Conferința „Povestiri din Sfântul Munte”, invitat părintele Pimen Vlad

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 21. 04. 2024
  • Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Suceava, și Protopopiatul Suceava I, în colaborare cu Fundația „Ana - Inimă de copil”, au organizat în seara zilei de vineri, 19 aprilie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințirului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, o întâlnire de suflet cu unul dintre cei mai îndrăgiți părinți români din Sfântul Munte Athos, Grecia. Părintele Pimen Vlad, starețul Chiliei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la Schitul Lacu, s-a aflat în Bucovina pentru le împărtăși credincioșilor acestor meleaguri „Povestiri din Sfântul Munte”, organizatorii propunându-și ca această conferință să fie „o oază de liniște și reflecție, un moment în care timpul își încetinește alergarea, iar sufletele se deschid spre profunzimile învățăturilor duhovnicești”.
    Cuvântul de bun-venit a fost rostit de moderatorii și prezentatorii acestui eveniment, pr. Andrei Mocanu, îndrumător al studenților ASCOR, și Teodora Andriuc, președinte al Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Suceava.
    După punerea începutului bun al întâlnirii prin rugăciune, părintele Pimen Vlad le-a vorbit sutelor de spectatori prezenți în sala Prestige Ballroom din Suceava, dar și celor care au urmărit online conferința, despre minunile săvârșite de Maica Domnului în Muntele Athos, despre așezămintele monahale din „Grădina Maicii Domnului”, precum și despre odoarele care le împodobesc, și nu în ultimul rând despre puterea rugăciunii înălțate Născătoarei de Dumnezeu.
    Totodată, părintele Pimen a oferit sfaturi spre folosul duhovnicesc al tinerilor și al familiilor, dragostea de aproapele fiind mereu soluția pentru problemele cotidiene, cu atât mai mult în Postul Paștilor, în această perioadă a urcușului spre Înviere. În cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri, părintele stareț a vorbit, între altele, despre prietenie, despre relația cu duhovnicul, dar și despre smerenie și filantropie.
    Între cei care, potrivit inițiatorilor acestei întâlniri, „s-au hrănit cu povești pline de înțelepciune, fiind purtați de duhul sacru al Sfântului Munte, într-o seară dedicată adâncimii și frumuseții credinței ortodoxe” s-au numărat reprezentanți ai Centrului Eparhial, clerici din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, membri și voluntari ASCOR, precum și credincioși din mai multe zone ale județului.
    În cadrul evenimentului, pentru activitatea deosebită desfășurată în cadrul Fundației „Ana - inimă de copil”, președinta acesteia, doamna Larisa Blanari, a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Ordinul „Mitropolitul Anastasie Crimca”, întrucât a „urmat exemplul Mitropolitului Anastasie Crimca, cărturar distins și om de cultură polivalent, creator și inovator în arta eclesiastică, jertfelnic lucrător în mijlocul societății moldave ca laic, dar și ca ierarh, milostiv și sensibil față de cei în suferință, de numele căruia se leagă construirea primului spital public din țară, la Suceava, în anul 1619”. Distincția a fost înmânată de către pr. Ionel Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I.
    La final, invitatul special al serii a oferit autografe, cei prezenți având ocazia să procure și cea mai recentă carte a părintelui Pimen Vlad, „Învățături de la Muntele Athos”.
    Conferința a fost transmisă în direct pe canalele oficiale de comunicare ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de către Sectorul Media și Comunicare al Centrului Eparhial Suceava în parteneriat cu Antena 3 Suceava.
  • Zábava

Komentáře • 36

  • @patrascuemilia2499
    @patrascuemilia2499 Před 21 dnem +3

    Mulțumesc infinit părinte Pimen! Sper sa ajung spre dreapta credință!♥️

  • @nicoletapatrascu6343
    @nicoletapatrascu6343 Před 14 dny +1

    Cel mai iubit dintre pământeni, părintele Pimen! 🙏

  • @elenamocanu7216
    @elenamocanu7216 Před 18 dny +1

    Sănătate și bucurii ceresti sa aveți parinte🙏

  • @mariastoica8949
    @mariastoica8949 Před 9 dny

    Va mulțumesc părinte pt toate câte ne învățați. Amin

  • @ionelacristinamates8528
    @ionelacristinamates8528 Před měsícem +2

    Multă sănătate, Părinte!

