Aflatul - Ion Pop-Reteganul

În vremurile cele bătrîne, cînd umblau ursitoarele-n lume printre oameni și le urseau soarta pe viața-ntreagă, de la leagăn și pînă la mormînt, în acele vremi a avut loc întîmplarea ce voiesc a vi-o povesti; fiți deci cu luare-aminte, dragii mei, că nu vă spun acum nici o poveste cu zmei și balauri, nici cu împărați și cu crai, nici cu alte năluciri ca de altădată, ci vă spun o drăguță de poveste cum o auzii la desfăcutu de cucuruz de la George Găureanul, de la șchiopul din Sîncel, colo lîngă Blaj, în Ardeal.
Zice că o dată, cam de mult de bună seamă, pe cînd nu erau pe la noi căi ferate, mergea un boier mare acasă pe jos, cine știe de unde. Destul că-l prinde pe boier ploaia și se face tină pînă în glezne, de abia mai putea păși. Ba dă Dumnezeu de vine și drăguța de noapte și el tot nu mai sosește acasă, ba nici de sat nu se apropia. Colo pe la cina cea bună nimerește însă într-un sat. Acum începuse a răsufla mai ușor văzîndu-se-n sat și începu a bate pe la ușile oamenilor să-l lase de mas. Dar gîndeai că-i făcătură: unul nu-i răspundea, altul nu voia să-l lase, al treilea avea bolnavi în casă, la al patrulea plîngeau copiii, al cincilea avea chiar mort și nimeni nu voiește a lăsa pe boier de mas. Tot bătînd la uși și la ferești și, lătrat de cei cîni, părîndă satul întreg; numai o căsuță se mai vedea în capul satului, la care să nu-și fi cercat norocul. Merse și acolo pînă la fereastră, de unde văzu licărind o rază slabă în vatra focului și-un bărbat stînd lîngă foc, iar lîngă pat o muiere bătrînă. După ce se uită oleacă pe fereastră strigă:
- Dormi, bade?