Ritual pentru a face pe oricine sa vina la tine ,sa se indragosteasca de tine

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 27. 08. 2024
  • Către tine ca la un adevărat izvor de vindecări şi grabnică tămăduire şi mult-minunată, Sfântă Fecioară Mare Muceniţă Barbara, noi, ticăloşii, scăpăm şi către sfântul tău chip cu nevoinţă căzând, ne rugăm: vezi rănile păcatelor noastre cele de peste tot trupul, vezi neputinţa sufletelor noastre, şi pe acestea cu obişnuita învăţătură a milosârdiei tale şi cu bună silinţă vindecă-le degrabă. Ia aminte la glasul rugăciunii noastre, nu trece cu vederea suspinele aduse din ticăloasele noastre inimi şi ascultă strigarea noastră, ca ceea ce eşti singura noastră scăpare, care ai închipuit prin trei ferestre pe Preasfânta cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime în baia părintească ce ţi se zidea. Pe Aceea roag-O pentru noi, păcătoşii şi netrebnicii robii tăi, ca să ne miluiască acum şi în ziua morţii noastre. Închină-te Părintelui ceresc, ca pe noi cei căzuţi sub povara păcatelor să ne ridice spre cuvântarea slavei Sale şi să ne îndrepteze, ca întotdeauna să avem sus inimile, să gândim la calea de sus, iar nu la cele pământeşti.
    Roagă-L pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care în temniţă ruga ta cea mucenicească a auzit, ca şi pe noi, leneşii, cei ce şedem în trândăvie ca într-o temniţă, degrabă să ne întoarcă spre rugăciune şi spre alergarea la poruncile lui Dumnezeu şi să ne dea inimă ca să dorim a ne ruga neîncetat. Cheamă şi pe Sfântul Duh, Izvorul care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta muceniciei şi te-a ferit de ruşine cu aripile Sale, ca şi nouă, ruşinaţilor şi necuraţilor, să ne zidească inimi curate şi duh drept să înnoiască întru cele dinăuntru ale noastre; şi mai vârtos să ne întărească spre facerea faptelor bune.
    (AICI SPUNE CU VOCE TARE CE DORESTI SA FACA PENTRU TINE, SPUNE DORINTA TA)
    Credem, Sfântă Mare Muceniţă Varvara, că la toate acestea poţi să ne ajuţi şi nouă, şi de vei vrea, puternică eşti să mijloceşti la Sfânta Treime, ca ceea ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru mădularele tale cele muceniceşti. Sfântă fecioară, știm că nimic nu este cu neputinţă ţie, de aceea nu trece cu vederea lacrimile şi suspinele noastre. Pentru acestea cădem către cinstita raclă a sfintelor tale moaşte cele făcătoare de minuni şi ţie, celei ce petreci în cer cu sufletul, ne închinăm, îndrăznind rugăciuni a grăi, ca să fie urechile tale luând aminte la glasul rugăciunii noastre; trupul tău cel mult chinuit să tămăduiască patimile cele multe ale sufletelor şi ale trupurilor noastre; capul tău cel plecat sabiei să dea capetelor noastre apa curăţiei păcatelor; părul tău cel rupt fără milă să ne lege de dragostea lui Dumnezeu; buzele tale cele cinstite să împiedice gurile noastre a grăi în deşert şi să le deschidă ca să vestească totdeauna lauda Domnului; ochii tăi cei ce văd Lumina Treimii să vadă şi a noastră bună dorire, ca şi noi să ne întoarcem ochii să nu mai vadă deşertăciuni, ci totdeauna să căutăm spre fericirea cea cerească; mâna ta cea tăiată să ne scrie în cartea vieţii şi să ne învrednicească ca totdeauna să ridicăm mâinile către Cel de Sus şi să nu împletim cu dânsele înşelăciuni; sânii tăi, cei tăiaţi fără milă, să ne fie nouă turn tare în faţa vrăjmaşului; picioarele tale, cele ca nişte făclii luminoase, degrabă alergând către Mirele ceresc în cămara cea dumnezeiască, să ne facă şi pe noi cu picioarele noastre să călătorim către tot lucrul bun, ca Legea Domnului să fie făclie picioarelor noastre şi lumină cărărilor noastre.
    Rănile tale să ne slobozească din rănile păcatelor; sângele tău, cel ce de multe ori în chinuri s-a vărsat, să cureţe sufletele şi trupurile noastre de toată spurcăciunea; moartea ta să ne dea nouă să murim spovediţi şi împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, căci în fiecare facere de bine eşti preamărită, şi mai vârtos întru aceasta, că tot cel ce are nădejde la tine şi pururea te cheamă spre ajutor de moartea cea grabnică scapă; de care şi pe noi, ticăloşii, ne izbăveşte, fecioară curată, Mare Muceniţă Varvara. Și cu rugăciunile tale întru tot puternice învredniceşte-ne a sta de-a dreapta lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi să auzim glasul ce va zice: „Slugă bună şi credincioasă, intră întru bucuria Domnului tău”. Amin.

