Locuri deosebite în jud Hunedoara: Cheile Băniței, Peștera Bolii, Transvulcan și Fundătura Ponorului

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 6. 07. 2024
  • Azi descoperim împreună câteva obiective turistice din județul Hunedoara. Începem cu Cheile Băniței, aflate foarte aproape de Petroșani. A fost prima dată când am străbătut niște chei direct prin apă!
    Peștera Bolii, aflată în apropiere, este accesibilă pe toată lungimea ei, adică poți să intri printr-un loc și să ieși în partea cealaltă a muntelui. Sunt puține astfel de peșteri în țară. Noi ne-am blocat la un moment dat pentru că era inundat, dar poate revenim la un moment dat și parcurgem toată străpungerea, ca niște exploratori adevărați ce suntem.
    Apoi, mulțumită unei cititoare a blogului, am aflat de Transvulcan, un drum ce face legătura dintre Oltenia și Transilvania, străbătând munții Vîlcan. Ne-am oprit pe platoul din vârf, unde am admirat o panorama superbă de 360°.
    Iar Fundătura Ponorului este un loc unde se ajunge greu, dar care merită cu siguranță. Am făcut o parte din drum cu mașina, apoi am mers pe jos. Am aflat de la localnici că se poate campa în curțile lor, deci și aici poate revenim la un moment dat.
    0:00 - Intro
    1:11 - Cheile Băniței
    3:00 - Peștera Bolii
    5:12 - Transvulcan
    10:12 - Fundătura Ponorului
    Enjoy!
    --------------------------------------------
    Dacă ți-a plăcut acest video, dă-ne un like, share și abonează-te aici:
    czcams.com/users/lipalipavlog?...
    Bifează clopoțelul din dreptul canalului nostru pentru a nu rata niciun episod și hai pe:
    Blog: lipa-lipa.ro/
    Facebook: / lipaliparo
    Instagram: / simonastanescu

Komentáře • 53

  • @hpfreemen
    @hpfreemen Před rokem

    Frumos! BRAVO vouă plimbaretilor

  • @RuxandrraRx
    @RuxandrraRx Před 3 lety +4

    Sunteti foarte draguti si amuzanti si ce tara frumoasa avem. Lipsa infrastructurii va tine cu siguranta locurile nevizitate/ nestiute. Spor la calatorit! 🤗

  • @lenutacretu5004
    @lenutacretu5004 Před 3 lety +1

    ce persoane dragute sunteti.numai asa pot sa cunosc tara mea
    .😙😙😙👄👄👄

  • @IrinaFlorea
    @IrinaFlorea Před 2 lety +1

    Foarte frumos ❤️❤️

  • @florintanasa2290
    @florintanasa2290 Před 3 lety +4

    Va recomand sa veniți pe transluncani în județul Timiș. E un drum foarte spectaculos! Si tot in zonă găsiți cascada șopot! Drumuri bune!

    • @LipaLipavlog
      @LipaLipavlog  Před 3 lety +1

      Mersi de recomandări, trecem pe listă!

  • @otiliachiruta8214
    @otiliachiruta8214 Před 3 lety +2

    Imagini incredibil de frumoase. Cu fiecare vlog ne reamintiți ce țara superba avem. Salutari din Suceava.

    • @LipaLipavlog
      @LipaLipavlog  Před 3 lety

      Salutări! Ei uite că prin Suceava chiar nu am fost niciodată, poate venim 🙂

  • @elenaapostol1695
    @elenaapostol1695 Před 3 lety +3

    Salut,salut!Ce bine ca mai cutreier cu voi prin locuri unde n am ajuns inca!Va urmaresc cu drag!

    • @LipaLipavlog
      @LipaLipavlog  Před 3 lety +2

      Mulțumim și ne bucurăm că-ți place conținutul nostru!

  • @MariaCiocan
    @MariaCiocan Před 3 lety +2

    Am 2 zile de când v-am descoperit și ma bucur tare mult ca mi s-a întâmplat asta! Sunteti niște oameni super ok, calzi, optimiști, frumoși, inteligenți și sper sa creșteți frumos aici, pe youtube! Va mulțumesc ca aduceți mai aproape de noi vacanta și locurile frumoase din România, cu un conținut de calitate! Bravo!

    • @LipaLipavlog
      @LipaLipavlog  Před 3 lety +2

      Aww, ce drăguț 😍, mulțumim frumos!

  • @ValyCo
    @ValyCo Před 3 lety +2

    Superb !
    Va multumesc ca mi-ati dat fiori si mi-ati retrezit amuntiri frumoase. Sunt originar din Valea Jiului dar suntem plecati de mai bine de 20 de ani in Colorado USA unde va asteptam cu drag sa va raatam muntii nostrii de aici.
    Felicitari inca odata !

  • @rusualina6460
    @rusualina6460 Před 3 lety +1

    Frumoase locuri , de poveste. Ne dați mereu un chef nebun de călătorii ''lipa-lipa''

  • @user-yv9cs6bs4u
    @user-yv9cs6bs4u Před 3 lety

    Aveti dreptate aproape oriunde mergi trebuie sa asculti muzica oribila.

  • @iNuflorin
    @iNuflorin Před 3 lety +1

    Romania frumoasa nene

  • @mariuszamcu4762
    @mariuszamcu4762 Před 3 lety

    Sunteti tare faini. Eu v-am descoperit de curand, spre rusinea mea.:-( Big LIKE! Multumim pentru idei de vacanta sau mini vacanta.

