🎙 Un secol de înțelepciune: lelea VIORICA CURTUȘAN (99 de ani) din comuna TÂRLIȘUA. jud. BN (🆕2023)

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 6. 04. 2023
  • ✍🏼️ Cât de trainică și tămăduitoare să fie dragostea lui Dumnezeu, așa în cât să fie rostită și după un secol de viață? Cât de încăpător să fie sufletul omului în cât să cuprindă printre zidurile sale atâta bunătate? Răspunsurile sunt într-atât de simple, o simplitate greu de înțeles.
    🎙 Lelea VIORICA CURTUȘAN nu a stăpânit lumea, ci a fost martora stăpânirii sale. A trăit cuminte și trainic, în strânsă comuniune cu Dumnezeu. Iată, dintre toate, secretul vieții.
    👣 În final, nu bogățiile pământene vor fi însemnate, nu vor aduce alinare și tămăduire pentru anii din urmă și nu vor putea clădi trepte destoinice către Împărăția Cerurilor. În final, sufletul îmbibat în dragoste și recunoștință va sporii pașii firii spre casa veșnică.
    📌 Urmărim, deci, învățăturile adunate de lelea VIORICA CURTUȘAN (99 de ani) din comuna TÂRLIȘUA, județul Bistrița-Năsăud, în cei aproape 100 de ani de viețuire.
    🙏 Poate cea mai dulce învățătură de până acum care ne readuce în minte și suflet, reala menire a leatului.
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    Mă poți susține prin / You can support me by:
    1. PayPal: paypal.me/ciuntereiiosif
    2. Cont IBAN: RO37BRDE130SV30047921300 - Ciunterei Iosif
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    ✔️ Contact/colaborări: ciuntereiiosif@gmail.com
    ✔️ Dacă doriți să fiți la curent cu toate postările - vă invit să apăsați pe butonul #Subscribe / #Abonare al acestui canal -‪@CuIosifPeCoclauri‬
    ✔️ Pe #Facebook ne găsiți accesând link-ul: / cuiosifpecoclauri
    ✔️ #Instagram: / cuiosifpecoclauri
    🎬 Realizator: Iosif CIUNTEREI
    👉🏻 O producție #CuIosifPeCoclauri 👈🏻
    - Aprilie, 2023 -
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    *Orice încărcare neautorizată al acestui videoclip este ilegal și poate fi raportat imediat.

Komentáře • 185

  • @CuIosifPeCoclauri
    @CuIosifPeCoclauri  Před rokem +23

    📌 Abonează-te ACUM pentru noutăți AICI:
    👉 czcams.com/users/IosifCiunterei 👈

    • @susanagarda1190
      @susanagarda1190 Před rokem

      Te urmarim din spania de15ani 💞💞💞

    • @vasilicagrecu4027
      @vasilicagrecu4027 Před rokem +2

      Continuarea ,,, Am spus cînd Dom.Parinte ne-a pus cununia pe cap,, atunci am jurat credință cu Soțul meu pină moartea ne va despărți.Asa să îmi ajute Dumnezeu să pot duce juramintul pină la mormânt . AMIN 😪🌅🌈☀️🌿⛪🙏🕯️🥰💐🌹🧑‍🍼👪🤱⛪🙏🌹🌹🌹🌹

    • @sandabalaianu3920
      @sandabalaianu3920 Před rokem +1

      HRISTOS a ÎNVIAT ! Mulțumim ,din inimă ! Rari sînt acești oameni , aceste : SUFLETE ,COMORI , TEZAURE UMANE ! ÎNGERI PE PĂMÂNT ! MULȚUMIM : DOMNIȘORULUI IOSIF ,PENTRU ACESTE VIDEOCLIPURI ,ÎNREGISTRĂRI DUMNEZEEȘTI !

    • @sandabalaianu3920
      @sandabalaianu3920 Před rokem

      CREDINȚA IN BUNUL DUMNEZEU A AJUTAT O .PÎNĂ LA ACEASTĂ VÂRSTĂ ! BUNĂTATEA , MILOSTENIA, IUBIREA DE APROAPELE !

    • @sandabalaianu3920
      @sandabalaianu3920 Před rokem

      Cit este de : FRUMOASĂ ,ROZIOARĂ , LUMINOASĂ.!

