Rețeta Ciolacu: +100 de oameni, 500 de firme, 30 de miliarde💰| Starea Impostorilor | Ep. 13

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 1. 06. 2023
  • Valeriu a ajuns la ultimele pagini ale acestui basm cu realizările, coincidențele și miracolele din viața celui mai neimpostor dintre neimpostori, Marcel Ciolacu.
    E vineri, e #StareaImpostorilor cu Valeriu Nicolae.
    ___
    Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends.
    ___
    Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de câine de pază al democrației, lucrurile trebuie rezolvate tot din interiorul breslei. Astfel de emisiuni, care să sancționeze deopotrivă derapajele politicienilor și ale presei, pot contribui serios la însănătoșirea presei.
    Nu dăm verdicte, dar vom prezenta faptele. Iar la cum arată ele, de multe ori nici nu mai e nevoie de verdicte.
    ___
    Presa independentă, fără de care o democrație nu poate supraviețui, are nevoie de sprijinul cetățenilor pentru a fi puternică. Jurnalismul nostru este liber de prejudecăți comerciale și nu este influențat de proprietari de trusturi media, politicieni și nici măcar de acționari.
    Cum poți susține această fabrică?👇🏼
    Sprijină Starea Nației în fiecare lună: www.stareanatiei.ro/sustine sau donează pe Patreon: www.patreon.com/user?u=92242417.
    Deveniți membru abonat și veți putea urmări emisiunea integrală înaintea tuturor, plus multe alte materiale în exclusivitate: bit.ly/YTStareaNatiei
    Te așteptăm și în Magazinul Nației: www.stareanatiei.ro/magazin/
    ~ bit.ly/Starea-Facebook
    ~ bit.ly/Starea-Instagram
    ~ bit.ly/Starea-Twitch
    ~ bit.ly/SN-magazin
    ~ bit.ly/SN-podcast
    ~ bit.ly/SN-newsletter
    ~ / discord
    Ne găsești aici pentru sugestii:
    ~ Contact@StareaNatiei.ro
  • Zábava

Komentáře • 575

  • @spulbergina1090
    @spulbergina1090 Před 11 měsíci +65

    Sunt atât de indignata ca aproape nu pot sa urmăresc....mai scăpăm vreodată de aceste căpușe.??

    • @ileanavasilescu895
      @ileanavasilescu895 Před 11 měsíci +1

      Trebuie să scăpăm !👏👏👏👏

    • @none-vd3fk
      @none-vd3fk Před 11 měsíci +5

      *EI AU ACUMULAT IN DECENII MILIARDE.*
      BANII, SUNT LA EI.
      Cum sa scapi de ei? 🙂
      Si daca dispar maine din viata publica si politica.. cei pe care îi vei vota, de unde crezi ca apar? Cine.. ii / i-ar deține?
      Regret sa o spun, dar cred sincer ca TOT CE PUTEM FACE este sa ii injuram din rărunchi.. si, poate, sa ne elibereze ALTII de ei! 😂
      Ce-mi pare ... dezolant, este ca in timp ce distrug românia, majoritatea romanilor le dau _bune ziua_ si le mulțumesc ca ii baga in seama.
      Neam de slugi.. soarta de sluga!

    • @ileanavasilescu895
      @ileanavasilescu895 Před 11 měsíci +3

      @@none-vd3fk Unde ești tu, Țepeș, Doamne?

    • @elavram-qy6bi
      @elavram-qy6bi Před 11 měsíci

      ​@@ileanavasilescu895 -- În parlamentul României s-auu, probabil l-au trimis la ce-l European . De nu cumva la trimis, nenea Iohannissî în Ucraina să negocieze răzbelul s-auu Delta Dunării.

    • @ileanavasilescu895
      @ileanavasilescu895 Před 11 měsíci

      @@elavram-qy6bi cel European..l - a trimis..sau Delta Dunării !E bine ce spuneți, dar atenție la exprimare !Nu scrieți corect !

  • @iuliatufis4997
    @iuliatufis4997 Před 11 měsíci +110

    😢😢 vai și-amar de viața noastră !!! Nu mai scăpăm de impostorii ăștia !!😢😢

    • @ileanavasilescu895
      @ileanavasilescu895 Před 11 měsíci +15

      Mafia siciliană e mic copil pe lângă ei !👍

    • @112Dragos
      @112Dragos Před 11 měsíci +5

      Oameni puternici cu “ochi albastri” sau care cunosc pe cineva cu “ochi albastri” boss… tot zicem de mafie. Nu exista asta ceva, e doar o retea care pun tara la cale, legi, politici de urmat, sarcini de facut… In general in presa sunt putini care dau pe goarna ce se intampla si oricum e greu sa pui cap la cap tot ce se intampla. Treaba e mult mai complexa si noi suntem doar niste soareceri ce incercam sa traim si sa mananc pe langa ei! Totul e cu girul ala din Vest, alora care conteaza…

    • @Maria-ws8pw
      @Maria-ws8pw Před 11 měsíci

      Daca punem mina pe topoare da asa au xis si de ceausescu si au scapat dar au venit tradatori pusi pe jefuit

    • @mironflueras3781
      @mironflueras3781 Před 10 měsíci +3

      Ca sa scapam,trebuie sa vrem. Dacă vrem trebuie sa votam,hotărât,ptogresistii tip USR,care sunt și ei hotărâți sa facă dreptate,cinste,onoare și lege?! Mai gândiți-vă pana nu-i prea târziu!!!🙏 😊👋

    • @ileanavasilescu895
      @ileanavasilescu895 Před 10 měsíci +3

      @@mironflueras3781 "Dă - i Doamne românului mintea cea de pe urmă !"♥️🙏💐Felicitări pentru comentariu !👏🌹👏

  • @Mister2Bad
    @Mister2Bad Před 11 měsíci +25

    Nici Martin Scorsese nu și-ar fi putut imagina un scenariu mai bun pentru un film...

