Despre Smerenie cu Arhimandritul Pimen Costea
Vložit
- čas přidán 26. 12. 2014
- Urmariti in cele ce urmeaza inregistrarea emisiunii "Marturisiri" difuzata pe canalul 1TV Bacau. In cadrul acestei emisiuni Arhimandritul Pimen Costea, duhovnicul Manastirii Buna Vestire situata in satul Tisa-Silvestri, comuna Odobesti, judetul Bacau ne vorbeste despre smerenie.
DOAMNE, DUHUL SMERENIEI , AL RABDARII SI AL DRAGOSTEI ,NU L LUA DELA NOI ROBII TAI ! AMIN !
Foarte înțelepte sunt sfaturile părintelui ! Mi-a plăcut mult expresia : "PREFER O CĂDERE ÎN SMERENIE, DECÂT O BIRUINȚĂ ÎN ORGOLIU !!!" Foarte frumos și foarte interesant ! DE REȚINUT!!!!!
DOAMNE-AJUTĂ !!!
SMERENIA
Smerenia-i o floare rară,
Ce înflorește foarte greu,
Ajută-mă, Sfântă Fecioară,
S-o dobândesc cândva și eu !
Sādeşte-mi-o, te rog, și mie
În sufletu-mi trist și pustiu,
Și-alungă-mi duhul de mândrie,
Cât încă nu e prea târziu !
Să fiu smerită ca și tine,
Cu-adevărat, în tot ce fac,
Să nu mă-nșel tot eu pe mine,
Smerită doar să mă prefac !
Să fiu smerită în purtare,
Să fiu smerită în cuvânt,
Să fiu smerită-n cugetare,
Să fiu smerită-n tot ce sunt !
Să nu mă-nalțe vreo ispită
Să cred că sunt ce nu pot fi,
Să cad, de-un gând viclean rănită,
De unde n-aș putea ieși !
Ajută-mă, Sfântă Fecioară,
Să-nvăț smerită să trăiesc,
Și prin această floare rară
Eu sufletul să-mi mântuiesc !!!
( Ioana Olteanu )
Ioana mai termina cu bazaconiile si pune mina si te mai informeaza daca tot ai acces la internet,vezi ce este fosforul alb....Lumina Sfinta de la Ierusalim- O Teapa de zile mari... czcams.com/video/LSDaqVuP1QM/video.html
Un parinte cu multa intelepciune...Mi-a placut mult!!!! Multumesc!
Cuvânt cu putere multă.Multumesc sfințite Părinte!
Nu mă pot abține să nu mai scriu încă un comentariu ! Îmi cer iertare, dar, pe lângă expresia UNDE AR PUTEA SĂ MAI CADĂ CEL CE E MAI JOS DECÂT TOȚI, și răspunsul părintelui: ȘI-A ANULAT CĂDEREA, care mi-au plăcut foarte mult, am rămas uimită de răspunsul acelei femei simple, din povestirea părintelui Pimen, către acel mare predicator : DACĂ TE-AI FI URCAT CUM TE-AI COBORÂT, TE-AI FI COBORÂT CUM TE-AI URCAT !!!! M-a lăsat fără cuvinte !!!
...................................................
Iarta si cere iertare, iarta si cere iertare, iarta si cere iertare...si Dumnezeu va avea grija de sufletul tau !
Doamne ajuta cuvinte de aur sa trăiți părinte și toți cei care au contribuit la acest interviu
O emisiune plină de înțelepciune!"Un om smerit este ceea ce este" 🤗
Doamne ajuta!.
Doamne ajuta
Fiecare om pe care-l intalnim, fiecare om pe care nu-l intalnim, este un suflet pe care Dumnezeu Ni-l daruieste pentru ca noi sa avem ce iubi, si astfel sa ne putem mantui !
