Prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF la deschiderea lucrărilor Conferinţei SUUMC

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 8. 11. 2023
  • Marți, 7 noiembrie a.c., începând cu ora 18.30, la Sala de marmură a Cercului Militar Naţional a avut loc Ceremonia oficială de deschidere a lucrărilor celei de-a XII-a ediţie a Conferinţei Naţionale a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” cu tema Medicina integrativă: știință, tehnologie și umanitate. În cadrul acestui eveniment, tradiția celor 192 de ani de existență a Spitalului Militar Central s-a îmbinat în mod fericit cu performanțele prezentului, prin acordarea Premiilor Medicinei Militare din România, demers prin care ne-am dorit să aducem o recunoaştere a contribuției personalităților româneşti în dezvoltarea domeniului în care ne desfăşurăm activitatea.
    La ceremonia de deschidere au participat reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, ai Guvernului României, ai instituţiilor şi autorităţilor publice centrale, precum şi membri marcanţi ai mediului academic din România.
    Analiza ultimilor douăzeci de ani, dominați de performanțele cercetării știintifice din domeniul tehnicii și tehnologiilor avansate au impus o schimbare de paradigmă a domeniului medical prin integrarea inteligenței artificiale și a noilor tehnologii în medicina clasică, cea de la patul bolnavului, cu prezervarea valențelor umanitare care caracterizează profesioniștii din sănătate - empatia și comunicarea - fundamente perene ale competenței profesionale.
    Mai mult ca niciodată, în această perioadă de evenimente internaționale cu puternică amprentă politico-militară şi socio-umană, medicina militară românească îşi propune să integreze componenta ştiințifică în viitorul context tehnologic al inteligenței artificiale utilizând liantul empatiei ṣi al comunicării interumane.
    Iată de ce, ediţia din acest an a Conferinței Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ,,Dr. Carol Davila”, găzduită în Amfiteatrul Ambulatoriului Clinic Integrat al unității noastre medicale, în perioada 6-11 noiembrie 2023, se desfăşoară sub tema "Medicina integrativă: știință, tehnologie și umanitate".
    Pe parcursul celor şase zile de comunicări ştiinţifice vor fi abordate teme medicale complexe ṣi interconectate, din domeniul chirurgiei generale, bolilor infecțioase, neurologiei, gastroenterologiei, medicinei interne, chirurgiei toracice și urologice, cardiologiei, psihiatriei și, ultima dar nu cea din urmă, din cel al medicinei de urgență, atât de necesară în prezent. De asemenea, într-o reală încercare de conectare a palierelor profesionale, vor avea loc și sesiuni ale rezidenților și asistenților medicali, parte integrantă a efortului nostru medical de echipă. Tabloul științific al colaborării va fi întregit de prezența unor invitați prestigioși din tară și din lumea medicală internațională.
    Suita de manifestări ştiinţifice, derulată sub înaltul patronaj al Președintelui Camerei deputaților, este organizată de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC), în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Asociaţia Cadrelor Medicale din SUUMC şi Revista de Medicină Militară.

Komentáře •