Gârda de Sus |Toamna în APUSENI

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 25. 08. 2024
  • Gârda de Sus | Alba // Munții Apuseni
    📌𝗔𝗧𝗥𝗔𝗖𝗧𝗜𝗜 𝗧𝗨𝗥𝗜𝗦𝗧𝗜𝗖𝗘 ce o să descoperiți în acest video:
    📍 Ghețarul de la Scărișoara
    ▶Peștera Scărișoara sau Ghețarul de la Scărișoara adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România.
    ▶De aici îi vine și numele de „ghețar” iar „Scărișoara” provine de la comuna Scărișoara situată 16 km mai jos, de care aparținea administrativ în vremea când a fost numită astfel.
    ▶Acum aparține comunei Gârda de Sus
    📍 Poiansa Călineasa
    ▶Este refugiul pitoresc al moţilor
    ▶În Apuseni, la cota 1.400, se află un loc feeric, cunoscut până nu demult doar de moţi, locuitorii mândri ai acestui ţinut.
    ▶Poiana Călineasa este reşedinţa de vară a locuitorilor de pe cursul Arieşului Mare şi se află pe teritoriul comunei Gârda de Sus, pe culmile masivului Bihor.
    ▶În lunile aprilie şi mai, oamenii din satele Gheţari, Casa de Piatră, Hănăşeşti, Poiana Horea, Ocoale şi Stânişoara pornesc cu animalele spre Poiana Călineasa.
    ▶Cei care rămân în sate peste vară au misiunea de a cosi şi de a strânge fânul care va fi principala hrană pentru animale pe timpul iernii
    📍 Cheile Ordâncușei
    ▶Cheile Ordâncușei alcătuiesc o arie protejată de interes național.
    ▶Rezervația naturală inclusă în Parcul Natural Apuseni.
    ▶Aria protejată suprapusă sitului Natura 2000 - Munții Apuseni-Vlădeasa ▶cuprinde numeroase grote si peșteri, dintre acestea cea mai importantă fiind Peștera Poarta lui Ionele.
    ▶Pe suprafața teritorială a cheilor se găsește și un pod natural.
    ▶Prin Cheile Ordancușei trece unul dintre numeroasele marcaje turistice care duc la Ghețarul Scărișoara.
    #Apuseni #GhetarScarisoara #Ghetar #GardaDeSus #MuntiiApuseni

Komentáře • 3

  • @tiberiu981
    @tiberiu981 Před 9 měsíci +1

    👍 Avem o Țară foarte frumoasă 👍

  • @DoralintVladis
    @DoralintVladis Před 9 měsíci

    Superb intru totul! Multumiri!!

  • @elenaspaniol9695
    @elenaspaniol9695 Před měsícem

    GARDA DE SUS
    LOCALITATEA UNDE S-A NASCUT
    🌲 AVRAM IANCU 🌲
    CRAIUL MUNTILOR APUSENI ❤️‍🔥
    🌲🐺❤️‍🔥🦅🌲