o poeziie minunata. O pilda despre intelepciune si credinta. Concluzia finala" Nu cerceta aceste legi, caci esti nebun de le ntelegi/ de rupi din codru o ramurea, ce i pasa codrului de ea". O filozofie oricand valabila. De multe ori cand nu gasesc o explicatie la ceva, imi vin in minte aceste versuri geniale. Intr adevar avem poeti, artisti geniali. De abia acum l am descoperit pe George Cosbuc si sunt f. fericita
Sunt atatea poezii minunate incat este foarte greu sa alegi una in locul alteeia ,Poezia romaneasca e cea mai frumoasa ,cea mai sensibila ,POETII NOSTRI AU FOST GENIALI .
In goana roibului un sol, Cu frâu'n dinti si capul gol, Rasare, creste'n zari venind, Si zarile de-abia-l cuprind Si'n urma-i corbii croncãnind Alearga stol. El duce regelui raspuns, Din tabara. Si tine-ascuns Sub straiul picurând de ploi Pe cel mai bun dintre eroi Atâta semn de la rãzboi, Si-a fost de-ajuns! Pe Fulger mort ! Pe-un mal strãin L-a fulgerat un brat hain ! De-argint e alb frumosu-i port, Dar ros de sânge-i albul tort, Si pieptul gol al celui mort De lanci e plin. Sarmanul crai ! Când l-a vãzut Si când de-abia l-a cunoscut, Cu vuiet s'a izbit un pas De spaima'n laturi si-a rãmas Cu pumnii strânsi, fãrã de glas, Ca un pierdut. Sã-i moara Fulger ? Poti sfarâma Si pe-un voinic ce cuteza Sã'nalte dreapta lui de fer Sã prinda fulgerul din cer? Cum pier miseii, daca pier Cei buni asa ? Dar mine va mai fi pãmânt ? Mai fi-vor toate cite sânt ? Când n'ai de-acum sã mai privesti Pe cel frumos, cum însuti esti, De dragul cui sã mai trãiesti, Tu soare sfânt ? Dar doamna ! Suflet pustiit ! Cu parul alb si despletit Prin largi iatacuri alerga, Cu hohot lung ea blastema, Si tot palatul plin era De plâns cumplit. La stat si umblet slaba ce-i ! Topiti sunt ochii viorei De-atâta vaiet ne'ntrerupt, Si graiul stins si-obrazul supt Si tot vestmântul doamnei rupt De mâna ei. "-De dorul cui si de-al cui drag, Sã-mi plângã sufletul pribeag, Intreaga noaptea nedormind, Ca s'aud roibii tropotind, Sã sar din pat, s'alerg în prag, Sã te cuprind ! Nu-l dau din brate nimanui ! Inchideti-mã'n groapa lui - Mã lasi tu, Fulgere, sã mor ? Iti lasi pãrintii'n plâns si dor ? O, du-i cu tine, drag odor, O, du-i, o du-i !" Ah, mama, tu ! Ce slaba esti ! N'ai glas de vifor sã jelesti; N'ai mini de fer, ca fer sã frângi; N'ai mari de lacrami, mari sã plângi, Nu esti de foc, la piept sã-l strângi, Sã-l încãlzesti ! Si tu, cel spre batai aprins, Acum esti potolit si stins ! N'auzi nici trâmbitele'n vai, Nu vezi cum sar grabiti ai tai Râdeai de moarte prin batai, Dar ea te-a'nvins. Pe piept colac de grâu de-un an Si'n loc de galben buzdugan, Faclii de ceara ti-am fãcut In dreapta cea fãrã temut, Si'n mâna care poartã scut Ti-au pus un ban. Cu fãclioara pe-unde treci, Dai zare negrelor poteci In noaptea negrului pustiu, Iar banu-i vama peste râu. Merinde ai colac de grâu Pe-un drum de veci. Si'ntr-un cosciug de-argint te-au pus Deplin armat, ca'n ceruri sus Sã fii 'ntreg ce-ai fost mereu, Sã tremure sub pasu-ti greu Albastrul cer, la Dumnezeu Când vei fi dus. Mirati si de rasuflet goi, Vazându-ti chipul de razboi Sã steie îngerii-nlemnit; Si