Robert Negoiță, nepotul Securității. Mitoman, arivist, plagiator, tupeist | Starea Impostorilor #53

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 21. 03. 2024
  • Robert Negoiță, imaginea tupeului și-a mitomaniei în România. Datorii imense la stat. Agramat de elită, ajuns doctor în drept la Academia de Poliție cu o lucrare plagiată de la prima până la ultima frază. Pupat în fund de presă pe banii cetățenilor.
    E posibil că până și Firea sau Piedone să se mire cum îl alege lumea pe acest Negoiță.
    Bun venit la Starea Impostorilor, ediția 53.
    ___
    Starea Impostorilor este un produs independent al Asociației Casa Bună. Dacă vreți să susțineți Starea Impostorilor cu Valeriu Nicolae, vă rugăm să donați către contul: ASOCIAȚIA CASA BUNĂ RO63BTRLRONCRT0566398304 - banii vor fi folosiți în exclusivitate pentru producția și promovarea episoadelor, iar în cazul improbabil al unui profit vor sprijini Grădinița Bună - proiectul de grădiniță pentru 90 de copii din familii foarte sărace care nu ar ajunge niciodată la grădiniță.
    ___
    Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends.
    ___
    Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de câine de pază al democrației, lucrurile trebuie rezolvate tot din interiorul breslei. Astfel de emisiuni, care să sancționeze deopotrivă derapajele politicienilor și ale presei, pot contribui serios la însănătoșirea presei.
    Nu dăm verdicte, dar vom prezenta faptele. Iar la cum arată ele, de multe ori nici nu mai e nevoie de verdicte.
    ___
    Presa independentă, fără de care o democrație nu poate supraviețui, are nevoie de sprijinul cetățenilor pentru a fi puternică. Jurnalismul nostru este liber de prejudecăți comerciale și nu este influențat de proprietari de trusturi media, politicieni și nici măcar de acționari.
    Cum poți susține această fabrică?👇🏼
    Sprijină Starea Nației în fiecare lună: www.stareanatiei.ro/sustine sau donează pe Patreon: www.patreon.com/user?u=92242417.
    Deveniți membru abonat și veți putea urmări emisiunea integrală înaintea tuturor, plus multe alte materiale în exclusivitate: bit.ly/YTStareaNatiei
    Te așteptăm și în Magazinul Nației: www.stareanatiei.ro/magazin/
    ~ bit.ly/Starea-Facebook
    ~ bit.ly/Starea-Instagram
    ~ bit.ly/Starea-Twitch
    ~ bit.ly/SN-magazin
    ~ bit.ly/SN-podcast
    ~ bit.ly/SN-newsletter
    ~ / discord
    Ne găsești aici pentru sugestii:
    ~ Contact@StareaNatiei.ro
  • Zábava

Komentáře • 820

  • @StareaNatiei
    @StareaNatiei  Před měsícem +111

    Dacă vreți să susțineți Starea Impostorilor cu Valeriu Nicolae, vă rugăm să donați către contul: ASOCIAȚIA CASA BUNĂ RO63BTRLRONCRT0566398304.
    Puteți direcționa 3,5% din impozitul pe venit către producțiile Starea Nației completând formularul de aici - stareanatiei.ro/formular-230/

    • @neacsumarius6967
      @neacsumarius6967 Před měsícem +11

      Am o intrebare nu se poate face un abonament lunar care se plateste automat exact ca la starea natiei.

    • @ionutzis8664
      @ionutzis8664 Před měsícem +4

      Sau cel putin evidentiati contul bancar ca sa ii putem da Copy Paste! Stiti cum e...comoditatea...😅

    • @vasilicapop5279
      @vasilicapop5279 Před měsícem

      Jeg ca și caracter ,un rânjet slinos,libidinos.Are 4-5 copiii ce om e asta???Fără o familie ,asta vine ca exemplu?Pai dacă lumea nu se documenteaza și îl crede bun ce putem face?!

    • @mishuvv
      @mishuvv Před měsícem

      Ești manipulator!! Pentru tine impostori sunt doar pesedistii😮 Dar useristii de ce nu ar fi?!?? Doar to(n) ții îți vor da crezare 😅😅😅

    • @lucianmarin9375
      @lucianmarin9375 Před měsícem +5

      ​@@PutereaBineluiIncercati , cu tot respectul, să "cercetați" trecutul domnului Valeriu Nicolae și o să vedeți că a lucrat în IT și consiliere în USA așa că fiind foarte bun în domeniu e ușor să descopere aceste amănunte care trebuie să ne tulbure nu să ne lase reci. Am zis: cu tot respectul și pentru dvs. dar mai ales pentru V. Nicolae. Numai bine!

