Iubirea divină, miracolul vieţii - cu Marius Ghidel

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 30. 10. 2019
  • TREZIREA CONŞTIINŢEI live la Canal 33
    cu Luminița Lificiu, de vorbă cu Marius Ghidel, scriitor
    În reţeaua UPC, poziţia 408
    Acum şi pe Orange Tv Go
    Canal 33 România se lansează în CZcams Premium, cu conţinut special şi ţintit! Vei fi Partenerul nostru în parcursul media pe care îl desfăşurăm.
    Pentru cei care încă nu s-au abonat dar își doresc să facă asta azi, link-ul de abonare este
    / @canal33romania
    „Marius posedă însușirea de a accesa această „memorie universală”, chiar într-un mod aparte. El poartă în minte „amintirea” întregii istorii a Universului, pe care o vede ca pe o lungă desfășurare de imagini și idei, având sentimentul că poate fi prezent, ca martor ocular, la oricare din evenimentele trecute.”
    Prof. Dan Farcaș
    „Marius Ghidel are experiențe personale speciale, unele unice, precum și idei pe care nu le-am citit la nimeni altcineva. Îmbinarea dintre experiențele personale și învățătura spirituală desprinsă din ele mi se pare atuul lui Marius Ghidel și ceea ce îl face interesant, captivant, credibil și chiar special. Mai mult, deși el se trezește, pur și simplu, în lumi paralele, este capabil să ne împărtășească moduri în care putem și noi să ajungem în ele. Veți găsi în cartea lui Marius Ghidel o poveste fenomenală despre istoria spiritului și a ființei umane, dar și modalități concrete de a trăi, de a fi, de a mânca, de a simți, de a vă comporta cu lumea înconjurătoare...“
    Maria Timuc
    mariusghidel.ro/
    / mariusghidel
    Vizionare plăcută și nu uita să te Abonezi pentru mai mult conținut de calitate!
  • Zábava

Komentáře • 133

  • @emilidan1067
    @emilidan1067 Před 4 lety +6

    Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc cu profundă recunoștință oameni minunați !!!! Va iubesc !!!!! Fiți binecuvântați pentru eternitate !!!!!

  • @anaelenatanasa8413
    @anaelenatanasa8413 Před 4 lety +7

    MULTUMESC FRUMOS,PT TOT CE FACETI PT NOI...🙏🙏🙏🙏🙌CU RECUNOSTINTA SI MULTA IUBIRE,DIN NOU MULTUMESC SUFLETE FRUMOASE...

  • @cailaelena8451
    @cailaelena8451 Před 4 lety +16

    Mulțumesc, Marius Ghidel, pentru sfaturile prețioase.
    Aștept, următoarea carte.
    Respect și iubire, pentru tine, om minunat.

  • @ioneugenia4768
    @ioneugenia4768 Před 4 lety +3

    Sinteti minunat!!!Slava Lui Dumnezeu!!!Tocmai v_am văzut acum la tv!!!Bunul Dumnezeu v_a înzestrat cu multa credință! !!❤❤❤

  • @mateicerasela7918
    @mateicerasela7918 Před 4 lety +8

    Minunat ...! 👍👌
    Multumesc cu multa recunostinta !🙏

  • @dasa67
    @dasa67 Před 4 lety +8

    Doamnă, sunteți atât de frumoasă, iar privirea dvs emană multă căldură și omenie! Invitatul dvs este un suflet special! Felicitări pentru emisiune 💗🤗

  • @doinalupu3441
    @doinalupu3441 Před 4 lety +4

    Frumusețea divină a iubirii! Să fim vase pentru harurile lui Dumnezeu!
    Iisus: ,,Eu nu sunt din lumea aceasta!" (El și Împărăția Lui)
    Namaste!