  • @tatianacucuietu1707
    @tatianacucuietu1707 Před rokem +87

    O generație de aur cu 4 clase, dar câte înțelepciune, dragoste, credință și minte luminată la cei 99de ani. Dumnezeu să vă binecuvânteze cu multă multă sănătate să ajungeți la 100 de ani cu Doamne ajută Lele Viorica.

  • @gabrielamaramures289
    @gabrielamaramures289 Před rokem +7

    Sărut mâinile, dragă Bunicuță! Fericiți copiii si nepotii care se pot bucura, avându- te ! Multă sănătate și seninătate !

  • @bucsavasile725
    @bucsavasile725 Před rokem +7

    Cîtă scumpete de femeie !
    Ție drag să o asculț !
    Dumnezeu sa-i dea Mîntuirea !

  • @antoniamacabeu2490
    @antoniamacabeu2490 Před rokem +30

    Cîtă credință!!! Este un model, să țină post la 100 de ani! Dînsa spulberă neadevărul că te îmbolnăvești dacă ți post, iată a ajuns la această vîrstă și muncind. Sărut mîna lele Viorica! ❤

  • @paulbugariu3329
    @paulbugariu3329 Před rokem +21

    Parca o aud pe bunica mea(din pacate nu mai este,sa dus la ceruri)dar cand o vad pe aceasta batranica imi aduc aminte cu drag de ea.Oameni simpli și întelepti

  • @mitianaflueratoru2519
    @mitianaflueratoru2519 Před rokem +44

    Sa dea Dumnezeu sa ajungă la 100 ani! Sănătate pentru această strabunica înțeleaptă!

  • @danieladaniela9034
    @danieladaniela9034 Před rokem +52

    Cata lumina de la Dumnezeu are aceasta minunata bunica ❤

  • @ion.4052
    @ion.4052 Před rokem +32

    SALUT ROMANIA!!!
    Pe matusica asta o doresc sa o numesc :
    MAMA Romaniei...Dumneata, foarte tare seamanezi cu maicuta mea, basarabeanca
    AnastasiaTalpis,Dumnezeu sa o ierte. Maicuta, mea in anul asta tot implineste o 100 de ani, la 20 decembrie2023.
    Doresc matusica-i muli ani INAINTE!
    Va urmaresc cu mare drag din Russia, or. Tula, 180km de Moscova.
    NUMAI BINE LA TOTI ROMANII DE PRETUTINDENI!

  • @saroltasarolta3367
    @saroltasarolta3367 Před rokem +8

    Aceasta femeie a trait in credinta!Toata lumina si intelepciunea o are de la Dumnezeu!Domnul sa va binecuvinteze sa va ajute sa faceti 100 de ani!Asa este totul trebuie sa multumim bunica este bine ingrijita bravo familiei este super desteapta!Doamne ajuta!

  • @simonaelenasilvas415
    @simonaelenasilvas415 Před rokem +13

    Dumnezeu să o binecuvinteze pe bunicuță câte zile are pe pământ !
    Are o gândire limpede !❤🙏

  • @miruna6338
    @miruna6338 Před rokem +10

    "Să-ți porți cinstea și omenia!"Ce frumos vorbește bunicuța înțeleaptă !Să-i dea bunul Dumnezeu sănătate!

  • @stelianakeresztes1072
    @stelianakeresztes1072 Před rokem +38

    Multă sănătate bunica Viorica! Felicitări Iosif pentru frumoasa emisiune! Succes și Multă sănătate în continuare !

  • @Inspirationwords
    @Inspirationwords Před rokem +13

    🙏 câtă înțelepciune Dumnezeiască. Am indragit-o din prima clipa 😍, multumesc din inima ca redescoperiți pentru noi, asa comori de oameni. Doamne-ajută!

  • @radastanciu105
    @radastanciu105 Před rokem +5

    Lelea Viorica ...Dumnezeu te iubeşte pentru că L-ai acceptat pe Fiul LUI ca Mîntuitor şi prețuieşti jertfa Mîntuitoare prin care ne-a dat viața veşnică prin credința care ne-a dat-o tot prin îndurarea Lui.SLAVA LUI DUMNEZEU ..TATĂL FIULşi DUHUL SFÎNT.amin!

