SPECIAL 🎙️ CARMEN TĂNASE, actrița care A ÎNVIAT DE TREI ORI: Trebuie să te împrietenești cu moartea!

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 25. 05. 2024
  • Ediție SPECIALĂ de Paște a podcastului „Altceva cu Adrian Artene”. Aflăm povestea incredibilă a inegalabilei Carmen Tănase, actrița care A ÎNVIAT DE TREI ORI.
    ”𝙏𝙧𝙚𝙗𝙪𝙞𝙚 𝙨𝙖̆ 𝙩𝙚 𝙞̂𝙢𝙥𝙧𝙞𝙚𝙩𝙚𝙣𝙚𝙨̦𝙩𝙞 𝙘𝙪 𝙢𝙤𝙖𝙧𝙩𝙚𝙖!”
    În cel mai nou episod „Altceva cu Adrian Artene”, Carmen Tănase și-a povestit viața, care nu a fost întotdeauna cea mai liniștită, însă actrița a știut cum să extragă ce-i mai frumos din tot. Invitata lui Adrian Artene și-a amintit cum trăia Învierea Domnului în copilărie, dar și despre cum i-a fost propria „Înviere”, pe care a experimentat-o de trei ori. A vorbit apoi și despre relația pe care o are cu Dumnezeu, dar și despre oamenii duși dincolo pe care și i-ar dori din nou alături.
    „Carmen Tănase este unul dintre puțini oameni binecuvântați de Dumnezeu să reușească să-și treacă emoția prin filtrul ecranului, de aceea, crede-mă, te invit să urmărești o poveste care te va încărca cu energie pozitivă!”, a declarat Adrian Artene, gazda podcastului „ALTCEVA...”.
    🔔 Abonează-te și nu rata niciun episod din podcastul Altceva cu Adrian Artene 👉 bit.ly/3m2TNaJ
    00:00 - Intro
    03:48 - Carmen Tănase, invitată la ALTCEVA cu ADRIAN ARTENE
    04:04 - Pariul pe care Carmen Tănase l-a făcut cu moartea
    12:20 - Carmen Tănase: ”De Înviere, mergeam cu zambile la biserică!”
    14:48 - A slăbit 10 kilograme înainte de Paște
    21:00 - L-a înfiat pe iedul Gicu
    24:00 - De ce a respins-o regretatul Marin Moraru la admitere
    31:50 - Chitara și rochia roșie l-au ”convins” pe Dem Rădulescu
    38:28 - Carmen Tănase, despre prietenia cu Principele Duda: ”Suntem frați de cruce!”
    39:54 - Carmen Tănase: ”Flacăra este parte din mine!”
    43:05 - Amintiri cu Ion Dichiseanu de la filmările pentru ”State”
    47:22 - Carmen Tănase: ”Nu mi-aș fi imaginat că mi-aș bea cafeaua cu Gina Patrichi”
    49:43 - Învățătura de la Olga Delia Mateescu
    53:10 - Relația cu Dumnezeu: ”S-o fi săturat de cererile mele!”
    55:33 - A regăsit-o pe ”Flacăra” în vecina florăreasă, Lămâița
    01:00:08 - Și-ar reînvia tatăl și soțul
    01:00:50 - Carmen Tănase, despre teama de moarte: ”Te uită lumea imediat!”
    01:06:02 - Motivul pentru care s-a izolat de oameni
    🎙 Toate episoadele din podcastul „Altceva...” sunt aici: bit.ly/3zw9fPz
    Urmărește-ne pe:
    🔛 Facebook: / altcevacuadrianartene
    🔛 Facebook Personal: / byadrianartene
    🔛 Adrian Artene, autor Gândul: gandul.ro/autor/adrian-artene
    🔛 Instagram: / altcevacuadrianartene
    🔛 Tik Tok: / altcevacuadrianartene
    #Altceva #AltcevaCuAdrianArtene #Podcast
    “Altceva cu Adrian Artene” este un podcast în care se rostesc cuvinte pătrunzătoare, iar invitații sunt lumini ce străpung întunericul.
    E ”Altceva”, un podcast săptămânal - în fiecare sâmbătă, de la ora 19:00 -, în jurul căruia s-a format o comunitate a oamenilor care vor să-și antreneze mintea și să-și hrănească sufletele. Comunitatea oamenilor normali, care nu au abandonat lecturile, care știu să asculte o muzică și cu inima, nu doar cu urechile, dar și comunitatea celor care extrag răspunsuri din tăcere și se bucură de o piesă de teatru ca de o zi de duminică. A acelora care cred că Dumnezeu ne-a creat pentru a arăta celorlalți bunătate și a lăsa în urma noastră opere de lumină.

