De ce neagă lumea Holocaustul

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 21. 08. 2024
  • Astăzi vom discuta despre Holocaust și vom vedea de ce este important, pentru noi, cei de astăzi, să cunoaștem ce s-a petrecut cu mai bine de 75 de ani în urmă.
    Holocaustul sau Shoah, ca să folosesc termenul ebraic, a fost acțiunea sistematică a naziștilor de a anihila întreaga populație evreiască sau cu origini evreiești. Adică de a ucide orice femeie, bărbat, bătrân sau copil care aparținea acestui grup. Până la 8 mai 1945, atunci când Germania nazistă a acceptat capitularea necondiționată, sfârșindu-se astfel războiul în Europa, circa șase milioane de evrei au pierit. Unii au fost împușcați și aruncați în gropi comune sau gazați în lagăre și arși în crematorii. Alții exterminați în ghetouri, marșuri extenuante, lăsați să moară de foame sau uciși în pogromuri. Iar cei puțini care au supraviețuit au rămas marcați pentru totdeauna de trauma trăită. Două treimi din populația evreiască din Europa a dispărut în numai câțiva ani, în ceea ce a fost, fără îndoială, unul dintre cele mai negre episoade ale umanității.
    Iar pe lângă evrei, mașinăria de ucis a celui de-al Treilea Reich a cuprins și alte grupuri de oameni considerați „indezirabili”, care, în viziunea lui Hitler și a fanaticilor săi susținători, trebuiau pur și simplu să dispară. Adică să fie lichidați. Așa a fost cazuri romilor, popoarelor slave din centrul și estul Europei, prizonierilor sovietici, homosexualilor, persoanelor cu dizabilități sau al grupurilor religioase, de la călugărițe catolice la membrii unor culte neo-protestante. Acești oameni au trecut prin experiențe greu de descris și, mai ales, greu de crezut că s-au putut întâmpla în secolul trecut, în inima Europei. Și totuși ele chiar s-au întâmplat, în ciuda faptului că și astăzi mai sunt persoane care au nesăbuința - ca să nu folosesc alt termen mai dur - de a le nega.
    Toate aceste crime ale celui de-al Doilea Război Mondial, executate de Germania nazistă, dar și de aliații săi, printre care și România până în august 1944, sunt legate de anumite locuri precum Baby-Yar, Sobibor, Treblinka, Odessa sau, probabil cel mai cunoscut dintre toate, Auschwitz-Birkenau, unde a funcționat cel mai groaznic lagăr de exterminare. Peste un milioane de oameni au fost gazați de naziști și trupurile lor arse, pentru a li se șterge urma. Foarte puțini au supraviețuit până în 1945, când lagărul a fost eliberat de Armata Roșie și, astfel, în deceniile următoare, au putut depune mărturie despre ce a însemnat, concret, Holocaustul. Una dintre cele mai impresionate mărturii este a Olgăi Lengyel, care a publicat în 1946 un volum de memorii, reeditat recent de Editura Corint, sub titlul „Cuptoarele Morții”, și despre care o să discut astăzi cu istoricul Sorin Turturică.
    Iar dacă vă întrebați cine sunt eu, care semăn cu Horia, am părul lung și barbă ca el, sunt din Ploiești, la fel ca el, dar nu sunt el, atunci permiteți-mi să mă prezint. Eu sunt Lucian Vasile și poate m-ați mai văzut în alte două ocazii, vorbind cu Horia despre istoria orașului nostru natal, adică Ploiești. Tot eu am scris textele pentru clipurile despre Rusia și Putin, conflictul din Nagorno-Karabakh sau cel din Georgia. Acum sunt pentru prima dată în fața voastră, aici, la această masă, inaugurând o serie de podcasturi de istorie.
    Cuptoarele Morții de Olga Lengyel
    Cărturești bit.ly/3EXJfyu
    Libris bit.ly/3MFEOeA
    Cartepedia bit.ly/38DKzL3
    Susține conținutul: / zaiafet
    ZaiaShop: www.zaiashop.ro
    Instagram: / zaiafet
    Facebook: / zaiafet
    Mail: horia.sarghi@gmail.com
    Aparatură Folosită:
    Cameră: bit.ly/2CRMfNB
    Obiectiv 1: bit.ly/2XroIwM
    Obiectiv 2: bit.ly/2KvvJqM

Komentáře • 452

  • @zaiafet
    @zaiafet  Před 2 lety +45

    Cuptoarele Morții de Olga Lengyel
    Cărturești bit.ly/3EXJfyu
    Libris bit.ly/3MFEOeA
    Cartepedia bit.ly/38DKzL3

    • @williamgabrielmortianu9873
      @williamgabrielmortianu9873 Před 2 lety

      Vi se pare ciudat că Olga nu credea ce i se spunea ?? Și uneori foarte clar ??
      Dar voi credeți că dracul Satan există??? Nici voi nu credeți !!!!
      Hai sa va spun două cazuri întâmplate in familia mea adică Tatălui meu și mie
      Tata era la Tulcea unde își făcuse actele de pensionare in '98 și stand în autogara a văzut două femei apropiindu-se...
      --- Suntem de la Suceava și vrem să găsim o vrăjitoare, una Sanda dintr-un sat Iaila sau Praporgescu ! Tata le-a răspuns
      ---- Am fost gestionar la magazinul din Iaila și o știu pe Sanda dar este moartă de vreo doi ani !
      ---- Hmmm, am auzit noi ceva... dar mai este una într-un sat Izvoarele, dacă ne duci la ea îți plătim drumul și pe deasupra alti bani
      ---- O știu și pe cea de la Izvoarele fiindcă am fost calfă la un meseriaș acolo and eram tânăr, știu și unde stă, vă duc direct la ea și este și in drumul meu , nu trebuie să îmi dați nimic!
      Când au ajuns la poartă tata a deschis- o și a întrat, casa fiind mai in fundul curții, dar nu a apucat să facă doi metri pe trotuar că femeia, vrăjitoarea, a ieșit val-vartej din casă strigând ca nu e voie să intre in curte. Femeile încă nu intraseră asa că imediat s-au depărtat de poartă dar femeia s-a corectat și pe ele le-a chemat înăuntru specificând că tata nu are voie să intre in curtea ei . Tata crezuse că e vreo șmecherie așa cum se spunea peste tot și că o să râdă puțin pe seama lor dar când a văzut că femeia știa cine este .... A plecat și la a doua poartă era o bancă pe care s-a așezat, fiindcă el avea un picior mai scurt și obosea destul de repede dar după un minut a ieșit femeia aceea la poartă și a început sa strige la el să plece .
      --- Bine mai femeie dar nu sunt la poarta ta și nici la poarta următoare ce treabă ai cu mine ? Stau puțin și plec !!
      ---- Pleacă de aici că tu ești necazul !!
      Noi avem o religie mai puțin obișnuită.
      Eu eram în Italia și am plecat de la Brescia la Bologna la o lucrare, trebuia să facem o cabină și un lanț cu stâlpi la o vopsitorie. Patronul era un tip de 27 de ani și hala era lângă casă. Eram trei inși și după puțin timp a venit mama patronului care a spus că ceilalți doi pot lucra dar nu și eu . Am fost nedumerit dar in cele trei zile cât s-a lucrat acolo nu am făcut aproape nimic și am plecat . Patronul i-a spus unuia că poate veni să lucreze la el și după o lună acela s-a mutat la Bologna la acel patron . După vreun an m-am întâlnit cu el și l-am întrebat dacă a aflat de ce femeia nu a vrut ca eu să lucrez ?
      --- Mi-a spus, a zis el, că a dat în cărți, fiindcă avea darul ăsta, și i-a ieșit că eu sunt un om periculos și din cauza asta m-a respins.
      Interesant este că a știut exact care din noi este cel " periculos " deci eu cred că a fost mai mult decât un dat în cărți ! Vrăjitoarele sunt în mod clar supusele lui Satan dar câți mai cred astăzi că Satan chiar există ????
      Lumea va fi luată prin surprindere cand vor vedea că el chiar există și își bate joc de noi in ultimul hal !!!!!