Fiecare om este un Dar de la Dumnezeu pentru mantuirea noastra !
uite ce ati daruieste un suflet cu adevarat iubitor....Lumina Sfinta de la Ierusalim- O Teapa de zile mari... czcams.com/video/LSDaqVuP1QM/video.html
smerenia este renuntarea de sine, lepadarea de sine ca stare sufleteasca permanenta
Eu cred ca smerenia, ca si credinta, sunt Daruri ale lui Dumnezeu. Noi nu trebuie sa ne straduim sa fim smeriti. Noi trebuie doar sa iubim fiecare suflet, sa punem Dragostea asta mai presus de viata noastra, mai presus de voia noastra, sa ne cerem iertare de fiecare data cand gresim aproapelui. Sa ne straduim sa facem Binele, sa cautam a vedea in toate Lucrarea lui Dumnezeu, sa primim toate ca din Mana lui Dumnezeu, sa luptam impotriva ispitelor si a tentatiilor, sa respingem gandurile din care lipseste Dragostea. Sa ne caim de relele facute. Sa iertam din toata inima pe toti si pe toate.
Are intelepciune parintele, multumim lui Dumnezeu !
DIN EVERGHETINOS - DESPRE SMERITA CUGETARE + CARTEA CARE POATE FI CITITA ONLINE GRATUIT, TOATE CELE 4 VOLUME
A LUI AVVA ISAIA
Cine are smerită cugetare, nu are limbă să-l mustre pe vreunul că e nepăsător, sau pe altul că e dispreţuitor, nici ochi nu are să vadă neajunsurile altuia, nici urechi să audă lucruri fără de folos sufletului. Şi nu are treabă cu nimeni în afară de păcatele lui, ci e paşnic cu toţi oamenii, pentru porunca lui Dumnezeu şi nu din vreo prietenie. Dacă cineva mănâncă o dată la şapte zile şi se supune la mari osteneli, dar nu păşeşte pe calea aceasta, zadarnice îi sunt toate ostenelile.
Frate, obişnuieşte-ţi limba să spună „Iartă-mă” şi atunci va veni smerenia peste tine; iubeşte smerenia şi aceasta te va acoperi de păcatele tale.
Nu te lenevi în vreo osteneală; căci osteneala, sărăcia, înstrăinarea, reaua-pătimire şi tăcerea nasc smerenia; iar smerenia iartă toate păcatele. Să ştii că atâta vreme cât omul nu se îngrijeşte de sine însuşi, crede în inima sa că este prieten al lui Dumnezeu; dar dacă se slobozeşte de patimi, se ruşinează să-şi ridice ochii spre cer înaintea lui Dumnezeu, căci atunci se vede pe sine însuşi mult îndepărtat de Dumnezeu.
Un om avea doi robi, pe care i-a trimis la ţarină sa, ca să secere fiecare câte şapte părţi (măsură pentru suprafeţe de teren, determinată de faptul că la capătul ei plugarul se aşeza să se odihnească, înainte de a începe să lucreze partea următoare. Măsura respectivă pare să fi fost destul de mare şi a lucra 7 asemenea părţi într-o zi era un lucru imposibil. ed Periv.) de pământ pe zi. Unul dintre ei şi-a dat toată silinţa să plinească porunca domnului său, dar n-a ajuns să sfârşească, pentru că lucrarea era peste puterea lui. Celălalt, lenevindu-se, şi-a spus: „Cine poate să lucreze atâta în fiecare zi?” Şi fără să-i pese, nu s-a îngrijit [de lucru], ci s-a lăsat în voia somnului. Şi aşa, o vreme dormind, alta căscând, iar alta învârtindu-se ca uşa în balamale, şi-a irosit în deşertăciune tot răstimpul zilei. Venind seara, amândoi s-au înfăţişat înaintea stăpânului lor. Judecând pe fiecare şi cunoscând lucrarea celui silitor, i-a primit sârguinţa şi l-a cinstit, chiar de nu apucase să plinească toată porunca. Iar pe cel leneş l-a izgonit din casă pentru nepăsarea lui. Şi noi, deci, să nu ne pierdem curajul în nici o osteneală sau necaz, ci să ne dăm toată silinţa, lucrând cu smerenie din tot sufletul; şi cred că [Dumnezeu] ne va primi împreună cu sfinţii Săi, care s-au ostenit foarte mult.
A nu răni conştiinţa aproapelui naşte smerita cugetare; smerenia naşte dreapta socoteală; iar dreapta socoteală nimiceşte toate patimile, despărţindu-le pe fiecare una de alta. E cu neputinţă să dobândeşti dreapta socoteală, dacă nu cultivi mai înainte: la început [să cauţi] liniştirea de cele străine, care naşte nevoinţa; nevoinţa naşte plânsul; plânsul naşte frica de Dumnezeu; frica naşte smerenia; smerenia naşte vederea cu duhul; iar aceasta naşte înainte-vederea; înainte-vederea naşte dragostea; iar dragostea face sufletul fără de boală şi patimă. Atunci, după toate acestea, omul cunoaşte că este departe de Dumnezeu.