  • @AlinDC1
    @AlinDC1 Před měsícem +292

    Cum scăpăm de felul ăsta de politicieni? Întrebare retorică! Hai la vot! Valeriu, sincer, îți admir curajul, mulțumesc!

    • @Ascalonn88
      @Ascalonn88 Před měsícem +7

      Scapi de politicieni de genul asta prin cresterea salariului pentru aceste functii (primar, parlamentar, consilier etc.). Nici un om competent si cinstit nu se duce primar de sector pt 15.000 RON. Poti sa votezi tu pana in 2050, tot dintre d'astia ai de ales.

    • @gabyradu8266
      @gabyradu8266 Před měsícem

      Nu poti scapa de politicieni decat prin revizuirea constitutie. Politicieni ,care de fapt nu-s politicieni, ci mafioti cu IQ mic deghizati in "binefacatorii" natiei. Mafiotii astia se vor perinda cu schimbul pe la guvernare foarte multi ani ...daca nu le luam principala lor arma: dreptul de a legifera. Sunt de acord sa propuna legi...dar NOI (populatia) trebuie sa dam o bila alba sau neagra. Daca nu suntem in stare de asa ceva ...sau nu avem chef, sa ma ierti, ne meritam soarta

    • @catalinvoinea6936
      @catalinvoinea6936 Před měsícem +29

      @@Ascalonn88Greșit!! Prin educația poporului!

    • @atomxeon5415
      @atomxeon5415 Před měsícem +3

      Totusi nu e chiar asa de curajos. Ii scapa incontinuu Ghita fugitul in Serbia, prietenul lui Dragoș Pătraru.

    • @atentielacumparaturi557
      @atentielacumparaturi557 Před měsícem +3

      7,62.

  • @user-ix7ls9hl1m
    @user-ix7ls9hl1m Před měsícem +158

    Negoiță hai sictir.Flicitări domnule pentru prețioasele informații.❤❤❤❤❤❤😊

  • @dianajo03
    @dianajo03 Před měsícem +148

    M-a uns la suflet emisiunea asta, in sfarsit cineva se ia de neatinsul asta! Acest interlop care umbla cu bodyguarzii dupa el! Azi a mers la parchet ca sa deturneze atentia in urma anchetei Recorder, a transmis viceprimarul Judele pe Fb live de acolo cum niste persoane au protestat si l-au luat la trei pazeste pe primar pentru victimele accidentelor de pe santierele lui neautorizate - iar bodyguarzii l-au bruscat! Si desigur, nici o imagine la tembeliziuni despre ce s-a intamplat, desi presa a filmat totul!

    • @ioanermalai3211
      @ioanermalai3211 Před měsícem

      Chiar așa, neatinsul, primarul care face! Vorbesc ăștia pe posturi ca și cum e sigur al patrulea mandat! Când aud asta mi se întoarce stomacul pe dos! A făcut praf tot! Am avut parte din noiembrie până în martie de șantier de pavelare. Ne-a spart trotuare impecabile cu borduri impecabile, rampe, un dezastru! Aproape 4 luni ne-a terorizat cu acest șantier inutil, deși oamenii nu au fost de acord! Un abuzator!

  • @milu.n.
    @milu.n. Před měsícem +124

    OMULE ! Ești FENOMENAL , Bravisimo ! Jos clopul d-le Nicole !

  • @petruSarac
    @petruSarac Před měsícem +148

    Felicitari pentru emisiune! Mergeti dracu la vot in Sectorul 3!

    • @BucharestWalks
      @BucharestWalks Před měsícem +4

      La sectorul 3 trebuie sa iasa Lucian Judele de la USR/ADU! Se lupta cu clanul Negoita de ani intregi.

    • @plescaeugen4479
      @plescaeugen4479 Před měsícem

      candideaza mata sau ce ?!

    • @virginiagrigore7840
      @virginiagrigore7840 Před měsícem

      Mulțumesc foarte mult!Aveți toată admirația mea!

