Sorin Parcalab: “Stii ca tot povesteam ca pregatesc ceva mare…?” | Aproximativ Discutii cu Parcalab

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 10. 12. 2023
  • Sorin Pârcălab, unul dintre cei mai îndrăgiți comedianți din România, este invitat în cea mai recentă ediție a podcastului „Aproximativ discuții” cu Gojira, unde vorbește despre Comedy Box, Stand-up comedy, precum și despre alte subiecte captivante!
    Sorin Pârcălab s-a născut în 1981, în Marghita, judeţul Bihor, are 40 de ani şi primul contact cu meseria pe care o practică în prezent l-a luat atunci când s-a mutat în Timişoara, pentru a urma o facultate. Acesta s-a înscris la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Politehnicii iar, atunci când era în anul doi de facultate, a decis să intre în grupul umoristic OZN, de la Casa de Cultură, din Timişoara.
    Sorin Pârcălab a mers alături de doi dintre cei mai buni prieteni ai săi, Flavius Kocsis şi Gigi Roşu, la preselecţiile emisiunii Românii au Talent. Asta se întâmpla în 2011, iar cei trei au prezentat un show de pantomimă muzicală cu care au dat juriul şi publicul timişorean pe spate.
    S-a mutat în Bucureşti, convins că acesta este pasul pe care trebuie să-l facă dacă vrea cu adevărat o carieră în comedie şi, se pare că bine a făcut.
    Sorin Pârcălab este căsătorit şi are o familie frumoasă, iar banii îi face în prezent din spectacolele pe care le dă la Comics Club, din care mai fac parte şi Toma Alexandru, Cristi Popesco şi Sergiu Floroaia, dar şi din stand up. Mai mult, aceştia au şi un canal de CZcams extrem de expreciat, „Ceva mărunt”, unde postează glume şi clipuleţe amuzante. A participat şi la iUmor de la Antena 1, unde a ridicat toată sala în picioare.
    Ce este Comedy Box? Ei bine, este un fel de de CZcams sau Netflix, unde comedianți români, pe care sigur îi cunoști, oferă publicului show-uri de stand-up comedy. Printre aceștia se numără Costel, Popesco, Sorin, Teo, Toma, Vio, Maria, Mincu, Frînculescu, Ioana Luiza, Mitran, Sergiu Mirică, Virgil Ciulin, Bogdan Cismas, Natanticu, Raul, Banciu, plus mulți alți comedianți colaboratori.
    Comedy Box se va lansa pe data de 12 decembrie, începând cu ora 8:00. Dacă deja te-ai abonat, trebuie să știi că pentru lansare există show-uri special pregătite pentru pasionații de tot ce înseamnă umor și stand-up.
    Surse : stiridirecte.ro, wikipedia, b365.ro
    Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
    Follow us on the web:
    Patreon: / aproximativgojira
    TikTok: / aproximativdiscutii
    Instagram: / happyfishteleviziune
    Facebook: / happyfish.ro
    Gojira: / dj_gojira
    #gojira #sorinparcalab #aproximativdiscutii #podcast #happyfish
    (C) & (P) HappyFishTV
    All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws.
    In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this song on your channel.
  • Zábava

Komentáře • 118

  • @razvanricu7291
    @razvanricu7291 Před 6 měsíci +83

    Mai are cineva senzația că domnul Gojiră inventează și minte efectiv în unele contexte doar ca să pară mai interesant sau să arate că știe el mai bine ? Acest John Wayne de Țăndărei care aruncă cuțitul la punct fix din orice poziție îți poate face cunoștință și cu Claudia Schiffer la nevoie . Ca să nu mai vorbim despre toată lumea pe care o cunoaște.

    • @pitzy33
      @pitzy33 Před 6 měsíci +4

      Dar de majoritatea spune ca probabil nu își mai aduc aminte când au făcut ei nu știu ce împreună. Cum dracu nu te mai ține minte cineva care te-a ajutat să te lansezi când erai la început 😂

    • @Criptid968
      @Criptid968 Před 6 měsíci +2

      Bai de unde a aparut gojira...ca eu nu il stiu de nicaieri( actor muzician ce face??)

