Războiul este în tine. Războiul provine din copilărie | Dr. MENIS YOUSRY & ȘTEFAN MANDACHI

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 14. 05. 2024
  • Dr. Menis Yousry este, în acelaşi timp, un „un om de-al casei” în podcasturile lui Ştefan Mandachi şi mentorul său, iar cu această ocazie discuţia se construieşte treptat în jurul dăruirii (ambii fiind la dispoziţia oamenilor).
    Este un dialog despre sentimentul de nesiguranţă resimţit de oameni şi despre consecinţele traumelor care se resimt la nivel global şi care au dus la războiul exterior. Deşi, la bază, nevoia reală a tuturor este de a face pace cu părinţii. Însă cum vindecarea este un proces care se petrece fără o intenţie (setată la buton), drumul către pace este lung şi numai compasiunea pentru toată durerea din lume ar putea accelera vindecarea.
    Rămâne să urmăreşti integral acest interviu pentru a putea prelua exact gândul cel mai potrivit pentru tine la acest moment.
    Iar dacă ţi-a plăcut, dă-l mai departe tuturor celor care crezi că au nevoie să audă ce tocmai ai ascultat!
    #menisyousry #vindecare #pace #terapie
    00:00 - 07:06 Cea mai frecventă traumă
    Dacă durerea a fost instalată în primii ani de viaţă printr-o deconectare, la fel are nevoie şi vindecarea să se petreacă, pas cu pas, în timp, fiind vorba de un proces. Afli aici şi cum se raportează dr. Menis Yousry la munca pe care o face, care este cea mai frecventă traumă şi cauza ei şi care este rolul său în procesul terapeutic al oamenilor.
    07:07 - 13:27 Secretul vindecării
    Care este secretul prin care dr. Menis Yousry reuşeşte să ajute oamenii care îl caută şi care poate fi cea mai mare super-putere a tuturor, care ar putea vindeca- afli din acest fragment.
    13:28 - 18:50 Dedicarea şi dăruirea
    Dacă simte sau nu oboseală prin faptul că se oferă oamenilor, care este scopul vieţii şi cum poate cineva să ajute, de fapt - spune aici invitatul lui Ştefan Mandachi.
    18:51- 25:45 Mentorul (mai) bun
    Cum poţi fi un mentor (mai) bun, de ce vor oamenii succes şi bani, ce este libertatea, de ce dorinţa este cel mai periculos lucru din lume, de ce lipsa de siguranţă este sursa ţintelor false spre care aspiră oamenii - se discută aici.
    25:46 - 37:01 Războiul
    Cum vede dr. Menis Yousry situaţia războiului din Israel, care este cauza subtilă care a generat conflictul, de ce este războiul o oglindă a lumii şi cum contribuie mass-media la alimentarea conflictului - printre altele, găseşti aici dezbătut subiectul.
    37:02 - 47:53 Soluţia stingerii oricărui conflict
    Mutând conflictul în planul relaţiilor, oamenii se ceartă şi se luptă cu părinţii lor, iar seminarele au rolul de a-i ajuta să facă pace şi să vindece rana nedreptăţii resimţite. De aceea, soluţia încetării oricărui conflict la nivel mondial ar fi compasiunea tuturor oamenilor pentru durerea şi nedreptatea celor implicaţi, fără părtinire.
    Franchise Generator: franchisegenerator.ro/
    Facebook - / stefanmandachi
    Instagram - / stefan.mandachi
    Linkedin - / %c8%99tefan-mandachi-3...
    Site - www.stefanmandachi.ro/
    CAIETUL VISURILOR - caietulvisurilor.ro/

Komentáře • 103

  • @Paula-Tunsoi
    @Paula-Tunsoi Před 5 měsíci +27

    Ștefan, să nu încetezi să faci dialogurile astea cu Menis, atât de folositoare pt mulți. L-am văzut pe Menis în dialog cu alți realizatori… cu niciunul nu ies lucrurile clare și la obiect, zdruncinatoare dar blânde, așa cum ies când vorbește cu tine.(trebuia să scrie cartea cu tine, nu cu Mihai; nici așa nu-i rea, dar cu tine ar fi ieșit mult mai bună!!)
    Îți mulțumesc, Ștefan, pt toată bogăția pe care mi-ai oferit-o prin aceste interviuri cu Menis. Ai consumat timp, bani și energie pt a face aceste podcasturi pe care sa mi le dai gratis!! Mulțumesc om frumos! Recunoștință și iubire pt tine🙏❤️

    •  Před 5 měsíci +5

      Apreciez cuvintele tale si ma incurajeaza.