  • @angeladovganiuk8559
    @angeladovganiuk8559 Před měsícem +8

    Părinte vă doresc multă sănătate ❤ v-am ascultat cu atenție 😊😢 Doamne ajută la toți ❤ Amin 🙏🏻

    • @mariageorgescu9704
      @mariageorgescu9704 Před 13 dny +1

      Unde pot găsiți cărțile scrise de acest părinte PIMEN DE LA SF. MUNTE ATHOS

  • @eugeniatipa6075
    @eugeniatipa6075 Před měsícem

    Doamne Isuse Hristoase fiul lui dumnezeu milueste ne pe noi doamne si pe sfnt parintePimen sanatate multa de la Maicuta noastra sfnt slava domnului pentru toate amin amin amin 🙏🌷💛🙏❤🙏💙🙏🌷🌷💚🌿🌿💜🤾

  • @MariaPantea-lx9yd
    @MariaPantea-lx9yd Před měsícem +1

    Multă sănătate părinte!

  • @manueladosaru4136
    @manueladosaru4136 Před 17 dny

    Doamne ajuta Amin!

  • @tasiatudor6163
    @tasiatudor6163 Před 14 hodinami

    ❤♥️🙏

  • @lilimatei8843
    @lilimatei8843 Před 14 dny

    Hristos a inviat!

  • @user-bz5ep4wi4g
    @user-bz5ep4wi4g Před 26 dny

    Doamne ajuta ne!!!

  • @doinitailioiu8759
    @doinitailioiu8759 Před 17 dny

    Doamne ajuta

  • @cristinarugina7330
    @cristinarugina7330 Před měsícem +1

    ❤❤❤🎉

  • @danbejan6421
    @danbejan6421 Před měsícem

    👏👏👏

  • @user-ym4tq2el2l
    @user-ym4tq2el2l Před měsícem

    Пэрите яртэ ❤

  • @elenaisac380
    @elenaisac380 Před měsícem

    Doamne ajuta!🙏🙏🙏❤️

  • @mariageorgescu9704
    @mariageorgescu9704 Před 13 dny

    Nu stiu sa trimit

  • @user-ym4tq2el2l
    @user-ym4tq2el2l Před měsícem +1

    Пэринте ну пот сэ лепэд фумез

  • @user-ym4tq2el2l
    @user-ym4tq2el2l Před měsícem

    Пэрите мэ букур де ворбе тале

  • @adrianadaniela7842
    @adrianadaniela7842 Před dnem

    Fecioara Maria,Maica Domnul nu poate sa mijloceasca pt nimeni.In 1 Timotei cap.2 vrs.5 scrie "Caci este un SINGUR mijlocitor intre Dumnezeu si om :Isus Hristos".Deci nu e de contrazis lucrul acesta nu exista alta invatatura .Pacea Domnul ISUS ❤

  • @user-ym4tq2el2l
    @user-ym4tq2el2l Před měsícem

    Мулцумес пэрите

  • @constantindogaru6386
    @constantindogaru6386 Před měsícem

    Ce grad de sfintenie ai? Daca ai auzit de asa ceva la nivel terestru..

  • @constantindogaru6386
    @constantindogaru6386 Před měsícem

    Stiti ce este in soborul M.D?

  • @user-ym4tq2el2l
    @user-ym4tq2el2l Před měsícem

    Пэрите еу ыц скриу дин москов рогте пентру мне ятрэ

  • @constantindogaru6386
    @constantindogaru6386 Před měsícem

    Nu suntem robii celor ce ne jefuesc

  • @paultasca7346
    @paultasca7346 Před 21 hodinou

    Parimte sinteti așa de rătăcit

  • @vasilesidorina4599
    @vasilesidorina4599 Před dnem

    Povești sentimentale care nu au nici o legătură cu Adevărul și învățătura Sfintelor Scripturi !

  • @polo6965
    @polo6965 Před měsícem

    Nu ar fi bine sa propovaduiti Evanghelia decit aceste povesi,si asa enoriasii vostri habar nu au de Cuvintul lui Dumnezeu

    • @liagutu9892
      @liagutu9892 Před 19 dny

      Trăirea duhovnicească e mult m mare ca voi fariseii,care știți scripturile și le interpretați după placul vostru.. credința ortodoxă are temei și fundament de la Sf Apostoli,iar credința vstra a apărut în secolele 18-19 in visele liderilor americani,bîntuiti de Satana.Trezestete frate și contempla frumosul ortodoxismului,care mereu și-au apărat credința și patria,iar voi ca niste bube ati esit sa arătați valoarea vstră
      ..

    • @olgapopovici5984
      @olgapopovici5984 Před dnem

      Vai da ce habar mai aveți voi!!!! Lauda de sine nu miroase bine.

    • @polo6965
      @polo6965 Před dnem

      @@olgapopovici5984 asta nui lauda omule,ca sa fii crestin trebuie sa cunosti Cuvintul lui Dumnezeu altfel esti dus de nas de acesti indivizi care nu fac nimic toata viata, intoarcetiva la Dumnezeu ,fiti oameni la minte

  • @danbejan6421
    @danbejan6421 Před měsícem

    👏👏👏