PODCAST. De ce-ar pleca, de ce-ar mai sta. SUNT TINERII O PRADĂ UȘOARĂ PENTRU POPULIȘTI?

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 20. 04. 2023
  • Numărul celor foarte tineri care pleacă din România s-a dublat în ultimii 10 ani. În urma lor, ne uităm perplecși la cifre. Suntem o majoritate tristă gata să se întoarcă pe partea cealaltă a resemnării, în timp ce o minoritate aparent vigilentă se arată, în cele din urmă, la fel de puțin capabilă de înțelegere socială.
    Plecați sau rămași, tinerii generației Z se simt mai degrabă ignorați. Apolitizată prin dezgustul față de politicianul mic, inadecvat și incapabil, lipsită de șansa unei educații timpurii pentru democrație, această nouă generație își caută, totuși, o cale a ei.
    Cum se uită cei mai tineri români cu drept de vot spre politică și, mai ales, cum se uită politicienii la ei? Cine și pe ce căi ajunge să le vorbească? Sunt ei mai fragili în fața extremiștilor care le speculează frustrarea? Răspunsurile vin, în acest episod, de la Vlad Adamescu și de la Răzvan Petri.
    Răzvan și Vlad s-au întâlnit la facultate, în Marea Britanie. Au absolvit licee de top în România, apoi Științele Politice la King’s College London. Împreună au fondat Politică la minut (bit.ly/41tj8Ke), o platformă online care explică actualitatea politică pe înțelesul generației lor. Ambii cred, cu optimism moderat, într-un viitor aici.
    On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder. Partener: Aqua Carpatica.
    Ne găsești pe toate aplicațiile importante:
    Apple Podcasts - apple.co/3CFu4tk
    Google Podcasts - bit.ly/3S35qbF
    Spotify - spoti.fi/3RZWVy4

Komentáře • 171

  • @dankamoonz3901
    @dankamoonz3901 Před rokem +85

    Eu am 25 ani. In facultate guvernul a inchis brusc un program pentru integrare/angajare a studentilor in domeniul aferent. In urmatoarele zile au abandonat foarte multi.... Facultatea era goala...
    A venit pandemia si a inceput haosul din partea Statului Roman...
    Am terminat facultatea cu 10.
    Dar saptamanal am gand sa plec afara chiar daca incep de la 0. Dar am familie cu diverse prob de sanatate si este nevoie de ajutorul meu si nu pot pleca brusc lasand totul in urma.
    Ma simt slabit si oricat incerc sa fac ceva solid pentru viitorul si binele meu guvernul parca da in cap. De la legi prost gandite, coruptie.... de la faptul ca mie si prietenilor mei ne fura jumatate din salariu ca sa fim nevoiti sa dam din ce a ramas prin spagi in spitale si pentru servicii de baza pentru care noi cotizam solid de la 18ani. Ca dupa sa plecam mai bolnavi si slabiti pe munca noastra, banii nostrii, efortul nostru....

    • @Maria-ws8pw
      @Maria-ws8pw Před rokem

      Asta se si vrea ca romini sa plece in lume si guvernele toate reusezc sa inmpinga tineri sa ii alunge din tara prin toate caile posibile pina cind asa naivi au ajuns romini

  • @sandaiosif7680
    @sandaiosif7680 Před rokem +8

    Bravo , felicitări recorder, felicitări tinerilor intervievați...Felicitări!

  • @croppnica
    @croppnica Před rokem +5

    Solutia si datoria noastra a celor care constientizam gravitatea problemelor politice si in special a problemelelor cu partidele extremiste cat si a partidelor de la putere care da sunt lipsite de orice realitate ... ar fi sa ii ajutam pe apropiatii nostrii si pe cei din jurul nostru sa realizeze de ce este important mersul la vot si de ce defapt ei au puterea sa faca o diferenta, este foarte important sa luam din timpul nostru personal si sa le explicam cum functioneaza institutiile in stat si de ce este periculos sa te uiti in gura unor hateri care defapt nu vin cu o solutii concrete la probleme, cu solutii benefice tuturor daca tot suntem atat de patrioti si iubitori de tara. Sa luam din timpul nostru personal si sa le explicam de ce genu de oameni unde singura actiune concreta este sa dea din gura, sa racneasca si sa arate cu degetul spre altii sunt periculosi. Instigarea la ura si fustrare nu este o solutie, este defapt o diversiune politica facuta cu scopul de a castiga electorat pentru beneficiul propriu. Bineinteles armati cu, calm si rabdare, eventual sa le ascultam fustrarile si sa ii facem sa inteleaga ca avand apartenenta la EU avem oportunitati la botul calului daca stim sa punem oameni experti in domeniile lor la conducere, oameni cu initiativa care sa profite 120% de toate fondurile si proiectele disponibile. Avem destule orase din tara care au demosntrat ca se poate sa faci treaba europeana ca la carte, cu beneficii enorme pentru toti.

  • @stangabriel5425
    @stangabriel5425 Před rokem +41

    Sunt plecat de 16 ani și sincer cum merg lucrurile in țara nu ma s întoarce!!!nu sunt bogat dar cel puțin aici se duce o viața modesta cum ar trb sa fie și in țara …dar cu cine cu Ciucă plagiatorul???sau cu Dulapul așa de la Cotroceni ?nu ai cu cine

    • @bucax3
      @bucax3 Před rokem +2

      USR prietene

    • @stangabriel5425
      @stangabriel5425 Před rokem

      Nici sa nu aud de USR alți hoți Votează USR și suntem distruși ca țara ….

    • @bucax3
      @bucax3 Před rokem +1

      @@stangabriel5425 aaa ok voteaza in continuare PSD = PNL e ok de 33 de ani...

    • @bucax3
      @bucax3 Před rokem

      @@stangabriel5425 zi un caz de coruptie din USR...sa te vad

    • @marcelcioltea3603
      @marcelcioltea3603 Před rokem +2

      Eşti dispus să votezi AUR,din disperare,nu din logică!.😥😭😭🙏

  • @anca2233
    @anca2233 Před rokem +19

    Super podcast-ul! S-ar putea totusi adauga closed captions la aceste podcast-uri pentru accesibilitate mai buna? Ar fi mai usor pentru toata lumea, zic eu, inclusiv pentru persoanele cu probleme de auz si nu numai

  • @SAO300
    @SAO300 Před rokem +10

    Excelent material....Felicitări, Răzvan & Vlad!