    • @dincamadalina3841
      @dincamadalina3841 Před 5 měsíci +1

      Milioane de multumiri Stefan.
      Atata profunzime cu dr Menis Yousry nu se intampla decat in dialogurile cu tine.
      Dumnezeu sa te binecuvinteze in toate proiectele tale.
      Tu ni l-ai descoperit pe Dr Menis. Blandete, profunzime, autenticitate....
      Milioane de multumiri Stefan.

  • @vasilicadoboceanu9792
    @vasilicadoboceanu9792 Před 5 měsíci +36

    Omul acesta este de o incredibilă modestie! Cred că acesta este secretul lui. Să poți să ajungi la un așa nivel de conștiința a trebuit să treacă prin multă suferință, el însuși. Mă bucur nespus ca am avut posibilitatea sa îl ascult încă o dată aici, pe canalul tău Ștefan, și îți port recunoștință profundă pentru fiecare întâlnire a ta cu dumnealui. Succes în tot ce îți dorești bun!

  • @HipnozaRegresivaEU
    @HipnozaRegresivaEU Před měsícem +1

    Multumim Stefan Mandachi. Foarte interesant

  • @qkdse7en
    @qkdse7en Před 3 měsíci +4

    Așa este: o traumă constantă se vindecă în ani de zile, de multe ori se ajunge până la 20-30 de ani în vindecare ❤️‍🩹 continuă. O spun eu, care am copilărit în 6 case de copii diferite și am stat acolo 20 de ani. Am ieșit de acolo ca un animal care a stat în cușcă cu garda pe el și înfuriat pe toată lumea.
    Acum, sunt pe drumul cel bun 😊cu mici traume nevindecate dar care este nevoie să lucrez in acest proces încontinuu. Faptul ca am o familie cu 👶🏻băiat, aceasta este prima mea vindecare dar și o luptă+vindecare ca să-mi depășesc traumele repetate și imense care le-am primit de când aveam 1 an ca și bebeluș.
    Multumesc pentru acest podcast înțelept dar și finuț, inteligent cu multă muncă în spate din partea Dr. Menis.

  • @luminitavasilache6061
    @luminitavasilache6061 Před 4 měsíci

    Multumesc! Multumesc! Multumesc! Sa fie de folos! Si da prin prezenta este minunat si de folos! Va imbratisez !

  • @BesideLife
    @BesideLife Před 4 měsíci +1

    Multumesc, Stefan, pt acest material si pt toate cele din urma ❤️

  • @mariadomosan2228
    @mariadomosan2228 Před 4 měsíci +1

    ❤❤❤da....compasiune professionala nu compasiune realā ....aici e cheia

  • @Carmen-yk3ux
    @Carmen-yk3ux Před 5 měsíci +7

    Îți mulțumesc că ni l-ai adus încă o dată pe domnul Yousry. Cât de mult mai avem de învățat pentru a ne numi "oameni"!

  • @elenaselene7568
    @elenaselene7568 Před 5 měsíci +8

    Menis ! Este o binecuvântare sa l asculți. Iese pacea din vocea dansului. Mulțumesc, amândurora !

  • @Wariorrdark
    @Wariorrdark Před 5 měsíci +2

    ,,vindecarea nu este o realizare,este un proces"și acesta este sensul venirii noaste pe Pământ...,Iubirea necondiționată, Pacea,Slujirea celorlalți, la fel cum face Soarele pentru noi ,,toți"!