    • @Serpescu.
      @Serpescu. Před 2 lety

      Bai cuptorule la sfârșitul lui 44 a izbucnit o epidemie de tifos in zona Poloniei din cauza conditiilor precare din lagarele de munca in care se aflau numai prizonieri de război și persoane ostile Germaniei dintre care numai 13% erau evrei .Au murit toti acolo din cauza foametei și Crematoriile au fost construite apoi de aliați ca să pornească cea mai abjecta propaganda a lumii care continua pana azi.Germanii au vrut sa I salveze pe toti pana în ultima clipa dar nu s-a mai putut ptr ca au fost învinși de Aliati și au renunțat. Mâncați cacat nu a existat nici o holocaust asa cum îl descrieți voi și cum ați fost educați s-o faceți. Sunteți slugile onor sionisti împuțiți. Atât! Și nimic mai mult! Mi-e scârbă de voi .O sa dati socoteala în fata lui Dzeu toti .Sclavilor !

    • @ingandcudumnezeu609
      @ingandcudumnezeu609 Před 2 lety +1

      Am sa cumpar si Eu cartea , multumesc frumos pntru video

    • @valentinbraila1244
      @valentinbraila1244 Před rokem

      Minciuni.

  • @Kassiss
    @Kassiss Před 2 lety +103

    Eram puțin confuză la început nu știam ce s-a întâmplat cu Horia. Oricum... Îmi place că se mărește echipa❤️💙

    • @chicken7576
      @chicken7576 Před 2 lety

      💛

    • @zordorian55
      @zordorian55 Před 2 lety +2

      Daca nu comenteaza el direct... nu ma uit! Asta ca sa se stie! Sultanul Zaiafet, peste tot pe internet, pai ce e aia, sa vina altii? Aa, pot sa-l ajute oricati dar la microfon... just my friend Horia Sarghi!! Dixit!

  • @evergreen1326
    @evergreen1326 Před 2 lety +52

    Mă bucur că ai avut curajul să fii în fața camerei de filmat. Apreciem foarte mult munca depusă

  • @evergreen1326
    @evergreen1326 Před 2 lety +89

    Pentru cine nu înțelege "ce s-a întâmplat cu Horia". El este chiar acum în procesul de a crea content. La fel de repede citește și la fel de repede scrie și muncește. Acest content bonus este rodul muncii canalului care a devenit cunoscut, popular și a strâns și mai multă lume care să ne împărtășească informații și să ne ajute să ne cultivăm. Voi cei care sunteți dezamăgiți și "îl vreți pe Horică înapoi" suferiți în fază acută de acea frică fiziologică de schimbare. O să vă obișnuiți, stați liniștiți! Și o să mulțumiți pentru toată cultura pe care o primim!

    • @SmartOne7540
      @SmartOne7540 Před 2 lety +8

      Eu il vreau pe nenea Moise

    • @SmartOne7540
      @SmartOne7540 Před 2 lety +3

      Dar iubesc tot ce primesc de la canalul asta in timpul in care il astept pe nenea Moise

    • @evergreen1326
      @evergreen1326 Před 2 lety +4

      @@SmartOne7540 hei, are și el canalului lui. Dacă mergi și acolo sigur prinzi tot ce muncește el

    • @SmartOne7540
      @SmartOne7540 Před 2 lety +4

      @@evergreen1326 stiiiu ca are si el canalul lui, prea putine videoclipuri pentru cate imi doresc eu 😂

    • @evergreen1326
      @evergreen1326 Před 2 lety +2

      @@eucumine86 :)) mă!

  • @nicoletavidican3474
    @nicoletavidican3474 Před 2 lety +38

    Fratele Lucian bine ai venit! Foarte necesar subiectul acestui podcast.

    • @damiangherbali6958
      @damiangherbali6958 Před 2 lety

      Dc ar fi necesar acest subiect la ora actuala

    • @andreeabardem8205
      @andreeabardem8205 Před 2 lety +1

      @@damiangherbali6958 Daca ai fi urmarit clipul in intregime, ai fi gasit raspuns la intrebare

  • @andrei--madalindospina4338

    O oră… nu am simțit când a trecut timpul, doi oameni inteligenți, doi oameni cu multă cultură generală.
    Mai așteptăm astfel de dezbateri!
    Mulțumim!

  • @bogdanolteanu9281
    @bogdanolteanu9281 Před 2 lety +5

    Foarte interesant subiectul. Mi-a plăcut și abordarea, dar și schimbarea de format, cu un nou moderator in dialog liber cu un specialist. Foarte tare. Succes in continuare!

  • @valybuhac305
    @valybuhac305 Před 2 lety +5

    Bună ziua ! Dumnezeu să-i odihnească în pace și să avem grijă să nu se ma-i repete Amin ! Felicitări și mult succes în continuare !!!

  • @chiritoiuadrian-adelin5256

    Nici nu am simțit ca acest clip a avut o oră, a fost unul foarte interesant și captivant. Mi-am comandat cartea , abia aștept să o citesc. Aș mai dori videoclipuri de genul, mult spor și toate bune.

  • @mateialina9871
    @mateialina9871 Před 2 lety +7

    Ma bucur sa aud oameni asa capabili. Imi place modalitatea de expunere prin dialoguri si pasaje citite. Te potrivesti foarte bine echipei Zaiafet.

  • @ioanamiruna4470
    @ioanamiruna4470 Před 2 lety +15

    Omule, mă bucur că faci parte din Zaiafet și că podcastul tău e atât de mișto. E nevoie de oameni pregătiți și echilibrați în online. Uităm prea ușor, de aia istoria se repetă

    • @dorinm6987
      @dorinm6987 Před 2 lety +2

      ce sa se repete? ca nici nu s a intamplat in primul rand

    • @LiquetteDumitrina
      @LiquetteDumitrina Před 2 lety

      @@dorinm6987 ce nu sa intamplat?holocaustul?

    • @mayanlogos92
      @mayanlogos92 Před rokem

      ​@@dorinm6987hopa.. am dat de un descreierat...

  • @phiupsics218
    @phiupsics218 Před 2 lety +69

    Poți face și despre lagărele sovietice 🙂

    • @sebastian_borodan
      @sebastian_borodan Před 2 lety

      Stalin a ucis peste 10 milioane doar la Ucraina!! de ce nu se vorbeste mai mult in fiecare an??.Holodomor

    • @armandharaidun7637
      @armandharaidun7637 Před 2 lety

      Nu exista lagăre sovietice. Tot URSS-ul a fost un imens lagăr..... 😓😓😓

    • @alexden1761
      @alexden1761 Před 2 lety +13

      Nu face pentru ca toti au interesul banului

    • @alexden1761
      @alexden1761 Před 2 lety

      In Polonia se face, in Romania nu. Si incetut devenim o tara fara identitate. Eu n-am nimic cu evreii, dar nu poti zice ca zionistii nu fac influenta urata. Si ii vedem si la noi cu tot felul de comisii.

    • @romulusvalentin4905
      @romulusvalentin4905 Před 2 lety +5

      @@alexden1761 ai dreptate

  • @iulian-ovidiugeamanu4995
    @iulian-ovidiugeamanu4995 Před 2 lety +36

    Salut baieti! Super canal, va urmaresc de multi ani! Legat de acest subiect:
    Cei care neaga Holocaustul sunt puțini... relativ. Dar Holocaustul este un subiect hiper-mediatizat, de parca este singurul genocid din istoria recenta.
    Multe popoare au suferit nu doar evreii, unele cel puțin la fel de mult. Marea foamete din URSS (planificata), Marea foamete din China (planificata), Genocidul Armenilor, Genocidul din Cambodgia sunt doar câteva dar lista e lunga.
    Totusi despre acestea la nivel de mass-media vestica prea puțin se vorbește spre deloc. Nu e pe "hype".
    Inclusiv împotriva romanilor din Basarabia s-a dus o politica de exterminare (fizica și culturala) de către URSS (Rusia defapt).

    • @gabrielb8411
      @gabrielb8411 Před 2 lety +11

      ... pentru că ceilalți nenorociți nu au avut nici forța, nici mijloacele pt a denunța și menține un cult în memoria celor nimiciți... Gândiți-vă ce forțe politice importante ar fi fost "deranjate" de astfel de mărturii...!