  • @tangueraLady
    @tangueraLady Před 3 měsíci

    Wow... nu pot decat sa admir felul în care vorbesc cei doi invitați. Un discurs frumos atât în forma cât și în conținut. Mă înclin!

  • @nicolaicastefan8066
    @nicolaicastefan8066 Před rokem +20

    Bravo Recorder, un podcast genial! 👌

  • @ioanapiron5158
    @ioanapiron5158 Před 4 měsíci

    Admir acesti baieti si sint deacord cu ei le doresc sa se intoarca si sa faca o tara frumoasa ca e pacat ,va doresc succes.

  • @gabrielamettenanxt1363
    @gabrielamettenanxt1363 Před rokem +25

    Foarte interesant acest interviu. Poate este timpul ca acești tineri să-și facă un partid al lor, mai ales că au studiat științe politice. Cu ei aș vota!

    • @dumitrupaven7934
      @dumitrupaven7934 Před rokem

      Şi-au facut de câţiva ani ... USR! ... nu ... s-au gresesc?

    • @constantinpicu8115
      @constantinpicu8115 Před rokem

      Române, fii sigur, mai devreme sau mai târziu politica și în special votul secret vor dispărea, chiar dacă datează de sute și mii de ani. Națiunile s-au săturat de acest putregai, de acești paraziți, ce au creat un sistem diabolic. Va fi timpul, mai devreme sau mai târziu ca aceste instrumente partidele și votul secret să fie aruncate la ghena de gunoi a istoriei.

    • @Maria-ws8pw
      @Maria-ws8pw Před rokem

      De ce sa plece crede cineva ca au nevoie straini de ei nu viitori trebuie in tara ta nu ca alti prosti slugi

  • @radustefan9699
    @radustefan9699 Před rokem +9

    multi zic ca se intorc dar putini o fac. O sa realizeze ca viata e scurta si nu are rost sa suporti sau sa te zbati pentru o tara pierduta

  • @steliansilvestru2170
    @steliansilvestru2170 Před rokem +6

    FELICITARI DRAGI TINERI!

  • @gabrieladanciu190
    @gabrieladanciu190 Před rokem +4

    👏👏👏

  • @TheVaruTalk
    @TheVaruTalk Před rokem +6

    Apreciez podcast-ul și aștept cu interes următorul ❤🙌

  • @dangrecu8057
    @dangrecu8057 Před rokem +9

    La ce instituție de stat e cel mai potrivit să-i denunțăm pe acești angajatori ce dau banii in plic?

    • @recordertalks
      @recordertalks  Před rokem +5

      Inspecția Muncii și ANAF fac astfel de controale, ca urmare a unor sesizări sau a autosesizării.

    • @corneliadaniela2457
      @corneliadaniela2457 Před rokem +1

      ​@@recordertalks inspecția muncii și anaf postceașcă iliesceașco/mătușa tamaranastase sunt nominalizații politrucilor impostori "ceașcă și postceașcă iliescu "de 30+4ani dezastruoși pentru țara eșuată 😅😂&😅😂😅aceeași mizerie ciumată roșie bolșevică pas cu pas, ghinion ¡¿

  • @ancaserban8602
    @ancaserban8602 Před rokem +3

    Mulțumim mult.

  • @remusjatarel7443
    @remusjatarel7443 Před rokem +2

    Mulțumesc.

  • @Cristip
    @Cristip Před rokem +5

    PCR...pile...cunostinte si relatii...
    Tinerii ar trebui sa memoreze asta ... Apoi sa voteze ceea ce vor , democratic.

  • @aaapostolul
    @aaapostolul Před rokem +5

    respect.

  • @TiberiuCazacioc
    @TiberiuCazacioc Před rokem +5

    O interesantă problematizare. Șomajul în rândul tinerilor este ridicat, cei care sunt interesați de cum va funcționa societatea pentru ei, în viitor, sunt disperați că s-a produs cartelizarea politică. Timpul fuge, fuge, și nimi serios nu se întâmplă. Soluția? Să participăm la vot, cât mai mulți!

  • @user-fs1zl3xm4m
    @user-fs1zl3xm4m Před rokem

    Felicitari Vlad si Razvan!!!! Respect On the record pentru acuratetea si curajul dumneavoastra ❤

  • @STFNmoto
    @STFNmoto Před rokem +3

    25:45, pentru ca tinerii au impresia ca lucrurile sunt usor de schimbat, si cei mai in varsta "stiu din experienta cat greu este"

  • @andipk74
    @andipk74 Před rokem +2

    Bravo

  • @IulianProorocu
    @IulianProorocu Před rokem +1

    Fenomenal podcast. Ar fi grozav daca s-ar dezbate si tema educatiei despre finante personale sau mai bine spus lipsa ei. Consider ca este un punct de dezbatere din ce in ce mai important pentru toate generatiile mai ales ca multi nu inteleg conceptul si sunt multi care traiesc de la salariu la salariu desi ar putea sa faca ceva mai bine.

  • @mictache
    @mictache Před rokem +7

    Claudiu Nasui de la USR încearcă de ani buni sa treacă prin parlament legea de a scădea at ele pe munca

  • @user-fp5uu9ru1i
    @user-fp5uu9ru1i Před 7 měsíci

    👏🏻👏🏻👏🏻

  • @12mustache
    @12mustache Před rokem +4

    Pentru a materializa ideile tinerilor care au o viziune politică progresistă și care ar fi orientată spre binele celor mulți,ar trebui să dispară de pe scena politică psd & pnl + avortonul aur.

    • @Thyberien
      @Thyberien Před rokem +1

      (ceea ce este absolut imposibil fara o interventie de la divinitate)

  • @3t476
    @3t476 Před rokem +1

    🎉🎉

  • @pavelvadana2623
    @pavelvadana2623 Před rokem +29

    E cam pe langa realitate subiectul. Se doreste absenta tinerilor la vot, lehamitea si nicidecum convingerea lor de a vota. Scopul real al politicienilor este sa obtureze pe cat posibil accesul la vot. Diaspora nu poate vota pentru locale pentru ca votul electronic a fost pus bine sub capac. Se vrea absenteism si dumneavoastra ar trebui sa incurajati prezenta la vot. Dar se apropie 2024 si parca vad ca iar da Recorder o din'aia ca acum 4 ani ,, N-ai cu cine vota, n-are rost.."