orb de-al armelor sclipit, S'alerge soarele'napoi Spre rãsãrit !... Iar când a fost la'nmormântat Toti mortii parca s'au sculat Sã-si plânga pe ortacul lor, Asa era de mult popor Venit sã plânga pe-un fecior De imparat ! Si popi, sirag, cãdelnitând Ceteau ectenii de comind - Si clopote, si plâns si vai, Si-ostenii'n sir, si pas de cai Si sfetnici si feciori de crai Si nat de rând. Si mã-sa biata ! Cum gemea Si blastema si se izbea Sã sara'n groapa:"-L-au închis Pe veci ! Mi-a fost si mie scris Sã mã destept plângând din vis, Din lumea mea ! Ce urma lasa soimii'n zbor ? Ce urma pestii'n apa lor ? Sã fii cât muntii de voinic, Ori cât un pumn sã fii de mic, Cararea mea si-a tuturor E tot nimic ! Ca tot ce esti si tot ce poti, Parere-i tot daca socoti - De mori târziu ori mori curând, De mori satul, ori mori flãmând, Totuna e ! Si rând pe rând Ne ducem toti ! Eu vreau cu Fulger sã ramân ! Ah, Dumnezeu nedrept stapân, M'a dusmanit traind mereu Si-a pizmuit norocul meu ! E un pagân si Dumnezeu, E un pagân. De ce sã cred în el de-acum ? In fata lui au toti un drum, Ori buni, ori rai, tot un mormânt ! Nu-i nimeni drac si nimeni sfânt ! Credinta-i val, iubirea vânt Si viata fum !" Si-a fost minune ce spunea ! Grabit poporul cruci facea De mila ei, si sta'ngrozit. Si-atunci un sfetnic a venit Si-n fata doamnei s'a oprit Privind la ea. Un sfânt de-al carui chip te temi, Abia te-aude când îl chemi: batrân ca vremea, stilp rãmas, Nãscut cu lumea într'un ceas. El parca-i viul parastas Al altor vremi. Si sprijin pe toiag cãtând Si'ncet cu mâna ridicând Sprâncenele, din rostu-i rar, Duios cuvintele rasar: "-Nepoata draga ! De'n zadar Te vad plângând. De cum te zbuciumi, tu te stingi Si inima din noi o frângi - Ne doare c'a fost scris asa, Ne dori mai rãu, cu jalea ta: De-aceea, doamna, te-am ruga Sã nu mai plângi. Pe cer când soarele-i apus, De ce sã plingi privind în sus ? Mai bine ochii'n jos sã-i pleci, Sã vezi pãmântul pe-unde treci ! El nu e mort ! Traieste'n veci, E numai dus. N'am cap si chip pe toti sã-i spui, Si-as spune tot ce stiu, dar cui ? Ca de copil eu m-am luptat In rând cu Volbura-mparat Si stiu pe Crivat cel turbat Ca tara lui. Ce oameni ! Ce sunt cei de-acum ! Si toti s'au dus pe acelasi drum. Ei si-au plinit chemarea lor Si i-am vãzut murind usor; N'a fost nici unul plângãtor Ca viata-i fum. Zici fum ? O, nu-i adevarat. Razboi e de viteji purtat ! Viata-i datorie grea Si lasii se'ngrozesc de ea Sã aiba tot cei lasi ar vrea Pe neluptat. De ce sã'ntrebi viata ce-i ? Asa se'ntreaba cei misei. Cei buni n'au vreme de gândit La moarte si la tânguit, Cãci plânsu-i de nebuni scornit Si de femei ! Traieste-ti, doamna, viata ta ! Si-a mortii lege n'o cata ! Sunt crai ce schimb-a lumii sorti, Dar daca mor, ce grija porti ? Mai simte'n urma cineva Ca ei sunt morti ? Dar stiu un lucru mai presus De toate cite ti le-am spus: Credinta'n zilele de-apoi E singura tarie'n noi, Ca multe-s tari cum credem noi Si mâine nu-s ! Si-oricât de-amãrîti sã fim Nu-i bine sã ne dezlipim De cel ce vietile le-a dat ! O fi viata chin rabdat, Dar una stiu: ea ni s'a dat Ca s'o traim !" Ea n'a mai plâns, pierdut