A renovat spitalul unde a fost abandonat la naștere | Oameni și Povești

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 19. 02. 2022
  • Valentin Căldăraș are 35 de ani și este asistent social. A fost abandonat de mama lui la naștere într-un spital din Lipova, unde a stat până la vârsta de 3 ani. Apoi a fost dat într-un centru de copii din Lipova, unde erau aproape 500 de copii cu personal insuficient. Valentin își amintește că erau condiții ca într-un lagăr: erau tunși la 0 și aveau plasturi lipiți pe spate cu numele și CNP-ul fiecăruia. Erau spălați cu furtunul, bătuți cu stinghiile de la pat și umiliți, iar când primeau cadouri în diferite ocazii, copiii le ofereau îngrijitorilor pentru a nu primi bătaie. La 10 ani a fost mutat împreună cu alți copii, în case de tip familial, dar și aici erau multe lipsuri. Până la 20 de ani a locuit în aceste case și a fost mutat dintr-o parte în alta de foarte multe ori. Nu cunoaște dragostea părintească - și-a văzut pentru prima dată mama la propriul ei priveghi, la vârsta de 28 de ani, iar pe tatăl lui l-a cunoscut acum 3 ani, cu care nu a putut discuta pentru că era sub influența băuturilor alcoolice. Mai are 6 frați, dintre care el și cu o altă soră au fost abandonați. Cu toate astea, Valentin a reușit să lupte în viață. După terminarea liceului, s-a angajat într-o fabrică - unde a lucrat pentru a-și strânge bani de facultate - unde a și intrat ulterior la Asistență Socială și Psihologia Copilului, la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, apoi a continuat cu 2 ani de master la zi.
    Timp de 10 ani a lucrat într-un ONG, unde s-a implicat în diferite proiecte sociale. În ultimii ani și-a înființat propria Asociație ” Împreună Suntem Mai Buni Lipova” - unde a demarat foarte multe proiecte și a oferit : alimente pentru familiile defavorizate și vârstnici, ghiozdane și rechizite pentru copiii defavorizați și a organizat campanii de strângere de fonduri pentru copiii bolnavi. Prin Asociația sa A renovat și igienizat toată secția de pediatrie a spitalului Lipova, acolo unde s-a născut și unde a fost abandonat de mama sa. Valentin iubește să călătorească și să gătească. Mai multe despre Valentin Căldăraș aflăm la ”Oameni și Povești„.

Komentáře • 308

  • @SperantaTVOficial
    @SperantaTVOficial  Před 2 lety +37

    Mai multe povești de viață poți urmări aici: czcams.com/play/PLXw_-AgCC02g4XPuKqESAemyN-ajq0yZd.html
    Nu uita să dai like 👍 dacă îți place acest videoclip. Pentru a fi notificat de fiecare dată când publicăm videoclipuri noi abonează-te aici: czcams.com/users/SperantaTVOficial

    • @vioricalupu6127
      @vioricalupu6127 Před 2 lety +4

      Dumnezeu sa te binecuvânteze pe țin că persoana și lucru pe care al faci

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +2

      Va mulțumesc frumos!

    • @mitzifurman3958
      @mitzifurman3958 Před 2 lety +4

      Doamne,ce om minunat! Admir totul:discursul clar ,explicit,sufletul,caracterul,inclusiv ținuta impecabilă!
      Felicitari!
      Să vă binecuvânteze Dumnezeu cu tot ce e mai bun și frumos!

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +1

      Va mulțumesc frumos pentru toată aprecierea!

  • @valentinakutscher6763
    @valentinakutscher6763 Před rokem +7

    Indiferent în ce familie ne naștem și în ce condiții vom creste, toți avem o Soartă. Iar aceea soartă se va împlini. Divinitatea a decis soarta fiecăruia,dinaintea de a ne naște și aia vom trai! Felicitări Valentin!

  • @angelicavele2471
    @angelicavele2471 Před 2 lety +34

    Felicitări, aveți emisiuni minunate și invitați deosebiți. Tot respectul pentru acest tânăr frumos la chip și la suflet. Domnul să te binecuvânteze, să te ajute să-ți îndeplinești visul!