    • @marianchioveanu9167
      @marianchioveanu9167 Před 6 měsíci +3

      Bai da' vad ca colcaie pe aici de inşi care nu pricep ironia, autoderiziunea si "second degré"-ul.. ce cautati nene pe un canal daca nu pricepeti niste nuanțe comunicationale minime ?

    • @oanabaghi
      @oanabaghi Před 5 měsíci +4

      Cam din acest motiv l-a luat la mișto și Toni Grecu.

    • @ionelastaicu5574
      @ionelastaicu5574 Před 5 měsíci

      Câtă dreptate ai 😂😂 dacă cineva deschide un subiect cu răposată regina Maria,el o să zică că o cunoaștere cel mai bine 😂😂

  • @florinrobertchelaru9599
    @florinrobertchelaru9599 Před 6 měsíci +63

    Ia un shot de fiecare data cand Pîrcălab îi spune lui Gojira "stai un pic să-ți spun"

    • @TheAdj201
      @TheAdj201 Před 6 měsíci +5

      Nu duce ficatu :))

    • @Teddy-ne2kh
      @Teddy-ne2kh Před 6 měsíci +3

      Incerc sa ma abtin f mult sa nu opresc podcastu la 3:51, lasa l sa si termine fraza bro…

    • @mariadirpes5981
      @mariadirpes5981 Před 6 měsíci +6

      Jur…. Deci imi place prea mult se Sorin incat sa inchid podcastul asta….. dar efectiv nu il mai suport pe Gojira

  • @edwardrobert2452
    @edwardrobert2452 Před 6 měsíci +19

    Ba dacă nu întrerupe Gojira pe oricine și dacă nu vorbește despre el și despre cine cunoaște el , nu e podcast. Cui îi pasă bro , deja ai zis o de zeci de ori 😂

  • @Diana-aaa333
    @Diana-aaa333 Před 6 měsíci +5

    Mi-ar plăcea să văd podcastul cu Sorin dar nu mai suport să-l aud pe Gojira.
    Efectiv îmi vine să-l injur ca la ușa cortului, la el pe canal 😂😂
    Ce tare ar fi să existe un buton de skip.

    • @ancaannca3545
      @ancaannca3545 Před 6 měsíci +2

      Sau de mute când vorbeste el.

    • @Diana-aaa333
      @Diana-aaa333 Před 6 měsíci +1

      @@ancaannca3545 Îmi place ideea 😄

  • @skynet13
    @skynet13 Před 6 měsíci +11

    Singurul comediant la care merită să plătesc bilet, și abonament la platforma cu pricina am doar pentru el cu mult înainte să se cocretizeze ceva….. (totul este construit în stil ingineresc👍😎 nice job , și îți mulțumesc pentru pansamentul sufletesc).

  • @pumpkinmecom
    @pumpkinmecom Před 6 měsíci +2

    ma bro, tu chemi oameni sa le povestesti tu si ei sa asculte? :))) respect!

  • @ionelsandu4649
    @ionelsandu4649 Před 6 měsíci +10

    Super tare! De obicei nu dau comentarii. Ultima data am dat un comentariu cu: "Ar fi super dacă l-ai aduce pe Cedry2k". Și după câteva săptămâni l-ai adus aici.[Mare coincidenta] Acum îmi doresc tare sa îl vad și sa înțeleg ce face Nimeni Altu' și de ce nu e în top. Dacă Gojira nu îl aduce pe Nimeni Altu' atunci sigur nu o sa mai am șansă să îl văd prin vrun podcast. RESPECT SI MULȚUMESC.

  • @DiudIonRoata
    @DiudIonRoata Před 6 měsíci +6

    DA pentru "Detectiv Banciu" - abonat la platforma de comedie. Aștept 😁. Și da, confirm, am cel puțin doi foști colegi ingineri pe nume Dorin.

