Serghei Mizil: “Bai, stii ce ma enerveaza?” | Aproximativ Discutii cu Gojira | Podcast

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 8. 10. 2023
  • Serghei Mizil este invitat în cea mai fresh ediție a podcastului „ Aproximativ discuții” cu Gojira, unde se discută despre: Cele mai mari probleme din societatea românească, Relația surorii lui cu Nicu Ceaușescu, Starea dezastruoasă a turismului în România, Cât este de adevărat ce a declarat și scris Pacepa, Droguri în comunism și cum erau petrecerile pe vremuri, precum și despre alte subiecte tari!
    Serghei Niculescu-Mizil este fiul unuia dintre membrii de vârf ai nomenclaturii PCR: Paul Niculescu Mizil, fost membru al Comitetului Politic Executiv al PCR, care a participat la evenimentele din decembrie 1989 iar în 1990 a fost judecat alături de alți membri ai CPEx. În timpul procesului, Paul Niculescu-Mizil a spus că s-a opus deschiderii focului împotriva manifestanților de la Timișoara, opoziția lui înfuriindu-l pe dictatorul Nicolae Ceaușescu. Paul Niculescu-Mizil trecea în PCR drept un comunist cu "față umană" iar istoricii de stânga afirmă că a jucat un rol important în 1964 atunci când politică României s-a desprins de tutela Moscovei. Serghei Mizil a urmat cursurile Facultății de Arte Plastice și a făcut pentru Fondul Plastic rochii, curele, a vândut tablouri. A fost plecat mult în străinătate unde vindea tablouri de ale sale. Încă de mic a început să se ocupe cu mici afaceri, vrând să răzbească prin propriile sale forțe. Aducea de afară aparate video, casete, geci de blugi, blugi, pe care le vindea. Câștiga destul de bine din această afacere. Până în 1989 nu a avut acces direct la putere dar s-a învârtit în mediile ei. S-a făcut din ce în ce mai cunoscut datorită aparițiilor sale la multe emisiuni tv. A cochetat și cu actoria, interpretându-l pe Radu în filmul “Marilena” în 2008. Afaceristul este cunoscut pe piața gastronomiei Bucureștene, mai întai ca acționar al restaurantului "La Cena", care este un restaurant de succes, ce se bazează pe bucătăria italiană, fiind situat pe Maria Rosetti și în proiectul ”La Cena 2”, de lângă Casa Căsătoriilor, din Sectorul 3. În afară de cele două restaurante, cel din București și celălalt pe litoral, la Constanța, acum este în majoritatea timpului șef de șantier. A ieșit din zona de confort profesional, adică afaceri cu restaurante și a intrat într-un business imobiliar, afaceristul a construit un bloc cu parter și patru etaje, în zona de nord a Capitalei.
    Sursa: cinemagia.ro, wikipedia
    Dacă ți-a plăcut, dă cu share!
    Follow us on the web:
    Patreon: / aproximativgojira
    TikTok: / aproximativdiscutii
    Instagram: / happyfishteleviziune
    Facebook: / happyfish.ro
    Gojira: / dj_gojira
    #gojira #sergheimizil #aproximativdiscutii #podcast #happyfish
    (C) & (P) HappyFishTV
    All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws.
    In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this song on your channel.
  • Zábava

Komentáře • 805

  • @stefaneduardflorian9875
    @stefaneduardflorian9875 Před 7 měsíci +552

    Singurul om care nu l a lasat pe gojira sa vorbeasca in podcastul lui 😂

    • @andr3yiulian91
      @andr3yiulian91 Před 7 měsíci +32

      Asa e când invitatul e 10 niveluri peste tine. Nu prea ai ce sa ii zici.

    • @xxxclaudiuap7152
      @xxxclaudiuap7152 Před 6 měsíci +7

      @@andr3yiulian91nivele*

    • @AlexRocks85
      @AlexRocks85 Před 6 měsíci

      @@xxxclaudiuap7152😂😂😂

    • @cipriansorineltanasa1832
      @cipriansorineltanasa1832 Před 6 měsíci +14

      E super simpatic moșul, ori a venit nevorbit la podcast, ori a fost precaut să nu-i pună vreo întrebare incomodă la care să se blocheze și să nu aibă vorbele la el. Că.....de ce să-l menajăm, nu-i prea școlit să știe toate cuvinte din lexicul românesc, iar manierat, nici atât.