  • @lidiazotoiu4629
    @lidiazotoiu4629 Před 2 lety +26

    Dumnezeu sa te binecuvinteze Valentin.Esti o minune a Lui Dumnezeu.

  • @mariasavoaia2422
    @mariasavoaia2422 Před 2 lety +20

    Pentru asemenea oameni cuvintele lipsesc!

  • @aureliacojucaro9708
    @aureliacojucaro9708 Před rokem +3

    Felicitări !Felicitări ! Și succes pe mai departe !
    Dumnezeu are oameni cu suflet El să-i binecuvinteze in tot ceace vrea sa realizeze !🙏♥️

  • @dorinabandac212
    @dorinabandac212 Před 2 lety +22

    O poveste de viață foarte impresionantă!!!Domnul să fie alături de tine în tot ceea ce faci!🙏🙏🙏

  • @virginicaolaru5048
    @virginicaolaru5048 Před 2 lety +12

    FELICITARI 👏 🙏 DUMNEZEU SA TE AJUTE IN TOT CE VEI FACE
    TOT BINELE DIN LUME COPIL MINUNAT !SANATATE MULTA !

  • @mimisavu9159
    @mimisavu9159 Před 2 lety +9

    Un Om de toată isprava!!! Felicitări tinere!! Respect!!!

  • @zinatinjala7742
    @zinatinjala7742 Před 2 lety +5

    Un Exemplu nemai pomenit să-ți ajute bunul D-ZEU sa iti îndeplinești toate dorințele de ajuta persone necajite 🙏😪😘😘😘😘🙏🙏

  • @add6992
    @add6992 Před 2 lety +15

    Bunul Dumnezeu sa.ti dea putere sa reusesti sa realizezi tot ce tiai propus .Fii binecuvintat in viata.

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +1

      Asemenea și întreaga familie a dumneavoastră!

  • @corinateodor8416
    @corinateodor8416 Před 2 lety +6

    O emisiune absolut formidabila.Felicitari.

  • @carolforka3679
    @carolforka3679 Před 2 lety +25

    Felicitari.Dumnezeu sa te ajute mai departe ca sa poti sprijini pe cei necajiti .

  • @violetapop8778
    @violetapop8778 Před 2 lety +6

    Un adevarat exemplu de urmat,pentru multi care primesc ajutoare sociale fara sa munceasca! Mult respect,tinere!👍❤

  • @rodicabako5812
    @rodicabako5812 Před 2 lety +19

    Domnul sa te binecuvinteze cu sānātate si ìntelepciune

  • @MikyARH
    @MikyARH Před 2 lety +12

    Un tanar minunat! Fii binecuvantat sa aduci lumina in sufletele si vietile cator mai multi oameni! 🙏👏🏻👏🏻👏🏻❤

  • @osanmargareta8366
    @osanmargareta8366 Před 2 lety +5

    Felicitări și Respect pentru cea ce faci.

  • @ionelamarius6617
    @ionelamarius6617 Před 2 lety +3

    Felicitari esti un om minunatiubit dedumnezeu si maica sfinta iti doresc sanatate si sa fie maica domnului sprijinitoareatI

  • @zinamariabutiuc42
    @zinamariabutiuc42 Před 2 lety +5

    Doamne ce poveste cutremurătoare...impresionant, un om fain!

  • @floreamarinela6024
    @floreamarinela6024 Před 2 lety +26

    Felicitari Vali sa iti ajute bunul Dumnezeu sa iti indeplinesti toate visurile !

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +2

      Și pe dumneavoastră cât și întreaga familie!

  • @marianapetric7930
    @marianapetric7930 Před 2 lety +22

    Mult succes in proiectul cu copii Domnul sa va ajute si sa va dea binecuvintarea Lui

  • @andreeagroza508
    @andreeagroza508 Před 2 lety +26

    Bravo Vali, bine că ai avut curajul și ai spus tot ce ai pățit acolo ♥️ te iubesc

  • @margaretapeter9377
    @margaretapeter9377 Před 2 lety +4

    De astfel de oameni are nevoie Romania ...! RESPECT, domnule VALENTIN CALDARAS !!!!

