  • @leontinapop8275
    @leontinapop8275 Před 3 lety +9

    Cinste si respect omului Pavel Corut. Sper ca bunul si adevaratul Dumnezeu sa va insanatoseasca pentru a ne mai putea darui si in continuare bucurie sufletelor noastre.

  • @frumusetealaoricevarstasfa6552

    Multă sănătate! Va admir și va respect!

  • @ioanpurice5709
    @ioanpurice5709 Před 3 lety +17

    SĂNĂTATE domnule Coruț , sunteți si un foarte bun luptator cu creionul in mână !!! Un demn urmas alui Creanga si Eminescu 👍

  • @adrianradu5184
    @adrianradu5184 Před 3 lety +22

    Prețuire dumneavoastră,amândurora.Vă iubim și vă prețuim versurile,în egală măsură!!

  • @provincialaderomania5314
    @provincialaderomania5314 Před 3 lety +15

    "Sa vii ca o parere" este un roman, cel mai bun de dragoste care m-a emotionat atata incat am scris o scrisoare sub impresia la cald a povestii ...o scrisoare adresata autorului pe care il citeam inca din 1990 dar pe care am uitat-o intre filele cartii.
    Cand am descoperit-o peste ani, recitind scrisoarea, nu cartea am trait din nou un sentiment ciudat de parca nu eu, mintea mea mai rationala de fel, produsese acele fraze. N-as sti sa spun in ce fel dar simteam ca ma rup de realitate a prezentului dar cel mai mult m-a mirat stilul nou, deosebit de constructie a povestii de dragoste atat de dur si sensibil totodata.
    Sa fiti sanatos, sa fiti ocrotit si iubit!

  • @mihaiganea2100
    @mihaiganea2100 Před 3 lety +13

    Multă sănătate domnule Pavel Coruț !

  • @dorinacadar6979
    @dorinacadar6979 Před 3 lety +10

    Sa fiți Sănătoși și Ocrotit ca Iubit sunteți de noi TOTI 🤗🤗🤗 ❤

  • @biankagales8258
    @biankagales8258 Před 3 lety +17

    Multă sănătate. Ascultindu-va, mi-am regăsit speranța.🙏

  • @maria-magdalenaandras6583
    @maria-magdalenaandras6583 Před 3 lety +17

    Un om extraordinar. Parintii mei au biblioteca plina cu carti ale domnului Pavel Corut si de la ei l-am descoperit si eu chiar pe timpul cand eram copil,in adolescenta. Acum am ajuns la maturitate, nu mai locuiesc in Romania,dar l-am cautat atat de mult pe domnul Corut, am revazut emisiuni vechi, am recitit carti, dar asteptam ceva nou. Aveti dreptate,v-ati retras din viata publica, va inteleg, dar oameni cu o viziune ca dumneavoastra au atat de mult de spus si dat mai departe trebuie sa fie afisati mai des, mai des decat toxicitatile actule atat de mediatizate. Va rog sa continuati aparitiile, iar noile lansari de carti le astept cu drag. Parerea dumneavoastra depsre manipularea actuala cu acest virus cred ca am putea sa o deducem dar m-ar interesa exact cum vedeti dumneavoastra lucrurile. Va doresc multa sanatate.

    • @ripeanuelena4055
      @ripeanuelena4055 Před 3 lety +3

      MULT RESPECT SI SANATATE ADEVARAT PATRIOT PAVEL CORUT !!!!!! AVEM NEVOIE DE DUMNEAVOASTRA IN VREMURILE ASTEA DE MARE CUMPANA PENTRU R O M A N I A , BUNUL DUMNEZEU SA FIE CU NOI !!!!

    • @mariaclassen2671
      @mariaclassen2671 Před 3 lety +2

      @@ripeanuelena4055 Numai cä el nu crede in fiul lui Dumnezeu , si in religia noasträ !!

