Pr Rafail Noica - Ce este omul?

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 24. 08. 2024
  • Eu căutam să înțeleg care e diferența esențială între om și animal, fiindcă oricât de inteligent ar fi omul, dacă este doar mai inteligent decât cel mai inteligent animal, rămânem cu acest „mai”, și atunci care este dovada că omul este om și nu e tot un animal, dar mai dezvoltat? Și, până la urmă, ce este un om? De ce credem că omul este altceva decât animalul? Glasuri din lumea științifică spuneau că nici nu este, că e doar un animal, și s-au străduit, tovarășul Darwin și alții, să ne convingă să ne maimuțărim împreună cu ei, spunând că venim din maimuță și că ne întoarcem în pământ, ca toate animalele.
    Într-un târziu am înțeles, cu ajutorul Domnului, că omul, într-adevăr, este și un animal. Acest lucru îl vede și știința, dar, ceva mai departe, știința, prin însăși definiția ei, nici nu poate zări, fiindcă e cuprinsă în limitele pe care și le-a impus: rațiunea, experimentele și așa mai departe. Fără intuiție, devine credibil ce zic mulți savanți, ziceau sau poate că încă mai zic: că, până la urmă, e numai pretenția omului, pentru că, fiind un animal mai inteligent, vrea să fie el buricul pământului, și, evident, dacă pisica (de exemplu) ar gândi ca omul, ar zice că pisicimea este cea mai inteligentă, cea mai mare specie pe pământ.
    Dar în ce constă diferența între om și restul animalelor? Chipul lui Dumnezeu și asemănarea. Ce înseamnă chip al lui Dumnezeu? Iată că ne zămislim și ne naștem ca animalele, ne continuăm viața ca animalele; și nu zic asta într-un sens înjositor, ci o zic cât se poate de neutru; e o realitate. și noi, ca animale [la nivel biologic], dacă nu respirăm, dacă nu mâncăm, dacă nu bem, murim. Însă omul e un animal care are un potențial pe care nici o altă făptură nu îl are. Chipul lui Dumnezeu în om este acel potențial prin care acest animal poate deveni un Dumnezeu. Omul este o devenire, începând cu viața biologică, animală, și devenirea omului e o călătorie în gândul lui Dumnezeu, e o călătorie dintru biologie [animal] întru nestricăciune [Dumnezeu].
    #prrafailnoica
    +
    Facebook: / avereabisericii
    Site: avereabisericii...
    Puteți să ajutați lucrarea noastră folosind pagina noastră Patreon:
    / avereabisericii
    De asemenea ne puteți susține abonându-vă la canalul video sau distribuind materialele noastre. Vă mulțumim!

Komentáře • 57

  • @cokamariana1747
    @cokamariana1747 Před rokem +8

    Doamne, câtă bucurie duhovniceasca ne transmite părintele Rafael! Este divin , este o mare mângâiere prin tot ce ne vorbește despre Dumnezeu !

  • @vladlivia1846
    @vladlivia1846 Před rokem +4

    Mulțumesc, bun și blând, părinte Rafail !

  • @virginiastanciu2659
    @virginiastanciu2659 Před 5 měsíci +1

    Multumim bun si sfant Parinte Rafail! Va respectam dorința de a duce o viață mai departe de lume, dar și de acolo ne puteți ajuta și va voi avea mereu în gând în încercările vieți mele și a copiilor. Milueste-ne pe noi păcătoșii Amin.

  • @icascurt8119
    @icascurt8119 Před 2 lety +14

    Mulțumesc Sfinția Voastră! Sunteți o Mare Valoare a neamului românesc? Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru marile valori ale neamului nostru românesc! Suntem binecuvântați, păcat că nu știm aprecia valorile mari! Mulțumesc?🙏🙏🙏

    • @lupascusemiramidaecaterina2329
      @lupascusemiramidaecaterina2329 Před 2 lety +1

      Sînt intr u totul de acord

    • @lupascusemiramidaecaterina2329
      @lupascusemiramidaecaterina2329 Před 2 lety

      Vă rog spuneti mi unde îl pot găsi!!

    • @cinetica6449
      @cinetica6449 Před 2 lety

      Poate ca uni stiu totusi aprecia valorile. Ar trebui sa fim pozitivi , adica sa fim cu DA , da , se poate ....

    • @adabalea9739
      @adabalea9739 Před rokem

      @@lupascusemiramidaecaterina2329 Îl găsiți în multele înregistrări păstrate,în cărțile scrise.Pusniceste în Munții Apuseni dar nu primește de mult timp.