  • @paulaghenciu7098
    @paulaghenciu7098 Před 2 lety +9

    TE FELICIT 'CA AI AJUNS' AICI. TE SUSTIN'AM TRECUT. PRIN. CE TU AI TRECUT. NUMAI. CA NOI. ERAM. NUMAI. FETE. DAR:TRAIUL ȘI SUFERINTA. A FOST, LA FEL. DAR:DUMNEZEU. NEA IUBIT. RESPECT:PENTRU. FAPTELE TALE!. DOMNUL FIE CU TINE.

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +1

      Cred că în tot rău este și un bine pt că am avut de tras niste concluzii care ne-au dus pe un orizont al normalității. Multe împliniri și realizari in urma luptei cu viața care are ca și scop succes in in viața!

    • @iepure4481
      @iepure4481 Před 2 lety +1

      @@valicaldaras394 ii ii

  • @ionelgrosu4931
    @ionelgrosu4931 Před 2 lety +5

    Domnul sa te binecuvinteze

  • @violetapop8778
    @violetapop8778 Před 2 lety +7

    Felicitari,OM minunat!❤❤❤
    Un caracter puternic! Bravo! Ascultându-te,mi-au dat lacrimile! Dumnezeu sa te ajute,suflet bun!❤

  • @stefanflorica1279
    @stefanflorica1279 Před 2 lety +7

    Mult la iubit Dumnezeul pe acest mare om ,felicitări ptr. tot ce face !!

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +2

      Mulțumesc frumos. Cred că Dumnezeu ne iubește pe toți, iar daca am fi mai uniți și ne-am ajuta reciproc viețile noastre ar fii mult mai ușoare și mai aproape de Dumnezeu.

  • @anasinca3239
    @anasinca3239 Před 2 lety +14

    Fi binecuvântat om frumos

  • @mikelastan9911
    @mikelastan9911 Před 2 lety +6

    Dumnezeu lucrează prin oameni ,tu iesti un înger pt aceste suflete felicitări pe mai departe

  • @rodicaiuras7135
    @rodicaiuras7135 Před 2 lety +22

    Dumnezeu să binecuvinteze invitații dumneavoastră! Mereu exemple motivatoare! Mulțumim! Felicitări pentru emisiune!

  • @lilianaanghel1452
    @lilianaanghel1452 Před 2 lety +5

    Mult respect pt tot ce faceti

  • @marieanadulan9420
    @marieanadulan9420 Před 2 lety +17

    Domnul Isus Hristos să te binecuvânteze!

  • @maryamforever3273
    @maryamforever3273 Před 2 lety +4

    Doamne Isuse, ce poveste fabuloasa. Ai steaua ta omule

  • @ciurarpetru5131
    @ciurarpetru5131 Před 2 lety +8

    Felicitări pt Valentin și pentru toți cei care s-au implicat ❤️💛💚

  • @petricaarad3985
    @petricaarad3985 Před dnem +1

    Vreau sa va multumesc pentru tot efortul emisiunea pentru ca faceti emisiune

  • @danacostea2101
    @danacostea2101 Před 2 lety +9

    Felicitări!! Am auzit și alte povesti identice însă nu așa fericite, copii crescuți în orfelinate dar care au ajuns pe alte drumuri din păcate! Sunteți de admirat și așa cum ați spus " Dumnezeu va iubit" și faptul că dumneavoastră ați crezut în El va ajutat să învingeți!!! Psiholog clinician sunt!! Mult succes vă doresc în continuare!!🌈🙏🍀👼

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +1

      Din păcate se pierd multi, eu fizic am îmbătrânit mult doar că nu las sa se vadă. O lupta continua necesita efort , curaj și încredere în in ceea ce îți dorești să devi.

    • @danacostea2101
      @danacostea2101 Před 2 lety +2

      Viața este o luptă care lasă urme de multe feluri. Trăind în prezent, trecutul se reactualizează uneori în contact cu anumiți stimuli, însă cu fiecare zi și datorită înțelepciunii dobândite în ani învățăm să vedem trecutul cu alți ochi

  • @mariareinbold5233
    @mariareinbold5233 Před 2 lety +4

    Eu locuiesc în Fantanele în drum.spre Lipova.Masi bucura sa te cunosc personal. Dumnezeul să te binecuvinteze.

