Sesiunea 2 - Conferință familii - Nădejdea unui soț si visul unei soții - Pastor Andrei Popescu

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 14. 09. 2022
  • În perioada 12.09.2022-16.09.2022, Biserica Baptistă nr. 1 Mănăştur organizează o conferință pentru familii.
    TEMATICĂ CONFERINȚĂ
    Credința în Familie și în Biserică
    Dorința noastră este să putem stă de vorba că între prieteni. Să putem împărtăși probleme și soluții reale cu care majoritatea dintre noi ne confruntăm zilnic.
    Timpul în care trăim este marcat de frică față de atacurile concentrate împotriva familiei, atacuri care vin din afară: presiunea autorităților, cultură care degenerează accelerat, școli și universități care încearcă să spele creierul și sufletul generației tinere. Toate astea sunt într-adevăr o primejdie și un atac real împotriva familiei. Însă primejdia reală, uriașa, atacul cel mai devastator împotriva familiei nu vine din afară, este deja acolo - în mijlocul casei. Felul în care ne construim familia, relația între soț și soție, relația între părinți și copii, între copii și copii și multe alte criterii din interiorul familiei constituie binecuvântarea sau primejdia cea mai mare.
    În sesiunile pe care le vom avea împreuna nădăjduim să putem atinge câteva puncte sensibile, care sunt cauza majorității bucuriilor și durerilor pe care le simțim.
    Relația dintre soț si soție
    - Dorințele de baza ale unei soții
    - Dorințele de baza ale unui soț
    - Fricile copiilor în familie
    Nevoile copiilor noștri:
    - Cum se construiește un pod între părinți și copil
    - Cum poți citi în inima copilului
    - Cum poți cuceri inima copilului
    Moduri în care ne construim familia
    - Copiii noștri care se nasc, cresc, părăsesc și revin în casa noastră.
    - Cum ne pregătim casa și familia pentru ziua întoarcerii copilului rătăcit.
    - Casa noastră și cocina de afara: Este vreo deosebire?
    - Ce vrem pentru copiii noștri? Educație sau renaștere? Ce este nașterea din nou?
    - Prăpastia dintre generații
    Lupta pentru cei dragi: Unde este prima linie de apărare în familie și în biserica?
    - Luptele noastre cele de toate zilele.
    - Unde ne luptăm?
    - Prima linie de apărare este și ultima? Unde pierdem sau câștigam batalia pentru cei dragi?
    - Războiul permanent: Voia mea sau voia Ta? Nebunia care ne separa de Dumnezeu.
    - Ce înseamnă să fi un lider leneș
    - Creștinism la cald, la rece sau la nimic.
    - Părintele care se roagă: Două aspecte ale rugăciunii: Maraton și cursa de 100 de metrii.
    Ce putem face cu copii noștri în fiecare zi a săptămânii ? Idei și proiecte pentru următorii 10 ani.
    - Trăsături de caracter: detaliate în 49 de lecții, câte una pe săptămâna, reluate la nivel diferit în fiecare an.
    - Poruncile lui Hristos: 49 de invitații ale lui Hristos pentru creștere intelectuală, emotivă și spirituală. Cum se ține o lecție din Poruncile lui Hristos.
    - Cum se face dimineața o sesiune de „Căutare a Înțelepciunii” în 30 de minute?
    - Cum se găsește înțelepciunea în Pildele lui Isus?
    - Cum se absoarbe cartea Înțelepciunii, Proverbele?

Komentáře • 10

  • @constantincaciuc7500
    @constantincaciuc7500 Před rokem +7

    Dumnezeu sa va binecuvinteze frate Andrei ,sunteți cel mai bun consilier de familie pe care l-am auzit , mulțumim Domnului Isus pentru un om ca tine 🙏🏻🙏🏻

  • @mariusmariusel
    @mariusmariusel Před 2 měsíci

    cu siguranta si pentru noi ca si familie Dumnezeu a avut multe de spus....Cred cu tarie ca Tata din Cer v a inzestrat special!! multumesc lui Dumnezeu ca v am gasit sfaturile!

  • @templierknight
    @templierknight Před rokem +9

    E prima data când va aud, și ca profesor de psihologie aveți toată aprecierea mea. Fiți binecuvântat și lucrarea pe care o faceți.

    • @PopescuAndrei
      @PopescuAndrei  Před rokem +1

      Pace. Multumesc pentru incurajare. Domnul sa va binecuvateze in tot ce faceti.

  • @emiliamoldovan9689
    @emiliamoldovan9689 Před rokem +3

    Domnul sa va binecuvânteze!!!

  • @annejessica7418
    @annejessica7418 Před rokem +7

    Domnul Dumnezeul nostru să vă binecuvânteze, minunat !!!! Domnul nostru Isus Hristos să fie binecuvântat 🙏😔

  • @marinelanemes3501
    @marinelanemes3501 Před rokem +4

    Extraordinar cum îmi vorbește Dumnezeu prin dvs. Fiți binecuvântați!

    • @PopescuAndrei
      @PopescuAndrei  Před rokem

      Pace Marinela. Imi poti trimite un email la andreip77@gmail.com. As fi curios in ce privinta ti-a vorbit Dumnezeu prin astea?

  • @mariapetrovan1903
    @mariapetrovan1903 Před rokem +3

    Unde aveți biserica dumneavoastră?

    • @PopescuAndrei
      @PopescuAndrei  Před rokem +4

      Romanian Baptist Church of Beaverton, Oregon, Statele Unite ale Americii