  • @nicog2214
    @nicog2214 Před 4 měsíci +1

    Darul Bunului Dumnezeu pentru poporul roman.
    Multumim pentru cuvinte ziditoare.
    La loc de cinste in inimile noastre parinte iubit.

  • @MarilenaAlimann
    @MarilenaAlimann Před 9 měsíci +2

    Minunata cuvantare a părintelui, multumesc !

  • @ionstoleru3079
    @ionstoleru3079 Před 8 měsíci +2

    Multumesc din toata inima pentru invataturile sfinte ce ni le dati ❤❤❤❤❤❤

  • @anaeva2123
    @anaeva2123 Před rokem +4

    Slava Ție Doamne pentru toate.♥️🙏😇❤️✝️✝️✝️♥️💐🕯️🕊️♥️🛐

  • @user-iz7bw5yr7e
    @user-iz7bw5yr7e Před 11 měsíci +1

    Faca-se Voia Ta Doamne Neîncetat cu Noi Toți .Amin.❤🙏😇❤️✝️✝️✝️❤️🕯️💐🙌.

  • @gabriela-paulaurseanu1017

    DIN PACATE, IN ZILELE NOASTRE AM AJUNS SA NE SIMTIM RESPONSABILI SI PT. COPII SI PT. NEPOTI, CACI EI DUC O VIATA MATERIALA MAI GREA DACAT NOI. CEI MAI MULTI. SI NOI LUCRAM SI LA VARSTA DE PENSIE SI NE RUGAM DE PUTERE DE MUNCĂ SI DE RUGACIUNE SI LUNGIME DE ZILE SA AVEM SI TIMP DE POCAINTA SI SA II AJUTAM PE CEI DRAGI.

  • @marianistoroiu5951
    @marianistoroiu5951 Před 8 měsíci +1

    PĂRINTE RAFAEL, VA ROG MULT, RUGAȚI VA DOMNULUI PT SĂNĂTATEA SOȚULUI ȘI A MEA ȘI A COPIILOR NOȘTRI ȘI PUTEREA IERTĂRII DUȘMANILOR NEAMULUI NOSTRU ȘI ÎNDEPĂRTAREA VRĂJI LOR ȘI A CELOR CE LE FAC, BUNĂSTAREA, PACEA ȘI SIGURANȚĂ ÎN DOMNUL A FAMILIEI MELE!!!! RUGAȚI VA, VA IMPLOR PT MORȚII NEAMULUI. NOSTRU! 🎉 2:16:48

  • @elenatoma512
    @elenatoma512 Před 2 lety +4

    MULTUMESC PĂRINTE ! DOAMNE MILUIESTE-NE PE NOI PACATOSII !

  • @Viorelbocanca-rm9nj
    @Viorelbocanca-rm9nj Před 2 měsíci

    ❤iubesc You Tube

  • @Viorelbocanca-rm9nj
    @Viorelbocanca-rm9nj Před 2 měsíci

    Foarte frumos ne vorbește Pr Rafail.

  • @stefaniacarmen9396
    @stefaniacarmen9396 Před 3 lety +5

    Hristos a Înviat!Sărut-mana, Părinte! Nu poate exista un răspuns mai adevărat pentru filozoful nihilist Constantin Noica decât mărturisirea creștină ortodoxă a Preasfintiei Sale, Părintele Rafail!

    • @gabriela-paulaurseanu1017
      @gabriela-paulaurseanu1017 Před 3 lety +2

      DIN PACATE, AM AJUNS PE UN BLOG CE SE VREA CRESTIN, UNDE AM AVUT UIMIREA SĂ VĂD ATÂTA URĂ IN GENERAL SI IMPOTRIVA PARINTELUI RAFAIL IN SPECIAL. M -AM SIMȚIT ASA DE RĂNITĂ. CHIAR DACA NU UIT CA PE DOMNUL L-AU URÂT MAI ÎNTÂI...

    • @dobremirela9718
      @dobremirela9718 Před 2 lety

      De ce aceasta afirmatie rautacioasa?

    • @cinetica6449
      @cinetica6449 Před 2 lety

      Si totusi este fiul lui Constantin Noica. Si totusi trebuie sa implinim porunca ... cinsteste pe tatal tau si pe mama ta ......