    • @iulianirimia611
      @iulianirimia611 Před rokem +1

      Bv recorder…

    • @metallPAUL
      @metallPAUL Před rokem +7

      in momentul de fata nici nu mai conteaza votul, te duci doar ca sa votezi impotriva AUR ca sunt cei mai deraiati, iar restul partidelor sunt mediocre

    • @pavelvadana2623
      @pavelvadana2623 Před rokem +4

      @@fadate7292 vot pentru a intretine democratia ca altfel apare dictatura. Sa stam sa urmarim putin cam de cine avem nevoie, optiuni sunt destule. Nimic nu e ,,mura-n gura", democratia se intretine si sunt oameni care ar muri pentru dreptul de a vota. N-avem nici o scuza pentru a nu vota

    • @tennisradu
      @tennisradu Před rokem

      ​@@pavelvadana2623Da, categoric! De când am devenit major, nu am lipsit niciodată de la vot! Problema, însă, intervine atunci când tinerii, împreună cu alte categorii de vârstă, sunt debusolați în privința partidului cu care votează, întrucât toate sunt mai mult sau mai puțin corupte. Așadar, rămâne doar posibilitatea de a selecta "răul mai mic", ceea ce e puțin anormal... Pe de altă parte, să ajungă analfabeții din AUR la conducere ar însemna sfârșitul civilizației (și implicit al democrației) pentru România, așa că trebuie opriți cumva, singura soluție fiind prezența la vot. Dacă oamenii nu s-ar mai lăsa atât de ușor manipulați, cred că acești parșivi nu ar mai avea atâta influență. 🫣

    • @metallPAUL
      @metallPAUL Před rokem

      @@fadate7292 din pacate drumul de la un sistem dictatorial acut cum am avut noi la o democratie functionala este lung, la unele tari se poate realiza in vreo 30 de ani la altele in mai mult. Romania este inca o tara cu partide toxice deoarece in 1989 avea cel mai totalitar sistem, nu degeaba la acea vreme eram porecliti coreea de nord a europei. avand in vedere de unde am pornit ar fi fost nevoie de o minune ca sa ajungem in 30 de ani o tara gen Protugalia. Deci da indiferent de cine o fi si ce o fi, mersul la vot este cel mai sanatos lucru pe care il putem face

  • @bogdanpitaru4573
    @bogdanpitaru4573 Před 11 měsíci

    MONARHIA este si gura soluție și aceasta sugrumată pentru această țară minunată cu oamenii minunați

  • @dumitrescuv89
    @dumitrescuv89 Před rokem +3

    Politica nu este plictisitoare si lipsita de solutii . Politica este mai mult o cumunitate de oameni cu cerc inchis, pozitiile de dau in familie etc.

  • @silverice7219
    @silverice7219 Před rokem +8

    Unde mama ei e educația civica? Înlocuită cu religia, materie de bac 😢

    • @simona-alinagroza8692
      @simona-alinagroza8692 Před rokem +2

      Există la clasele de gimnaziu, Educație Socială, care este percepută de mulți profesori ca materie de "umplutură". Eu predau cu drag această disciplină, însă am discutat cu elevi care îmi spuneau, ca invitații din material, că nu făceau materia de la această disciplină, ci erau lăsați să își facă temele sau să învețe la altceva. Ori, fiecare materie are rolul ei esențial în formarea elevului și nu ar trebui tratată superficial. Repercusiunile se văd în societate!

  • @marindoina3017
    @marindoina3017 Před rokem

    😭

  • @cristina-yh4vu
    @cristina-yh4vu Před rokem

    Adevăr grăiți, băieți ! 😢

  • @danielarotariu8120
    @danielarotariu8120 Před rokem

    Sunteti tineri si visati frumos dar realitatea e alta.

  • @alexalexe12345
    @alexalexe12345 Před rokem +5

    Sunt plecat de 8 ani din România, acum 2 ani am încercat sa ma întorc în România, sa dau admitere la jandarmerie. După ce am trecut toate probele cu brio' m-au căzut la medical pe motiv banal, nu sunt apt pentru efort fizic!! Sunt dezamăgit de sistem , și de oamenii ce lucrează în el!

    • @joanabug4479
      @joanabug4479 Před rokem +1

      Cred că e o formă de gatekeeping. Am 2 colegi care au fost respinși la ATM fiindcă au discromatopsie - o formă de incapacitate de distingere a culorilor (de fapt a nuanțelor - testele Ishihara) care, în afara țării, nu este motiv de a nu fi acceptat în instituții precum poliție, jandarmerie, șamd fiindcă există strategii de management, poți să te înveți să nu fie un dezavantaj. E un fel de afecțiune care poate fi pusă pe un spectru - poți fi mai discromat decât alții. Acum 5 ani, când au dat colegii mei admitere, nu exista decât admis/respins, nu conta absolut deloc severitatea condiției. Degeaba s-au dus ei cu dovezi și studii, cazuri din alte țări, teste făcute în altă parte... Pasionați fiind, chiar doreau să intre acolo, veneau de la cele mai bune 2 licee din Ploiești - nimic. Au rămas doar cu prietenia bazată pe experiența asta negativă pe care au trăti-o împreună. Nice, ce să zic... Unul dintre ei este deja plecat din țară.

  • @infernodani749
    @infernodani749 Před rokem +1

    Din pacate tinerii cu perspective nu au loc in politica noastra, Tov. Iliescu a avut grija sa instaleze la carma tarii fosti membri ai partidului comunist care si-au betonat pozitile si le-au pasat urmasilor, unii inca mai "persista", cum e Daea, fost membru PCR, ministru la agricultura de mai multe ori, insa fara nici o realizare notabila, telul lui este sa "franeze" avansul Romaniei, pentru ca oamenii ca el nu au loc intr-o tara prospera.