  • @andrapintican5114
    @andrapintican5114 Před měsícem +8

    Ești fabulos!! Mulțumim pentru informații și curajul afișat !

  • @vasileroata1363
    @vasileroata1363 Před měsícem +20

    Sa ne traiti domnul Nicolae! Aveti dreptate cu votul romanilor care chiar daca stiu pe cine au in fata lor tot masochist voteaza ca sa traiasca viata asta dezamagiti.

  • @danielaluta1621
    @danielaluta1621 Před měsícem +68

    Doamne ferește! Sper să se ducă după Mazăre! Felicitări domnule Valeriu Nicolae !

    • @dumitruciuperca6329
      @dumitruciuperca6329 Před měsícem +2

      Nu Doamne ferește ci Doamne ajuta sa ajungă în celula lui Mazăre poate ii lasă o gonflabilă

  • @aureliacaliman2123
    @aureliacaliman2123 Před měsícem +67

    Dezamăgirea este fără cuvinte!!😢😪🤦‍♂️🤦🏽‍♀️

  • @vioricatibu8285
    @vioricatibu8285 Před měsícem +63

    Incredibil. Nu pot să-mi imaginez. Doamne ferește...

  • @crazylordbc3347
    @crazylordbc3347 Před měsícem +118

    Corect Hotii voteaza Hoti, hai sictir Negoiță.

  • @clarram5966
    @clarram5966 Před měsícem +74

    Si omul asta e inca liber si mai e pe deasupra si primar ... incredibil de trist 😢

  • @stelutadocan1950
    @stelutadocan1950 Před měsícem +56

    Multumim domnule Valeriu Nicolae pentru curajul de a spune adevarul🙏🥰💐☕Multumim Ana si Anca🥰💐☕🙏❤️

  • @dianabarbu546
    @dianabarbu546 Před měsícem +51

    Va mulțumesc din inima, de aici, din chiar comuna lui Negoiță, Maneciu Ungureni Prin școală nu prea dădea și avea medii majoritar de 6 Adventist era, dar ulterior, jale

  • @mirelastan655
    @mirelastan655 Před měsícem +50

    Bucureșteni, aveți grijă, capitala este a tuturor!
    Alegeți cu atenție!

  • @vladmirceaalexandrescu2507
    @vladmirceaalexandrescu2507 Před měsícem +58

    Bravo domnule VALERIU!Felicitări pentru toate emisiunile!De mult timp așteptam emisiunea despre mister Nevoiță care este viceregele agramaților romîni. Locuiesc în sectorul 3 și-mi vine să vărs cînd îl văd pe boul ăsta pe toate gardurile și bordurile căcănii

  • @ioanermalai3211
    @ioanermalai3211 Před měsícem +56

    Mulțumim Valeriu Nicolae! Poate se uită oamenii din S3 și nu-l mai votează! Deși după ce s-a postat investigația recorder pe un grup s-au găsit unii să spună că este cel mai bun primar

    • @dagurru
      @dagurru Před měsícem +13

      Votat de 13% din locuitori în 2020. Prezență 30%.

    • @victormarian7889
      @victormarian7889 Před měsícem +3

      Pai oamenii lui au zis, ce dracu' e asa de greu de inteles ?!

  • @mariaalexandru3966
    @mariaalexandru3966 Před měsícem +48

    Buna seara ! Multumiri pentru materialul interesant si adevărat ! Greu de scapat de aceste secaturi mafiote,dar daca bucurestenii vad aceste materiale sigur se poate scapa de ei.

  • @Deiansarbu
    @Deiansarbu Před měsícem +101

    Mai oameni buni.....in ce tara traim fratilor........asta este o adevarata caracatita........Nu se poate
    Nu stiu daca mai exista asa ceva intr o alta tara. Ma ingrozesc...

    • @Anubishell
      @Anubishell Před měsícem +2

      Fiecare pădure are uscăturile ei.

    • @amaliapascaru5088
      @amaliapascaru5088 Před měsícem +18

      In cazul nostru s-a uscat toata padurea!😢😢😢

    • @user-je1kl7sp3i
      @user-je1kl7sp3i Před měsícem

      Tara tradatorilor suiți in optzeci și nouă lovitură de stat tot sistemul e de trădători

    • @Deiansarbu
      @Deiansarbu Před měsícem

      Cata nesimtire si cat de ordinari pot sa fie.....si mai sant si credinciosi. Tepes intoarcete

    • @Diana_5398
      @Diana_5398 Před 28 dny

      Exista si in alte tari dar nu in asa hal!!!