  • @mihaeladamian5211
    @mihaeladamian5211 Před 5 měsíci +3

    Un podcast de milioane de multumiri, aprecieri si recunostinta. Iti multumesc Stefan ca imparti cu noi aceste cuvinte de aur. Menis ne transmite atata pace si liniste interioara. L-as asculta ore in sir si nu as obosi. Multumesc lui Dumnezeu ca existati. Fiti binecuvantati. Va urmaresc cu drag din Madrid❤❤❤❤

  • @alinaelenabanica
    @alinaelenabanica Před 5 měsíci +6

    Il iubesc pe Menis Yousry si cele mai bune podcasturi cu el sunt cele facute de tine, Stefan! Multumesc din suflet pt ele! Pe unele le-am ascultat chiar de 2 ori. Spuneai ca vrei o definitie a Pacii, dar ea e un ideal, e Divinitatea, e Iubirea insasi, nu se poate defini doar prin opozitie cu razboiul, ea exista prin ea insasi, dar aici in lumea si realitatea noastra a oamenilor ea ramane un ideal pe care insa il putem atinge in unele momente, de armonie si echilibru, doar la nivel personal, in inima noastra si defapt exact asta e calea pt a o avea si in exterior, calea de a o manifesta in lume. Pace si Iubire sa fie in inima ta buna, Stefan! Nu ai nevoie sa inveti de la nimeni abilitati sau tehnici, nimeni nu are, purtam in noi tot ce avem nevoie, doar sa ne descoperim pe noi insine dincolo si prin experientele pe care Viata, Divinitatea, Sufletul ni le aduce in fiecare zi. Te imbratisez cu drag!🤗 Iar dlui M. Yousry toata pretuirea si recunostinta mea pt cine este si impartaseste cu noi! 🙏💗

    • @user-oq9ev1fq9x
      @user-oq9ev1fq9x Před 5 měsíci +2

      Sunt perfect de acord, cele mai bune podcasturi cu Menis sunt cele făcute de Stefan. Multumesc cu recunostinta 🤍 !

    • @alinaelenabanica
      @alinaelenabanica Před 5 měsíci

      @@user-oq9ev1fq9x cred ca asta se datoreaza faptului ca Stefan se implica total, nu doar pune suflet in tot ceea ce face in general, dar in aceste podcasturi cu Menis Yousry isi pune sufletul la vedere, iar podcasturile sunt conversatii aproape personale. Sunt recunoscatoare si onorata ca le impartasesc cu noi.

  • @g.s.m88
    @g.s.m88 Před 5 měsíci +15

    Domnul Menis este un Om care exprimă(expune) atât de frumos,înțelept și cursiv doar prin felul lui de a fi, diferitele subiecte pe care le-ați abordat ..totul a decurs cu o fluență evindentă de naturalețe,efectiv modul prin care iti(ne) vorbește, face in așa fel încât să nu te simți “aglomerat” psihic, din contra reflectă o atmosferă de binețe, doar ascultându-vă te simți cumva reflectând relaxat prin (sau și cu) gândurile voastre. Mulțumesc amândurora pentru acest frumos dialog! Tot respectul 🤗❤

    •  Před 5 měsíci +1

      🙏🏼

    • @doina9335
      @doina9335 Před 5 měsíci

      ​@A mai întinerit? asa pare de la ultimul podcast 😊

    • @alinadascalu.
      @alinadascalu. Před 5 měsíci

      ​@@doina9335acelasi lucru am observat si eu ,pare mult mai tanar

    • @auracampean8796
      @auracampean8796 Před 5 měsíci

    • @livia-fw2ku
      @livia-fw2ku Před 5 měsíci

      Mulțumesc frumos!

  • @sabinutzabeer9585
    @sabinutzabeer9585 Před 5 měsíci +7

    Doamne cata intelepciune , cata profunzime si compasiune in tot ce spune si transmite atat prin limbaj cat si prin tonul si prezenta lui , multumesc si ma inclin acestei stari si prezente 💙♾🙇‍♀️

  • @valentinaniculici9709
    @valentinaniculici9709 Před 5 měsíci +10

    Atât de profund, vă mulțumesc. Nu uitați pe 1 decembrie ora 13 ne rugăm pentru Israel și Palestina, haideți să trimitem lumină prin gândurile noastre, către aceste suflete prinse în suferință. Dumnezeu să vă binecuvânteze 🙏.

