Mie mi se pare necesară unirea, atât timp cât știm ce nivel are România.

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 29. 11. 2022
  • Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la unirea Republicii Moldova cu România, 35 la sută din cetățeni ar vota pentru. Cel puțin asta arată datele proaspăturlui sondaj realizat de Idis Viitorul și prezentat în cadrul Barometrului Socio-Politic. Potrivit cercetării, peste 47 la sută din cetățenii Republicii Moldova ar vota împotriva unirii, iar aproape 18 % sunt nehotărâți. Vocea Basarabiei a întrebat oamenii întâlniți la întâmplare în Chișinău ce cred despre unirea cu România.
    Iată câteva dintre răspunsuri:
    - Basarabia și așa a fost a României. Ei, rușii, au ocupat-o în 1940. Unire neapărat trebuie să fie.
    - Este un lucru excepțional și de-abia așteptăm să se întâmple. Este firesc acest lucru și demult trebuia să o facem, avea să trecem mai ușor peste încercările și provocările pe care le avem.
    - Știți cum, pentru mine mai bine să fim singuri, liberi, așa cum este, un stat neutru.
    - Ar fi de dorit, căci în 30 de ani de independență nu am ajuns nicăieri. În primul rând noi nu suntem independenți pe plan energetic, cât și industrial, iar pe baza unei uniri cu România, Moldova ar avea o dezvoltare industrială și energetică.
    - Ca cetățean al României vă doriți unirea?
    - Da, sincer da.
    Vox realizat de Nicoleta Negrescu

Komentáře • 382

  • @tamaraagachi5020
    @tamaraagachi5020 Před rokem +114

    Unire cu Romania este salvarea Moldovei Sperem se ne unim mai repede

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem +4

      Unirea este moartea MOLDOVEI
      Moldova mare va deveni o forta Romaneasca impreuna cu fratii toti uniti...
      czcams.com/video/BjrAkSk991w/video.html

    • @mateio632
      @mateio632 Před rokem

      @@Veaceslav-eo2gf ești bolnav fratioare jur... ce dracu de putere sa fiți? Ce crezi ca moldova romaneasca (care probabil are PIB de 10 ori mai mare ca Republica) vrea sa se rupă de restul României și sa se unească cu Republica? Ești nebun de legat... :))) avem un spital nr 9 aici în București pt ăștia ca tine :)))

    • @mateio632
      @mateio632 Před rokem +7

      @@secrierueugenia8581 nu e problema. Dragoste cu sila nu se poate. Rămâneți frumos în URSS dacă ziceți ca aici e sărăcie mare. Pana una alta în toate orașele mari din România nivelul de trai este peste media uniunii europene, în timp ce în Moldova... nu prea am cuvinte. Și eu sunt o persoana care vizitează regulat Republica Moldova.

    • @dand7763
      @dand7763 Před rokem +3

      salariul minim in Romania (Aprilie 2023) este acum echivalentul a 800 de euro (4070 Lei)
      1 Euro = 5 Lei (fara TVA)
      NU STIU CAT e salariul MINIM pe luna in Republica Moldova , dar cred ca Romania sta mai bine la acest capitol....in comparatie cu Rep. Moldova

    • @YournutsDaniel-hb6no
      @YournutsDaniel-hb6no Před rokem +1

      @@Veaceslav-eo2gf ai creieru mai mic decat o nuca daca compari cartierile orce orase mari din alume au asa ceva la o tara sa ia dupa economie etc...

  • @ogg5477
    @ogg5477 Před rokem +93

    Din propria experienta am observat ca contra uniri sunt oameni slab informatii istoric si oamenii care prima limba le este rusa. Deci daca criteriul nr2 nu ne este im putere sa il modificam, pai hai sa lucram pe criteriul nr 1, sa informam poporul. Sunt pentru unire

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      În studiul său monumental Originea romînilor (1927) vestitul lingvist român Al.Philippide conchidea: „Moldova şi Muntenia nu au legături genetice şi istorice”. În Încă în 1908 N.Iorga se străduia să-i lumineze pe romîni: „Între Prut şi Nistru se întinde ţara, pe care ruşii au numit-o „Basarabia”, cînd au cucerit-o în 1812. Majoritatea locuitorilor de la ţară a acestui mare şi bogat ţinut se numeau şi astăzi se numesc moldoveni şi ei vorbesc limba moldovenească

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      czcams.com/video/REGoo5_RK1g/video.html

    • @ogg5477
      @ogg5477 Před rokem +15

      @@Veaceslav-eo2gf bravo tu vorbeste moldoveansca da eu o sa vorbesc romana. E bine asa?

    • @mickael1277
      @mickael1277 Před rokem +18

      @@Veaceslav-eo2gf, nu exista limba moldoveneasca, cum nu exista limba braziliana, ei vorbesc portugheza, si moldovenii vorbesc romana. Tu esti un rus, un slav, moldovenii sunt latini. Normal ca cei cu etnie Romana vor vrea unirea, iar cei cu etnie slava, nu vor vrea.

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      @@mickael1277
      czcams.com/video/8GXFAqYqy5w/video.html

  • @caroladams8666
    @caroladams8666 Před rokem +79

    LA MULȚI ANI ROMÂNIA, LA MULȚI ANI ROMÂNI BASARABENI! 🇷🇴

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem +1

      În studiul său monumental Originea romînilor (1927) vestitul lingvist român Al.Philippide conchidea: „Moldova şi Muntenia nu au legături genetice şi istorice”. În Încă în 1908 N.Iorga se străduia să-i lumineze pe romîni: „Între Prut şi Nistru se întinde ţara, pe care ruşii au numit-o „Basarabia”, cînd au cucerit-o în 1812. Majoritatea locuitorilor de la ţară a acestui mare şi bogat ţinut se numeau şi astăzi se numesc moldoveni şi ei vorbesc limba moldovenească

    • @caroladams8666
      @caroladams8666 Před rokem

      @@Veaceslav-eo2gf 🤣🤣🤣🤣Citezi din Putler? Și pentru că ești atât de "cult", cunoști Doina lui Eminescu? Avea o părere "bună" despre muscali și despre slugile lor!

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem +1

      @@caroladams8666
      Lingvistul romînesc Vasile Arvinte în vestita sa monografie Romîn, romînesc, Romînia (Bucureşti, 1983. P. 38) a demonstrat: «Expresia «лимба ромыняскэ» apare în Valahia în 1838». În prima jumătate a veacului XIX!… Nici nu se putea mai devreme, pentru că nu exista cuvîntul «ромын»! Următoarele mărturii şi concluzii sînt demult, tare demult cunoscute. Primul adevăr din care decurg celelalte: «În 1812 Romînia nu exista!… Şi nu se gîndea nimeni că o «romînie» ar fi cu putinţă…» (N.Iorga, 1912). Acest adevăr încă de două ori a fost adusla cunoştinţa romînilor, comunităţii lor academiceşti şi clasei lor politice. Cel mai cunoscut şi apreciat în Europa istoric romîn Lucian Boia în 2002 amintea romînimii: «La 1800 nu exista încă nici cuvîntul «romînia»!»(Romînia ţară de frontieră a Europei).

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem +1

      @@caroladams8666
      Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
      I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
      Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
      Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
      Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
      Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!

      La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
      Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
      Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos…
      Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

      Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
      Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
      Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
      Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
      Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană…
      O, te-admir, progenitură de origine romană!
      M.Eminescu

    • @caroladams8666
      @caroladams8666 Před rokem +6

      @@Veaceslav-eo2gf Deci nu cunoști Doina. Nici nu ma așteptam.

  • @Huggy_Wuggy3169
    @Huggy_Wuggy3169 Před rokem +84

    HAPPY NEW YEARS ROMANIA!
    Love Romania from Turkey 🇹🇷❤️🇷🇴

    • @MD-qz6gk
      @MD-qz6gk Před rokem +1

      ❤❤❤🇷🇴😍🇹🇷

    • @cgabriel777
      @cgabriel777 Před rokem +3

      Soviet Union never loved Romania. They have stollen Romanian territories and deported many Romanians in Siberia.

    • @Alex-yu3fd
      @Alex-yu3fd Před rokem

      Eu nu sunt de acord sa se unească cu noi

    • @Alex-yu3fd
      @Alex-yu3fd Před rokem

      Avem destul prosti noștri și hoții noștri,nu ne mai trebuie alți prosti și hoți,sar duce România de rapa

    • @adryan2121
      @adryan2121 Před rokem

      @@Alex-yu3fd nu te înmulți ca e plină tara de …… ca tine.

  • @sergiuporubin6532
    @sergiuporubin6532 Před rokem +68

    La Multi Ani Romania 🇷🇴, UNIRE Fratilor, Respect 🙏 Vocea Basarabiei. 💙💛❤️

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      În studiul său monumental Originea romînilor (1927) vestitul lingvist român Al.Philippide conchidea: „Moldova şi Muntenia nu au legături genetice şi istorice”. În Încă în 1908 N.Iorga se străduia să-i lumineze pe romîni: „Între Prut şi Nistru se întinde ţara, pe care ruşii au numit-o „Basarabia”, cînd au cucerit-o în 1812. Majoritatea locuitorilor de la ţară a acestui mare şi bogat ţinut se numeau şi astăzi se numesc moldoveni şi ei vorbesc limba moldovenească

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      czcams.com/video/REGoo5_RK1g/video.html

    • @romstartransportation5387
      @romstartransportation5387 Před rokem +5

      @@Veaceslav-eo2gf
      Iar te repeti?
      Mai stii altceva sa scrii?
      Te-am intrebat niste intrebari,pe care le-ai ignorat.
      Este posibila unirea Rusilor din Ucraina cu Rusia?
      Este posibila unirea Rusilor din Moldova de peste Prut cu Rusia.
      Sint ferm convins ca raspunsul tau va fi 100% DA.
      De aceea Rusii din Moldova,doresc o asa falsa NEUTRALITATE,care de fapt mentine situatia de saracie din RM la maxim si nepregatita militar….ofera optiunea de o posibila invazie ruseasca,fara opunere din fata Moldovenilor adevarati.

    • @metodiusm428
      @metodiusm428 Před rokem +1

      @@Veaceslav-eo2gf " Rumanii, cati se afla laciuitori la Tara Ungureasca si la Ardeal si la Maramoresu, de la un loc santu cu moldovenii si toti de la Ram se trag" - Grigore Ureche.

    • @mariusalinpostolache1179
      @mariusalinpostolache1179 Před rokem

      ​@@romstartransportation5387Nu va exista nici o invazie în rp. Moldova. Nu au pe unde sa treacă geniule. Ca ei sa ajungă acolo, ar trebui sa treacă prin Ucraina, unde momentan își cam rup gitul. Și cei care sint în Transnistria, cam 7,,,8 sute la număr, nu au unde sa se ducă. Decit în rp. Moldova, ceea ce este exclus, sau în ucraina, dar ce sa vezi, dacă întra pe teritoriul lui zelenski, sar putea sa le stea capul unde le sta picioarele, deci? Cine invadează, de unde vine, și pe unde trece, arată pe o harta ceva.