privea La sfetnic, lung, dar nu-l vedea Si n'a mai inteles ce-a zis Si nu vedea cum au închis Sicriul alb - era un vis Si ea-l traia. Senini de plânset ochii ei, Vedea barbati, vedea femei, Cu spaima multa'n jur privea. Din mult nimic nu'ntelegea; Si sã muncea sã stie, ce-i ? Si nu putea. I-a fulgerat deodata'n gând Sã râdã, cãci vedea plângând O lume'ntreaga'n rugãciuni. "In fata unei gropi s-aduni Atâta lume de nebuni ! Sã mori râzând..." Si clopotele'n limba lor Plângeau cu glas tânguitor; Si-adânc din bubuitul frânt Al bulgãrilor de pãmânt, Vorbea un glas, un cântec sfânt Si 'nãltãtor. "-Nu cerceta aceste legi, Cã esti nebun, când le'ntelegi ! Din codru rupi o ramurea, Ce-i pasã codrului de ea ! Ce-i pasã unei lumi întregi De moartea mea !"
Cum a murit unicul fiu al lui George Coşbuc. Poetul a intrat în depresie şi nu a mai putut să scrie după dispariţia băiatului 7 12 May 2015 06:10:21 Autor: Alin Ion  Alexandru Coşbuc avea doar 19 ani în momentul în care a murit Alexandru Coşbuc, unicul fiu al poetului George Coşbuc, a murit în vara anului 1915, în apropiere de municipiul Târgu Jiu, într-un accident de circulaţie. Tragicul eveniment l-a afectat pe Coşbuc, care nu a mai putut să scrie după pierderea băiatului. Locul în care a avut loc teribilul accident de circulaţie din urmă cu aproape 100 de ani este cunoscut de toţi gorjenii ca „Fântâna lui Coşbuc“. Poetul a ridicat aici o fântănă, în memoria fiului său. Acum, în locul respectiv funcţionează un restaurant, iar patronul acestuia, Ion Vârţanu, a amplasat o placă comemorativă cu fotografia lui Alexandru Coşbuc. Omul de afaceri are o mare consideraţie faţă de George Coşbuc şi chiar a mers în Bistriţa Năsăud, la Casa Memorială «George Coşbuc», pentru a se documenta în legătura cu viaţa poetului. Ion Vârţanu a aflat şi cum s-a întâmplat accidentul de circulaţie: „Alexandru Coşbuc se afla într-o maşină Mercedes Torpedo Benz, împreună cu Alexandru Stâlpeanu, un latifundiar din Teleorman, proprietarul maşinii, probabil şi singura care circula, în vremea respectivă, pe drumurile Gorjului. Cei doi se întorceau de la vila din Tismana, unde George Coşbuc se retrăgea de multe ori ca să scrie poezii. Alexandru Coşbuc avea 19 ani şi era student. Acesta fusese chemat în armată şi urma să ajungă la Drobeta Turnu Severin. Maşina a lovit un bolovan mai mare, după care a intrat într-o căruţă aflată în faţă. Alexandru Stâlpeanu a murit pe loc, iar Alexandru Coşbuc a fost rănit grav. A fost transportat cu o căruţă la spitalul din Târgu Jiu, dar a murit pe drum. George Coşbuc a fost foarte afectat de acest eveniment şi a ridicat o fântână în amintirea singurului său copil“. Alexandru Coşbuc a murit pe datat de 26 august 1915, iar în acest an se împlinesc 100 de ani de la tragicul accident. Coşbuc a căzut în depresie După aceste eveniment nefericit, George Coşbuc nu a mai putut să scrie vreo poezie şi, după trei ani, a murit. Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, spune că George Coşbuc avea o relaţie de prietenie cu renumitul tipograf gorjean Nicu Miloşescu şi venea aproape în fiecare vară la vila cumnatului acestuia de la Tismana, unde îşi găsea inspiraţia: „Era împătimit după Tismana. Relaţia lui cu Nicu Miloşescu, tipograful celebru al Târgu-Jiului, se materializa în faptul că în fiecare an George Coşbuc venea la Tismana şi stătea o perioada de timp la vila Setea, care era a cumnatului lui Miloşescu. Acest tipograf extraordinar se împrietenise cu mulţi dintre scriitorii şi actorii celebri ai vremii, iar, în felul acesta, la Tismana se încetăţenise tradiţia caravenelor culturale. Pe perioada verii, scriitori sau actori poposeau la Tismana şi creau“. Coşbuc a tradus la Tismana opera Divina Comedia, după cum ne relatează Ion Cepoi: „E cunoscut faptul că George Coşbuc a tradus o bună parte din Divinia Comedia a lui Dante la Tismana. Era un loc care îl inspira. Evident că de fiecare dată familia era alături de el“. Ion Cepoi spune că moartea fiului l-a afectat enorm pe George Coşbuc: „Tragedia l-a afectat enorm de mult pe George Coşbuc, care, în modestia lui proverbială şi-a păstrat inimitatea, dar a căzut într-o depresie care i-a afectat creaţia poetică“. George Coşbuc a scris, totuşi, câteva versuri despre pierderea suferită: Ah, cumva să nu mi-o spuie Vreun duşman cumplit Că băiatul meu azi nu e Şi că a murit, Că-n schimbarea bruscă-a minţii Eu l-aş omorî cu dinţii Ca pe-un câne care muşcă Pe furiş … Fântâna nu a mai avut apă o lungă perioadă de timp Fântâna lui Coşbuc nu este pe lista monumentelor istorice. „Din anul 1977 nu a mai avut apă, dar m-am ocupat de renovarea ei.  Acum există apă în fântână, dar vreau să o transform într-o piesă rustică. În anul 1996 am pus placa comemorativă din marmură, dar mi-am propus să o schimb cu o marmură neagră. Fotografia cu Alexandru Coşbuc am găsit-o într-o carte. Am făcut toate acestea pentru că George Coşbuc este un poet important din literatură română şi îmi plac poeziile lui. Din acest motiv, am vrut să aflu cât mai multe“, a precizat Ion Vârţanu.
Ba! Ati dat dislike?? Sa dati! E pacat de poezie. Se umplu de talent toate sosetele care cred ca "recita de ni se face pielea de gaina". Huooooo! Pardon
Tudor Vasile a parte rima cuva nui place minciuna si mesajul poeziei,,,fiu de imparat ? Ce daca era fiu de plugar nu putea FI eroi...EU DAU dislike....PT MESAJUL EI DE CLASA DOMINANTA SI SUPERIOARA MURITORULUI COMUN.
Pentru cei ce a avut vrio despărțire de cineva drag, această poezie ar fi o bună mângâiere.
Incredibil !!!cîtă inteligență !Ce oamenii deștepți erau o dată !Unde este mintea Romănului de atunci ????
o poeziie minunata. O pilda despre intelepciune si credinta. Concluzia finala" Nu cerceta aceste legi, caci esti nebun de le ntelegi/ de rupi din codru o ramurea, ce i pasa codrului de ea". O filozofie oricand valabila. De multe ori cand nu gasesc o explicatie la ceva, imi vin in minte aceste versuri geniale. Intr adevar avem poeti, artisti geniali. De abia acum l am descoperit pe George Cosbuc si sunt f. fericita
Genial,fara cuvinte
Din copilarie nu am mai citit Cosbuc
Felicitari ,frumos a recitat
Sunt atatea poezii minunate incat este foarte greu sa alegi una in locul alteeia ,Poezia romaneasca e cea mai frumoasa ,cea mai sensibila ,POETII NOSTRI AU FOST GENIALI .