A nu crede că osteneala ta e bineplăcută lui Dumnezeu face ca ajutorul Lui să te păzească. Căci cel care şi-a dat cu adevărat inima întru cucernicie nu poate gândi că a plăcut lui Dumnezeu. Atâta vreme cât conştiinţa îl mustră pentru unele mişcări păcătoase, e străin de libertate. Atâta vreme cât e cine să mustre, este şi cine să învinuiască. Şi dacă există învinuire, nu există libertate.
A LUI AVVA MARCU
1. După cum celui care se pocăieşte îi este străină cugetarea înaltă de sine, tot astfel, celui care păcătuieşte de voie îi este cu neputinţă să cugete smerit.
2. Smerita cugetare nu este osândire a conştiinţei, ci cunoaştere a milei şi a harului lui Dumnezeu.
3. Dacă ne-am fi îngrijit de smerita cugetare nu am mai fi avut trebuinţă de pedeapsă. Toate cele rele şi cumplite câte ni se întâmplă au ca pricină trufia noastră. Căci dacă Apostolului i s-a dat un înger al Satanei să-l pălmuiască (Epistola a două către Corinteni, Cap 12, Vers 7) , ca să nu se trufească, cu cât mai mult nouă, celor semeţi, nu ni se va da însuşi Satana să ne calce în picioare până când ne vom smeri?
Strămoşii (Avva Marcu se referă aici la drepţii Vechiului Testament) noştri chiverniseau case, stăpâneau bogaţii, aveau femei, purtau grijă copiilor, dar vorbeau şi cu Dumnezeu, pentru nemărginita lor smerenie. Iar noi ne-am depărtat de lume, am dispreţuit bogăţia, ne-am părăsit rudeniile şi ni se pare că suntem aproape de Dumnezeu, şi, de fapt, suntem batjocoriţi de diavoli din cauza trufiei noastre. Cel care se trufeşte nu se cunoaşte pe sine. Căci dacă s-ar fi cunoscut pe sine, propria neputinţă şi nebunie, nu s-ar fi trufit. Iar cel care nu se cunoaşte pe sine însuşi, cum poate să-L cunoască pe Dumnezeu? Dacă nu şi-a putut pricepe nebunia, care îi este însoţitoare în viaţă, cum va putea să priceapă înţelepciunea lui Dumnezeu, de care este străin şi îndepărtat?
Căci cel care îl cunoaşte pe Dumnezeu vede ca în oglindă măreţia Lui şi se ponegreşte pe sine, asemenea fericitului Iov, şi spune: Mai înainte Te cunoşteam numai din cele ce auzeam; acum însă ochiul meu Te-a văzut. De aceea m-am ponegrit şi m-am topit; socotitu-m-am pământ şi cenuşă. Deci (Iov Cap 42, Vers 5 - 6) cei care fac asemenea lui Iov Îl văd pe Dumnezeu; iar aceia care Îl văd pe Acesta, Îl cunosc. Dacă şi noi vrem să Îl vedem, să neponegrim pe noi înşine şi să ne smerim, încât nu numai să-L vedem dinaintea noastră, ci să-L şi avem locuind şi odihnindu-se înlăuntrul noastru, desfătându-ne de El. Căci aşa nebunia noastră se va înţelepţi întru înţelepciunea Lui şi neputinţa noastră va prinde puteri întru puterea Lui, întărindu-ne în Domnul nostru Iisus Hristos, Cel care ne-a învrednicit de asemenea dar.
Extras din "Everghetinos".
ATENŢIE !!!
