Viața-i o călătorie

Să-ți amintești în fiecare dimineață,
Că traiu-ți nu-i decât călătorie,
De la o stație, porniși în viață,
C-un crez că toți cu tine o să fie.
Dar mersul trenului ca vântul și ca gândul,
Iar, pe alocuri, cu visuri spulberate,
Se-oprește-n gară și abandonează,
Ba un părinte, sora sau un frate.
Te părăsesc pe rând părinții sfinții,
Și suferi în tăcere toată viața,
Te bucuri de copiii tăi, cuminții,
De îți ascultă sau nu chiar povața.
Alergi din zori si în sudoarea frunții,
Ca să-ți aduni de toate cum voiești,
Tânăr ai fost, ai răsturnat și munții,
Dar ai uitat pe-alocuri să trăiești.
Și toate le-ai lăsat pe altă dată,
Ai zis că mai târziu le-ai afla rostul,
Iar fapta care însă e lăsată
Pierdută este și își știe costul.
Că viața nu-i decât călătorie,
Cu un bilet plătit pe o distanță,
Se vrea trăită-n fapt, nu-n teorie,
Cu dragoste și nu cu nonșalanță. (Maria Butuc-Brigai, 20.06.2024)