  • @petronelasulincean6387
    @petronelasulincean6387 Před rokem +8

    Cu voia lui Dumnezeu ,vrem sa vă vedem împreună cu Lelea Viorica la 100 de ani!Doamne ajută ❤

  • @adrianahalmi3337
    @adrianahalmi3337 Před rokem +14

    Vai draga Iosif si probabil sotia ta in spatele filmarii… cita bucurie aduceti voi in inima oamenilor astia batrini… ce bucurie pe inima maicute batrine… istoria noastra a Romaniei sta in aceste suflete batrineati, toti au o poveasta de viata, toti au o indurare in trecut… si toti au o bucurie cind li se deschide usile cei care le trec pragul… ce minune de oameni, aur, diamante, care vor pleca si ingroapa istoria cu ei❤️😘❤️😘

  • @reinholdzakel3170
    @reinholdzakel3170 Před rokem +7

    MULTI ANI INAINTE CU SANATATE ! DUMNEZEU SA VA BINECUVINTEZE SA-L IUBITI PE EL !

  • @adinabuzatu2429
    @adinabuzatu2429 Před rokem +18

    Doamne, în viața asta rar am văzut așa comoară 🤗💞🌺😘💖

  • @lorenacroitoru6128
    @lorenacroitoru6128 Před 11 měsíci +2

    PE umerii unor asemenea bătrâni cinstiți si credincioși stă ROMÂNIA; prin INDURAREA DOMNULUI SI RUGĂCIUNILE acestor STÂLPI DE CREDINȚĂ, CURĂȚIE SI FRUMOS SUFLETESC .
    MULTUMIM DOAMNE PENTRU ACEASTĂ GENERAȚIE CURATĂ SI CU FRICĂ DE DUMNEZEU 🙏🙏🙏
    BINECUVINTEAZ- O DOAMNE DUMNEZEULE 🙏🙏🙏🌹✝️🌹

  • @corneliastan6780
    @corneliastan6780 Před rokem +25

    Un VEAC de înțelepciune!!!!Lelea Viorica să vă dea Bunul Dumnezeu sănătate să ajungeți 100 și .....cu respect 👏👏👏👍💯‼️

  • @praisegod7608
    @praisegod7608 Před rokem +4

    Dnul so binecuvinteze pe toate directiile ,Amin !

  • @user-jk3hk9hc1k
    @user-jk3hk9hc1k Před rokem +1

    Multă sănătate, zile ușoare, D-zeu să vă păzească de necazuri! Iosif, Doamne ajuta!

  • @ancacostea6974
    @ancacostea6974 Před rokem +1

    Oameni simpli și luminoși!Înțelepciune cât un munte!Multă sănătate!

  • @mariaciugudean1848
    @mariaciugudean1848 Před rokem +6

    Nu ai cum să nu asculți aceste vorbe frumoase spuse cu drag dar și cu amărăciune de această bunică, cu toate că nu arată de vârsta ce o are.ZILE SENINE ȘI SĂNĂTATE MULTA ❤❤❤❤❤.

  • @carmenpetrut6381
    @carmenpetrut6381 Před rokem +5

    Plăcută bãbuța! Plinã de energie si cu logicã in gândire!
    Deci a putut sã ținã 45 de zile post? Bravo doamnei!

  • @carmenonea3800
    @carmenonea3800 Před rokem +13

    Asa cum a spus Lelea Viorica sensul vietii este sa umblam cu Dumnzeu si sa-l bucuram cu dragostea noastra de viata. Ce clar graieste ca o apa de izvor! Va multumim pentru acest video minunat!!

  • @danibumb6695
    @danibumb6695 Před rokem +18

    Cuvintele sunt puține.
    Emblema filmărilor tale Iosif, este aceasta comoara de Bunicuta! ❤️
    Te felicit din suflet.

  • @adevarul2616
    @adevarul2616 Před rokem +12

    Iosife, atit de bine mă liniștesc și mă recreez când mă uit la asemenea filmări.
    Parcă trăiesc vremurile de altă dată cind eram copil.
    DUMNEZEU SĂ VĂ BINECUVÂNTEZE.