  • @x7lucian7x
    @x7lucian7x Před rokem

    uau

  • @ecaterinadrehluta2512
    @ecaterinadrehluta2512 Před rokem +2

    De ce nu va implicati in partidele din noua generatie...

  • @alexpoc
    @alexpoc Před rokem

    Nu zicea Basescu pe cand era presedinte " cui nu ii convine sa plece "? na ca au plecat.

  • @mihaiblack7267
    @mihaiblack7267 Před rokem

    Sincer cei ce au vrut condiții normale omenești au părăsit România demult și vor mai pleca in următorii ani milioane pana când vor rămâne din păcate numai pensionarii

    • @omi685
      @omi685 Před rokem

      Nu este de mirare, luând în considerare faptul că doar 16% din populația României are studii superioare. La asta se pricep românii cel mai bine, la a naște mână de lucru ieftină. Mai bine merg în străinătate să lucreze în fabrici, pe șantiere, pentru companii de transport, să îngrijească bătrâni, chiar să și fure sau să se prostitueze. Ne tot fac mândri de când a întrat România in Uniunea Europeană.
      Oare cine să ridice România, când un procent uriaș al populației este format din analfabeți funcțional?

  • @adrianmarin3195
    @adrianmarin3195 Před rokem +3

    Servus prieteni
    Una din problemele majore ale USR & REPER îi comunicarea ineficientă cu electoratul, în ciuda faptului că între simpatizanții și chiar membrii lor îs experți, cu notorietate, în domeniul comunicării și marketing-ului, unii care, probabil, ar presta chiar și pro-bono.
    O altă problemă, din aceeași categorie, îi resursa umană.
    OK, în spiritul democrației, ușa îi deschisă tuturor dar, când se pune problema să trimiți pe cineva într-o poziție politică, la orice nivel, sistemul de evaluare, selecție și promovare cam dă rateuri, în condițiile în care, ca tânără formațiune politică, nu prea îți poți permite loaze alese / numite pe, relativ, puținele funcții de reprezentare care ți-or revenit din malaxorul electoral.
    Și, din nou, îi alt domeniu în care, în rândul membrilor / simpatizanților, îs suficient de mulți experți.
    Știu, replica multora va fi că aceste partide au nevoie de maturizare și că acest proces ia timp.
    Totuși, inițiatorii mișcării care a generat USB-USR-PLUS-REPER îs, în marea lor majoritate, persoane care o dat dovada de emancipare timpurie, ca personalitate și pregătire.
    N-ar fi rău ca emanciparea asta să fie indusă și în politica acestor formațiuni.
    Nu de alta dar nu știm cât timpul va mai avea răbdare și deja am pierdut prea repede/ușor, prea multe oportunități.
    Numa' zîc.....

    • @umbraunuivis
      @umbraunuivis Před rokem +1

      O problema e ca REPER si-au facut bisericuta lor!

  • @Jinars.
    @Jinars. Před rokem +13

    Eu am 22 de ani si in momentul de fata pot sa spun ca singurul motiv care m-ar determina sa plec ar fi iesirea Romaniei din UE.

    • @neamtupescaru655
      @neamtupescaru655 Před rokem +1

      Și din NATO și alinierea cu Rusia .Vad asta , uni o spun în clar alții mai cu frana !

    • @FiG044
      @FiG044 Před rokem +1

      Si eu am de gand sa fac acelasi lucru, daca ajung rusofilii aia de AUR la putere!

    • @gaborpetru2994
      @gaborpetru2994 Před rokem +5

      Mergeti sa traiti in Rusia baieti, fara noi. Cei care au cunoscut comunismul nu sunt prea incantati de aceasta idee exceptie facand nomenclaturistii...

    • @FiG044
      @FiG044 Před rokem

      @@gaborpetru2994 aur nu trebuie sa ajungă la putere. Ei ne vor scoși din UE și NATO și vor sa ne apropie de Rusia și de comunism.

    • @ionut716
      @ionut716 Před rokem +1

      @@gaborpetru2994 Nu cred ca asta a vrut sa spuna.

  • @robertcatu3037
    @robertcatu3037 Před rokem +1

    3 RUBLE, SIMION,SOSOACA SI TERHES CARE VORBESC PUTINEZA...

  • @adrianvasuianu3932
    @adrianvasuianu3932 Před rokem +3

    Îhîîî.... Pervers... 😅 Bucățele 😅

  • @ioanmartinca9870
    @ioanmartinca9870 Před rokem +3

    Dacă în România avem mai multe ore de religie, de la clasa 0 până la 12 , în rest=0 , educație și educație,formare profesională, samd.

  • @VforVirtual
    @VforVirtual Před rokem +1

    Bine punctat faptul ca politicienii habar nu au sa se adreseze publicului roman. PNL si PSD nu au nevoie, pentru ca au deja o putere bine stabilita si se bucura de o incredere oarba a votantilor care si asa nu inteleg ce e democratia si cum functioneaza, ce atributii au presedintele, guvernul, parlamentul etc. USR are un discurs dedicat exclusiv celor bine educati, care din pacate sunt foarte greu de motivat in contextul politic actual. AUR e singurul partid care stie sa vorbeasca pe limba cetateanului simplu: prin scandal si mistouri si au castigat enorm din cauza asta. Sa nu uitam ca probabil cea mai de succes campanie politica din intreaga istorie a Romaniei a fost "Muie PSD", pentru ca a surprins perfect esenta romanului, fie ca ne place sa acceptam asta sau nu.
    Ma bucur sa aud ca tineri de calitate se gandesc sa se intoarca in tara. Ca altfel toti pleaca si dupa se planga ca, vai, ce rau e in Romania, ce bine ca am plecat. Dar va intreb, daca toti cei care ar putea sa faca ceva in Romania, toti cei competenti pleaca, de la cine va asteptati sa faca ceva?
    Iar in ceea ce priveste absenteismul si ignorarea completa a tineretului de catre politicieni, am un sfat pentru toti cei care, tineri sau nu, s-au gandit ca "n-ai cu cine": mergeti la vot si anulati-va votul. Votul este cea mai puternica arma a cetateanului intr-o democratie. Cum credeti ca ar reactiona partidele daca la numararea voturilor s-ar observa ca 25% din voturi au fost anulate? Dar 30%? Cum ar reactiona populatia?