    • @ripeanuelena4055
      @ripeanuelena4055 Před 3 lety +11

      @@mariaclassen2671 VOI DEGEABA CREDETI IN TOTI SFINTII DACA NU AVETI IUBIRE NU MAI JUDECATI PE TOTI MERGETI LA BISERICA SA VA ARATATI HAINELE SA BARFITI IAR PREOTII CA SI PASTORII SANT EXACT CA TURMA ,NU ARE NICI O LEGATURA CU DOMNUL IISUS , EL S A INTRUPAT IN ACEA PERIOADA DEOARECE SI ATUNCI LUMEA ERA REA SI INVATAT LUMEA SA FIE BUNA SI SA SE IUBEASCA NU SA I SE ROAGE LUI CUM INVATA PREOTII SI PASTORIII IN BISERICI , SI IISUS CAND LE VORBEA OAMENILO TOT TIMPUL SPUNEA DE RESPECTU CE TRBUIE SAI DAM TATALUI DIN CER CARE E CREATORUL TUTUROR LUCRURILOR !!!!!! SI A MAI SPUS CA CREDINTA FARA FAPTE NU E SI UNDE DRAGOSTE NU E NIMIC NU E !!!!!!🐵🐵🐵🐵🐵🐵

    • @rusuvasilica4842
      @rusuvasilica4842 Před 3 lety +1

      @@ripeanuelena4055 ...Vai de cei ce trag dupa ei nelegiuirea ,cu funiile minciuni!!!
      Vai de omula prin care este vandut Fiul lui Dumnezeu! !!!Asa scrie in Sfanta Scriptura ,pe care omul acesta o dispretuieste!!!!!,

    • @grigoremarginean9213
      @grigoremarginean9213 Před 3 lety +1

      @@rusuvasilica4842 El a spus că este fiul omulu

  • @ninapavel807
    @ninapavel807 Před 3 lety +7

    Frumoase versuri îți merg la inimă! Felicitări și doamnei Gheorghiu ! 🌼🌼🌼🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹👍

  • @mitrapredincea6749
    @mitrapredincea6749 Před 3 lety +18

    Multa sanatate si pace sufletească!

  • @trofintinca4386
    @trofintinca4386 Před 3 lety +7

    SUNTEȚI UN GENIU,O ELITĂ,RARISIMO.

  • @sciscioirina6393
    @sciscioirina6393 Před 3 lety +12

    Extraordinar.Un om ce transmite, omenie,umanitate.Nu va deveni niciodatã lumea un Pavel Coruț pentru cã şi-au ascuns capetele sub nisip ca struții iar când îl scoate vede precum caprele,oile,caii

  • @marianaleonte2729
    @marianaleonte2729 Před 3 lety +5

    Multa, multa sanatate!!!

  • @florincampean5430
    @florincampean5430 Před 3 lety +4

    Vă stimez și vreau să vă văd și să vă ascult. Am multe cărți de-ale dumneavoastră! Le las nepoților!! Mulțumim!!

  • @vasilestincescu1462
    @vasilestincescu1462 Před 3 lety +3

    ...Stima și respect domnule Pavel va urmăresc atent...dar va spun ce gândesc ...in societatea noastră cum știți mai bine că ori cine...un realist nu și are locul...au ajuns toți critici toți far de judecată să condamne pe cei care încearcă să și exprime tot ce gândesc și cine se găsesc în a critică tot cei ce nu au habar de a și numără propriile oi...tocmai de aceia se mai spune...DA CEZARULUI CE E A CEZARULUI SI LUI DUMNEZEU CE E A LUI DUMNEZEU. cu mult respect din partea unui om care va respecta.....!

  • @goregonstantin394
    @goregonstantin394 Před 3 lety +11

    Ela. Va pretuiesc si va admir tenacitatea,curajul si sacrificiul

    • @goregonstantin394
      @goregonstantin394 Před 3 lety +6

      Multa sanatate ,sa reveniti cat mai curand pe micile ecrane,in public.,si la noi lansari de carti.

  • @cristianaurelpetcu595
    @cristianaurelpetcu595 Před 3 lety +13

    Tot respectul, domnule Pavel Corut!

  • @lilinicula7313
    @lilinicula7313 Před 3 lety +2

    Domnule,Pavel Coruț,vă iubesc,vă respect, vă doresc multă sănătate și vă aștept și la tv!
    Informatiile dv sunt extrem de prețioase.