    • @soma7891
      @soma7891 Před 2 lety +8

      De asemenea, Leopold 2nd a ucis 20 de milioane de oameni in Congo.

    • @slkozmaishere6312
      @slkozmaishere6312 Před 2 lety +1

      @Dacian Politeist poți să dormi mai bine la noapte pentru că nu există așa ceva, stai calm

    • @iondacoromanu8799
      @iondacoromanu8799 Před 2 lety

      RUSII AU FOST ASMUTITI INPOTRIVA NOASTRA. CINE SUNT DRESORII/?

    • @slkozmaishere6312
      @slkozmaishere6312 Před 2 lety

      @Dacian Politeist cine te castrează pe tine coaie și guvernul făcut din moșari albi, toată planeta e controlată de moși albi și pe el îl castrează fantomele

  • @OtakuVonBismarck21
    @OtakuVonBismarck21 Před 2 lety +7

    O intrebare mai buna ar fi de ce neaga lumea Holodomorul.

  • @emiliacristina3031
    @emiliacristina3031 Před 2 lety +4

    În era în care videoclipurile de 15 secunde primează, eu primesc cu drag un video de o oră. Poate nu-l văd deodată, dar în timp îl văd și îmi place. Aștept cu nerăbdare subiecte noi.

  • @Adri2Ana
    @Adri2Ana Před 2 lety +10

    Mulțumesc ❤️ Cred că avram 15ani , când am citit FABRICA MORȚII " ☠️.Am plâns 💧...dar totodată , m-am bucurat că nu m-am născut în acea vreme.🙏

  • @costantiniuliubaciu9754
    @costantiniuliubaciu9754 Před 2 lety +4

    Datoria noastră de oameni e să nu uităm niciodată! Realizarea unui asemenea podcast e lăudabil!

  • @gabrielarosca6728
    @gabrielarosca6728 Před 2 lety +5

    "Limbajul morții" de Oliver Lustig este o carte excepțională pe subiectul Holocaustului, respectiv "Scrisori de dragoste spânzurate" de același autor. Prima este scrisă dintr-un punct de vedere obiectiv, pe alocuri subiectiv, dar acest lucru nu prea are relevanță asupra textului. Din păcate, cartea este greu de procurat, nemaifiind publicată (din câte știu eu). Este de la editura Alex, București, 1990. Autorul este un român de origine evreiască care, la rândul său, a supraviețuit Holocaustului împreună cu 2 dintre frații săi (sper să nu greșesc). O familie formată din 9 membrii a fost distrusă în câteva luni...

  • @oNLyw29
    @oNLyw29 Před 2 lety +7

    777 k abonați. Felicitări că ai prins șeptarii

  • @david__precup6741
    @david__precup6741 Před 2 lety +3

    Super tare Lucian, il mai vrem❤❤

  • @ProjectMirai64
    @ProjectMirai64 Před 2 lety +2

    Foarte informativ! Mai asteptam asemenea podcast-uri despre Istorie

  • @2nasoare845
    @2nasoare845 Před 2 lety +8

    Saracii evrei 😭! De la aflarea acestui oribil fapt, copilul ce eram in anii 70 a incetat sa creada in ceva ,cineva care ar fi la butoanele lumii .Dzeu avea sa moara- cum zice Nietzsche...! Cine neaga holocaustul risca sa il repete si este si nebun ! Multumim pt munca depusa in realizarea acestui material...😭😭😭😭

    • @alexden1761
      @alexden1761 Před 2 lety

      Holocaustul e real si s-a intamplat, dar noua ne scriu strainii istoria. Nu toate lucrurile au fost reale, despre maresal sunt dubii mari. Lucruri groaznice s-au intamplat in holocaust, nimeni nu neaga asta. Sa vezi torturi.

  • @madalinaanton3253
    @madalinaanton3253 Před 2 lety +16

    Eu am 20 de ani, sunt româncă, am făcut școala românească într-un sătuc, la 12 ani. În clasa a 4-a, ne-au dus profesorii în biblioteca școlii să ne pună un film. Atunci am învățat prima dată despre Holocaust, cu tot cu imaginile grafice, un pic mai târziu despre Holocaustul românesc. Privesc aceste evenimente cu o cumplită responsabilitate și cu smerenie, nu înțeleg, nu accept poziția defenzivă și antagonistă a unor oameni, români, în aceste comentarii față de aceste evenimente, de parcă ei sunt acuzați acum și sunt puși să își facă mătănii și să meargă pe rug. Treceți peste disonanța cognitivă, eu învățând toate lucrurile acestea de mică nu am disonanță cognitivă la fel cum nu simt legat de sclavia rromilor: toți domnitorii, boierii, domnii fanarioți, mănăstirile au avut sclavi rromi, tătari și iobagi români, acceptați cu responsabilitate și dacă nu puteți spune nimic inteligent, treceți peste, nu cere nimeni să vă puneți cenușă în cap!
    P.s. Vreau să plusez și eu la memoria lagărului comunist în România prin adăugarea suferințelor îndurate de românii de peste Prut la istoria poporului român, mai ales în această perioadă în care Moldova este amenințată. Holodomorul Basarabean cum am învățat noi la școală sau foametea din 1947 cum am învățat acasă căci familia mea din sudul țării a găzduit refugiați ai foametei de atunci, cu care și acum ținem legătura deși sunt bătrâni. A doua problemă, deportările și colonizarea rușilor , în 1989 în Federația rusă , dincolo de Moscova, înspre Estul Îndepărtat trăiau 170.000 de mii de moldoveni. Vreau să adaug că e dureros cum pe aceștia, strămutați când erau români, rușii au ajuns să îi numească mai târziu moldoveni și atât, pe când românii plecați din Basarabia țaristă în Kazahstan sunt români până astăzi, deși au plecat din Moldova, ei sunt diaspora românească și au drepturile noastre, pe când moldovenii din Rusia au fost șterși din inimile noastre, din diaspora noastră de stalinismul acesta incurabil după cât se vede. A treia problemă pe care vreau să o aduc în vedere este războiul din Transnistria, puțină lume din România știe că atunci, în 1992 armată rusă, mercenarii și voluntarii aduși de ruși au tratat populația în același fel cum tratează acum populația din Ucraina, se lăudau că au omorât și violat sute de românce murdare, copiii erau împușcați, femeile erau violate în propriile case...astăzi în Transnistria româna este scrisă în alfabetul chirilic și poartă denumirea mistică de moldovenească. Din nefericire, tot ce au îndurat moldovenii și tot ce au suferit a fost din cauză că erau români, de aceea istoria lor este istoria poporului român și tot ce li se face rău lor este încă o rană în trupul acestui popor . Nu cred că am ajuns să conștientizăm aceste adevăruri și i-am lăsat pe moldoveni să își jelească singuri istoria din cauză că am considerat că e țara lor istoria lor, dar mă tem, mă tem, că ei nu sunt încurajați să se identifice nici măcar cu suferințele lor și suntem datori ca măcar noi să le comemorăm.

    • @florianionica3578
      @florianionica3578 Před 2 lety +2

      Toată stima draga Mădălina pentru dorința ta de conoastere a trecutului poporului român și nu numai.Mult succes îți dorește un pensionar din sudul Olteniei!

    • @gabrielb8411
      @gabrielb8411 Před 2 lety +1

      ❤️

    • @tmovi1
      @tmovi1 Před 2 lety

      Aceasta prezentare a holocaustului face referire cum masele de oameni sunt condusi si nu fac nimic si aceasta e cu ce se intampla astazi dar in al context, e brutal sa elimini o rasa dar cred au ajuns la concluzia ca azi e mai bine sa i fooloseasca,, oamenii,, si tot ce sa intampla se va mai intampla dar intr un alt mod. Frica este un instrument de ofensiv.

    • @tmovi1
      @tmovi1 Před 2 lety

      Ce s a intamplat ieri, azi,dar intrebarea mea este ce invata oamenii din prezentarile acestea? Am inteles ca Dacii se bucurau cand cineva murea si asta a fost ascuns si este ascuns in continuare. Un om cand i este frica de moarte poate sa fie supus la multe atrocitati doar pt a supravitui,!