  • @andreicaucar218
    @andreicaucar218 Před 10 měsíci +1

    Mulțumesc parinte

  • @romocsaadi6785
    @romocsaadi6785 Před 3 měsíci

    Doamne ajuta,Amin!!🙏❤️

  • @danahopf2316
    @danahopf2316 Před 10 měsíci +1

    Doamne miluieste-ne! ❤ce frumos ne invata parintele, unde este parintele acuma, la care manastire putem lua binecuvântare?❤🙏

    • @sorinbalea6700
      @sorinbalea6700 Před 9 měsíci +1

      Sihăstrește în Munții Apuseni,nu primește decât câțiva ucenici foarte apropiați, dar coboară la noi prin cărțile și înregistrările cuvântările sfinției sale.

  • @olteanuiuliana4607
    @olteanuiuliana4607 Před 2 lety +2

    Vă Mulțumim !
    Doamne ajută-ne, Amin!

    • @nelipfeiffer407
      @nelipfeiffer407 Před 2 lety +1

      Sunteți o mare minune divina! Mulțumesc va iubesc din tot sufletul meu păcătos dornic de lumina.Amin!🙏

  • @hrincanutica8265
    @hrincanutica8265 Před 3 lety +4

    Multumim!Doamne ajută!!!

  • @aniraita1074
    @aniraita1074 Před 2 lety +4

    Doamne ajutane!

  • @deliapetcu3546
    @deliapetcu3546 Před 5 měsíci +1

  • @catalinabadea8364
    @catalinabadea8364 Před 3 lety +3

    E interesant!

  • @chivamoldovan6495
    @chivamoldovan6495 Před 2 lety +1

    Iti multumesc Doamene !😪

    • @chivamoldovan6495
      @chivamoldovan6495 Před 2 lety

      Pentru aceste vorbe frumoase si o voce mangaietore!
      Doamne miluiestene pe noi!

  • @glodealavasilica2952
    @glodealavasilica2952 Před 3 lety +4

    Toatà lumea Lui Dumnezeu este vie și pietrele sunt vii ,inimaginabilà puterea pietrei ,Diferența dintre apà și piatrà!? Din apà se naște piatra
    ,frumoasă simbiozà !!

    • @rodicapopa8555
      @rodicapopa8555 Před 3 lety +2

      Frumoasa relatare!!!! la fel cum ulciorul cu prelingerea picurului de apa străpunge duritatea pietrei.

  • @pimentarita577
    @pimentarita577 Před rokem +1

    Doamne-ajută maicadomnului am in bună ziua domnule profesor de matematica pentru

  • @iuliaturc7443
    @iuliaturc7443 Před 2 lety +8

    Can you please include the English subtitles? Foreign people would want to watch this and unfortunately they cannot understand. Truly appreciate it! God bless you.

  • @elenastratila6376
    @elenastratila6376 Před 9 měsíci +1

    🌹❤️

  • @gabriela-paulaurseanu1017

    VA RESPECTĂM PARINTE NEVOIA DE A STA RETRAS. DAR MULT NE LIPSITI IN ACESTI ANI GREI !
    ACESTI, DEOCAMDATA DOI ANI GREI.

    • @sorinbalea6700
      @sorinbalea6700 Před 9 měsíci

      Ne ajută cu rugăciunea,oricum ne-a lăsat cărți, înregistrări, doar sa studiem și sa aplicăm.

  • @claudianedelcu4125
    @claudianedelcu4125 Před 9 měsíci +1

    ❤❤❤

  • @mariatudor6010
    @mariatudor6010 Před rokem +2

    Sarutmana, parinte

    • @pimentarita577
      @pimentarita577 Před rokem

      Doamne-ajută maicadomnului am in bună ziua domnule profesor de matematica pentru

  • @danutratiu4074
    @danutratiu4074 Před rokem +1

    Eruditul nostru trăitor intru Hristos

  • @gabriela-paulaurseanu1017

    DACA ADAM NU CADEA IN RAI, S-AR FI DESĂVÂRȘIT ȘI DECI INDUMNEZEIT " ACOLO" SAU , PRINTR-O ALTFEL DE ICONOMIE, IISUS ORICUM S-AR FI INOMENIT DIN DRAGOSTE PENTRU OM? NU A FOST INTRUPAREA CUVÎNTULUI LUI DUMNEZEU DECISĂ DE LA ÎNCEPUTUL VREMURILOR?

  • @daliborkakujacic
    @daliborkakujacic Před rokem

    Please, translate, please! 😊

  • @Peppermint1
    @Peppermint1 Před rokem

    Este simplu. Sexul cand nu esti casatorit este pacat. Si orice perversiune sexuala este pacat. Nu uitati sa va botezati copiii

  • @ionutburhala2090
    @ionutburhala2090 Před 4 měsíci

  • @irinacostea256
    @irinacostea256 Před 2 lety +4