  • @nmd33
    @nmd33 Před 11 měsíci +72

    Este atât de absurd. Nu pare real, ci o telenovela cu mafioti? :))) Felicitări si multumiri echipei, abia așteptăm următorul episod!!

  • @octavianpetru1325
    @octavianpetru1325 Před 11 měsíci +80

    Domnule Valeriu, eşti fenomenal!
    Mi se-ntîmplă rar să-mi placă cineva aşa, "din prima", însă acum ştiu DE CE a fost aşa... ;)
    Multă stimă, mult respect!

    • @valeriunicolae7147
      @valeriunicolae7147 Před 11 měsíci +4

      Mulțumesc!

    • @luciagaspar7667
      @luciagaspar7667 Před 10 měsíci +3

      Mulțumesc!!!❤🙏

    • @user-je1kl7sp3i
      @user-je1kl7sp3i Před 9 měsíci

      Ce a făcut justiția plătită bine cînd tara a fost jefuita batjocarita umilită ce justiție avem o bătaie de joc doar sa de-a inmpresia că avem ce nu avem citi bani încasează cam cate e rezultatul un stat distrus și ei plătiți cu speciale

    • @ioanstetco1685
      @ioanstetco1685 Před 15 dny

      Domnule Valeriu,sunteți un geniu,în tot ce spunet!

  • @jenicineva8161
    @jenicineva8161 Před 10 měsíci +32

    FELICITĂRI DOMNULE VALERIU ! TARA ASTA NU MAI ARE SCAPARE !

  • @iuliuli4352
    @iuliuli4352 Před 11 měsíci +50

    Paradisul interlopilor Romania ☝

    • @ileanavasilescu895
      @ileanavasilescu895 Před 11 měsíci +2

      Mai rău..,ca în Las Vegas !😂😂😂😂

    • @neamtupescaru655
      @neamtupescaru655 Před 11 měsíci +1

      ​@@ileanavasilescu895 Las Vegas îl e paradisul jocurilor de noroc și totul e legal .Plătesc impozite .

    • @user-je1kl7sp3i
      @user-je1kl7sp3i Před 9 měsíci +1

      Paradisul e politicieni institutile justiția stat eșuat nu ne trezim adio

    • @user-je1kl7sp3i
      @user-je1kl7sp3i Před 9 měsíci

      Tv manipulatoare cum pot minți că PSD sondaj e pe primul loc romini nu ii mai vrea pe nici uni daca nu ieșim sa cotologim va fi vai și amar de copii noștri vor lua drumuri străine să slugaresca iar ei se vor îndopa cu jeafuri de miliarde justiția institutile sa răspundă nu sa se îndese doar la speciale ccr parchetu adunături de interlopii

  • @ionatinge7356
    @ionatinge7356 Před 11 měsíci +23

    Te asteptăm in continuare cu prezentare de situații ce ingrozesc oamenii . Ai grija de tine că se vor razbuna, i ti doresc sanatate , fii tare să nu i ti fie frica.

  • @ioneltiprigan6188
    @ioneltiprigan6188 Před 11 měsíci +36

    Felicitări domnule Valeriu Nicolae! Luați la rând toate județele. Poate așa se vor trezi alegătorii!!

    • @valeriunicolae7147
      @valeriunicolae7147 Před 11 měsíci +2

      Mulțumesc!

    • @GoldmundAR
      @GoldmundAR Před 11 měsíci

      Care alegatori? Cum se spune: "daca nu ai carte, nu ai parte!", alegatorii fiind vai de capul lor, inculti, ignoranti si creduli. Ciolacu si ai lui(psd/pnl/aur!) controleaza totul in tara si formeaza deja marea majoritate a capitalistilor actuali.
      Si mai e ceva: daca scoala romaneasca este unde este, e bine asa doar pentru ciolaci,pnl-isti si auristi(cu totii fosti securisti, sau copii de securisti), pentru ca o scoala nationala slaba produce incompetenta pe banda rulanta, adica exact de ce are nevoie aceasta clica de parveniti...

    • @AA-bq8gy
      @AA-bq8gy Před 11 měsíci +4

      Nu se vor trezi. Cei care se vor trezi vor pleca din tara.

  • @lavinianeferu-naidin7872
    @lavinianeferu-naidin7872 Před 11 měsíci +24

    Respect mult pentru curaj si ...munca depusă.Este un hățiș greu de penetrat,nu cred că a fost chiar ușor să intrați în posesia atâtor informatii👍

  • @corinasimionescu5504
    @corinasimionescu5504 Před 11 měsíci +18

    Si justiția doarme., și are tupeu să facă parte în politica românească.

    • @ileanavasilescu895
      @ileanavasilescu895 Před 11 měsíci +3

      Dacă mai există ...cu adevărat !

    • @elavram-qy6bi
      @elavram-qy6bi Před 11 měsíci +1

      Daa aceasta este menirea justiției, de a participa alături de politicienii pentru " Prosperitatea și Dezvoltarea Poporului și a Țării " . Aaa uitasem, Daa mai important, mult mai important beneficiile domniilor lor : Salarii și pensii speciale plus, o perioadă cît mai redusă de muncă . Deci ne pensionăm la vîrsta de 40 anii cu pensie de 50 000 lei și dacă se poate, m-ai obtinem și un geob prin domeniul politic .

  • @ileanavasilescu895
    @ileanavasilescu895 Před 11 měsíci +123

    Emisiuni din ce în ce mai bune la Starea Impostorilor !👏👏Vă mulțumim, domnule Valeriu Nicolae !👍♥️👍Felicitări !👏👏

    • @valeriunicolae7147
      @valeriunicolae7147 Před 11 měsíci +4

      Mulțumesc și eu!