  • @liubarotaru5892
    @liubarotaru5892 Před rokem +69

    Ne Unim cu ROMANIA pentru ca avem sanse ridicate de supravetuire si trai mai BUN pentru TOTI OAMENII NOSTRI!!!!!!

    • @kreestee
      @kreestee Před rokem

      sa faca referendum si o sa vezi ca majoritatea romanilor nu vor unire.

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      În studiul său monumental Originea romînilor (1927) vestitul lingvist român Al.Philippide conchidea: „Moldova şi Muntenia nu au legături genetice şi istorice”. În Încă în 1908 N.Iorga se străduia să-i lumineze pe romîni: „Între Prut şi Nistru se întinde ţara, pe care ruşii au numit-o „Basarabia”, cînd au cucerit-o în 1812. Majoritatea locuitorilor de la ţară a acestui mare şi bogat ţinut se numeau şi astăzi se numesc moldoveni şi ei vorbesc limba moldovenească

    • @IronGuard4657
      @IronGuard4657 Před rokem +1

      @@Veaceslav-eo2gf Nu mai dezinforma oamenii!
      Oricât ar vrea Rușii și Pro Rușii nu pot schimba adevărul!
      Moldovenii sunt sânge din sângele nostru, frații noștri și chiar dacă unii dintre ei nu doresc unirea sau chiar ne urăsc noi tot o să-i consideram frați indiferent dacă va exista sau nu această unificarea!
      Și eu vorbesc limba "Ardelenească" :)))

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      @@IronGuard4657
      Cantemir scrie ca valahii secole la rând s-au folosit de alfabetul si ortografia limbii moldave "lingua moldavorum", "lingua MOLDAVICA", pe care el o descrie la cererea savanților Europei de la Academia din Berlin in tratatul "Descriptio Moldaviae" - la 1714, când încă nici îngerii din cer nu știau ca peste 164 de ani va apare pe harta un stat cu numele straniu - nu de Dacia, dar de "Rominia". Nici pomina in "Descriptio Moldaviae" de Rominia, romini si limba romina.
      În 1937 N.Iorga încă o dată amintea romînilor: „Într-adevăr, totul este diferit între aceste două ţări ‒ Moldova şi Valahia ‒ care la început nici nu se ating”.

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      @@IronGuard4657
      «Faţă de săracul dialect muntean, limba moldovanului este pe o treaptă superioară. Bine observat într-un moment de echilibru, graiul moldovenesc, prin moliciunea tonurilor sale, e de la sine artistic. Un Neculce, un Creangă în Muntenia sînt mai greu aşteptat… Într-un cuvînt: sevele limbii vin din Moldova» (G.Călinescu. Istoria literaturii…,1941).
      Băăăă, romine, deșteaptă-te, cel mai mare cărturar al rominilor Călinescu în operele sale afirmă, că muntenii au un dialect sărac, unde limba MOLDOVENEASCĂ este o treaptă superioară față de dialectul vostru și el afirmă, că sevele limbii, cică rominești, vin din Moldova. Învață bre documente originale, lucrări științifice și nu aberațiile voastre de pe Ferentari, romine

  • @traianlapusan9756
    @traianlapusan9756 Před rokem +6

    Doar Moldova are dreptul sa ceara Unirea si doar Romania are obligatia sa o accepte cu mare bucurie ca pe o corectie istorica!

  • @angelascutelnic7043
    @angelascutelnic7043 Před rokem +25

    Procesul decurge lent. Mentalitatea se schimbă încet. Doar prin cultivarea spiritului național se va face acest lucru. Identitatea națională de 30 de ani a fost speculată,vândută sau mai rău servea intereselor unor persoane care la rândul lor au spălat creierul nostru și au umbrit adevărul istoric.Doamne ajută la toți acei care cred în minunile Tale,Doamne. Sângele apă nu se face. Peste veacuri el oricum se va uni.

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      În studiul său monumental Originea romînilor (1927) vestitul lingvist român Al.Philippide conchidea: „Moldova şi Muntenia nu au legături genetice şi istorice”. În Încă în 1908 N.Iorga se străduia să-i lumineze pe romîni: „Între Prut şi Nistru se întinde ţara, pe care ruşii au numit-o „Basarabia”, cînd au cucerit-o în 1812. Majoritatea locuitorilor de la ţară a acestui mare şi bogat ţinut se numeau şi astăzi se numesc moldoveni şi ei vorbesc limba moldovenească

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
      I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
      Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
      Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
      Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
      Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!

      La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
      Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
      Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos…
      Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

      Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
      Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
      Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
      Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
      Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană…
      O, te-admir, progenitură de origine romană!
      M.Eminescu

    • @mihaiisvoranu
      @mihaiisvoranu Před rokem +2

      @@Veaceslav-eo2gf esti tantalau, amice. :))

    • @angelascutelnic7043
      @angelascutelnic7043 Před rokem +4

      @@mihaiisvoranu Trăiască nația! Astfel își saluta amicii Eminescu. La salut răspundea:,,Sus cu ea !''. Ce n-am zice ,cum n-am zice Eminescu este suflarea și spiritul neamului românesc . Vivat!Vivat!Vivat! Suntem un crez, suntem o soartă!

    • @djprojectus
      @djprojectus Před rokem

      @@angelascutelnic7043 Adevărat!🇷🇴❤️🇲🇩😘

  • @vasiliisemion4804
    @vasiliisemion4804 Před rokem +30

    Felicitări Romania,o caldă îmbrățișare.🥀🌹🌷👍👍👍💪

  • @florinprisecaru4809
    @florinprisecaru4809 Před rokem +9

    Spunea domnul respectiv ceva de genul ca voi, cei din Rep Moldova sunteti prietenii nostri. Cred ca dansul, din cauza emotiilor, a gresit. Voi nu sunteti prientenii nostri, sunteti fratii nostri. Tare m-as bucura ca Romania sa primeasca inapoi ceea ce a pierdut acum 80 de ani!

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      În studiul său monumental Originea romînilor (1927) vestitul lingvist român Al.Philippide conchidea: „Moldova şi Muntenia nu au legături genetice şi istorice”. În Încă în 1908 N.Iorga se străduia să-i lumineze pe romîni: „Între Prut şi Nistru se întinde ţara, pe care ruşii au numit-o „Basarabia”, cînd au cucerit-o în 1812. Majoritatea locuitorilor de la ţară a acestui mare şi bogat ţinut se numeau şi astăzi se numesc moldoveni şi ei vorbesc limba moldovenească

    • @florinprisecaru4809
      @florinprisecaru4809 Před rokem +8

      @@Veaceslav-eo2gf mai usor cu propaganda sovietica. Limba aia moldoveneasca e identica cu limba romana care este de origine latina, adicatelea cam 90% dintre cuvinte sunt latinesti. M Eminescu a spus ”sunt roman si punctum”.

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      @@florinprisecaru4809
      Lingvistul romînesc Vasile Arvinte în vestita sa monografie Romîn, romînesc, Romînia (Bucureşti, 1983. P. 38) a demonstrat: «Expresia «лимба ромыняскэ» apare în Valahia în 1838». În prima jumătate a veacului XIX!… Nici nu se putea mai devreme, pentru că nu exista cuvîntul «ромын»! Următoarele mărturii şi concluzii sînt demult, tare demult cunoscute. Primul adevăr din care decurg celelalte: «În 1812 Romînia nu exista!… Şi nu se gîndea nimeni că o «romînie» ar fi cu putinţă…» (N.Iorga, 1912). Acest adevăr încă de două ori a fost adusla cunoştinţa romînilor, comunităţii lor academiceşti şi clasei lor politice. Cel mai cunoscut şi apreciat în Europa istoric romîn Lucian Boia în 2002 amintea romînimii: «La 1800 nu exista încă nici cuvîntul «romînia»!»(Romînia ţară de frontieră a Europei).

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      @@florinprisecaru4809
      după Cronica paralelă… a istoricului moldovan Axinte Uricariul (1727), ţara dintre Carpaţi şi Dunăre pînă în a doua jumătate a veacului al XIX-lea nu avea un nume stabil: Ţara basarabilor?, Ungrovlahia?, Valahia?, Muntenia?… În lipsa de dovezi scrise, nu se ştie cum se numeau trăitorii ei: basarabi?, ungrovlahi?, valahi?, munteni?… Din aceleaşi motive nu se ştie documentar cum îşi numeau limba… Dat fiindcă «romînia», măcar «mică», n-a existat pînă în 1862, ea nu are istorie generală scrisă pînă în 1893! Chiar şi L.Boia recunoaşte: «Cronicele slavo-romîne din secolele XV - XVI nu ştiau … că ar exista cîndva o «romînie»…». Chiar şi L.Boia ştie: «Sunt cronici distincte ale Moldovei…

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      czcams.com/video/Cun92oc58a8/video.html

  • @alionagurau6993
    @alionagurau6993 Před rokem +46

    Unire și numai Unire!

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      În studiul său monumental Originea romînilor (1927) vestitul lingvist român Al.Philippide conchidea: „Moldova şi Muntenia nu au legături genetice şi istorice”. În Încă în 1908 N.Iorga se străduia să-i lumineze pe romîni: „Între Prut şi Nistru se întinde ţara, pe care ruşii au numit-o „Basarabia”, cînd au cucerit-o în 1812. Majoritatea locuitorilor de la ţară a acestui mare şi bogat ţinut se numeau şi astăzi se numesc moldoveni şi ei vorbesc limba moldovenească

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      czcams.com/video/REGoo5_RK1g/video.html

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem +1

      Moldova mare va deveni o forta Romaneasca impreuna cu fratii toti uniti...
      czcams.com/video/BjrAkSk991w/video.html

    • @cristianmusat6686
      @cristianmusat6686 Před rokem

      Ca să ți se dea cetățenie moca şi să pleci "pisti hotari". Lăsați vrăjeala.

  • @elidasandru9368
    @elidasandru9368 Před rokem +29

    Vai ce frumos vorbesc oamenii pe strada. Nici nu stiti cat ma bucur ca am auzit aceste opinii. Toate ca nu trebuie sa gandeasca toti la fel doar majoritatea ca e democratie. Cand ma uit la proteste si aud mai mult rusa aia parca sunt din alta tara. Nu din Moldova independenta partea de peste Prut a Moldovei noastre istorice a carei cealalta parte este regiune istorica in Romania. Nici macar ucrainienii care sunt tot slavi si au limba asemanatoare in proportie de 60%, nu mai vorbesc rusa. In schimb o mai vorbim noi inca care suntem latini si peste mari si tari metaforic vorbind.

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      Nu mai este nici o regiune istorică a Rominiei, nu visați cai verzi pe pereți și coborîți în sfîrșit din copaci, vine omătul...

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      czcams.com/video/REGoo5_RK1g/video.html

    • @alldaysmile24
      @alldaysmile24 Před 2 měsíci

      Vedeți ce face informația tehnologia dacă întrebați acum 15 20 de ani toți spuneau Niet😂😂😂

  • @valentinasecrieru6715
    @valentinasecrieru6715 Před rokem +47

    UNIREA ESTE CEA MAI BUNA SANSA PENTRU MOLDOVA

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem +2

      În studiul său monumental Originea romînilor (1927) vestitul lingvist român Al.Philippide conchidea: „Moldova şi Muntenia nu au legături genetice şi istorice”. În Încă în 1908 N.Iorga se străduia să-i lumineze pe romîni: „Între Prut şi Nistru se întinde ţara, pe care ruşii au numit-o „Basarabia”, cînd au cucerit-o în 1812. Majoritatea locuitorilor de la ţară a acestui mare şi bogat ţinut se numeau şi astăzi se numesc moldoveni şi ei vorbesc limba moldovenească

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem +1

      Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
      I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
      Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
      Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
      Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
      Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!