  • @valentinaungureanu6541
    @valentinaungureanu6541 Před rokem +1

    V-am căutat să vă ascult pe aplicația Suamp (consumă mai puțină baterie decât CZcams) și nu v-am găsit cu acest podcast.

  • @solaris3627
    @solaris3627 Před rokem +6

    Totuși, cu toată școala pe care au făcut-o, din răspunsurile pe care le dau, se vede lipsa experienței de viață, nu inteleg mai profund anumite aspecte socio-economice care-i fac pe mulți oameni din România, si aiurea din restul lumii, să emigreze. Iar asta reiese din radpunsul dat la afirmația lui Helvig.

  • @floriantrandafir9229
    @floriantrandafir9229 Před 10 měsíci

    Săraca țară Romanescă și propri ei cetățenii în 33 de ani România a devenit o mocirlă a întregului mapamond unde propri ei cetățenii nu mai pot hotărî soarta propriei lor țări din cauza propriului lor stat eșuat care le-a acaparat, sărăcit și jefuit propria lor țară iar , cetățenii României sunt trimiși în pribegie fără voia lor din cauza propriului lor stat care le-a falimentat propia lor țară prin jaf național premeditat ! ! ! Aici sa vrut să ajungă statul României după lovitura de stat din 1989 , la manipularea mincinoasă a propriilor cetățenii prin diferite forme , fraude, corupție, ilegalități, excrocheri și la sărăcirea totală a țări Românești prin complicitate maximă instituțională și jaf național premeditat chiar de propriul ei stat eșuat și infracțional educat , acest stat eșuat rămâne nefuncțional din cauza propriului ei stat eșuat și infracțional educat ! ! ! În 33 de Româniă ca țară nu a fost furată că ea cu numele încă mai există și nici nu nea luat-o cineva ,România a fost vândută ,falimentată și total sărăcită de propriul ei stat eșuat și infracțional educat prin fraude,corupție, ilegalități ,excrocheri, complicitate instutională și jaf național premeditat iar , același stat a creeat " afaceriști " adică mulți milionari, miliardari și stăpâni de țară Românească prin trădarea propiilor ei cetățenii și-a propiilor lor țări adica , România a fost definitiv ruinată ,falimentată,jetmanită, împărțită și total sărăcită chiar de propriul ei stat eșuat și infracțional educat direct în fața propiilor ei cetățenii și-a întregului mapamond unde viitor ,perspective, protecție, speranțe și bunăstare nu va mai puteaexista niciodată ! ! ! În 33 de ani statul României și-a transformat propria țară într-un front unde mor oameni nevinovați, în 33 de ani , România a devenit o mocirlă în fața propiilor ei cetățenii și-a întregului mapamond din cauza propriului ei stat eșuat și infracțional educat care și-a deposedat proprii ei cetățenii de propria lor țară prin manipulare, fraude, corupție, ilegalități, excrocheri și jaf național premeditat făcut întregi țări Românești, România a fost definitiv, trădată, furată și total sărăcită chiar de propriul ei stat eșuat și infracțional educat împreună cu toate instituțiile publice ale aceluiași stat eșuat și infracțional educat iar , cetățenii României au fost deposedați de propria lor țară prin manipulare și jaf național premeditat direct de propriul lor stat eșuat și infracțional educat unde viitor, perspective, protecție, speranțe și bunăstare nu va mai putea exista niciodată ! ! ! Dacă în 33 de ani ar fi existat siguranță națională , Română nu avea voie să sărăciască dar , statul României și-a ruinat prin jaf național propria țară împreună cu instituțiile de siguranță națională unde statul Român direct părtași este cu trădători și infractori poziționați în funcțiile satului eșuat și infracțional educat care împreună jefuiesc România întreagă de 33 de ani , acest stat eșuat și infracțional educat a acaparat și împărțit toată țara Românească cu absolut toate bogățiile, proprietățile și resursele propri ale întregi țări Românești prin complicitate, complot, trădare, manipulare ,fraude și jaf național premeditat ! ! ! total compromis chiar de propriul ei stat declarat total eșuat de la cea mai mare funcție în stat ! ! ! De 33 de ani cetățeni României au fost deposedați de propria lor țară chiar de propriul lor stat infracțional și eșuat prin fraude și jaf național premeditat ! ! ! De 33 de ani cetățeni României traiesc în trădare, minciuni, pomisiuni, baliverne,fraude,saracie și jaf național care a sărăcit România întreagă ! ! ! De 33 de ani cetățeni României sunt umiliți, sărăciți și trimiși de propriul lor stat infracțional în pribegie din cauza jafului național care le-a ruinat propria țară , total și iremediabil unde viitor ,perspective, protecție, speranțe și bunăstare nu va mai putea exista ! ! ! De 33 de ani nimeni nu-i răspunzător de jaful național premeditat făcut României iar , jefuirea țări Românești continuă fără întrerupere și prin rotație până la sărăcirea întregului popor și-a integi Români ! ! ! Rușine trădătorilor de neam străbun Românesc ! ! !

  • @etamocicleta4899
    @etamocicleta4899 Před rokem +1

    Politicienii aplica principul 80/20 .adica 20% din votanți aduc 80% din rezultatele de la vot. Fiți voi 20%..

  • @nimenialtul6689
    @nimenialtul6689 Před rokem

    Cei doi baieti sunt pe jumate, pe langa subiect...sa fi pro UE 100% si sa ne induci ca totul e bine, ma scarbeste

  • @Magnanimousking92
    @Magnanimousking92 Před rokem +2

    Cine Ești, cum te cheamă, unde te ai născut, ce fac părinți tai, dar mai ales, cercul de prieteni, cine sunt oameni care sunt alături de tine, ce pot face ei pentru tine, toate aceste sunt caracteristicile principale care fac ca viață in România este una demna si plina de minuni, sau una de chinuri si plina de injustiției.
    Realitatea politică din România este cea ce a fost d întodeauna, Statul Român este un mare Clan iar egalitatea intre cetățeni este o iluzie si o păcăleala.
    Cine crede astăzi in institutiile de stat este naiv si credul, iar zic asta de Romania, dar este valabil si pentru Franța, Germania.
    Democrația a devenit un lux pe care nu prea n-o sa mai putem sa n-îl permitem.