    • @lepsaniiriders6592
      @lepsaniiriders6592 Před 6 měsíci +1

      Haios dar adevarat

  • @cLaw27
    @cLaw27 Před 6 měsíci +101

    Poti sa-l asculti 3 zile pe Serghei fara probleme. Ar trebui sa-l invitati la fiecare sfarsit de luna si sa analizati cele mai importante evenimente care s-au petrecut in acea luna.

    • @dogsguru1175
      @dogsguru1175 Před 6 měsíci +1

      Pai daia era la capatos permanent acum cativa ani sau unde era

    • @eugenromeo8374
      @eugenromeo8374 Před 5 měsíci +1

      Puteti sa-l ascultati domnule, probabil ca asa il ascultati si pe ceausescu, stiti vorba aia " la vremuri noi tot noi".
      Ati auzit cum sapa dupa bani prin padurea baneasa.
      Pai cine facea bani si o ducea bine....tot ei.

    • @cLaw27
      @cLaw27 Před 5 měsíci

      @@eugenromeo8374 ai luat-o pe aratura.

    • @sarbunicu409
      @sarbunicu409 Před 3 měsíci

      ai idee cine si ce a fost tac`su lui mizil?e exact ca tacsu,un cacat analfabet@@cLaw27

  • @CristianTanasescuxtache
    @CristianTanasescuxtache Před 6 měsíci +31

    Asta este printre singurele podcasturi adevarate din România. Unde gazda intra in contradictoriu cu invitatul său. Restul sunt interviuri, nu podcasturi!

  • @arturboldizsar
    @arturboldizsar Před 6 měsíci +12

    Il admir pe Serghei pentru experienta si personalitatea excentrica pe care o are,totodata se vede de la o posta ca evita subiectul (jocurile de noroc) asta pentru ca trebuie sa respecte clauzele si regulile unor contracte pe care le are cu casele de pariuri/cazinouri dar, ca si noi toti stim foarte bine adevarul despre dependenta din ce in ce mai mare a jucatorului de rand care munceste o luna de zile pe un salar mediocru si ajunge sa il piarda la pacanele,problema este grava si cu siguranta se va agrava daca nu se iau masuri in privinta asta,oamenii fura,isi distrug relatii,familii,isi vand din casa,isi amaneteaza s.a.m.d. ca sa aiba bani de pacanele cu speranta ca poate poate scoate ce a pierdut lunile trecute,nu se intampla asta pentru ca sunt setate de catre cazinouri in asa fel incat sa nu ai sansa sa scoti, si cei care scot sume colosale sunt “manevre” facute de catre cazino,sa vada ceilalti jucatori ca acolo se castiga.
    Se mediatizeaza si se incurajeaza mult prea violent zecile de case de pariuri si cazinouri fie ca s la colt de bloc fie ca sunt online,dar nu se mediatizeaza cati oameni se sinucid din cauza lor,cati oameni ajung sa faca ilegalitati din cauza lor,pentru ca dupa cum a specificat si domnul Mizil,impozitarea caselor de pariuri/cazinouri este printre cele mai mari surse de venit ale statului.

  • @alikamarie4736
    @alikamarie4736 Před 7 měsíci +12

    CE BINE IMI PARE CA SI-A GASIT NASUL SCLAVUL ASTA LIBIDINOS IN SFARSIT CINEVA CARE VORBESTE PESTE SI MAI MULT DECAT EL!!Serghei sa iti dea Dumnezeu sanatate!

  • @SorinBuhaescu
    @SorinBuhaescu Před 6 měsíci +26

    Serghei este o enciclopedie în viata în toate domeniile,o placere sa îl asculți 😅

  • @andrvis
    @andrvis Před 7 měsíci +88

    Mi-aș dori să scrie Serghei o carte despre viața, aventurile și infracțiunile lui, în care să adreseze subiectele de care încă se mai ferește dintr-un motiv sau altul, care sa fie lansată după ce moare. Sunt convins ca ar fi legendara!

    • @OmuWithFrunze
      @OmuWithFrunze Před 6 měsíci +11

      omu e fara perdea.. se simte ca nu minte. este top G.

    • @lianaguta2428
      @lianaguta2428 Před 2 měsíci

      serghei a scris o carte

  • @mnart08
    @mnart08 Před 7 měsíci +13

    Serghei este extraordinar. Gojira este ceva cumplit. LASA DRACU OMUL SA ISI TERMINE IDEEA.

  • @AlexNeagu_1877
    @AlexNeagu_1877 Před 7 měsíci +37

    Serghei o trăit într-o viata cât n ar trai alții în 100 de vieti

  • @gabrielvaleriucrisu1621
    @gabrielvaleriucrisu1621 Před 7 měsíci +16

    Cel mai tare invitat,, NENE"!