Super frumoasa interpretare
Felicitări!❤
Pentru mine este cea mai frumoasă poezie din literatura română.
Ce frumoasa e poezia asta e...
Foarte frumos felicitări
In goana roibului un sol,
Cu frâu'n dinti si capul gol,
Rasare, creste'n zari venind,
Si zarile de-abia-l cuprind
Si'n urma-i corbii croncãnind
Alearga stol.
El duce regelui raspuns,
Din tabara. Si tine-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi
Atâta semn de la rãzboi,
Si-a fost de-ajuns!
Pe Fulger mort ! Pe-un mal strãin
L-a fulgerat un brat hain !
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar ros de sânge-i albul tort,
Si pieptul gol al celui mort
De lanci e plin.
Sarmanul crai ! Când l-a vãzut
Si când de-abia l-a cunoscut,
Cu vuiet s'a izbit un pas
De spaima'n laturi si-a rãmas
Cu pumnii strânsi, fãrã de glas,
Ca un pierdut.
Sã-i moara Fulger ? Poti sfarâma
Si pe-un voinic ce cuteza
Sã'nalte dreapta lui de fer
Sã prinda fulgerul din cer?
Cum pier miseii, daca pier
Cei buni asa ?
Dar mine va mai fi pãmânt ?
Mai fi-vor toate cite sânt ?
Când n'ai de-acum sã mai privesti
Pe cel frumos, cum însuti esti,
De dragul cui sã mai trãiesti,
Tu soare sfânt ?
Dar doamna ! Suflet pustiit !
Cu parul alb si despletit
Prin largi iatacuri alerga,
Cu hohot lung ea blastema,
Si tot palatul plin era
De plâns cumplit.
La stat si umblet slaba ce-i !
Topiti sunt ochii viorei
De-atâta vaiet ne'ntrerupt,
Si graiul stins si-obrazul supt
Si tot vestmântul doamnei rupt
De mâna ei.
"-De dorul cui si de-al cui drag,
Sã-mi plângã sufletul pribeag,
Intreaga noaptea nedormind,
Ca s'aud roibii tropotind,
Sã sar din pat, s'alerg în prag,
Sã te cuprind !
Nu-l dau din brate nimanui !
Inchideti-mã'n groapa lui -
Mã lasi tu, Fulgere, sã mor ?
Iti lasi pãrintii'n plâns si dor ?
O, du-i cu tine, drag odor,
O, du-i, o du-i !"
Ah, mama, tu ! Ce slaba esti !
N'ai glas de vifor sã jelesti;
N'ai mini de fer, ca fer sã frângi;
N'ai mari de lacrami, mari sã plângi,
Nu esti de foc, la piept sã-l strângi,
Sã-l încãlzesti !
Si tu, cel spre batai aprins,
Acum esti potolit si stins !
N'auzi nici trâmbitele'n vai,
Nu vezi cum sar grabiti ai tai
Râdeai de moarte prin batai,
Dar ea te-a'nvins.
Pe piept colac de grâu de-un an
Si'n loc de galben buzdugan,
Faclii de ceara ti-am fãcut
In dreapta cea fãrã temut,
Si'n mâna care poartã scut
Ti-au pus un ban.
Cu fãclioara pe-unde treci,
Dai zare negrelor poteci
In noaptea negrului pustiu,
Iar banu-i vama peste râu.
Merinde ai colac de grâu
Pe-un drum de veci.
Si'ntr-un cosciug de-argint te-au pus
Deplin armat, ca'n ceruri sus
Sã fii 'ntreg ce-ai fost mereu,
Sã tremure sub pasu-ti greu
Albastrul cer, la Dumnezeu
Când vei fi dus.
Mirati si de rasuflet goi,
Vazându-ti chipul de razboi
Sã steie îngerii-nlemnit;
Si orb de-al armelor sclipit,
S'alerge soarele'napoi
Spre rãsãrit !...
