Ține, Doamne, partizanii, până vin americanii !

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 27. 08. 2024
  • GOD SAVE THE PARTISANS AS WE WAIT FOR THE AMERICANS!
    Astra Film Festival, Sibiu, 2016; Festivalul de Film și Istorii, Râșnov, 2017; Festival du Film Roumain, Montreal, Quebec, 2018, DocEST, Iași, 2018.
    „Desfășurarea impresionantă de trupe demonstrează amploarea represiunii în România, iar filmul lui Dragoș Zămosteanu devine în sine un document important pentru această istorie a rezistenței anticomuniste, ca rezistență în fața unei forme noi de barbarie, căreia martorii oculari nu îi găsesc termen de comparație în comportamentul autorităților maghiare sau germane în timpul ocupației Transilvaniei după Diktatul de la Viena. Și ar mai fi ceva. Acești oameni ne-au spălat și continuă să ne spele rușinea. Mă refer la aceea a zecilor de mii de turnători, unii dintre ei cu pedigree cultural. Chipul, privirea și felul de a vorbi al acestor oameni au ceva tonic, greu de explicat, ceva curat, care răzbate dinspre ei. Cuvintele lor banale lestează, au greutate. Sunt genul de oameni care știu să facă diferența dintre NU și DA acolo unde sufletul atârnă de un fir de ață. Și viața deopotrivă.” (Angelo Mitchievici, „Memorie și uitare: partizanii anticomuniști”, revista „Timpul”, 21.10.2016)

Komentáře • 46

  • @maddymadk
    @maddymadk Před 4 lety +15

    Am avut norocul de a avea un profesor de istorie care sa ne vorbeasca despre rezistenta anticomunista si despre partizani desi nu era inclus lucrul asta in programa pentru liceeu. El e cel care mi-a starnit interesul si m-a facut sa imi doresc sa stiu mai mult. Tot ce pot spera e ca multi alti profesori de istorie sa faca la fel.

  • @oanascarlat2498
    @oanascarlat2498 Před 4 lety +12

    Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe toți sfintii neamului românesc!

  • @ovirosu
    @ovirosu Před 4 lety +7

    Acest material ar trebui inclus in manualele de istorie si ar trebui predat copiilor din romania

    • @laramoga8821
      @laramoga8821 Před 3 měsíci

      DA AR TREBUI SA ÎNVEȚE LA ȘCOALĂ ADEVĂRUL CUM AM FOST TRĂDAȚI DE TOȚI..... OMORÂȚI DE BOLSEVISTI !!!!!!
      ȘI OMORÂȚI DE AMERICANII CARE NE AU VÂNDUT LUI STALIN ȘI AU VENIT SA NE FURE EXACT CĂ SOVIETICII.

  • @georgeromanul4389
    @georgeromanul4389 Před 5 lety +24

    Respect pentru Eroii Neamului!

  • @florinadrianpaiu8405
    @florinadrianpaiu8405 Před 2 lety +7

    Au venit americanii după 45 de ani și ne-au făcut colonie

  • @OvidiuMihailAlboiu
    @OvidiuMihailAlboiu Před 2 lety +2

    Respect suprem acestor oameni minunati!

  • @killtheidols1326
    @killtheidols1326 Před 3 lety +11

    Acest popor nu își merita eroii,și vine vremea când va trebui sa răspundem ptr indiferenta noastră.Un popor care nu-și cunoaște trecutul,este condamnat să-l repeta,,,.

    • @laramoga8821
      @laramoga8821 Před 3 měsíci

      SAU POATE BANDITII LUMII ÎȘI MERITĂ DOAR IADUL ...... IN NICI UN CAZ SA CONDUCĂ LUMEA BATJOCORIND-O , SUPUNAND-O UNOR IDEOLOGII UTOPICE CRIMINALE, ȘARLATANE COMUNISM + CAPITALISM AMBELE CREATE IN NEW YORK

  • @danielignatiuc2398
    @danielignatiuc2398 Před 5 lety +33

    istorie ce nu se invata la scoala....la minutul 54:49..in acea poza cu doamna Aristina Pop..e chiar bunica mea Angela Ignatiuc din Băiuț Maramures

    • @georgeromanul4389
      @georgeromanul4389 Před 5 lety +11

      Ma închin în fața acestor Eroi,mă închin ca la o icoană în fața bunicii tale.Respect pentru familia ta! Am avut si eu pe bunicul meu Gheorghe,închis timp de 12 ani pentru ca a sprijinit partizanii din pădurile Vrancei.

    • @radu4885
      @radu4885 Před 3 lety +1

      @Fanuica Florin comunistule

  • @vali-nelutu
    @vali-nelutu Před 3 měsíci

    Cu tot respectul nu pot să cred că au crezut așa abureală

  • @TheValentinco
    @TheValentinco Před 3 lety +6

    Și pe americani îi durea la bascheti de România

  • @danapetcu5338
    @danapetcu5338 Před měsícem

    😥😥🙏

  • @silviarusu5526
    @silviarusu5526 Před 4 lety +7

    Da🤔,au așteptat americanii?, au venit și cum este acum 😢😓

  • @vlademilian2615
    @vlademilian2615 Před 4 lety +16

    sarmanii oameni cat de naivi au fost sa creada in ajutorul unchiului sam

  • @georgedobre8827
    @georgedobre8827 Před 4 lety +2

    Va doresc sănătate

  • @vasile_iasinschi
    @vasile_iasinschi Před 3 lety +2

    Cinste eroilor!

  • @MPetrea
    @MPetrea Před rokem

  • @tpop1470
    @tpop1470 Před 3 lety +3

    Eu am invatat asa de la mama: -Capul plecat sabia nu-l taie...dar nici soarele nu-l vede.

    • @Kairac112
      @Kairac112 Před 3 lety +2

      Turcii au si ei o vorba. Capul plecat sabia nu-l iarta.

    • @tpop1470
      @tpop1470 Před 3 lety

      @@Kairac112 :)

    • @grigorescualexandra31
      @grigorescualexandra31 Před rokem

      Capu plecat si curu ținta asta a ajuns poporu roman in zilele noastre, o sa se mai repete incare vom fi subjugati stati linistiti datorita acestui popor care sunt lingai la straini sper ca de data asta sa faca sa nu mai existam ca natie pt ca ne meritam soarta

  • @nicu81bragea95
    @nicu81bragea95 Před 2 lety +1

    Ne trebuie partizani să facă curățenie

  • @moisebelciu7768
    @moisebelciu7768 Před 3 lety +1

    😭😭😭

  • @user-pz2bi2gv1i
    @user-pz2bi2gv1i Před 6 měsíci

    Americanii au mai dat și bombonele din avion😂😂😂bum bum bum

  • @emilstefan1503
    @emilstefan1503 Před 2 měsíci

    Speranțe exagerate, lipsă de informații, trădări niciodată recunoscute , pacte semnate pe sub masă, intr-un cuvânt vieți irosite și distruse . A fost un sacrificiu complet inutil.