Duminica a 4-a după Rusalii - Vindecarea slugii sutașului - străini doar prin păcat

DIN ARHIVE
Am să vă rog ca, la începutul minutului doi din predică, să faceți un efort de imaginație și să auziți anul 63 în loc de secolul 63 înainte de Hristos (ținând cont că Cetatea eternă a fost fondată în ziua de 21 aprilie 753 înainte erei noastre). Lapsus linguae seu mentis? Mă tem că din pricina caniculei îmi intră circuitele în colaps...
Suntem naționaliști și xenofobi și judecăm lucrurile cu dublă măsură. Îl urâm pe conaționalul nostru doar pentru ceea ce face, dar pe străin îl urâm pentru ceea ce este, ceea ce face nici măcar nu mai contează... Îl urâm și îi punem etichetă pe care scriem cu majuscule STRĂIN.
Dacă Dumnezeu ar pune etichete, pe fiecare dintre noi ar sta scris străin, pentru că păcatul ne-a înstrăinat de Dumnezeu.
Acum însa, fiind în Hristos Isus, voi cei ce altădată erați departe, v-ați apropiat prin sângele lui Hristos: Căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două - una, surpând peretele din mijloc al despărțiturii, nimicind vrăjmășia in trupul Sau, legea poruncilor și învățăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou și sa întemeieze pacea, și să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniți într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmășia. ... Nu mai sunteți străini și locuitori vremelnici, ci sunteți împreuna cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu, zice Pavel către Efeseni.
Nimic din învățătura lui Hristos nu justifică naționalismul și xenofobia, întregul comportament al Mântuitorului față de străini este o palmă dată șovinismului desfrânat, căci, xenofobia este o consecință a păcatului care ne desparte de Dumnezeu și pe noi de ceilalți.
De la Revoluția franceză încoace, încetul cu încetul, dar nu mai puțin sigur, naționalismul, copilul teribil al iacobinilor, moșit prin oficinele masonice și prin conventiculele sectelor revoluționare ale zidarilor liberi, a ajuns să se infiltreze picătură în sânul tuturor confesiunilor și denominațiunilor apusene și răsăritene, astfel încât, unii creștini, în dispreț total față de învățătura lui Hristos, și cu o vervă pe care ar invidia-o ideologii Revoluției, și la care șovinii și xenofobii secolelor trecute abia puteau năzui, au devenit cei mai aprigi promotori ai etno-filetismului și ai xenofobiei, zidind cu zel barierele dărâmate de către Mântuitorul nostru cu scump sângele său. Să luăm aminte: Ceea ce Dumnezeu a unit prin Jertfa Fiului Său, omul să nu despartă!
Creștinismul vremurilor apostolicești s-a sedimentat în jurul unui binom: cei tăiați împrejur și neamuri. Odată cu libertatea, dar și cu legătura față de sistem și de structurile statului adusă de către Constantin, creștinismul și-a urmat dezvoltarea după principiile geopoliticii, subliniind comuniunea cu centrele importante ale creștinătății, dar și cu autoritățile veacului acestuia, prin limba liturgică, latină, elinească și ulterior slavonă. Reforma protestantă combate sacralitatea limbii de cult, și, în doar câteva secole, creștinismul cunoaște niște transformări fundamentale. Dincolo de slujbele în limba poporului, protestantismul a pregătit calea naționalismului iacobin, născut prin oficinele conspiratorilor, iar naționalismul a fost asumat de către mulți creștini, indiferent de afiliațiune, drept dogmă și element de bază al confesiunii lor. Ăsta a fost mersul istoriei... dar în ce sens? În sensul voit de Hristos sau cel voit de propagandiști, poeți romantici și politruci? Știți poezia: „Cine-au îndrăgit străinii, mânca-i-ar inima câinii, mânca-i-ar casa pustia, și neamul nemernicia!“ Nu prea cred că ar fi făcut parte, sau că ar fi putut vreodată face parte din repertoriul lui Hristos. Dacă Mântuitorul nostru ar fi fost naționalist, sau să spunem elegant etno-filetist, dacă naționalismul ar fi fost calea aleasă de Dumnezeu, niciunul dintre noi nu s-ar fi mântuit. Doar Hristos, în relația sa cu străinii, așa cum o prezintă Evanghelia, poate fi singurul nostru model... Nimeni altcineva...
Preot Sorin Seviciu 2022
Duminica a 4-a după Rusalii
Duminica a IV-a după Rusalii
Ap. Romani VI, 18-23; Ev. Matei VIII, 5-13; Ioan XVII, 1-13