  • @mariandraguta3170
    @mariandraguta3170 Před 2 lety

    Tot ce spune domnul Marius este adevărat,însă a renunța la ego fără un mestru spirituoal este imposibil,și atunci cînd un maestru te ajută fără sa pretinda ceva acela este un maesteu autentic,el trebuie să-ți dea cunoașterea spirituală și realizarea sinelui.

  • @nonnalilli1599
    @nonnalilli1599 Před 4 lety +7

    Multumesc pentru simplitate.

  • @elena7803
    @elena7803 Před 4 lety +12

    🖒🖒😇 Fiti binecuvântat, om luminat de Dumnezeu.

  • @luminita8522
    @luminita8522 Před 4 lety +9

    Simplu si frumos!multumesc!💕

  • @alexandraalexandra743
    @alexandraalexandra743 Před 3 lety +1

    Cel care ne ataca cu adevărat el acționează conform cu ceia ce este in noi.Cand avem o nemulțumire trebuie sa ne smerim pe noi sa citim sa facem meditații și sa lasam pe Dzeu sa facă totul dacă noi nu mai putem

  • @gianinazangur1477
    @gianinazangur1477 Před 3 lety +2

    Minunată emisiunea, mulțumesc mult!

  • @danielaghinoiu5870
    @danielaghinoiu5870 Před 4 lety +7

    Foarte frumos exprimat! ❤️

  • @yvonnenoradunghian4411
    @yvonnenoradunghian4411 Před 3 lety +2

    Marius Ghidel, felicitari ! Ai exceptional de frumoase prezentari. Foarte interesant, nu am cuvinte. Sint indragostita de acest subiect si ascult de zeci de ori CZcams urile tale. Caut sa cumpar cartile tale, dar se pare ca nu este usor deoarece locuiesc in afara tari. Dar, voi incerca in continuare. Multe Multumiri, succese si sanatate!
    Doamne ajuta ! 🙏🙏🙏

  • @carmenalinapatrascu5273
    @carmenalinapatrascu5273 Před 3 lety +2

    Informațiile sunt minunate și adevărate! Mulțumesc!❤

  • @iulianap5944
    @iulianap5944 Před 4 lety +5

    Multumim!

  • @alexandraalexandra743
    @alexandraalexandra743 Před 3 lety +1

    Da când celalalt se poarte urat trebuie sa lucram la noi .Dacă este o iubire sau ceia ce trebuie va rămâne dacă nu va veni persoană care trebuie.

  • @ninasimona
    @ninasimona Před 3 lety +2

    Doresc sa-l intreb pe dl. Marius- Cine din tine vede ego in alta persoana. Multumesc.

  • @marianaraiciu6132
    @marianaraiciu6132 Před 3 lety

    multumesc mult Dle. Marius Ghidel !

  • @merystanica145
    @merystanica145 Před 4 lety +7

    Multumesc din suflet miati dati raspuns la problema pe care o am de rezolvat!
    SANTETI MINUNATI!

  • @univers368
    @univers368 Před 4 lety +2

    Mulțumesc de emisiune si de prețioasele cunoștințele aduse! Alexandru, te rog participa si tu la următoarea emisiune cu domnul Marius Ghidel sa avem si întrebări din parte ta - perspectiva unui bărbat! ❤️

  • @lucia-vitalia1273
    @lucia-vitalia1273 Před 4 lety +11

    Mulțumesc Canal 33 pentru invitatul special!

  • @emaderomania5270
    @emaderomania5270 Před 4 lety +7

    Superba emisiunea va multumesc mult amindurora, multa iubire tuturor

  • @lenaneagoe2724
    @lenaneagoe2724 Před 4 lety +4

    Minunata emisiune, adevarul spus in felul acesta simplu, este simplu de inteles. Multumesc si sunt recunoscatoare.

  • @alexandraalexandra743
    @alexandraalexandra743 Před 3 lety +1

    Eu am văzut oameni extraordinari de buni care sant batjocoriți și profita de ei toti cum totul vine din tine??

