Iată de ce faci JUNGHIURI intercostale (Dureri Toracice) + 4 Exerciții să SCAPI

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 7. 09. 2024
  • Afli dacă JUNGHIURILE în SPATE sunt un PERICOL, vezi ce cauze are + EXERCIȚII de la terapeut.
    Infomațiile din acest video au fost verificate și VALIDATE MEDICAL de doamna dr. Mihaela Parnia, medic specialist recuperare medicală. la centrul Terapie Pentru Mișcare: terapiepentrum...
    Hai, limba ca limba, aia se descurcă și singură, da’ ce te faci când îți iei junghiuri între coaste? Atunci să vezi sudălmi nesănătoase! Oftezi, icnești, te perpelești, mergi îndoit, te opintești... Știi ce zic?! Te doare rău și când respiri. Te-ai ramolit, ce te mai miri?
    Junghiurile astea intercostale sunt niște dureri ascuțite, ca sulițele-n foc călite, localizate mai precis în zona pieptului sau a coastelor , și le mai zice dureri toracice. Ai avut sau n-ai avut (dar timpul, să știi, nu-i pierdut!), eu îți spun - măcar să știi - de la ce ar putea fi. Și câteva dintre cauzele comune ale junghiurilor intercostale sunt astea:
    Cauze musculare sau ligamentare - adică e acolo o tensiune musculară sau o întindere a ligamentelor care susțin coastele. Tu știi ce-ai făcut: ori ai băgat exerciții fizice în disperare, ori ai făcut mișcări de-alea bruște, ori stai în poziții incorecte - strâmb, chircit sau răsucit. (Zi mămică, te-a pus careva să stai așa? Ești pedepsit? !)
    Alte motive de junghi între coaste sunt infecțiile respiratorii. Ai văzut când ai gripă, sau pneumonie, sau tuse convulsivă, sau când strănuți, așa, cu foc, cum se pune junghiul pe loc? E pentru că tusea persistentă sau strănuturile... uraganice suprasolicită mușch ii intercostali. De aia doare. Lasă-ne un comentariu în care să ne spui dacă și tu ai pățit așa, să tușești vreme de-atâtea zile de s-au pus junghiurile pe tine.
    Bolile pulmonare. Pleurezia (inflamația mucoasei care acoperă plămânii), pneumotoraxul (acumularea de aer în spațiul dintre plămâni și peretele toracic) sau emboliile pulmonare (blocarea arterelor pulmonare) sunt și ele cauza junghiurilor intercostale.
    Fracturile sau leziunile de la nivelul coastelor, sigur că dau junghiuri și dureri. Altceva de la ele ce poți să ceri?
    Stresul și tensiunea musculară generală. Îți iei și de la astea o porție de junghiuri la coaste și în zona toracică, de umbli încovoiat ca sabia dacică.
    În cazuri rare, junghiurile intercostale pot fi simptomul unei afecțiuni cardiace, dar, în general, când e vorba de o problemă cu inima, durerea este mai profundă și mai persistentă decât cea dată de un pârlit de junghi obișnuit. Apoi, unele boli ale sistemului nervos pot crea senzația de junghi sau durere toracică.
    Când se întâmplă să te pocnească un junghi, poți să faci câteva lucruri care să-ți amelioreze durerea. Și cele mai bune lucruri sunt exercițiile de întindere a mușchilor intercostali, de întărire a mușchilor abdominali, de îmbunătățire a mobilității coloanei toracice și cele de respirație profundă. Eu atât am avut să vă spun (treaba mea se termină acum), ca îl las pe Laur-mâini-de-aur să-l mai ia pe Dragoș o tură ca să vă explice, și pe mușchii, oasele și coastele lui să exemplifice. Și ce-l pune pe ăla să facă, aia poți să faci și tu, acasă.
    ---
    Facebook: / pacientul20
    Instagram: / pacientul2.0
    TikTok: / _pacientul2.0
    EHealthRomania: ehealthromania...
    Bun venit pe canalul Pacientul2.0! Aici afli despre SĂNĂTATE PE LIMBA TA și TOATE materialele sunt validate medical. Publicăm săptămânal despre sănătate pe subiecte cum ar fi nutriție, cancer, diabet, hipertensiune, glicemie, dar și interviuri cu doctori din diverse specialități ale medicinei precum oncologie, cardiologie, endocrinologie.
    Dacă acest video te-a ajutat, abonează-te și apăsă pe clopoțel ca să primești notificări când postăm: / pacientul20
    #sanatate #medical #streching

Komentáře • 92