    • @gogotcosmin620
      @gogotcosmin620 Před 5 měsíci

      Vezi ca nu a zis sa ne rugam☝️ ( s-a referit la sensul sa le fim aproape ) > sunt convins ca acum ai inteles < atunci cand te rogi pt cineva practic nu ajuti cu nimic ( filozofia mea ) .. el e mai profund deatat..

  • @eda.elena9
    @eda.elena9 Před 5 měsíci +11

    “your presence is the help” 😊

  • @LenutaNedelea
    @LenutaNedelea Před 5 měsíci +2

    Pacat ca exista asa putini oameni ca el, este incredibil

  • @roxanaiulianafrincu1107
    @roxanaiulianafrincu1107 Před 5 měsíci +4

    Foarte interesant cum partea cu discutia despre razboi a fost alb-negru si in felul acesta focusul s-a mutat pe mesaj si mai putin pe imagine. 🎉

    •  Před 5 měsíci +1

      Remarcă foarte precisă

  • @petrebularca9499
    @petrebularca9499 Před 5 měsíci +9

    Îți Mulțumesc Ștefan, pentru tot ceea ce faci pentru noi! 🙏❤️

    •  Před 5 měsíci +2

      Multumesc pt. cuvinte! 🙏🏼

  • @dianadamia3601
    @dianadamia3601 Před 5 měsíci +3

    Felicitari pentru interviu, cred cu adevarat ca Stefan a reusit sa ne ajute sa intelegem ce aveam nevoie prin dr Menis Yousry, sunt foarte recunoscatoare.

  • @user-oq9ev1fq9x
    @user-oq9ev1fq9x Před 5 měsíci +4

    Multumesc Stefan pentru dialogurile tale cu Menis ! Asa v-am descoperit si ati ramas 'cuplul' perfect ! Desi am participat la alte conferinte si podcasturi, nimic nu se compara cu sensibilitatea abordarii tale. Cred ca scoti ce e mai bun in oameni, multumesc Stefan ! 🤍🤍🤍

  • @alyalexandra9034
    @alyalexandra9034 Před 5 měsíci +2

    Va multumesc din suflet amandurora! 🙏❤️

  • @alexsavu2969
    @alexsavu2969 Před 5 měsíci +2

    Îți mulțumesc mult, Ștefan! Îți mulțumesc pentru tot ceea ce faci. Îți ador munca pe care o faci și sunt sigur că vei fi văzut din ce în mai mult.

  • @delfinachristiansen
    @delfinachristiansen Před 5 měsíci +1

    Frumos și clar. Oare pentru ce credem că iubirea pentru statutul nostru de "salvatori" ori de "victime", de "pacifişti" ori de "războinici", de "apărători" sau de "acuzatori" este mult mai mare decât iubirea izvorâtă din însăși sursa iubirii și care hrănește necondiționat statutul nostru de ființe umane? Simplu, pentru că așa ne vrea mass media, slabi și vulnerabili, punându-ne într-un conflict irezolvabil și într-o contradicție distructivă. Să avem credință nesfârșită în sămânța noastră divină, cosmică, și totul va fi așa cum trebuie să fie.

  • @cristianailincai3166
    @cristianailincai3166 Před 5 měsíci +4

    Charlie Chaplin said: You need Power, only when you want to do something harmful; otherwise Love is enough to get everything done.

  • @cristinamariastoica3703
    @cristinamariastoica3703 Před 5 měsíci +1

    Mulțumesc Ștefan, multumesc dr Menis!!❤🙏🙏🙏

  • @emiliailie6438
    @emiliailie6438 Před 5 měsíci +3

    Fara cuvinte!!! ma consider norocoasa sa pot asculta acest video. Multumesc!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    •  Před 5 měsíci +1

      Apreciez!