  • @mariadedean5536
    @mariadedean5536 Před 3 lety +11

    Va mulțumesc pt emisiune♥️🌹

  • @danipredica2785
    @danipredica2785 Před 2 lety +4

    Am aflat abia azi ca Pavel Coruț nu mai e! Nici o știre pe media despre aceasta tragedie. Despre mâțu stoian se vorbește de 6 zile pe toate posturile. Rusine românia

  • @marianabondaretchi39
    @marianabondaretchi39 Před 2 lety +1

    Dumnezeu sa l ierte pe scriitorul Pavel Corut.condoleante familiei Corut.#

  • @getasticha9930
    @getasticha9930 Před 3 lety +5

    Multă sănătate respect!

  • @anagalbenu6572
    @anagalbenu6572 Před 3 lety +8

    Mulțumesc mult pentru emisiune. Cu respect!

  • @drunkensailorconstantin1352

    Felicitări și numai bine domnului Pavel Coruț !

  • @doinaromelia9304
    @doinaromelia9304 Před 3 lety +3

    Vrem cat mai multe emisiuni cu domnul Pavel corut, avem multe de învățat de la domnia sa

  • @Viorel42
    @Viorel42 Před 3 lety +4

    Vă doresc însănătoșire grabnică!

  • @vasiledumbrava9409
    @vasiledumbrava9409 Před 3 lety +12

    Un om extraordinar, inteligent, CULT, un patriot, puțini sunt ROMÂNI de talia lui, avem o țară de plină GUNOAIE, MEREU puse pe hoție și jăcmăneală..

    • @imatei9766
      @imatei9766 Před 8 měsíci

      l-au omorat niste gunoaie de oameni

  • @alexandrugelan4046
    @alexandrugelan4046 Před 3 lety +5

    Multa Sanatate domnule Pavel Corutz! Sunteti un exemplu pentru noi toti! Va multumim! Va uram insanatosire totala grabnica!

  • @danilescugheorghe
    @danilescugheorghe Před 3 lety +9

    Pavel Coruț. Pe scurt, un geniu.

  • @cornelpogoceanu2154
    @cornelpogoceanu2154 Před 3 lety +9

    Va așteptăm laTVR sănătate va uram ,

  • @ninapavel807
    @ninapavel807 Před 3 lety +7

    Sănătate multă ! Să vă reveniți la parametrii înalți!

  • @danluca5384
    @danluca5384 Před 3 lety +7

    Multa sanatate Dl. Corutz.

  • @emiliantanase9305
    @emiliantanase9305 Před 3 lety +10

    Om de otel! Va salut si va respect din suflet OMULE Paevel Corut!

  • @elenapavel6688
    @elenapavel6688 Před 3 lety +1

    ăDe ani vă citesc și în sfârșit vă ascult Sănătate multă și ați fost un mentor pentru mine în momentul greu al vieții. Vă mulțumesc cu respect

  • @luminitapaduraru329
    @luminitapaduraru329 Před 3 lety +8

    Trăim într-o dictatura - Politico - Religioasă - Sa nu dispărem ca - Nație - Pavel Corutz !

  • @geny3815
    @geny3815 Před 3 lety +1

    Un om educat, un om minunat! Sănătate multa domnule Pavel Corupt! ❤❤❤

  • @ninapavel807
    @ninapavel807 Před 3 lety +5

    Cinstire veșnică Mareșalului și domnului Coruț! 👍👍👍

  • @stefanmanu9576
    @stefanmanu9576 Před 3 lety +6

    BINE A-ȚI REVENIT DLE CORUȚ!!

  • @saless.9374
    @saless.9374 Před 3 lety +21

    De ce ati lasat mai moale cu revolutia ce ati inceputa in 2010? pacat ! Din cauza bolii, respect vesnic OM LUMINAT./

  • @ioanbiltiu623
    @ioanbiltiu623 Před 7 měsíci

    Minunat tot respectul🍀

  • @alexandrunicolae4114
    @alexandrunicolae4114 Před 2 lety +1

    De ieri 24 . 10. 2021 PAVEL CORUT ramane doar in amintirea celor care l-au citit, cunoscut sau admirat .