  • @irmabandura161
    @irmabandura161 Před 2 lety +19

    Tot respectul pentru dvs,sa aveti sanatate sí putere de munca🤗😘

  • @dorinastancu8049
    @dorinastancu8049 Před 2 lety +4

    Ce mare Dumnezeu avem si cat de mult ne iubeste ! Pe toti ! Doar ca unii sunt prea iubiti, Valentin, am ascultat pe nerasuflate povestea vietii tale, esti un exemplu pentru multi tineri care au crescut in familii bogate! Dar, asa cum ai spus, Dumnezeu te-a iubit! Fi mult binecuvantat si in continuare in tot ceea ce vrei sa faci pe plan profesional dar si familial! Ar fi timpul, nu crezi? Sanatate multa!

  • @monikawagues7154
    @monikawagues7154 Před 4 měsíci +3

    Vali multumesti bunului inalt divin dumnezeu ca ai avut oameni care teor ajutat si ca nai fost singur. In drumul vieti in prezent. Esti puternic si ai ajuns departe si ati doresc in continuare pace in interior si bucurie al meriti. Uni nam avut asta aportunitate sa fim ajutat dar avem oameni pe limba noi care ne accepta asa cum suntem. Alesi.

  • @dorinamotoi4404
    @dorinamotoi4404 Před rokem +3

    Domnul să te binecuvânteze și să îți de-a putere și izbîndă in toate proiectele

  • @petricaarad3985
    @petricaarad3985 Před dnem +1

    eu am crescut la casa de copii multumesc pentru emisiune speranta tv

  • @andrianaion4299
    @andrianaion4299 Před 2 lety +4

    Ești atit de frumos fizic și sufletește incit sigur Dumnezeu te iubește. Sa, ți dea Dumnezeu sănătate și tot binele din lume. Sa numai suferi de nimic din trecutul tău pentru ca îl ai pe Dumnezeu.

  • @floricagurban7588
    @floricagurban7588 Před 2 lety +21

    Bravo!Felicitări, pentru ambiția de a fi cineva si a face ceva bun ,pentru cei in nevoi.Dumnezeu sa te binecuvanteze si să fie cu voi toți cei care va implicați în acest proiect.

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +2

      Va mulțumesc frumos!

    • @valistupu7207
      @valistupu7207 Před 2 lety +4

      Un om adevarat,un copil norocos un om inteligent si modest ,Bunul Dumnezeu sa va pazeasca si sa va ajute in viata🙏🙏🙏🙏

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +1

      Va mulțumesc frumos pentru toată aprecierea.

    • @angihoria815
      @angihoria815 Před 2 lety

      Ăștia ca el oduso bine As vrea atât de mult ca STATUL ROMAN SĂ NE DESPĂGUBEASCĂ ACEASTA ÎMI DORESC CEL MAI MULT ÎMI VREAU DREPTUL DIN 1976 1980 ATUNCI O FOST CEL MAI RĂU O DUS-O BINE BĂIATUL ACESTA SUNT MULTE DE SPUS DAR ADEVĂRUL NU SPUNE NIMIC DESPRE ADEVĂRUL EEEEE

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety

      Va doresc să trăiți copilăria noastră și atunci va ascult opinia.

  • @anicaparvan7586
    @anicaparvan7586 Před 2 lety +7

    Dumnezeu ,sà te binecuvinteze suflet frumos !

  • @corneliasana2321
    @corneliasana2321 Před 2 lety +6

    You are such a wonderful man, may God bless you all!

  • @lenutacornea5949
    @lenutacornea5949 Před 2 lety +3

    Felicitari!Dumnezeu sa te ocroteasca si sa -ți dea multa sanatate.Sa poti sa iti îndeplinește toate dorintele. Iti doresc multa sanatate si o viata cu multe împliniri.

  • @monique823
    @monique823 Před 2 lety +3

    Am rămas profund impresionată de simplitatea, curajul și puterea de a ieși în față a acestui om în ciuda condițiilor din care a ieșit. Dacă în fiecare județ ar fi un astfel de om... altfel ar sta lucrurile în țară. Mult succes în continuare în toate proiectele pe care și le-a propus .