Komentáře • 535

  • @user-en3bs8hw9b
    @user-en3bs8hw9b Před 9 měsíci +20

    atât de fericit astăzi că fosta mea prietenă s-a întors la mine, mulțumită lui *Dr Jimbo* pentru că a făcut acest lucru posibil

  • @arond-if8qu
    @arond-if8qu Před 8 měsíci +20

    *Dr Jimbo* este o persoană atât de excepțională pe care am întâlnit-o vreodată și îl apreciez foarte mult pentru că m-a reunit pe mine și pe iubitul meu înapoi împreună

  • @Jenifer-343
    @Jenifer-343 Před 9 měsíci +19

    eu și soțul meu suntem căsătoriți de 10 ani fără copii, dar datorită *Dr Jimbo* după ce am făcut ceea ce mi-a cerut, 3 luni mai târziu, acum sunt însărcinată datorită vrajii *Dr Jimbo*

  • @BETHELL322
    @BETHELL322 Před 11 měsíci +18

    Am încercat recent vraja de dragoste *Dr Jimbo* marea vrăji de dragoste și chiar funcționează perfect în doar 24 de ore, sunt atât de fericit că a fost real și atât de minunat, vă mulțumesc foarte mult că mi-ați adus soțul înapoi la mine, eu va fi pentru totdeauna recunoscător unui om bun ca el 🙏❤

  • @radekJoseph
    @radekJoseph Před 8 měsíci +20

    După ce mi-am pierdut bărbatul în favoarea unei alte femei, eram atât de disperat să-l aduc înapoi până când un prieten de-al meu mi-a recomandat *Dr Jimbo* care m-a ajutat să-l aduc înapoi la mine.

  • @Clera-bh6nw
    @Clera-bh6nw Před 9 měsíci +20

    Sunt plin de bucurie după ce l-am contactat pe *Dr osavie* pentru o vrajă de dragoste pentru a-mi aduce iubitul înapoi și iată că după 12 ore iubitul meu a venit la mine cerșindu-mi iertare

  • @Kelly-ws4kj
    @Kelly-ws4kj Před 8 měsíci +21

    Am căutat modalități de a-mi recupera fosta prietenă după ce m-a blocat, dar mulțumită lui *Dr Jimbo* , la care am contactat, și după ce am făcut ceea ce mi-a cerut, fosta mea iubită m-a deblocat și acum mă vrea înapoi

  • @Fred-916
    @Fred-916 Před 9 měsíci +17

    Sunt atât de fericit și recunoscător că am apelat la fața *Dr Jimbo* - pagina bo-ok pentru ajutor după ce și-a folosit puterile pentru a-mi aduce soția înapoi la mine

  • @rachelgbane1363
    @rachelgbane1363 Před 11 měsíci +19

    Prima dată când mă întâlnesc cu un puternic vrăjitor *Dr Jimbo* online și trebuie să spun că chiar merită. Au trecut 6 luni de când soțul meu m-a părăsit fără să spună nimic. Toate mulțumită vrăjii de dragoste *Dr Jimbo* am putut să mă conectez din nou cu soțul meu cu vraja lui puternică de dragoste pentru reuniune și acum mă iubește mai mult decât înainte. veșnic recunoscător marelui miracol *Dr Jimbo* ! Il recomand cu drag

  • @Sandr815
    @Sandr815 Před 9 měsíci +21

    Nu am învățat niciodată oameni buni ca *Dr Jimbo* încă mai există. Îmi doream cu disperare să mă reîntâlnesc cu soțul și copiii mei după ce ne-am despărțit, dar după ce am făcut tot ce mi-a cerut *Dr Jimbo*. M-am reunit cu soțul și copiii mei datorită vrajii *Dr Jimbo*

  • @Kendrick-uy8bo
    @Kendrick-uy8bo Před 9 měsíci +21

    Am văzut recomandări despre *Dr Jimbo* Am decis să trimit un mesaj acasă și spre cea mai mare surpriză a mea vraja de dragoste a funcționat pentru mine, îl apreciez foarte mult🎉

  • @Hunterhayes-nh8fy
    @Hunterhayes-nh8fy Před 10 měsíci +13

    Sunt atât de fericit astăzi, soția mea s-a întors acasă la mine și la copiii mei după un divorț, tot mulțumită lui *Dr Jimbo* pentru că și-a folosit puterile magice pentru a-mi aduce familia înapoi împreună.