  • @rugby123
    @rugby123 Před 2 lety

    Rămâne-vom umbre pe tărâmul omenirii /Fantastice umbre, căutând adăpost /În mersul nebun al clepsidrelor vremii /Pierduți între, suntem, vom fi și am fost!
    DUMNEZEU SĂ TE ȚINĂ LA DREAPTA LUI. NE V-OM ÎNTÂLNI SUS 😣

  • @georgestoica9529
    @georgestoica9529 Před 3 lety +9

    Domnu ' Corut de ce nu va face-ti un canal pe CZcams?

  • @george12
    @george12 Před 3 lety +8

    Ați promis că veți trăi 120 de ani .
    Aveți o memorie incredibila

    • @tamarateleman348
      @tamarateleman348 Před 3 lety

      Dacă țineți minte ce a spus domnul Pavel Coruț, Atunci aveți și dumneavoastră o memorie incredibilă 😏.

    • @alexandrunicolae4114
      @alexandrunicolae4114 Před 2 lety

      Din pacate destinul nu i-a permis sa -si respecte aceasta promisiune... ieri 24 .10. 2021 a trecut in lumea umbrelor .

  • @TJohn-iu6xd
    @TJohn-iu6xd Před 3 lety +3

    Un om de bun-simt.

  • @mihaiminescu5825
    @mihaiminescu5825 Před 3 lety +5

    Pavel ; un drum luminos

  • @elenasabau3879
    @elenasabau3879 Před rokem

    Dumnezeu să l odihnească în pace 😥
    Morții cu morții , vii cu vii !

  • @aurelcerghit1945
    @aurelcerghit1945 Před 3 lety +4

    STIMA SI REȘP3CT !!!

  • @lerotrau7076
    @lerotrau7076 Před 3 lety

    Suntem veniți aici, pe acest Pământ, pentru a împlini, fiecare dintre noi, un anumit scop, in mod particular, pe care numai noi înșine il putem realiza. Să încetăm să ne mai comparăm cu ceilalți semeni ai noștri pentru că altfel expresia unicității sufletului fiecăruia dintre noi se pierde în van. ... - 0 + ...

  • @dianavamesi5659
    @dianavamesi5659 Před 2 lety +1

    Din cartile lui m-am inspirat mult .

  • @iulianpavelescu8260
    @iulianpavelescu8260 Před 3 lety +3

    Țara a fost eliberată pe 24 dar din pupincureală grețoasă au vrut să facă un cadou de ziua regelui

  • @dulcinela1
    @dulcinela1 Před 3 lety +2

    Mare adevăr Spune-ți după 31 de ani de la revoluție poate ca v ați analizat emisiunile cu ani in urma ați spus ca aveti încredere in Iohanis Și In Arafat se pare ca trăim in multe rătăciri chiar dacă credem ca suntem foarte bine informați . Acesta țara s a vândut de la revoluție au murit oameni nevinovați cu voia unor romani care nu și au iubit țara și au iubit banul . Relatia cu Dumnezeu ne v a scapă din acest iad pe fiacare in parte . Cu toți speram la o schimbare românul a tot sperat la o schimbare in toți acești ani dar se pare ca manipularea și minciunile lor au avut mai multă putere . Se simte prin ceea ce transmiteți ca va iubiți țara ceea ce conteza foarte mult in fata romanilor chiar dacă ați avut câteva emisiuni unde Spune-ți ca nu credeti in Domnul Iisus Si In Măicuța Domnului .Va doresc sănătate multă și ma bucur ca traiti aceste vremuri sa vedeti acești diavoli care cred ca puterea este la ei ca au bani cum vor sa termine întreaga populație și nu sunt preoții la putere așa cum spuneați acum 12 ani intr o înregistrare . Domnul sa va intaresca sa aveti cât mai multe apariti și sa traiti numai in adevăr 🙏🏼🙏🏼🙏🏼

  • @brunosuster1450
    @brunosuster1450 Před 3 lety +6

    Destin într o tara fără viitor cu spitale din 1945

    • @brunosuster1450
      @brunosuster1450 Před 3 lety +1

      Nu toate spitalele șanț la fel mai șanț puține excepții dar în România mori cu zile!

  • @corina4677
    @corina4677 Před 7 měsíci

    Nici eu nu impartasesc de nici o religie
    Exact si eu cred in Dumnezeul perfecto

  • @Cristian-ek2iz
    @Cristian-ek2iz Před rokem

    Un patriot care din păcate nu a reusit sa convingă un neam adormit.