Komentáře • 84

  • @pocovnicucerasela5250
    @pocovnicucerasela5250 Před 21 dnem +49

    Este o plăcere să o ascult pe Doamna Carmen Tănase indiferent cate interviuri și la podacasturi participa.UN OM INTRE oameni.Lumina mântuitoare sa se reverse peste români.

  • @florentinapancescu1771
    @florentinapancescu1771 Před 19 dny +20

    SUPER,invitata pe care ne-ati adus-o,de SFINTELE SARBATORI PASCALE! O admiram,o apreciem,o respectam si-o iubim pe inegalabila Carmen Tanase!👍👍Va multumim!🙏🙏

  • @ancapiso-ne7hc
    @ancapiso-ne7hc Před 20 dny +10

    Este o încântare sa o asculți, s-o vezi. Un mare exemplu.❤

  • @mirelapuscau8516
    @mirelapuscau8516 Před 21 dnem +20

    O invitată deosebită , carismatică și empatică ! Paște binecuvântat și cele mai alese gânduri de bine invitatei și echipei realizatoare a podcastului ! 🙏🏻

  • @elenagrapa2178
    @elenagrapa2178 Před 21 dnem +10

    O DOAMNA,Carmen Tanase....Paște binecuvantat!

  • @marianarusu666
    @marianarusu666 Před 20 dny +5

    O mare doamnă,pe care o iubesc!Paste binecuvântat!❤

  • @Stefancristian4532
    @Stefancristian4532 Před 21 dnem +9

    Vă mulțumim domnule Adrian Artene pentru aceste podcasturi!

  • @dacianacojocaru8427
    @dacianacojocaru8427 Před 3 dny

    Carmen este o persoană fff plăcută. De fiecare dată când o văd o ascult cu mare plăcere.

  • @petrutasescioreanu8196
    @petrutasescioreanu8196 Před 7 dny +1

    Doamna Carmen este o Actriță extraordinară

  • @WingsQ
    @WingsQ Před 15 dny +2

    O adevărată lady. E o reală încântare să o asculți, felicitări pentru emisiune!❤

  • @stdana
    @stdana Před 9 dny

    O ascult..o urmez...nu mai am mama...cred cu drag...tot ce spune!

  • @loredanaristache-dl7pr

    O plăcere să vă ascult...❤❤❤

  • @simonaverzea9203
    @simonaverzea9203 Před 21 dnem +5

    Așteptăm cu drag și nerăbdare!!!!!❤ Vă doresc sărbători luminate și binecuvântate dragilor!!!🙏😘

  • @dana677
    @dana677 Před 8 dny

    m am abonat, multumesc pentru invitata o ador! imi esti draga doamna Carmen Tanase!