CARTEA EVERGHETINOSUL (Vol. 1-4) O PUTEŢI CITI ONLINE GRATUIT ACCESÂND UNUL DIN URMĂTOARELE LINKURI:
EVERGHETINOSUL VOL. I - II:
ia800306.us.archive.org/5/items/Everghetinosul-VolumulI-ii/everghetinosul_vol_i_ii.pdf
EVERGHETINOSUL VOL. III - IV:
ia902707.us.archive.org/32/items/EverghetinosulVol.Iii-iv/everghetinosul_vol_iii_iv.pdf
Autorul acestei colecţii de cuvinte alese, anume Cuviosul Pavel cel numit "Everghetinos", a trăit în secolul al XI-lea, aproape de o mănăstire de călugări din Constantinopol; în cele din urmă, cuviosul va ctitori o mănăstire închinată Maicii Domnului, numită "Everghetissa" (Binefăcătoarea). Grec de origine, cuviosul a ajuns renumit pentru voluminoasa colecţie de cuvinte şi fapte duhovniceşti care poartă numele "Everghetinos".
Everghetinosul a apărut cu osteneala Sfântului Nicodim Aghioritul într-o primă ediţie la Veneţia în 1783, după ce circulase în multe manuscrise de-a lungul secolelor. El a fost cel care i-a scris şi Prefaţa. Deşi nu se numeşte ca îngrijitor al ediţiei, este socotit de toţi ca fiind cel care a editat cartea. Deşi prima ediţie s-a tipărit într-un volum, ediţiile ulterioare au circulat în 4 volume. Lucrarea a fost tradusă între anii 1794 şi 1797 de către Ieromonahul Climent de la Slatina, într-o variantă care a circulat prin diverse copii-manuscrise.
Everghetinosul, una dintre cele mai voluminoase opere patristice, este împărţit în patru volume şi poate fi citit de tot creştinul.
Toţi, de la cel mai îmbunătăţit călugăr până la cel mai delăsător mirean (sau invers: de la cel mai sporit om din lume până la cel mai lumesc călugăr) ne putem regăsi, fie şi într-un singur loc în paginile ei; primim adică un cuvânt care ni se potriveşte.
Doamne Ajuta.Amin.
❤️
smerenia incepe sa vina usor, usor cu usuratatea stomacului!
foarte bine vorbeste Avva.Treceti pe la RUSİKON ATHOS sa vorbim.
DIN EVERGHETINOS - DESPRE SMERITA CUGETARE + CARTEA CARE POATE FI CITITA ONLINE GRATUIT, TOATE CELE 4 VOLUME
A LUI AVVA ISAIA
Cine are smerită cugetare, nu are limbă să-l mustre pe vreunul că e nepăsător, sau pe altul că e dispreţuitor, nici ochi nu are să vadă neajunsurile altuia, nici urechi să audă lucruri fără de folos sufletului. Şi nu are treabă cu nimeni în afară de păcatele lui, ci e paşnic cu toţi oamenii, pentru porunca lui Dumnezeu şi nu din vreo prietenie. Dacă cineva mănâncă o dată la şapte zile şi se supune la mari osteneli, dar nu păşeşte pe calea aceasta, zadarnice îi sunt toate ostenelile.
Frate, obişnuieşte-ţi limba să spună „Iartă-mă” şi atunci va veni smerenia peste tine; iubeşte smerenia şi aceasta te va acoperi de păcatele tale.
Nu te lenevi în vreo osteneală; căci osteneala, sărăcia, înstrăinarea, reaua-pătimire şi tăcerea nasc smerenia; iar smerenia iartă toate păcatele. Să ştii că atâta vreme cât omul nu se îngrijeşte de sine însuşi, crede în inima sa că este prieten al lui Dumnezeu; dar dacă se slobozeşte de patimi, se ruşinează să-şi ridice ochii spre cer înaintea lui Dumnezeu, căci atunci se vede pe sine însuşi mult îndepărtat de Dumnezeu.
Un om avea doi robi, pe care i-a trimis la ţarină sa, ca să secere fiecare câte şapte părţi (măsură pentru suprafeţe de teren, determinată de faptul că la capătul ei plugarul se aşeza să se odihnească, înainte de a începe să lucreze partea următoare. Măsura respectivă pare să fi fost destul de mare şi a lucra 7 asemenea părţi într-o zi era un lucru imposibil. ed Periv.) de pământ pe zi. Unul dintre ei şi-a dat toată silinţa să plinească porunca domnului său, dar n-a ajuns să sfârşească, pentru că lucrarea era peste puterea lui. Celălalt, lenevindu-se, şi-a spus: „Cine poate să lucreze atâta în fiecare zi?” Şi fără să-i pese, nu s-a îngrijit [de lucru], ci s-a lăsat în voia somnului. Şi aşa, o vreme dormind, alta căscând, iar alta învârtindu-se ca uşa în balamale, şi-a irosit în deşertăciune tot răstimpul zilei. Venind seara, amândoi s-au înfăţişat înaintea stăpânului lor. Judecând pe fiecare şi cunoscând lucrarea celui silitor, i-a primit sârguinţa şi l-a cinstit, chiar de nu apucase să plinească toată porunca. Iar pe cel leneş l-a izgonit din casă pentru nepăsarea lui. Şi noi, deci, să nu ne pierdem curajul în nici o osteneală sau necaz, ci să ne dăm toată silinţa, lucrând cu smerenie din tot sufletul; şi cred că [Dumnezeu] ne va primi împreună cu sfinţii Săi, care s-au ostenit foarte mult.