  • @DR_OSAVIE_on_FACEBOOK_PAGE901
    @DR_OSAVIE_on_FACEBOOK_PAGE901 Před 9 měsíci +20

    mój mąż wrócił do domu i wrócił do mnie dzięki *Dr Osavie*

  • @Beauty-ej8ir
    @Beauty-ej8ir Před 9 měsíci +21

    *Dr osavie* este într-adevăr un om grozav, în 24 de ore după ce a fost făcută vraja de dragoste, fostul meu m-a sunat să cer iertare după ce m-a părăsit timp de peste 2 ani, este minunat.-

  • @SamuelTimothy-dc7ef
    @SamuelTimothy-dc7ef Před 11 měsíci +18

    Sunt atât de fericit ☺️ Am reușit să contactez *Dr Jimbo* care mi-a salvat căsnicia 💔 ruptă cu vraja lui de dragoste

  • @Francis-bj8oq
    @Francis-bj8oq Před 8 měsíci +21

    Am învățat că este imposibil să-mi recuperez femeia până când am văzut recomandări despre *Dr Jimbo* pe care l-am contactat și acum fostul meu s-a întors cu mine

  • @Ederson-ym7cs
    @Ederson-ym7cs Před 9 měsíci +20

    soția mea a fost vrăjită și ne-a părăsit pe mine și pe copiii mei, dar totul datorită *Dr osavie* care și-a folosit puterile pentru a ne reuni împreună.

  • @Harry223.
    @Harry223. Před rokem +4

    Foarte noroc că am văzut unii oameni spunând Discuții despre Dr. Riyeh, marele vrăjitor prin Face Book💚

  • @LuisHoxha-ni9qp
    @LuisHoxha-ni9qp Před rokem +16

    Pot să-mi bat pieptul și să spun că *Dr Jimbo* este una dintre cele mai bune și sincere persoane pe care le-am văzut vreodată după ce ne-a readus pe mine și pe soțul meu împreună, îl apreciez cu adevărat.

  • @comghwjsh
    @comghwjsh Před 11 měsíci +2

    Toate datorită *Dr. Sabo iubire,* relația mea este acum perfectă și bună acum datorită vrajei tale. Recomand mereu vraja ta oamenilor.....

  • @laylajames6365
    @laylajames6365 Před rokem +7

    Spre cea mai mare surpriză a mea, doctorul Osun The Spell Caster, care a făcut imposibilul să-mi aducă din nou fostul meu soț înapoi cu vrăjile sale puternice de dragoste…❤❤❤

  • @JosephSimon-op8pl
    @JosephSimon-op8pl Před rokem +11

    🎉Sunt atât de mulțumit de modul în care *Dr Jimbo* și-a folosit puterile pentru a reda dragostea familiei mele după ce soția mea m-a părăsit pe mine și pe copii din cauza unor neînțelegeri, dar acum s-a întors acasă la mine și copiii mei, mulțumită lui *Dr Jimbo* pentru făcând să se întâmple.,

  • @rachelgbane1363
    @rachelgbane1363 Před rokem +12

    Apreciez munca lui *DR JIMBO*, nu știu cum o face, dar mi-a restabilit relația în câteva ore

  • @michaelestiven1172
    @michaelestiven1172 Před rokem +1

    multumesc mult (The Agilee)... Mi-am recuperat parintii si chiar ei se iubesc si mai puternic, apreciez miracolele vrajii tale🙏🥰🥰....

  • @benrichard6898
    @benrichard6898 Před rokem +2

    De când am cunoscut CHAKRA QUEEN. ❤️💕 Partenerul meu mi-a fost ascultător. S-a schimbat brusc pentru totdeauna față de mine și m-a făcut fericit. Dragostea este atât de puternică și reală. Prin Face+&Book

  • @kemiadeosun9786
    @kemiadeosun9786 Před rokem +3

    a fost o zi grozavă pentru mine când am văzut recomandarea doctorului Osun, vrăjitorul, care m-a ajutat să-mi aduc partenerul înapoi la mine cu vrăjile sale de dragoste.