  • @ioanstetco5449
    @ioanstetco5449 Před 17 dny +2

    ISUS HRISTOS SI PREA SFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU SANE BINECUVANTEZE PE NOI TOTI ❤❤❤

  • @marianailie5108
    @marianailie5108 Před 16 dny +2

    Mulțumesc cu recunoștință pentru emisiune ! O Iubesc pe Doamna Carmen Tănase! O urmăresc pe Flacăra continuu ,nu mă satur de actori și de Flăcărica! Numai bucurii va doresc! Hristos a înviat!🙏

  • @user-ds5ql3jp9b
    @user-ds5ql3jp9b Před 21 dnem +2

    O femeie carismatica, interesanta,directa, autentica, o ascult cu placere

  • @gabymizdrea690
    @gabymizdrea690 Před 14 dny +1

    Respect și admirație, pentru doamna Carmen Tănase, dar și pentru domnul Adrian !!!

  • @mariaciugudean1848
    @mariaciugudean1848 Před 21 dnem +16

    Cind o asculți pe CARMEN TĂNASE ai vrea să nu se mai termine emisiunea. PAȘTE FERICIT

    • @dacianacojocaru8427
      @dacianacojocaru8427 Před 19 dny +2

      Așa este. ❤❤❤❤

    • @Beniamin_
      @Beniamin_ Před 2 dny

      Avem voie să spunem numai vițelușului: Paște fericit!
      Dar nouă și tuturor: să aveți sărbători frumoase!

  • @Cleo123Cleo
    @Cleo123Cleo Před 10 dny

    ❤ce placere sa va ascult❤binecuvantari

  • @corinamiapopa6536
    @corinamiapopa6536 Před 8 dny

    O iubesc pe doamna Carmen Tănase ! ❤Asta spune tot !!! Mă bucur că ați invitat-o !

  • @georgetaherescu3170
    @georgetaherescu3170 Před 18 dny +1

    ADEVĂRAT A ÎNVIAT !
    MULȚUMIM MULT PT CA NE-ATI ADUS O MARE DOAMNA A TEATRULUI ROMANESC SI PE CARE O URMARIM ORI DE CATE ORI APARE LA VREUN PODCAST, URMARIM CU MULT DRAG TOATE VIDEO-URILE CU ACEASTA DISTINSĂ SI TALENTATA DOAMNĂ !
    O ADEVĂRATĂ INCANTARE !
    MULȚUMIM MULT !

  • @user-pi8lv4it8x
    @user-pi8lv4it8x Před 19 dny

    Hristos a Inviat!
    Felicitari pentru brodcast....doamna Carmen Tanase va ascult cu drag si va iubesc❤...
    multa sanatate dvs si tuturor romanilor!

  • @obeobe3442
    @obeobe3442 Před 13 dny

    Sincere multumiri👏👏Sanatate si respect. Salutari din 🇪🇦

  • @raianamariana3338
    @raianamariana3338 Před 19 dny +1

    Carmen,ești un mare OM❤❤

  • @urufhfufi1675
    @urufhfufi1675 Před 20 dny

    Mulțumesc pentru emisiune! Mulțumesc doamnei Carmen Tănase!❤❤

  • @marindoina3017
    @marindoina3017 Před 21 dnem +3

    Paște fericit!🍀🍀

  • @deliadan9782
    @deliadan9782 Před 17 dny

    Superbă, vă ascult la orice podcast ❤❤❤!!! Lecții de viață!! Succes 🎉

  • @user-ti7kc6gn7u
    @user-ti7kc6gn7u Před 20 dny

    O iubesc pe d-na Carmen Tănase! Un exemplu de OM!

  • @LuisAlbanys
    @LuisAlbanys Před 12 dny

    Doamnă carismatică și foarte Populară❤

  • @rodicabelciug5194
    @rodicabelciug5194 Před 20 dny

    Cu adevarat si xred ca aceasta Doamna este de 3 ori femeie
    O ascult cu drag ori de cite ori am ocazia
    Sa fiti sanatoasa