  • @AnonimulPerfect
    @AnonimulPerfect Před měsícem +144

    Doar mie mi se pare ca Negoiță asta consuma ceva substanțe dubioase ?

    • @laurentiucondrea5575
      @laurentiucondrea5575 Před měsícem +22

      imi aduce aminte de Mazare

    • @Diana_5398
      @Diana_5398 Před měsícem +9

      Ceva trebuie luat sa adoarma constiinta atat de zbuciumata 😂😅

    • @SDTHREE88
      @SDTHREE88 Před měsícem

      ​@@laurentiucondrea5575Cred că Nea Goița bagă ceva speish... Mazăre are doua centuri peste ăsta

    • @Daniel_vDs
      @Daniel_vDs Před měsícem +7

      Zi-mi ceva ce nu consuma asta...

    • @RunToTheHills999
      @RunToTheHills999 Před měsícem +10

      De cativa ani il suspectez ca face asta, ori e bolnav si nu stie nici el..

  • @user-tm6rv6qk1y
    @user-tm6rv6qk1y Před měsícem +53

    Felicitări, Valeriu Nicolae! 🙏

  • @vrabiejan27
    @vrabiejan27 Před měsícem +98

    Valeriu , ești de belea . Respect !

    • @valeriunicolae7147
      @valeriunicolae7147 Před měsícem +21

      Mulțumim. Ana și Anca sunt și ele responsabile pentru materiale. Suntem 2 și jumătate :)

    • @danabarbu6656
      @danabarbu6656 Před měsícem +12

      ​@@valeriunicolae7147 Să vă dea Dumnezeu tuturor sănătate, putere de muncă și noroc

    • @vrabiejan27
      @vrabiejan27 Před měsícem +1

      @@valeriunicolae7147 Salutări Anei și Ancăi ! Sunteți toți oameni de ispravă . Mă înclin în fața voastră !

    • @So9028
      @So9028 Před 22 dny

      ​@@valeriunicolae7147jos pălăria vouă!

  • @mihais1
    @mihais1 Před měsícem +14

    Sper sa vada cat mai multi oameni din sectorul 3 asta.

  • @ioanermalai3211
    @ioanermalai3211 Před měsícem +74

    Proiecte unice ale lui Negoiță... Doamne ferește! A făcut praf S3! Stau de 18 ani în sector și îmi vine să plâng! Cum era și cum a ajuns...

    • @dianajo03
      @dianajo03 Před měsícem +20

      Praf si pavele ne-a facut!! Din cel mai verde si aerisit sector am ajuns cel mai poluat si betonat:( iobagi pe mosia lui!

    • @user-je1kl7sp3i
      @user-je1kl7sp3i Před měsícem

      A cărat bani in averilelor și ale șmecherilor de partide în Ucraina smd

    • @kostifikatorul
      @kostifikatorul Před měsícem +1

      @@dianajo03unde iobagi? :)))

  • @dagurru
    @dagurru Před měsícem +28

    Big up! FMM MR CMD, Nea Coiță, Panait, Ciolaci și Ciuci și toți care îi ling, vedea-i-aș la Parchet!

  • @alexc8920
    @alexc8920 Před měsícem +16

    Am ajuns accidental pe video-ul asta, și m-a uns pe suflet. E super bine ca a început sa se facă si conținut de genul asta. Sub + Like, very nice ;)

  • @gabrielmoisa9978
    @gabrielmoisa9978 Před měsícem +73

    Negoiță e bun de Vax populi
    Să-i spuneți lui Angelescu să-i pună câteva întrebări

  • @BlueOK1
    @BlueOK1 Před měsícem +19

    Nu-mi vine sa cred ca exista atatea informatii despre acesti oameni, iar ei sunt in libertate...

  • @seliukovaite
    @seliukovaite Před měsícem +37

    În zona unde poți construi P+2 Negoiță a facut 13-14 etaje. Tot sectorul este proprietatea lor (Frații Negoiță) în interiorul ansamblului, ce înseamnă alei, iluminat, apa, gaz, electricitate, copaci, loc de joaca....este construit pe banii primăriei. Deci, sa ne înțelegem, în curtea lui, plătesc licuitorii. Are zeci de companii care jefuiesc sectorul. Se cearta cu Nicușor Dan pt ca i a blocat toate autorizațiile de construcție care au nevoie de aprobare de la PMB.