  • @nicgabriel8654
    @nicgabriel8654 Před 4 měsíci

    dupa aproape 2 ore, am aflat de la Sorin doar de Comedy Box. nu mai intrerupe si tu asa omu, boss

  • @fabricadearhitectura5095
    @fabricadearhitectura5095 Před 6 měsíci +2

    Felicitari! O minune.

  • @georgemocanu3590
    @georgemocanu3590 Před 6 měsíci +6

    Sorine, din cauza numărului tău cu "Alo, Delta Force, alo baza baza" mi-a stat melodia aia 3 zile în cap. Am râs cu lacrimi. Keep up the great work!

    • @DanGeorgescu
      @DanGeorgescu Před 6 měsíci

      Și mie mi-a rămas tot așa, în minte, și eu nu ascult de gel genul ăsta de muzică

  • @skarly1705
    @skarly1705 Před 6 měsíci +2

    Buun tare Sorin 👍👏👌
    L-am văzut acum 10 zile la Sibiu și a rupt sala 💪❕❗

  • @leoserban
    @leoserban Před 6 měsíci +5

    Ma bucur foarte mult ca chirila a dat cu piciorul la Regele verii! E chiar o melodie superba si era pacat sa fie patata de el.

  • @dobreflorin9089
    @dobreflorin9089 Před 6 měsíci +6

    salut, poti sa-l chemi pe Marius de la Inca ceva la aproximativ discutii?

  • @birauion668
    @birauion668 Před 6 měsíci +7

    Ma...numa zic!!! Asta e cel mai bun TROLL... Peste cel al domnului Tony Grecu!!!

  • @MsAlex008
    @MsAlex008 Před 6 měsíci +4

    Jur, cea mai buna chestie care mi se putea intampla acum, e episodul asta ❤

  • @cepaniciunpa3928
    @cepaniciunpa3928 Před 6 měsíci +4

    Specialul lui Sorin este cel mai tare material de pe comedy box lejer,am ras de am trezit copii din somn,si acolo nu il intrerupe nimeni,apropo!!!

  • @nuzkhalifa4794
    @nuzkhalifa4794 Před 6 měsíci +4

    Credeam ca glumiti cand ati zis ca gojira e invitatul

  • @ralucagheta1340
    @ralucagheta1340 Před 6 měsíci +1

    Am vazut partea despre Tzanca, e într-adevăr un elogiu. Eu personal nu-l ascult, dar citez "nimeni nu pleacă de aici fără să-i placă melodia asta" și așa a fost 😅

  • @sorinsuba
    @sorinsuba Před 6 měsíci +4

    Faini gagii, de abia astept primele materiale pe ComedyBox

  • @doxbogdan8801
    @doxbogdan8801 Před 6 měsíci +14

    da nu ii iese lu Gojira asta cu lasatu invitatului sa vorbeasca deloc!

    • @DarkMaiden777
      @DarkMaiden777 Před 6 měsíci +1

      :))) s-a chinuit, a incercat așa ca.... e de apreciat totusi! :) haha!!! I still love the talk and Gicu ;)

    • @Mihai22148
      @Mihai22148 Před 6 měsíci

      Pt ca e un complexat

  • @AlexandraMaria417
    @AlexandraMaria417 Před 6 měsíci +2

    editati un pic varsta lui Sorin din descriere pentru ca daca e nascut in 81' ar trebui sa aiba 42 de ani. Apreciez enorm munca depusa in realizarea atat a acestui podcast cat si continutul de stand up realizat de Sorin! ganduri bune si multa bafta in toate!