    • @vddddt2282
      @vddddt2282 Před 2 lety

      @@tmovi1 cine ti-a ascuns tie conspirationistule? :))) si nu nu se bucurau, logica e alta petreceau atunci cand murea cineva pentru ca scapa de viata grea si nemiloasa si plangeau cand se nastea un copil pentru tot ce va trage in viata pe care o va trai...nici macar nu e un argument istoric e o pura legenda si de asta "iti ascunde" oculta mondiala ca dacii se bucurau cand murea cineva PENTRU CA E O LEGENDA SI NU ARE ACEEASI CONOTATIE CA A VIDEOCLIPULUI DE MAI SUS.

  • @mirceamoldovan7121
    @mirceamoldovan7121 Před 2 lety +18

    Din păcate condamnăm doar un semn... zvastica... când deschidem ochiii și gura? Stalin, Pol Pot, Leopold,Shiro Ishii,...etc .. și apropos.. Jürgen GRAF ..... deschideți subiectul?

    • @mirceamoldovan7121
      @mirceamoldovan7121 Před 2 lety

      @UCLMob49MthE5QXodfzNbh9w din păcate avem o democrație care ne nu lasă să vorbim... despre Holocaust... așa de absurd că prin constituție este totul interzis... Pogromul a fost în "limite"....

    • @dorinm6987
      @dorinm6987 Před 2 lety

      Uniunea Europeana nu ii plateste pentru asa ceva, ii plateste doar sa manance cacat despre Hitler si sa repete aceleasi minciuni si povesti de adormit copiii

    • @gabrielcalin4238
      @gabrielcalin4238 Před 2 lety

      Bine

    • @williamgabrielmortianu9873
      @williamgabrielmortianu9873 Před 2 lety

      Antonescu a încercat să evite trimiterea evreilor in lagăre. Mulți il învinuiesc dar din 1 200 000 de evrei el a trimis doar circa 300 000 și era aliat de bază al lui Hitler !! Evreii erau oameni cu studii nu erau niște neica nimeni și Antonescu nu vroia să ucidă medici, profesori și avocați pentru că ii cășunase lui Hitler să-i omoare ! Cei pe care i-a trimis erau ceva bătrâni, speculanți , negustori și țigani ! Și ii avea în cârcă și pe legionari sau cu simpatii legionare . Din Ungaria , care avea la fel o organizație tip Garda de Fier, au fost trimiși în lagăre toți evreii inclusiv din Ardealul de Nord anexat în '40 .

    • @williamgabrielmortianu9873
      @williamgabrielmortianu9873 Před 2 lety +1

      Chiar Horia spunea odată despre cazul în care Hitler împreună cu noi am fi câștigat războiul! Dar Hitler avea obiceiul să "rupă " tratatele semnate și dacă nu mă înșel chiar el a spus că: tratatele sunt făcute ca să fie rupte ! Soldații germani aveau obiceiul să-i numească " țiganii lui Antonescu " pe Soldații români și ii considerau pe români cei mai proști soldați. Rușii cand atacau la Stalingrad atacau întâi în zona românească considerată prost inarmată. Deci după război aveam toate șansele să ajungem pe urmele evreilor !!

  • @adrianiacob2004
    @adrianiacob2004 Před 2 lety +10

    Îmi place noul prezentator

    • @albu98
      @albu98 Před 2 lety +4

      "pezentato". Imi pare rau, dar cei care vor sa faca televiziune, radio, podcast trebuie sa-si corecteze defectele de vorbire.

    • @adrianiacob2004
      @adrianiacob2004 Před 2 lety

      @@albu98 eu cred ca vorbește ok?

    • @albu98
      @albu98 Před 2 lety

      @@adrianiacob2004 , se numeste "graseiere" si este un defect de vorbire tratabil prin logopedie sau prin multa munca de autoperfectionare.

  • @adrianazaharie5223
    @adrianazaharie5223 Před 2 lety +6

    De nerecunoscut Horia. 😜
    Bun venit, Lucian Vasile! 🙋

  • @TheRazvy1990
    @TheRazvy1990 Před 2 lety +10

    Lumea nu neaga Holocaustul....nimeni nu discuta despre asta...dar stai, ce sa discute....poti fii amendat sau tarat prin tribunale daca discuti sau pomenesti.....ori zdup

    • @gabrielcalin4238
      @gabrielcalin4238 Před 2 lety +7

      Ernst Zundel a facut puscarie pentru o carte”Chiar au murit 6 milioane de evrei? “. In Canada.

    • @dorinm6987
      @dorinm6987 Před 2 lety +4

      @@gabrielcalin4238 avem si noi un Zundel de Romania, se numeste Vasile Zarnescu, condamnat cu suspendare 3 ani pentru ca a publicat o carte.

    • @flavius8278
      @flavius8278 Před 2 lety +13

      "if you want to know who rules over you you should see who you aren't allowed to criticise"

  • @marymicu4874
    @marymicu4874 Před 2 lety +2

    Bun venit, Lucian! Succes și suntem cu ochii ( și) pe tine!🤗

  • @danuttudorica
    @danuttudorica Před 2 lety +12

    As dori sa vad si ceva asemanator despre Mao Zedong

    • @flavius8278
      @flavius8278 Před 2 lety +5

      Nu este voie, caci cei ce l-au susținut pe Mao Zedong erau 3vr3i de la un capăt la altul (Frank Coe,Solomon Adler,Sidney Shapiro,David Crook, Jacob Rosenfeld,Israel Epstein,Grigori Voitinsky,Sidney Rittenberg, etc)

    • @dorinm6987
      @dorinm6987 Před 2 lety +5

      @@flavius8278 oy vey

    • @mihaimoldo
      @mihaimoldo Před 2 lety

      @@flavius8278 ce legătură are cine l-a susținut? Dictatura maoista e si acela un subiect de studiat.

    • @sandozpop6017
      @sandozpop6017 Před 2 lety

      @@mihaimoldo "Nu este voie" vrea sa'nsemne ca este un subiect tabu sa publici ori sa devoalezi nemernicii si lucraturi ale juifilor. Despre filantropie, cultura si arte, despre fapte onorabile se publica, altminteri raul sade ascuns sub presul clanului Rothschild. De ce crezi ca nu se vorbeste despre filonul evreiesc al comunismului?

  • @mariaenache8986
    @mariaenache8986 Před 2 lety +7

    cand a fost citat abia primul pasaj din carte, despre tortura, camerele de gazare, crematoriu, acea misterioasa grasime, prajina de metal... e atat de traumatizant incat ai vrea sa nu existe. dar a existat. holocaustul nu poate fi nici negat, nici trecut cu vederea, tocmai pentru ca ne aminteste de cate rele ii poate face un om unui alt om, pe care il depersonalizeaza de dragul propriului ego. multumesc pentru acest video, nu am cuvinte, doar invataminte.

  • @vioricacoroama7494
    @vioricacoroama7494 Před rokem +1

    Felicitari.pentru.acest.Video.pe.care.l-am.urmarit.cu.nesat!

  • @alin_ilies
    @alin_ilies Před 2 lety +6

    a ieșit fain podcastul

  • @mirceablaga2523
    @mirceablaga2523 Před 2 lety +1

    Va mulțumesc frumos pentru conținutul pe care îl reproduceti. 👍

  • @marius._.06
    @marius._.06 Před 2 lety +6

    Apreciez noua direcție, keep up the good work!

    • @dorinm6987
      @dorinm6987 Před 2 lety +2

      Mai bine ramanea la "Top 10 lucruri interesante despre caini si pisici", politica si istoria nu e de el, mai ales ca e finantat de UE...

    • @flavius8278
      @flavius8278 Před 2 lety

      @@dorinm6987 de unde stii ca este finanțat de UE? Nu zic ca nu este...

    • @dorinm6987
      @dorinm6987 Před 2 lety

      @@flavius8278 In primul rand ca in unele clipuri, la final, punea simbolul UE, si pe facebook pagina UE a postat un clip cu el, de unde reiese evident ca au avut o colaborare.

    • @dorinm6987
      @dorinm6987 Před 2 lety

      @@flavius8278 uita te la finalul clipului Cum lupta UE pentru Ucraina

  • @elenageorgescu179
    @elenageorgescu179 Před 2 lety +2

    Aș fi recunoscătoare dacă mi-ați recomanda câteva cărți/ documentare care să prezinte întâmplările de la fântâna albă. Spre rușinea mea aceasta este prima oară când aud despre masacrul din 41 iar din cate am observat este destul de greu sa găsești informații clare despre aceasta tragedie.