      La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
      Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
      Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos…
      Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

      Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
      Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
      Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
      Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
      Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană…
      O, te-admir, progenitură de origine romană!
      M.Eminescu

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      czcams.com/video/REGoo5_RK1g/video.html

    • @healththenopulence5106
      @healththenopulence5106 Před rokem +1

      @@Veaceslav-eo2gf daca limba “moldoveneasca” se aseamana atat de mult cu romana, atunci de unde a venit?
      Daca lb in basarabia e latina cum a ajuns acolo ?pentru ca imperiul roman nu a avut acolo nicio cetate

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem +1

      Moldova mare va deveni o forta Romaneasca impreuna cu fratii toti uniti...
      czcams.com/video/BjrAkSk991w/video.html

  • @rusenyildiz6284
    @rusenyildiz6284 Před rokem +50

    Sa fie ıntrun ceas bun unirea traiasca Romania libera

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      În studiul său monumental Originea romînilor (1927) vestitul lingvist român Al.Philippide conchidea: „Moldova şi Muntenia nu au legături genetice şi istorice”. În Încă în 1908 N.Iorga se străduia să-i lumineze pe romîni: „Între Prut şi Nistru se întinde ţara, pe care ruşii au numit-o „Basarabia”, cînd au cucerit-o în 1812. Majoritatea locuitorilor de la ţară a acestui mare şi bogat ţinut se numeau şi astăzi se numesc moldoveni şi ei vorbesc limba moldovenească

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      czcams.com/video/REGoo5_RK1g/video.html

    • @caroladams8666
      @caroladams8666 Před rokem +8

      @@Veaceslav-eo2gf IAR DEZINFORMEZI? TE-AI MUTAT PE ALTĂ POSTARE CU ACELAȘI MESAJ FALS?

    • @benosbenos9048
      @benosbenos9048 Před rokem

      @@Veaceslav-eo2gf un studiu arata ca trebuie sa te întorci în siberia de unde te-o adus ta-tu stalin , locul tău nu-i în Moldova, tu ești venitic aici, du-te de unde ai venit !

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      @@caroladams8666
      În studiul său monumental Originea romînilor (1927) vestitul lingvist român Al.Philippide conchidea: „Moldova şi Muntenia nu au legături genetice şi istorice”. În Încă în 1908 N.Iorga se străduia să-i lumineze pe romîni: „Între Prut şi Nistru se întinde ţara, pe care ruşii au numit-o „Basarabia”, cînd au cucerit-o în 1812. Majoritatea locuitorilor de la ţară a acestui mare şi bogat ţinut se numeau şi astăzi se numesc moldoveni şi ei vorbesc limba moldovenească

  • @nannunbgd
    @nannunbgd Před rokem +3

    Nu ar trebui sa conteze nivelul economic,ci limba,istoria si cultura. Asa niciodata nu se vor uni tarile.

  • @alinamihailis3304
    @alinamihailis3304 Před rokem +3

    UNIRE!!!!🙏🏼

  • @bestlucky2591
    @bestlucky2591 Před rokem +20

    E singura sansa, asta nici nu se duscuta, demult ar trebui....REUNIREA....REUNIREA....REUNIREA

  • @teodora7219
    @teodora7219 Před rokem +17

    Ar fi super! Salutari din Sibiu.

  • @danielmaxter1928
    @danielmaxter1928 Před rokem +12

    1:51 un om extraordinar de inteligent si cult. Felicitari! ma uit cum cei care se opun unirii intotdeauna sunt rusii.... rusilor, cand s-a unit Crimea cu Rusia v-a placut, acum cand vrea sa se uneasca Moldova cu Romania nu va mai place.... daca nu va place, puteti sa plecati in Rusia voastra. Aveti cea mai mare tara din lume, nu va tine nimeni cu forta in Moldova, respectiv Romania, ci dimpotriva multi din voi ati fost adusi aici cu forta, ca si colonisti!

    • @alldaysmile24
      @alldaysmile24 Před 2 měsíci

      Păi cine a răspuns nu clar ca este Rus 😅

  • @marius.d4275
    @marius.d4275 Před 24 dny

    Doamna de la 0.22 superba.Romanca adevarata!💐

  • @robertscheidbauer5677
    @robertscheidbauer5677 Před rokem +30

    Doamne ajuta!!! Unirea face puterea!!!! Suntem acelasi popor, suntem frati!!! La bine si la rau!!!

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      czcams.com/video/CtxS8-PsJW4/video.html

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      În studiul său monumental Originea romînilor (1927) vestitul lingvist român Al.Philippide conchidea: „Moldova şi Muntenia nu au legături genetice şi istorice”. În Încă în 1908 N.Iorga se străduia să-i lumineze pe romîni: „Între Prut şi Nistru se întinde ţara, pe care ruşii au numit-o „Basarabia”, cînd au cucerit-o în 1812. Majoritatea locuitorilor de la ţară a acestui mare şi bogat ţinut se numeau şi astăzi se numesc moldoveni şi ei vorbesc limba moldovenească

    • @metodiusm428
      @metodiusm428 Před rokem +2

      @@Veaceslav-eo2gf De cate ori vad prostiile scrise de tine, basarabean rusificat, replica cea mai buna este " Rumanii, cati se afla laciuitori la Tara Ungureasca si la Ardeal si la Maramoresu, de la un loc santu cu moldovenii si toti de la Ram se trag" - Grigore Ureche

  • @rusllanrus6324
    @rusllanrus6324 Před rokem +8

    Toată lumea se gândește la avantajele uniri,dar nimeni nu vorbește despre demnitatea națională,tatăl bunici mele împreună cu 4 frati ai lui au rămas acolo de la război nimeni nu știe dacă au supraviețuit sau au murit,pe primul loc e limba care ne unește și sacrificiul strabunicilor noștri pentru pământul nostru drag și Sfânt

  • @teodora7219
    @teodora7219 Před rokem +28

    Moldovenii trebuie sa se organizeze, sa ceara unirea prin demonstratii in strada. Romania nu o poate cere, ca daca cere Romania ar sari alte tari din jur.

    • @Roma_Aeterna_SPQR
      @Roma_Aeterna_SPQR Před rokem +7

      România a votat unirea in parlament din 2019. Alceva nu mai putem face. Unire cu forta nu e unire si noi nu vrem asa unire. Se asteapta acelasi pas din partea Rep. Moldova si e facuta. Aveam impresia ca tu erai pro-rusa🤔

    • @bestlucky2591
      @bestlucky2591 Před rokem +3

      Aveti perfecta dreptate. !!!

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem +1

      În studiul său monumental Originea romînilor (1927) vestitul lingvist român Al.Philippide conchidea: „Moldova şi Muntenia nu au legături genetice şi istorice”. În Încă în 1908 N.Iorga se străduia să-i lumineze pe romîni: „Între Prut şi Nistru se întinde ţara, pe care ruşii au numit-o „Basarabia”, cînd au cucerit-o în 1812. Majoritatea locuitorilor de la ţară a acestui mare şi bogat ţinut se numeau şi astăzi se numesc moldoveni şi ei vorbesc limba moldovenească

    • @Roma_Aeterna_SPQR
      @Roma_Aeterna_SPQR Před rokem +1

      Nu e adevarat ca ar sari celelalte tari dimprejur. Si chiar daca ar sari Ungaria, nu ne intereseaza. Mai avem perechea la opinca Româneasca din 1919 care a stat sus pe steagul ungariei in Budapesta. Daca vor, îi servim din nou. America a declarat ca sustine unirea noastra cu Rep Moldova inca din '92. Asta e tot ce conteaza. Rusia poate sa o sugă.

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      @@Roma_Aeterna_SPQR
      Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
      I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
      Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
      Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
      Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
      Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!

      La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
      Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
      Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos…
      Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

      Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
      Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
      Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
      Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
      Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană…
      O, te-admir, progenitură de origine romană!
      M.Eminescu

  • @alexmarian411
    @alexmarian411 Před rokem

    Frumos spus . Felicitări pt reportaj

  • @iuliaiorga2584
    @iuliaiorga2584 Před rokem +30

    Rusii vor cu Rusia drum bun

  • @alldaysmile24
    @alldaysmile24 Před 2 měsíci

    Da unde i-ai ales pe toți ca majoritatea sunt de-acord și deschiși la minte ca asta este un lucru bun către dezvoltare către noi orizonturi România și Moldova același neam același sânge!!👏👌

  • @alekksu4293
    @alekksu4293 Před rokem +6

    Rasianii nu vor, mare surpriză, daca aşa stă treaba luați-vă castrafuțele şi drum bun la ruțkii mir

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      Rominschii mir, dear...
      Moldova mare va deveni o forta Romaneasca impreuna cu fratii toti uniti...
      czcams.com/video/BjrAkSk991w/video.html

  • @Stefanism
    @Stefanism Před rokem +35

    Unica variantă ca voi să aveți parte de securitate si prosperitate este reunirea cu România și intrarea instantă în familia europeană și în cea mai puternică alianță militară din lume, restul sunt vorbe goale.

  • @RhiannonSenpai
    @RhiannonSenpai Před rokem +14

    Singurii care sunt împotrivă sunt rușii puși acolo la sfârșitul anilor 40-50, de către Uniunea Sovietică. Cum era doamna de la minutul 2:16 care vorbea doar în rusă. Asta arată că disprețuiește și să vorbească în limba română, darămite să vrea ca Moldova să se unească cu România.