  • @lilianagordiciuc7915
    @lilianagordiciuc7915 Před 2 lety +14

    Valentin este un Tinar cu suflet bun El este exemplu pentru toti ce vor sa faca bine pentru altii Despre acesti tineri sa se vorbeasca Mereu .Acestia sunt vedete.

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +2

      Sunt povesti care trebuie aduse aminte pentru a te motiva să trăiești și să lupți pentru că se poate!

  • @csilli2008
    @csilli2008 Před 2 lety +4

    Mă doare sufletul cand ma gandesc ce bataie ai luat pentru o punga. Imi doresc caDumnezeu sa nu mai lase oameni ca cel care ti-a facut chestia respectiva, sa nu mai ajunga sa se ocupe de copii care oricum cresc fara dragostea unei familii. Ma bucur ca ai reusit sa treci peste copilaria ta grea si sa devii un om cu suflet atat de frumos! Felicitari!

  • @mariaadregan6551
    @mariaadregan6551 Před 2 lety +4

    Dumnezeu sa te bine cuvanteze omu lui dumnezeu

  • @valicaldaras394
    @valicaldaras394 Před 2 lety +47

    Va mulțumesc într-un mod deosebit tuturor celor care ne-ați ascultat povestea și proiectele sociale. Va doresc tuturor liniște, înțelegere, unitate și putere de viață!

    • @annejessica7418
      @annejessica7418 Před 2 lety +6

      Mulțumesc te compătimesc, Dumnezeu să te binecuvânteze.

    • @monicaanicai7589
      @monicaanicai7589 Před 2 lety +6

      Felicitari Pentru tot ce faci! Se spune ca Dumnezeu lucreaza prin oameni si aici este dovada. Sa nu fii trist niciodata, Dumnezeu ne da o viata ca sa ne incerce, niciodata nu primim Mai mult de cat putem duce. Am invatat ceva in aceasta viata,daca faci bine Dumnezeu iti da super puteri de care poate nici tu nu stii ca le ai si cu cat ajuti Mai mult ai tot Mai multa putere sa realizezi lucruri. Am invatat ca nu toti oameni apreciaza bunatatea dar sa nu uiti ca Dumnezeu acolo sus iti va aduna toate faptele bune care le faci Pentru ceilalti.Gandestete tot timpul ca ce faci o faci Pentru sufletul tau si daca tu nu ai fi existat multi oameni nu ar fi avut un alt ajutor, si Pentru ca tu te implici in viata lor ei vor avea un alt fel de Destin.Iti doresc tot binele din lume ,multa sanatate si Dumnezeu sa te rasplateasca dupa faptele tale om frumos.Eu stiu ce viata aveau copiii in orfelinate Pentru ca am avut colege din liceu si le vizitam mereu,ascultam povestile lor si stiu cata suferinta este in inima fiecarui copil de acolo.Eu iti multumesc Pentru tot ce faci 🙏😇

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +5

      Asemenea și întregii familiei dumneavoastră.

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +6

      Mulțumesc frumos pentru toate sfaturile și aprecierea munci pe care o prestez celor nevoiași. Va doresc multa sănătate și putere pentru a avea o viață frumoasă și fericită!

    • @anicasuciu8470
      @anicasuciu8470 Před 2 lety +5

      Bună ziua. Vă doresc multă sănătate și putere să puteți realiza tot ce v-ați propus. Bunul Dumnezeu să vă dea putere.

  • @irinalebu3826
    @irinalebu3826 Před 2 lety +6

    Un om cu suflet mare !

  • @elenapanciuc6373
    @elenapanciuc6373 Před 2 lety +5

    Dumnezeu să-ți dea sănătate, am plâns doamne câta nedreptate ,îți doresc din tot sufletul sa fii fericit măcar acum !!🙏🙏❤❤

  • @elenacostache5848
    @elenacostache5848 Před 2 lety +2

    Dumnezeu.sa va binecuvinteze cu sanatate si fericire Valentin.se vede ca ai un suflet mare uni copii care ai.crescut la casa de copii nu au pupt sa se realizeze cu tu ai facut dumnezeu a avut grija de voi cei care vati realizat

  • @florinioan278
    @florinioan278 Před 2 lety +3

    Domnul IiSUS să vă Binecuvânteze cu viață veșnică Amin !