  • @bctrlm
    @bctrlm Před 7 měsíci +11

    Dacă tot săpăm prin nomoale" ... Valentin Ceaușescu ar rupe tot într-o serie de podcasturi!

  • @alexv6465
    @alexv6465 Před 7 měsíci +26

    Ar trebuie sa fie un regular guest, Serghei!

    • @Tony-bs6ob
      @Tony-bs6ob Před 7 měsíci

      Daca vrei sa îl vezi mereu are canal de CZcams

    • @alextrem5133
      @alextrem5133 Před 7 měsíci +1

      Delir cu limbaj smecheresc …

    • @alexv6465
      @alexv6465 Před 7 měsíci +1

      @@Tony-bs6ob nu se compara, pentru ca gojira ii mentine deliru intr-o directie :))

  • @elvisadrian6770
    @elvisadrian6770 Před 7 měsíci +334

    Vrem 24 ore podcast cu nenea Serghei! Să moară nimeni la câte informații cunoaște poate nu e de ajuns...

    • @andiii102_pe_ig
      @andiii102_pe_ig Před 7 měsíci +15

      Nu e de ajuns nici o luna de podcast continuu 😂 tot nu termina de spus cate stie ce 24 ore 😂

    • @ROHooligan
      @ROHooligan Před 7 měsíci +4

      Tot ce zice repeta a mia oara , nu e nimic nou , doar cautati alte podcasturi/emisiuni/interviuri cu el

    • @adinacerenciuchin2948
      @adinacerenciuchin2948 Před 6 měsíci

      Ele fac

    • @1974ionel1
      @1974ionel1 Před 6 měsíci +3

      De acord dar omul are bunul simț și se oprește unde trebuie. Inteligent și cu un mare caracter.

    • @gabrielK5659
      @gabrielK5659 Před 6 měsíci

      Un jeg, un copil de nomenclaturist, o scursura!

  • @user-sv2hk7hn2q
    @user-sv2hk7hn2q Před 6 měsíci +8

    FELICITĂRI D-le Gojira pentru podcastul realizat .
    Multă sănătate lui ,, SERGHEI "

  • @EmanuelPatesan
    @EmanuelPatesan Před 3 měsíci +3

    Citind comentarile majoritare,imi dau seama de nivelul cultural al poporului român. La genunchiul broastei. Pāi cine glorificā o scursurā precum S. Mizil,cu limbajul sāu abject si sub orice nivel al bunului simt,acela aude cu mare drag subcultura muzicalā,numitā....manele. Vai de România si de viitorul ei.

  • @voidd5037
    @voidd5037 Před 7 měsíci +194

    cu Serghei nu ai cum sa te plictisesti😂 cu el sa iasa si podcast de 5 ore ca tot e savuros

    • @tlNCG
      @tlNCG Před 7 měsíci

      comentariul tau cu 30 like-uri e dovada ca romanii vor paine si circ si nu stiu nimic despre nimic si merita furati de toti securistii comunisti si de bolsevici inca 100 de ani

    • @semnalexandruvoina2011
      @semnalexandruvoina2011 Před 7 měsíci +2

      10+ și tot m-aș uita!

    • @benoneminca1530
      @benoneminca1530 Před 7 měsíci +2

      Corect !
      Dacă mai e și pilit .

    • @benoneminca1530
      @benoneminca1530 Před 6 měsíci +1

      @@MartineArchambault
      Nu minte !
      Ăsta chiar le-a făcut.
      Și de câte prostii pe care le-o fi făcut a uitat .

  • @SkyKnight
    @SkyKnight Před 7 měsíci +8

    Genial. Cum are domnu Mizil păreri despre subiecte despre care nu știe mare lucru .
    Domnul reprezintă cetățeanul român sub forma lui cea mai pură.

    • @tlNCG
      @tlNCG Před 7 měsíci

      cea

    • @SkyKnight
      @SkyKnight Před 7 měsíci

      @@tlNCG rezolvat , ms.

    • @r-7131
      @r-7131 Před měsícem

      mars ma, pseudo-intelectualule

  • @Alexandru-ek5zh
    @Alexandru-ek5zh Před 7 měsíci +24

    Sarut-mana Nea Sonic! Serios acum, iti multumesc ca ai pus si partea din patronatu' Gojiresc la liber. Sanatate!