  • @pitzy33
    @pitzy33 Před 6 měsíci +9

    Man, iar e vorba numa despre tine și ce poți tu sa faci? Toată lumea a făcut lucruri cu tine dar la final zici de toată lumea că nu mai tine minte de când vă știți voi 😂 Toți avem frustrări de ce ne-a ieșit și ce nu ne-a ieșit dar las-o și tu mai moale. E mai bun la ascultat Sorin de 100 de ori, deși nu el e gazda. Îl întrerupi de 100 de ori, bro ești chiar o gazdă groaznică. Cu atât mai penibil cu cât toată lumea comentează asta iar tu nu asculți absolut deloc. Și ba da, ai faze cu “nu mai știi de unde ai plecat”. Sorry ca am răbufnit așa dar chiar e prea mult ce faci. Sau ce nu faci.
    Partea bună e ca ai putea să faci fix ce-a făcut Sorin în bucata în care ați inversat rolurile și ai reuși și tu să fii un moderator bun 😂

  • @mihaialexandru314
    @mihaialexandru314 Před 6 měsíci +9

    Bravo Gicule, iar ai acaparat discutia din primele 5 minute cu Tandarei si dramele tale personale. Tine-o tot asa, de asta avem invitati, sa ii punem sa ne asculte viata.
    In locul lui m-as ridica si as pleca dupa un "Bine ma, vorbeste tu, ma duc sa fiu decor in alta parte".

  • @razvan6876
    @razvan6876 Před 6 měsíci +3

    1. Asta da meta.
    2. Un pasionat de electronica & un pasionat de muzica electronică

  • @razvanbufnila5190
    @razvanbufnila5190 Před 6 měsíci +1

    Gata, m-am abonat, success!

  • @nickkybut
    @nickkybut Před 5 měsíci

    am stat vreo 15 minute si am inchis podcastul......groaznic de plictisitor episod..da stiu o sa mi sara in cap tot felul de "oameni de cultura" de pe aici sa mi spuna ca n am inteles nimic etc etc bla bla ...dar repet m am plictisit groaznic desi imi place Parcalab dar cand o da in filozofii ma plictseste teribil...e plin de filozofi pe net, arunci cu piatra si nimeresti 3-4..Dar e un comediant bun...Gojira e genul care ii place sa se asculte indiferent ce spune

  • @aurelianneacsu5868
    @aurelianneacsu5868 Před 6 měsíci

    Bun bun continutul pe Comedybox; lucrat bine de tot, calitate, materiale, grafica, experienta. 😂😂

  • @MarianSerbov
    @MarianSerbov Před 6 měsíci

    ❤❤

  • @kali_epic
    @kali_epic Před 6 měsíci

    Preferatul meu❤️

  • @constantinandronache4064
    @constantinandronache4064 Před 6 měsíci +1

    Hai noroc 🍻

  • @Crv9891
    @Crv9891 Před 6 měsíci +3

    Stai linistit Sorine, ca iti spune Gojira, n-ai tu traba ::))). El iasa la gratare cu baietii, e pe bagabonteala .

  • @n-o-i-d
    @n-o-i-d Před 6 měsíci

    Thumbnailul ala 😂 10 din 10

  • @UndeadEmpireRO
    @UndeadEmpireRO Před 5 měsíci

    Sorin ? Ești extraodinar ❤

  • @urs335i
    @urs335i Před 6 měsíci +1

    1:08:18
    Ce tare a fost asta !😂😂😂

  • @miguelinomagnum44
    @miguelinomagnum44 Před 6 měsíci +4

    Sincer, nu credeam ca stergeți comentarii decente si cu argumente pertinente. Trist, văd ca m-am înșelat. În rest, numai bine !

    • @oanadiana3790
      @oanadiana3790 Před 6 měsíci +4

      Știu ca se mai șterg comentarii aleatorii, nu de ei, de cei de la CZcams, nu știu de ce, dar am auzit ca se plângeau ca nu șterg ei nimic

    • @miguelinomagnum44
      @miguelinomagnum44 Před 6 měsíci +2

      @@oanadiana3790 multumesc. E bine de stiut ca nu sunt ei. E mai grav daca e din partea youtube-ului. Nu mai poti cu politically correct ăsta.

