Tocăniță cu Cartofi și Ceapă așa cum numai Bunica știa să Gătească

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 5. 09. 2021
  • TOCĂNIȚĂ DE CARTOFI CU CEAPĂ
    Nu știu cum făcusem de mă îndrăgiseră mai toți vecinii, pesemne pentru că eram băiat, cine mai știe, adevărul este că pe la toate casele învecinate erau numai și numai fete, zic și eu că poate daia, mereu aveau grijă ca să nu mă deoache și toate mămăițele căutau ca să-mi intre în voie și mă ademeneau ba cu o eugenie ori o bomboană păstrată în hartia maronie de pe vremea aceea.
    Dar nici eu nu mă lăsam, eram mic, dar mai ales eram "oț" și unde era rost de ceva dulce ori de mâncare, țop și eu, că de, eram copil. Și uite așa ajunsesem ca prin toți vecinii să am câte o mamă: mama Dița, mama Lucia și cine mai știe câte or mai fi fost.
    Pe la mama Dița ajungeam cel mai des, stătea peste drum de casa noastră, o găseam mai meru în fața fânarului la umbră stând pe scăunel și robotind câte ceva, dar primul lucru era ca să mă uit printre ulucile gardului de la grădină și să văd dacă prietenul meu frumos și cuminte era acasă. Nu e, pupa-tear maica, zicea mama Dița, e nentu Ion cu el la deal. Dezamăgit plecam acasă, dar nu dura prea mult timp și mă întorceam, mai ales când simțeam miros de mâncare.
    Treaba cu mâncatul prin vecini nu era pe placul celor de acasă, ziceau că nu este frumos, dar în fața poftei de mâncare pierdeam orice urmă de rușine. Mama Dița taman ce răsturnase mămăliga și cu ligura mai aduna ce rămăsese pe tuci, ăla era brabetele. Mânca-tear maica, dă dosu până colea în grădină și rupe o mână dă foi dă ceapă până se încălzește mâncarea și stai colea pă scăunel. Bucurie mare pe mine, nu trebuia să îmi spună de două ori, uitasem și de prietenul meu cu urechile mari, măgarul bătrân și cuminte care se bucura doar când mă vedea.
    Ațîțat de mirosul mancării de cartofi, abia ce mama Dița pusese tigaia pe masă că am și rupt repede un dumicat din brabetele de mămăligă și am întins în tigaie, văzusem mancarea puțin încrețită pe deasupra și crezând că este rece am pățit la fel ca în Moromeții cu fasolea la câmp, ce să mai zic, nici nu am mai mestecat că era fierbinte și am înghițit dumicatul întreg că mă fripsesem la limbă...

Komentáře • 26

  • @LS-fs6nc
    @LS-fs6nc Před rokem +1

    mmm...delicios! 💗 in loc de patrunjel,bunica mea punea marar si la mancarea de cartofi,si la salata de castraveti cu usturoi.si asa pun si eu... 🙂

    •  Před rokem +1

      Bunica punea pătrunjel, mama punea mărar, erau delicioase în ambele cazuri, acum și noi pregătim mancarea de cartofi când cu pătrunjel, când cu mărar, dar salata de castraveți cu usturoi merge perfect cu puțin mărar 👍❤🙋‍♂️

  • @MrZarzavaty
    @MrZarzavaty Před 2 lety +3

    Bunicile noastre reușeau să facă cu foarte puține ingrediente mâncare grozavă!

    •  Před 2 lety +1

      Simplitate și gust aproape din nimic...

  • @silviafarcas9874
    @silviafarcas9874 Před rokem +1

    Foarte buna reteta!

    •  Před rokem

      Sărut mâna 🙏💐

  • @mariatiterlea1967
    @mariatiterlea1967 Před rokem

    Super Mulțumesc frumos!

    •  Před rokem

      Sărut mâna, cu mare drag 💐

  • @dragosniculescu5380
    @dragosniculescu5380 Před rokem

    Felicitari si multumiri! O reteta minunata! Sanatate si succes si pe mai departe, cu preparate la fel de gustoase si simple, autentice!

    •  Před rokem

      Mulțumesc frumos pentru vizita și aprecieri, sper ca să vă putem oferi și pe viitor câte ceva din preparatele copilăriei și nu numai. Vă salut și vă doresc multă sănătate și fericire alături de cei dragi sufletului 👍🤝

    • @dragosniculescu5380
      @dragosniculescu5380 Před rokem

      Cu multa bucurie, nostalgie, pretuire si interes... Va multumesc foarte mult pentru efort si pentru caldele Dumneavoastra urari si va urez, la rindul meu, sanatate, un an spornic, liniste si multumire sufleteasca! Sa ne ajute bunul Dumnezeu!

    •  Před rokem

      🙋‍♂️🤝🙏

  • @madmada2579
    @madmada2579 Před rokem

    Nemaipomenita .
    Am incercat o

    •  Před rokem

      Mulțumesc frumos 🙋‍♂️💐

  • @relaxingmindrealm9975
    @relaxingmindrealm9975 Před 2 lety

    Yummy 😋

  • @extra2743
    @extra2743 Před rokem

    Bine atunci,m-apuc de treaba ,o sa iasa ceva .

    •  Před rokem

      Succes 👍🙋‍♂️

  • @realfood3670
    @realfood3670 Před rokem

    Ce condimente sau folosit

    •  Před rokem

      Pentru un gust mai deosebit noi folosim vegeta naturale, un produs cumpărat din Germania, dar nu este obligatoriu, se poate pregăti și fără așa cum ne făceau bunicii noștri ❤❤❤

    • @realfood3670
      @realfood3670 Před rokem +2

      @ ok îmi placea mai simpla fără Germania etc

  • @wu-layunysoul6348
    @wu-layunysoul6348 Před rokem

    Tin minte ca punea si o foaie de dafin....

    •  Před rokem

      Nu am încercat, dar în mod sigur nu-i ceva rău 👍🙋‍♂️

    • @wu-layunysoul6348
      @wu-layunysoul6348 Před rokem

      @ eu mereu o gaseam in mancare si aminteam bunicii ca a uitat o acolo si imi zicea asa duios...puiu mamii sa nu o papi ca ea doar da aroma...🙂😔

    •  Před rokem

      Amintiri care răscolesc, rămase în sertărașul secret al sufletului ❤

    • @wu-layunysoul6348
      @wu-layunysoul6348 Před rokem +1

      @ pai daca r fi sa mi aduc aminte cate bunatati facea ...va dau idei...mai facea macaroane cu nuca ....erau prea bune....bduinca de gris cu lapte o delicatese ...desi foarte simplu de facut...gutui coapte....pfff mai ales ca e sezonu lor acu...gogosi cu gem de prune....offf mi e tare dor de ea....si de bunatatea si blandetea ei cat despre mancare....n o sa mai am ocazia sa mananc mancarea aia ...fiindca doar ea stia secretul gustului

    •  Před rokem

      Adevărat, secretul gustului a rămas acolo, pentru că era mâncare făcută cu suflet...