  • @nicupostel2079
    @nicupostel2079 Před 11 dny

    apreciez lipsa de paradigme in acest podcast

  • @alexandruduroiu2535
    @alexandruduroiu2535 Před 7 měsíci +13

    Nota 10 pt Serghei, un om minunat pe care îl ador si il respect pt felul lui direct de a fi , pt sinceritate și pt dezinvoltura de care a dat dovadă cu fiecare apariție în spațiul public!!!!

  • @roxanaiordanescu3609
    @roxanaiordanescu3609 Před 5 měsíci +1

    Întotdeauna o plăcere să-l asculti….are povesti,spune adevăruri,e haios și nu are politețuri !👏👏👏

  • @mihaelanovac8687
    @mihaelanovac8687 Před 5 měsíci +1

    Serghei- MARE OM ,MARE CARACTER...Te urmaresc de multi ani...ai stiut intotdeauna CE ,SI CE SE POATE SAU NU POVESTI...ASTA ESTE SCOALA LA TOATE NIVELELE- SCOALA-CA SI CULTURA GENERALA,SCOSLA- SCOALA VIETII...MULTA SANATATE

    • @EmanuelPatesan
      @EmanuelPatesan Před 3 měsíci +1

      Mihaelo.....serghei....mare om,Mare caracter......ce consumi asa,ce Nu e permis,de ai o altfel de pārere despre un borfas lipsit de bun simt precum serghei?

  • @farenhay
    @farenhay Před 7 měsíci +7

    Sper sa poti sa-l aduci pe Emil Constantinescu la podcast !

  • @Stefan_Donatorul_fara_bani
    @Stefan_Donatorul_fara_bani Před 7 měsíci +22

    Vrem și continuarea acestui Podcast❤❤

  • @oanabosoc4633
    @oanabosoc4633 Před 7 měsíci +2

    Mie imi place omu asta fix asa cum e…❤

  • @dumitrutrifan3857
    @dumitrutrifan3857 Před 6 měsíci +2

    SERGHEI MIZIL?????....MARE OM MARE ...CARACTER CU DE TOATE...RESPECT.

  • @RomaniaBucharestNature
    @RomaniaBucharestNature Před 7 měsíci +33

    O voce din aceasta tara care se aude ! Felicitari !

  • @mirceateodorescu8730
    @mirceateodorescu8730 Před 6 měsíci +1

    Super Serghei❤❤❤❤

  • @ainarozipalivanov7392
    @ainarozipalivanov7392 Před 7 měsíci +12

    Îmi place tare de Mizil, e un om relaxat și deschis) să mai fie din ăștia!❤

  • @alexandrasandu7218
    @alexandrasandu7218 Před 3 měsíci

    Foarte frumoasă emisiunea!! Cât mai multe emisiuni cu el!👍👏

  • @user-zu7xc2np1o
    @user-zu7xc2np1o Před měsícem

    Are dreptate , bani au făcut anumiți oameni nu toți relatile au rămas...

  • @Cathvey
    @Cathvey Před 3 měsíci

    Să vină Serghei Mizil!!! Respect!

  • @auroraavram244
    @auroraavram244 Před 3 měsíci

    Hola Domnule Serghej ..sa iti dea Dumnezeu sanatate ,tineo tot asa ..Bravo.

  • @yummmy723
    @yummmy723 Před 7 měsíci +1

    Abia astept 🥰

  • @MorphINNe
    @MorphINNe Před 6 měsíci +3

    Savuranta discuția cu Serghei Mizil, că de obicei. Mulțumesc și pentru partea extra.❤

  • @florinaleches2981
    @florinaleches2981 Před 7 měsíci +15

    CAND ESTE INVITAT SERGHEI ESTE IMPOSIBIL SA NU AI ZIUA BUNAAAA❤❤❤❤

  • @magic27727
    @magic27727 Před 7 měsíci +3

    Mai vrem episod cu Serghei

  • @petrovanrazvan
    @petrovanrazvan Před 7 měsíci +7

    Serghei Mizil cel mai bun!

  • @Narkiss010
    @Narkiss010 Před 7 měsíci +9

    Sper sa inceapa iar sa povesteasca din vechea perioada

  • @andreeadea3297
    @andreeadea3297 Před 7 měsíci +1

    Serghei the best , Nu ai cum sa te plictisesti

  • @mirelalepadatu2803
    @mirelalepadatu2803 Před 6 měsíci

    Domnule Serghei sunteti un nebun,frumos❤

  • @neferkaran9223
    @neferkaran9223 Před 3 měsíci

    Situatia este exact asa cum se vrea conform scenariului, asa cum vrea regizorul!