  • @alin89A
    @alin89A Před 14 dny

    O saptamana incontinuu as asculta-o pe aceasta doamna sublima ❤

  • @ungureanumonica3131
    @ungureanumonica3131 Před 18 dny +6

    Doamna actrița Carmen Tănase are suflet bun pentru că iubește mult animale. Eu rezonez cu dumneaie deoarece și eu iubesc animalele în clasa a 5 a am adus un pui de cățel negru acasă pe care l-am găsit venind de la școală spre casa. În prezent am un ciobănesc german de 3 ani care este prietenul meu blanos. Este un cățel pașnic, jucăuș ,fidel, loial, care își face treaba de cățel de pază (hamaie la cetățenii care trec pe lângă gradina noastră) 🐾🐾🐶🐕🦮🐕‍🦺

  • @marinagrimm5176
    @marinagrimm5176 Před 17 dny +1

    Vă iubesc❤️

  • @rodicanicolaescu1355
    @rodicanicolaescu1355 Před 20 dny

    Mult vă admir!

  • @ioanadragomir2889
    @ioanadragomir2889 Před 20 dny

    Minunata dna Carmen!Paște fericit!

  • @dorinameres3100
    @dorinameres3100 Před 20 dny

    O scumpă doamnă, multă sănătate!

  • @georgescuiulian5496
    @georgescuiulian5496 Před 14 dny

    UN REGAL DUMNEZEIESC, MULTUMESC ARTENE❤❤❤

  • @valentinachiru2078
    @valentinachiru2078 Před 18 dny

    D-na Carmen... o poveste de om.❤

  • @marianaapetroaia9653
    @marianaapetroaia9653 Před 20 dny

    O mare doamna !!!

  • @luizapopov3781
    @luizapopov3781 Před 18 dny

    Multumim cu recunostinta. O doamna o actrita o poveste superba cu suflet bun multumim

  • @bentodica4325
    @bentodica4325 Před 21 dnem

    O DOAMNA CU UN SUFLET FRUMOS !

  • @raditaiordache5727
    @raditaiordache5727 Před 18 dny

    Mulțumesc!❤

  • @violetadugacicu2426
    @violetadugacicu2426 Před 17 dny

    Specială emisiunea și d'na Carmen...

  • @Komarovsky9809
    @Komarovsky9809 Před 14 dny

    Dacă 10% din omenirea asta ar avea asa un suflet, ar fi raiul pe pământ!

  • @domnicasz468
    @domnicasz468 Před 16 dny

    HRISTOS A INVIAT SLAVA TIE SFANTA CRUCE ❤🎉❤

  • @BelleMuchLove
    @BelleMuchLove Před 17 dny

    ❤️❤️❤️❤️👑👸my fav podcast

  • @MonicaBocos-qc8jj
    @MonicaBocos-qc8jj Před 10 hodinami

  • @2nasoare845
    @2nasoare845 Před 20 dny

    Dieta scandinavica ???????❤❤❤❤ Uite ce veste buna mi ati dat !!!❤ Si -asa -mi sunteti draga ,cu vestea asta - va ador !

  • @ramonastancu1700
    @ramonastancu1700 Před 18 dny

    ❤❤❤

  • @corneliaspataru5290
    @corneliaspataru5290 Před 16 dny

    ❤❤❤❤❤❤❤

  • @violetacojanu4559
    @violetacojanu4559 Před 17 dny

    Bravo eu am venit dupa 29 de ani acasa m am speriat Bucuresti marasesti in masina am murit

  • @mioaratarbuc6858
    @mioaratarbuc6858 Před 7 dny

    ❤❤❤🐶🐺🐶🐱🐶🐺🐶❤❤❤

  • @mihaelamorosan9264
    @mihaelamorosan9264 Před 21 dnem

    🤗💐

  • @ilonadavid2453
    @ilonadavid2453 Před 20 dny

    🥰😍🤩😘😊

  • @ecvenianeata7719
    @ecvenianeata7719 Před 15 dny

    Ce placuta esti .