  • @valirosca8652
    @valirosca8652 Před 4 lety +10

    Aceasta emisiune a impactat ceva persoane, trimiteți la cat mai multe persoane, am înroșit whatsappul după ce am ascultat emisiunea. Mulțumiri celor care au contribuit la această agapă sufletească!

  • @Diana-cm9lj
    @Diana-cm9lj Před 4 lety +3

    Mulțumesc, Alexandru Răducanu!
    Mulțumesc, Luminița Lificiu!
    Mulțumesc, Marius Ghidel !
    Mulțumesc întregii echipe Canal 33!
    Lumină și iubire ! 🙏🙏🙏❤❤❤

  • @anabatin9365
    @anabatin9365 Před 3 lety

    Hristos a inviat amin 🙏🙏🙏❤❤❤

  • @marlenaoproescu491
    @marlenaoproescu491 Před 4 lety +7

    Felicitări ! Minunat !! Va mulțumesc !

  • @doinabogdan6088
    @doinabogdan6088 Před 4 lety +6

    Mulțumim din suflet....!!! Va iubim!!!

  • @floricamatei6400
    @floricamatei6400 Před 4 lety +3

    Mulțumesc

  • @ceciliapopescu7509
    @ceciliapopescu7509 Před 4 lety +3

    Multumesc Draga Canal 33 Multumesc mult superba emisiune

  • @alexandraalexandra743
    @alexandraalexandra743 Před 3 lety

    Mulrumesc pt emisiune.Oameni au din naștere dobândite programe false și dogme false. OMUL SE INVARTE în acea roata conform programului fals toată viata.De aceia abandonul de sine sau neatasarea de ceva e un drum excelent pentru a reuși.Aceste programe au pe Ego ca principal de viata.

  • @rudolffan8948
    @rudolffan8948 Před 4 lety +3

    Mulțumesc !
    Totul este minunat!
    Mulțumesc!

  • @dorumadrid1
    @dorumadrid1 Před 2 lety +1

    Eu am avut si am de aproape 30 de ani rau ; si l-am suportat cu stoicism.! De ce nu vine si binele.?

  • @ilonageanina8916
    @ilonageanina8916 Před 4 lety +1

    Multumesc

  • @elenapasarin4100
    @elenapasarin4100 Před 3 lety

    Suflet bun, multumesc frumos.

  • @lucianagagea2950
    @lucianagagea2950 Před 4 lety

    Multumim 🙏🏻🙏🏻.

  • @voineamarcela
    @voineamarcela Před 4 lety +8

    Destul de abstracta expunerea lui Marius Ghidel .......si in 45 de minute e cam greu sa se poata face o corelatie intre principiile divine si lumea materiala , realitatea obiectiva de pe pamint .

  • @Kattia88
    @Kattia88 Před 4 lety +2

    😇❤👍

  • @crinadanci8541
    @crinadanci8541 Před 4 lety

    MULTUMEEEEESSSSSSSCCCCCC👼👼👼
    BINECUVANTARI👼👼👼👼

  • @eugeniapopescu7737
    @eugeniapopescu7737 Před 3 lety +2

    14:06, DACĂ ESTE OMUL CARE ÎȚI TREBUIE V A RĂMÎNE, DACĂ NU, V A PLECA SINGUR.
    AȘA MI S A ÎNTÎMPLAT !🙏
    MULȚUMESC PENTRU TOATE INFORMAȚIILE !

  • @dorinamotica6140
    @dorinamotica6140 Před 3 lety +1

    Plăcut!

  • @Maylilly13
    @Maylilly13 Před 4 lety +4

    SUPERB

  • @univers368
    @univers368 Před 4 lety

    Wow! I got some many insides from this video!

  • @getatiba9763
    @getatiba9763 Před 3 lety

    Minunat

  • @mariusanderson
    @mariusanderson Před 4 lety +2

    Felicitari 👌👌👌

  • @mariasargu4855
    @mariasargu4855 Před 4 lety +3

    Cum ar putea un copil să influențeze o mamă veșnic nemulțumită? Cum să facă copilul ca ea să poată iubi ? Dacă ea probabil că are rani, și rănește mai departe , cum să facă copilul ? Copilul care nu e favoritul ei ?