Iar când a fost la'nmormântat
Toti mortii parca s'au sculat
Sã-si plânga pe ortacul lor,
Asa era de mult popor
Venit sã plânga pe-un fecior
De imparat !
Si popi, sirag, cãdelnitând
Ceteau ectenii de comind -
Si clopote, si plâns si vai,
Si-ostenii'n sir, si pas de cai
Si sfetnici si feciori de crai
Si nat de rând.
Si mã-sa biata ! Cum gemea
Si blastema si se izbea
Sã sara'n groapa:"-L-au închis
Pe veci ! Mi-a fost si mie scris
Sã mã destept plângând din vis,
Din lumea mea !
Ce urma lasa soimii'n zbor ?
Ce urma pestii'n apa lor ?
Sã fii cât muntii de voinic,
Ori cât un pumn sã fii de mic,
Cararea mea si-a tuturor
E tot nimic !
Ca tot ce esti si tot ce poti,
Parere-i tot daca socoti -
De mori târziu ori mori curând,
De mori satul, ori mori flãmând,
Totuna e ! Si rând pe rând
Ne ducem toti !
Eu vreau cu Fulger sã ramân !
Ah, Dumnezeu nedrept stapân,
M'a dusmanit traind mereu
Si-a pizmuit norocul meu !
E un pagân si Dumnezeu,
E un pagân.
De ce sã cred în el de-acum ?
In fata lui au toti un drum,
Ori buni, ori rai, tot un mormânt !
Nu-i nimeni drac si nimeni sfânt !
Credinta-i val, iubirea vânt
Si viata fum !"
Si-a fost minune ce spunea !
Grabit poporul cruci facea
De mila ei, si sta'ngrozit.
Si-atunci un sfetnic a venit
Si-n fata doamnei s'a oprit
Privind la ea.
Un sfânt de-al carui chip te temi,
Abia te-aude când îl chemi:
batrân ca vremea, stilp rãmas,
Nãscut cu lumea într'un ceas.
El parca-i viul parastas
Al altor vremi.
Si sprijin pe toiag cãtând
Si'ncet cu mâna ridicând
Sprâncenele, din rostu-i rar,
Duios cuvintele rasar:
"-Nepoata draga ! De'n zadar
Te vad plângând.
De cum te zbuciumi, tu te stingi
Si inima din noi o frângi -
Ne doare c'a fost scris asa,
Ne dori mai rãu, cu jalea ta:
De-aceea, doamna, te-am ruga
Sã nu mai plângi.
Pe cer când soarele-i apus,
De ce sã plingi privind în sus ?
Mai bine ochii'n jos sã-i pleci,
Sã vezi pãmântul pe-unde treci !
El nu e mort ! Traieste'n veci,
E numai dus.
N'am cap si chip pe toti sã-i spui,
Si-as spune tot ce stiu, dar cui ?
Ca de copil eu m-am luptat
In rând cu Volbura-mparat
Si stiu pe Crivat cel turbat
Ca tara lui.
Ce oameni ! Ce sunt cei de-acum !
Si toti s'au dus pe acelasi drum.
Ei si-au plinit chemarea lor
Si i-am vãzut murind usor;
N'a fost nici unul plângãtor
Ca viata-i fum.
Zici fum ? O, nu-i adevarat.
Razboi e de viteji purtat !
Viata-i datorie grea
Si lasii se'ngrozesc de ea
Sã aiba tot cei lasi ar vrea
Pe neluptat.
De ce sã'ntrebi viata ce-i ?
Asa se'ntreaba cei misei.
Cei buni n'au vreme de gândit
La moarte si la tânguit,
Cãci plânsu-i de nebuni scornit
Si de femei !
Traieste-ti, doamna, viata ta !
Si-a mortii lege n'o cata !
Sunt crai ce schimb-a lumii sorti,
Dar daca mor, ce grija porti ?
Mai simte'n urma cineva
Ca ei sunt morti ?
Dar stiu un lucru mai presus
De toate cite ti le-am spus:
Credinta'n zilele de-apoi
E singura tarie'n noi,
Ca multe-s tari cum credem noi
Si mâine nu-s !