  • @marionastase9423
    @marionastase9423 Před 7 měsíci

    Felicitari ! genial serghei ❤

  • @marianghenu9386
    @marianghenu9386 Před 7 měsíci +4

    Talent deosebit indiferent de situație rămâne tot în picioare mare caracter 👏🏻👏🏻👏🏻🎩♥️🇹🇩♥️🍀🏁🤝🏻🥂🍾🥳

  • @andreeacarmenbadea3835
    @andreeacarmenbadea3835 Před 7 měsíci +5

    Da ...super! Mai vrem podcasturi cu Serghei!

  • @gheorghecap4349
    @gheorghecap4349 Před 6 měsíci

    Beiușeni își amintesc cu drag de tine , Serghei !🙏🏼

  • @mirelabrinzan4692
    @mirelabrinzan4692 Před 6 měsíci +2

    Am prins Neptunul. Îmi aduc aminte ca am învățat sa înot cu antrenorul echipei naționale de hochei! Pare abracadabrant.

  • @Silviu2323
    @Silviu2323 Před 7 měsíci

    Super taica Serghei Mizil,are dreptate in tot ce spune,un om sincer,CARCTER !

  • @AlexiSerban11
    @AlexiSerban11 Před 6 měsíci

    Merita invitat mai des . Super tare

  • @seutiutiulian5940
    @seutiutiulian5940 Před 7 měsíci

    Va salut cu respect și drag

  • @cezarpopescu1989
    @cezarpopescu1989 Před 2 měsíci

    Respect,domnule Serghei!

  • @teodorescucristian2814
    @teodorescucristian2814 Před 7 měsíci +1

    Aman de țara cu asemenea influenceri!

  • @jenicaszabo2602
    @jenicaszabo2602 Před 7 měsíci

    Da, il mai vreau invitat pe Serghei Mizil!!!

  • @cezarpopescu1989
    @cezarpopescu1989 Před 26 dny

    Serghei,RESPECT!!!

  • @adrianszalacsi2522
    @adrianszalacsi2522 Před 5 měsíci +2

    Serghei arată la 70 de ani , mai bine ca uni la 45 !Respect!!!!!

  • @Allblack.
    @Allblack. Před 7 měsíci +12

    Sa lăsat așteptat podcastu asta !! ❤❤🤟🏽🤟🏽

    • @ROHooligan
      @ROHooligan Před 7 měsíci +5

      S-a

    • @DragosRTR
      @DragosRTR Před 7 měsíci +1

      ​​​​@@ROHooligan 😂 măria s-a, Serghei

  • @danielvilcu9141
    @danielvilcu9141 Před 6 měsíci +2

    Masina aia pe care o cumparai era cu asteptare, si pile.... Ca nu era targul de la Vitan !
    Deci, e simpatic Serghei, volubil... dar, da apa la moara pentru niste penibilitati pe care, generatia d-acum n-are cum sa le inteleaga...
    C-a fost "jmecheras" p-atunci, se stie... ca n-a avut aragaz cu flacara de bricheta, benzina pe ratie, curent electric pe 3 / 4 din zi... e evident !
    Deci : e misto discutia, e potrivita nostalgia vremurilor din tinerete... dar, cam atat ! Cand e cu "comparatii", din Primaverii nu se vedea "orga de lumini" din orasele romanesti (un cartier s-aprinde, altul, se stinge !)
    Ce nu spune Serghei e ca un player video, la vremea aia, era jumatate dintr-o masina romaneasca...Si, nu-l puteai lua in rate...Personal, n-am avut... d-aia, acum, pentru mine e mai bine : platesc, si am... si, platesc, fiindca muncesc !
    Ca sunt prostii la putere, din ce in ce mai prezenti, e evident... Dar, nici p-atunci nu erau doar intelectuali... sa nu-l uitam pe "onorata instanta, am fost un dobitoc !" Evident, cand Godjira nu-si mai aminteste de partidul basssescului (pe-de-le... si-a fost acum cativa ani, unirea cu pe-nele-u' !), n-am asteptari sa-si aminteasca (sau sa caute informatii corecte !) de prin vremea ceausescului, unul, care a trait, sau altul, care se intereseaza !
    Vremurile alea au fost jegoase ! Misto era ca eram mai tineri... dar, am atatea argumente pentru atributul "jegoase", incat... e cam degeaba !