  • @alynalondon
    @alynalondon Před 4 lety +13

    Cred ca se mai cereau date niste explicatii referitoare la 'femeia este de vina pentru ca nu asculta barbatul si ca nu-l iubeste asa cum este (betiv, violent, arogant...). A iubi barbatul neconditionat asa cum este nu implica a ramane cu el pentru ca sa te ucida zilnic. A asculta barbatul inseamna a constientiza ce trebuie schimbat in interiorul femeii, interior oglindit de atitudinea barbatului.
    A-l atinge pe Dumnezeu prin barbat inseamna ca femeia este pregatita sa-l paraseasca pe barbatul 'corector' (care n-are nici o vina 'saracul', ca doar e pus de Dumnezeu sa-si zoace rolul, iar el nu are nimic de invatat, nu? ) dar parasirea (despartirea) sa se faca fara judecata, ura si resentimente. Ba mai mult, sa ajungi sa intelegei ca ti-a fost de folos si sa-i doresti binele si lui pe mai departe.
    Eu cam asa as traduce ce spune invitatul, doar ca sa nu-mi para rau ca i-am cumparat cartile. Imi pare rau ca moderatoarea nu a ghidat invitatul in asa fel incat sa nu se inteleaga ca femeile romance ar trebui sa suporte neciopliti prin preajma pentru ca e spre binele lor.
    Ma opresc aici cu comentariul pentru ca nivelul de a scrie cuvinte si mai acide se ridica si mai mult pe masura ce imi dau seama cat rau face aceasta emisiune, practic anuleaza tot ceea ce alti invitati si moderatori de la Canal 33 se chinuie sa faca in folosul relatiei femeie-barbat.

    • @puscasuadrian581
      @puscasuadrian581 Před 4 lety

      Oamenii în efemera viata pământească sunt ispitiți permanent de cel rău pentru a si cauta binele chiar cu încălcarea legilor divine care guvernează universul.Î n cazul dumneavoastră nu mai este valabil jurământul ,,până când moartea ne v a despărți" ci ,,până când un altul(o alta) ne v a despărti".

    • @georgeta6882
      @georgeta6882 Před 4 lety +5

      alynalondon exact. ceva a fost foarte putred in emisiune: intrebarile inteligente n-au existat, raspunsurile au combinat dubios conceptia hristica asupra iubirii cu un discurs periculos, rostit pe ton de sentinta suprema - pana la urma cine e M. G.?- si habotnica din care reise ca, de ex, femeia despre sa indure suferinta (?!?!) si sa iubeasca (?!?!?!). A-be-rant. Moderatoarea ar fi util sa iasa din echipa canal 33.

    • @puscasuadrian581
      @puscasuadrian581 Před 4 lety +1

      Iubirea MAI presus de orice.

    • @monicadragan6837
      @monicadragan6837 Před 3 lety

      @@puscasuadrian581
      Ca iubirea sa fie mai presus de orice ea trebuie învățată corect,deținută și oferită corect! Orice altceva in surogate numai iubire nu este.

    • @sorinastoian7780
      @sorinastoian7780 Před 2 lety

      Îi vb despre orgoliu, dacă și-l reduce automat bărbatul se schimba, cel puțin asta inteleg eu din ce spune el.

  • @freedom7570
    @freedom7570 Před 4 lety

    Cât adevăr.

  • @emilmandru.cumamdescoperit5335

    Rezonez mult cu d-l GHIDEL,ŞI SUNT DE ACORD.