  • @claudiaittu5411
    @claudiaittu5411 Před 5 měsíci +2

    Sunteți deosebiți. Sa nu uitam de 1 decembrie ora13❤❤❤

  • @popescugeorgiana6574
    @popescugeorgiana6574 Před 5 měsíci +2

    Inaltator!🥰Cuvintele sunt de prisos in momentul acesta pt mine.

    •  Před 5 měsíci

      🙏🏼

  • @nichitayigit6519
    @nichitayigit6519 Před 5 měsíci +1

    Oh wow...no words left to be said! Thank you Stefan for make it possible, thank you Menis!

  • @MissBogdeto
    @MissBogdeto Před 5 měsíci +2

    Thank you, Menis, as always. Thank you, Stefan.
    I appreciate these videos!
    Keep posting interviews with the great Menis, because they are extremely helpful and important. Greetings from Bulgaria, Stefan ;)

  • @gnicoleg8888
    @gnicoleg8888 Před 5 měsíci +1

    Multumim pentru aceste interviuri❤️❤️❤️🤗😊

  • @getafilimon1575
    @getafilimon1575 Před 3 měsíci

    Mulțumesc pentru emisiunea d-voastră, pentru informații , pentru invitatul special!!! Respect!!

  • @user-wc1tz7mc6p
    @user-wc1tz7mc6p Před 5 měsíci

    vă mulțumesc

  • @maria7423
    @maria7423 Před 5 měsíci +2

    Vă mulțumesc cu recunoștință pentru că exisistati!👏👏👏🤗🤗

  • @mihaelaadamut5735
    @mihaelaadamut5735 Před 5 měsíci +2

    1)Dragostea necondiționată 2)Prezența unei persoane echilibrate, răbdătoare, care știe ce înseamnă dragostea. Acestea nu sunt secrete. Trebuie doar să încercam și să repetăm.❤❤❤❤❤

  • @lacramioaratcaciuc7053
    @lacramioaratcaciuc7053 Před 5 měsíci +1

    Mulțumesc mult pentru toate întâlnirile înregistrate cu menis😊

  • @ioanaflorea1545
    @ioanaflorea1545 Před 5 měsíci +2

    Mulțumesc cu recunoștință! Extraordinară lectie!

  • @emiliailie6438
    @emiliailie6438 Před 5 měsíci +2

    Multumesc, multumesc, multumesc!

  • @nikovlog1468
    @nikovlog1468 Před 5 měsíci +3

    Mulțumim pentru aceste răspunsuri și pentru tot ce ați împărtășit cu noi!🤗👌

  • @bluesrelax9683
    @bluesrelax9683 Před 5 měsíci +1

    Felicitari pentru aceasta prezentare. As dori sa mentionez observatia mea. Va mai trece citva anisori pina vor ajunge multi oameni la astfel de conceptie. Nu voi ajunge ,poate aceste vremuri, tu Stefan vei fi un mosneag intelept. Si iti vei aduce aminte ce ti-am scris aici. O sustinatoare dincolo de granita. Multumesc mult.

  • @roxanabadragan7474
    @roxanabadragan7474 Před 5 měsíci +1

    Sensibil 🙏si frumos 😇acest moment🙏Multumesc

  • @danielapopa3885
    @danielapopa3885 Před 5 měsíci +1

    Multumim, genial!
    Imi pun un reminder sa il ascult o data pe saptamana :))
    Pana mai faci alt podcast cu el 😄
    🙏🙏

  • @geaninabarbu2346
    @geaninabarbu2346 Před 4 měsíci

    Toată prețuirea și recunoștință ambilor!să fiți binecuvântați.

  • @sleepthesounds8703
    @sleepthesounds8703 Před 5 měsíci +2

    Foarte de ajutor acest podcast

  • @dorinanitu2975
    @dorinanitu2975 Před 5 měsíci

    Am revăzut de mai multe ori acest video și simt nevoia să-mi exprim respectul pentru amândoi. Apreciez munca ta Ștefan și faptul că știi să îți alegi întrebările, știi unde să insiști, dar totul într-un mod foarte plăcut (deloc brutal),iar pe Menis îl iubesc că există. FELICITĂRI ❤❤❤!