    • @emiliaenache9444
      @emiliaenache9444 Před měsícem

      Tiganiada politica.Interlopi,tupeiști,inculți, hoți de hoți,clan de banditi,jefuiesc la drumul mare,au distrus bulevardele cu șantiere și construcții ilegale care le aduc averi.Caracatita lăsată sloboda .La piovra

    • @danut-mariannita6162
      @danut-mariannita6162 Před měsícem +4

      De ce NU ESTE ACUZAT? DE CE NU ESTE ARESTAT DUPA ACUZATIILE CE I SE ADUC ?????

    • @ionsuta3905
      @ionsuta3905 Před měsícem

      Domnule VALERIU NICOLAIE CIOLAN VIITORU MINISTRU AI LAKE AT TE ROG CREȘTINEȘTE AJUTANE SI PE NOI CU ANALIZĂ LA SÎNGE A DOMNULUI IULIAN HORNEȚ ARE O PLATFORMA CARE PROMITE MULTE SCAPA TARA DE IMPOSTORI DÎND FUNCȚI DOAR CU EXAMEN AVIND O INVENTIE MONDIALĂ. CARE FUNCTIONEAZĂ ȘI ARATĂ CĂ DIN GUNOI MENAJER PUTEM SCOATE FOARTE IEFTIN UN MEGAVAT P. R. P. PARTIDUL ROMÂNILOR DE PRETUTINDEM VINE CA O SALVARE PENTRU CEI 60/70la sută dintre cei care nu votează te rog frumos AJUTANE ca să te ajutăm și noi demascând IMPOSTORI,DUMNEZEU SĂ BINECUVÎNTEZE ROMÂNIA ...AMIN.

  • @florinc434
    @florinc434 Před měsícem +45

    Finalul, ca de obicei, de milioane!

  • @profirailie4637
    @profirailie4637 Před měsícem +32

    Ce bine că mai dați în vileag unele Doamne ajuta

  • @razvancampian8270
    @razvancampian8270 Před měsícem +16

    Asteptam acel "ni-no ni-no" pe care cred ca acest personaj il merita din plin. felicitari pentru reportaj si multumim pt implicare. Aceasta este emisiunea de campanie electorala numarul 1!

  • @alexable2425
    @alexable2425 Před měsícem +5

    Imi vine sincer greu sa mai vad vreun episod. Ce kcat de oameni ne conduc

  • @tudormacrea2440
    @tudormacrea2440 Před měsícem +5

    Am ascultat a doua oară videoclipul, așa de bun a fost. Foarte bună documentarea și foarte bine dat semnalul de alarmă oamenilor ! Respect Valeriu Nicolae ! Mă bucur că exiști.

  • @greenthumb821
    @greenthumb821 Před měsícem +24

    Încheierea e monumentala !
    Apropos: puteți folosi cele mai ‘ frumoase’ adjective pentru a descrise aceste ființe .Pe ei ,parvenitii , ii interesează să RADĂ de noi care ne deprimam când auzim și vedem ce fac ei din viețile noastre !

  • @gutue
    @gutue Před měsícem +11

    mulțumim! TV-ul e bun doar pentru filme. Nu cred ca mai exista canal de știri sincer și imparțial

  • @andrey2413
    @andrey2413 Před měsícem +20

    Domnule Valeriu Nicolae va apreciez munca din tot sufletul.

  • @dcradu65
    @dcradu65 Před měsícem +55

    Foarte bună emisiunea!
    Stați să vedeți ce o să fie după alegeri, în următorii ani, după ce se va consolida această alianță PSD-PNL. Toți aceşti hoţi, vor deveni şi mai puternici şi mai bogați, pentru că nu va avea cine să îi cerceteze şi să îi tragă la raspundere. Îi compătimesc pe toţi cei care dorm şi nu dau semne că se vor deştepta .....

  • @dc8povi
    @dc8povi Před měsícem +30

    Gestul ala de frecat la nas cand l-a invitat la pian imi aduce aminte de Al Pacino in ceva film cunoscut.