  • @alexandraalexandra743
    @alexandraalexandra743 Před 3 lety

    Disciplina sa invatam cunoașterea eu cred ca asta e singurul drum pt scapa de durere

  • @alexandraalexandra743
    @alexandraalexandra743 Před 3 lety

    Da iubirea necondiționată vindeca este cel mai rapid drum

  • @ioana7474
    @ioana7474 Před 3 lety +2

    Deci a ti spus că sa dai o sumă de bani la cineva si sa nu i mai ceri ,unsa prin asta nu încurajăm lenea adică unii oameni sa nu muncească ci când au nevoie sa vina la tine ca la o vacă de muls, cum vedeti asta,, sunt pers care nu muncesc si stau cu mâna întinsă e corect?

  • @alexandraalexandra743
    @alexandraalexandra743 Před 3 lety +1

    Cauza tuturor bolile :: egoismul exact.Cazand în egoism și vrând cu tot dinadinsul ceva devine obsesie și de aici toată durerea

    • @rodicapopescu2038
      @rodicapopescu2038 Před 3 lety +1

      imi pare rau pt comentatoare, este ingrozitoare, cred ca incearca sa se videce dar egoismul se vindeca greu, la ea iese prin toti porii ! vorbeste despre ea in permanenta, este incredibil nu am vazut pe nimeni care sa se gandeasca atit de mult la ea insasi

  • @alexandraalexandra743
    @alexandraalexandra743 Před 3 lety

    Responsabilitatea da .

  • @alexandraalexandra743
    @alexandraalexandra743 Před 3 lety

    Eu și numai eu din punctul de vedere numai al nostru nu e o gândire corecta ci trebuie sa gandim din toate punctele de vedere.holistic

  • @marianabelet3107
    @marianabelet3107 Před 4 lety

    si cel ce bea ramane singur , in mizeria si micimea lui , nu mai da lectii nimanui, moare singur intr un sfarsit , si nu invata nimic nici el.....nu se leaga , nu e lege

  • @alexandraalexandra743
    @alexandraalexandra743 Před 3 lety

    Spun ca asa este pentru ca și eu am crezut altfel dar aplicând cunoașterea de sine începi f clar sa vezi total alfel

  • @taniacarnuta8837
    @taniacarnuta8837 Před 2 lety

    Minutul 13 ce moderatoare incapabila

  • @ainival21
    @ainival21 Před 3 lety +1

    De ce tot râde doamna ?

  • @georgeta6882
    @georgeta6882 Před 4 lety +3

    eu nu inteleg ceva. atunci de ce tot Dumnezeu ne-a dat mintea care vrea sa controleze? fiinta divina e cam contradictorie....unde-i faza cu iubirea? pai de ce ne mai obosim si suferim atata ca sa ne dezbaram de umanul dat de Dmnezeu?

  • @alexandraalexandra743
    @alexandraalexandra743 Před 3 lety

    Totul vine din noi ??? Nu chiar totul doar în hniversul propriul.Adica persoanele care sant in jur sau cele care ne definesc viata.Ateagem persoane cu acel tip de problema nu neapărat ca eu sant asa.Daca aceasta lumea sant oglinzile tuturor atunci eu nu pot fi atâția și oglinda tuturor.Aici trebuie sa explicam mai mult .pentru ca se contrazic.binenteles ca a lucra la noi este modul nostru de a ne îmbunătății și a îmbunătății în jur.persoane animale plante.

  • @leoniedan4904
    @leoniedan4904 Před 4 lety +8

    ...oare ce i-a stat în gât moderatoarei...oare înghite greu aceste idei..?

