Relu Moldovanu | Când o informație spirituală nu devine credință personală

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 22. 05. 2024
  • Ioan 20: 1-18
    1. În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric, şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.
    2. A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus.”
    3. Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi au plecat spre mormânt.
    4. Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru şi a ajuns cel dintâi la mormânt.
    5. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, a văzut fâşiile de pânză jos, dar n-a intrat.
    6. Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză jos.
    7. Iar ştergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fâşiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc, singur.
    8. Atunci, celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat şi el; şi a văzut şi a crezut.
    9. Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învieze din morţi.
    10. Apoi, ucenicii s-au întors acasă.
    Isus Se arată Mariei
    11. Dar Maria şedea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt.
    12. Şi a văzut doi îngeri în alb şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap şi altul la picioare.
    13. „Femeie”, i-au zis ei, „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.”
    14. După ce a zis aceste vorbe, s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare, dar nu ştia că este Isus.
    15. „Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi mă voi duce să-L iau.”
    16. Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!”, adică „Învăţătorule!”
    17. „Nu mă ţine”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.”
    18. Maria Magdalena s-a dus şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a spus aceste lucruri.
    05.05.2024
    -------------------------------------
    Follow us 👇:
    Biserica Penticostală nr.1 Carpați, Cluj
    Site: biserica1.com
    Facebook: / biserica1.ro
    Instagram: / biserica1.com
    🔔 Subscribe on youtube: @/biserica1ro

Komentáře • 2

  • @SMARANDAP.-wi2wz
    @SMARANDAP.-wi2wz Před 2 měsíci +1

    SLĂVIT SĂ FIE DOMNUL ISUS HRISTOS! AMIN!
    DOMNUL SĂ NE BINECUVÂNTEZE CU HAR DE CREDINȚĂ! AMIN!
    FII BINECUVÂNTAT, FR. PĂSTOR!

  • @dragomirelisaveta5959
    @dragomirelisaveta5959 Před 2 měsíci +1

    Amin !