Suntem Buni De Ceva In Robotică, AI, si Inginerie? Rezultat Laser Record Mondial Testat In România

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 12. 06. 2024
  • Intra aici pentru chestionar, mulțumesc! docs.google.com/forms/d/e/1FA...
    EU Civil Protection & Humanitarian Aid - CZcams: / @eucrisisresponse
    Dincolo de Fondurile Europene de care auzi în stânga și în dreapta că sunt luate și investite în drumuri, școli, agricultură și așa mai departe. Comisia Europeană, cei cu ajutorul cărora am clarificat acum ceva timp ce sunt știrile false și cum să ne ferim de ele, mai au și un sistem foarte complex de protecție civilă. În sistemul ăsta, în 2019, a apărut și rescUE.
    După cum îi spune și numele, rescUE este un mecanism construit pentru a ajuta statele membre, și nu numai, să facă față dezastrelor naturale. Ei au ajutat multe state în contextul pandemiei cu materiale medicale, dar au dat o mână de ajutor serioasă și la stingerea incendiilor de vegetație din Grecia și chiar le-au întinsă o mână de ajutor și celor din Ucraina.
    RescUE are 12 rezerve pe care le poate activa în cazul dezastrelor naturale și 10 rezerve încă în dezvoltare, iar toate aceste ajutoare vin din bani europeni, adică, în caz de dezastru, trebuie doar să le cerem ajutorul. Au avioane și elicoptere pentru stingerea incendiilor, au spitale de campanie gata să fie montate oriunde, au chiar și adăposturi mobile. Mai mult, au resurse medicale pentru a acționa în cazuri pandemice și chiar în cazul dezastrelor biologice sau chimice, iar în caz de necesitate pot asigura evacuări de urgență și furnizare cu energie electrică de urgență.
    Acum ai ocazia să clarificăm orice ai pe suflet în legătură cu activitățile de protecție civilă pentru că în descrierea acestui clip ai un chestionar pe care te rog să mergi și să-l completezi, legat de eforturile celor de la Comisia Europeană pentru a crea o comunitate sigură și stabilă din toate punctele de vedere.
    Ne auzim cât de curând într-un episod viitor cu răspunsurile.
    Puteti sustine canalul prin Patreon - www.patreon.com/user?u=923357
    Donatii REvolut - revolut.me/cozma1news
    Sursa muzica bit.ly/3nJKRmy
    Instagram @atentiecadmere
    Pentru Contact
    Email atentiecadmere@gmail.com
    Clik mai jos pentru abonare , multumesc
    czcams.com/users/AtentieCadMe...

Komentáře • 49

  • @El_Guardian1
    @El_Guardian1 Před měsícem +17

    La tv sunt știri despre interlopi, nu despre copiii aceștia care duc țara noastră pe primul loc in lume...😢

  • @perjuandrei153
    @perjuandrei153 Před měsícem +7

    Spre rusinea mea, nu ti-am mai urmarit un clip de peste 6 luni.. Acum cand am deschis acest clip nu am putut sa nu remarc barba ta... Mult respect. Te ascultam cand mergeam drumuri lungi cu masina si timpul trecea altfel cand erai in boxele masinii..

  • @iacupaineee1170
    @iacupaineee1170 Před měsícem +7

    Vreau sa știi ca ești incredibil și îmi pare rău că tot mai mulți copii nu se uita la tine pentru a invata orice dar se uita la selly pentru a invata nimic :)) ''și eu ma uit la selly"

  • @margaretasandu6351
    @margaretasandu6351 Před měsícem

    Felicitari Antonio! Bravo tuturor adolescentilor participanti la concursuri deosebite!

  • @alexandru_a
    @alexandru_a Před měsícem +28

    O să mai revină oare seria cu mistere pe canal? 😢

  • @riddimgm9263
    @riddimgm9263 Před měsícem +1

    Când aud de proiecte cu bani grămadă create pentru a susține populația în caz de război sau alte dezastre și nu aud despre nici un proiect pt susținerea pensionarilor ce nu își permit supraviețuirea in mediul in care trăiesc îmi vine să înnebunesc!!!

  • @vladchis6523
    @vladchis6523 Před měsícem +2

    Alex, o mica problema, ne lasa sa modificam chestionarul dar nu sa il si completam. Te iubim si asteptam sa se refaca. Multumim!!!
    (stim stim, era un test defapt si ai facut- intentionat ca sa vezi daca vor reactiona fanii tai loiali, dada)

    • @AtentieCadMere
      @AtentieCadMere  Před měsícem +2

      rezolvat, scuze :))))) și mersi mult, am văzut mesajul si reparat

  • @alpyro81
    @alpyro81 Před měsícem +1

    ai rostit "a luat locul 4" exact la min 4.40... ce senzatii frumoase aduc unele coincidente...