  • @bucax3
    @bucax3 Před rokem +2

    Solutia e USR !!!

  • @TheRedDriver97
    @TheRedDriver97 Před rokem +2

    Problema mea este ca merg la vot și ce ?! Stau cu stampila aia în mână ca un idiot și ma uit la opțiuni și niciuna dintre ele nu are similarități cu mine pe nici un plan.
    Haideți să fim serioși! Nu fac decât să ocup cabina de votare degeaba deoarece voi rămâne blocat acolo neavând o varianta cu care pot lucra.

    • @cradleofalex
      @cradleofalex Před rokem +3

      Mulțumim că încurajați partidele clasice să aibă succes în continuare!

    • @TheRedDriver97
      @TheRedDriver97 Před rokem +3

      @@cradleofalex Tu mi-ai citit măcar comentariu... ?! Sau ai înțeles doar ce ai vrut?!

    • @cradleofalex
      @cradleofalex Před rokem +3

      @@TheRedDriver97 tocmai: prin absență încurajezi partidele clasice ale căror votanți merg oricum la vot. 20% din "oameni" cu drept de vot decid pentru ceilalți 80%, cum scrie cineva mai sus. Deci cine nu a digerat comentariul cui?

    • @TheRedDriver97
      @TheRedDriver97 Před rokem +3

      @@cradleofalex Îți repet pentru ultima oară! Întreaga idee a vorbelor mele se rezuma strict la faptul ca nu am cu cine să votez! Nu ca nu vreau să votez! De ce oamenii ca tine nu pot înțelege că atunci când nu ai cu cine chiar nu ai cu cine... iar eu compromisuri nu mai fac!
      Ultimă tură la alegeri am susținut USR ul... m au dezamăgit cumplit...
      Poate tu ai deja o varianta pentru vot la alegerile viitoare! Dar eu chiar nu am pe cine sa votez... încă nu am găsit pe cineva care să se încadreaze în criteriile mele pentru ai acorda toată încrederea și suportul.

    • @marcelcioltea3603
      @marcelcioltea3603 Před rokem

      Nu înțeleg de ce te-au dezamăgit cei din,USR!???.
      Scoaterea de la guvernare,a fost planificată cu mult timp,înaintea alegerilor,.
      Cîțu,îți spune ceva!?.
      Trebuie multă atenție,politica sa schimbat foarte mult!.🤝🙏

  • @ioanmartinca9870
    @ioanmartinca9870 Před rokem +1

    Culmea absurdului, tinerii din lumea întreagă vor să trăiască în România, dar tinerii din România vor să emigreze,la asta lucrează clasa politică de după 89.

    • @ionut716
      @ionut716 Před rokem +5

      Probabil daca esti din Africa.

  • @pistruiatu1653
    @pistruiatu1653 Před rokem +1

    România are nevoie de ingineri, dar ce sa rămân ? Când au tăiat gratuitatea la tren, au lăsat o pentru elevi (ca na aia nu merg cu trenul )

    • @pistruiatu1653
      @pistruiatu1653 Před rokem

      Și mai am o groaza de argumente dar nici măcar nu merita sa deschid gura ia țara asta condusă numai de lepre

    • @omi685
      @omi685 Před rokem

      ​@@pistruiatu1653 Că așa ești de dorit ești și în străinătate... Nu mă face să râd, străinii își dau ochii peste cap când aud de imigranții români! S-au săturat de mult de voi, dar voi nu prindeți mesajul.
      De ce nu ne spui tu ce ai făcut pentru a schimba ceva? Ti-ai făcut bagajul și ai fugit! Aștepți ca o schimbare să pice din cer?!
      Nu mai aveai unde să mergi dacă la fel făceau și străinii. Nu, ei au stat și au luptat pentru ceea ce au. Acum vin leneșii, lașii, ipocriții, incompetenții, egoiștii, etc. din România pentru a se bucura de realizările lor.

  • @paul-kq6le
    @paul-kq6le Před rokem

    V-a urmaresc toate seriile cu drag dar va rog sa nu aberati..... daca terhes are voce in parlamentul european si vorbeste deschis asta nu inseamna ca este extremist 🤦🏻‍♂️

    • @marcelcioltea3603
      @marcelcioltea3603 Před rokem

      Este,oportunist!.🙏

    • @eugenstratulat2700
      @eugenstratulat2700 Před rokem

      Nu e oportunist pt că dacă era,intra Intr un partid care nu le primea așa că a rămas Intr un partid inexistent (pntcd). Și de urlat, urlă și soso.

  • @stefannica3528
    @stefannica3528 Před rokem +2

    Mai vorbim dupa ce va intoarceti😅

  • @Khyo16
    @Khyo16 Před rokem +3

    Apreciez munca voastra si efortul ,dar toti stam si vorbim prin podcast-uri si atat nu se face nimic ,singura solutie inc-o revolutie cam atat am avut de spus ,restul e o pierdere de timp.Cand asculd podcast-urile voastre ma apuca toti draci ca nu pot face nimic si nu ma mai uit ,Dumnezeu cu mila bine ca am plecat din Ro ,oricum peste tot e la fel nu conteaza in ce tara esti asa ca degaba ,tot sclavi sistemului sumtem si vom ramane ,nu mai visati frumos precum ca salariile se vor mari si etc,stati linistiti ca se asigura ei ca ,cheltuielile sa fie mai mari decat salariu oricat de mare ar fi el pentru populime si sclavi de rand cum suntem .Mai bine ne acceptam soarta si nu mai facem nimic .

    • @Nico-G65
      @Nico-G65 Před rokem +3

      Nu te supara...invata sa scrii corect gramatical.....

    • @Khyo16
      @Khyo16 Před rokem

      @@Nico-G65 macar de ai gandi cat am scris eu ,altceva nu puteai sa scrii.😅Scuza-ma pe mine.