    • @Mr.Ciobanu
      @Mr.Ciobanu Před 6 měsíci +1

      sunt ei, nu se uita nici dracu la comm in romana, youtube sterge doar pe engleza si nici acolo@@miguelinomagnum44

  • @jogLAsM
    @jogLAsM Před 5 měsíci

    😂😂lesin,domnu de la Tandarei,care faci gratare cu baietii!daca tzanca cu jador sunt lautari,ionel tudorache ce este?!?sa ma scuzati ca m am interpus asa😹

  • @junkyeyes
    @junkyeyes Před 6 měsíci

    Calavie (paine cu zahar si vin) mancam si eu cand eram copil acum vreo 25 de ani, imi dadea mamaie :) Lehliu Sat - Calarasi. Chiar nu mai stiam cum se numea.

  • @SapphireAlex
    @SapphireAlex Před 6 měsíci +2

    Stă Gojira cu alde Tzank la grătare 3:38

    • @di7787
      @di7787 Před 6 měsíci

      Ce bine că am sărit ! 🤣🤣

  • @macucaugustin7792
    @macucaugustin7792 Před 4 měsíci

    1:26:59 - Buna miscare Sorin, dar am ascultat la casti si s-a auzit besinica :)))

  • @tifoS1993
    @tifoS1993 Před 6 měsíci +1

    Salutare tuturor 😅

  • @adrianvladmladin1005
    @adrianvladmladin1005 Před 6 měsíci +3

    Sper sa se apuce Gojira de stand-up ca sa ma duc la showurile lui si sa nu râd

    • @simiall
      @simiall Před 6 měsíci +1

      Doamne, cat de trist esti. Sa ti iei din timpul tau liber doar pentru a fi hater, asta inseamna sa fii facut pentru alocatie

  • @statepotcovaru7208
    @statepotcovaru7208 Před 6 měsíci +2

    Pe viitor sau in următoarele episoade cred ca toți ne am dori sa vedem un alt personaj din cultura urbana, dar ai putea aduce pe cineva foarte cunoscut care nu a stat in lumina reflectoarelor si in gura microfoanelor dar care a făcut istorie, gen Freakadadisk sau Gazanu

  • @alex_mihai_c
    @alex_mihai_c Před 6 měsíci

    Prietenul lui Gicu, Andrei Visan, nu apăruse și într-un reportaj la știri când vindea crema în fata magazinului în Londra? Era altcineva?

    • @alinlazia
      @alinlazia Před 6 měsíci

      Ba da , si e mai tanar decat Nea Sonic cu vreo 4-5 ani, dar s-a casatorit groaznic dupa care a plecat in Anglia.... dupa calculele mele a divortat pe la 12 ani jumate ... intrebarea mea este cand plm s-a casatorit Andrei Visan ????

  • @DanielaVatamanu
    @DanielaVatamanu Před 6 měsíci +2

    Bun intr-adevar numarul lui Sorin cu fata de la tara

  • @ancapetrescu3989
    @ancapetrescu3989 Před 6 měsíci

    Vrem si noi lalay frosted orange marimea M ❤

  • @georgePredoiu
    @georgePredoiu Před 6 měsíci

    54:29 In Taximetristi a fost Spiral.

  • @andreeaionescu8688
    @andreeaionescu8688 Před 5 měsíci

    M-am uitat la 40 de minute din podcast. De obicei imi plac. Dar in podcastul asta nu am auzit nimic de Sorin. Tot ce am auzit au fost nelipsitele povesti din Tandarei ale lui Gojira. Sper sa isi dea seama ca ar trebui sa lase invitatii sa vorbeasca, nu el.

  • @AlinBizdoc
    @AlinBizdoc Před 6 měsíci +6

    M am uitat pana la minutu 3:30 pana cand l a intrerupt gojira. Nu ma mai uit ca grasu asa o tine tot podcastu

  • @gratzy1989
    @gratzy1989 Před 6 měsíci +1

    Vreau și eu ce fumează Gojiberu

  • @ioancsordas8299
    @ioancsordas8299 Před 5 měsíci +1

    Dorian nu e modelul lui Arnold, dimpotriva, nu se inteleg, asta pe langa faptul ca dpdv cronologic Arnold a fost inainte lui Dorian cu vreo 10-15 ani(arnold s-a retras in 80, dorian a castigat primul MO in 92), in rest, totul e super!!!