    • @none-vd3fk
      @none-vd3fk Před 11 měsíci +4

      ​@@valeriunicolae7147
      👌

    • @luciagaspar7667
      @luciagaspar7667 Před 11 měsíci +3

      Mulțumesc și multă sănătate!!!!!❤Felicitări pentru emisiunile super de bune!!!!!🙏❤🌹

    • @user-je1kl7sp3i
      @user-je1kl7sp3i Před 9 měsíci +2

      Nici un politician nu merit în fruntea statului toți sunt stătu eșuat alta clasa politică nu înseamnă să alegem iar gunoie care s-au perindat la Ciolan cînd un penal care e pus în virfu statului trebuie sa de-a de gindit zi cînd penali afirma că suntem stat eșuat se referă la toată clasa politică dreapta stinga stingă dreapta și rotativa la Ciolan nici PSD PNL PDL pmp usr aur smd nu ne reprezinte cît tinmp sorosi inmpune america UE bruxell smd noi nu mai suntem stapini in tara noastră suntem stat ocupat de evrei sorositi KGB kazari Gorbaciov a inmpus stătu aici in tinmpu lovituri de stat ăștia nici nu sunt romini ce caută venițici în virfu statului ce nu baga sistemu pe gît sa alegem Raul cel mai mic

    • @user-vs5sq7qz5u
      @user-vs5sq7qz5u Před 3 měsíci

      👩‍❤️‍👨☕💗☕👩‍❤️‍👨

  • @brianaterente5014
    @brianaterente5014 Před 11 měsíci +37

    O producție de excepție! Mulțumim că mențineți jurnalismul românesc onest si liber (ce a mai rămas din el)!

  • @sharpelecuochelari
    @sharpelecuochelari Před 11 měsíci +14

    Un fleac...
    Ne-au ciuruit.

  • @dahris2023
    @dahris2023 Před 11 měsíci +65

    Suntem în groapa adâncă a nesimțirii prin atitudine, fără șanse de recuperare dacă doar ascultăm,ne lamentăm și lăsăm acești impostori să râdă în hohote de cei noi,fraierii...

    • @elenavoicu8150
      @elenavoicu8150 Před 11 měsíci +2

      La VOT , în 2024 , TOȚI OAMENII INTELIGENȚI , EDUCAȚI și ONEȘTI , la toate scrutinurile electorale , FĂRĂ PSD-PNL -UDMR -Aur 👎👎👎👎👎👎👎👎👎

    • @Maria-ws8pw
      @Maria-ws8pw Před 10 měsíci

      Romini ii conduc tradatori impusi ei vor doar speciale nu sa isi asume raspunderi parlamentu plin de tradatori plagiatori si unde e justita si a pus politicieni hoti protector cu cei ce ia pusjustie falsa

  • @petricajvornicu4968
    @petricajvornicu4968 Před 10 měsíci +14

    Felicitări echipei!

  • @pandorasbox3506
    @pandorasbox3506 Před 11 měsíci +11

    👏👏👏👏👏incredibila munca de a scoate la suprafata tot acest jeg si incredibil ca toti acesti indivizi nu sunt bagati in puscarie pe viata. De cate ori va ascult simt ca imi pocneste o vena pe frunte, nici nu pot sa concep aceste invarteli ce s-au intamplat si cel mai probabil inca se intampla sub nasul nostru.. va multumim ca aveti rabdare sa ne aratati adevarul si faceti aceasta emisiune in ciuda faptului ca doare si este extrem de neplacut sa ne fie aratata realitatea.

  • @gycu1000
    @gycu1000 Před 11 měsíci +38

    Dezvaluiri de exceptie....felicitari echipei..!!!Suntem o tara de ciolaci si yohanisti...

    • @pauloflorea3748
      @pauloflorea3748 Před 11 měsíci

      Ce bine,spunea domnul , Mădălin!.

    • @MarianaBran-cn7fm
      @MarianaBran-cn7fm Před 11 měsíci

      PRIMA DATA SA SE SPOVADUIASCA EI SI AFACERILE LOR.....SI APOI SA ARUNCE CU PIATRA......!!!

    • @Maria-ws8pw
      @Maria-ws8pw Před 11 měsíci

      Romini au ajuns bataiea de joc a vestului zis democrstic slugi proste un popor fara demnitate care nu stiu ce au de facut cu asa tradatori impusi de statu esuat si slugile ue atita timp cit stam nepsatori nu vom.reziolva nimic

    • @OR12.08
      @OR12.08 Před 10 měsíci

      Yohanisti ?dc ?

    • @arpadmolnar4538
      @arpadmolnar4538 Před 2 měsíci

      Să nu uităm că ăștia conducări sunt smântâna de pe lapte !!!

  • @mocasinuldomnuluipablo2237
    @mocasinuldomnuluipablo2237 Před 11 měsíci +9

    Eu is șofer de betonieră in capitală și sunt pregătit să il calc pe țeastă dacă il vad vreodată pe stradă, și pe el și pe alții, unu tot ia bățu scurt

  • @solaris3627
    @solaris3627 Před 11 měsíci +11

    Stat eșuat.

  • @emilmihaidragomir8329
    @emilmihaidragomir8329 Před 11 měsíci +19

    Calitatea emisiunii creşte exponențial! Felicitările mele tuturor celor care sunt implicați in procesul de dezvoltare a emisiunii!

    • @ecaterina1919
      @ecaterina1919 Před 11 měsíci +2

      Vă mulțumesc domnule Valeriu Nicolae și pentru informațiile oferite,chiar dacă bănuiam,nu aveam informațiile acestea exacte.