  • @MrAndolia
    @MrAndolia Před 2 lety +3

    Super podcast,sint pasionat de astfel de subiecte.Daca se poate,pot recomanda cateva titluri.

    • @dorinm6987
      @dorinm6987 Před 2 lety

      Iti recomand eu un documentar: Europa the last battle, in special partea 8.

  • @sabinacatalina4494
    @sabinacatalina4494 Před 2 lety +1

    12 min și mi s-a făcut rău 😭😭😭primul episod la care nu ma pot uita😔😔😔

  • @alexanderdegothia
    @alexanderdegothia Před 2 lety +11

    iar povestea asta? nu putem scapa de ea niciodată, o știm doar o auzim în fiecare zi.

    • @iulyjock
      @iulyjock Před 2 lety +4

      Aveți grija sa nu o uitați!

    • @dorinm6987
      @dorinm6987 Před 2 lety +4

      Faza amuzanta este ca aceasta poveste e 90% minciuna :))))

    • @zoonpolitikon89
      @zoonpolitikon89 Před 2 lety

      @@iulyjock pai cine vrea sa o știe?Crezi ca chiar ii pasa românului de rand despre asta?:)))))))

    • @alexanderdegothia
      @alexanderdegothia Před 2 lety +1

      @@zoonpolitikon89 dar ca roman emancipat nu ai reușit sa găsesti doua cuvine astfel încât sa scapi de cacofonie?

  • @td9250
    @td9250 Před 2 lety +11

    Din acelasi motiv pentru care se neaga istoria reala in preferinta povestilor, miturilor. Sa arati ca esti din "neam superior". Este penibil si trist.

    • @cultist7931
      @cultist7931 Před 2 lety

      Pai la fel cum evreii se cred poporul ales, iar in Talmud considera celelalte rase, etnii, popoare sau apartenenti ai altor religii drept sclavi si suboameni. E penibil si trist.

  • @razvandumitrache5298
    @razvandumitrache5298 Před 2 lety +7

    Până la urmă explică-ne și nouă cei ce nu știm . Suma de "evrei" ucisă în holocaust care este ? 6 milioane? De unde este scoasă cifra asta ?

    • @MineTuber
      @MineTuber Před 2 lety +1

      Germanii făceau destul de bine evidența.

    • @zoonpolitikon89
      @zoonpolitikon89 Před 2 lety +7

      Oficial in 1939 nici nu existau 6 milioane de evrei in Europa :)))

    • @MineTuber
      @MineTuber Před 2 lety +3

      @@zoonpolitikon89 Doar in polonia si rusia adunat erau peste 6 milioane, aceasta informatie e la un search distanta.

    • @cosmin3997
      @cosmin3997 Před 2 lety +1

      Nu e importantă suma , ci ideea in sine … cum omul a putut gândi o asemenea monstruozitate , și când de jos poatea cădea ființa umană .

    • @dorinm6987
      @dorinm6987 Před 2 lety +1

      @@MineTuber tocmai de aceea nu trebuie sa crezi informatia asta, pentru ca e la un search distanta. Adevarul nu e atarnat asa de toate gardurile, pentru toata lumea, adevarul il gasesti foarte greu, nu la un search distanta.

  • @heinsenberg9789
    @heinsenberg9789 Před 2 lety +6

    Se poate mai multe clipuri cu invazia rusiei?

  • @razvandumitrache5298
    @razvandumitrache5298 Před 2 lety +6

    Deci AUSCHWITZ a fost eliberat de Armata Roșie. De acolo ai sursa de informații
    BRAVOS

  • @razvandumitrache5298
    @razvandumitrache5298 Před 2 lety +5

    Poate ai face și un video despre bombardarea Ploieștiului de către americani sau despre bombardamentul Dresdei .

    • @luciangabrielsardiu3219
      @luciangabrielsardiu3219 Před 2 lety

      Despre bombardarea Ploieștiului caută tot pe zaiafet. Dar eu cred ca ești un trol pro rus ce căutați mereu motive pentru ororile ce se întâmplă acum in Ucraina

    • @sandozpop6017
      @sandozpop6017 Před 2 lety

      Bugetul astora provine de la bnai brit, astfel ca nu vor face.

  • @Oanaonuka
    @Oanaonuka Před 2 lety +1

    Nu stiu de ce însă nu pot sa ma uit acum la acest videoclip,m-am oprit la minutul 11:03 si NU MAI POT.Promit că am sa revin cand imi va permite moodul.
    Apropo,sunteti minunați!

  • @razvandumitrache5298
    @razvandumitrache5298 Před 2 lety +6

    Care este sursa informațiilor despre "camere de gazare" ?

    • @cosmin3997
      @cosmin3997 Před 2 lety

      Mergi in Polonia sa le vezi , exista și acuma 🤷🏻‍♂️

    • @dorinm6987
      @dorinm6987 Před 2 lety +4

      @@cosmin3997 bun, du-te si arata mi si mie cu ce bagau gazul si cu ce il scoteau de acolo (caci trebuie sa existe mijoace de a baga gazul si de a il scoate), si cum e posibil ca o camera de gazare sa functioneze cu usa de lemn. Hai, du-te in Polonia si uita te.

  • @alexandruduminicaduminica7959

    Ce ador sa ascult o discuție liniștită pe un topic grav...poate de mai dezsosocim

  • @danageorgescu1924
    @danageorgescu1924 Před 2 lety +2

    Mulțumesc!

  • @razvan0069
    @razvan0069 Před 2 lety +2

    Excelent! Bravo Zaiafet

    • @ramsesthesecond8746
      @ramsesthesecond8746 Před 2 lety

      Daca e asa de grozav, de ce s-a facut cat malul.... E cumva frusrat de compromisurile pe care le face.....o ia pe urmele morsei "stie tot", Bogdan Chiriac, care din spaga in spaga si din compromis in compromis nu mai poate sa urce doua trepte fara sa gafaie.
      Daca tii la el spunei sa se opreasca ca e pe topogan......

  • @BB-pb3hv
    @BB-pb3hv Před 2 lety +4

    Interesanta discutie, dezbatere, podcast, stiu ca timpul este pretios dar parerea mea este ca multe lucruri au ramas nespuse si chiar si 5 minute in plus ar fi fost binevenite si de calitate

  • @mayanlogos92
    @mayanlogos92 Před rokem +1

    😭😭😭 eu niciodată nu voi uita.. e prea dureros...

  • @Adpicilina
    @Adpicilina Před 2 lety +3

    Îmi amintesc și acum... Când citeam volumul, mă ridicam cam din 20 în 20 de minute și mă plimbam, mașinal, prin cameră, încercând să diger cele citite. Cum să negi așa ceva?...

  • @alexandrugalan5
    @alexandrugalan5 Před 2 lety +3

    Cred că ați putea să faceți un videoclip despre Holocaust lui Antonescu

    • @user-ug5fg3ov6v
      @user-ug5fg3ov6v Před 8 měsíci

      Holocaust înseamnă a arde oamenii de vii în crematorii . Nu am auzit în România sa fi existat crematorii sau lagăre de exterminare.

  • @alexpatrascu9989
    @alexpatrascu9989 Před 2 lety +3

    Ce repede a slabit Horică... Bravo domnule

  • @1Sh0tty
    @1Sh0tty Před 2 lety +3

    O voce potrivita 👍

  • @zoonpolitikon89
    @zoonpolitikon89 Před 2 lety +6

    Anulez iesirea pentru diseara și urmaresc videoul cum ies de la job😂😂

  • @adrian.puscasu
    @adrian.puscasu Před 2 lety +1

    Super.

  • @Simply_Merlin
    @Simply_Merlin Před 2 lety +1

    Bun venit pe canal,ne pare bine de cunoștință

  • @costantiniuliubaciu9754
    @costantiniuliubaciu9754 Před 2 lety +2

    Nimeni nu credea că națiunea germană ajunsă în culmea civilizației poate crea asemenea monștri! Vedem și astăzi monștri creați artificial deși avem pretenții civilizationale înalte!