  • @angelOcrisu
    @angelOcrisu Před měsícem +20

    Ce de complimente. 😂 Un jeg intr un cuvânt

  • @mihaialexe7704
    @mihaialexe7704 Před měsícem +57

    Felicitări domnule Valeriu 👍👍👍

  • @jajacheron9615
    @jajacheron9615 Před 10 dny +1

    Toata stima dl. Nicolae

  • @mateilucian255
    @mateilucian255 Před měsícem +63

    Până nu ieșim în stradă (în fața Parchetului General, DNA, Primăria Sector 3 etc.) nu rezolvăm nimic...

    • @petre-ib1pv
      @petre-ib1pv Před měsícem +5

      La vot este suficient.

    • @elenavasi9383
      @elenavasi9383 Před měsícem

      ​@@petre-ib1pvcontează și să ieșiți în stradă dar mai mult ieșiți fiți mobilizați la vot numai așa scăpați de gunoaiele de primari mincinoși succes în viitorul apropiat

  • @bytzak3
    @bytzak3 Před měsícem +6

    Este incredibil ce mafie e . Mulțumim pentru munca depusă .

  • @lixandruionut1069
    @lixandruionut1069 Před měsícem +13

    Multumesc pentru informare Domnul Valeriu!

  • @cristianconstantin6033
    @cristianconstantin6033 Před měsícem +19

    Bravo omule, rar oameni au curajul tau...❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤

  • @AlLuiPigus
    @AlLuiPigus Před měsícem +5

    Horia Ivanovici e din familie de fosti securisti. Stiu sigur pentru ca o cunostinta din familie se cunoaste si mi-a vorbit despre familia asta demult. Printre altele mi-a spus ca aveau un fiu, Horia, si am facut imediat legatura. Cand am intrebat daca e ala de la TV mi-a zis respectivul ca e ceva ziarist, dar pentru ca nu le are cu fotbalul, nu stia exact cu ce se ocupa, adica nu stia de Fanatik si alte alea.

  • @zmins7898
    @zmins7898 Před měsícem +6

    Felicitări pentru efortul depus în documentare! Succes pe mai departe!

  • @acvila71
    @acvila71 Před měsícem +3

    Sunteti un dulce cand ziceti vorba de incheiere 😘

  • @radu22vis
    @radu22vis Před měsícem +8

    Nu enerveaza pe nimeni ca Negoita plateste presa din banii nostri? PE LANGA afacerile cu baietii pupincuristi, care primesc bani, TOT DE LA NOI....

  • @larissagildarasina7580
    @larissagildarasina7580 Před měsícem +8

    Super! Dar primarul sectorului 4, cum sta? Am primit nu demult de la administratorul blocului un raport privind cheltuielile blocului inaintat cu sa traiti Primariei sectorului 4. M-a socat, va spun sincer... Mai rau ca pe timpul comunismului. Ca la intrecerea socialista, noi facem economie la apa si incalzire...

  • @melioaranovac6354
    @melioaranovac6354 Před měsícem +3

    Va admir curajul....succes.. .iar pe viitor SA AVEM MINTE sau NOROC sa "scapam" de toate jegurile???!!!

  • @stochicisimona6878
    @stochicisimona6878 Před měsícem +4

    Multumim domnule Nicolae

  • @danhawk9860
    @danhawk9860 Před měsícem +41

    Nu pot sa cred asa ceva? Negoita? N-are cum ... cred ca ati lasat pe-afara faptul ca pare ca fumeaza aceleasi chestii ca orlando teodorovici! In fine ... multumim.

  • @irinalauriuc2430
    @irinalauriuc2430 Před 24 dny

    Domnule Valeriu va doresc tot binele sanatate si mult succes va urmaresc din M M

  • @NiculaieAdam-oz3lt
    @NiculaieAdam-oz3lt Před měsícem +5

    Sunteți super comedie pe cinste multa sanatate tuturor echipei o seara placut ca doresc ca urmăresc de aproape 10 ani

  • @florentina-alexandradobres2031
    @florentina-alexandradobres2031 Před měsícem +11

    Simt o profundă greață, când realizez cum astfel de oameni, total opuși valorilor în care cred, reușesc să fie în fruntea societății

    • @user-vg9yj9ml3y
      @user-vg9yj9ml3y Před 23 dny

      Trebuie extirpata aceasta tagma, a politicienilor. Nu ma iluzionez ca se va intampla asta nici macar cu religiile. Societatea ar trebui reformata. Numai ca... nu se intampla nimic din astea.