A nu răni conştiinţa aproapelui naşte smerita cugetare; smerenia naşte dreapta socoteală; iar dreapta socoteală nimiceşte toate patimile, despărţindu-le pe fiecare una de alta. E cu neputinţă să dobândeşti dreapta socoteală, dacă nu cultivi mai înainte: la început [să cauţi] liniştirea de cele străine, care naşte nevoinţa; nevoinţa naşte plânsul; plânsul naşte frica de Dumnezeu; frica naşte smerenia; smerenia naşte vederea cu duhul; iar aceasta naşte înainte-vederea; înainte-vederea naşte dragostea; iar dragostea face sufletul fără de boală şi patimă. Atunci, după toate acestea, omul cunoaşte că este departe de Dumnezeu.
A nu crede că osteneala ta e bineplăcută lui Dumnezeu face ca ajutorul Lui să te păzească. Căci cel care şi-a dat cu adevărat inima întru cucernicie nu poate gândi că a plăcut lui Dumnezeu. Atâta vreme cât conştiinţa îl mustră pentru unele mişcări păcătoase, e străin de libertate. Atâta vreme cât e cine să mustre, este şi cine să învinuiască. Şi dacă există învinuire, nu există libertate.
A LUI AVVA MARCU
1. După cum celui care se pocăieşte îi este străină cugetarea înaltă de sine, tot astfel, celui care păcătuieşte de voie îi este cu neputinţă să cugete smerit.
2. Smerita cugetare nu este osândire a conştiinţei, ci cunoaştere a milei şi a harului lui Dumnezeu.
3. Dacă ne-am fi îngrijit de smerita cugetare nu am mai fi avut trebuinţă de pedeapsă. Toate cele rele şi cumplite câte ni se întâmplă au ca pricină trufia noastră. Căci dacă Apostolului i s-a dat un înger al Satanei să-l pălmuiască (Epistola a două către Corinteni, Cap 12, Vers 7) , ca să nu se trufească, cu cât mai mult nouă, celor semeţi, nu ni se va da însuşi Satana să ne calce în picioare până când ne vom smeri?
Strămoşii (Avva Marcu se referă aici la drepţii Vechiului Testament) noştri chiverniseau case, stăpâneau bogaţii, aveau femei, purtau grijă copiilor, dar vorbeau şi cu Dumnezeu, pentru nemărginita lor smerenie. Iar noi ne-am depărtat de lume, am dispreţuit bogăţia, ne-am părăsit rudeniile şi ni se pare că suntem aproape de Dumnezeu, şi, de fapt, suntem batjocoriţi de diavoli din cauza trufiei noastre. Cel care se trufeşte nu se cunoaşte pe sine. Căci dacă s-ar fi cunoscut pe sine, propria neputinţă şi nebunie, nu s-ar fi trufit. Iar cel care nu se cunoaşte pe sine însuşi, cum poate să-L cunoască pe Dumnezeu? Dacă nu şi-a putut pricepe nebunia, care îi este însoţitoare în viaţă, cum va putea să priceapă înţelepciunea lui Dumnezeu, de care este străin şi îndepărtat?
