Luna Nouă în Leu, 4 august. Trei zodii, favorizate. Cele mai impactate

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 8. 09. 2024
  • ”Pe 4 august, urmează un eveniment special din punct de vedere astrologic: Luna Nouă în Leu.
    Energia Leului vorbește despre a ne concentra pe propria persoană, de a conștientiza mai bine iubirea pe care ne-o acordăm. Trebuie să ajungem să credem în propria persoană ca să știm să ne vindem mult mai bine. Adică să ne cerem drepturile. Pe măsură ce credem în noi, ajungem să devenim ceea ce credem. Să nu uităm că Soarele și Luna se simt foarte bine în Leu, fac sextil cu Marte și Jupiter, și ne aduc în calea emoțiilor noastre nevoia de iubire, atenție, validare, răsfăț, cadouri, laude.
    Când avem o Lună Nouă, este acel moment în care Soarele și Luna își dau mâna și se întâlnesc în același grad și în același semn. De asemenea, discutăm despre începutul unui nou ciclu lunar. De aceea se spune că în timpul Lunii Noi este bine să începi noi proiecte și să o iei de la capăt.
    Acest eveniment îi va sprijini mai ales pe cei născuți în semne de foc: Berbec, Leu, Săgetător. Cei mai impactați, care vor simți nevoia de prospețime, vor fi, pe lângă Leu, nativii Taur, Scorpion și Vărsător” anunță astrologul DCNews și Astrosens, Daniela Simulescu.
    Vezi mai multe informații de la 14:30, pe DCNews, DCNewsTV și Astrosens.

Komentáře • 12

  • @iulianionescu3617
    @iulianionescu3617 Před měsícem

    Mulțumesc frumos!🙏

  • @erikasimedrea9189
    @erikasimedrea9189 Před měsícem

    Așa este!❤Fecioară

  • @lidiagrigore5604
    @lidiagrigore5604 Před měsícem +1

    Bună Daniela, mulțumesc pentru toate emisiunile tale și că tii seama de noi cei din afara , eu te urmăresc din Spania

  • @gabrielanotting0020
    @gabrielanotting0020 Před měsícem

    ❤❤

  • @maricicaibanescu7804
    @maricicaibanescu7804 Před měsícem

  • @maritataru4773
    @maritataru4773 Před měsícem

    🙏🙏🙏🙏❤️❤️❤️❤️❤️💕💕💕💕💕

  • @ilenucavisom4791
    @ilenucavisom4791 Před měsícem

    Mulțumesc frumos pentru informații.

  • @mihaelaciubota7233
    @mihaelaciubota7233 Před měsícem

    Da..bine ne.ai spus...multumim..

  • @mariacoset3864
    @mariacoset3864 Před měsícem

    Neata Daniela, te invit la un caffè ☕ la Torino.
    Astept-am aceadta l🌝🌜🌛in 🦁. Nascuta in 10/08, cu ascendent in 🦁. Leu la puterea a doua cu luna in taur. 🔥☄💜Focul din mine m-a ars de multe ori in viata dar mi-a dat impulsul sa ma ridic si slava Universul ca am inteles sa imi vad de treaba mea si sa nu mai incalc luberul albitru al fiecarui om. Acum stiu sa traiesc sa ma iubesc si sa imi vad de viata mea Magica!🎉🎉🎉🥳🎉🎂🎊8️⃣🌈

  • @marianolteanu7360
    @marianolteanu7360 Před měsícem

    ✨✨✨🌊🫧💯

  • @danielawaldek115
    @danielawaldek115 Před měsícem +2

    .............. pana spui ceva interesant , deja m ai plictisit cu introducerea

  • @mioararadu6870
    @mioararadu6870 Před měsícem

    👍💯😘👑❤️💐