  • @dannyesss
    @dannyesss Před 2 lety +4

    Bine le a făcut

  • @peluzanordultras6047
    @peluzanordultras6047 Před 2 lety +8

    Doar mie mi-e dor ce videourile vechi cele care m au făcut să mă îndrăgostesc de istorie acuma parcă mă uit la un documentar că celelalte parcă acest canal și-a pierdut acel special pe care îl avea 😔😔😔😔

    • @tatarsergiu8414
      @tatarsergiu8414 Před 2 lety

      esti prost sau inapt, ca documentare de tipul asta nu vezi in saracia de cultura numita romania

    • @alexden1761
      @alexden1761 Před 2 lety +3

      Grasu' e lacom

    • @tatarsergiu8414
      @tatarsergiu8414 Před 2 lety +3

      @@alexden1761 lacom in ce sens? ca mananca de la mac' sau ca informeaza o mare majoritatea despre unele chestii intr-un mod destul de original in romania?

    • @evergreen1326
      @evergreen1326 Před 2 lety

      este mai ușor pentru oameni să vorbească liber, spunându-ne informațiile, dar fără să mai muncească la promptere. e mult mai ok pentru ei și ne vin și nouă mai repede și mai multe videouri

    • @tatarsergiu8414
      @tatarsergiu8414 Před 2 lety

      @@evergreen1326 efectiv omul meu comenteaza ca are content de calitate la ce sa se uite

  • @EminBastea
    @EminBastea Před 2 lety +3

    Am citit cartea asta pe la acum vreo 15 ani, găsită in podul bunicii…eram adolescent…m-a cam cutremurat la varsta aia

  • @Cgabriel90
    @Cgabriel90 Před 2 lety +4

    Nu pot sa urmăresc acest video pentru ca participanții sunt prea nepregătiți

    • @Antimanele104
      @Antimanele104 Před 2 lety

      Scuză-ne pe noi, inteligentu' lu' pește prăjit, că nu ne ridicăm la nivelul așteptărilor tale de om cu profund retard mental.

  • @Marius_Selea
    @Marius_Selea Před 2 lety +1

    Foarte bun materialul!Dar ingrozitor!

  • @domnuvlad71
    @domnuvlad71 Před 2 lety +1

    Bine ai apărut. Keep goinng

  • @ezombladon6959
    @ezombladon6959 Před 2 lety +1

    Nice work! 👌

  • @florianmarcelmaca8785
    @florianmarcelmaca8785 Před 2 lety +1

    In ziarul gazeta de Codlea, sa scris despre Dr klein din România. Am acasă fila ziarului, nu știu exact ..dar parca este scris reportajul prin 2014.
    Va urmăresc cu mare plăcere. SUCCES la podcasturi de nota 1000(mie) cu subiecte adevărate.

  • @teodorescucristian2814
    @teodorescucristian2814 Před 2 lety +1

    Cer scuze că, indignat că nu înțeleg ce spune dl Vasile, n-am apăsat butonul de ”Show more”, ca să văd că totuși Zaiafet își respectă cât de cât auditoriul și publică tema dialogului în rezumat.

  • @ZaKrakilla
    @ZaKrakilla Před 2 lety +6

    Cand faceti un episod in care explicati de ce evreii au fost expulzati din peste 109 de tari, cu mult inainte de Holocaust?

  • @razvanbufnila5190
    @razvanbufnila5190 Před 2 lety +2

    un moment foarte trist al umanitatii, din care unii refuza sa ia aminte

  • @alexden1761
    @alexden1761 Před 2 lety +12

    Se neaga pentru ca e dureros pentru Romania care nu prea a fost o tara agresoare, sa aiba o astfel de pata pe istorie. Dar in Romania s-au intamplat pogromuri, holocaustul oficial a fost savarsit in afara. Numai daca sunteti prosti acceptati sa va scrie istoria Wiesel. Oricum sunt multe lucruri neclare, ca daca exilezi nu inseamna ca si ucizi. Si in afara, au existat represalii. Pentru ca si evreii au omorat niste generali romani. Nici nu ati trait vremurile si in alta ordine de idei evreii cu siguranta erau mai neastamparati decat europenii. Eu personal nu sunt sigur ca Ion Antonescu a dorit un holocaust sau ca a fost frate cu fascistii legionari. Ca vrea un anonim precum Zaiafet, alt nume neromanesc, sa-l denigreze pe maresal.. Asta e altceva! Si de ce nu cercetam cu adevarat istoria, Romania n-are istorici? La Raportul Wiesel, din 100 erau 98 straini, vreo 90 evrei si 8 americani sau straini sa zicem. Vad multi istorici romani care cu siguranta sunt crestini si nu si-ar dori sa fie manjiti cu un pacat ce nu e al lor, care nu prea agreeaza ideea ca Antonescu a fost cum spuneti voi. Acum cat despre codreni sau codrenisti, indiferent ce razbunare a fost, faptele lor din Bucuresti cel putin (unde am studiat) au fost de mare brutalitate. Ca ale unor criminali gen Putin azi.

    • @stefanciontos2265
      @stefanciontos2265 Před 2 lety +1

      Da, bine spuneti. Doar daca esti prost poti afirma ca noi romanii crestini nu putem ajunge criminali.

    • @evergreen1326
      @evergreen1326 Před 2 lety +1

      @@stefanciontos2265 cine spune că românii sunt creștini? doar în acte. să nu încurcăm o religie cu o propagandă și o politică. E și vina noastră și nu ai ce face. Când ești vinovat nu stai să zici că altul e mai vinovat decât tine. Nu se folosește aici termenul ăsta ca să arate gradat o valoare.

    • @Serpescu.
      @Serpescu. Před 2 lety

      Tu dai târcoale pe lângă adevăr dar SLABE șanse sa-l descoperi! Mulți dintre voi sunteți prea superficiali .Oricum ai câștigat o întrare în Istoria reala a lumii .Apasă pe buton 🔴. SUCCES .

    • @dorinm6987
      @dorinm6987 Před 2 lety

      Nu, se neaga pentru ca sunt prea putine dovezi concrete ca s-a intamplat. De ce nu neaga nimeni alte evenimente istorice, ci doar Holocaustul?

    • @evergreen1326
      @evergreen1326 Před 2 lety +1

      @@dorinm6987 nu cred că știți despre ce vorbiți

  • @razvandumitrache5298
    @razvandumitrache5298 Před 2 lety +2

    De unde să aibă condiții în spitalele din lagăre când toată economia Germaniei era axată pentru războiul pe două fronturi ? De unde ?

    • @MineTuber
      @MineTuber Před 2 lety +1

      Război provocat de ei 😂😂😂😂

    • @sandozpop6017
      @sandozpop6017 Před 2 lety

      @@MineTuber provocat de masoni.
      citesti doar partea servita a informatiilor. Mai lasa-l pe schlomo.

  • @andreicernat
    @andreicernat Před 2 lety +1

    Super.
    Sincer, celalalt (din pacate nu stiu cum il cheama) care mai prezenta ceva emisiune cu Horia (la tv din cate am inteles) nu imi placea deloc, voce, stil, nimic. Insa acest clip este super, keep up the good work Brother Lucian!

  • @razvandumitrache5298
    @razvandumitrache5298 Před 2 lety +2

    2.3.1 Precursorii Holocaustului
    Ce a fost anti-iudaismul european și cum a fost asociat învățăturilor creștine?
    Cum s-au dezvoltat antisemitismul și gândirea rasistă în secolul al XIX-lea și cum au fost asociate ideologiilor naționaliste?
    Care a fost impactul Primului Război Mondial și al evoluțiilor politice în Europa, în perioada interbelică, asupra relațiilor dintre evrei și neevrei?

  • @marck6833
    @marck6833 Před 2 lety +1

    HOLOCÁUST s.n. 1. (La vechii evrei etc.) Sacrificiu în cinstea divinității, în care animalul sacrificat era ars în întregime. 2. (Fig.) Ofrandă, sacrificiu. [Pron. -ca-ust, pl. -turi, var. olocaust s.n. /

  • @zordorian55
    @zordorian55 Před 2 lety +1

    Toate stima pt Horia si munca lui!