    • @solaris3627
      @solaris3627 Před rokem

      ​@@Nico-G65 😂

    • @stefanmatei4005
      @stefanmatei4005 Před rokem

      Esti cam prapastios, dar este adevart ceea ce spui, daca peste tot este lafel, atunci de ce te bucuri ca ai plecat din Romania? :))))

    • @Khyo16
      @Khyo16 Před rokem

      @@neamtupescaru655 eu ma refer stric la minimum pe economie si ca un "necalificat" fara studii superioare etc .
      Te anunt ca in Anglia de luna aceasta s a facut salariu 10.42£ pe ora ca un simplu muncitor "necalificat" fara diplome sau studii superioare .Cheers😅Plus ca daca citesti bine ma refer ca peste tot e la fel ma refer la guverne si la salariul minim me economie ,intotdeauna cu salariul minim pe economie nu prea te descurci.

  • @onyxnorbert
    @onyxnorbert Před rokem +1

    La min 22:58 , cum adica “comunică chestii total false” ? Vrei sa zici ca Terheș e om fals ? 🤔🤔

    • @cradleofalex
      @cradleofalex Před rokem +2

      Da, e un fel de șoșoacă.

    • @onyxnorbert
      @onyxnorbert Před rokem +1

      @@cradleofalex imposibil de comparat cu sosoaca …..

    • @marcelcioltea3603
      @marcelcioltea3603 Před rokem +1

      @@onyxnorbert Foarte fals!.
      Urmăreştel cu atenție!!!!.
      Eram sigur că lucrează,cu AUR!.🙏

    • @eugenstratulat2700
      @eugenstratulat2700 Před rokem

      Toți băieții care se ajută de emoticoane au o problemă cu limbajul. Părerea mea ! E unul cu o chestie in sus și două biluțe albastre la bază. Eu,când îl văd,pe emoticon zic,îmi imaginez altceva!

  • @ciprianpascu7245
    @ciprianpascu7245 Před rokem

    8 mild de oameni, toți tineri???

  • @gheorghitzamuzeudedemult1684

    De ce nu întrebați , dacă tot sunt din Marea Britanie băieți de ce nu ii întrebați. Dar Anglia de ce a ieșit din UE??

    • @cradleofalex
      @cradleofalex Před rokem +3

      Nu sunt DIN Marea Britanie...
      Au ieșit pentru că au fost manipulați, au votat emoțional, nu rațional. Acum regretă majoritatea.

    • @Dany-wp5zu
      @Dany-wp5zu Před rokem +1

      Au ieșit pentru ca sunt o țară puternică și fac ce vor ei. No, ce vreți sa le luați exemplu? :=))))

    • @omi685
      @omi685 Před rokem

      ​@@Dany-wp5zu LMAO, sunt proteste masive în Marea Britanie încă de la sfârșitul anului trecut, cele mai mari proteste din ultimul deceniu. Angajați din departamentele guvernamentale, porturi, aeroporturi, centrele de examinare auto, profesorii, mecanicii feroviari și personalul din universități.
      În jur de 14.5 milioane de Britanici locuiesc în sărăcie în Marea Britanie, conform datelor oficiale. Aproape cât populația rezidență a României.

  • @ToxicOfficial4You
    @ToxicOfficial4You Před rokem +9

    Acest podcast arată exact ca acele emisiuni cumpărate de partide. Ați vorbit 3/4 din aceasta emisiune de ce sa nu votam AUR. Dezamăgitor

    • @neamtupescaru655
      @neamtupescaru655 Před rokem +9

      Să înțelegem că ești adeptul AUR? Și rusofil ?că Sosoaca , Calin Georgescu ideologul AUR.

    • @work1765
      @work1765 Před rokem +7

      Nu stiu la ce podcast te-ai uitat tu, dar e clar scris de un adept al mizeriei aleia de partid, data viitoare citeste ce scrie in titlul podcastului. Nu bagati in seama comentariul astuia.

    • @FiG044
      @FiG044 Před rokem +7

      Pai de ce sa votam AUR? Sa iesim din UE si NATO? Sa ne apropiem de Rusia...?

    • @ToxicOfficial4You
      @ToxicOfficial4You Před rokem +1

      @@FiG044 Nu trebuie sa votezi AUR, cum nici eu nu votez acest partid pentru simplu fapt că au aceeași abordare că celelalte partide, de a da vina pe celalalt. Nu-mi place ca face referire strict la un partid, cum fac și alte emisiuni că de exemplu Antena 3, Realitatea etc. Votați cum știți mai bine, nu judec lucrul asta.

    • @zebronshorts2257
      @zebronshorts2257 Před rokem +8

      @@ToxicOfficial4You aur chiar este ceva insalubru, trebuie atacați cat este timp. Păcat că nu au fost distruși de când erau mici.

  • @MihaiMezel
    @MihaiMezel Před rokem +1

    Eu am sa mai votez atunci cand o sa existe un partid politic care sa nu para luat din filmele cu prosti, daca ma duc sa votez ce incerc sa obtin? Schimbare? Care schimbare cand toate optiunile sunt niste cacati cu ochi? Ce schimbare sa faca aia? Iara toti stimabilii astia invitati pe la emisiuni, foarte sfatosi sa iesim la vot sa facem sa dregem, poi de ce nu va faceti voi un partid politic? Dc nu isi face Recorder un partid politic? Sa avem si noi cu cine vota naibii! Tot facem debate aiurea deceni intregi si nu se intampla nimic

    • @cradleofalex
      @cradleofalex Před rokem +1

      Felicitări că lăsați PSD (și anexa AUR) + PNL să câștige!

    • @MihaiMezel
      @MihaiMezel Před rokem

      ​@@cradleofalexPe ori cine votam tot ei o să iasă, imi pare rau si mie ca o sa se intample asta. Nu există acum in prag de alegeri cand e mai hot moment de actionat un partid format din intelectuali si profesionisti care sa se promoveze prin mijloace social media, sa discute cu influenceri sa isi faca reclama, sa abordeze un plan sa devina populari. Indemnat lumea sa mearga la vot sa se uite la o hartie manjita cu rahat pe care sa puna stampila nu o sa aduca nici o schimbare, tot incercam asta de atatea alegeri si mereu are acelasi rezultat dar oarecum ne asteptam ca folosind aceeasi strategie sa obtinem ceva diferit de data asta 😅. Sta si Ciolos ca un cartof in pamant si se asteapta ca lumea sa stie de el asa de nicaieri in timp ce Georgica face liveuri pe tiktok cu mii de urmaritori

  • @ciprianpascu7245
    @ciprianpascu7245 Před rokem +1

    Slab!