    • @craftedwithart
      @craftedwithart Před rokem +2

      Asa si am spus mereu

    • @secrierueugenia8581
      @secrierueugenia8581 Před rokem

      Eu nu sunt Ruscà dar numi doresc uniria nici de fricà nemaivorbind de bunàvoe Pàrinţii şi buneii noştri sau fàcut cruce cînd Ruşii iau salvat de sub jugul Romîn Şi niau poruncit TURTÀDE CENUŞÀ SÀ MÎNCAŢI Dar cu Romînii sà nu và uniţi Se pune întrebaria de ce ??? De binele care lau avut ??? Au fost Bàtuţi Înjosiţi Înfometaţi Şi furaţi din toate pàrţile Cà liau làsat un gust amarnic pe o mie de ani Aşa cà 85 de procente de Moldoveni vor cu Ruşii nu doresc nici de fricà uniria voastrà cu Romîniia

    • @RhiannonSenpai
      @RhiannonSenpai Před rokem +3

      @@secrierueugenia8581 Ești evident spălată pe creier de ruși. Îți recomand să te uiți și la canalul youtuber-ului moldovean "Nicolae CHICU" și mai ales la videourile interviu: "Interviu exclusiv - în școlile din R.Moldova cu predare în limba rusă se face propagandă de război", "Chinuri groaznice - deportată în Siberia | Cum să reziști în fața morții - M.S - Cemîrtan", "De ce găgăuzii îl iubesc pe Puțin și susțîn invazia Rusiei în Ucraina? | Mihai Peicov". Rușii au omorât mii de români și au deportat sute de mii de românii din Republica Moldova (fosta Basarabia) în Siberia unde au mai murit mulți și acolo. În 1812 și 1940 mulți români moldoveni au fost uciși de rusi. Caută pe google "Însemnările unui american înrolat că chirururg în armata otomană despre "latinii de la Dunărea de Jos " (1857)" pe reddit sunt puse pasaje din carte despre războiul din Crimeea (1853-1856) dintre Rusia și Imperiul Otoman iar la mijloc erau săracii români care sufereau de pe urma razboielor fiind stat tampon între ruși și turci "În timpul celor șase ocupații succesive ale Principatelor (Moldova și Țara Românească), rușii au tăbărât asupra banilor publici, i-au silit pe valahi (români) să le aprovizioneze armatele și nu o data i-au taxat din greu pentru așa numite protecție a țarului. Aceste invazii au fost în general urmate de foamete și molime. În teribila campanie din 1829, țăranii valahi au fost luați cu forța în slujba armatei ruse ca vite de povară. Se povestește despre cazacii care mânau cu biciul bărbați și femei împovorați cu provizii și lemn pentru poduri ori înhămați la căruțe în loc de cai sau boi". Deci asta au fost rușii pentru români sute de ani: o MOLIMĂ!
      Și cea mai mare molimă rusă a fost comunismul, unde 200.000 de intelectuali români au fost uciși intre 1946-1950!

  • @IronGuard4657
    @IronGuard4657 Před rokem +22

    Dacă le promite PSD-ul punga cu ulei, orez etc să vedeți cum toți etnicii Rușii ar fii deacord dintr-o data cu unirea 😂😂😂😂

    • @adrianionescu6830
      @adrianionescu6830 Před rokem

      In mintea rușilor e ca și cum s-ar coborî boierul la nivelul slugilor. Ei cred că imperiul e veșnic și Petru s-a întruchipat în Putin. O parte dintre slugi gândesc la fel, crezându-se boieri! Nu trebuia să le permitem să-și spună r. Moldova! Mare greșeală!

    • @prietenulromaniei9238
      @prietenulromaniei9238 Před rokem

      Oricum etnicii rusi vor trai mai bine ca în rusia putinista

  • @kristina09081983
    @kristina09081983 Před rokem +20

    Aceea cu gluga în cap a zis ca e nerealino. Pai da pentru ea și alti doi bețivi ca ea care nu au vrut sa învețe româna asta e ceva ireal, ei nici în cele mai mari coșmaruri nu își închipuie asa ceva. )))) Dacă va fi dorința din partea ambelor parti, asa va fi și pe 2 rusi rătăciți nu ii va întreba nimeni.

    • @sergiuporubin6532
      @sergiuporubin6532 Před rokem +5

      💙💛❤️ asa sunt mancurtii si porcii din pacate.

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem +1

      În studiul său monumental Originea romînilor (1927) vestitul lingvist român Al.Philippide conchidea: „Moldova şi Muntenia nu au legături genetice şi istorice”. În Încă în 1908 N.Iorga se străduia să-i lumineze pe romîni: „Între Prut şi Nistru se întinde ţara, pe care ruşii au numit-o „Basarabia”, cînd au cucerit-o în 1812. Majoritatea locuitorilor de la ţară a acestui mare şi bogat ţinut se numeau şi astăzi se numesc moldoveni şi ei vorbesc limba moldovenească

    • @romstartransportation5387
      @romstartransportation5387 Před rokem +2

      Nici o problema
      Romania ai accepta asa cum sint si pe ei….avem destui care inca nu vor sa invete Limba Romana in doua judete.
      Se descurca cum pot si cum vor….Romania ai iubeste si pe ei,doar ei nu se lasa iubiti.

    • @kristina09081983
      @kristina09081983 Před rokem +2

      @@romstartransportation5387 Noi mai avem si gagauzi la sud ,care vorbesc în turca si în rusă, trăiesc parca în alta tara. Dacă înțeleg bine , Dra vorbiți de maghiarii de la voi?
      Plecasem cu familia la Brașov mulți ani în urma, ne-am oprit sa rugam pe cineva sa ne indice drumul... mi-a răspuns în maghiara...nu am înțeles nimic...Eu care vorbesc 5 limbi și respect locul unde trăiesc, nu pot înțelege asa ceva.

    • @romstartransportation5387
      @romstartransportation5387 Před rokem +2

      @@kristina09081983
      Nu poate intelege nimeni 😂😂😂😂
      In toate tarile civilizate din Vest,nu exista asa ceva…..o limba oficiala si nimic altceva.
      Dar sa ai Stat in Stat cu Presedinte si tot alaiul …e si ala cred,un record mondial 😂😂😂😂😂

  • @romstartransportation5387

    La Multi ani Romania
    La multi ani Romania Mare Unita!!!!!
    Moldovenii trebuie sa iese afara pe strazi si sa ceara Unirea cea Mare.
    Stefan cel Mare va fi mindru de voi,ca veti fi un neam unit din nou din oastea cea mare a neamului.!!!!

    • @Roma_Aeterna_SPQR
      @Roma_Aeterna_SPQR Před rokem +1

      Ar zâmbi Stefan cu toti dintii. Si toti conducatorii vechilor principate Române. Nu ar fi visat el la asa ceva pe vremea lui.

    • @romstartransportation5387
      @romstartransportation5387 Před rokem

      @@Roma_Aeterna_SPQR
      Cine stie ce visa?vom afla cind mergem in lumea cealalta,la strabunii nostri….posibil sa dam socoata…😂😂😂😂

    • @Roma_Aeterna_SPQR
      @Roma_Aeterna_SPQR Před rokem

      @@romstartransportation5387 😂😂😂 Nu cred. Cred ca ei acuma beau impreuna si zic ca am facut treaba buna. 😅

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      @@Roma_Aeterna_SPQR
      În studiul său monumental Originea romînilor (1927) vestitul lingvist român Al.Philippide conchidea: „Moldova şi Muntenia nu au legături genetice şi istorice”. În Încă în 1908 N.Iorga se străduia să-i lumineze pe romîni: „Între Prut şi Nistru se întinde ţara, pe care ruşii au numit-o „Basarabia”, cînd au cucerit-o în 1812. Majoritatea locuitorilor de la ţară a acestui mare şi bogat ţinut se numeau şi astăzi se numesc moldoveni şi ei vorbesc limba moldovenească”.
      În 1937 N.Iorga încă o dată amintea romînilor: „Într-adevăr, totul este diferit între aceste două ţări ‒ Moldova şi Valahia ‒ care la început nici nu se ating”.

    • @Roma_Aeterna_SPQR
      @Roma_Aeterna_SPQR Před rokem +2

      @@Veaceslav-eo2gf
      1). Document emis de Stefan Cel Mare la Suceava numit: "Tătarul şi legea românească" La 8 februarie 1470, in care scrie: "(…) am dat această carte a noastră tătarului şi robului nostru care au fugit de la noi şi din ţara noastră în Ţara leşească, anume Oană tătarul, şi copiilor lui, pentru aceea ca el să vină de la sine înapoi (…) iar de robie să fie iertat (…) aşa cum stau şi trăiesc în ţara noastră toţi românii după legea românească (…) şi să nu dea şi să nu plătească niciodată nimic după legea robilor şi a tătarilor, nici coloade, nici dare să nu plătească nici unui boier al său, la care va trăi atunci. Iar cine îi va pârî pentru orice faptă (…) ei să nu plătească nici o ajutorinţă mai mult, ci numai să plătească după legea românească, cum este legea românească, iar mai mult de aceasta să nu dea, ci să fie în ţara noastră după legea românească."

      2). Lucrarea "De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor" scrisa cronicarul Moldovean, Miron Costin, cronicar al Moldovei (1633 - 1691)
      El scrie despre istoria noasta de la Dacia, cu cuceririle Romane pana la acele zile. Printre altele, el zice urmatoarele:
      “Începutul ţărilor acestora şi a neamului moldovenescu şi muntenescu, şi cîţi sunt şi în ţările ungureşti cu acest nume şi români şi pînă astăzi, de unde şuntşi de ce seminţie, de cînd şi cum au descălecat aceste părţi de pămîntu…”
      "Şi aşa neamul acesta de carele scriem, al ţărilor acestora Moldovei şi Ţării Munteneşti şi rumânilor din Ardeal numele vechiu şi mai direptu iaste rumân, adică râmlean, de la Roma.. tot acest nume au ţinut şi ţin pînă astădzi..“
      “Măcară dară că şi la istorii şi la graiul şi streinilor şi înde sine cu vreme, cu vacuri, cu primenele au şi dobînditescu şi alte numere, iară acela carile iaste vechiu nume stă întemeiat şi înrădăcinat: rumân.
      Cum vedem că, măcar că ne răspundem acum moldoveni, rară nu întrebăm: “ştii moldoveneşte?”, ce “ştii româneşte?” pre limba latinească… Şi aşa iaste acestor ţări şi ţărîi noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti numile cel direptu de moşie, iaste rumân, cum să răspundu şi acum toţi aceia din ţările ungureşti lăcuitori şi muntenii ţara lor şi scriu şi răspundu în graiul: Ţara Românească“
      3. Dimitrie Cantemir(1673-1723) Voievod al Moldovei si carturar învatat:
      ”Hronikon a toată Țara Românească (carea apoi s-au înpărțit în Moldova, Munteneasca și Ardealul) din descălecatul ei de la Traian, Împăratul Râmului. Așajderea pentru numerele, carele au avut odată și carele are acmu, și pentru Romanii care de atuncea într-însa așăzându-să într-aceaș și până acmu necontenit lăcuesc.”
      „Înainte de toate, chiar dacă acest (neam) a fost împărțit în trei ținuturi de căpetenie, totuși toți se cheamă cu același nume de români, disprețuind adică dând de-o parte numele de valahi, care le-a fost dat de către popoarele barbare. Căci românii care trăiesc și astăzi în Transilvania, deasupra fluviului Olt, în ținutul numit Maramureș, nu-și dau numele de valah, ci de români (martori imi sunt toți locuitorii tuturor națiilor din Transilvania). Cei din Valahia (pe care grecii din vremuri apropiate îi numesc ungrovlahi, iar noi, moldovenii, îi numim munteni - căci au luat în stăpanire mai multe locuri muntoase) își dau și ei la fel numele de români, iar țării lor de Țara Româneasca, adică în latinește: Terra Romana.”
      „Noi, moldovenii, la fel ne spunem români, iar limbii noastre nu dacica, nici moldoveneasca, ci româneasca, astfel ca, daca vrem sa-l intrebam pe un strain de stie limba noastra, nu-l intrebam: «Scis moldavice?», ci «Stii româneste?», adica (in latineste): «Scis Romanice»? Iar daca aceste neamuri n-ar fi la obarsia lor romani, cum, ma rog, ar fi putut sa-si ia, prin minciuna, si numele, si limba romanilor?…”
      4. Mihai Eminescu: "Sântem Români si punctum"
      Din cele mai vechi timpuri Moldovenii s-au considerat Români. Mai nou s-au prostit din cauza la propagandisti ca tine.