  • @benoneminca1530
    @benoneminca1530 Před 7 měsíci +4

    Nu am cuvinte la caterinca Domnului Mizil!
    Este un om deosebit .

  • @radu5994
    @radu5994 Před 6 měsíci +1

    pune pe categorii

  • @lenelucian
    @lenelucian Před 7 měsíci +20

    Bă! E caterincă tare Serghei, totuși ar trebui sa aibă tot timpul un disclaimer la faptul că deviază pe subiecte serioase.
    Numai bine! Și hai cu Emil:))

    • @georgealin3923
      @georgealin3923 Před 6 měsíci

      Ce a deviat in acest podcast?

    • @electrocat9
      @electrocat9 Před 6 měsíci

      ​@@georgealin3923Am văzut un documentar unde arata cum Queen Elizabeth se ascundea de cei 2 la palat, țin minte vag și de o faza cu tufișul și cât de insuportabil erau. Asa ca nici ce spune de Pacepa nu l mai cred.
      Treaba cum că iubita conducătoare Elena nu avea libertate să se miște unde o tăia, ca și cum ea ar asculta de paznici nu ei de ea... foarte greu de crezut și asta.
      Asa ca trebuie filtrat foarte bine ce spune Serghei.

  • @a1s288
    @a1s288 Před 7 měsíci

    serghei nr1, la cat mai multe podcasturi

  • @user-bu7ws5rb7k
    @user-bu7ws5rb7k Před měsícem

    Perfecta dreptate aveti!

  • @dragosionut1186
    @dragosionut1186 Před 7 měsíci +2

    Mulțumim că ai dat întrebările patronatului🤟

  • @user-ow9kw2wi8b
    @user-ow9kw2wi8b Před 6 měsíci +4

    Ai vocabularul mult mai vast decât al multor politicieni ❤😂. Bravo și respect pentru multe dezvăluiri din interior. ❤

    • @andiandrei7353
      @andiandrei7353 Před 6 měsíci

      las-o-n Vegas!

    • @passioncla
      @passioncla Před 6 měsíci +3

      Daca asta are vocabular inseamna ca tu ai facut scoala cu Marean Vanghelie sau George Becali. Doamne fereste!

  • @iorgastefan2623
    @iorgastefan2623 Před 6 měsíci

    Foarte tare frate!! Felicitari!!

  • @valentincostea7363
    @valentincostea7363 Před 6 měsíci +1

    Om sincer ❤

  • @AsapPhilip
    @AsapPhilip Před 6 měsíci

    imi doresc din tot sufletul sa petrec o zi cu omu asta

    • @eugenstaiculescu9002
      @eugenstaiculescu9002 Před 6 měsíci

      Nu cunoaște nimic despre capitalism. Vorbește și Serghei ca orice băgător de seamă. Boss-ul nu înțelege ce e acela capitalism, democrație și corupție.

  • @1.JanTurita
    @1.JanTurita Před 6 měsíci

    E simpatic Mizil, îl ascult cu plăcere, numai că dacă ai rușine și respect față de cei de lângă tine nu te lasă etica să faci reclame la jocuri de noroc. Nu cred că stătea Serghei în banii respectivi.

  • @salapolivalenta77
    @salapolivalenta77 Před 7 měsíci

    Meseriash frate, nu te plictisesti cu Serghei niciodata. SI gluma, gluma dar cate dreptate are!

  • @Raduku888
    @Raduku888 Před 7 měsíci +33

    Serghei , Apropo de Germania: Locuiesc in N-W Germaniei de foarte mulți ani si am vazut ceva "interesant" : La o casă de pariuri sau luat la bătaie , scandal câțiva Arabi si sau tăit ca Nebunii in sala de jocuri ! I-au pus Cuțitul la gât si ceva de genul luase " Ostatic" pe altul..... si cand au venit mascații si trupele speciale, au inchis strada, blocat circulația ....Au venit vreo 50 de mascați si ia avertizat ceva de genul in 5 min, 3 minute , 1 minut si după aceea ce crezi ca sa intamplat ...!??? Au intrat cu o blindată prin geamul casei de pariuri, au dat cu 10 kg de gaze...si cand au intrat peste aia vreo 30 de mascați...pur si simplu ia luat pe SUS cu tot cu Cuțitele lor ! Nu ca in Romania cand vin 2 polițai bășinoși , vai de mama ! Si Legea este Lege , si amenzile sunt amenzia Germania te arde clar!!!