  • @gs637
    @gs637 Před měsícem

    Salutari!!

  • @MTAbanknote
    @MTAbanknote Před měsícem +1

    👍👍👍👍👍

  • @iulia1581
    @iulia1581 Před měsícem

  • @utaraptorplanet2.059
    @utaraptorplanet2.059 Před měsícem

    fara suparare dar arati cu Nicolas al treilea

  • @gabyst3253
    @gabyst3253 Před měsícem

    🤩

  • @bucuresti-Pitesti
    @bucuresti-Pitesti Před měsícem +1

    Stiri la TV ❌
    Cozma news ✔️

  • @vladus..
    @vladus.. Před měsícem

  • @SkyNet-82
    @SkyNet-82 Před měsícem

    ✌️

  • @iulian4975
    @iulian4975 Před měsícem +1

    Bună gluma cu asfaltu🤣🤣

  • @serafimonoi1536
    @serafimonoi1536 Před měsícem

    👍👏👏😎

  • @radumatis3567
    @radumatis3567 Před měsícem +2

    De unde iti iei informațiile? Mai exact primele știri legate de ultimele realizări facute de anumiți oameni.
    astea sunt știrile pe care as vrea sa le aud zilnic.
    Tine-o tot asa si ne vei face viata mai frumoasă

    • @claudiafbadea
      @claudiafbadea Před měsícem

      Știrile vin din surse sigure, de obicei publicații specializate pe anumite subiecte (tehnologie, știință, economie etc), naționale și internaționale și se verifică din mai multe surse informațiile. Nu e o sursă anume, exclusivă.

  • @georgecodrescu4160
    @georgecodrescu4160 Před měsícem

    🤙

  • @VolDeMort.
    @VolDeMort. Před měsícem +1

    Doamne
    Te urmăresc de 8 ani
    Sunt membru de peste 4 ani și abia acum realizez că numele canalului vine de la inițialele numelui tău😐😐

  • @florinmarin8662
    @florinmarin8662 Před měsícem

    Mai Alex, fa clipul 18:9 real, nu taiat din 16:9.
    E mai fain asa.
    Mult spor!

  • @TenFoot
    @TenFoot Před měsícem +2

    12:12 TW: ptsd 😢

  • @drenchingsorrowproject2133
    @drenchingsorrowproject2133 Před měsícem

    Pompei nu este pe o insulă!

  • @florincerbul1305
    @florincerbul1305 Před měsícem

    ok

  • @sarysary3440
    @sarysary3440 Před 27 dny

    Care e faza cu piramidele subacvatice din japonia?

  • @bucuresti-Pitesti
    @bucuresti-Pitesti Před měsícem

    2:51 ba....

  • @VeronicaJecu
    @VeronicaJecu Před měsícem

    Când o să mai faci un top

  • @b0bwu
    @b0bwu Před měsícem

    Te urmaresc de cand faceai video-uri fara voce si doar acum am aflat ca Atentie Cad Mere vine si de la numele tau 😭

  • @purple66666
    @purple66666 Před měsícem +1

    De ce e documentul editabil? Nu pot raspunde la chestionar!

  • @macheceau6275
    @macheceau6275 Před měsícem

    Faza cu chipul acela nu era mai veche ?

  • @leseanuanamaria482
    @leseanuanamaria482 Před měsícem

    Hei, nu pot completa formularul, e in forma de editare

  • @deannedici155
    @deannedici155 Před měsícem

    Facem o colaborare

  • @dariusandrei5182
    @dariusandrei5182 Před měsícem +1

    Cred că am modificat formularul fără să vreau😂😂. Nu se poate completa

  • @tomix18
    @tomix18 Před měsícem

    Dumneavoastră nu știți sa faceți chestionare? Pe mine mă pune să il editez, nu să îl completez.

  • @purple66666
    @purple66666 Před měsícem

    Documentul este editabil...

  • @iosefiniosefin
    @iosefiniosefin Před měsícem

    Ăștia s-au fraierit din start. Se vede clar că sunt litere grecești acolo 😂

  • @Ambrosa.Nelu.alexandru.26
    @Ambrosa.Nelu.alexandru.26 Před měsícem

    ANUL 2025 România astăzi

  • @lukilller
    @lukilller Před měsícem

    Domnule dar in ce PESTERA TRAITI ? :)))) sau asa se poarta la sat ?? sa para ca nu aveti conditii bune de trai, macar pentru ingrijire si minim trai :))) dar aveti aparatura cat 2-3 case din satul ala 🤣🤣