  • @cosminaberak4361
    @cosminaberak4361 Před 2 lety +3

    Fi binecuvântat !

  • @virginiahoroba6256
    @virginiahoroba6256 Před 2 lety +4

    O poveste minunată!

  • @ValentinCaldaras
    @ValentinCaldaras Před rokem +1

    Va mulțumesc frumos pentru toate mesajele adresate!

  • @morisaherz4027
    @morisaherz4027 Před 2 lety +2

    FELICITĂRI PT.EMISIUNE! BRAVO!

  • @ionelamarius6617
    @ionelamarius6617 Před 2 lety +2

    Iti doresc sanatate si credinta in dumnezeu si maicuta sfinta sa iti fie protetoare sa iti poti realiza visul frumos esti in inger in viata dumnezwu sa te bine cuvinteze Steluta

  • @irinalebu3826
    @irinalebu3826 Před 2 lety +8

    Mulțumim pentru emisiune un om exemplu !

  • @vasilefinta4
    @vasilefinta4 Před 2 lety +6

    Domnul să te Binecuvanteze cu sănătate fizica și spirituală. Amin

    • @eugeniavancea7547
      @eugeniavancea7547 Před 2 lety

      🙏🙏🙏🙏🙏🙏😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥😥💕💕💕💕💕💕💕💕💕💕💕💕💕💕

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety

      Asemenea și întreaga familie!

  • @victorro5924
    @victorro5924 Před 2 lety +13

    Mult succes în continuare ❤️

  • @AnaAna-mb7lo
    @AnaAna-mb7lo Před 2 lety +10

    Domnul sa va binecuvinteze

  • @curtespetru5977
    @curtespetru5977 Před rokem +2

    Ești un suflet Minunat !!!

  • @annejessica7418
    @annejessica7418 Před 2 lety +13

    Tot respectul pentru emisiune. 🙏

  • @virginiahoroba6256
    @virginiahoroba6256 Před 2 lety +4

    Mii de felicitări!

  • @isamesihinyolu1543
    @isamesihinyolu1543 Před 2 lety +4

    Dumnezeu sa va binecuvanteze! O marturie emotionanta!

  • @lucianbataneant7009
    @lucianbataneant7009 Před 2 lety +5

    Dumnezeusa te binecuvinteze si sati dea multa fericire daca nu ai avuto

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety

      Lucian te salut și îți mulțumesc frumos pt sprijinul pe care ni l-ai acordat și tu în proiectele sociale.

  • @14feca
    @14feca Před rokem +2

    Dumnezeu sā vâ binecuvinteze!

  • @ilaselena7292
    @ilaselena7292 Před 2 lety +5

    Felicitări copil Frumos.Domnul Isus să te binecuvânteze

  • @feliciamilculescu923
    @feliciamilculescu923 Před 2 lety +6

    Valentin să-ți ajute Dumnezeu felicitări din toată inima

  • @ramonaalesia6155
    @ramonaalesia6155 Před 2 lety +4

    O poveste foarte trista,la început. Dar totodată fericită la final.
    Un copil,un tânăr care a fost și este protejat de Dumnezeu.
    Felicitări pentru tot ceea ce faci pentru următorii copii din centru.
    Ma bucur ca faci parte dintr-un ,,neam de etnie romă.Pentru ca si ei pot.
    Dumnezeu sa te binecuvanteze.

    • @ValentinCaldaras
      @ValentinCaldaras Před rokem

      Cred că etnia , rasa s-au handicapul nu are o limită s-au bariera.

    • @ValentinCaldaras
      @ValentinCaldaras Před 4 měsíci

      Mulțumesc mult de tot pentru toată aprecierea!

  • @danielakabir8076
    @danielakabir8076 Před 2 lety +4

    O vedeta ,un diamant al Romaniei ,felicitari!!!🍀🍀🍀

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +3

      Nu sunt vedeta chiar deloc. Sunt un om foarte simplu care m-am ridicat la nivelul societății pentru a mă primi si a mă accepta așa cum sunteți dumneavoastră și toți ceilalți din jurul meu. Va mulțumesc frumos pentru toata aprecierea!

  • @asociatiaademed7417
    @asociatiaademed7417 Před 2 lety +19

    Cata putere trebuie ca sa razbesti astfel prin viata!

