Mitropolitul Athanasie de Limassol - Cum l-am trăit pe Starețul Paisie Aghioritul

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 27. 08. 2024
  • Mitropolitul Athanasie de Limassol s-a născut în 1959, la Limassol. După terminarea liceului, în 1976, este hirotonit diacon de către Arhiepiscopul Hrisostom al Pafosului. Urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Thessalonic, după absolvirea cărora pleacă în Muntele Athos, la Nea Skiti, unde este tuns monah şi devine ucenic al unor mari părinţi duhovniceşti precum Paisie Aghioritul şi Efrem Katunakiotul.
    În 1982, Mitropolitul Athanasie primeşte schima mare şi este hirotonit ieromonah de către episcopul Nicodim al Ierisosului şi Sfântului Munte. În 1987, pe când vieţuia la Mănăstirea Vatopedi, este ales reprezentant al acesteia în Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, al cărei protos devine între 1991-1992. În 1992, la rugămintea Arhiepiscopului Hrisostom, primeşte binecuvântare din partea Mănăstirii Vatopedi să se întoarcă în Cipru şi să intre în obştea Mănăstirii din Pafos. În noiembrie 1993 ajunge stareţ al Mănăstirii Mahera, iar pe 11 februarie 1999 este ales Mitropolit al Limassolului de către clerici şi credincioşi, fiind înscăunat trei zile mai târziu.

Komentáře • 6