Aproape, un film despre și cu Grigore Vieru, Telefilm-Chișinău, 1980.

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 17. 01. 2023
  • Grigore Vieru, într-un film de excepție din 1980, mărtirisea de ce și când a început să scrie poezii, să facă literatură : "Copil uneori rămâneam singur în casă, pentru că erau ani grei după război, și mama pleca de-acasă câte două-trei zile, în căutarea unei bucăți de pâine pentru mine. Și, am o poezie mai veche pentru cei mici, pentru copii, cântecul puișorului de melc: s-a stins soarele cel bun, eu mă culc povești îmi spun, dar nici una nu-i frumoasă, greu e singurel în casă. Ei bine, aflați că melcul, puiul de melc din această poezie sunt eu când eram mic. Deci rămâneam, cum vă spuneam, noaptea singur în casă și nu mai închideam ochii până în zori. Vorbeam cu umbra uscată a zarzărului nostru din fața geamului, umbră singură și ea și ghemuită în fața casei, sub liniștea aurie a lunii. Cred că atunci am început să fac literatură, de frică și singurătate (...) Izvorul poeziei mele, care ar fi? A poeziei pentru copii este, în primul rând, copilăria mea. Eu nu m-am jucat în copilărie pentru că au fost vremurile așa. Și acum caut să mă joc, dacă se poate spune așa, sunt mare de-acum, prea mare pentru joc, însă caut să mă joc făcând versuri, e un fel de joc pe care nu l-am avut în copilărie. Ăsta ar fi izvorul poeziei pentru copii". Sursa: Agenția Națională a Arhivelor, Cinemateca.

Komentáře •