  • @imatei9766
    @imatei9766 Před 2 lety

    Si eu ca si dinsul am venit aici pe mleagrile Dobrogei ca sa ne implinim destinele[Tarii] si sa ne realizam ca persoane.

  • @vasiledumbrava9409
    @vasiledumbrava9409 Před 2 lety

    🌺🌺🌺🌺🌺

  • @tamarateleman348
    @tamarateleman348 Před 3 lety

    🤗🤗✌🙏🙏🙏🙏❤

  • @vivistanciu9261
    @vivistanciu9261 Před 3 lety +1

    Eu îmi aduc aminte ca ati spus ca atti făcut parte din Octombrie de care nu știa nici Ceaușescu.Atunci cum ati fost remunerat spre a beneficiat de pensie?

    • @ionicaciobanu4595
      @ionicaciobanu4595 Před 3 lety +1

      Era un drept al lui sa primească pensie,sau cum ,iau pensie de handicap cei care nu au nici un handicap si el care avea vârsta nu trebuia sa ia nimic??oricum eu cred ca dansul nu trăiește din pensie ci din scris....

  • @iondacoromanu8799
    @iondacoromanu8799 Před 9 měsíci

    DACA ACEST CINTEC NU NE FACE SA TREMURE CARNEA PE NOI INSEAMNA CA NU MAI AVEM NICI UN PIC DE IDENTITATE, DOAR NISTE SCLAVI UMBRE SINGERINDE

  • @imatei9766
    @imatei9766 Před 2 lety

    Din pacate ati distrus acest destin implinit.Nu merita tara asta un asemenea om mare L-au distrus cei care au arme PSI si na-u vrut sa le declare.la comanda straina pe care ia demascat.

  • @bebeo8211
    @bebeo8211 Před 3 lety +2

    Matei 3:2
    El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”
    Matei 4:17
    De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască şi să zică: „Pocăiţi-vă , căci Împărăţia cerurilor este aproape.”
    Marcu 1:15
    El zicea: „S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape . Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.”
    Luca 13:3
    Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.
    Luca 13:5
    Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”
    Faptele apostolilor 2:38
    „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
    Faptele apostolilor 3:19
    Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare

  • @ioanbiltiu623
    @ioanbiltiu623 Před 7 měsíci

    Fain Dl Corut utati de zonele furate de Asa n 38:32 umita Ucraima?

  • @liviuoltean1500
    @liviuoltean1500 Před 5 měsíci

    In ce an a "plecat"?...

    • @martacute3620
      @martacute3620 Před 4 měsíci

      Si eu am aflat acum 😢 cred acum 3 ani ..

  • @victoriagherca5006
    @victoriagherca5006 Před 3 lety

    De ce nu vorbiți despre Pavel Corut, așa cum ați afirmat?

  • @nicolaestan4980
    @nicolaestan4980 Před 3 lety

    Păcat că nu ați făcut nimic în planul concret.Ati fost șeful de campanie electorală a lui...Funar! Eșec total.Asa ca și visător, fabulând in exces,ați reușit!Vise, închipuiri...Nimic ,dar nimic concret.Pacat.

  • @videoiclone
    @videoiclone Před 3 lety +1

    Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi,
    curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în
    iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”

    • @doinaromelia9304
      @doinaromelia9304 Před 3 lety +2

      Adică absolut toți,inclusiv d voastră ca doar nu sunteti inger

  • @startmar8873
    @startmar8873 Před 3 lety

    Da, mai ales că You tube este un canal care odată ce te abonezi, nu te mai poți dezabona-ca vizitator!!? Canalul 😈. Punct

  • @daci7056
    @daci7056 Před 3 lety

    Parintele nostru ceresc este viu si a inviat deja! Isus Hristos este parintele nostru ceresc. Ce sa mai invie Dumnezeu pentru Romania? Asta e trezirea pe care trebuie sa o aibe romanul si orice om de pe planeta. Crezi ca inchinarea la acest Zamolxes abominabil, care avea nevoie de jerfe umane regulat, este placuta inaintea "" dumnezeului tau perfect""? Sau inchinarea la strabuni? Crezi ca partidele de amor din romanele de ""dragoste curata si nevinovata"" sunt placute inaintea ""dumnezeului tau perfect""? Crezi ca ""mandria asta de a fi roman"" este placuta in fata acestui dumnezeu perfect? Ar fi bine ca raspunsul sa fie nu daca se doreste totusi o trezire si o ridicare a poporului roman.