  • @laylajames6365
    @laylajames6365 Před rokem +8

    ❤ Spre cea mai mare surpriză a mea, doctorul Osun The Spell Caster, care a făcut imposibilul să-mi aducă din nou fostul meu soț înapoi cu vrăjile sale puternice de dragoste…

  • @Pets-ca
    @Pets-ca Před rokem

    Sunt foarte fericită în acest moment pentru tot ce a trecut prin Facebook și mi-a adus în sfârșit zâmbetul pe buze. la fel ca un film sunt insarcinata dupa ce am fost cu partenerul meu timp de 6 ani fara sa ramana insarcinata, doctorul Dashira mi-a facut vraja lui puternica acum cateva luni si acum cateva luni am ramas insarcinata, sunt fericita si o voi spune tuturor.

  • @morgananeagu
    @morgananeagu Před rokem +3

    Vă recomand cu toată increderea 😉la mine a mers in mai putin de o oră😉✨️❤️🦋😍

  • @Dashire.
    @Dashire. Před rokem +5

    Dragostea mă pune aproape întotdeauna într-un blocaj complet, dar Dr Riyeh, marele vrăjitor, Through face book😔😔😔😥

  • @mcsantusyeyemouth6007
    @mcsantusyeyemouth6007 Před rokem +1

    cu inima plină de bucurie îi mulțumesc PRINCESS IFA FIYNF,pentru că mi-ai restabilit relația cu cântece,ești singurul sincer pe care l-am văzut vreodată,,❤️

  • @annarobert3265
    @annarobert3265 Před rokem +4

    Înșelăciunea este ceea ce face ca relația să se termine, dar Dr Riyeh, marele vrăjitor Through Face Book, m-a îndrumat🙏

    • @mcsantusyeyemouth6007
      @mcsantusyeyemouth6007 Před rokem +1

      cu inima plină de bucurie îi mulțumesc prințesei IFA FIYNF,pentru că mi-ai restabilit relația cu cântece,ești singurul sincer pe care l-am văzut vreodată,,❤️

  • @user-sr2ef4wt5x
    @user-sr2ef4wt5x Před rokem +9

    soția mea a fost vrăjită de cineva și m-a părăsit pentru un alt bărbat, dar cu ajutorul acestui mare vrăjitor *Dr Jimbo* care și-a folosit puterile pentru a o aduce înapoi la mine, îl apreciez foarte mult pe care îl poți contacta pentru ajutor prin intermediul a lui

  • @user-hp8xy3dm1i
    @user-hp8xy3dm1i Před rokem +1

    Îți mulțumesc prințesă IFA FIYNF pentru o vrajă atât de uimitoare, tu ești și vrăjitorul meu preferat și te voi vedea cu nerăbdare să ajuți mai mulți oameni care au nevoie de iubire înapoi în viața lor.❤️❤️❤️

  • @joewalker-ov4lt
    @joewalker-ov4lt Před rokem +2

    Nu știu cum să-ți mulțumesc Dr. Osun The Spell Caster, cu siguranță ești un minunat
    Spiritualist, munca ta este atât de uimită, ține-o tot așa, încă o dată îți mulțumesc că mi-ai readus relația mea.

  • @user-wo9js5do4o
    @user-wo9js5do4o Před 10 měsíci +1

    Apreciez foarte mult *Dr. SABO LOVE* pentru ceea ce a facut pentru mine, inca este cel mai bun cand vine vorba de vraji...

  • @johnsonjames702
    @johnsonjames702 Před 2 lety +4

    Nu prea știu cum să-ți mulțumesc *Dr Sabo love ❤️* că ești
    MARELE CASTĂTOR DE Vrăji
    într-adevăr sunteți niște spiritiști minunați, munca voastră
    este atât de uimit de mine să păstreze treaba bună
    încă o dată mulțumesc că ai adus înapoi 💯
    fosta mea sotie impreuna din nou.