    • @ecaterina1919
      @ecaterina1919 Před 11 měsíci +2

      Dar vă mulțumesc și pentru interpretarea acestor informații

    • @bicabica4003
      @bicabica4003 Před 10 měsíci

      ​@@ecaterina1919SINCER DACĂ NRNEA ACESTA DIN TOT CE SPUNE ESTE ADEVSRAT WAWW OAMENI BUNI I CE LUME MAI TRAIM SINCER YOTUL ESTE O MAFIE CORUPTIE HOTIE SAMD DAR CE E MAI GRAV E CĂ NE CONDUC UNII CA CIOLAC PSD CIUMA ROSIE SAMD

  • @aurasion7289
    @aurasion7289 Před 11 měsíci +9

    Totul "o simlplā ṣi nefericitā coincidențā" :)

  • @bogdanc105
    @bogdanc105 Před 11 měsíci +8

    Intrat, apăsat like și lasat coment, vizualizat și plecat. Ne revedem la viitoarele stării' de impostori. 😊😅

  • @reinholdbartik1134
    @reinholdbartik1134 Před 10 měsíci +7

    felicitari -valeriu nicolae si dragos patraru va ascult cu drag-am 82 ani si avc poate mai traiesc ptr, ca adevarul sa-l stie toata tara

  • @LeptopGames
    @LeptopGames Před 11 měsíci +7

    Cea mai tare emisiune

  • @ionutdragos9366
    @ionutdragos9366 Před 11 měsíci +15

    Clipul ăsta ar trebui sa ajungă locul 1 pe youtube in romania

  • @geticwolf1975
    @geticwolf1975 Před 11 měsíci +10

    Munca silnică ar trebui să li se dea, lăsați in chiloți doar, restul trebuie să se intoarcă în bugetul statului, pentru măririle salariilor celor ce merită asta , ș.a.m.d..

  • @mariusbontu-bd2zq
    @mariusbontu-bd2zq Před 11 měsíci +11

    Hai că am belit o grav de tot

  • @irinelmanolache601
    @irinelmanolache601 Před 11 měsíci +13

    Ce-mi place sa ma uit la starea impostorilor inainte sa merg la sala+...Nu stiu, parca imi da asa o stare de nervi pe care doar dupa vreo ora de tras intensiv de fiare reusesc sa o calmez. Felicitari!

    • @elavram-qy6bi
      @elavram-qy6bi Před 11 měsíci +1

      Spune-i lui Ciolacu, Bode, Iohannissî că, mergi la sală și tragi la rame. Poate se înfricoșează și îți va oferi o funcție înn, parlamentul României.

  • @zanabi484
    @zanabi484 Před 11 měsíci +12

    Cei care lucrează pe funcții cheie la stat dar au și firme, își plătesc angajați cu minim pe economie. Și nu vor să mărească salariul mediu pe economie pentru că așa se scoate profit în România, ținând românul în sărăcie. Dar culmea există o lege, prin care cei ce angajează străini, sunt obligați să îi plătescă cu salariul mediu pe economie. Astfel încât un român și un străin care fac aceeași muncă la o firmă sunt plătiți diferit.

  • @liviumiu4748
    @liviumiu4748 Před 11 měsíci +35

    Felicitari pt ceea ce faceti pt noi. RESPECT

  • @ionbugiu9547
    @ionbugiu9547 Před 11 měsíci +15

    Haz de necaz ...
    Ăștia ataca în haita , fiecare lider cu haita sa , Năstase, ponta , dragnea , ciolan , și lista e deschisa ...

  • @munteanul1974
    @munteanul1974 Před 11 měsíci +14

    Numai din investigatiile dumneavoastra ar avea autoritatile dovezi sufiviente pentru zeci de arestari. Asta daca ar exista autoritati… dna, sri, justitie…

    • @none-vd3fk
      @none-vd3fk Před 11 měsíci +3

      Dacă ar exista stat.
      Statul ... sunt EI.
      Autoritățile statului ... le au la șosete.
      Asta este România: stat MAFIOT.

  • @alexandrupleniceanu7892
    @alexandrupleniceanu7892 Před 6 měsíci +4

    Eu doresc ca toate persoanele care citesc acest mesaj si toti care urmaresc Starea Impostorilor sa distribuie si sa promoveze toate episoadele la cat mai multe persoane (rude,prieteni,cunostinte,sau pe toate retelele de socializare) pentru ca un numar cat mai mare de persoane sa poata vedea de ce Romani de rand sant atat de saraci si pentru ce si cine platesc taxe atat de impovaratoare

  • @Pylotis_
    @Pylotis_ Před 11 měsíci +13

    Mulțumim pentru treaba bună, însă fără muzica de fundal ar fi și mai bună!

  • @BadeAnton
    @BadeAnton Před 11 měsíci +38

    Dragi români ! Să ne fie rușine ! Și nouă, celor ce am părăsit țara și și celor ce au rămas în țară, căutându-ne doar folosul propriu am dat cu moștenirea străbunilor de pământ. 😢

    • @Maria-ws8pw
      @Maria-ws8pw Před 10 měsíci +1

      Slabe sperante

    • @user-je1kl7sp3i
      @user-je1kl7sp3i Před 9 měsíci +3

      Corect

    • @alexandrupleniceanu7892
      @alexandrupleniceanu7892 Před 6 měsíci

      Mai bine dadeam cu Tovarasul Iliescu de pamant in 1990 iar acum toti acesti impostori nu mai existau in institutiile statului

    • @user-pz2bi2gv1i
      @user-pz2bi2gv1i Před 2 měsíci

      Badea fii sobru. Spune ce faci pe viitor , trecutul e bine să l cunoaștem…. Dar cind ne adunăm să tăiem și să spinzuram public fără justiție că nu există, justiția e coruptă. Trecut la fapte cit mai repede, hai Maramureș ! Cuțit cuțit tare bine ascuțit și tăiat la ciocoi(ciolocoi), Victor ponta și Iohanisoi…….si tot așa tăiat cancerul de la Petre Roman încoace …..