  • @danielgavrilabroham3155
    @danielgavrilabroham3155 Před 3 lety +4

    Vai saracilor de voi .....ATI AJUNS SA URMATI SLUJITORILOR INTUNERICULUI ......oameni buni in viata mea nu am crezut ca voi vedea POPORUL ROMAN SI CREDINTA LUI IN IISUS CRISTOS ATAT DE DESTABILIZATA CA ACUM CAND URMATI UNOR INGERI AI INTUNERICULUI CARE DIN ADANCURI AU PASIT SIMTITOR IN MIJLOCUL VOSTRU SI CLATINA CREDINTA NEAMULUI ROMANESC SI A STRAMOSILOR VOSTRI ...ADUCAND INJURII SI BATJOCURA FIULUI LUI DUMNEZEU ...SI A MARIEI MAGDALENA SI A TUTUROR SFIINTILOR ....DIN INTREAGA PERIOADA A CRESTINITATII....FRATILOR ....VA MAI TREBUIE SFINTI CA VASILE CEL MARE ..CA SF SPIRIDON SI SF NICOLAE SA VA INTAREASCA CREDINTA ...DAR DOMNUL DUMNEZEU NU VA MAI PERMITE SA AVETI ASTFEL DE SFINTI INTRE VOI ....PENTRU CA NU MERITATI SA FITI PARTASI IN IMPARATIA LUI HRISTOS ALATURI DE EL ...SI NICI SA GUSTATI DIN SFANTA IMPARTASANIE ATATA TIMP CAT URMATI UNUI ASEMENEA OM FARA SCRUPULE CARE A LOVIT IN CE A TRIMIS TATAL DUMNEZEU MAI SFANT INTRE NOI PE FIUL SAU CA ORICINE CREDE IN EL SA AIBA VIATA SI SA NU MOARA ..CI SA TREACA DIN MOARTE LA VIATA VESNICA ....NU S-A MAI POMENIT IN ISTORIA CRESTINILOR SI ISTORIA ROMANILOR UN INGER AL ADANCULUI ATAT DE INFIORATOR CA ACEST OM PAVEL CORUȚ CARE DESTABILIZEAZA TOATE VALORILE MORALE SI DIVINE ALE INVATATURILOR DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS ....BA SPUNE NISTE IDEI SI PROSTII DE O CLASA ATAT DE INALTA ..CA IISUS FIIND FIUL LUI PANDERA SI CA A TRAIT CU MARIA MAGDALENA SI ALTE NIMICURI DE CARE AM CITIT SI EU DE PESTE ZECE ANI ....DAR CREDINTA MEA A RAMAS NECLINTITA ....IN IISUS HRISTOS CARE IN DRAGOSTEA LUI A VENIT LA MINE SI M A VINDECAT PENTRU CA MORT ERAM SI AM INVIAT DIN CLIPA IN CARE EL INSUSI LUMINA CEA ADEVARATA A PUS MANA PESTE MINE ...BOLNAV DE CANCER TUMOARE MALIGNA 17 CM .....CUM PUTETI SA DATI CREZARE UNUI ASTEFEL DE OM CARE ESTE STIRPEA CELUI NECURAT SI ADUCE DECLIN IMENS IN RANDURILE TINERILOR DE ASTAZI CARE IN SLABA SI SOVAIELNICA LOR CREDINTA URMEAZA UNUI DEMON INTRUPAT INTRE NOI VIZIBIL ....IATA CUM DIAVOLUL ISI TRIMITE FATIS CA PE TOTI SA VA CEARNA ..SA VA TREACA PRIN SITA LUI CA TOTI SA FITI RAPUSI DE VENINUL LUI ....L AM URMARIT DE MULTA VREME ...UN MARE VRAJITOR AL ZILELOR NOASTRE SE OCUPA NUMAI DE OCULTISM BAZAT PE SIMBOLURI SATANICE SI VOI DATI CREZARE CREZAND CA ESTE UN ILUMINAT ...DEPARTATI-VA DE EL ..EL ESTE CA MOARTEA PRINTRE VOI ...CA HIDRA CEA CU SAPTE CAPETE SI INTRUCHIPEAZA ANTIHRISTUL ..CARE DESTABILIZEAZA VALORILE CRESTINE ,MORALE SI SACRE ALE NEAMULUI NOSTRU .....INAPOIA MEA SATANO .....asa sa spuneti cand vedeti un demon ca el ....si ca sa intelegeti ...si eu am citit si studiat toate religile pamantului ca sa inteleg punctul lor de vedere , dar pe HRISTOS NU L-AM INLOCUIT ...NICIODATA ...VAI VOUA CE DATI CREZARE ACESTUI OM PE JUMATATE OM ....CA NU VETI AJUNGE SA GUSTATI DIN ROADELE CELE SFINTE ALE CERULUI ....DOMNUL SA VA AJUTE PE TOTI IN ACESTE ZILE SA NU CADETI CA TRESTILE LA PĂMÂNT...PRECUM SE VEDE TRIEREA A INCEPUT SI DIAVOLUL A PRINS PUTERE SA IA ORICE SUFLET SLAB IN CREDINTA DE PARTEA LUI PRIN METODE NESIMTITOARE SI FOARTE VICLENE ...SA VA AJUTE DUMNEZEU PE TOTI SA VA MANTUITI ..SA NU CADETI IN PLASELE INTINSE DE ASTFEL DE ERETICI ...PRECUM ERAU IN TRECUT INCHINATORII LA IDOLI SI ZEI ...CA ACEST PE JUMATATE OM....