  • @aspecialtravel
    @aspecialtravel Před 3 lety +1

    Va urmarim cu mare drag mereu 😊
    Si noi calatorim foarte des prin Romania.
    Multe plimbari frumoase sa aveti 😘

  • @lucamadalina8615
    @lucamadalina8615 Před 3 lety

    Chiar asteptam de mult de la cineva un rewiu real pentru drumul de la Fundatura Ponorului! Foarte foarte faine si blogul si vlogul! 😍😍

    • @LipaLipavlog
      @LipaLipavlog  Před 3 lety

      Multumim frumos. Da, Fundatura Ponorului este de mers pe bicicleta sau cu masina inalta si rabdare ori pe jos. Si neaparat pus pe waze traseul pentru ca cel de pe google va duce pe drumuri pe care este necesar sa aveti 4x4.

  • @cristinaciocan8990
    @cristinaciocan8990 Před rokem

    Bun itinerariul pentru anul viitor!
    Nu locurile sunt ca n filme ci filmele sunt ca n locurile acelea!
    Mulțumesc!
    ❤️🤗

  • @FlyTravelVlog
    @FlyTravelVlog Před 3 lety

    Salutare guys, super treaba!!

  • @ionutalexandr
    @ionutalexandr Před 3 lety

    Foarte tare pestera

  • @2Hoinari
    @2Hoinari Před 3 lety

    Foarte frumos, neata❤️

  • @mirelabiltac3066
    @mirelabiltac3066 Před 3 lety +1

    Bună! Acum v-am descoperit, îmi place ceea ce faceti,nu am apucat sa va citesc,poate acolo oferiti mai multe detalii cum să ajungem la destinatii.

    • @LipaLipavlog
      @LipaLipavlog  Před 3 lety

      Da, aruncă-ți un ochi pe blog, deși am rămas un pic în urmă cu articolele 🙂

  • @felixgelukonstantinescu4751

    Am fost aici acum 23 sau 24 de ani de am luat scânduri pentru casa. Era un gater aici chiar lângă apă.

    • @LipaLipavlog
      @LipaLipavlog  Před 3 lety +1

      Inca este. Prin curtea gaterului se trece spre chei.

    • @felixgelukonstantinescu4751
      @felixgelukonstantinescu4751 Před 3 lety +1

      @@LipaLipavlog Un alt loc de vizitat sunt Cheile Turzii acolo am fost cu mama în vara lui 1998 la întoarcere de la Nicula. Și desigur Lacul Roșu, Biserica Neagră, Turnul Chindiei și Mănăstirea Golia, anii '80.

  • @alexandrav745
    @alexandrav745 Před 3 lety

    Hey, come back ! Mai aveți in Valea Jiului de văzut :Cascada Lazăru, Cascadele Valea Marii , Stana Scorota , Peștera Zeicului, Cheile Buții, Peștera de gheață de la Valea de Pești, Peștera Dâlma cu Brazi , Izbucul Cernei, Vf Straja , Cheile Tăii, Cheile Jiețului .
    Călătorii plăcute!

    • @LipaLipavlog
      @LipaLipavlog  Před 3 lety +1

      Timp sa fie! Mulutmim pentru ponturi. O sa revenim sigur.

  • @gabicojocaru9542
    @gabicojocaru9542 Před 3 lety

    am fost acum 2 ani,frumos .mai e si pestera bolii in apropiere

  • @florinrafael7628
    @florinrafael7628 Před 2 lety

    Cât mai repede trebuie sa ajung pe transvulcan. Mulțumesc pentru clip

  • @gabimar2005
    @gabimar2005 Před 3 lety +1

    Mulțumim ca ați așteptat pe Cheile Banitei sa nu intrați in pozele noastre.. dar nu era nicio problema!

    • @LipaLipavlog
      @LipaLipavlog  Před 3 lety +2

      Știm data viitoare și facem și o poză împreună 😄

  • @mihaelacorneliaschiopu949

    Loc rupt din poveștile lui Petre Ispirescu, peisaje de poveste.

  • @stratsorin7588
    @stratsorin7588 Před 3 lety +1

    Buna dimineata ! Vedem filmulețul si apreciem apoi decidem . Ca la tribunal😂😂😂

  • @florinhash4843
    @florinhash4843 Před 2 lety

    Bună! Sunteți foarte faini și curajoși. Nu va e frica , ca poate va lasă masina printr un vârf de munte sau pe un drum mai puțin practicat (pietros)? Mai ca m as încumeta și eu da am teama asta și nu știu cum as proceda :))) Poate e stupida problema pe care mi o pun, îmi cer scuze dacă e

    • @LipaLipavlog
      @LipaLipavlog  Před 2 lety +1

      Mulțumim. Nu e stupidă problema pe care ți-o pui, e normal să ai un pic de teamă de situații neprevăzute. Noi în general avem încredere în mașină, iar daca ni se pare prea dificil drumul, ori dacă suntem într-o zonă prea izolată, unde nu ne poate ajuta nimeni, renunțăm. Poate avem si o rezistență mai mare la situații cu potențial periculos 🙂. Și ne ajută psihic faptul că suntem amândoi. Important e să-ți depășești teama, să nu pleci singur și să iei decizii calculate.

  • @unclepaul8331
    @unclepaul8331 Před 3 lety

    Daca tot ați remarcat ca nu are indicator , de ce nu ați făcut voi unul?!