Căci cel care îl cunoaşte pe Dumnezeu vede ca în oglindă măreţia Lui şi se ponegreşte pe sine, asemenea fericitului Iov, şi spune: Mai înainte Te cunoşteam numai din cele ce auzeam; acum însă ochiul meu Te-a văzut. De aceea m-am ponegrit şi m-am topit; socotitu-m-am pământ şi cenuşă. Deci (Iov Cap 42, Vers 5 - 6) cei care fac asemenea lui Iov Îl văd pe Dumnezeu; iar aceia care Îl văd pe Acesta, Îl cunosc. Dacă şi noi vrem să Îl vedem, să neponegrim pe noi înşine şi să ne smerim, încât nu numai să-L vedem dinaintea noastră, ci să-L şi avem locuind şi odihnindu-se înlăuntrul noastru, desfătându-ne de El. Căci aşa nebunia noastră se va înţelepţi întru înţelepciunea Lui şi neputinţa noastră va prinde puteri întru puterea Lui, întărindu-ne în Domnul nostru Iisus Hristos, Cel care ne-a învrednicit de asemenea dar.
Extras din "Everghetinos".
ATENŢIE !!!
CARTEA EVERGHETINOSUL (Vol. 1-4) O PUTEŢI CITI ONLINE GRATUIT ACCESÂND UNUL DIN URMĂTOARELE LINKURI:
EVERGHETINOSUL VOL. I - II:
ia800306.us.archive.org/5/items/Everghetinosul-VolumulI-ii/everghetinosul_vol_i_ii.pdf
EVERGHETINOSUL VOL. III - IV:
ia902707.us.archive.org/32/items/EverghetinosulVol.Iii-iv/everghetinosul_vol_iii_iv.pdf
Autorul acestei colecţii de cuvinte alese, anume Cuviosul Pavel cel numit "Everghetinos", a trăit în secolul al XI-lea, aproape de o mănăstire de călugări din Constantinopol; în cele din urmă, cuviosul va ctitori o mănăstire închinată Maicii Domnului, numită "Everghetissa" (Binefăcătoarea). Grec de origine, cuviosul a ajuns renumit pentru voluminoasa colecţie de cuvinte şi fapte duhovniceşti care poartă numele "Everghetinos".
Everghetinosul a apărut cu osteneala Sfântului Nicodim Aghioritul într-o primă ediţie la Veneţia în 1783, după ce circulase în multe manuscrise de-a lungul secolelor. El a fost cel care i-a scris şi Prefaţa. Deşi nu se numeşte ca îngrijitor al ediţiei, este socotit de toţi ca fiind cel care a editat cartea. Deşi prima ediţie s-a tipărit într-un volum, ediţiile ulterioare au circulat în 4 volume. Lucrarea a fost tradusă între anii 1794 şi 1797 de către Ieromonahul Climent de la Slatina, într-o variantă care a circulat prin diverse copii-manuscrise.
Everghetinosul, una dintre cele mai voluminoase opere patristice, este împărţit în patru volume şi poate fi citit de tot creştinul.
Toţi, de la cel mai îmbunătăţit călugăr până la cel mai delăsător mirean (sau invers: de la cel mai sporit om din lume până la cel mai lumesc călugăr) ne putem regăsi, fie şi într-un singur loc în paginile ei; primim adică un cuvânt care ni se potriveşte.
DIN EVERGHETINOS - DESPRE SMERITA CUGETARE + CARTEA CARE POATE FI CITITA ONLINE GRATUIT, TOATE CELE 4 VOLUME
A LUI AVVA ISAIA
Cine are smerită cugetare, nu are limbă să-l mustre pe vreunul că e nepăsător, sau pe altul că e dispreţuitor, nici ochi nu are să vadă neajunsurile altuia, nici urechi să audă lucruri fără de folos sufletului. Şi nu are treabă cu nimeni în afară de păcatele lui, ci e paşnic cu toţi oamenii, pentru porunca lui Dumnezeu şi nu din vreo prietenie. Dacă cineva mănâncă o dată la şapte zile şi se supune la mari osteneli, dar nu păşeşte pe calea aceasta, zadarnice îi sunt toate ostenelile.
Frate, obişnuieşte-ţi limba să spună „Iartă-mă” şi atunci va veni smerenia peste tine; iubeşte smerenia şi aceasta te va acoperi de păcatele tale.
Nu te lenevi în vreo osteneală; căci osteneala, sărăcia, înstrăinarea, reaua-pătimire şi tăcerea nasc smerenia; iar smerenia iartă toate păcatele. Să ştii că atâta vreme cât omul nu se îngrijeşte de sine însuşi, crede în inima sa că este prieten al lui Dumnezeu; dar dacă se slobozeşte de patimi, se ruşinează să-şi ridice ochii spre cer înaintea lui Dumnezeu, căci atunci se vede pe sine însuşi mult îndepărtat de Dumnezeu.