  • @adrianiancu5691
    @adrianiancu5691 Před 8 měsíci

    Doamne ajută ! 💙💛❤️

  • @valentingavrilovici3545
    @valentingavrilovici3545 Před rokem +11

    Dacă sunt de acord Moldovenii , atunci să se facă

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem +2

      În studiul său monumental Originea romînilor (1927) vestitul lingvist român Al.Philippide conchidea: „Moldova şi Muntenia nu au legături genetice şi istorice”. În Încă în 1908 N.Iorga se străduia să-i lumineze pe romîni: „Între Prut şi Nistru se întinde ţara, pe care ruşii au numit-o „Basarabia”, cînd au cucerit-o în 1812. Majoritatea locuitorilor de la ţară a acestui mare şi bogat ţinut se numeau şi astăzi se numesc moldoveni şi ei vorbesc limba moldovenească

    • @angelascutelnic7043
      @angelascutelnic7043 Před rokem

      Cei care sunt de acord demult o fac.Prin faptul că fac studii în România dovedim că suntem un neam și o cultură. Prin aceea că redobândim cetățenia și dovedim istoric și genetic că suntem și aparținem acestui neam. Numele strămoșilor noștri sunt de origine latină. Nu au putut să schimbe denumirile geografice nici numele străbunilor noștri. Să le purtăm cu demnitate numele și identitatea.Toate popoarele au identitate. Numai noi în buletin la rubrica,,naționalitatea" avem scris republica Moldova. E foarte straniu și dubios.

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      @@angelascutelnic7043
      Războieni, 8 noiembrie 1496 Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod. În anul 6984 (1476) iar al domniei sale al 20-lea an curgător, ridicatu-s-a puternicul Mahmet, împăratul turcesc, cu toate puterile sale răsăritene, și încă și Basarab voievod, numit Laiotă, a venit cu el, cu toată țara sa basarabenească. Și au venit să prade și să ia Țara Moldovei și au ajuns pînă aici, la locul ce se zice Pîrîul Alb. Și noi, Ștefan voievod; și cu fiul nostru Alexandru, ieșit-am înaintea lor aici și-am făcut cu ei mare război, în luna iulie 26; și cu voia lui Dumnezeu au fost biruiți creștinii de carte păgîni, și a căzut aici mulțime mare dintre oștenii moldoveni. De asemenea și tătarii au lovit Țara Moldovei din ceea parte. De aceea, a binevoit Io Ștefan voievod cu a sa bunăvoință și a zidit acest hram în numele arhistrategului Mihail, pentru rugă sieși și doamnei sale Maria și fiilor săi Alexandru și Bogdan și pentru pomenirea și de sufletul tuturor pravoslavnicilor creștini, care au pierit aici, în anul 7004 (1496) iar al Domniei sale al 40-lea an curgător, luna noiembrie 8.

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      @@angelascutelnic7043
      În prestigioasa ediție a Academiei Române, apărută la București în 1977 - „Documenta Romaniae istorica”, conținînd o culegere de documente vechi din perioada medievală timpurie (volumul I - între anii 1222 - 1456) cu referință la relațiile voievodatelor dunărene: Moldova, Transilvania și Valahia cu țările vecine, nu găsim nici un document original, unde s-ar pomeni termenii „român”, «țară românească”. Documentele sînt scrise în limba latină și în slavona veche. Țara Moldovei și locuitorii ei în aceste documente sînt pomeniți cu numele lor de obîrșie - în latinește: Terra Molduana și molduanos. Valahii însă nu aveau un nume constant. Alături de acest etnonim, sînt numiți și cu numele ”transalpinus” iar țara - ,, Transalpinia”.

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      @@angelascutelnic7043
      Lingvistul romînesc Vasile Arvinte în vestita sa monografie Romîn, romînesc, Romînia (Bucureşti, 1983. P. 38) a demonstrat: «Expresia «лимба ромыняскэ» apare în Valahia în 1838». În prima jumătate a veacului XIX!… Nici nu se putea mai devreme, pentru că nu exista cuvîntul «ромын»! Următoarele mărturii şi concluzii sînt demult, tare demult cunoscute. Primul adevăr din care decurg celelalte: «În 1812 Romînia nu exista!… Şi nu se gîndea nimeni că o «romînie» ar fi cu putinţă…» (N.Iorga, 1912). Acest adevăr încă de două ori a fost adusla cunoştinţa romînilor, comunităţii lor academiceşti şi clasei lor politice. Cel mai cunoscut şi apreciat în Europa istoric romîn Lucian Boia în 2002 amintea romînimii: «La 1800 nu exista încă nici cuvîntul «romînia»!»(Romînia ţară de frontieră a Europei).

  • @Havalossi
    @Havalossi Před rokem +10

    Haideți la mancare, băutură și prosperitate fraților Basarabeni!

    • @Roma_Aeterna_SPQR
      @Roma_Aeterna_SPQR Před rokem +1

      🤣🤣🤣🤣 Hai ca ii buna asta😂 Nu curge miere si lapte nici la noi. E mult mai bine ca in Rep Moldova, dar nici chiar asa😅

    • @floracosma9778
      @floracosma9778 Před rokem +2

      Interesu ' poarta fesu '.. De " fratie " nici pomenela din partea unora.. Ei vor prosperitate, libertate economica, facilitati , NATO de- a gata ... Eu , una am iubit istoria de mica si asa i- am considerat frati romani . Traiasca Natia Romana!🇷🇴❤

  • @a.d.5478
    @a.d.5478 Před rokem +5

    Faceți mai des așa sondaje 😍

  • @anamoroi6911
    @anamoroi6911 Před rokem +19

    Mai bine unire decat separatizm toti vom avea de castigat indiferent ce etnie suntem si ce limba vorbim.Numai Unire....

    • @CatalinDumitrescu-zx8mm
      @CatalinDumitrescu-zx8mm Před rokem

      Nu cred că-i convenabil pentru România care are problemele ei. Unirea a eșuat în 1990, o altă ocazie cei de la București no vor. Doar noi oamenii simpli mai credem într-un ideal care are nevoie de mult timp și eu cu siguranță n-am acest timp.

  • @florinmarian4492
    @florinmarian4492 Před rokem

    SI DACA NU ERA CAMERA....CARE ERAU RASPUNSURILE?

  • @Daniel_RO-TM
    @Daniel_RO-TM Před rokem +18

    ireal” pentru ca vorbesti in rusă, simplu

  • @Mihai__96
    @Mihai__96 Před rokem +6

    🇷🇴❤️🇲🇩🤜🏻🇷🇺

    • @cnaRomania.
      @cnaRomania. Před rokem +1

      Esti diplomat, singurul mesaj pentru Rusia este:
      🇷🇴❤️🇲🇩=🖕🏼🇷🇺

  • @BogdanPatrut
    @BogdanPatrut Před rokem

    La 3:47 e o imagine din Slănic-Moldova.

  • @sergiukawa
    @sergiukawa Před rokem +1

    Domnul acela de la minutul 3...basarabenii nu sunt prietenii nostri,ei sunt FRATII nostri.

  • @LucaViorelEmil
    @LucaViorelEmil Před měsícem

    Sa speram, suntem frati.

  • @mariadonciu9237
    @mariadonciu9237 Před 9 měsíci

    Ca să trăiești mai bine , nu e necesar să te unești cu România. În primul rând e necesar să avem la conducerea țării persoane competente, patrioți fără dublă cetățenie. care au interes să dezvolte economia țării. Să nu aștepți pomană, dar să muncești. Nu credeți, că cetățenii Români sunt încântați sa-și micșoreze salariile, pensiile, ajutoarele sociale de dragul moldovenilor, căci pentru a atinge acest nivel de viață au trecut prin greutăți.

  • @dumitrunicolaealbu2839
    @dumitrunicolaealbu2839 Před rokem +3

    Fratii trebuie sa fie impreuna.

  • @ionutd7865
    @ionutd7865 Před rokem +9

    Romania+Moldova=Unirea

  • @RAGNUSS
    @RAGNUSS Před rokem +1

    Dacă vrei ceva cu adevărat faci tot posibilul să se întâmple, ținând cont și de lucrurile rele care se pot întâmpla dar și de cele bune. Deoarece da creste puțin populația și teritoriul țării și vor fi ceva mai multe taxe de colectat, și se va trece la o monedă unică leul românesc/euro, dar totodată există riscul prăbușirii economiei pentru câțiva ani deoarece vor fi mai multe pensii de plătit, discrepanța de pontaj salarial/pensii (ceea ce în România încă și s-a ajuns la un consens) care va trebui acoperită, rata de șomaj va crește la fel și diaspora (deoarece nici ai noștri aproape cinci milioane s-au câți mai sunt plecați nu vor să se unească pentru a-și deschide firme în România și să revină să muncească în aceste firme). Deci dacă vrei se poate, dacă nu vrei nu se poate. Și apropo se poate redobândirea Basarabiei cu România dacă noi avem coițe de plev să ne opunem Rusiei și chiar și Ucrainei (deoarece bunicii noștri știu ce au făcut ambele state, al doilea ceva mai rău decât Rusia doar pentru a-și dobândi așa zisa libertate), deoarece România are oficial susținerea SUA NATO UE și partenerilor care ne conduc, dar doar dacă ne revine mintea la cap și sângele-n coițele de plev și le spunem ferm și răspicat pumnulețul nost' minte n-are, și dacă nu ne respectați dorința puteți rămâne fără fer și resursele naturale (inclusiv cei 40% din izvoarele dulci și termale ale Europei).

  • @romeolazar5928
    @romeolazar5928 Před 9 měsíci +1

    Numai prin unirea cu România cu țara mamă, poate Republica Moldova să intre mai repede în UE, altfel mai trebuie 20,25 ani!!! Moldova nu este independentă energetic nu se poate descurca singură, nici economic nu stă cine știe ce și atuncea sărăcia se va menține în continuare!!! Tineretul moldovean are o viziune f bună spre viitor, spre unirea cu România, pt a putea intra mai repede în marea familie a UE. De la UE vin f multi bani de proiecte economice și dezvoltarea infrastructurii , care o să crească mult mai repede bunăstarea în Republica Moldova. Deci sânt doar avantaje pt frații noștri din Republica Moldova! Dar dacă vor să rămână singuri independenți le va fii tot mai greu in viitorul apropiat, sau spre Putin, se întorc la dictatură la comunismm Așa că fraților gândiți va bine și căscați bine ochiii la ce vă doriți pt viitorul vostru. Trăiască România mare!