  • @valentinamitrache4349
    @valentinamitrache4349 Před rokem +12

    Înainte așa erau bătrânii noștri, asemenea bunica mea ,cu frică și mare credință în Dumnezeu!Frumos.Sănătate !

  • @TheBrasoveanu
    @TheBrasoveanu Před rokem +18

    Cata dreptate are bunica. sanatate multa sa aveti ,bunica

  • @AnaAna-ei5qg
    @AnaAna-ei5qg Před rokem +9

    O frumoasa "predica" despre mântuirea sufletului! O lecție de viață! (pentru tineretul nostru depresiv) Pentru purtarea Crucii sa va randuiasca Dumnezeu, mântuire, un colțișor de RAI, pace și bucurii aici și vecii nesfârșit! 🙏 🤗

  • @emiliamilicacaliciu4638
    @emiliamilicacaliciu4638 Před rokem +8

    Multă sănătate pentru bunica Viorica ,să o țină Bunul Dumnezeu așa până va pleca la cer .Un exemplu de bunătate ,iubire ,credință și multa dragoste ptr.oameni .Bunul Dumnezeu și Măicuța Sfânta să te aibă in grija ,bunică Viorica ! Te iubesc !❤

  • @lucretiabunculet2051
    @lucretiabunculet2051 Před rokem +20

    Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va dea multa sanatate pina in ultima zi.Bine ar fi sa fie toti oamenii cu credinta in Dumnezeu asa ca bunica.❤❤❤❤

  • @laurazamfirescu4654
    @laurazamfirescu4654 Před rokem +8

    Bunul Dumnezeu sa o binecuvanteze cu binecuvantari ceresti si sanatate si protectie!Amin Multumim ptr.aceste minunate clipe traite cu oameni minunati si respect !

  • @vasilicagrecu4027
    @vasilicagrecu4027 Před rokem +7

    Slăvit să fie Domnu Isus Hristos în vecii vecilor Amin Iosife te urmăresc pe Tv .Dar acum te-am găsit și Mulțumesc Domnului.Tineo tot așa.🕯️⛪🌿🙏🌅🌈☀️😪💐💐💓❤️🙏🌿🌿🤱👪🧑‍🍼🦅⛪🙏😊😊😊

  • @mioara2412
    @mioara2412 Před rokem +7

    Domnul sa te binecuvânteze si sa te întărească pe mai departe Bunicuţa dragă! 🙏❤

  • @valicocs8919
    @valicocs8919 Před rokem +11

    Cu mare drag v-am ascultat povestea de viață, lele Viorica. Dumnezeu să vă țină sănătoasă și așteptăm aniversarea celor 💯 de ani iar d-șorul Iosif să ne facă bucuria de a vă revedea !❤

  • @viodurcau20
    @viodurcau20 Před rokem +7

    Dumneze sa va dea sanatate incontinuare !!

  • @dorinagiurge6294
    @dorinagiurge6294 Před rokem +13

    Doamne ce persoana minunată ❤

  • @lauramurariu-je3pu
    @lauramurariu-je3pu Před rokem +6

    Dumnezeu să vă binecuvinteze cu multa sănătate să vă puneți încrederea în Domnul nostru Isus Amin🙏🙏🙏🙏🙏🙏🌟🌟💥💥❤️❤️❤️❤️🫢

  • @nataliapopescu6365
    @nataliapopescu6365 Před rokem +7

    Domnul sā te binecuvinteze bunicutā, sānātate multā...

  • @allgood4318
    @allgood4318 Před rokem +9

    Bună seara,dragă Iosif! N am crezut că mai există bătrâni în zilele de azi,cu o minte așa de ageră la așa vârstă înaintată!!!

  • @nihilsinedeo6907
    @nihilsinedeo6907 Před rokem +5

    Cu adevărat Pildă Vie! Dumnezeu să o binecuvânteze și pe noi să ne cerceteze Sfânta Înțelepciune dată ei de Sus!

  • @stativamirela1258
    @stativamirela1258 Před rokem +8

    Vai cită bucurie mi ati adus in suflet!Multumesc!Sarut mina Bunicuța. Domnul să va bucure cu bucurii cerești. Multa înțelepciune ați adunat în viață.Ati citit mult,v ati rugat mult,e f important.Slava LUI DUMNEZEU pt toate!