  • @enefusunday5291
    @enefusunday5291 Před rokem +6

    Sunt atât de fericit și încântat de oportunitatea pe care mi-a oferit-o Dr Osun, vrăjitorul, aducându-mi partenerul înapoi prin vrăjile sale de dragoste spirituală…

  • @floricamariapetricasas839

    Multumesc......daaaaa sa implinit

  • @annarobert3265
    @annarobert3265 Před rokem +3

    Înșelăciunea este ceea ce face ca relația să se termine, dar Dr Riyeh, marele vrăjitor Through Face Book, m-a îndrumat🥰🙏🙏🙏

  • @enefusunday5291
    @enefusunday5291 Před rokem +4

    Nu mă pot opri să-ți mulțumesc îndeajuns, Dr Osun The Spell Caster , Vrăjitorul pentru că mi-ai adus înapoi iubitul, ești cel mai bun

  • @Kate-ux6yd
    @Kate-ux6yd Před 2 lety +2

    *DOCTOR NENGAK LOVE SPELL* 💕 m-a surprins aducându-mi fostul înapoi după tot ce s-a întâmplat între noi doi, toată munca și activitățile au fost făcute pe Facebook🙏.

  • @angelajemci8357
    @angelajemci8357 Před 10 měsíci

    Multumesc mult din suflet totul ce faci pentru noii ❤❤❤❤❤❤❤

  • @SamuelTimothy-dc7ef
    @SamuelTimothy-dc7ef Před rokem +9

    Sunt atât de mulțumit după ce am contactat acest vrăjitor puternic numit 👉 *Dr Jimbo* care și-a folosit puterile pentru a-mi aduce înapoi fosta mea iubită înapoi, îi sunt atât de recunoscător

  • @josephinelucas6982
    @josephinelucas6982 Před rokem

    Îți sunt pentru totdeauna recunoscător, ar trebui să vezi cum a trecut prin Face+book și toți ceilalți sunt uimiți, din fericire pentru mine, partenerul meu s-a întors acasă la familia lui și de data aceasta ne-a arătat dragostea imparțială și îi mulțumim mult doctorului Dashira pentru a face asta o posibilitate Vă apreciez foarte mult domnule Pentru tot ce ai făcut , Ai făcut atât de multe pentru mine

  • @on_facebook319
    @on_facebook319 Před 10 měsíci +2

    videoclipurile tale sunt uimitoare, dar preoteasa glinda 👆👆 a reușit să-mi aducă înapoi fosta cu puterile ei spirituale și acum și acum sunt fericită să-l trăiesc

  • @josephejor8804
    @josephejor8804 Před rokem +1

    nici un doctor grozav ca *Doctor Fortune* pentru ca vraja lui de dragoste functioneaza toate activitatile care trec prin facebook 💕

  • @shady..12
    @shady..12 Před rokem +5

    Zilnic și de fiecare dată când sunt mușcat, dar acum este un caz diferit datorită Dr Riyeh, marele vrăjitor prin aplicația Face🙏🙏

  • @kemiadeosun9786
    @kemiadeosun9786 Před rokem

    a fost o zi grozavă pentru mine când am văzut recomandarea doctorului Osun, vrăjitorul, care m-a ajutat să-mi aduc partenerul înapoi la mine cu vrăjile sale de dragoste

  • @rosaliehernandez4698
    @rosaliehernandez4698 Před rokem +3

    Niciodata sa nu puni pe nimeni in jos pentru ca dupa ce am vazut atatea lucruri in numele lui Dr Riyeh, marele turnator Face book🤭🤭

  • @on_facebook_priestess_glinda.
    @on_facebook_priestess_glinda. Před 10 měsíci +2

    videoclipul tău este uimitor este uimitor, dar preoteasa Glinda a reușit să-l aducă înapoi cu puterile ei spirituale și acum sunt fericit să trăiesc cu el și familia mea

  • @samchenco1477
    @samchenco1477 Před rokem +7

    Nmm, sunt sigur că sper și am văzut atât de multe sentimente bune venind în calea mea datorită Dr Riyeh the Caster Info.🙏🙏🙏🙏🙏🙏

  • @Isabella.176
    @Isabella.176 Před 11 měsíci +3

    ❤❤Bună tuturor, sunt aici pentru a da o mărturie despre modul în care *Dr SOMTO* mă ajută să-mi aduc înapoi fostul iubit. acum suntem împreună, trăim fericiți. toate datorită DOCTORULUI SOMTO. Sunt recunoscător, domnule😊

  • @rodrickheffley1178
    @rodrickheffley1178 Před 2 lety +1

    *Alpha the greatest* Am fost surprins să salvez căsnicia părinților mei în 24 de ore, toate activitățile de muncă sunt făcute de F.B,

  • @Isabella.176
    @Isabella.176 Před 11 měsíci +3

    Bună tuturor, sunt aici pentru a da o mărturie despre modul în care *Dr SOMTO* mă ajută să-mi aduc înapoi fostul iubit. acum suntem împreună, trăim fericiți. toate datorită DOCTORULUI SOMTO. Sunt recunoscător, domnule😊😊

  • @Vs_tv.
    @Vs_tv. Před 11 měsíci +3

    Am văzut un comentariu destul de util pe acest canal despre *Dr. SABO LOVE* așa că am decis să mă adresez pentru a-i aprecia pe cei ale căror comentarii și urări de bine mă încurajează, mulțumesc mult...