Un om avea doi robi, pe care i-a trimis la ţarină sa, ca să secere fiecare câte şapte părţi (măsură pentru suprafeţe de teren, determinată de faptul că la capătul ei plugarul se aşeza să se odihnească, înainte de a începe să lucreze partea următoare. Măsura respectivă pare să fi fost destul de mare şi a lucra 7 asemenea părţi într-o zi era un lucru imposibil. ed Periv.) de pământ pe zi. Unul dintre ei şi-a dat toată silinţa să plinească porunca domnului său, dar n-a ajuns să sfârşească, pentru că lucrarea era peste puterea lui. Celălalt, lenevindu-se, şi-a spus: „Cine poate să lucreze atâta în fiecare zi?” Şi fără să-i pese, nu s-a îngrijit [de lucru], ci s-a lăsat în voia somnului. Şi aşa, o vreme dormind, alta căscând, iar alta învârtindu-se ca uşa în balamale, şi-a irosit în deşertăciune tot răstimpul zilei. Venind seara, amândoi s-au înfăţişat înaintea stăpânului lor. Judecând pe fiecare şi cunoscând lucrarea celui silitor, i-a primit sârguinţa şi l-a cinstit, chiar de nu apucase să plinească toată porunca. Iar pe cel leneş l-a izgonit din casă pentru nepăsarea lui. Şi noi, deci, să nu ne pierdem curajul în nici o osteneală sau necaz, ci să ne dăm toată silinţa, lucrând cu smerenie din tot sufletul; şi cred că [Dumnezeu] ne va primi împreună cu sfinţii Săi, care s-au ostenit foarte mult.
A nu răni conştiinţa aproapelui naşte smerita cugetare; smerenia naşte dreapta socoteală; iar dreapta socoteală nimiceşte toate patimile, despărţindu-le pe fiecare una de alta. E cu neputinţă să dobândeşti dreapta socoteală, dacă nu cultivi mai înainte: la început [să cauţi] liniştirea de cele străine, care naşte nevoinţa; nevoinţa naşte plânsul; plânsul naşte frica de Dumnezeu; frica naşte smerenia; smerenia naşte vederea cu duhul; iar aceasta naşte înainte-vederea; înainte-vederea naşte dragostea; iar dragostea face sufletul fără de boală şi patimă. Atunci, după toate acestea, omul cunoaşte că este departe de Dumnezeu.
A nu crede că osteneala ta e bineplăcută lui Dumnezeu face ca ajutorul Lui să te păzească. Căci cel care şi-a dat cu adevărat inima întru cucernicie nu poate gândi că a plăcut lui Dumnezeu. Atâta vreme cât conştiinţa îl mustră pentru unele mişcări păcătoase, e străin de libertate. Atâta vreme cât e cine să mustre, este şi cine să învinuiască. Şi dacă există învinuire, nu există libertate.
A LUI AVVA MARCU
1. După cum celui care se pocăieşte îi este străină cugetarea înaltă de sine, tot astfel, celui care păcătuieşte de voie îi este cu neputinţă să cugete smerit.
2. Smerita cugetare nu este osândire a conştiinţei, ci cunoaştere a milei şi a harului lui Dumnezeu.
3. Dacă ne-am fi îngrijit de smerita cugetare nu am mai fi avut trebuinţă de pedeapsă. Toate cele rele şi cumplite câte ni se întâmplă au ca pricină trufia noastră. Căci dacă Apostolului i s-a dat un înger al Satanei să-l pălmuiască (Epistola a două către Corinteni, Cap 12, Vers 7) , ca să nu se trufească, cu cât mai mult nouă, celor semeţi, nu ni se va da însuşi Satana să ne calce în picioare până când ne vom smeri?