  • @nicoletagrigore1725
    @nicoletagrigore1725 Před rokem +8

    Doamne ce bunică minunată cîtă luciditate şi bunătate are.O mare plăcere să o asculți îi doresc să îi dea bunul Dumnezeu multă sănătate şi putere pînă la sfîrşitul vieții.😙💗

  • @marianaburzo7021
    @marianaburzo7021 Před rokem +6

    Bunul să aibă grijă de dumneavoastră ❤🎉

  • @abiviv3061
    @abiviv3061 Před rokem +3

    Mie dor de mama mea mie dor s-o vad, cântecul mamei îmi răsună-n amintiri, mie dor de mama mea, mmie dor s-o vad, cine-mi va da zâmbetul mamei înapoi...? 😢

  • @aurelrostas1246
    @aurelrostas1246 Před 11 měsíci

    DOMNUL SA BINECUVINTEZE BUNICUTA. CU MAREA DRAGOSTE A LUI DOMNUL IISUS HRISTOS AMIN

  • @PasiiTaceri-kr7iw
    @PasiiTaceri-kr7iw Před 4 měsíci

    Dulci dulci frumoase placute binecuvintari prin Duhul Sfint, in dragostea lui Dumnezeu , tuturor Parintilor frumosi iubiti de dulcele isus. Amin

  • @dorinagiurge6294
    @dorinagiurge6294 Před rokem +9

    Doamne Isuse mai ține acest suflet minunat daca este dupa Voia Ta m-ai dăi viață să poată trece pragul 100de anii...❤🙏împlinește-i Tată Ceresc această minunată dorință 🤗

  • @andreeastfara3699
    @andreeastfara3699 Před rokem +10

    99 de ani❤ înțelepciune,credință, iubire, puritate cât adevăr și dragoste are in suflet ❤

  • @domnitaionasa8945
    @domnitaionasa8945 Před rokem +9

    Va sarut mâna Lelea Voirica, Bunul Dumnezeu si Maica Domnului v-a inzestrat cu multa înțelepciune, va doresc multă sănătate!Mult respect !

  • @tautgeorgeta438
    @tautgeorgeta438 Před rokem +12

    ❤tanuca scumpa,o femeie minunata

  • @lucretiabunculet2051
    @lucretiabunculet2051 Před rokem +14

    Ma bucur domnu Iosiv ca ati ajuns si pe coclaurile noastre❤

  • @mariadumuta3682
    @mariadumuta3682 Před rokem +11

    Multa sanatate sa va dea Dumnezeu!❤️

  • @alyn766
    @alyn766 Před rokem +3

    Doamne, cât de limpede gândește și vorbește la aproape 100 de ani.Mai rar așa bătrâni!!!

  • @mihailvoinea562
    @mihailvoinea562 Před rokem +13

    Educația a fost, iar acum nu mai e ce-a fost...!!!

    • @doinabosca5068
      @doinabosca5068 Před rokem +1

      Respect pentru lelea Viorica și pentru toți bătrânii noștri.
      Felicitări pentru emisiunile dumneavoastră.

  • @mariapotirniche8255
    @mariapotirniche8255 Před rokem +3

    Ce frumos .Dacă am fi asa toți Dumnezeu ar mai tine lumea .

  • @cameliaochisor5094
    @cameliaochisor5094 Před rokem +8

    TOT RESPECTUL TINERE PTR TOT CE POSTEZI DOMNUL FIE CU TINE ȘI TOATĂ FAM DOMNIEI TALE 💯💯💯👏👏👏💥💥💥

  • @narcisagarofita9006
    @narcisagarofita9006 Před rokem +1

    Doamne cita înțelepciune, Dumnezeu sa o binecuvinteze

  • @mariapopa2641
    @mariapopa2641 Před rokem +8

    O DOMNUL IISUS SA VA BINECUVINTEZE!!!!!

  • @ramonalung7406
    @ramonalung7406 Před rokem +7

    Dumnezeu sa te binecuvanteze,o femeia înțeleapta și recunoscătoare lui Dumnezeu ,prin care avem viața și sănătate și ori el sunt posibile toate lucrurile.