    • @freedom7570
      @freedom7570 Před 4 lety

      Nimic nu.i întâmplător. Corect.Leonie

  • @alexandraalexandra743
    @alexandraalexandra743 Před 3 lety

    D NUL GHIDEL va inteleg f bine în aceasta emisiune și nu în toate

  • @petreacapata4288
    @petreacapata4288 Před 4 lety

    Am înțeles și osa , plătesc tot

  • @alexandraalexandra743
    @alexandraalexandra743 Před 3 lety

    Un om care nu are grad de cunoastere nu are școală nu a fost învățat nu știe sa comunice poate egalat cu un om care a citit mii de cartii sau are o cunoastere inalta.?Deci cele 2 când se întâlnesc se pot naște conflicte. De cele mai multe ori oameni necultivate sant agresivi nu atiu sa comunice și nici nu vad altceva.Si eu cred ca asta e una din problemele tarilor sărace.modul de gândire global.Tarii care sant mai evoluate modul de libertate și de cumoastere este mai bun și aproape reusit.Acum cum explicații asta D nule Ghidel din pdv al teoriei dvs

  • @georgeta6882
    @georgeta6882 Před 4 lety +5

    de ce ne-a mai dat Dumnezeu pe langa sufetinta si ego, daca egoul e asa de periculos? senzatia mea e ca Dumnezeu se joaca cu noi ca o pisica cu un soarece

    • @nohopeinromania
      @nohopeinromania Před 4 lety

      Nu ne a dat Dumnezeu ego. Este parte din noi pentru ca suntem jumatate dvini jumatate om iar noi dam putere mai mare omului

  • @linalabusi6735
    @linalabusi6735 Před 3 lety

    Draga Ghidel ,ce parere ai TU DESPRE Biserica SI CEI CE IUBESC Biserica. Explicami VA SA pot intelege PT CA Eu Vad o diferenta....

  • @violetaailioaiei5077
    @violetaailioaiei5077 Před 4 lety +1

    Da..chiar si mie imi dau lacrimile ..!

  • @alexandraalexandra743
    @alexandraalexandra743 Před 3 lety

    Dacă cineva în familie este bețiv?ceva din mine a creat asta.???f rar.Persoanele cu probleme de alcool merg la psihiatru și acesta găsește ca în mica copilărie sa intamplat ceva.ceia ce asta e adevărul.El vine în viata mea cu aceste probleme eu care nici măcar nu gust alcoolul.Dar am atras acea persoana în viata mea datorita altor probleme asemănătoare.Problema cu alcoolul se va rezolva prin hipnoza ori therapia Bowen ori călătoria sufletului pt a debloca acea energie.

    • @mdivan4062
      @mdivan4062 Před 2 lety

      Probabil acele programe le are de la judecata mamei in cel mai des caz, adică judecata părinților să fi fost cum și-ar fi dorit ei, când era copil sau adolescent, adică nu i-au lăsat mai multă libertate, a fost condiționat si el sigur nu și-a dorit acest lucru, intre timp s-a apucat sa bea

  • @veronicaalexe670
    @veronicaalexe670 Před 2 lety

    In grația lui Dumnezeu nu intrăm prin fapte oricare ar fi ele de bune ,căci dacă era asa nu mai venea Domnul Isus sa moara pt noi.El ne ajută să facem faptele credinței nu ale firii .Asa au procedat fariseii din vechime care erau experți în fapte ,socotindu l pe Domnul Isus din ecuatie

  • @taniacarnuta8837
    @taniacarnuta8837 Před 2 lety

    Veșnicia? La ce servește veșnicia plina fe umilinta și siferinta?
    Nu exista rau? Atunci nu exisya nici Diavol și îmi întărești convingerea ca Dumnezeu și Diavolul sunt aceiași energie , ca totul asupra oamenilor sunt trimise de Dumnezeu

  • @alexandraalexandra743
    @alexandraalexandra743 Před 3 lety

    Celalalt nu este vinovat?? Când eu fac curat și el nu poate respecta aceasta curățenie.cym nu este vinovat ce sa facem în acest caz.Cele mai frecvente sant partenerul bărbat sta numai cu telecomanda în mana și așteaptă.si mii de femeii sant sclave .ce trebuie sa facă? E acea femeie vinovata sau celalalt.Femeia nu trebuie sa accepte de la început acea persoana.Bineînțeles ca el este cel vinovat pt asa o viata.