  • @mayasarasfamily7854
    @mayasarasfamily7854 Před 5 měsíci +1

    📽 🌟 🎬 Modul în care te conectezi cu dr. Menis și te expui, cu sinceritate, autenticitate și vulnerabilitate, creează o energie extraordinară, vindecătoare, Ștefan! 💫
    🙏 Mulțumesc din suflet pentru naturalețea și sinceritatea acestei conversații terapeutice în care voi puneți atâta suflet, de fiecare dată, și care pe mine mă ajută și mă inspiră enorm! 🙏

  • @elenaanton8195
    @elenaanton8195 Před 5 měsíci

    Sănătate la nebunele și nebunii de la Roșiorii de Vede! Au anebunit demult nebunele și nebunii la Roșiorii de Vede

  • @RubiCristinaDemeter-ks5jt
    @RubiCristinaDemeter-ks5jt Před měsícem

    Felicitări !asta da Poadcast. Nu ca cel făcut de Morar care nu știa sa lege câteva cuvinte in engleză .

  • @cameliaturda6472
    @cameliaturda6472 Před 5 měsíci

    vă iubesc

  • @mihaelacretu6545
    @mihaelacretu6545 Před 5 měsíci +2

    Multumim, sunteti fenomenali!

    •  Před 5 měsíci

      Multumesc!

  • @Mantilizapita
    @Mantilizapita Před 3 měsíci

    Nu Sint deacord in totalitate cu titlul ,depinde si de individ eu cred

  • @ioandascalu7729
    @ioandascalu7729 Před 5 měsíci

    Minunat Minunat Minunat Mulțumesc.

  • @Szepida
    @Szepida Před 5 měsíci +2

    I’m so happy to see you together 🥰

  • @flaviafortza330
    @flaviafortza330 Před 5 měsíci

    Bravo, Stefan! Data viitoare poate pui tu intrebarile si faci o carte cu Menis. 💙

  • @Anto3233
    @Anto3233 Před 5 měsíci

    Vă așteptam!❤️🙏

  • @niculinavatamanu3460
    @niculinavatamanu3460 Před 5 měsíci

    Multumim!🙏❤️

  • @oanamihaelapoenar7581
    @oanamihaelapoenar7581 Před 5 měsíci

    I think healing is learning to be naturally human unlearning all the toxic programming from childhood

  • @mariamiu5603
    @mariamiu5603 Před 5 měsíci

    Multumesc!

  • @nadiuscab9396
    @nadiuscab9396 Před 5 měsíci

    I love you!💝

  • @michelle556611
    @michelle556611 Před 5 měsíci +2

    Am fost la un seminar de-al lui Menis. A fost vindecator!!! Omul acesta aduce energia iubirii si o imparte tuturor, iar acea energie curge si atinge toti cursantii. Ceea ce eu nu inteleg este discrepanta asta groasa dintre el si sotia lui. A spus in emisiune ca el nu mai lucreaza pt bani. Dar o face sotia lui si o face intr-un mod foarte urat, ca sa nu folosesc alt cuvant jignitor. Este o discrepanta colosala. Asta se poate vedea inclusiv prin imbracaminte: el lejer in acelasi tricou ca si in emisiune, ea, in rochie super eleganta de opera. Plus ca nu isi respecta deloc cursantii . Ea!! Nu Menis. Este foarte trist......totusi...care e ideea ca un astfel de om sa aibe o relatie cu o femeie atat de decalata......

    • @temen6223
      @temen6223 Před 5 měsíci

      Are si el problemele lui

  • @ecaterinabrancoveanu5266
    @ecaterinabrancoveanu5266 Před 3 měsíci

    hopeful

  • @mariusstiglet9257
    @mariusstiglet9257 Před 5 měsíci

  • @murzeadorel9355
    @murzeadorel9355 Před 3 měsíci +1

    ar fi foarte frumos dacă subtitrarea ar fi scalabilă (s-ar putea mări)