  • @Dashire.
    @Dashire. Před rokem +3

    Dragostea mă pune aproape întotdeauna într-un blocaj complet, dar Dr Riyeh, marele vrăjitor, Through face book😥😔😔

  • @aidaslime1534
    @aidaslime1534 Před rokem

    Mulțumesc frumos!

  • @shady..12
    @shady..12 Před rokem +5

    Zilnic și de fiecare dată când sunt mușcat, dar acum este un caz diferit datorită Dr Riyeh, marele vrăjitor prin aplicația Face😥😥

  • @eugeniaspanu
    @eugeniaspanu Před rokem

    Va multumesc

  • @corinaandroniceliza8151

    Te îmbrățișez cu mult drag

  • @samchenco1477
    @samchenco1477 Před rokem +5

    Nmm, sunt sigur că sper și am văzut atât de multe sentimente bune venind în calea mea datorită Dr Riyeh the Caster Info.😌😌

  • @samchenco1477
    @samchenco1477 Před rokem +6

    Nmm, sunt sigur că sper și am văzut atât de multe sentimente bune venind în calea mea datorită Dr Riyeh the Caster Info.

  • @sandugeorgeta4146
    @sandugeorgeta4146 Před 7 měsíci +1

    Draga mea ......mai tare se aude muzica ta că ține . Muzica este mai puternică că ține . Pupici 👄👄👄

  • @saifullahiabdulkadir9373
    @saifullahiabdulkadir9373 Před 11 měsíci +4

    😊😊Am fost copleșit când *DR SOMTO* și-a recuperat partenerul meu pierdut, ar trebui să-i dai o încercare că este atât de bun la vraja, contactați-l pentru ajutor😊😊

  • @luciancalestru4913
    @luciancalestru4913 Před rokem

    Tocmai ce am făcut ritualul, numai că nu am avut scorțișoară așa că am folosit miere bine întinsă pe foaie, de acum aștept rezultatele ❤️

  • @user-qu7sf8jt9w
    @user-qu7sf8jt9w Před rokem

    O vedeam în fiecare zi trecând prin biroul meu cu al ei și de fiecare dată când o vedeam că mi se topește inima, simțeam ceva, dar simțeam cicatrice să spun asta în altă parte pentru a nu fi dezonorat, În căutările mele despre cum să o abordez, am dat peste îl numesc pe doctorul Dashira și i-am spus cum a fost cu fata, el a spus prin Face,,,book că el se va ocupa personal de situație și ea va veni urmărind peste mine, el și-a făcut lucrurile și încă nu-mi vine să cred asta suntem împreună, m-am bucurat că am vorbit cu doc ​​despre situația mea și faptul că ar putea face ceva pentru a ne face împreună mă face să-l apreciez Mai mult, m-am bucurat de relația mea cu noua mea fată, este atât de dulce și asigură-te că ea mi-a satisfăcut dorințele
    mulțumesc mult pentru tot. Apreciez cu adevărat amabilitatea ta și sunt atât de recunoscător pentru asta

  • @saifullahiabdulkadir9373
    @saifullahiabdulkadir9373 Před 11 měsíci +4

    🎉🎉Am fost copleșit când *DR SOMTO* și-a recuperat partenerul meu pierdut, ar trebui să-i dai o încercare că este atât de bun la vraja, contactați-l pentru ajutor😊😊😊

  • @saifullahiabdulkadir9373
    @saifullahiabdulkadir9373 Před 11 měsíci +4

    ❤❤Am fost copleșit când *DR SOMTO* și-a recuperat partenerul meu pierdut, ar trebui să-i dai o încercare că este atât de bun la vraja, contactați-l pentru ajutor😊😊

  • @paraschivtitiana3505
    @paraschivtitiana3505 Před rokem +1

    Multumesc frumos Mira 😘 ești minunata

  • @danielaprepelita2944
    @danielaprepelita2944 Před 2 lety

    Mulțumesc frumos! 😘 😘 😘

  • @angelajemci8357
    @angelajemci8357 Před 10 měsíci

    Doamne ajuta ❤❤❤❤❤❤

  • @enachigheorghe
    @enachigheorghe Před rokem

    Chiar a functionat aceasta vraja❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉😊😊😊😊😊😊

  • @mcdanielraymond-mo5im
    @mcdanielraymond-mo5im Před rokem +2

    A fost o întâlnire de onoare *DR SABO LOVE* MARELE SĂU CASTĂTOR DE VORAȚI CARE MI-A ÎNTÂRȘIT, ÎN FINIT, BUCURIA PIERDUTĂ. ARE VÂRI UIMITE...…..