    • @victorvictor903
      @victorvictor903 Před měsícem

      Sa le fie rusine serviciilor secrete mafioate de starea romaniei noi majoritatea cetatenilor am votat Raul cel mai mic ,dar ele(serviciile) ne-au inpins in fata doar specimene sa votam.

  • @tantzy1
    @tantzy1 Před 11 měsíci +14

    Felicitări domnule dragă!😢

  • @elenabarbat4995
    @elenabarbat4995 Před 11 měsíci +14

    La vot dragi romani !!!!!!

    • @elavram-qy6bi
      @elavram-qy6bi Před 11 měsíci +1

      Șiii pee cine să votăm ? Aceiași Mărie cu altă pălărie. Asemenea celor actuali vor fi și ce-i ce vor venii la conducerea țării.

    • @beniamin306
      @beniamin306 Před 6 měsíci

      Offf, votul în România nu mai are nici un rost, romanu tot votează și nu știe ce

    • @aurelmihai9553
      @aurelmihai9553 Před 6 měsíci

      @@elavram-qy6bi ...scrii ca un pr...,,cei ce vor veni " se scrie...

    • @aurelmihai9553
      @aurelmihai9553 Před 6 měsíci

      @@elavram-qy6bi ...mai gândește-te și la USR ca....măcar ei au școli făcute ,,pe bune" nu ca hoții ăștia....

    • @alexandrupleniceanu7892
      @alexandrupleniceanu7892 Před 5 měsíci

      Aceste clanuri mafiote din politica, fac pipi pe voturile voastre la toate alegerile

  • @myny866
    @myny866 Před 11 měsíci +7

    Lol "N-ai carte, nu-ți trebuie " de râsul plânsului

  • @AdrlanCC
    @AdrlanCC Před 11 měsíci +23

    Felicitari Valeriu Nicolae! Felicitari Starea Impostorilor! Ma uit la fiecare episod, ma enervez si apoi abia astept sa apara urmatorul episod. Sper ca emisiunea sa fie urmarita de cat mai multe persoane si cu ajutorul vostru in Romania sa se schimbe cat mai curand ceva!

    • @valeriunicolae7147
      @valeriunicolae7147 Před 11 měsíci

      Mulțumesc!

    • @elavram-qy6bi
      @elavram-qy6bi Před 11 měsíci

      Nu se va schimba, transforma nimic în bine . Totul va fi din ce în ce mai rău, mai mult haos . În curînd , maxim 2 decenii vom dispărea ca nație, popor. Datorită poporului român, sa ajuns în această situație. Ne merităm din plin. această soartă a exterminării.

    • @AA-bq8gy
      @AA-bq8gy Před 11 měsíci

      Da, se va schimba ceva: Vor avea bani mai multi si functii mai multe !

    • @bicabica4003
      @bicabica4003 Před 10 měsíci

      ​@@AA-bq8gyASTA DO CREZI DUMNEATA SINCER EU PE ACEDT OM IL CRED DAR SĂ FACĂ LA UN FEL SÂ VIĂ CU PROBE CONCRETE REALE SĂ LE ARATE PUBLIC ȘI ATUNCI SĂ VEDEM CE VOR MAI SPUNE ACESTI ZISI POLITICIENI CARE NE CONDUC REPET SĂ VINA CU PROBE CÂ DE VORBE GOALE NEAM SĂTURAT DE 30 DE ANI TRAIM NUMAI IN MINCIUNÂ 👺👺👺👺👺👺👺👺👺👺PINOCHIO AVIZ PONTA ( DOTTORE ) ETC

  • @rodicacristearodica
    @rodicacristearodica Před 11 měsíci +13

    😢vai pe cine avem în conducere!!!!😢

  • @iramiful
    @iramiful Před 11 měsíci +17

    Daca și după atâtea dezvăluiri nu ieșim sa ii bubuim și să le arătăm că ne-a ajuns înseamnă că blazarea nației ăsteia e finalul.
    Greva profesorilor poate fi turnesolul necesar , dar majoritatea se gândește la concedii și aruncă în profesori cu invective. Nu e doar despre ei. E dovedit în Starea Impostorilor că toți suntem furați și așa va fi mereu.
    Votul de anul viitor nu va schimba nimic. Vor avea ei grija sa ne distragă atenția sau sa ne arate o sperietoare și sa reeditam votul raului cel mai mic.
    Un milion de oameni în stradă pot opri jaful și pot impune reforma statului.
    Dar cum reușim să ne solidarizam când suntem divizați deja și binele individual este singurul care contează pentru multi romani?

    • @beniamin306
      @beniamin306 Před 6 měsíci

      Ai dreptate dar mămăligă explodează după 50 de ani, dar degeaba

  • @bogdandieaconu6690
    @bogdandieaconu6690 Před 11 měsíci +5

    Eu muncesc,an Olanda, dar jur,ma doare,tot ce văd an tarisoara mea. Când dracu scăpăm de scursurile astea, toți vrem acasă, dat cum? Spuneti ,cum? Eu una ias omorât, cu tot riscul,dar cel puțin scăpa țară de hoți

    • @alexandrupleniceanu7892
      @alexandrupleniceanu7892 Před 6 měsíci +1

      Traieste-ti viata frumos si linistit cu familia in Olanda si uita de Romania ,sau poti merge doar in vacanta, pentru ca niciodata nu se va mai indrepta in bine

    • @ruxandatrocea359
      @ruxandatrocea359 Před měsícem

      O​@@alexandrupleniceanu7892😅

  • @elenajoo7949
    @elenajoo7949 Před 11 měsíci +15

    Sa stam liniștiți că au ei grija sa ne mai păcălească odată că se pricep la păcăleala.