Si-oricât de-amãrîti sã fim
Nu-i bine sã ne dezlipim
De cel ce vietile le-a dat !
O fi viata chin rabdat,
Dar una stiu: ea ni s'a dat
Ca s'o traim !"
Ea n'a mai plâns, pierdut privea
La sfetnic, lung, dar nu-l vedea
Si n'a mai inteles ce-a zis
Si nu vedea cum au închis
Sicriul alb - era un vis
Si ea-l traia.
Senini de plânset ochii ei,
Vedea barbati, vedea femei,
Cu spaima multa'n jur privea.
Din mult nimic nu'ntelegea;
Si sã muncea sã stie, ce-i ?
Si nu putea.
I-a fulgerat deodata'n gând
Sã râdã, cãci vedea plângând
O lume'ntreaga'n rugãciuni.
"In fata unei gropi s-aduni
Atâta lume de nebuni !
Sã mori râzând..."
Si clopotele'n limba lor
Plângeau cu glas tânguitor;
Si-adânc din bubuitul frânt
Al bulgãrilor de pãmânt,
Vorbea un glas, un cântec sfânt
Si 'nãltãtor.
"-Nu cerceta aceste legi,
Cã esti nebun, când le'ntelegi !
Din codru rupi o ramurea,
Ce-i pasã codrului de ea !
Ce-i pasã unei lumi întregi
De moartea mea !"
Superb... Sublim.... George Cosbuc poetul inimii mele !!!!
Alice Alisa spui un adevar !!!!
Foarte frumos
forte frumos
"Din codru rupi o ramurea
Ce-i pasă codrului de ea?"
Să fi fost premonitorie această baladă?
Cum a murit unicul fiu al lui George Coşbuc. Poetul a intrat în depresie şi nu a mai putut să scrie după dispariţia băiatului
7
12 May 2015 06:10:21
Autor: Alin Ion

Alexandru Coşbuc avea doar 19 ani în momentul în care a murit
Alexandru Coşbuc, unicul fiu al poetului George Coşbuc, a murit în vara anului 1915, în apropiere de municipiul Târgu Jiu, într-un accident de circulaţie. Tragicul eveniment l-a afectat pe Coşbuc, care nu a mai putut să scrie după pierderea băiatului.
Locul în care a avut loc teribilul accident de circulaţie din urmă cu aproape 100 de ani este cunoscut de toţi gorjenii ca „Fântâna lui Coşbuc“. Poetul a ridicat aici o fântănă, în memoria fiului său. Acum, în locul respectiv funcţionează un restaurant, iar patronul acestuia, Ion Vârţanu, a amplasat o placă comemorativă cu fotografia lui Alexandru Coşbuc. Omul de afaceri are o mare consideraţie faţă de George Coşbuc şi chiar a mers în Bistriţa Năsăud, la Casa Memorială «George Coşbuc», pentru a se documenta în legătura cu viaţa poetului. Ion Vârţanu a aflat şi cum s-a întâmplat accidentul de circulaţie:
„Alexandru Coşbuc se afla într-o maşină Mercedes Torpedo Benz, împreună cu Alexandru Stâlpeanu, un latifundiar din Teleorman, proprietarul maşinii, probabil şi singura care circula, în vremea respectivă, pe drumurile Gorjului. Cei doi se întorceau de la vila din Tismana, unde George Coşbuc se retrăgea de multe ori ca să scrie poezii. Alexandru Coşbuc avea 19 ani şi era student. Acesta fusese chemat în armată şi urma să ajungă la Drobeta Turnu Severin. Maşina a lovit un bolovan mai mare, după care a intrat într-o căruţă aflată în faţă. Alexandru Stâlpeanu a murit pe loc, iar Alexandru Coşbuc a fost rănit grav. A fost transportat cu o căruţă la spitalul din Târgu Jiu, dar a murit pe drum. George Coşbuc a fost foarte afectat de acest eveniment şi a ridicat o fântână în amintirea singurului său copil“.