  • @violetaailioaiei5077
    @violetaailioaiei5077 Před 4 lety +3

    Vă ASCULT CU ATENTIE SI VA MULTUMESC! D.Marius Ghidel, puteți sa ne vorbiți mai calm,mai rar, mi îmi pare că va grăbiti...nu am timp sa asimilez..va multumesc!

    • @georgeta6882
      @georgeta6882 Před 4 lety +4

      Violeta Ailioaiei nu va faceti griji. aveti putine lucruri de luat de la dansul. conceptul de iubire - fie. dar bla bla bla cu supunerea femeii sunt de un misoginism feroce si scârbos.

    • @violetaailioaiei5077
      @violetaailioaiei5077 Před 4 lety

      @@georgeta6882O pag.de fb.multumesc!

    • @violetaailioaiei5077
      @violetaailioaiei5077 Před 4 lety

      @@georgeta6882 Nu stiu ..nu stiu ce sa mai cred...m a incurcat iar in a ce să mai cred si incine....deși nu am înteles prea bine....TOTUȘI...daca cumpăr un kl.de mere de la piata..2 mere tr.sa le dau.....dar cui să la dau...D.Marius Ghide......? ca lumea care munceste ,are...mere...cei ce nu muncesc nici lui dumnezeu nu îi plac....doamne doamne ! te rog Lumineazane....!multumesc!

    • @violetaailioaiei5077
      @violetaailioaiei5077 Před 4 lety

      @@georgeta6882 Marius Ghidel...dacă mi ai fi spus de iubirea de animale...te aș fi ascultat ore înșisr.....dar Oamenii...Oamnii au rostul lor....cind sunt violenți...trebuiesc potoliți cumva....Vino cu mai multe EXPLICAȚII....mai pe întelesul tuturor....căci asa ,poate te luăm si noi îin seama.....Dar TU D.Ghidel...cred că vrei să iti vinzi cărțile ....nu ai mess pe fb. de ce nu raspunzi la intrebari? multumesc ! cînd o sa cumpar mere o sa dau la cineva in numele tău....dar sigur mi le arunca...ca lumea vrea sa i dai bani nu mere....multumesc!

    • @simi7633
      @simi7633 Před 4 lety +1

      @@violetaailioaiei5077 , nu o luati ad literam. Exemplul cu merele e metaforic. Puteti darui orice altceva spre folosul cuiva.

  • @alexandraalexandra743
    @alexandraalexandra743 Před 3 lety

    Tot ce se întâmplă nu este bine sory.ci asta se întâmplă în mod automat datorita acțiunilor și gândurilor noastre.Legea universala Kibalion ori alta toate spun la fel.legea atractie

  • @muntesicomanavlog3129
    @muntesicomanavlog3129 Před 4 lety +4

    Doamna nu intelege deloc despre exemplul cu betivul, pe care tot dansa l-a lansat.

    • @nicolpify
      @nicolpify Před 4 lety +2

      Aceeasi explicatie are si rugaciunea ho opponopono

  • @petrutastanciu6906
    @petrutastanciu6906 Před rokem

    Femeia nu trebuie să poarte haine bărbătești, de aici pleacă totul.

  • @veronicaalexe670
    @veronicaalexe670 Před 2 lety

    Se vorbește de Divin dar fara Domnul Isus prin care sintem împăcați cu Tatăl.La Dumnezeu se ajunge pe o singură cale si această cale este Isus Cristos

  • @georgeta6882
    @georgeta6882 Před 4 lety +7

    Dna "moderatoare" faceti, va rugam mult, niste cursuri de jurnalism sau macar de exersare a spiritului dvs critic. Aprobati pur si simplu ca o oiță toate elucubratiile emise de invitatii dvs. Doamne iarta-ma, ingrosati randurile mediocrilor periculosi care apar la televizor.