  • @user-cb9ng5mi6t
    @user-cb9ng5mi6t Před rokem

    La făcut și eu ritualul doamne ajuta sa fie bine sufăr mult

  • @ancanedelcu69
    @ancanedelcu69 Před rokem

    Am făcut și eu draga mea astep cu mare credință doamne ajuta mulțumesc ❤

    • @biancamaria4651
      @biancamaria4651 Před rokem

      aveți vreun semn?

    • @ancanedelcu69
      @ancanedelcu69 Před rokem +1

      Appena ho fatto m'ha chiamato è in più e saltato fuori ancora una persona che da molto tempo lo seguivo online e non mi aspettavo che lui mi contatta al improvviso

    • @biancamaria4651
      @biancamaria4651 Před rokem

      după cât timp au apărut rezultatele

  • @maricicabuzatu4326
    @maricicabuzatu4326 Před 2 lety

    Foarte frumos

  • @vasileciuraru7398
    @vasileciuraru7398 Před 2 lety

    Multumesc

  • @anamariabalan2849
    @anamariabalan2849 Před rokem

    DOAMNE AJUTA SA SE ÎNDEPLINEASCĂ.

  • @jamesdune5633
    @jamesdune5633 Před rokem

    dacă nu ar fi fost minunata vrajă a doctorului Dashira, nu știu cum mi-aș fi adus soțul înapoi acasă, iar copiii și face+book-ul îmi servesc drept media ieșită în evidență și mijlocul de a ajunge la el, mă simt atât de iubit. din nou

  • @ezekielyakubu3565
    @ezekielyakubu3565 Před rokem +2

    ani de zile nu în nimic altceva decât pe Dr Riyeh, marele turnător prin Face book, Răscumpărați-mă😔😔😔

  • @user-hp8xy3dm1i
    @user-hp8xy3dm1i Před rokem

    ÎțI mulțumesc princess IFA FIYNF pentru o vrajă atât de uimitoare, tu ești și vrăjitorul meu preferat și te voi vedea cu nerăbdare să ajuți mai mulți oameni care au nevoie de iubire înapoi în viața lor.❤️❤️❤️

  • @gorgelouis4674
    @gorgelouis4674 Před rokem +5

    💔💔 Într-adevăr, o vrajă pentru a face pe cineva să te iubească poate fi suficient de eficientă pentru a-ți aduce rezultatele dorite. Cartea Dr Riyeh The Great on Face

  • @Dr-jef-the-greatest147
    @Dr-jef-the-greatest147 Před rokem +1

    👆🏽👆🏽Covenul Glindei Deddan este un spiritist atât de mare, cu ajutorul vrajei ei de dragoste am reușit să-mi recuperez fostul

  • @vivianmorgan4929
    @vivianmorgan4929 Před rokem +1

    Când vine vorba de vrăji, nu am văzut pe nimeni făcând-o mai mult decât *DOCTOR NENGAK LOVE SPELL* este cel mai bun om legitim care mi-a salvat relația acum, este un geniu💯

  • @user-hp8xy3dm1i
    @user-hp8xy3dm1i Před rokem

    Îți mulțumesc princess IFA FIYNF pentru o vrajă atât de uimitoare, tu ești și vrăjitorul meu preferat și te voi vedea cu nerăbdare să ajuți mai mulți oameni care au nevoie de iubire înapoi în viața lor.❤️❤️❤️

  • @lawalmomodu5496
    @lawalmomodu5496 Před 11 měsíci +2

    😊😊Vă recomand cu căldură *DR SOMTO* tuturor, el m-a ajutat să-mi refac căsnicia ruptă și vă poate ajuta și pe voi. A ajutat o mulțime de oameni😊😊

