UBB a lansat platforma INSPIRE, unică între Polonia și China. Ministrul Cercetării: „un salt uriaș”

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 21. 05. 2024
  • Universitatea Babeș-Bolyai a inaugurat una dintre cele mai performante platforme de imagistică din lume, realizată cu o investiție europeană de peste 20 de milioane de euro din fonduri europene.
    „Platforma INSPIRE va fi un element cheie pentru dezvoltarea capacității de cercetare și inovare în Europa de Est”, a transmis, printr-un mesaj video, Comisarul European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret - Iliana Ivanova.
    „Este un pas uriaș pentru ceea ce înseamnă cercetarea de vârf pentru ecosistemul din România. Este un proiect unic care, din punct de vedere al capacităților tehnice, nu se întâlnește nicăieri între Polonia și China”, a susținut ministrul.
    „Pe noi ne interesează să înțelegem mecanismele de funcționare creierului pentru a îmbunătăți tratamentul tulburărilor psihice pentru a îmbunătăți tratamentul tulburărilor legate de îmbătrânire și foarte important să ne conectăm în viitor cu dezvoltările care au loc pe zona neuro-implanturilor cerebrale, care ajută iarăși probleme clinice foarte serioase”, a precizat rectorul Universității babeș-Bolyai, Daniel David.
    Investiția se va ridica, în momentul finalizării, la circa 22 de milioane de euro.
    Platforma Inspire are câteva zeci de angajați, dar dacă sunt incluși și cei care desfășoară proiecte de cercetare și doctoranzii, numărul total se ridică la 100.
    La inaugurare au fost prezenți ministrul Cercetării și Inovării, Bogdan Ivan, președintele Academiei Române - dr. Ioan Aurel Pop și reprezentanți ai universităților cu care Babes-Bolyai a încheiat parteneriate strategice, precum Harvard Universitatea de Medicină din Viena, Institutul Karlolinska din Suedia, Universitatea Oxford și altele.

Komentáře •