  • @lascuaurelia1153
    @lascuaurelia1153 Před rokem +8

    Așa oameni nu se mai nasc să trăiască 100 de ani. Sa trăiască 100 și mai bine daca se poate bunicuța simpatică.

  • @emiliapetcu4776
    @emiliapetcu4776 Před rokem +5

    Felicitari Iosif! Minunata bunica. Sa fim sanatosi si sa invatam caci iubirea de apripele nostru si de dumnezeu umple sufletul omului de bucurie si fericire. Doamne ajuta!

  • @CrocoTosca
    @CrocoTosca Před rokem +5

    Maicuta ce minunata sinteti, ce cuvinte minunate aveti, ce credincioasa sinteti Domnul Isus sa va binecuvinteze cu viata vesnica.

  • @liapinciuc9968
    @liapinciuc9968 Před rokem +9

    Din MADRID vă urmărim cu INTERES mulțumim vă IUBIM și ne-ai învățat multe lucruri faine ❤ Lele 👑Viorica ❤ești 🙏 Binecuvântată de DUMNEZEU 🙏🏡🌲🇷🇴 să ne vedem toți, impreună la 100 💐⚘🌻de ani 🙏💐⚘🌻 Fiul lui DUMNEZEU miluește pe Lelea Voinică

  • @horhogeavalentina3930
    @horhogeavalentina3930 Před rokem +5

    Doamne, cata credinta, cata frumusete de suflet!!! M-a cutremurat! Fiti binecuvantati! ❤

  • @joyemma1945
    @joyemma1945 Před rokem +8

    Doamne ce fericire mia adus an suflet bunicuta.mama mea ar fi trebuit sa abia 92 anu asta dar Dzeu a vruto la el.Multumesc draga Iosif pt acest reportaj cu asa minunata mama.bunicuta.strabunica .Sai dea domnu sanatate si viata lunga

  • @marinagondos728
    @marinagondos728 Před rokem +5

    Mulțumim din suflet pentru aceste oportunități. Va salutam cu drag și respect!

  • @mariamdd8564
    @mariamdd8564 Před rokem +2

    Ce minte limpede! Multa sanatate, lele Viorica!

  • @elisabetachirita2721
    @elisabetachirita2721 Před 7 měsíci

    Oameni de generația lor ne mai țin și ne au ținut OAMENI DE AUR ...❤❤❤❤❤SĂNĂTATE MULTA MAMAITA ❤❤❤❤ TE IUBIM DIN GRECIA ❤❤❤❤❤

  • @elenachistruga9785
    @elenachistruga9785 Před rokem +2

    Sanatate si multi ani bunicuta buna,sa-si aminteasca de dvs oamenii care va pretuiesc.

  • @andreeapenaviliman4527
    @andreeapenaviliman4527 Před rokem +6

    ❤❤❤❤❤Lelea Viorica -un om de de excepţie şi foarte puternic !Like !ADELA WOLT din București ❤❤❤❤❤

  • @otiliacioara5598
    @otiliacioara5598 Před rokem +3

    Sai de Dumnezeu multa sănătate la aceasta femeie LA o 100. De ani nu sa pierde vorbeste foarte frumos .Asa ceva mai rar Felicitările mele din franfurt 👍❤️❤️❤️⚘️⚘️⚘️

  • @filaretapintilie9929
    @filaretapintilie9929 Před rokem +3

    Dumnezeu să vă binecuvânteze cu viață lungă. 🙏♥️😪

  • @claudiamercean8702
    @claudiamercean8702 Před rokem +3

    Foarte lucidă pentru anii dumneaei! Multă sănătate bunica draga!

  • @cameliacretu6785
    @cameliacretu6785 Před rokem +8

    ❤ Sa ai viata usoara si plecare lina ,cand va veni timpul ! Mare lucru sa ai mintea limpede la varsta asta. Respect si admiratie Maicuța !