  • @ciureageorgiana7522
    @ciureageorgiana7522 Před 16 dny

    Carmen,eu sunt depășită total de situația câinilor și a pisicilor abandonați
    Simt ca nu mai am putere sa mai vad sau sa mai aud de suferință oricărui animal,as prefera sa nu mai ies din curte din cauza asta ,dar trebuie pt ca nu as mai avea cu ce sa I hrănesc nici eu pe ai mei pe care i am adoptat.
    E deprimant!!!!

  • @grand.geometrician
    @grand.geometrician Před 21 dnem

    Am fost sub stress max si tot ce-am facut a fost un fel de Algebra. Mereu. Chiar si cand "fumam" tot mate faceam. Atat. ;;;)

  • @vasilevasilescu2495
    @vasilevasilescu2495 Před 21 dnem

    🔟🍀🔟🍀🔟🍀👍

  • @Gigi-ho2qk
    @Gigi-ho2qk Před 3 dny

    pai daca nu mergea la Sf. Liturghie cum era crestin ortodox?

  • @palasatena897
    @palasatena897 Před 18 dny

    Carmen Tănase - una din puținele voci care s-a luat(și se ia) la trântă cu "morile de vint" !

  • @neculauluciana7785
    @neculauluciana7785 Před 17 dny

    Specific capricornul muncește mult

  • @lettym2852
    @lettym2852 Před 20 dny +1

    Nu tot ce straluceste e aur, nu tot ce vedem aici e real ca persoana si ca zambet, am abordat-o intr-o zi cand am intalnit-o si iti vorbeste de sus, este mare vedeta, mi-a lasat un gust amar aceasta atitudine pe care a avut-o fata de mine, am vorbit si cu alte actrite intalnite intamplator dar cu bun simt si fara aere de vedete

    • @mihaimircea5614
      @mihaimircea5614 Před 19 dny +3

      Ce ti-a răspuns mai exact? Te-ai gândit că poate a avut o zi nu tocmai bună?

    • @lettym2852
      @lettym2852 Před 19 dny +2

      @@mihaimircea5614 Daca esti o doamna si ai demnitate, te comporti ca atare, dar vedetismul ne fura mintile

    • @user-yy9tg6ff9e
      @user-yy9tg6ff9e Před 15 dny

      Da

    • @irinamunteanu8380
      @irinamunteanu8380 Před 14 dny +2

      Se spune că tonul face muzica. De multe ori, modul de abordare contează mult.

  • @silvianicolescu8505
    @silvianicolescu8505 Před 12 dny

    Morometii

  • @co4975
    @co4975 Před 13 dny

    :)

  • @FlorinaRaiciu
    @FlorinaRaiciu Před 18 dny

    Vreau si eu un catelus de paza.....

  • @emiliaciovina7218
    @emiliaciovina7218 Před 21 dnem

    Adrian,îmi plac podcasturile tale....dar te rog mult,fără ceva cu lookul tău, dă.i o altă formă părului. Nu te supăra, te îmbătrânește lookul acesta!

  • @user-yy9tg6ff9e
    @user-yy9tg6ff9e Před 15 dny

    Mai sunt actrițe valoroase,dar sunt chemate mereu aceleași,are ceva bun dar imediat anulează cu altceva acel bun,pe scurt prea des,spre exemplu am văzut o actriță, ne incânta copilăria prin aparițiile diafane in teatru,Adina Popescu sau Manuela Ciucur,Tania Filip și mai sunt,mai schimbați ceva...

  • @marymar8815
    @marymar8815 Před 19 dny +1

    Păi cine aruncă animalele au o piatră în loc de inimă,karma se va întoarce stați liniștiți,în viața asta totul se plătește.😭🙏

  • @user-vh7jj1kt8q
    @user-vh7jj1kt8q Před 18 dny

    Pantofiori de lac si rochita de catifea 😂

  • @roxanamara2500
    @roxanamara2500 Před 21 dnem

    Da de ce nu vb în timp real?

  • @tamisa65
    @tamisa65 Před 21 dnem

    Ha,ha,ha, iar rroma asta ?