  • @anisoaraalbert618
    @anisoaraalbert618 Před 11 měsíci +9

    Dl Nicolae daca mai ascult o emisiune ajung la Socola nu pot sa cred cum de sa format această caracatița în țară noastra si daca va avea vreo rezolvare vreodata imi vine rău are dreptate Sosoaca cand ii face hoti si trădători va multumim ptr această emisiune

    • @solaris3627
      @solaris3627 Před 11 měsíci +3

      Ei, cum!? Sunt susținuți de sri, justiție si mai.

    • @anisoaraalbert618
      @anisoaraalbert618 Před 11 měsíci +1

      @@solaris3627 va veni si timpul cand vor da socoteala ptr tot totul se plătește judecata divină va fi foarte grea

    • @ionutdragos9366
      @ionutdragos9366 Před 11 měsíci

      Eu unu am dat volumul încet dela inceput 😢

    • @valeriunicolae7147
      @valeriunicolae7147 Před 11 měsíci +8

      Sosoaca e la fel ca ei :)

    • @anisoaraalbert618
      @anisoaraalbert618 Před 11 měsíci +1

      @@valeriunicolae7147 eu nu cred asa ceva este singura voce care are curaj sa ia atitudine si sa faca ceva ptr noi romanii

  • @petruchindris2672
    @petruchindris2672 Před 11 měsíci +16

    ATUNCI SASI FACA DATORIA SI DNA !!!! SI JUSTITIA !!!!! CE FACE JUSTITIA !!!! ?.?.?.?.?

    • @none-vd3fk
      @none-vd3fk Před 11 měsíci +3

      😂😂😂😂😂

    • @llaliberellalibere9732
      @llaliberellalibere9732 Před 11 měsíci

      DNA !!!! SI JUSTITIA primeste cotizatia in cash

    • @neverbefore2729
      @neverbefore2729 Před 11 měsíci +2

      Justitia se pensioneaza, a muncit destul, 10-15 ani...🤬

    • @petruchindris2672
      @petruchindris2672 Před 11 měsíci +2

      ASAI LA 10 ANI DE MUNCA SA PENSIONEAZA ?.?. SI PRIMESC SI SPECIALA ?.?.?.!😍
      ?.?.?.

    • @vonvon1988
      @vonvon1988 Před 11 měsíci +1

      Justitia apara
      MAFIA din politica , si sinecurile acestora.🔇🔇🔇

  • @georgebalan8452
    @georgebalan8452 Před 11 měsíci +29

    Mulțumim! Mi-e sila si mi-e rau de ce aud... Trimiteti si adormitilor de la DNA aceste lucruri? sau domnii procurori sunt prea ocupati cu prinsul nasilor de tren si aranjarea pensionarilor la 45 de ani?

    • @dumitrumatei4004
      @dumitrumatei4004 Před 11 měsíci

      Procurorii sunt nașii ciolacilor mafioți, dansează toți pe aceeași manea.

    • @valeriunicolae7147
      @valeriunicolae7147 Před 11 měsíci +6

      Și noi mulțumim. Rolul nostru este doar de a atrage atenția, de justiție ar trebui să se ocupe alții.

    • @elavram-qy6bi
      @elavram-qy6bi Před 11 měsíci +1

      -- LAURA CODRUȚA KOVEȘI ?

  • @TheBogy27
    @TheBogy27 Před 11 měsíci +9

    Da...grozava emisiunea.......aveti dreptate.....toti va felicita dar face cineva ceva ? Toți fura pe fata se p.. pe justiție pe popor......toti ii pupu în fund pe ăștia și ii vor vota iarăși.......ăștia sunt ca mulți din popor........

  • @viorelmeches376
    @viorelmeches376 Před 10 měsíci +5

    Domnul Valeriu muncește enorm scormonind în gunoaiele cu care s-au acoperit politicienii din PSD și din PNL. Măcar să fie cu folos pentru cât mai mulți votanți din România care până acum se duceau și votau candidații aceștia fără să știe cât de mult sau tăvălit prin rahat!?!

  • @liviuradu1790
    @liviuradu1790 Před 11 měsíci +8

    Va respect! Cum e si normal!

  • @comancosmin637
    @comancosmin637 Před 11 měsíci +6

    Ce departe ajungi in viata cand doar se intanpla sa stii pe cine trebuie

  • @opusdei7777
    @opusdei7777 Před 10 měsíci +5

    Multumim dle. Nicolae 🙏

  • @margaretapetre6962
    @margaretapetre6962 Před 11 měsíci +8

    🌏
    R u g a m i n t e, fierbinte!
    Tot, absolut tot, comunicati - sesizati / DNA-ul
    Daca nu este sesizare scrisa, nimeni nu ancheteaza.
    Va rog.
    Nu pot asculta!
    Foarte greu de inghitit!
    🌏🌐🌎

  • @ciresvlad3758
    @ciresvlad3758 Před 11 měsíci +15

    Mult succes în tot ce realizați !

  • @GeaninaPopa-oo1py
    @GeaninaPopa-oo1py Před 11 měsíci +11

    Dacă zice de personalitățile lor, sunt de acord cu el, dar îmi pare prea onest, îmi place. 😎

  • @mariaghiurca3916
    @mariaghiurca3916 Před 7 měsíci +2

    nici în 500 de ani Romania nu își va reveni din nebuneala asta.Romanii dorm

  • @dumitrumatei4004
    @dumitrumatei4004 Před 11 měsíci +5

    Ne mai facem bine, d,le Valeriu?😩😩😩😩

  • @enachemaricica8785
    @enachemaricica8785 Před 11 měsíci +22

    Doamne mă crucesc cînd aud ce impostori sunt la conducerea țării.M-ai avem vreo șansă ?Vă doresc multă putere și sănătate să continuați.