  • @EVRICA837
    @EVRICA837 Před rokem +21

    Unirea cu Rominia 🙏inseamna :Stabilitate!
    Siguranta! Cultura si economiea dezvoltata!👍

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      Unirea este moartea MOLDOVEI
      Moldova mare va deveni o forta Romaneasca impreuna cu fratii toti uniti...
      czcams.com/video/BjrAkSk991w/video.html

    • @metodiusm428
      @metodiusm428 Před rokem +1

      @@Veaceslav-eo2gf " Rumanii, cati se afla laciuitori la Tara Ungureasca si la Ardeal si la Maramoresu, de la un loc santu cu moldovenii si toti de la Ram se trag" - Grigore Ureche

  • @wander9447
    @wander9447 Před rokem +8

    Sunt doar pretexte, Transilvania a fost sute de ani sub dominatie maghiara, Bucovina sub influenta austriaca si totuși nu au uitat originile romanesti iar Basarabia care are cea mai mare parte a istoriei peste Prut cu capitalele istorice la Suceava ,Baia si Iași. Cum te poti Declara Patriot moldovan cand cea mai mare parte teritoriului Moldovei mari tot peste Prut se afla (in România). Moldova ar trebui sa se uite pe harta bine decât sa asculta propaganda rusească, ce a fost Moldova si ce a ajuns,si dacă öe place cum este cippartita de "frații rusi " . Nu Ucraina a anexat buceacul sau bucovina de nord si tinutul Herta ci Moscova,de acolo veneau ordinele pe timpul urss

    • @ionbrad6753
      @ionbrad6753 Před rokem

      Austriecii și ungurii nu au avut nici uriașa mașină de propagandă pe care au avut-o rușii, și nici maniera metodică, ”științifică” și extrem de dură de mankurtizare: omorârea elitelor culturale, teroare și brainwashing sistematic cu cei rămași.

    • @alinburta5230
      @alinburta5230 Před rokem

      Corect că ordinul venea de acolo, dar ucrainienii se fac stăpâni pe furtul primit de la ruși.
      Să dea BUNUL DUMNEZEU să ne recuperăm țara întregă iar ei să facă ce vor.

    • @OliverMatus
      @OliverMatus Před rokem

      Da, Ucraina e imaculată, ea n-a vrut, s-a opus din răsputeri “anexării”, dar a fost obligată de “Moscova” să accepte. Iar acum se zbate din greu să restituie României și Republicii Moldova teritoriile anexate de “Moscova”. Kuleba și Aurescu numai despre asta vorbesc, dar “Moscova” nici nu vrea să audă de așa ceva. După ce Ucraina va învinge “Moscova”, se va debarasa rapid de toate teritoriile care nu-i aparțin de drept și care sunt o mare povară pentru ea. Slava Ukraini !

    • @ionbrad6753
      @ionbrad6753 Před rokem

      @@OliverMatus Din păcate, ai dreptate (cu sarcasmul).

  • @nef5508
    @nef5508 Před 11 měsíci

    💙💛❤️

  • @cosyak3
    @cosyak3 Před rokem

    Vrem RE-unire! ✌ 💙💛❤

  • @Gabriel11601
    @Gabriel11601 Před rokem +14

    Doriti-va si infaptuiti UNIREA Moldovei cu Romania acum cat inca se mai poate.. daca Doamne fereste vor ajunge scarbele alea de rusi la granitele voastre la un moment dat, sa nu aveti dubiu ca nu va vor ataca asa cum a patit Ucraina, iar atunci veti implora UNIREA si Romania nu va mai putea face nimic pentru voi:( . Ei vor teritorii, pamant, cat mai mult pamant, da-le-as pamant in gura de jigodii. Sunteti fratii nostri, suntem acelasi neam si vorbim aceeasi limba, va asteptam langa noi. Decizia e doar la voi. Noi, romanii, vrem UNIREA. Vrem ca Basarabia sa revina la patria mama.

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      În studiul său monumental Originea romînilor (1927) vestitul lingvist român Al.Philippide conchidea: „Moldova şi Muntenia nu au legături genetice şi istorice”. În Încă în 1908 N.Iorga se străduia să-i lumineze pe romîni: „Între Prut şi Nistru se întinde ţara, pe care ruşii au numit-o „Basarabia”, cînd au cucerit-o în 1812. Majoritatea locuitorilor de la ţară a acestui mare şi bogat ţinut se numeau şi astăzi se numesc moldoveni şi ei vorbesc limba moldovenească

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
      I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
      Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
      Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
      Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
      Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!

      La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
      Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
      Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos…
      Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

      Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
      Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
      Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
      Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
      Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană…
      O, te-admir, progenitură de origine romană!
      M.Eminescu

    • @dunaviorel8594
      @dunaviorel8594 Před rokem +4

      @@Veaceslav-eo2gf câtă inteligentă 🤣

    • @djprojectus
      @djprojectus Před rokem +5

      @@Veaceslav-eo2gf Încă mai are bani Puținel pentru tine? Sau lucrezi pe datorie pentru cand Rusia isi va reveni financiar?😂

    • @mickael1277
      @mickael1277 Před rokem

      Total de acord, dar daca ataca Rusii pe Moldoveni, daca tu crezi ca Romanii o sa stea sa se uite dupa ce am lasat regiunea asta din tara in voia sortii atatia ani, te inseli sau cel putin eu asta cred.

  • @gheoman
    @gheoman Před 9 měsíci

    Reintoarcerea Basarabiei la tara mama se va face cand cel putin 80% din populatia sa o va dori si o va cere. Noi Romanii dorim ca fratii nostri sa se intoarca acasa si la bine si la greu. Nu va fi totul pe roze, dar sa fim seriosi in ce familie e totul perfect?, avem de construit impreuna o Romanie mai puternica, iara aceasta Romanie are responsabilitati in regiune, trebuie sa dea un exemplu altor natiuni si sa asigure stabilitatea zonei. Bulgaria, Serbia sunt cu ochii pe noi si mereu iau exemplu dupa ce vad ca Romania face ceva bine. La fel, o Romanie mai puternica are alt cuvant de spus langa Ucraina, o tara mare sau in fata Ungariei care nu intotdeauna ne este prietena.

  • @user-ef8up7dq7y
    @user-ef8up7dq7y Před rokem +10

    Care vorbesc românește să se unească cu România care vorbesc rusește să i trimit la ruși acolo

  • @bestmotivationgym8536
    @bestmotivationgym8536 Před rokem +15

    Doar rusofoni nu dorec unire dupa parerea mea

    • @alinburta5230
      @alinburta5230 Před rokem

      ​@unu doi trei ia dublonul daca vrei Și dvs dacă aveți un copil care a rămas financiar cu probleme nu din vina lui, nu îl ajutați ?
      Acei români despre care credeți dvs că sunt deștepți vă înșelați, sunt profitori cel mult în cazul dvs.

    • @nadikanadja8024
      @nadikanadja8024 Před 6 měsíci

      Unirea a fost odatä .

  • @florinorasanu137
    @florinorasanu137 Před 10 měsíci

    Eu ca sa fiu sincer la acest moment ,nu cred că unirea mai este dorită de români și nici oportună.....momentul a trecut.Din păcate și rușinos e că băsarabenii și au dorit cetățenia română doar pt avantaje,cel mai clar e acela ca au au plecat în U.E.la munca

  • @Opizdinevshiy
    @Opizdinevshiy Před rokem

    Unire cât mai curând

  • @anisiaeni7250
    @anisiaeni7250 Před rokem +2

    traeasca fiecare tara in pace libertate stapin pe tot ce lea dat Dumnezeu fiecarui in parte🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏

  • @L2Xenta
    @L2Xenta Před rokem

    Să decidă Eminescu ☺.

  • @vlad5086
    @vlad5086 Před 10 měsíci

    🇷🇴 ➕ 🇲🇩

  • @mateio632
    @mateio632 Před rokem +7

    Cred ca cel mai realist scenariu (pt ca basarabenii în majoritatea lor nu vor unire) ar fi ca politicienii de la București sa facă tot posibilul sa I ajute sa grăbească aderarea la UE. Moldova trebuie însă să renunțe la Transnistria pt asta. Trebuie lăsată sa fie independenta și sa și vadă de treaba lor (cum vor de fapt). Pana la urma Romania are a 6a populație din UE deci are ceva putere de decizie...

  • @ronny885
    @ronny885 Před rokem +1

    Unirea face forta… Traiasca Romania dodoloata si fratii de peste Prut

    • @bobsenkler3131
      @bobsenkler3131 Před 6 měsíci

      а ты у румын спроси....будут они твоими братьями????запомни...у румын ты будешь русским и только дети твои станут румынами.

  • @_furygan_
    @_furygan_ Před 9 měsíci

    Da ce zice guvernul din rep.moldova?😂😂😂

  • @pxpx9247
    @pxpx9247 Před rokem +13

    Romania va asteapta cu drag, numai scapati de rusii aia inapoiati care v-au adus in halul asta de acum.

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem +2

      În studiul său monumental Originea romînilor (1927) vestitul lingvist român Al.Philippide conchidea: „Moldova şi Muntenia nu au legături genetice şi istorice”. În Încă în 1908 N.Iorga se străduia să-i lumineze pe romîni: „Între Prut şi Nistru se întinde ţara, pe care ruşii au numit-o „Basarabia”, cînd au cucerit-o în 1812. Majoritatea locuitorilor de la ţară a acestui mare şi bogat ţinut se numeau şi astăzi se numesc moldoveni şi ei vorbesc limba moldovenească

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem +2

      Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
      I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
      Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
      Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
      Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
      Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!

      La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
      Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
      Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos…
      Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?

      Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
      Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
      Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
      Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
      Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană…
      O, te-admir, progenitură de origine romană!
      M.Eminescu

    • @pxpx9247
      @pxpx9247 Před rokem +5

      @@Veaceslav-eo2gf LMAOOO. bre, ai uitat sa-ti iei pastilele.

    • @danidaniel9852
      @danidaniel9852 Před rokem

      @@Veaceslav-eo2gf tastezi din salonul spitalului 9 ? ia-ti pastilele, handicapatule!

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      @@pxpx9247
      Cantemir scrie ca valahii secole la rând s-au folosit de alfabetul si ortografia limbii moldave "lingua moldavorum", "lingua MOLDAVICA", pe care el o descrie la cererea savanților Europei de la Academia din Berlin in tratatul "Descriptio Moldaviae" - la 1714, când încă nici îngerii din cer nu știau ca peste 164 de ani va apare pe harta un stat cu numele straniu - nu de Dacia, dar de "Rominia". Nici pomina in "Descriptio Moldaviae" de Rominia, romini si limba romina.
      În 1937 N.Iorga încă o dată amintea romînilor: „Într-adevăr, totul este diferit între aceste două ţări ‒ Moldova şi Valahia ‒ care la început nici nu se ating”.

  • @petreferent6560
    @petreferent6560 Před měsícem

    Romania este una din cea mai saraca tara din UE .Noi. Romanii nu santem de acord cu Cei care au facut aceasta propunere .Fiecare tara sa -si pastreze granitele .
    Nu avem nevoie de alti saraci ,sintem destui

  • @cristian-iliecega6705
    @cristian-iliecega6705 Před rokem +2

    Populația RM este dependentă de obiceiurile sovietice,indiferent de vârstă,o eventuală unire ar fi o ,,catastrofă '' pentru România și o piatră de moară legată de gâtul UE.Sovieticii au semănat niște probleme uriașe peste Prut.Decalajul între nivelul de trai al moldovenilor și al nostru ar fi cel mai simplu de aplatizat dintre toate diferențele ce ne despart.Dar ce faci cu mentalitatea,care a fost sădită cu simț de răspundere în acest mic spațiu RSS?Ce faci cu filozofia de viață a rușilor trăitori în acest loc?Chiar dacă vor fi tratați egal,ei nu se pot ,alinia" la Europa. Părerea mea e că,de fapt,Europa nu se termină la Urali,ci la Nistru.E greu să îi spui rusului că nu îi mai trebuie un ,,tătuc",să îl mângâie pe creștet.Moldovenii au luat acest lucru de la ei...și e aproape imposibil să le schimbi ,,obiceiurile".