  • @Elenuta
    @Elenuta Před měsícem +3

    Mulțumesc mult pentru tot! Felicitări pentru toate emisiunile.

  • @mioaraanton3268
    @mioaraanton3268 Před 15 dny

    Ești de belea omule !!!!!

  • @marianbusila2516
    @marianbusila2516 Před měsícem +5

    Felicitari si la mai multe emisiuni! Sa dea Domnul sa scapam de toate scursorile politicii romanesti la vot caci justitia e oarba, acum sa le devoalati tot jaful de bani publici la populime. Daca ii luati la bani marunti se va vedea ca nu au reprezentativitate, 30-40% din 30% inseamna un 10% real din totalul alegatorilor. Iesiti la vot oameni buni, sa-i trimitem la ghena istoriei si cu palma Domnului la puscarie si confiscarea averilor. Nu va mai lamentati, acest OM, Valeriu Nicolae, cred ca va fi cel mai fericit cand va vedea ca munca lui nu este in zadar si nu este sustinut numai din gura.

  • @vasilecelmare2786
    @vasilecelmare2786 Před měsícem +18

    Vai,în ce țară trăim!!!😢

  • @sgn5896
    @sgn5896 Před měsícem +4

    14:20 omul declara foarte bine valorile: pacatul de neiertat: Sa nu minti si sa nu furi! Pentru oamenii obisnuiti pacatul este: sa minti si/sau sa furi. Omul e crestin dar pe invers. Puneti o negatie la toate valorile crestine si iese religia lui Negoita. Sa nu-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti!

  • @2010Astarte
    @2010Astarte Před měsícem +1

    Salut, Valeriu! Apreciez foarte mult reportajele tale si iti multumesc ca ne arati adevarul despre javrele care ne conduc! Sper ca in curand vei face niste episoade si despre 'baietii destepti' care conduc Iasiul...Multa sanatate tie si 'hai sictir' pentru politicienii nostri!😉

  • @brianaterente5014
    @brianaterente5014 Před měsícem

    Felicitări pentru emisiune!

  • @doinacod-tache8442
    @doinacod-tache8442 Před měsícem +19

    poate auzim cate ceva si despre Rin hotel - ponta

  • @nelageana6610
    @nelageana6610 Před měsícem +3

    Wow ce informatii ne oferiti, respect domnule, Valeriu Nicolae! Va apreciem mult munca dumneavoastra! ❤️❤️❤️

  • @ciresvlad3758
    @ciresvlad3758 Před měsícem +4

    Minunată emisiune, felicitări pentru demascarea acestor mizerii sociale!

  • @georgiana.d
    @georgiana.d Před měsícem

    Mulțumim!

  • @andreibacescu7932
    @andreibacescu7932 Před měsícem +7

    Mulțumim ❤

  • @nistorcarb4716
    @nistorcarb4716 Před měsícem +5

    Vă apreciez pentru curajul D-stră de-a dreptul extraordinar. Aveți grijă de D-stră! Luați-vă toate măsurile de protecție! Nenorociții ăștia pe care îi băgați în malaxor, sunt răzbunători și o pot face că sunt plini de bani.

  • @andreeabendis0532
    @andreeabendis0532 Před měsícem +9

    Felicitari pentru continut! Bun de tot, multumesc! Semnat, o locuitoare a sectorului 3. Dificil sa scapam de el,dar voi incerca sa contribui cu un vot si cu niste share uri ale acestei emisiuni plus materialul Recorder. Multumesc inca o data!

  • @MG-zt2bo
    @MG-zt2bo Před měsícem +26

    "Prepuliceanu" 🤣🤣

  • @amaliapascaru5088
    @amaliapascaru5088 Před měsícem +7

    Finalul este bestial!😊😊😊

  • @superfly01
    @superfly01 Před měsícem +26

    Bună seara! Mulțumim pentru material!

  • @irinalauriuc2430
    @irinalauriuc2430 Před 26 dny

    Va doresc sanatate si mult succes emisiuni utile noua va urmaresc din M M

  • @costelcampanu8484
    @costelcampanu8484 Před měsícem +2

    Bună dimineața domnule Valeriu Nicolae!Sănătate și putere va dorim tuturor celor care realizați toate aceste emisiuni .

  • @ConstantinCotor-bl8ss
    @ConstantinCotor-bl8ss Před měsícem +12

    Cîte lucruri se puteau face cu acei banii pentru bucureșteni?