    • @genovevadamian5820
      @genovevadamian5820 Před 11 měsíci +1

      Ti se face lihamete de tara asta, ROMANIA! Si ne miram si ne minunam de ce alte tari se dezvolta atat de bine si noi nu!!!Zilele trecute am urmarit la TV un reportaj despre Polonia, tara care in al doilea razboi mondial a fost distrusa, au fost si ei sub comunism timp de 40 de ani si acum cu fonduri europene au o tara infloritoare.

    • @AA-bq8gy
      @AA-bq8gy Před 11 měsíci +2

      Nu mai exista nicio sansa

    • @alexandrupleniceanu7892
      @alexandrupleniceanu7892 Před 6 měsíci +1

      @@AA-bq8gy Un raspuns dur dar realist pe care multi romani nu-l baga in seama

  • @ionutboss1266
    @ionutboss1266 Před 11 měsíci +7

    This what you need ca sa intrii in politica si sa-ti mearga bine.
    Relatii si combinatii.

  • @catalinlucian449
    @catalinlucian449 Před 11 měsíci +3

    Vai de noi! Să ne ferească Dumnezeu!

  • @victorstroe821
    @victorstroe821 Před 11 měsíci +5

    Mulțumim!

  • @claudiabecker4358
    @claudiabecker4358 Před 11 měsíci +8

    ❤❤❤❤❤❤
    I love you

  • @MarinStoica-xv5dc
    @MarinStoica-xv5dc Před 11 měsíci +23

    IN 2024 LA URNE O SA AVEM "GRIJA" DE EI !!!

    • @none-vd3fk
      @none-vd3fk Před 11 měsíci +6

      😂😂😂

    • @mihaiandrea
      @mihaiandrea Před 11 měsíci +1

      a.......ha

    • @cazacumihail3671
      @cazacumihail3671 Před 11 měsíci

      Cum ? Ca mi e teama ca scapi de dracul ca sa dai de tat'su !!

    • @elavram-qy6bi
      @elavram-qy6bi Před 11 měsíci +3

      De care ei ? Veți avea grijă să-i îmbrobodiți mai bine precum, a-ți făcut din 1990 pînă în timpul actual .

    • @gicafg2117
      @gicafg2117 Před 11 měsíci

      Nici acum nu ști că voturile noastre nu sânt valabile sânt valabile voturile de la ue si de peste ocean în primul rând cei din colonii nu au nici un cuvant de spus pa si ne auzim după alegeri.

  • @bogdanobogeanu5758
    @bogdanobogeanu5758 Před 11 měsíci +9

    Super emisiunea ❤

  • @stefaniamuresan1392
    @stefaniamuresan1392 Před 11 měsíci +3

    Suntem fără speranta😢

  • @guranmarian6305
    @guranmarian6305 Před 25 dny

    Felicitări,nu mai scăpăm de Ciolaci niciodată suntem blestemați

  • @user-ey6br6mk7w
    @user-ey6br6mk7w Před 10 měsíci +4

    Fenomenal... pe mine una m-ati zapacit.....trebuie sa mai ascult de cateva ori sa incerc sa inteleg aceasta caracatita🥵

  • @maricutamorar9049
    @maricutamorar9049 Před 11 měsíci +3

    Bună noapte,d-le Valeriu
    Santeti fe-no-me-nali,toti de la "Stare"
    Vă urmaresc toate emisiunile de pe CZcams (doar aici)-atata stiu.
    Ce-am putea face cu ciolacii ,ciucanezii iohanesii etc.
    Profesorii în stradă de două săptămâni, copiii nu mai stiu de capul lor,parintii, nici ei nu prea știu ce să facă,sunt cand cu profii cand . de capul lor.
    Iar pramatiile n-au nici o grijă
    Ba da, să se intre în scoli marti,doar au profii treabă multă,de-ncheiat medii,de pe regatit examene,si ce sa vezi s-au gasit niste" manantai"pentru luna iunie,voalcere,si niscaiva pomeni de trecut drumul,iar " șleahta" din Buzău o duce bine ,n-au nici o treabă.
    Bine că avem noi pensionarii de "doi lei" pardon,de patru lei pe zi cu ce sa trăim bine, urmează sa primim pe cardul de sărăcie cei 250 lei
    Belsug,
    Mult respect,domnule,
    Tineti-o tot așa, așa desi după,ramanem cu o mare durere de cap si..... greață
    😢😭 Weekend liniștit

  • @melioaranovac6354
    @melioaranovac6354 Před 11 měsíci +9

    Felicitari pt munca dvs...

  • @ionrotila9894
    @ionrotila9894 Před 10 měsíci +2

    Ai curaj tinere ptr ca faci asa material !!! Dar cei care ar trebui sa ia masuri sunt tot de la ei !!

  • @catalinzovot7431
    @catalinzovot7431 Před 11 měsíci +11

    Eu nu înțeleg de ce nu se întâmpla nimic după aceste episoade??? Sa se autosesizeze autoritățile! Nu exista așa ceva in nici un stat cât de babuin ar fi!

    • @beniamin306
      @beniamin306 Před 6 měsíci

      Mareeee dreptate ai

    • @aurelmihai9553
      @aurelmihai9553 Před 6 měsíci +1

      ...autoritățile sunt ei...tu nu gândești ?????

    • @catalinzovot7431
      @catalinzovot7431 Před 6 měsíci

      @@aurelmihai9553 eu am asteptari de la jegurile care lucreaza in justitie , sa-si faca treaba la banii care ii incaseaza si da, gandesc fata de altii....