    • @alexevo8016
      @alexevo8016 Před 7 měsíci +6

      Așa este! Am nimerit și eu la un scandal de pariuri în Germania, când au venit băieții, i-au liniștit. Culmea, negrii și arabii erau scandalagii, turci aplanau și erau ok. Nu că-i laud, dar știu că în Germania ca să se integreze trebuie să fie cât de cât civilizați.
      La fel și în Germania și în Austria, controlori în transportul în comun. Nu ca la noi cu veste, cu târguială. Controlori tatuați, malaci, fără veste, control inopinat, nu ai bilet, cobori. Iar la un moment dat o gașcă de negrii făcea figuri, că nu au, că nu prezintă. S-au strând 3-4 controlori în jurul lor, i-au liniștit și jos, amendă!
      La noi legea e târguială, d-asta avem și scandaluri multe, toți cocalarii suferă de ei, să sară la bătaie, scandal.

    • @MonicaC143-_-
      @MonicaC143-_- Před 6 měsíci

      In UK “baietii astia de culoare” se suie in autobuze,soferii le spun sa dea cu oyster-ul ,astia se fac ca nu aud si ce sa mai faca soferii?Pornesc la drum ,pt ca le este frica de ei si de legea rahatului.

  • @bardan23
    @bardan23 Před 5 měsíci +1

    15:04 - IARBĂ
    19:35 - Grohăială
    40:52 - ...nămol de carbit de alea...
    57:19 - scuipat

  • @MMS9
    @MMS9 Před 7 měsíci +7

    Epica, emisiunea cu Serghei ! Felicitări ! 👋

  • @danielab.4776
    @danielab.4776 Před 7 měsíci +11

    Super podcast! Sper să îl mai revedem la tine ! 😊

    • @un-fra-ie-r
      @un-fra-ie-r Před 7 měsíci

      ...să mă vezi pe mine, ce bine stau pe 🥒

  • @dorelsenaci1231
    @dorelsenaci1231 Před 7 měsíci

    Bravo !!!!!!!

  • @adrianpopescu3865
    @adrianpopescu3865 Před 3 měsíci

    Serghei.....din pacate ai perfecta dreptate cu autorizatiile ....

  • @doredore2215
    @doredore2215 Před 6 měsíci

    Serghei cel mai tare!!!

  • @DorinAbalasei-mx7iv
    @DorinAbalasei-mx7iv Před 7 měsíci

    Ce ma enerva Serghei an trecut dar acum este mai serios si spune fix Adevarul. Are mare dreptate.

    • @chipconstantin3444
      @chipconstantin3444 Před 7 měsíci

      Pai a avut parinti inteligenti,el a fost o beizadea!!!😅dar prost nu e

  • @dariuspatrau65
    @dariuspatrau65 Před 7 měsíci +12

    Un podcast cu Nicolae Ceausescu ( nepotul) ar merge...*susțin*👏👏👏

    • @liviustitus
      @liviustitus Před 18 dny

      Prostule sunt o grămadă pe canalul lui Serghei

  • @bau7087
    @bau7087 Před 4 měsíci

    BRAVOO SERGHEI.

  • @danielbujoreanu3272
    @danielbujoreanu3272 Před 2 měsíci

    Sustin 24h cu Serghei🎉

  • @memento-cz3di
    @memento-cz3di Před 6 měsíci

    respect domnule Serghei

  • @UyScuty09
    @UyScuty09 Před 7 měsíci

    Serghei e adevărat. Merita să-l chemați

  • @bogdantrifan737
    @bogdantrifan737 Před 7 měsíci +1

    Mint cum reaspira acesti domni.

  • @danielilea548
    @danielilea548 Před 7 měsíci

    Zile Serghei că le zici ca și cum le-am spune noi toți 😎✌️

  • @mihaistanninay6128
    @mihaistanninay6128 Před 7 měsíci

    Serghei Mizil Președinte!!!!

  • @Moromete
    @Moromete Před 5 měsíci

    1) Cel mai asumat om pe care l-am vazut vreodata. 2) Mi-a placut ca a amintit de ceai-urile de alta data ,cat de frumoasae erau.

  • @omul_din_umbra3874
    @omul_din_umbra3874 Před 7 měsíci +11

    Așa fain trece timpul la muncă ascultând genul ăsta de podcasturi💪✌️💪

  • @steliandascalu1028
    @steliandascalu1028 Před 7 měsíci +1

    multa sanatateacestei emisini

  • @adineagu4239
    @adineagu4239 Před 7 měsíci +2

    domnului serghei ii trebuie o pauza de la viata cotidiana
    a luat o razna :)

  • @nicolaechioran6952
    @nicolaechioran6952 Před 5 měsíci

    Respect.sergei.spune.tot.adevărat

  • @cameliaberceanu2124
    @cameliaberceanu2124 Před 6 měsíci

    Savuros și....adevărat!!!!