    • @zordorian55
      @zordorian55 Před 2 lety

      Ce-i al lui, e al lui, repet, e meserias baiatul, putea foarte bine sa aiba emisiunile astea educative, istorice chiar si pe la tvz-unea nationala, n-ar fi fost rau deloc fata de alte emisiuni aiuristice de acolo. :)

  • @razvandumitrache5298
    @razvandumitrache5298 Před 2 lety +7

    Despre drama poporului german din perioada interbelică ????

  • @gabrielabogdan1249
    @gabrielabogdan1249 Před 2 lety +3

    Din păcate suntem toți rezultatul culturi și doctrinei în care trăim.

  • @damiangherbali6958
    @damiangherbali6958 Před 2 lety +8

    Dc stergeti comentariile? E normal sa avem cu totii un punct de vedere

    • @tititrutulescu2523
      @tititrutulescu2523 Před 2 lety +3

      Am observat si eu ca sterge chiar daca a zis intr un video recent ca nu face asta

    • @ienutapirvu48
      @ienutapirvu48 Před 2 lety

      Vi le sterge CZcams dacă exagerati cu aberațiile.

    • @damiangherbali6958
      @damiangherbali6958 Před 2 lety +2

      @@ienutapirvu48 voua nu va mai sterge nimeni videoclipurile cand exagerati cu aberatiile? 😂

    • @iuliachirita3267
      @iuliachirita3267 Před 2 lety

      Daca folosesti hate speech si mai stiu eu ce, ti le sterge youtubeul instant

    • @cultist7931
      @cultist7931 Před 2 lety +1

      De ce te mira? :) Asa functioneaza extrema stanga. Prin cenzura, cancel culture, doxxing, etc.

  • @florianmarcelmaca8785
    @florianmarcelmaca8785 Před 2 lety +1

    Să comparăm cu 15 noiembrie 1987la Brașov? Când a ieșit fabricile steagul și rulmentul. Știu că eram in armata. Am fost ținuți îmbrăcați în ținută noua ,timp de două săptămâni...fara să știm ce se întâmplă la Brașov,acasă.

  • @IronGuard4657
    @IronGuard4657 Před 2 lety +6

    Mai lăsați-mă cu Mareșalul vostru!
    Pur și când văd că oameni ca și Antonescu Ceaușescu etc sunt încă divinități de unii mă doare capul .
    Dacă ești mare patriot asta nu înseamnă că ai fost neapărat o persoană bună!

    • @evergreen1326
      @evergreen1326 Před 2 lety +6

      nu aveam pe cineva mai bun ca Antonescu... nu îl ridică nimeni în slăvi

    • @dorinm6987
      @dorinm6987 Před 2 lety

      Domnule Cipiran FC Barcelona, uitati-va la clipurile domnului istoric Gica Manole pentru a afla adevarul despre Antonescu si Codreanu, nu va mai uitati la mascaricii astia doi.

    • @IronGuard4657
      @IronGuard4657 Před 2 lety +3

      @@evergreen1326 Eu îi prefer pe Iohanis și Băsescu la orice oră, măcar ăștia nu te omoară pentru că ești evreu sau țigan!
      Sau dacă nu ne omoară pe noi ar trebui să trecem cu vederea aceste "fleacuri"?

    • @directdetect2686
      @directdetect2686 Před 2 lety +2

      Antonescu a avut o linie dura, dar constanta. Am tot respectul pentru cei ce se pot sacrifica pentru tara. Atata vreme cat eu nu sunt in stare de asa ceva, nu pot decat sa ii admir.

    • @LiquetteDumitrina
      @LiquetteDumitrina Před 2 lety +1

      Mai ales ca unii copii sau pustani au inceput sa devina legionari si mai nou sa il ridice pe Codreanu in slavi.Si vezi acelasi lucru in Germania Austria si America de astazi.Lumea o da inapoi din pacate.

  • @razvandumitrache5298
    @razvandumitrache5298 Před 2 lety +4

    Mi-e scârbă de tine.... Pomii și florile existau înainte să vină Armata Roșie "eliberatoare"
    Erau pentru confortul deținuților aflați la muncă în lagăre.

    • @razvandumitrache5298
      @razvandumitrache5298 Před 2 lety +1

      @@eucumine86 nu demonstrez nimic. INFORMEAZĂ -TE

    • @razvandumitrache5298
      @razvandumitrache5298 Před 2 lety +1

      @@eucumine86 poate ne și spui unde au ținut nemții evidențele despre plantarea pomilor la Auschwitz

  • @Dorin322
    @Dorin322 Před 2 lety +4

    Va recomand sa vedeti documentarul de pe youtube : Appropriating Legitimacy: The History and Evolution of Holocaust Denial | Casual Historian

  • @celalaltalexandru
    @celalaltalexandru Před 2 lety +1

    Minciuna este întotdeauna intenționată. Adevărul nici o dată !

  • @namynamo4you
    @namynamo4you Před 2 lety

    Ba frate inteleg inteleg
    Nu vreau sa ofensez dar ar fi bun putin patos putina energie cum are horia
    Apreciez acest tip de material si nu am probleme cu cine e in fata camerei
    Dar ca sa nu te plictiseasca tonul conversatiei ar fi bine sa fie mai energic
    Sincer mi se parea o lectie citita din carte
    Dar sunt sigur ca va fi din ce in ce mai bine in urmatoarele clipuri
    Bun venit

  • @maxman3318
    @maxman3318 Před 2 lety +3

    Iar a slăbit Horia

  • @ninaratiu
    @ninaratiu Před 2 lety +1

  • @valentindragan8654
    @valentindragan8654 Před 2 lety +1

    Bine că ai uitat sa zici lik in descriere că altfel nu îl auzeam pe glasul nostru preferat.😁🤣✋

  • @bogdanlazar666
    @bogdanlazar666 Před 2 lety

    Salutare, Lucian! :D Long time no see :)

  • @ionalbert7587
    @ionalbert7587 Před 2 lety +4

    Nu este clar, motivele pentru care programul d-voastra se incearca, sa se construiasca "istorii fabricate"? daca o persoana incearca, sa spuna ceva impotriva opiniilor expuse pe acest site, imediat apar clasificari si expresii de oameni mai putin civilizati sau educati. Bun prezentarea dumitale, se refera la o informatie prezentata de surse dubioase si sint foarte subiective. Pe de o parte, incearca sa aduca rusine si groaza celor care le asculta; iar pe de alta parte, incearca sa formeze o opinie exagerata fata de cit au suferit gruparea Ashkenazi pe perioada celui de al IIlea Razboi Mondial.
    Istoric vorbind cind au migrat in masa (approx.1850), in Europa Centrala aceasta populatie, si cum doar in aproape 90 de ani (1940) au devenit bancheri, doctori si profesori si mai putin lucratori meseriasi? mai mult de atit din prezentarile facute in toate filmele acest grup sint foarte sau mai bine zis extrem de bogat din punct de vedere financiar? Aceasta populatie nu au avut statut de cetatean si deci nu aveau cum sa agonisesca sau sa aiba drept de cumparare de "pamint"??? Da este adevarat ca prezenta Evreilor in Europa este de mai mult timp, sint date despre formarea Masoneriei si a Miscarii Zioniste, ca miscari extrem radicale pornite din Sinagogi.
    Sint citeva elemente de asassinari si crima organizata care au atacat direct Statul Romaniei. Printre acestea se enumara si crearea de "ziare si informatii false" care au dus la intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial, si mai mult " miscarile criminale ale Ashkenazilor" au luat o amploare prin crearea Miscarii Comuniste..bolshevismului. Care este opinia d-voastra despre trimiterea la Moscova a Tezaurului Romaniei, acapararea de catre Comisarul Lenin si eliminarea familiei Romanov -1917?
    Miscarea criminala a Ashkenazilor, nu se limiteaza la Romania dar forteaza Statul Turk sa elimine populatia Armeana in ani premergatori Primului Razboi Mondial- 1913?
    Politica de exterminare a populatiei din Moldova, Bucovinei si Basarabiei inca din anii 1938 de catre un exponent ashkenaz foarte cunoscut Stalin.
    Cea mai mare dilema, este cu se face ca Aceasta populatie "oprimata si chinuita" cind ajung in zona Orientului Mijlociu (1948) se lupta cu localnici Evrei in primul rind, luindule paminturile; si apoi cu Egiptenii, Palestinieni si cu Libanezii de zeci de ani acum. In Orientul Mijlociu mor astazi oameni, copii si femei.
    Statistic numarul de morti datorita WWII se estimeaza la peste 60 milioane, dar nu sint luate in considerare numarul de persoane ( populatia de origine moldoveni, romani, bucovineni, basarabi disparute in Siberia la -70 grade celsius) datorita politici Rusiei Staliniste. Efectiv din numarul de mai sus, doar 2 milioane au fost in aparenta militari???? si d-voastra sustineti ca cei mai importanti sint "populatia Ashkenazilor" - 6 milioane. Ghetourile din Auschvitz au fost reconstruite de "ashkenazi din Rusia dupa 1945" dar au uitat un element...arderea de tot a fost facuta cu "lemne in cuptoare" si nu au pus nicaieri tevi si containare de gaze pentru "gazare " pt. ca nemtii nu au foflosit o tehnologie asa de complicata? Idea de HOLOCAUST este preluata din scrierile vechiului testament...deci tot de aceia care se considera speciali?
    Deci concluzia expusa de d-voastra este ca acum cei din Romania trebuie sa plateasca ceva?? si asa cineva poate sa faca rost de bani cu "minciuni si shmecherii" ovreiesti??/
    Va rog sa va analizati materialele si sa va cereti iertate pentru GOGOmaniile expuse.