  • @danionescu988
    @danionescu988 Před 11 měsíci +8

    La cat mai multe emisiuni de gen !
    ✌️

  • @margaretarusu263
    @margaretarusu263 Před 11 měsíci +4

    RESPECT

  • @iulianstoica612
    @iulianstoica612 Před 11 měsíci +6

    Aoleu bre Nea Marcel ce face prietenul
    Omar Haysan

  • @melioaranovac6354
    @melioaranovac6354 Před 11 měsíci +2

    FELICITARI!!! Deci suntem condusi de?? Nu exista cuvinte....😡🤬

  • @alexandusilviu4044
    @alexandusilviu4044 Před 11 měsíci +7

    Felicitari!

  • @CRRonaldo-oh3tq
    @CRRonaldo-oh3tq Před 11 měsíci +3

    Bravo!

  • @bogdanistriteanu1533
    @bogdanistriteanu1533 Před 10 měsíci +2

    Republica Incredibilia !

  • @bogdanistriteanu1533
    @bogdanistriteanu1533 Před měsícem

    Halucinant de- a dreptul !
    Mii de multumiri , domnule Valeriu Nicolae & Coechipierilor de ambele sexe !!!

  • @EmYxDDDDD
    @EmYxDDDDD Před 7 měsíci +2

    Pentru munca pe care o faceți și pentru cercetarea dumneavoastră, consider că meritați un salariu mai mare decât președintele!
    Vă felicit!

  • @simona7386
    @simona7386 Před 10 měsíci +3

    Ce imbarligatura!?! Felicitari pentru ce faceti 👏👏👏

  • @vyacheslavbaron1231
    @vyacheslavbaron1231 Před 11 měsíci +2

    Respect domnule moderator.

  • @petyd.7431
    @petyd.7431 Před 11 měsíci +3

    Felicitări!

  • @dianag.7206
    @dianag.7206 Před 11 měsíci +16

    E clar. In Ro nu sunt sanse de schimbare in bine... :-( Fara politisti, fara procurori si judecatori... ce-am putea face noi?!

    • @danionescu988
      @danionescu988 Před 11 měsíci +2

      Naivii spun mereu:
      Mergeti la vot.
      Nestiind ca, de fapt, jocurile se aranjeaza in spate, nu la sala de vot.

    • @AA-bq8gy
      @AA-bq8gy Před 11 měsíci

      Sa plecati din tara.

    • @alexandrupleniceanu7892
      @alexandrupleniceanu7892 Před 6 měsíci

      Un om simplu sau un grup de cetaten nu pot face nimic unor clanuri mafiote ca ale lui Ciolacu sau Stanescu care se intind in 11judete din tara

  • @a31817
    @a31817 Před 11 měsíci +8

    Lasă-i meștere ca ăștia rămân rude și la penitenciar, in curând!

  • @carmengherghe9359
    @carmengherghe9359 Před 11 měsíci +4

    👏👏👏

    • @user-vs5sq7qz5u
      @user-vs5sq7qz5u Před 3 měsíci

      👩‍❤️‍👨❤️👩‍❤️‍👨❤️👩‍❤️‍👨

  • @valericaacatrinei487
    @valericaacatrinei487 Před 11 měsíci +3

    ce sa le dorim ?decit ce ne doresc ei nou

  • @ra2005fi
    @ra2005fi Před měsícem

    Trebuie sa iesim masiv la vot!

  • @user-lv1lr4rx7m
    @user-lv1lr4rx7m Před 10 měsíci +1

    Cand il vad pe dl. Ciolacu imi aduc aminte de Puiu Calinescu cu o expresie celebra,, ce moaca ai".

  • @popanicolaeioan9203
    @popanicolaeioan9203 Před 11 měsíci +2

    Super tare 👍👍👍💕💕💕

  • @stefaniamuresan1392
    @stefaniamuresan1392 Před 11 měsíci +4

    Felicitari! Buna emisiunea

  • @paunflorin8386
    @paunflorin8386 Před 11 měsíci +2

    Concluzia e clară. Problema e care e alternativă? Să încercat cu USR. Deziluzie totală. Care să fie soluția? Respect

  • @danielmicu244
    @danielmicu244 Před měsícem

    Bună ziua, la ceea ce văd, nu cred că au relevanță comentariile mele umile, vă doresc multă sănătate și viață lungă.

  • @mihaialexe7704
    @mihaialexe7704 Před 2 měsíci

    Felicitări domnule Valeriu 👍👍👍

  • @ParascaRecalo-dd6bj
    @ParascaRecalo-dd6bj Před 2 měsíci

    Doamne cît mai rabzi atâta mafie și nedreptate. 🙏

  • @evergreen1326
    @evergreen1326 Před 11 měsíci +1

    Felicitări domului Valeriu Nicolae

  • @dorisrai3518
    @dorisrai3518 Před 11 měsíci +6

    SARACII DAIA NU SUNT BANI PENTRU ROMANII

  • @geo2907
    @geo2907 Před 11 měsíci +1

    Hai, inchidem tara, si ne caram. N-ai nicio sansa!

  • @CP-ff2fd
    @CP-ff2fd Před 11 měsíci +7

    Mulțumim, dar avem și o rugăminte. Textul de pe prompter poate fi listat și trimis la DNA?
    Așa înțelegem dacă să mai stăm pe aici sau nu.

    • @aurelmihai9553
      @aurelmihai9553 Před 6 měsíci

      ...actualul ,,dna" e al lor...nu v-a plăcut Kovesi , ați adus din nou PSD la putere s-o dea jos...

  • @jozsefjanko1375
    @jozsefjanko1375 Před 2 měsíci +5

    Atunci nu merită Ciolacu să fie votat președintele României