  • @napalm7526
    @napalm7526 Před 3 měsíci

    "surse de venit" - cum suna asta in contextul jocurilor de noroc. Mizil e cronicar direct, e istorie ce zice.

  • @madalinradu3376
    @madalinradu3376 Před 7 měsíci +3

    Serghei Mizil, singurul despre care se poate spune ca a fost un șmecher cu adevăr!! In opinia mea, nimeni din România ,nu se putea compara cu el la vremea respectivă chiar și acum îl doare în cot cum s-ar spune 😂😂😂

    • @danielvilcu9141
      @danielvilcu9141 Před 6 měsíci

      Daca pe tatal Dvs il chema Mizil, poate erati in gasca lui...
      In opinia mea, jmecher a fost ala de s-a ridicat din nimic... Cat de penibil o fi Beeecali, n-a avut ascendentul Mizilului... Deci, in clasament, Beeeecali, peste Serghei...

  • @gdv2268
    @gdv2268 Před 7 měsíci

    Serghei e un om fain😊

  • @andreirata4953
    @andreirata4953 Před 7 měsíci +20

    Cica in ziua de azi politia merleste oamenii? Da pe timpu lu Ceausescu ce făceau politia "nene"? Ai trait degeaba pe timpu lu Ceausescu...

    • @andradailie1517
      @andradailie1517 Před 7 měsíci +3

      Pai asta e si ideea ca nu mai suntem pe timpul lu' Ceausescu

    • @danielvilcu9141
      @danielvilcu9141 Před 6 měsíci

      @@andradailie1517 Dar Serghei proslaveste vremurile alea... si, astia micii, pun botu'... Cam aia e problema : ca, daca doar compara, nu era problema; dar, nu se opreste...

  • @andreimihail2568
    @andreimihail2568 Před 6 měsíci

    Faceti un podcast la snagov cu un sprit un ceaun ceva si mai amuzant cu întâmplări etc

  • @LauraIon1961
    @LauraIon1961 Před 7 měsíci +25

    Credeam ca ati pus din greseala aici intrebarile patronatului gojiresc :D . As vrea sa raspund la o intrebare: da, am trait pe vremea aceea, in Bucuresti, spre sfarsitul anilor '80 era sinistru de frig in apartamente, nu era apa calda - decat poate 30 min la ore aleatorii, gazele aveau presiune doar noaptea, luam pe cartela carnea, uleiul, zaharul, ouale si alte produse, curentul se oprea (citeam la lumina unei lumanari, pusa in fata oglinzii). Ii pot spune toate astea in fata domnului Mizil, daca crede cumva ca sunt troll, nu om.

    • @DerDop
      @DerDop Před 7 měsíci +5

      acelasi lucru si eu. faceam foamea, prima oara cand am vazut un pui intreg a fost in 1992.

    • @crystyano102
      @crystyano102 Před 7 měsíci +4

      O spuneti de parca nu stiati de ce sunt ratiile astea...si va suprima ala ca nebunul. Da au fost vremuri triste si nasoale..s-a platit o datorie, acum traiesti pe datorie.

    • @DerDop
      @DerDop Před 7 měsíci

      @@crystyano102 esti dobitoc sau esti prost. Datoria se rostogoleste, dobitocule, nu se plateste asa. Cizmarul ala avea o tara de vite si de robi, iar tu erai la categoria vite. Asta ca sa nu intru in subiectul ' de ce s-a facut datoria', pentru ca te-ar depasi total.

    • @chipconstantin3444
      @chipconstantin3444 Před 7 měsíci +2

      In anii 80 cand ceausescu a slabit a intrat ilici cu clica si l.a sapat incet,ca sa nu bata la ochi sa se prinda "prostii"

    • @petrovanrazvan
      @petrovanrazvan Před 7 měsíci +3

      Omul a zis ca din 81-82 a inceput sa fie nasol pt a se plati datoria.

  • @gabidin1454
    @gabidin1454 Před 7 měsíci

    Serghei, un fenomen.

  • @Al3x13
    @Al3x13 Před 7 měsíci +1

    Mai vrem cu Serghei

  • @nistorion507
    @nistorion507 Před 7 měsíci +1

    Da frate... Serghei e hit