    • @ionalbert7587
      @ionalbert7587 Před 2 lety

      @@eucumine86
      Daca ai avut vreodata ocazia sa vorbesti cu "persoane care au cetatenia din Israel" si au fugit din tara lor ( amenintati cu moartea de Kazari adusi de britanici), lasindu-si livezi si ferme, care erau in numele lor de aproape 500 de ani ( mai mult acei localnici au facut parte din Armata Britanica intre 1940 -1948). Documente scrise de un Maior de la Scotland Yard, cu rapoarte facute lunar, "Raport cu privire la Interesele Kazarilor in Australia".. (2014) Rapoarte facute de Ofiteri de Armata din Belgia , lucrari si interviuri cu ofiteri Romani care au luptat in cel de al IIlea Razboi Mondial. Mai mult lucrari facute de " profeti ai Bisericilor NeoProtestante" - adventisti, jehovisti, baptisti, penticostali...cu finantare a Razboiului din Israel approx.75% din finante vin din colectele si cuferele acestor " asa zisi crestini. Si mai mult cind ai sa vezi cum si cu ce bucurie aduna Adventisti aici in Australia , obiecte de Cult de prin Insule..obiecte dedicate demonilor. Si discutiile aprinse in adunarile adventiste, in Yidish....Cind o sa studiezi, teologia si ideologia Neo Protestanta, printre ei si ai sa observi in muzeele lor obiecte de CULT.. lucrind ca "assistan CURATOR" ceva ani buni, atunci mai vorbim.
      Daca ai avut ocazia sa observi la oamenii care nu sint "avuti", lipsa de dantura? Si ai sa vezi cum atunci printre obiectele ramase in urma .. oamenilor executati( numai cei care au posibilitati au dantura cu AUR in GURA) in lagarele de concentrare.... coroane de AUR si inele. Se spune ca erau ale celor omoriti??? Cine se punea sa scoata aceste lucrari dentare ... decit alti KAZARI, toti aceea care faceau focul cu lemne in cuptoarele care ardeau alte cadavre. Religia lui Bahomet cere sacrificii umane.
      Poate nu cunosti, cum au distrus populatia de aborigeni, britanici .. au gasit triburi care se luptatu intre ele??? si le-au date arme doar la unele..si asa s-au decimat intre ei. Tot asa au facut in Ceylon ( Siri Lanka). Tot asa au facut si nemtii in lagarele de concentrare, oameni in conditii de extrema foame si lipsuri.. au recurs la a se omorii intre ei...canibalism si crime la care cei care au supravietuit nu pot sa ..uite. Culmea ironiei, Majoritatea personalului de cercetare din Lagare au ajuns bine mersii in America de Sud si Nord?????
      Si salata... este o mincare, daca stai sa te gindesti.
      Informatiile, se acumuleaza atunci cind sint/exista martori si rapoarte, al unor persoane care nu au cum sa se influenteze.
      A face scenarii si a prezenta povesti, din "studiouri si camere Suspecte" se aseamana cu MINCIUNA.

    • @dumitruioja4570
      @dumitruioja4570 Před rokem

      Bravo corect

  • @ionutalexandru9
    @ionutalexandru9 Před 2 lety +1

    Textul este bun, dar imi pare rau pentru neclaritatea din vorbire...

  • @dachaneleduardo8084
    @dachaneleduardo8084 Před 2 lety +1

    1:00:15 mai mare surpriză este cum a reactionat occidentul.

  • @tudor.nicolcioiu
    @tudor.nicolcioiu Před 2 lety +2

    Salut!

  • @Shmenuel
    @Shmenuel Před 2 lety

    👍👍👍

  • @polarking888
    @polarking888 Před 2 lety +1

    Eram cam confuz la început dar în fine😅

  • @andibiv
    @andibiv Před 2 lety +3

    Trebuie să ai stomac, nu glumă să urmărești până la sfârșit

    • @dorinm6987
      @dorinm6987 Před 2 lety +3

      SI mie imi venea sa vomit la ce prostii am auzit in clipul ala.

  • @codbinar
    @codbinar Před 2 lety +1

    neașteptat

  • @needtorevange7614
    @needtorevange7614 Před 2 lety

    La 25:50 nu se mai sincronizează audio cu video

  • @ruxiruxi146
    @ruxiruxi146 Před 2 lety

    👍👍👍👍

  • @ush-sjpabucurestiiliescuga5977
    @ush-sjpabucurestiiliescuga5977 Před 10 měsíci +1

    Bun, deci de ce neagă lumea Holocaustul?

  • @LiquetteDumitrina
    @LiquetteDumitrina Před 2 lety

    strabunicii care din fericire sunt inca in viata imi povestesc cum a fost pe vremea aia.mai ales strabunica a patimit cel mai mult....ea a fost la bergen belsen si nu poate uita umilintele si chinurile.cum aruncau bucati de paine germanii la multimea de evrei infometati si cand oamenii innebuniti de foame se imbulzeau sa puna mana pe paine germanii asmuteau cainii.cum se spalau si beau apa care curgea de la dusurile gardienelor .ma mandresc ca ei sunt bunicii mei si ca au avut curajul de a ramane evrei si de transmite religia si traditia parintilor bunicilor verilor unchilor si fratilor.mei.ma bucur si ma mandresc ca sunt o evreica din o familie de luptatori .

    • @LiquetteDumitrina
      @LiquetteDumitrina Před 2 lety

      @LEX 26 de ce ai atata ura in tine?pe bune.chiar crezi ca esti perfect?ca totul e despre tine?

    • @dumitruioja4570
      @dumitruioja4570 Před rokem

      De palestinieni nimic ....De bancherii care jecmanesc lumea nimic ....etc ești mandra de asta ?

    • @LiquetteDumitrina
      @LiquetteDumitrina Před rokem +1

      @@dumitruioja4570 de unde stii ca sunt sionista?comunitatea mea a trimis ajutoare in palestina dar e mai usor sa crezi ca toti evreii sunt pro israel.Si de bancheri nu mai zic.Daca ai citi ceva ai afla ca toata mizeria asta de minciuna cu evreii si bancile a pornit in evul mediu cand noua ni se dadea oportunitatea doar sa fim bancheri.nu aveam voie sa fim nimic altceva nu brutari,croitori,tesatori,sau macar sa muncim pe pamanturile creștinilor.Deci puteam fi bancheri si cam atat si asta a fost o lege data tot de regii crestini.Nu zic ca nu exista bancheri evrei care dau tepe dar mai uitate si la cei de ai tai inainte sa comentezi.La cate tepe primiti voi de la parlamentele si partidele alese de voi nu se compara cu cele date de noi.Mai citeste si cultivate inainte sa scrii mizerii pe internet.