  • @turcumihaita3971
    @turcumihaita3971 Před 2 lety +1

    Buna seara

    • @valentinagrec3707
      @valentinagrec3707 Před 2 lety

      @white feather Reading... nui adevarat nimic sunt niste profitori va iau doar bani si nu va ajuta la nimic

  • @lawalmomodu5496
    @lawalmomodu5496 Před 11 měsíci +2

    ❤❤Vă recomand cu căldură *DR SOMTO* tuturor, el m-a ajutat să-mi refac căsnicia ruptă și vă poate ajuta și pe voi. A ajutat o mulțime de oameni🎉🎉

  • @teresajames9651
    @teresajames9651 Před rokem +2

    Am un tehnician, da, mi-am pierdut fostul din cauza încrederii în relația noastră, dar când am întâlnit acest PUTERNIC, spiritualiștii sună *Dr Sabo dragoste* familia mea a revenit la normal...

  • @nicoletaenache415
    @nicoletaenache415 Před 2 lety

    Bună seara

  • @esherjohn
    @esherjohn Před rokem +2

    Un prieten de-al meu m-a trimis la *Dr Osun The Spell Caster* omul care mi-a reparat relația ruptă fără efecte secundare. Te apreciez foarte mult Dr Osun Ești cu adevărat un vrăjitor legitim😭😭🙏🙏

  • @LucianoMoresanni
    @LucianoMoresanni Před rokem

    Buna ziua d-na Mira,
    Va urmăresc pe CZcams cu persistenta. Sinte-ti extraordinara !
    Spuneti-mi va rog: - dacă mi-am schimbat numele de botez legal, din Lucian în Luciano...pe care îl folosesc pt. ritualuri. Pe cel nou cu care multi oameni mă cunosc or pe cel original de botez ?
    Multumesc mult.
    An nou fericit și plin de succese în 2023 !!!!!!!!

  • @gheorghepantiru3567
    @gheorghepantiru3567 Před 2 lety +2

    sarut mina se poate repeta ritualul multumesc

    • @sandrahaney6856
      @sandrahaney6856 Před 2 lety +2

      Datorită lui *Dr Sabo love,* soțul meu tocmai s-a întors după vrajă, vreau să vă mulțumesc pentru că mi-ați recomandat *Dr Sabo love* că mi-a reunit familia din nou. Ii multumesc pentru ajutor.

    • @johnsonjames702
      @johnsonjames702 Před 2 lety +1

      Nu prea știu cum să-ți mulțumesc *Dr Sabo love ❤️* că ești
      MARELE CASTĂTOR DE Vrăji
      într-adevăr sunteți niște spiritiști minunați, munca voastră
      este atât de uimit de mine să păstreze treaba bună
      încă o dată mulțumesc că ai adus înapoi 💯
      fosta mea sotie impreuna din nou.

  • @lawalmomodu5496
    @lawalmomodu5496 Před 11 měsíci +2

    🎉🎉Vă recomand cu căldură *DR SOMTO* tuturor, el m-a ajutat să-mi refac căsnicia ruptă și vă poate ajuta și pe voi. A ajutat o mulțime de oameni😊😊

  • @mullerkai3525
    @mullerkai3525 Před rokem +2

    Vreau cu adevărat să apreciez munca bună a acestui om spiritual Dr Osun The Spell Caster, am crezut că toată speranța s-a pierdut pentru mine și pentru relația mea minunată, dar el a ajutat la începutul unui nou început pentru mine🙏🏾🙏🏾

  • @sandrahaney6856
    @sandrahaney6856 Před 2 lety +2

    Datorită lui *Dr Sabo love,* soțul meu tocmai s-a întors după vrajă, vreau să vă mulțumesc pentru că mi-ați recomandat *Dr Sabo love* că mi-a reunit familia din nou. Ii multumesc pentru ajutor.

  • @lukewessman4205
    @lukewessman4205 Před rokem +2

    Îl apreciez foarte mult pe Dr Osun The Spell Caster pentru că mi-a adus soția și familia înapoi împreună. Mulțumesc celor care mi l-au recomandat🙏🙏...

  • @mihaela.petre112
    @mihaela.petre112 Před rokem +1

    Buna seara va rog din tot sufletul vrea să mă răzbun pe cineva

  • @mcdanielraymond-mo5im
    @mcdanielraymond-mo5im Před 10 měsíci

    ești într-adevăr o binecuvântare pentru mine *Dr sabo love* Nu prea știu cum să te plătesc pentru ajutorul pe care mi-l acorzi, atât de geniu, un vrăjitor de vrăji....💝