Adio cozi la returnat sticle SGR! Dispozitivul în care pot fi reciclate toate la un loc

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 12. 09. 2024
  • Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), implementat recent în România, al doilea ca mărime din UE după Germania, continuă să se dezvolte zi de zi. Recent, a fost instalat în țara noastră primul dispozitiv care poate prelua ambalajele cu garanție în amestec, adică la grămadă, fără a mai fi nevoie de a introduce produsele reciclabile separat, unul câte unul.
    MediaFLUX a luat parte la marele eveniment care s-a bucurat și de prezența CEO-ului ReturRO, Gemma Webb, acolo unde am discutat cu toate personajele cheie implicate într-un viitor mai sustenabil al țării noastre prin cele mai noi tehnologii de colectare și reciclare într-o economie circulară performantă.
    Primul astfel de dispozitiv din România a fost amplasat la Carrefour Orhideea din București, acolo unde oamenii pot introduce în aparat până la 200 de sticle de plastic și doze de aluminiu de 500 de ml care vor fi sortate și selectate la grămadă, în final utilizatorul primind direct bonul cu suma care i se datorează. Trebuie precizat însă că sticlele din sticlă vor fi introduse separat, în fanta de lângă, acolo unde acestea vor fi sparte.

Komentáře • 5

  • @gelulacusta296
    @gelulacusta296 Před 4 měsíci +1

    Trebuiesc și cele fara eticheta reciclate

  • @xalapang
    @xalapang Před 16 dny

    faceti masinarii si pentru PETari, aia care vin cu carutzele cu saci de stai ore in sir dupa ei
    sunt 10.000 de puncte de vinzare si 100 de puncte de preluare, nu mai monopolizati returnarea doar la marii vinzatori, puneti-le la colt de strada.

  • @gelulacusta296
    @gelulacusta296 Před 4 měsíci +2

    E ok dar ce facem cu ambalajele din sticla unde le predam?

    • @mediafluxro
      @mediafluxro  Před 4 měsíci +1

      In acelasi aparat, are un spatiu separat, fix langa, pentru sticle de sticla.