  • @galinagalinagalina1011
    @galinagalinagalina1011 Před 5 měsíci +6

    Yes, it s amazing the origin of the word Peace( Shalom) that means well-being,paid for in advance , perfect , whole…….Jesus used this word after he lived among people 33 years , fully human and fully God, showed people that is possible to forgive , was betrayed, killed and after 3 days He appeared among His friends, they were hidden in the house, and here comes Jesus and telling them ,, Peace ‘’!!! Meaning it is done, it is payed, He payed for our misery,the death is defeated, no need to be afraid, We never die, if we believe Jesus , Yes He made a way out of war, death , conflicts,,,,,,,😊❤

    • @DD-RO
      @DD-RO Před 5 měsíci

      israelul este un stat artificial facut prin razboi si mentinut prin razboi. Pace nu o sa fie acolo decat atunci cand o sa dispara

    • @rozaliapuskas656
      @rozaliapuskas656 Před 5 měsíci +1

      ❤❤❤

  • @harnagiagen5957
    @harnagiagen5957 Před 5 měsíci

    ❤❤❤❤

  • @guide444
    @guide444 Před 5 měsíci

    💚💛💜🙏💫

  • @mariaciobanu6066
    @mariaciobanu6066 Před 3 měsíci

    Bună seara Stefan.
    Profesorul Menis , unde tine seminariile?
    Online? Mulțumesc

  • @renelovemetal
    @renelovemetal Před 5 měsíci +2

    19:52 asta intreaba toti lupii in haine de oaie"cum pot sa te ajut" pt ca un om destinat sa ajute stie deja ce are de facut, nu trebuie sa ii zica altu, te nasti asa nu iti alegi tu asta ca asa vrei tu... e plin de profeti falsi dar probabil asa a fost din totdeauna

  • @guide444
    @guide444 Před 5 měsíci

    Pentru min 42:10,
    Meditație Planetară - ridicare Frecvență de Vibrație - Saint Germain 💚💛💜💫🙏 (eng 📩💞)
    💫 Link in Bio
    ______- English 📩💞 -_____
    For min 42:10,
    Planetary Meditation - raising the Frequency of Vibration - Saint Germain 💚💛💜💫🙏
    💫 Link in Bio

  • @mariaciobanu6066
    @mariaciobanu6066 Před 3 měsíci

    Unde putem să-l intalnim pe Menis?

  • @lia4363
    @lia4363 Před 5 měsíci

    ❤⚘️⚘️⚘️💛⚘️⚘️⚘️❤️‍🔥

  • @alinadragusin3937
    @alinadragusin3937 Před 5 měsíci

    Nu este volum!?

  • @violetavioleta9153
    @violetavioleta9153 Před 5 měsíci

    Stefan vinde francize, deci intentia exista! 😢 Greu cu binele!

    •  Před 5 měsíci

      Si ce vrei sa faca Stefan? Sa fure din poșetă? Să nu muncească?

    • @violetavioleta9153
      @violetavioleta9153 Před 5 měsíci

      ​@Multi muncim, nu furam din posete! Sigur, nu reusim sa vindem francize, sa cazam la hotelul etc. Dar traim decent, noi, copiii, familia. Comentariul l-am scris in relatie directa cu ceea ce minunatul invitat spune...si Stefan intelege, dar e greu sa fim onesti in practica. Teoria insa, e perfecta! Felicitari pentru invitat!

  • @teomtech
    @teomtech Před 5 měsíci

    Este bine sau tau sa-ti doresti premiul Nobel?? Eu am o idee geniala si vreau!!

    •  Před 5 měsíci

      Care-i? Zi-ne-o și nouă să împărțim potul.

  • @cristinadumitru200
    @cristinadumitru200 Před 5 měsíci

    Nu se aude

  • @ciprianos4
    @ciprianos4 Před 5 měsíci +1

    You have to have money so you wont die of hunger or lose everything and end up on the streets, and when you get rich and give people lessons about why they are important, you say their are pointless, aren't you the same person in both scenerios, young and optimistic, then old and sad, going against everything you believed in, in the same lifetime.

  • @adelahoanta4482
    @adelahoanta4482 Před 5 měsíci

    😇🤝🤍