    • @prietenulromaniei9238
      @prietenulromaniei9238 Před rokem +2

      După 106 ani de ocupație tarista s a putut face unirea ,acum dupa 32 de ani de independenta zici ca nu se poate!!!!
      În 5 ani dupa unire vor dispare mentalitate rusești și vom fi același popor din nou Unirea face putere!

    • @ionbrad6753
      @ionbrad6753 Před rokem +2

      Și în România 45 ani de bolșevism au schimbat dramatic mentalitatea populației. În 1945 eram croiți să ne descurcăm cumva în viață; acum așteptăm de la stat (nu eu; dar mulți). La fel și în R. Moldova. În timp, ne vindecăm.

    • @cgabriel777
      @cgabriel777 Před rokem

      @@ionbrad6753 din pacate si azi mai sunt romani de generatie veche care regreta comunismul si pe dictatorul Ceausescu, spun tot felul de aberatii despre un presupus "patriotism" al lui. unii mai naivi, care nu stiu bine istoria tarii, chiar ii cred. comunismul e boala grea.

  • @grigorecrudu5333
    @grigorecrudu5333 Před rokem

    Min 3:17 spune adevarul

  • @mdepedrumuri573
    @mdepedrumuri573 Před rokem

    Frumoase vorbe numai că stăm la mana occidentului, cum spune omul asta uniunea europeană asta vrea,

  • @VIVA12302
    @VIVA12302 Před 7 měsíci

    Oamenii prosti si cei ruși nu vor unirea iar cei deștepți vor unirea ca știm ca suntem acelasi popor ❤❤❤

  • @hannahmontanu11111
    @hannahmontanu11111 Před rokem +2

    Eu nu-i inteleg pe oamenii astia pro-rusi ...macar daca i-ar ajuta Rusia sa le asigure o viata mai buna, dar Rusia tot ce a facut din 91 a fost sa tina oamenii astia sa se impotriveasca Romaniei si Europei , dar fara niciun beneficiu. Ca vorbesc limba rusa e singurul lor argument ca nu vor cu Romania si cu Europa?? sa faca comparatie ce trai ar castiga daca ar merge la lucru in Rusia si ce trai ar castiga daca ar merge intr-o tara din uniunea Europeana?? Dar Rusia ii vrea saraci , pentru ca pe omul sarac il controlezi cel mai bine. Nu zic ca in Europa e totul lapte si miere, dar macar poti sa te duci sa tragi tare cativa ani si poti sa te intorci sa-ti faci o viata.

  • @mariusmardare1767
    @mariusmardare1767 Před 7 měsíci

    Moldova e aripa României rupte de râul Prut, până când s-a mai fim despărțiți așa???

  • @teodorapruteanu7058
    @teodorapruteanu7058 Před rokem +3

    Doamne ajuta frați moldoveni, reveniți la țara mamă românia, unirea face putere.

  • @davidstanus1573
    @davidstanus1573 Před rokem +1

    Chiar îmi doresc

  • @asimioneseioctavian
    @asimioneseioctavian Před rokem

    Salutări tuturor Moldovenilor din Romania 🇷🇴

  • @IonutTudorica
    @IonutTudorica Před rokem

    Veniti incoace, baa!

  • @alexciofu6007
    @alexciofu6007 Před rokem +3

    ''Hai sa dam mana cu mana cei cu inima romana!''

  • @cgabriel777
    @cgabriel777 Před rokem +2

    este adevarat ca Basarabia e pamant romanesc si basarabenii sunt frati de ai nostri dar trebuie sa fim si realisti. In Basarabia traiesc importante populatii ne-romanesti care au o atitudine ostila fata de romani si Romania. In cazul incare unirea se va realiza ei se vor declara "persecutati" si vor cere sprijinul lui Putin. Ei pot face multa tulburare in tara. Eu cred ca varianta cu doua state romanesti care se ajuta si se sustin reciproc este mai buna.

    • @alinburta5230
      @alinburta5230 Před rokem +4

      Este problema lor, cum au ocupat Moldova așa să o și părăsească dacă nu le convine.

    • @cristimarius9832
      @cristimarius9832 Před rokem

      ​@@alinburta5230 Cam bine spui, frate!

    • @fountainpencollection8337
      @fountainpencollection8337 Před 9 měsíci

      @@alinburta5230 Asa este sunt liberi oricînd sa plece înapoi in mama Rusie .

    • @fountainpencollection8337
      @fountainpencollection8337 Před 9 měsíci

      @cgabriel77 Este fix problema respectivelor populatii cum se simt . Si de asemenea este fix cea ce dorim de la ei sa simta si binenteles ca le dorim sentimentul respectiv sa vina la pachet cu un bilet de avion spre Moscova . Pot sa ceara ajutorul cui vor dar ma tem pentru ei ca Putin nu poate face nimic ca sa îi ajute sau crezi ca SUA osa lase Rusia sa isi bage coada în ograda lor .:))

    • @cgabriel777
      @cgabriel777 Před 9 měsíci

      @@fountainpencollection8337 eu prefer negocierile politice in locul razboiului. Ajutorul SUA nu exclude pierderile de vieti omenesti, distrugeri materiale, samd. Putem vedea asta in Ucraina

  • @drogstardrgdrog6287
    @drogstardrgdrog6287 Před rokem +2

    Da fratii Nostr uniré e buna avem sange la fel

  • @leisuretime4756
    @leisuretime4756 Před 3 měsíci

    romania este la ani lumina distanta de moldova, economic cultural militar

  • @mihaelaploae9208
    @mihaelaploae9208 Před rokem +1

    Depinde de voi toți

  • @mariamosneagu3608
    @mariamosneagu3608 Před 10 měsíci

    Oameni buni sedezi singuri la voi in Moldova kui trebuizi voi

  • @avramcirt4294
    @avramcirt4294 Před rokem +2

    Dragi romani moldoveni va asteptam acasa!!

  • @mariusmardare1767
    @mariusmardare1767 Před 7 měsíci

    Dacă moldovenii s-ar gândi la viitorul lor și copiilor atunci se va înfăptui Unirea

  • @stormxxl766
    @stormxxl766 Před rokem

    Unirea cu România ar trebui doar ca noi ar trebui sa ne cerem scuze pt politica dezastruoasa pe care a avut-o România fata de Basarabia.cslea republicii Moldova nu e neapărat România dar tre sa fie către vest .🇷🇴🇦🇩🇺🇦🇪🇺🇺🇸💪

    • @alinburta5230
      @alinburta5230 Před rokem +2

      Cu părere de rău vă spun că sunteți informat greșit.
      Căutați și vedeți în ultimii 30 de ani câți bani și bunuri materiale a DONAT România Moldovei apoi veniți cu un coment.

    • @OliverMatus
      @OliverMatus Před rokem

      @@alinburta5230 Lasă “ultimii 30 de ani”, ia-o de la 1812 încoace. În “ultimii 30 de ani” România a devenit o țară dependentă de finanțarea externă. Vezi ce spune Octavian Goga despre politica României față de Basarabia.

    • @fountainpencollection8337
      @fountainpencollection8337 Před 9 měsíci

      @@OliverMatus Da, si trecutul e trecut si trebuie sa ramîna acolo altfel nu suntem cu nimic mai buni ca Rusii . Iar daca RP Moldova doreste unirea sau nu mai vedem , insa nu ar trebui un intreg popor sa se ploconeasca pentru niste greseli din trecut , nici pe Englezi, Francezi, sau Rusi nu iam vazut sa faca asta.

  • @emiwss9492
    @emiwss9492 Před rokem +2

    Asa va fi în curând..!!

  • @mihaelaploae9208
    @mihaelaploae9208 Před rokem +3

    Nu exista limba moldovenească acesta ieste dialect limba ieste romana ,,,,,,sau opțională adica rusă

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      În studiul său monumental Originea romînilor (1927) vestitul lingvist român Al.Philippide conchidea: „Moldova şi Muntenia nu au legături genetice şi istorice”. În Încă în 1908 N.Iorga se străduia să-i lumineze pe romîni: „Între Prut şi Nistru se întinde ţara, pe care ruşii au numit-o „Basarabia”, cînd au cucerit-o în 1812. Majoritatea locuitorilor de la ţară a acestui mare şi bogat ţinut se numeau şi astăzi se numesc moldoveni şi ei vorbesc limba moldovenească”.
      În 1937 N.Iorga încă o dată amintea romînilor: „Într-adevăr, totul este diferit între aceste două ţări ‒ Moldova şi Valahia ‒ care la început nici nu se ating”.

    • @Veaceslav-eo2gf
      @Veaceslav-eo2gf Před rokem

      Lingvistul romînesc Vasile Arvinte în vestita sa monografie Romîn, romînesc, Romînia (Bucureşti, 1983. P. 38) a demonstrat: «Expresia «лимба ромыняскэ» apare în Valahia în 1838». În prima jumătate a veacului XIX!… Nici nu se putea mai devreme, pentru că nu exista cuvîntul «ромын»! Următoarele mărturii şi concluzii sînt demult, tare demult cunoscute. Primul adevăr din care decurg celelalte: «În 1812 Romînia nu exista!… Şi nu se gîndea nimeni că o «romînie» ar fi cu putinţă…» (N.Iorga, 1912). Acest adevăr încă de două ori a fost adusla cunoştinţa romînilor, comunităţii lor academiceşti şi clasei lor politice. Cel mai cunoscut şi apreciat în Europa istoric romîn Lucian Boia în 2002 amintea romînimii: «La 1800 nu exista încă nici cuvîntul «romînia»!»(Romînia ţară de frontieră a Europei).

    • @metodiusm428
      @metodiusm428 Před rokem +3

      @@Veaceslav-eo2gf " Rumanii, cati se afla laciuitori la Tara Ungureasca si la Ardeal si la Maramoresu, de la un loc santu cu moldovenii si toti de la Ram se trag" - Grigore Ureche

    • @danascully6698
      @danascully6698 Před rokem

      Nu-i nici un dialect. Vorbesti aiurea. Este limba romana.

    • @mihaelaploae9208
      @mihaelaploae9208 Před rokem

      @@danascully6698 (....)

  • @dand7763
    @dand7763 Před rokem +1

    salariul minim in Romania (Aprilie 2023) este acum echivalentul a 800 de euro (4070 Lei) daca lucrezi in industrie (fabrici) etc
    1 Euro = 5 Lei (fara TVA)
    NU STIU CAT e salariul MINIM pe luna in Republica Moldova , dar cred ca Romania sta mai bine la acest capitol....in comparatie cu Rep. Moldova

  • @sebypuscasu2966
    @sebypuscasu2966 Před rokem +6

    Capitala Moldovei este Iași care este și al 2 oraș al României ca număr de locuitori după București, într-un niciun caz capitala Moldovei nu este Suceava.