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +3

      Cred că arma succesului este lupta , iar motivația este succesul!

    • @camelia70
      @camelia70 Před 2 lety +1

      Credinta si Dumnezeu te face sä treci cu bine prin toate!!!!

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety

      Pe ori care și mulțumim frumos.

  • @db4710
    @db4710 Před 2 lety +6

    Felicitări.🙏🙏🙏

  • @gheorghepirvulescu6671
    @gheorghepirvulescu6671 Před 2 lety +7

    Domnul să-l binecuvânteze!!!

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety

      Asemenea și întreaga familie a dumneavoastră!

    • @valeriadobrin9755
      @valeriadobrin9755 Před 2 lety +2

      @@valicaldaras394 bună ziua, mă înclin în fața ta!!Îți doresc sănătate și numai bine !!Frumos la chip dar ai și un suflet frumos!!🙏🙏🤝🎩❤Sănătate îți urează o bunică!!Fii binecuvintat!👏😘

  • @elenaf2648
    @elenaf2648 Před 2 lety +3

    Mă bucur foarte mult că Dumnezeu a avut un plan minunat cu tine Valentin

  • @marianalobontiu6142
    @marianalobontiu6142 Před 2 lety +6

    Băiat frumos, la salvat tratamentul, creșterea din primii ani de viață.✨💫

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +1

      Mulțumesc frumos.

    • @Manuelina15
      @Manuelina15 Před 2 lety +2

      @@valicaldaras394 buna ziua Cum sa iau legatura cu asociatia impreuna suntem mai buni?

  • @manuelamocanu7044
    @manuelamocanu7044 Před 2 lety +4

    Foarte impresionant ! Dar nu inteleg ce fel de personal .de oameni.au fost cei care au lucrat in aceste centre !

  • @Clauste17
    @Clauste17 Před 2 lety +1

    Te felicit, om cu suflet minunat, stiu ce inseamna caminul si chinul
    Ca prin asta am trecut si eu. Este croaznic

  • @ilianayuralash7975
    @ilianayuralash7975 Před 2 lety +4

    Domnul sa te Binecuvinte! 🙏❤️🇺🇸

  • @terezabacaoanu
    @terezabacaoanu Před 2 lety +4

    Felicitări Pentru tot binele care îl facei

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety

      Mulțumesc frumos. Totul li se datorează sponsorilor care pentru mine sunt mici Dumnezei.

  • @silviafanaru5878
    @silviafanaru5878 Před 2 lety +6

    CE RUSINE ACELE PERSOANE CARE NU AU TRATAT ACESTI COPII CUM TREBUIE COMPLIMENTI PENTRU DOMNUL CARE A FACUT LUCRURI BUNE MULTA SANATATE SI DUMNEZEU SA TE AJUTE

  • @gabrielahanzi2394
    @gabrielahanzi2394 Před 2 lety +8

    Succes in continuare si sanatate multa .😘

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety

      Asemenea întregii familii dumneavoastră și mulțumesc frumos!

  • @relublindoiu4135
    @relublindoiu4135 Před 2 lety +5

    Felicitari !🌿

  • @radastefan1908
    @radastefan1908 Před 2 lety +4

    Acesti oameni care au chinuit acest copil ar trebui cautati judecati si trimiti la puscarie ca cei care au chinuit pe cei din lagarele din Germania.Felicitari si mult succes in viata acestui copil.

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +1

      Cred că la un moment dat fiecare vom plăti pe acest pământ pentru fiecare greșeală care sa făcut cu bună știință.

  • @madalinastefanescu1868
    @madalinastefanescu1868 Před 2 lety +7

    Felicitari, Vali! Mult succes in continuare!

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +2

      Mulțumesc frumos Mădălina. Te îmbrățișez cu mult drag!

  • @georginapancu9912
    @georginapancu9912 Před 2 lety +12

    Doamne Dumnezeule ... este anfiorator ce greu au crestut aceste suflete . Numa.Dumnezeu a fost cu ei care au supravietuit . Se tot auzea de conditiile angrozitoare din orfelinatele din Romania dar saracii numa.ei stiaau ce sufereau

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +5

      Pentru mine este înfiorător sa ascult poveștile de viață a copiilor diagnosticati de cancer!