    • @mariapirpiliu6010
      @mariapirpiliu6010 Před 2 lety +1

      Va rog, selectați va invitații!! L am mai urmărit într o emisiune în care urla de misoginism.

  • @popacalin1923
    @popacalin1923 Před 3 lety

    Foarte interesant subiectul si cu multe invataturi, dar nu ati reusit sa faceti ceva sa o ajutati pe doamna prezentatoare sa nu mai tuseasca atat de tare si de mult?? :( Sau a fost un exercitiu si pentru noi cei care va ascultam sa ne testam limitele rabdarii?? Am reusit sa ascult doar 25 de minute cu un efort considerabil de vointa dar mai mult nu, a fost tare deranjant pentru mine :( poate alta data voi avea mai multa rabdare deoarece imi place subiectul si mi-ar fi placut sa pot invata mai multe dar chiar nu am reusit sa ascult pana la final :( :(

  • @dodihahanski
    @dodihahanski Před 2 lety

    adicţie? ai uitat să vorbeşti româneşte? whatever...

  • @georgeta6882
    @georgeta6882 Před 4 lety +5

    Alt exemplu concret turnat pe "discursul" invitatului(barbat): o femeie batuta sistematic de sot castiga ce prin acest sacrifiu, prin renuntarea la ea? bre, hai sa ne trezim. eventual sa mai nuantam lucrurile.

    • @violetaailioaiei5077
      @violetaailioaiei5077 Před 4 lety +1

      Multumesc Laura Burda ! mă băgase în ceață videoclipul ăsta......multumesc mult!

    • @georgeta6882
      @georgeta6882 Před 4 lety +3

      Violeta Ailioaiei cu drag. credeti in ce va spun inima si intuitia dvs feminine. credeti in conexiunea dvs directa cu divinatea - fara niciun alt intermediar care - o arde aiurea la televizor. sunteti minunata asa cum sunteti.

    • @violetaailioaiei5077
      @violetaailioaiei5077 Před 4 lety +1

      Multumrsc iubire!

    • @simi7633
      @simi7633 Před 4 lety +4

      Femeia nu castiga nimic din bataia incasata de la sot. Doar isi plateste o parte din datoriile karmice, contractate in vieti trecute, cand cu siguranta si ea a bumbacit pe altii. Ceea ce faci, se intoarce la tine!

    • @violetaailioaiei5077
      @violetaailioaiei5077 Před 4 lety +1

      @@simi7633 Si tot asa...barbatul care bumbaceste si o i a in alta viata viitoare....cum sa mai inteleg...

  • @georgeta6882
    @georgeta6882 Před 4 lety +7

    pare un discurs plin de bla bla bla. "cine iti face rau, iti face cel mai mare bine....energia vitala" pe buneeee?!?!?!?!?!

    • @luciavasilescu1196
      @luciavasilescu1196 Před 4 lety +5

      Stimata doamna, pentru un om care gandeste totul in termenii dictati de ratiune si propria perceptie limitata doar la existenta lumii maateriale, ssigur ca totul pare blabla. Cand insa iti extinzi viziunea asupra lumii, traiesti cu sufletul mai mult si mai putin cu mintea, bla bla ul incepe sa aiba sens ;)

  • @netastanciulescu5223
    @netastanciulescu5223 Před 4 lety +3

    Am senzatia că moderatoarea nu înțelege nimic.

  • @nikaarseni143
    @nikaarseni143 Před 3 lety +2

    cu acea tuse ar trebui sa intelegi mesajul divin si anume nu ai ce cauta in acea emisiune..nu poti pacali divinul draga doamna..

  • @rodicapopescu2038
    @rodicapopescu2038 Před 3 lety

    femeia asta are mult egoism, si este f greu pt ea sa se vindece, este ingrozitor pt ca egoismul ei ii iese prin toti porii, vorbeste numai despre ea in permanenta

  • @emilmandru.cumamdescoperit5335

    Rezonez mult cu d-l GHIDEL,ŞI SUNT DE ACORD.