    • @cosmina.m.7570
      @cosmina.m.7570 Před rokem +4

      "Capitala" Moldovei e Suceava. Ce treaba are numarul de locuitori? Suceava a fost capitala Principatului Moldovei timp de doua secole. Tot acolo se afla si Cetatea de Scaun a Sucevei. Te trezisi vorbind.

    • @danascully6698
      @danascully6698 Před rokem +2

      Ba da. Capitala Moldovei istorice a lui Stefan cel Mare este Suceava.

  • @groovytau
    @groovytau Před 7 měsíci

    ca roman va zic sincer, prefer unirea cu moldova dar as vrea ca Maia Sandu sa fie presedinta romaniei :D

  • @gavril73cristian42
    @gavril73cristian42 Před rokem +13

    Nu va fi nicio unire.
    Majoritatea basarabenilor nu vor.
    Ei trebuie să ...călătorească ,,40 de ani prin deșert" ,ca să dispară ...sentimentele de prietenie pentru ,,marele frate" de la răsărit ,căpătate în anii de ocupație rusă.
    Dar au ,,călătorit" deja 31 de ani.
    Însă mai au de...mers.

    • @kristina09081983
      @kristina09081983 Před rokem +6

      Cine sunt acesti basarabeni, aveți idee? Eu am pentru ca știu cine sunt, am trait printre ei, sunt urmasii celor care au rămas în Moldova sa trăiască, niște venetici și nu au mai vrut sa vb limba noastră,iar moldovenii care sunt pro rusi sint citiva care ori n-au carte, ori lucrează cu rusii, ori sint zăpăciți. Asta este adevărul. Eu personal de mica i-am urat și acasă la mine nu exista nici un frate mai mare, domnule.

    • @teodora7219
      @teodora7219 Před rokem +9

      Asta e un moment unic in istorie, in care unirea ar fi posibila!

    • @elidasandru9368
      @elidasandru9368 Před rokem

      Eu nu stiu cum toata lumea uita ca de fapt Moldova a iesit in 1991 dupa 50 de ani de ocupatie barbara ruseasca cu limba rusa cu alfabet chirili bagata pe gat, cu limba oficiala romana in Declaratia de independenta, cu steag romanesc cu stema Moldovei noastre istorice pe el si cu acelasi imn al Romaniei din 1990 Desteapta-te romane. Si din 1994 au imn in care isi plang limba asuprita de barbari. Adica tot ceea ce ne reprezinta pe noi ca romani in lume. Si au avut deja in 1992 razboi neoficial cu rusia barbara in partea din Transnistria unde rusii si-au lasat armata a 14-a si cel mai mare depozit de armament. Moldova nefiind atunci sprijinita de Europa, Transnistria a ajuns separatista facand jocul rusilor. Si ca intre timp aceiasi rusi barbari i-au manevrat si pe gagauzii vorbitori si de rusa din Moldova sa devina separatisti. Care gagauzi n-au nici o treaba cu Moldova noastra istorica fiind bulgari vechi cu limba tatara capatata pe undeva si care doar in ultimii 200 de ani au ajuns sa supravietuiasca ca mica natie veche pe teritoriul Moldovei. Ni i-au facut cadou turcii care probabil nu aveau ce sa faca cu ei fiind ortodoxi. Pe noi tot ortodoxi fiind nu ne-a deranjat. Si intre aceste menghine teritoriale politica lor a fost si puternic manevrata fsb rusofona. Si cu toate acestea ei sunt tot stapani pe teritoriul lor istoric. Majoritatea saraci, amarati cum or fi dar sunt. Si au luat deja frumos calea Uniunii Europene. O mana de oameni greu incercata in istoria inclusiv recenta metaforic vorbind, au razbit prin toate acestea . Cu sau fara unire acum sau mai tarziu, din partea mea jos palaria pentru ceea ce au realizat romanii basarabeni. La propriu. Mie una recunosc ca nu mi-ar fi reusit minunea. Sincer. Sunt un om care recunoaste superioritatea rezultatelor altor oameni atunci cand e cazul, rezultate la care eu personal nu cred ca as fi ajuns.

    • @IronGuard4657
      @IronGuard4657 Před rokem

      De ce te miri de asta?
      Și în România sunt destui Hăbăuci care sunt pro Rusia și noi nici n-am fost Rusificați, deci din punctul ăsta de vedere nu suntem mai buni decât Moldovenii :))

    • @teodora7219
      @teodora7219 Před rokem +2

      peste cativa ani nu va mai fi ocazia asta. Acum este o ocazie unica!!! Le trece si rusilor din Moldova doru de Rusia dupa unire, cand vad ce bine e in UE si NATO.

  • @dmitriyp6056
    @dmitriyp6056 Před 11 měsíci

    Rominii zic: Moldoveni, haideti sa ne unim capul nostru si minile voastre vom face o tara bogata. Ei se socot foarte destepti, si pe Moldoveni ai socot foarte prosti. Dar daca sint asa de destepti dece nu pot face tara lor Rominia bogata fara Moldova? Ca sa fii bogat trebue sa lucrezi , dar Rominilor nu le place sa lucreze. Lor le place sa comande sa condica si se gindesc, ca Moldovenii sint prosti si vor lucra sub comanda lor. Eu treciam odata prin Rominia si m'am oprit intrun oras la o piata si am auzit cum doua femei discutau despre unirea cu Moldova si una zice: "Lasa-sa crape de foame daca nu vor unire. Dar in Moldova nimeni N'a pus limita cit sa manince omul cum a pus la ei Ceausescu si ei au implut lumea, fugind din tara, caci mureau de foame. Dar sa va spun chiar acum ce cred Rominii despre Moldoveni. America-i plina de Romini ei au fugit pe vremia lu Ceausescu, cind el ai invata sa manince putin ca sa imbogatiasca tara. Dupa ce a cazut partidul comunist in Moldova au inceput si unii Moldoveni sa Emigreze in America, dar ei emigraza legitim si nu deacia ca mor de foame, ci li e frica sa nu se intoarca comunizmul inapoi. Cand au auzit Rominii din America, ca Moldovenii vin in America s-au bcurat si au zis: "Vin Moldovenii ei sint prosti si vor fi robii nostri!" Ei nu stiu, ca in America robia a fost disfiintata demult. Dar Bucuria le-a cazut in scarba, cand au vazut, ca Moldovenii deloc nu sint prosti. Repede sau adaptat la viata si mediul incojurator din America. Au ivatat limba, au invatat prfesii, le place sa lucreze si multi din au ajuns milionari.

    • @fountainpencollection8337
      @fountainpencollection8337 Před 9 měsíci +1

      Asa vau mintit prieteni Rusi ? Asta crezi ca cred români despre voi „ca vin moldoveni ca sa fie robi '' ? Deci sa înteleg ca iei cuvintele a doua babe zapacite ca etalon pentru intregul popor Român . Apropo pot sa îti spun ce crede un Român ca mine și in general cam toti Români 1. Daca vreti Unire va trebui sa cam renuntati la legaturile cu Rusia .....(intre Români și Rusi nu a fost niciodata iubire daca intelegi ce vreau sa spun ), 2 . Unirea pentru noi Români nu e neaparat ceva fara de care nu putem supravietui .....voi ați beneficia din asta de (drept de liberă circulatie in UE , de umbrela de securitate NATO, de independentă energetica ) in schimb noi de ce beneficiem la pachet (de politicieni mai corupti ca ai nostri cu legaturi extrem de dubioase cu inamicul de la moscova , de o regiune enclavizata cu probleme .... Transnistria, de probleme mari cu organizatii de tip mafiot) . Deci noi nu tinem neaparat sa ne unim depinde si de circumstante ce vrem de fapt întei sa va rezolvati problemele si pe urma mai vorbim . Iar despre Americani sincer si sunt foarte multi care cred asta nu prea sunt multi Români care ar merge in SUA la munca chestia asta e veche de acum 20 de ani foarte multi Romîni prefera sa rămîna in tara iar ceilati prefera sa lucreze in spatiul UE, pentru ca in SUA si pe ai lor îi trateaza ca pe sclavi ce sa vezi munca multa dar pe bani putini si fara servicii de protectie sociala si asigurari de sanatate foarte slabe .

  • @badescualex3889
    @badescualex3889 Před rokem

    dar se pare ca multi nu vor ca sunt rusofilii

  • @irimescuflorin
    @irimescuflorin Před rokem +3

    Ați trăit independenți atâtea decenii și nu ați realizat nimic. Ați trăit sub influenta Rusiei și sunteți în continuare și tot trăiți rău. Sunteți o tara fără resurse asa ca singura voastră șansă e sa va uniți cu ROMANIA.

    • @fountainpencollection8337
      @fountainpencollection8337 Před 9 měsíci

      Toate astea sunt foarte adevarate , dar nu crezi ca nu e nevoie sa rasucim cutitul in rana ? Stiu si ei foarte bine toate lucrurile astea.

  • @groovytau
    @groovytau Před 7 měsíci

    bai frate, astia care nu vor unirea sunt asa apatici, ma jur, zici ca i-ai injurat, asa raspund.

  • @Guest01010
    @Guest01010 Před rokem +5

    Atentie la comentari de TROLLI !!! Au inceput sa lucreze pe datorie ca numai are Putină banuti :)

  • @mihaelaploae9208
    @mihaelaploae9208 Před rokem +2

    Capitala moldovei ieste la iași

  • @kensanhan9059
    @kensanhan9059 Před 11 měsíci

    Ce acritura e rusoaica :)) ireal zice ea :))) dute la Moscova draga.

  • @dorinchirila4322
    @dorinchirila4322 Před rokem +3

    Doar vorbitori de limba rusa nu vor Unirea.

    • @danascully6698
      @danascully6698 Před rokem

      Nu-i opreste nimeni sa plece la ei in Rusia.

    • @fountainpencollection8337
      @fountainpencollection8337 Před 9 měsíci

      Pai ca in toate tarile care au facut parte din URSS si in RP Moldova sunt si Rusi, normal ca nu vor .

  • @davidyou12
    @davidyou12 Před rokem

    Eu n-as vrea sa se uneasca pentru ca nu vreau razboi

    • @Roma_Aeterna_SPQR
      @Roma_Aeterna_SPQR Před rokem +2

      Razboi cu cine? Crezi ca Rusia ar îndrăzni? Eu nu cred.

    • @cgabriel777
      @cgabriel777 Před rokem +1

      @@Roma_Aeterna_SPQR exista si un razboi hibrid prin intermediul trollilor si al agitatorilor. Sosoaca e unul dintre ei, dar mai sunt si altii.

    • @Roma_Aeterna_SPQR
      @Roma_Aeterna_SPQR Před rokem

      @@cgabriel777 Din păcate, da. Și războiul ăsta informational de destabilizare este cel mai mare pericol pt noi. SRI ar trebui sa investească mai multe resurse cu Sosoaca, nu e normal ce vb ea, aproape sigur primește ordine de la Moscova. Problema e ca multi se holbează în gura ei...