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +5

      Va mulțumesc frumos. Am avut o viață normală pt faptul că am avut unde sa pun capul și o căldură.

    • @elenacioata9661
      @elenacioata9661 Před 2 lety +2

      Dumnezeu să-ți fie călăuză până la moarte!

    • @pavelgadalean9654
      @pavelgadalean9654 Před 2 lety +2

      @@valicaldaras394 toate necazurile,bolile,etc...isi au radacina in gradina Eden...acolo unde muierea a ascultat de dracu
      ...si de atunci lumea sufera din cauza neascultarii...De ce ne tot miram de boli,,,de ciuma ,de razboaie,etc...toate acestea sunt scrise in Biblie....si Cuvintul lui Dumnezeu se implineste fie ca ne convine sau nu.
      Asadar cuts vreme auziti Cuvintul lui Dumnezeu,,,pocaiti-va...altfel mikiduta e al vostru

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +1

      Mulțumesc frumos asemenea întregii familii a dumneavoastră.

  • @user-je3rl3ef6n
    @user-je3rl3ef6n Před 3 měsíci

    Felicitări frate!Bravo ție! Dumnezeu să te binecuvânteze ♥️

  • @gabigabristar6745
    @gabigabristar6745 Před 2 lety +3

    Fii binecuvintat print al cerului!

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +1

      Asemenea și întreaga familie a dumneavoastră!

  • @galinamereuta-dc4rx
    @galinamereuta-dc4rx Před 2 měsíci

    Bravo !!! Sanatate multa ❤❤❤

  • @lunguvasile7588
    @lunguvasile7588 Před 2 lety +7

    Bună seara, chiar dacă este foarte tirziu, acuma am ascultat aceasta poveste, și eu am trăit în casă de copii, de la virsta de 4 ani, într-adevăr este foarte greu și în timpul creșteri în centre de copii(case de copii)este greu chiar foarte greu, după ce termini liceul, este prada celor învățate în copilărie, și sa devi fără voie un căutător de viitor, atunci primești orice tip de viață, din orice grup fie bun fie rău, apoi și ptr o căsătorie, ești mereu respins de pariti fetelor, ca noi suntem chiar pleava societăți, marginalizati, asta chiar, de pe cind ești abandonat, și chiar după terminarea scoli, chiar dacă ești căsătorit, nui bine niciodată sa spui ca ai crescut la casa de copii, dar ei ca și în cazul de față, mulți nu cunosc ce potențial și ce dăruire și iubire putem sa dam, și ce iubire avem de copii noștri.

  • @aurelrostas1246
    @aurelrostas1246 Před rokem +1

    AMIN GLORIA DOMNULUI 🙏 🙌

  • @rusenyildiz6284
    @rusenyildiz6284 Před 2 měsíci

    Cand am plecat din România dupa 2 ani dar multumesc Romaniei ca am o tara foarte frumoasa şi açım traieasca ın România mea frumoasa Doamne ce tara frumoasa e România mea frumoasa

  • @ninamircea9808
    @ninamircea9808 Před 2 lety +3

    Dumnezeu sa te aiba in paza suflet bun.

  • @marianapetric7930
    @marianapetric7930 Před 2 lety +5

    Doamne ce poveste dureroasa in casele de copii😪😪😪😪

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety

      Sunt multe. A mea pot spune că este una fara suferințe mari. Mulțumesc domnului.

  • @muraiordache3302
    @muraiordache3302 Před 3 měsíci

    Felicitari !

  • @Ana-Maria-Ana-Maria17
    @Ana-Maria-Ana-Maria17 Před 2 lety +3

    Felicitări pentru emisiune! Multă sănătate Vali! Ești un om minunat!

    • @valicaldaras394
      @valicaldaras394 Před 2 lety +1

      Mulțumesc frumos.

    • @Ana-Maria-Ana-Maria17
      @Ana-Maria-Ana-Maria17 Před 2 lety +3

      @@valicaldaras394 cu plăcere! Ai întradevăr un dar aparte, o bunătate cum rar întâlnești. Dumnezeu să te ajute in tot ceea ce faci, multă sănătate!