Cu o mare vizibilitate vine o mare responsabilitate | Andrea Chiș | TEDxZorilor

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 25. 05. 2023
  • Andrea Chiș ne îndeamnă să fim atenți la relația noastre cu vizibilitatea și la cei cărora le-o acordăm, inclusiv pe rețele de socializare. Andrea Annamaria Chiș este lector al Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. A fost judecător 28 de ani, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, reprezentând consiliul în Bordul Rețelei Europene a Consiliilor Judiciare. Curioasă din fire, Andrea învață permanent să (se) descopere. Preocupată fiind și de zona de soft skills a dreptului, a urmat programe de dezvoltare personală și s-a întors în bancă, înscriindu-se la cursurile facultății de psihologie. A
    parcurs drumul de la comunicare la spiritualitate, de la Camino (Spania) la Daramshala (India). Publică lucrări de specialitate în reviste de drept, precum și eseuri despre cum gândește, scrie,
    vorbește și comunică în spațiul public judecătorul. A coordonat proiecte privind strategii de comunicare publică a sistemelor judiciare și de prezență a judecătorului pe platformele de social media. Este inițiatorul proiectului Legal Soft Skills de pe site-ul juridice.ro. This talk was given at a TEDx event using the TED conference format but independently organized by a local community. Learn more at www.ted.com/tedx

Komentáře • 1

  • @mihaelaguta2153
    @mihaelaguta2153 Před 9 měsíci

    ce voce calda aveti!captati atentia,desi se simte emotia din voce!