Despre importanța tradițiilor românești, la DC News/ȘtiriDiaspora

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 21. 08. 2024
  • Scriitorul Flaviu Predescu vorbește, în cadrul emisiunii Tradiții românești în diaspora, despre tradiții și obiceiuri românești: Pomana, Moșii de Vară, Sărbătorile lupului, Sâmedru, Priveghiul la înmormântare și Sânzienele.
    Tradiții românești în diaspora este un proiect finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni prin care se dorește sprijinirea românilor care locuiesc în străinătate să descopere și să redescopere tradiții și obiceiuri românești, prezentate într-o formă creativă și interactivă, beneficiind de expunerea unor experiențe personale, dar și de informații documentate științific, existente în patrimoniul bibliotecilor din România.
    Materialele realizate în cadrul acestui proiect nu reprezintă poziția Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, dar vin să sprijine într-o notă originală și bine fundamentată teoretic, misiunea de a încuraja sentimentul de mândrie al românilor, indiferent că se află în țară sau străinătate, pentru valorile tradiționale, laice, creștine sau precreștine.
    Emisiunea va fi transmisă în premieră, pe site-urile www.dcnews.ro, www.stiridiaspora.ro și www.dcnewstv.ro, în cadrul acestui articol și pe paginile de Facebook și CZcams ale DCNews și ȘtiriDiaspora.
    Vă invităm să activați notificările pe paginile noastre de Facebook și CZcams și să distribuiți.

Komentáře • 1

  • @NeluPopescu-my4ki
    @NeluPopescu-my4ki Před měsícem

    Biblia spune clar,cui sa dam,si in ce imprejurari. La.nmormintari,nu se fac pomeni sau daruri,ci doar trebuie sa ne gindim,sa ne punem viata.n rinduiala ca sa murim in Domnul