Alexandru Coşbuc a murit pe datat de 26 august 1915, iar în acest an se împlinesc 100 de ani de la tragicul accident.
Coşbuc a căzut în depresie
După aceste eveniment nefericit, George Coşbuc nu a mai putut să scrie vreo poezie şi, după trei ani, a murit.
Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, spune că George Coşbuc avea o relaţie de prietenie cu renumitul tipograf gorjean Nicu Miloşescu şi venea aproape în fiecare vară la vila cumnatului acestuia de la Tismana, unde îşi găsea inspiraţia: „Era împătimit după Tismana. Relaţia lui cu Nicu Miloşescu, tipograful celebru al Târgu-Jiului, se materializa în faptul că în fiecare an George Coşbuc venea la Tismana şi stătea o perioada de timp la vila Setea, care era a cumnatului lui Miloşescu. Acest tipograf extraordinar se împrietenise cu mulţi dintre scriitorii şi actorii celebri ai vremii, iar, în felul acesta, la Tismana se încetăţenise tradiţia caravenelor culturale. Pe perioada verii, scriitori sau actori poposeau la Tismana şi creau“.
Coşbuc a tradus la Tismana opera Divina Comedia, după cum ne relatează Ion Cepoi: „E cunoscut faptul că George Coşbuc a tradus o bună parte din Divinia Comedia a lui Dante la Tismana. Era un loc care îl inspira. Evident că de fiecare dată familia era alături de el“.
Ion Cepoi spune că moartea fiului l-a afectat enorm pe George Coşbuc: „Tragedia l-a afectat enorm de mult pe George Coşbuc, care, în modestia lui proverbială şi-a păstrat inimitatea, dar a căzut într-o depresie care i-a afectat creaţia poetică“.
George Coşbuc a scris, totuşi, câteva versuri despre pierderea suferită:
Ah, cumva să nu mi-o spuie
Vreun duşman cumplit
Că băiatul meu azi nu e
Şi că a murit,
Că-n schimbarea bruscă-a minţii
Eu l-aş omorî cu dinţii
Ca pe-un câne care muşcă
Pe furiş …
Fântâna nu a mai avut apă o lungă perioadă de timp
Fântâna lui Coşbuc nu este pe lista monumentelor istorice. „Din anul 1977 nu a mai avut apă, dar m-am ocupat de renovarea ei.

Acum există apă în fântână, dar vreau să o transform într-o piesă rustică. În anul 1996 am pus placa comemorativă din marmură, dar mi-am propus să o schimb cu o marmură neagră. Fotografia cu Alexandru Coşbuc am găsit-o într-o carte. Am făcut toate acestea pentru că George Coşbuc este un poet important din literatură română şi îmi plac poeziile lui. Din acest motiv, am vrut să aflu cât mai multe“, a precizat Ion Vârţanu.
💕💜💜💜💛💚💙😊😚
😊
Superbe versuri . Simti pielea de gaina .
aurelia albu poate esti gaina ?
frumoasa
Ce as putea sa spun daca nici D-zeu nu a putut sa faca ...NIMIC !
Planeta vietii in neant. De ce trebuiasa faca ?
Ba! Ati dat dislike?? Sa dati! E pacat de poezie. Se umplu de talent toate sosetele care cred ca "recita de ni se face pielea de gaina". Huooooo! Pardon
Poezia asta e nimic . Citește operele marelui scriitor român George Becali . Normal că dă lumea dislike :))))
Tudor Vasile a parte rima cuva nui place minciuna si mesajul poeziei,,,fiu de imparat ? Ce daca era fiu de plugar nu putea FI eroi...EU DAU dislike....PT MESAJUL EI DE CLASA DOMINANTA SI SUPERIOARA MURITORULUI COMUN.
Ba limbricule, tu cine esti? ce stii sa faci? ca la poiezie
esti bata!
.
fulger a fost calul lui stefan musat
adevarul e ca la sfarsit e ....din ...Eminescu!!
Elevul si a depășit profesorul!