  • @bogdanbeciu6829
    @bogdanbeciu6829 Před 6 měsíci +3

    netflix, disney, nyt, aplicatii, aplicatii... inca 7 euro.. pff...

  • @doublef8661
    @doublef8661 Před 6 měsíci

    2:10 don't call it ballfest

  • @pelteac
    @pelteac Před 5 měsíci

    Eu am crezut ca e Tzanca invitat 😂

  • @daganidoloro1589
    @daganidoloro1589 Před 6 měsíci

    cheamăl pe selly din nou cred ca va fi ceva tare rau de tot

  • @ciprianzobuian3590
    @ciprianzobuian3590 Před 6 měsíci +3

    20 min am rezistat...Gojiro vorbești mai mult ca invitatul, povestești lucruri fără context, nu înțeleg nimic din poveștile tale.

  • @Mr.Ciobanu
    @Mr.Ciobanu Před 6 měsíci +1

    Dorian Yates modelul lui Arnold? le huh ?

  • @adi2203
    @adi2203 Před 6 měsíci

    Cu Kazi Ploae când?

    • @PolvsArctvsSociety
      @PolvsArctvsSociety Před 6 měsíci

      Nu se inteleg,au fost discutii in trecut.Kazi ploae nu va fi niciodată la aproximativ discuții si ma tem ca nici in alta parte (invitat,la vreun podcast) fiindca nu este "cineva".

  • @daganidoloro1589
    @daganidoloro1589 Před 6 měsíci

    cheamal pe selly

  • @asf2xz
    @asf2xz Před 6 měsíci +6

    efectiv am oprit masina pe autostrada sa scriu comentariul asta. cand am auzit de tanca ca este ridicat in slavi de gojira am vrut sa inchid podcastul. cum sa nu fie in trending incultura daca este ridicata in slavi pe un canal la care ai niste asteptari. artist,, lautar,, manelist... ba baieti ala copie sunete de oriunde si vorbeste pe versuri.. ala e ARTIST? continui sa ma uit pentru ca Sorin este aici.

    • @theodorsechesan593
      @theodorsechesan593 Před 6 měsíci +4

      Asa face, sa vezi cand vorbeste despre trapperii de la noi... zici ca vorbeste despre Roger Waters

    • @asf2xz
      @asf2xz Před 6 měsíci +3

      ​@@theodorsechesan593Il urmaresc, m-am invatat cu stilul lui.. dar cand vad ca se mentioneaza vomitaturile alea de personaje.. vad negru si n-am cum sa tac.. oamenii aia nici nu merita mentionati..

    • @theodorsechesan593
      @theodorsechesan593 Před 6 měsíci

      Da si mie imi place in general, dar are niste de astea :)) @@asf2xz

  • @Derfacts
    @Derfacts Před 6 měsíci

    Unde.i paradigma?😢

  • @Hypocrisy.Allergic
    @Hypocrisy.Allergic Před 5 měsíci

    Ce i cu sunetul asta ma nene =)))

  • @petrumarianlana6802
    @petrumarianlana6802 Před 6 měsíci

    0:09 merg pe jos ca saraki.

  • @24Sory
    @24Sory Před 6 měsíci +1

    Bro, eu cred ca băieții au trolat intenționat, pai ce dracu ca nu am inteles nimic, sau Nea Sonic a inevunit!

  • @alextanase5432
    @alextanase5432 Před 6 měsíci +6

    Dacă gicu e invitat, nu înseamnă că ar fi ultimul episod🤔. Numa' zic.