  • @horia7282
    @horia7282 Před měsícem +2

    Felicitări!
    Excelenta emisiunea!
    Poate îl luați la rand și pe Mihai Chirica de la Iași

  • @cheloocheloo123
    @cheloocheloo123 Před měsícem

    Mulțumim, felicitări pentru emisiune.

  • @Alex0811
    @Alex0811 Před měsícem

    Excellent reportaj!

  • @irinaagnes1250
    @irinaagnes1250 Před měsícem

    Felicitari pentru emisiune, mult succes in continuare!

  • @gvee1445
    @gvee1445 Před měsícem +5

    Bine le mai zici Dle NICOLAE !!!👍
    Tine-o tot așa ...ca suna bine!!!🙏
    Deosebit respect !💐

  • @petreeee
    @petreeee Před měsícem

    Mulțumesc!

  • @grasanul27
    @grasanul27 Před měsícem +2

    Felicitări! Cât de frumos explicat 😅

  • @FuryonRo
    @FuryonRo Před měsícem +7

    Multumim Valeriu, si echipei lui bineinteles ! Este incredibil cum pot sa ne minta direct in fata alde Negoita, Ciolacu, Ciuca, Rares Bogdan si toti nesimtitii astia de prin "politica mare" cand stiu ca pompeaza banii nostri in televiziunile unde sunt spalati cu limba de toti "jurnalistii" de calibru Prelipceanu, Ciutacu etc. Sa nu uitam totusi si de toate pseudovedetele noastre din showbizz care mai nou au umplut youtube-ul cu "interviurile podcast" cica in care fac o treaba la fel de buna ca oficiosii de partid in ai peria si spala pe astia in dos.

  • @mihpancuresca6897
    @mihpancuresca6897 Před měsícem +7

    1:38 ,,banii noştri, proştii lor!"

  • @panaitevasilica9074
    @panaitevasilica9074 Před měsícem +13

    Bună seara!

  • @hotdemonhotdemon
    @hotdemonhotdemon Před měsícem

    Fenomenal ce faci ! Bravo !

  • @ZerooFourr
    @ZerooFourr Před měsícem +3

    Jos palaria, dati de pamant cu fiecare dintre ei! Cum pot sa iau legatura cu dvs? Am cateva informatii care sigur v ar interesa.

  • @wolfnomad5473
    @wolfnomad5473 Před měsícem +5

    Respect Valeriu

  • @SDTHREE88
    @SDTHREE88 Před měsícem +5

    Domnu Negoiță, nu că ar conta, dar... este cam Doamna Negoiță...
    "Haideți domșoara! Pe tocuri, pe tocuri dar... să știm și noi!" 😂😂😂

  • @danuttudor6988
    @danuttudor6988 Před měsícem

    Felicitari !!!

  • @alexandrubogdanradu8066
    @alexandrubogdanradu8066 Před měsícem +10

    Sănătate

  • @dagurru
    @dagurru Před měsícem +11

    Valeriu, te rog eu mult să scoți încă un clip despre ăia 8!! Și mulțumesc!

    • @enachecristian3042
      @enachecristian3042 Před měsícem +1

      Vezi că pun ceasu🎚️ să sune la 8:15 Te duci la lucru.?

  • @un.constantin
    @un.constantin Před měsícem +12

    Săptămâna Negoiță 🤤

  • @OldFirehand1991
    @OldFirehand1991 Před měsícem

    Multumesc!

  • @georgee8946
    @georgee8946 Před měsícem +5

    Respect domnule Nicolae.

  • @vladmilotoi7648
    @vladmilotoi7648 Před měsícem +14

    E greu să piardă postul de primar, dar ar putea să piardă majoritatea în consiliul primăriei dacă lumea iese la vot. Eu votez REPER!

    • @cristianbuica2009
      @cristianbuica2009 Před měsícem +2

      Mai bine voteaza ADU - are sanse mai multe -REPER e un vot corect dar din pacate IROSIT

    • @vladmilotoi7648
      @vladmilotoi7648 Před měsícem

      @@cristianbuica2009 Mai e timp până la alegeri ca REPER să crească, o să vedem în iunie cum stau lucrurile

  • @mihaeladonisa1837
    @mihaeladonisa1837 Před měsícem +13

    Bună seara 👏👏💯💯