  • @raianamariana3338
    @raianamariana3338 Před rokem +4

    Din păcate,sunt pe cale de dispariție,aceste persoane minunate,noi macar am apucat sa le cunoaștem,sa putem lua niste povețe,restul generațiilor ,de faliți ,îmi pare rau ,dar acesta este purul adevăr.Multi ani înainte bunica draga🎉🎉🎉❤❤❤

  • @queenofvampiresq
    @queenofvampiresq Před rokem +5

    Domnisorule iosif ,ce emisiuni frumoase si pretioase realizezi.
    Sa ai sănătate 100 de ani sa faci

    • @UserulFaraNume2023
      @UserulFaraNume2023 Před rokem

      ALINA , VESNICIA s-a născut la sat ! Iar Codru-i frate cu românul ! 🙏🙏🙏

  • @valentinapeneslazar2040
    @valentinapeneslazar2040 Před rokem +4

    Multă sănătate bunicii Viorica,felicitări DN Iosif,multa sănătate,și succes la cât mai multe emisiuni!

  • @iulianamorosanu7230
    @iulianamorosanu7230 Před rokem +5

    Tante viorica la multi Ani felicitari

  • @virginahoroba8237
    @virginahoroba8237 Před rokem +4

    Multă sănătate Lele Viorică, și bunul Dumnezeu să vă de-a putere a duce bătrîneța cu bine
    Paște fericit și binecuvîntat!

  • @letitiaercsi4577
    @letitiaercsi4577 Před rokem +7

    Domnul sa te binecuvinteze cu sanatate si viata vesnica!

  • @mariamicu3029
    @mariamicu3029 Před rokem +4

    Slăvit sa fie Domnul! mulțumesc pentru predica sărut mana bunica 😇 🙏 😇 🙏 😇 🙏

  • @MaryMary-jo1fi
    @MaryMary-jo1fi Před rokem +6

    Domne ajuta😇😇😇

  • @adrianakazem
    @adrianakazem Před rokem

    Bunul dumnezeu så iti dea sånåtatea si putere Amin Amin Amin???

  • @eugeniasimota9148
    @eugeniasimota9148 Před rokem +5

    Cita vitalitate are bunicuta Viorica !!! Ce femeie minunata, deosebita!!! sarut Mana bunicuta 💋multumesc domnule Iosif, O intilnire minunata,povesti ce merg direct la inima !

  • @user-yl6wk8os5l
    @user-yl6wk8os5l Před 11 měsíci

    Domne ajuta domul sa va binecuvinteze cu cata dragoste vorbeste.

  • @licuta7376
    @licuta7376 Před rokem +6

    ❤👍❤️

  • @GheorgheVisan
    @GheorgheVisan Před 6 měsíci +1

    Respect.din.partea.mea.bunicuta.

  • @popanita6548
    @popanita6548 Před rokem +1

    MULTA MULTA SANATATE SA VA DEA DUMNEZEU CA MERITATI

  • @luciapascar6896
    @luciapascar6896 Před rokem +1

    Acum sant cu polifacultati dar fara minte luminată și omenie ca femeia asta cu 4 clase ! Așa erau generațiile din care venim noi......cu frica și respect de Dumnezeu ,sursa înțelepciunii. !

  • @georgianaburlacu7736
    @georgianaburlacu7736 Před rokem +1

    Ăstia sunt sfintii nostrii, imi amintesc de bunicii mei toti buni, toti sfinti....noi nu stiu de vom fi, sper bine.

  • @mihaelal4853
    @mihaelal4853 Před rokem +8

    Sănătate multă, bunicuță dragă! Dumnezeu să fie în continuare cu dumneavoastră! Adevarate cuvinte ati spus:" e greu să postești pentru că trebuie să taci!"

  • @mihaelagheorghe2029
    @mihaelagheorghe2029 Před rokem +1

    Offf maicuta ve frumos vorbesti te_am. ascultat cu mare drag sa fi sanatate

  • @monicadana8526
    @monicadana8526 Před rokem +7

    Doamne ai dat toata intelepciunea la batranii nostrii. Noi astia mai tineri am invatat multe clase dar, facem multe rele...Unii nu toti , dar, lucrurile nu merg bine deloc... Offf

  • @sorinirinaru9702
    @sorinirinaru9702 Před rokem +4

    Dumnezeu sa va bine cuvanteze ,minunati bunica😊

  • @cristinapopescu9908
    @cristinapopescu9908 Před 11 měsíci

    Sarumana bunica, domnul sa o tina sanatoasa!

  • @viodurcau20
    @viodurcau20 Před rokem +3

    Multumim pentru postare domnu Iosiv !