    • @grigoremarginean9213
      @grigoremarginean9213 Před 3 lety +4

      Evreii de ce nu-l recunosc ca fiu a lui D-zeu,cu s-a făcut el pe sine.Undeva ín scriptură se spune"La ai lui a venit şi ai lui nu l-au primit"

    • @mihailvoinea562
      @mihailvoinea562 Před 3 lety +8

      Daniel Gavril, scrii mult și prost ! Mai sintetizat nu se poate ???

    • @ioancelnou5397
      @ioancelnou5397 Před 3 lety +4

      Amin frate.Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu.Cata rabdare a avut cu acest om care I A defaimat Numele lui Sfant.Iisus Hristos este Dumnezeul dumnezeilor,una cu Tatăl Ceresc in toate atributele dumnezeirii Sale.GLORIE NUMELUI SAU ca a lucrat cu minuni mari si in viața mea si mi a dat credința si pocaința in Numele Lui.Cine n are pe Fiul lui Dumnezeu nu va vedea VIATA ci mania lui Dumnezeu rămâne peste el.

    • @ionicaciobanu4595
      @ionicaciobanu4595 Před 3 lety +1

      @@ioancelnou5397 tu ai vorbit cu Iisus??? L-ai văzut???care mânia lui Dumnezeu??? Se vede ca ești un martor al lui Yehova ca dacă nu ai sti si tu ca Dumnezeu este iubire,își iubește Creația ,voi nu Cunoaște-ți nici pe Iisus si nici pe adevăratul Dumnezeu cel care a creat totul ,Iisus nu a creat nimic ca tot veni vorba ,sunt ortodoxa si ma tot întreb ce rahat a făcut Iisus in 2000 de ani pt omenire??? A oprit războaie??? Potolește foamea săracilor acum???aduce cumva pace si liniște in lume??? Nu cred si nici nu văd,eu sunt mulțumită cu credinta mea in Marele Creator,...

    • @ionicaciobanu4595
      @ionicaciobanu4595 Před 3 lety

      Dacă scrii cu litere mari nu înseamnă si ca ești mai credibil...Amintește-ți ca într-un dialog cel ce urla nu este nici mai credibil si mici mai inteligent,doar mai imbecil ...

  • @colibritamica3970
    @colibritamica3970 Před 3 lety

    Pocaiestete și crede în DOMNUL ISUS HRISTOS ȘI NU mai duce LUMEA în intuneric

  • @paulwhite1691
    @paulwhite1691 Před 9 měsíci

    Un anticrist.