    • @Mr.Ciobanu
      @Mr.Ciobanu Před 6 měsíci

      imposibil, ii place prea mult sa se adusa vorbind

  • @opreantrans3368
    @opreantrans3368 Před 6 měsíci

    Bine ca nu a-ți pus episodul la 12 fara 10 sa anunți o promoție care e pana la 12.....zici ca e emisiunea la tv

  • @NSHKKK
    @NSHKKK Před 5 měsíci

    gojira e un fel de wanna be warren buffet

  • @cristibozdog3664
    @cristibozdog3664 Před 6 měsíci +1

    Bă da ăsta nu lasă deloc omul să vorbească.

  • @serbannn3436
    @serbannn3436 Před 6 měsíci +1

    Ok but adidașii grav când?

  • @RaduUrsache
    @RaduUrsache Před 6 měsíci +4

    e 12 decembrie si comedy box nu merge, dupa login te pune sa platesti iar desi am platit pentru un an. te doare mintea

  • @maza5817
    @maza5817 Před 6 měsíci +1

    "Eu stiu mai bine decat tine, decat prietenul tau, eu sunt miezul, stai linistit", desi Sorin nu spunea nimic.
    Nu mai scapam de romanismele astea "eu stiu, eu fac, eu nr 1, tu esti mic"

  • @alexali4193
    @alexali4193 Před 6 měsíci

    Mane, nu te mai baga peste invitați, lasa omu sa vorbeasca.:)))

  • @alinaioana8950
    @alinaioana8950 Před 5 měsíci

    Ăștia de v-ați uitat doar 5 minute și n-ați mai suportat după, dați la minutul 24:08 și nu mai comentați. 🤣🤣🤣😶‍🌫️

  • @stgabyable
    @stgabyable Před 6 měsíci +1

    Mă ce plm ați tot vorbit prima juma de ora 😂? Ați uitat că "se filmează"? 😂

  • @softsmoker8655
    @softsmoker8655 Před 6 měsíci

    Ios comentu numaru 13

  • @daadada6485
    @daadada6485 Před 6 měsíci +2

    Eu încă asteapt momentul când anunță Gicu că e gay! În rest numai de bine.

    • @sorinmarcut6134
      @sorinmarcut6134 Před 6 měsíci +3

      Calu moare de drum lung, si prostul de grija altuia…

    • @sorinmarcut6134
      @sorinmarcut6134 Před 6 měsíci

      @@daadada6485 sa suga mama ta:))

    • @daadada6485
      @daadada6485 Před 6 měsíci

      @@sorinmarcut6134 să i-o sugă mama ta lu Gicu

  • @bogdanvoloseniuc2499
    @bogdanvoloseniuc2499 Před 6 měsíci +1

    Un psiholog pe aici? Ce probleme are Gojira de tine neaparat ca in fiecare podcast sa precizeze ce prieten bun este el cu manelistii? Sa nu mai zic ca daca un invitat a facut, a vazut sau auzit ceva, el clar stie cel putin dublu. Comportament de copil sifon.

  • @haosboy
    @haosboy Před 5 měsíci +1

    podcastu asta se transforma intr un kkt. Sorin il asculta pe Gojira si ii pune intrebari...pacat de invitati

  • @adriancocosatu4964
    @adriancocosatu4964 Před 5 měsíci +1

    Gojira, fa-ti bro podcast singur, tu invitat, tu gazda, spune tot, si lasa-ne in plm, ca esti obositor rau!

  • @boghyboghi1567
    @boghyboghi1567 Před 6 měsíci +2

    Am vorbit cu tovarășii mei și am hotărât că asta e cel mai slab podcast de până acum

  • @vioreldobrea386
    @vioreldobrea386 Před 6 měsíci

    De ce mai faceți podcast dacă sunteți așa evazivi și secretoși. Nimic cu subiect și predicat în afară de promovarea platformei de comedie.

  • @marco-ni1jv
    @marco-ni1jv Před 6 měsíci +7

    sper ca nu esti tampit sa sustii lgbt nu esti terminat dinala