  • @zebronshorts2257
    @zebronshorts2257 Před rokem +1

    Aștept să iasă AUR să își ia multi tălpășița care stau pe picior de plecare oricum

    • @cradleofalex
      @cradleofalex Před rokem +1

      Să iasă AUR de unde? Din scena politică să sperăm.

    • @zebronshorts2257
      @zebronshorts2257 Před rokem

      @@cradleofalex nu prea sunt șanse să scăpăm de ei, ci o să fie în continuare

    • @adamstefan4501
      @adamstefan4501 Před 7 měsíci

      Dc prostule cu psd si pnl nu pleacca lumea , daca nu era AUR nu mai pleca lumea ? asa proasta e mata?

  • @Cr3tuCristi4n
    @Cr3tuCristi4n Před rokem +2

    Eu cred ca nimeni nu a construit din Uniunea Europeană inamic, ci chiar Uniunea a dat impresia de inamic al poporului, Și asta se vede în toată Europa.

    • @joanabug4479
      @joanabug4479 Před rokem

      Fix așa funcționează propaganda anti-UE, nu? Te face să crezi că ei sunt de vină pentru ce merge prost, evident. Îmi pare rău să văd că funcționează

    • @FiG044
      @FiG044 Před rokem

      Dar nu e o solutie sa iesi din UE, sa dispara UE. Asta daca nu vrei sa te intorci in timp, sa traieste cu frica rusilor!

    • @oana-nataliacapitanu2781
      @oana-nataliacapitanu2781 Před rokem +2

      Poți să explici? La ce te referi?

    • @cradleofalex
      @cradleofalex Před rokem

      Ți-a dat să mănânci insecte și te-a forțat să porți mască, nasol tare!

    • @Cr3tuCristi4n
      @Cr3tuCristi4n Před rokem

      @@cradleofalex asta este perspectiva ta, eu nu ma gândeam la asa ceva. Omg se pare ca tu ești deja de o baricada și asta este problema, asta este și propaganda gândești ca noi sau ești contra. Și totuși deși nu aveți nimic în cap aveți curaj sa comentați.

  • @deepblue188
    @deepblue188 Před rokem +12

    Doar oameni cu capul gol sunt pradă ușoară pentru populiști.

    • @neamtupescaru655
      @neamtupescaru655 Před rokem +6

      Cei care se laudă că nu au citit o carte în viața lor .

    • @cristiplopeanu
      @cristiplopeanu Před rokem +1

      si oamenii cu capul plin de tampenii, prada cui sunt?

  • @oma424
    @oma424 Před rokem +7

    Unde plecati? Adica nu stati sa platiti pensiile speciale, sa munciti pana la 70 de ani (sigur atat va fi varsta peste 20-30 de ani ), sa dati 45% din salariu ( posibil 50-60% in urmatorii 20 de ani deoarece numarul de pensionari va ajunge spre 7 mil...vs 3-4 mil de salariati la privat...deoarece demografic suntem zob) pentru a tine hoti si bugetari pe salarii bune, sa o mierliti prin spitale sau pe drumurile patriei, sa va dati copii pe mainile "profesorilor", intr un cuvant sa fiti generatia de sacrificiu? Chiar este ciudat ca nu sunteti patrioti si vreti sa plecati catre niste tari care ar fi civilizate si in care probabil o sa fiti feriti de niste probleme ce vor fi sigure in Romania.

    • @xbeabc9516
      @xbeabc9516 Před rokem

      Vezi unde ajungi..ca si Franta creste varsta de pensionare😅
      Nu mai visati ..UE conduce tarile..de ce crezi ca Marea Britanie a iesit din UE🤔
      Ps: oriunde ai lucra tot sclavi ramanem🤣 drept dovada si Covid care a lasat/era sa lase pe francezi fara servici. Covid care a dictat in toate tarile europene cum se joaca hora.
      Mai sunt unii care aici lucreaza 8 ore, iar dincolo 10-12..e bine domn'le ne respecta, suntem respectati😁😄😅
      Fiecare cu norocul, succesul, ideile lui..n-am timp de contraziceri ..doar o parere dintr-un alt unghi😅🤣

    • @eugenstratulat2700
      @eugenstratulat2700 Před rokem

      Poate ai dreptate dar parcă conducătorii noștri sant muuult mai proști decât ai lor ! Pină la urmă e mai bine cu un deștept la pierdere decât cu un prost la câștig!

  • @issecret1
    @issecret1 Před rokem +7

    Sunt curioasa din ce familii vin oamenii astia. Ca e usor sa spui ca merita sa te intorci in Romania daca tati si mami te tin in brate cand increderea ta oarba nu functioneaza. Se simte privilegiul prin ecran

    • @nalapisa
      @nalapisa Před rokem +9

      Nivel de argument "Ei nu mancat salam cu paine". Nu exista totala egalitate intre oameni in ceea ce priveste sansele. Este pur si simplu o realitate a vietii si trebuie sa o intelegem. Sa ii persecutam acum pe cei care au avut acces la educatie buna sau care s-au nascut foarte inteligenti? Important este ce decid sa faca mai departe. Faptul ca vor sa se intoarca este deja un semn ca nu sunt numai pentru ei si pentru salvarea lor personala cum sunt majoritatea oamenilor. Si ce daca ar primi sustinere din partea familiei? Orice om tanar in Romania, mai ales educat, este un agent la bunastarea societatii. De ce sa le doresc sa se taraie prin noroi ca cei saraci? Nu mai bine imi doresc sa nu se taraie nimeni? Am prieteni care ar castiga bine in Romania dar nu vor sa se introarca pentru ca este coruptie si pentru ca e prea mult beton peste tot. Nu zic ca este rau. Oamenii in general vor ce este mai bine pentru ei si pentru cei apropiati. Totusi salvarea personala nu e mereu salvarea comunitatii. Cei care risca sa se intoarca au gram de altruism in ei si pentru asta trebuie apreciati.

    • @issecret1
      @issecret1 Před rokem

      @@nalapisa poate inveti sa citesti in loc sa-mi pui cuvinte in gura