Malanca este denumirea slavă dată cetelor care merg cu uratul în ajunul Anului Nou pe stil Vechi.

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 12. 09. 2024
  • Malanca este denumirea slavă dată cetelor care merg cu uratul în ajunul Anului Nou pe stil Vechi şi este un obicei străvechi practicat în unele zone din Moldova de Nord şi Bucovina.
    Alaiul de urători îmbracă un flăcău în haine femeieşti, numită Malanca, şi pornesc pe la casele gospodarilor cu urări.
    Acestea pot fi o colindă sau un joc dramatic, iar scenariul diferă de la o localitate la alta. Specificul acestei tradiţii constă în costumele multicolore şi jocul personajelor antropomorfe: fie că e vorba de capră, fie că e ursul cum e în cazul tinerilor din satul Roşa din Cernăuţi.
    Tradiţia spune că, în gospodăriile unde se merge cu Malanca, casele sunt curăţate de duhurile rele şi vor avea belşug tot anul.
    „Malanca conduc al doilea an, organizez. obiceiul este de la strămoși. suntem prieteni. 15 oameni si suntem bucuroși că am făcut Malanca în acest timp greu.
    Obiceiurile le am de la tatăl meu şi îmi place că şi pe mine mă vizitează Malanca”, declară oamenii.
    După ce malancarii şi-au încheiat sceneta, gazdele şi tot alaiul încing o horă.
    Urmăriți-ne aici:
    ► Facebook - / partiduldemo. .
    ► Tik Tok - / vasilecostiuc. .
    ► Instagram - / vasile.cost. .
    ► Odnoklassniki - ok.ru/profile/...
    ► Pentru donații - pda.md/doneaza/
    / vasilecostiuc

Komentáře • 5