Strămoşii (Avva Marcu se referă aici la drepţii Vechiului Testament) noştri chiverniseau case, stăpâneau bogaţii, aveau femei, purtau grijă copiilor, dar vorbeau şi cu Dumnezeu, pentru nemărginita lor smerenie. Iar noi ne-am depărtat de lume, am dispreţuit bogăţia, ne-am părăsit rudeniile şi ni se pare că suntem aproape de Dumnezeu, şi, de fapt, suntem batjocoriţi de diavoli din cauza trufiei noastre. Cel care se trufeşte nu se cunoaşte pe sine. Căci dacă s-ar fi cunoscut pe sine, propria neputinţă şi nebunie, nu s-ar fi trufit. Iar cel care nu se cunoaşte pe sine însuşi, cum poate să-L cunoască pe Dumnezeu? Dacă nu şi-a putut pricepe nebunia, care îi este însoţitoare în viaţă, cum va putea să priceapă înţelepciunea lui Dumnezeu, de care este străin şi îndepărtat?
Căci cel care îl cunoaşte pe Dumnezeu vede ca în oglindă măreţia Lui şi se ponegreşte pe sine, asemenea fericitului Iov, şi spune: Mai înainte Te cunoşteam numai din cele ce auzeam; acum însă ochiul meu Te-a văzut. De aceea m-am ponegrit şi m-am topit; socotitu-m-am pământ şi cenuşă. Deci (Iov Cap 42, Vers 5 - 6) cei care fac asemenea lui Iov Îl văd pe Dumnezeu; iar aceia care Îl văd pe Acesta, Îl cunosc. Dacă şi noi vrem să Îl vedem, să neponegrim pe noi înşine şi să ne smerim, încât nu numai să-L vedem dinaintea noastră, ci să-L şi avem locuind şi odihnindu-se înlăuntrul noastru, desfătându-ne de El. Căci aşa nebunia noastră se va înţelepţi întru înţelepciunea Lui şi neputinţa noastră va prinde puteri întru puterea Lui, întărindu-ne în Domnul nostru Iisus Hristos, Cel care ne-a învrednicit de asemenea dar.
Extras din "Everghetinos".
ATENŢIE !!!
CARTEA EVERGHETINOSUL (Vol. 1-4) O PUTEŢI CITI ONLINE GRATUIT ACCESÂND UNUL DIN URMĂTOARELE LINKURI:
EVERGHETINOSUL VOL. I - II:
ia800306.us.archive.org/5/items/Everghetinosul-VolumulI-ii/everghetinosul_vol_i_ii.pdf
EVERGHETINOSUL VOL. III - IV:
ia902707.us.archive.org/32/items/EverghetinosulVol.Iii-iv/everghetinosul_vol_iii_iv.pdf
Autorul acestei colecţii de cuvinte alese, anume Cuviosul Pavel cel numit "Everghetinos", a trăit în secolul al XI-lea, aproape de o mănăstire de călugări din Constantinopol; în cele din urmă, cuviosul va ctitori o mănăstire închinată Maicii Domnului, numită "Everghetissa" (Binefăcătoarea). Grec de origine, cuviosul a ajuns renumit pentru voluminoasa colecţie de cuvinte şi fapte duhovniceşti care poartă numele "Everghetinos".
Everghetinosul a apărut cu osteneala Sfântului Nicodim Aghioritul într-o primă ediţie la Veneţia în 1783, după ce circulase în multe manuscrise de-a lungul secolelor. El a fost cel care i-a scris şi Prefaţa. Deşi nu se numeşte ca îngrijitor al ediţiei, este socotit de toţi ca fiind cel care a editat cartea. Deşi prima ediţie s-a tipărit într-un volum, ediţiile ulterioare au circulat în 4 volume. Lucrarea a fost tradusă între anii 1794 şi 1797 de către Ieromonahul Climent de la Slatina, într-o variantă care a circulat prin diverse copii-manuscrise.
Everghetinosul, una dintre cele mai voluminoase opere patristice, este împărţit în patru volume şi poate fi citit de tot creştinul.
Toţi, de la cel mai îmbunătăţit călugăr până la cel mai delăsător mirean (sau invers: de la cel mai sporit om din lume până la cel mai lumesc călugăr) ne putem regăsi, fie şi într-un singur loc în paginile ei; primim adică un cuvânt care ni se potriveşte.
Parinte da despre cipuri nu ne spuneti nimic s-au despre sinodul din creta?
Lumina Sfinta de la Ierusalim- O Teapa de zile mari... czcams.com/video/LSDaqVuP1QM/video.html
ai vrea tu lepadatule, flacara cu fosfor nu poate sa arda pret de 2-3 secunde. Lumina de la Ierusalim nu arde timp de 33 de minute. Dormi pe tine.