Stând singur câteodată - fr. Gicu Petrescu - Oastea Domnului
Vložit
- čas přidán 8. 09. 2024
- Versuri: fr. Traian Dorz
Melodie: fr. Gicu Petrescu
Stînd singur cîteodată...
- aducerile-aminte -
Stînd singur cîteodată în gînduri adîncit
îmi vine-așa în suflet un zvon nelămurit
și inima mi-o umple fiorul lui subtil
cu-aducerile-aminte din vremea de copil,
aducerile-aminte de-atîtea cîte-am tras
în mijlocul durerii răbdate fără glas,
aducerile-aminte ce inima mi-o strîng
și-așa îmi vine-atuncea cu hohote să plîng.
Că scris mi-a fost pe lume viața să-mi petrec
ca pomul lîngă cale, lovit de toți cîți trec
în schimbul roadei mele, cu rane să m-aleg
și-n loc de mulțumire, batjocuri să culeg.
Cu plînsu-nchis în mine, a trebuit să tac
și-n lunga-mi suferință, cu toate să mă-mpac
să n-am cui spune-odată cît plîng și cît suspin
să n-am pe nime-aproape, cu care să m-alin.
Cînd am venit pe lume nici zi n-a fost în ea
cu ochii, prima dată, senin să pot vedea
a fost o noapte-adîncă, cu ploaie și cu vînt
și neagră ca durerea din sufletul înfrînt
întunecimea nopții acelei de dureri
mi-a-ntunecat pesemne, și-al sufletului cer
de n-a putut pătrunde prin zidul ei de nori
nici raza unei stele, nici zarea unor zori.
La leagănul meu umil, din scîndură de fag,
n-a lăcrimat iubirea de dragul cel mai drag
și n-a cîntat durerea duios și-ngrijorat
căci m-am culcat în ură - și-n ură m-am sculat
... și nu știam atuncea, dar ceva m-apăsa
căci pe furiș mînuța o lacrimă-mi ștergea
și adormeam cu fața întoarsă, ostenit,
cu perinița udă de plînsul tăinuit...
Eram de-o palmă numai - și tata cînd ara,
la boi să merg nainte, pe brazdă mă punea
- și-i mare ziua vara, iar eu așa de mic,
cădeam sfîrșit pe brazdă, - dar nu spuneam nimic!
Apoi, în dricul verii, cu secetă și-arsuri
cînd miriștea e bulgări și aspre tișituri
- cu vacile la iarbă mergeam cu alții mulți
și dintre toți copiii, doar eu eram desculț
picioarele împunse așa mă mai dureau
erau o rană toate, - dar nimeni nu știau...
În zilele de toamnă, cu vînturi și cu ploi,
eu stam pe cîmp afară, cu cîinele la oi
era pustiu pe drumuri, - și-atît de frig mi-era
că-n spate, rupt, sumanul - de-abia se mai ținea,
la cîine-i era foame, iar mie tot ca lui,
plîngeam în frig și-n ploaie, - și n-aveam cui să-i spui.
Spre seară cînd acasă tot singur mă-ntorceam
acolo totdeauna răceală-ntîmpinam
eu nu ziceam nimica, nici nu puteam să zic
- și nu-i păsa la nimeni că n-am cinat nimic.
Dar noaptea-n așternutu-mi cînd nimeni nu vedea,
dam liber frîu durerii ce sufletu-mi ardea
atunci gemeam în lacrimi și-n plîns de chin nebun
dar nu spuneam la nimeni, că n-aveam cui să spun.
... Așa mi-a fost viața, așa mi-am petrecut
o vreme-al cărei farmec eu nu l-am cunoscut
gonit de pretutindeni așa precum am fost
simțeam așa nevoie de-un loc de adăpost.
Și-a trebuit să caut ce-n lume n-am avut
un reazem să-mi plec capul și sufletul durut
pe cineva la care durerea să mi-o spui
un loc de alinare să-mi aflu-n poala lui...
Și-n stropii grei de lacrimi ce-atîția am vărsat
pe Cel mai Dulce Prieten, pe Domnul L-am aflat,
Isus Hristos Cel Dulce mi-a devenit Stăpîn
și Mamă și Iubire și Reazem Scumpu-I Sîn...
De-atunci, la El plec capul, în lacrimi cînd mă-nec
că n-am pe lume altul la care să mi-l plec
durerea mi-o destăinui de-atuncea numai Lui,
căci n-aș vrea pe lume la altul s-o mai spui.
La El caut mîngîierea în chinuri cînd suspin,
că nici n-aș vrea pe lume la altul s-o alin
și-atîta alinare, - atîtea mîngîieri
îmi toarnă El pe rana nespuselor dureri
că plin de fericire, - și-n ceasul greu răbdat
eu binecuvînt chinul prin care L-am aflat
și-I mulțumesc de greul prin care-a trebuit
să trec, să aflu pacea la Sînul Lui Iubit...
De-aceea, cînd stau singur, în gînduri adîncit
și-mi vine-așa în suflet un zvon nelămurit,
și inima mi-o umple fiorul cel subtil
cu-aducerile-aminte din viața de copil,
- eu astăzi văd în raze și nimb înconjurat
nu ceea ce-am pierdut eu, - ci-aceea ce-am aflat!
Și-n loc de plîns, acuma îmi vine-atîta cînt
că-n slabul văl al slovei nu pot să-l înveșmînt
și-n sfînta bucurie, îmi vine să-i sărut
picioarele acelui de care-am fost bătut
să strîng la sînu-mi brușii prin care-am sîngerat
să binecuvînt foamea și chinul îndurat
și multa suferință ce-n inimă am dus
că-n fundu-amărăciunii, aflat-am pe Isus...
Slăvit să fii Tu Dulce și Scump Mîntuitor,
pe calea Ta cea sfîntă - voi merge pînă mor
de-al Tău Cuvînt preadulce voi asculta cu drag
pe urma Ta voi merge, - oricît amar să trag,
în sfînta Ta Lucrare în care m-ai adus,
voi rămînea statornic, - pîn-la al meu apus.
La-ntîia mea credință, eu am să țin în veac,
de-ntîia mea iubire, eu n-am să mă desfac,
pe calea arătată de marii naintași,
eu am să-mi duc spre Tine întregii vieții pași
ca la sfîrșitul luptei, învingător fiind
să-mi pot afla cununa cerească strălucind...
E de necrezut ca a fost o asa viata vitrega la un tanar de acum 90 ani daca nu gresesc. Dar cine poate crede ca aceasta cantare astazi este un leac cu adevarat pt. o persoana in al carui trecut se regasesc episoade similare cu cele din copilaria lui Traian Dorz ? . Cu adevarat aceasta cantare este un balsam pt suflet.Slava lui Dumnezeu .
Foarte frumoasă cantare.Fiti binecuvantat mereu frate Gicu .Doamne ajuta🙏🙏🙏
Slăvit să fie Domnul!
Foarte frumoasă cîntare, Face parte din viata mea si al tuturor, și duhul lui Dumnezeu să se reverse peste toții oamenii cu asemenea cintari
Domnul Iisus este cu tine om sfânt. Domnul Iisus să te așeze la dreapta Sa.
Amin🙏