Noi familii de impostori / Ăștia au inventat norocul / Milioane din nimic | Starea Impostorilor #28

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 21. 09. 2023
  • Aparent, un episod obișnuit din Starea Impostorilor: niște nesecuriști, copiii lor, ginerii, cumetrii, niște milioane căzute din cer, funcții care mai de care, multe coincidențe, câteva doctorate, o pârnaie de universitate… Și totuși, acest episod te cutremură prin dimensiunea manevrelor și tupeul personajelor.
    Starea Impostorilor, deci, cu Valeriu Nicolae. Episodul 28.
    Da, apare și tradiționalul “Hai sictir!”. Nimic nu-i scapă lui Valeriu! 😁
    ___
    Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends.
    ___
    Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de câine de pază al democrației, lucrurile trebuie rezolvate tot din interiorul breslei. Astfel de emisiuni, care să sancționeze deopotrivă derapajele politicienilor și ale presei, pot contribui serios la însănătoșirea presei.
    Nu dăm verdicte, dar vom prezenta faptele. Iar la cum arată ele, de multe ori nici nu mai e nevoie de verdicte.
    ___
    Presa independentă, fără de care o democrație nu poate supraviețui, are nevoie de sprijinul cetățenilor pentru a fi puternică. Jurnalismul nostru este liber de prejudecăți comerciale și nu este influențat de proprietari de trusturi media, politicieni și nici măcar de acționari.
    Cum poți susține această fabrică?👇🏼
    Sprijină Starea Nației în fiecare lună: www.stareanatiei.ro/sustine sau donează pe Patreon: www.patreon.com/user?u=92242417.
    Deveniți membru abonat și veți putea urmări emisiunea integrală înaintea tuturor, plus multe alte materiale în exclusivitate: bit.ly/YTStareaNatiei
    Te așteptăm și în Magazinul Nației: www.stareanatiei.ro/magazin/
    ~ bit.ly/Starea-Facebook
    ~ bit.ly/Starea-Instagram
    ~ bit.ly/Starea-Twitch
    ~ bit.ly/SN-magazin
    ~ bit.ly/SN-podcast
    ~ bit.ly/SN-newsletter
    ~ / discord
    Ne găsești aici pentru sugestii:
    ~ Contact@StareaNatiei.ro
  • Zábava

Komentáře • 265

  • @dcradu65
    @dcradu65 Před 8 měsíci +38

    SINGURA SOLUȚIE ALTĂ REVOLUȚIE !
    Trebuie ca toți să devenim activi civic, să ne implicăm cu adevărat, nu doar arătandu-ne dezaprobarea pe canalele media. Ce face acest domn şi echipa, este un act de EXTRAORDINAR CURAJ !!! Respect şi stimă din tot sufletul! Să vă dea Domnul sănătate! Îmi este foarte mare teamă că toți aceşti impostori si legăturile lor vor încerca să îi înlăture pe aceşti oameni curajoşi. Aveți grija că serviciile nu uită şi nu iartă! Majoritatea folosesc în continuare metodele Securității comuniste !

    • @robertpop2695
      @robertpop2695 Před 8 měsíci

      De acord o alta Revolutie e singura solutie, Doar cu conditia si speranta ca nu va aduce dupa sine alti impostori si profitori. Poate ca, tutusi, aceasta sa fie o problema a poporului român unde toti se fură unii pe alți.

  • @ionnitu940
    @ionnitu940 Před 8 měsíci +27

    Îmi este teamă să mă gândesc peste ani cînd se vor uita toate acestea cum se vor prezenta copii și nepoți acestora spunând că sunt investitori curați cu capital obținut prin muncă cinstită. Mi-e greață de toți acești impostori care și-au întins tentaculele în toate instituțiile. Hai sictir!

    • @user-zi7mu5qd2w
      @user-zi7mu5qd2w Před 8 měsíci +4

      Tara amanetata pt trei generatii la rand.

    • @maryb8959
      @maryb8959 Před 8 měsíci +2

      Nu stiu cum dar istoria se repeta ,parca zici ca e pe vremea fanariotilor

  • @lstefanescu
    @lstefanescu Před 8 měsíci +15

    Valeriu, emisiunile tale imi confirma ceea ce banuiam de mult: Romania este in metastaza generalizata. Pe verticala si pe orizontala. Sunt plecat din tara si sunt alienat (toate relatiile avute cu conationalii mei au esuat, demonstrand metastaza). Depresia si lipsa de speranta ma cuprind ori de cate ori va ascult. Mi-as dori sa faci o emisiune in care sa subliniezi cu verde, sa ne arati ca mai exista macar un singur om aflat intr-o functie de conducere a statului roman caruia nu ii poti reprosa nimic si care mai are puterea de a lupta cu caracatita, pentru un licar de optimism.
    Iti multumesc pentru tot ceea ce faci!

  • @florentina63
    @florentina63 Před 8 měsíci +70

    Am ajuns la concluzia ca serviciile conduc țara si banii ei

    • @FlorianNicolaescu
      @FlorianNicolaescu Před 8 měsíci +21

      Abia acum?

    • @EmilTite-bu6ne
      @EmilTite-bu6ne Před 8 měsíci +11

      @@FlorianNicolaescuda, chiar așa . Doar ca acum dovezile sunt scoase la lumina!

    • @ForgottenKnight1
      @ForgottenKnight1 Před 8 měsíci

      Dupa ce l-au impuscat pe Ceasca, toti lupii securisti au imbracat blana de oaie :)) Tot ei, rudele, amantele si cumetriile lor sunt acum la putere.

    • @DorinelT
      @DorinelT Před 8 měsíci +10

      Niciodată nu este târziu ! Avem o trezire grea, lentă dar ne trezim ,totiși la Realitate! Azi 20,,mâine 10,luni o luam de la început! Vineri vine Valeriu! Sănătate și Respect pentru Munca Sa de Informare!

    • @suveranitatesuveranitate1675
      @suveranitatesuveranitate1675 Před 8 měsíci

      DRAGA NE CONDUC DINAFARA CE VEZI IN GUVERNE IS NISTE MARIONETE IMPOSTOARE,ASTAI SPECTACOL CE FAC EI ATATA CAT TIMP POPULIMEA PROSTIMEA PUN BUTUL LA VRAJEALA LOR BE PROSTESC CUM VOR EI MAI TREBYUIE SA CEDAM SUFLETUL DIN NOI,SCHIMBARILE VIN PRIN FAPTE GHILOTINA SI RUGUL TREBUIE APLICATA,DE LA PARTIDUL SOCALIST NU AVEM DECAT DEMONIII CU CARCASA UMANA NAU NICI O TREABA CU BUNASTAREA UMANITATI

  • @ionutflorea9535
    @ionutflorea9535 Před 8 měsíci +22

    Iar noi, pulimea, plătim taxe pe săturate la stat!

  • @i.d0073
    @i.d0073 Před 8 měsíci +3

    De aia astfel de materiale trebuiesc sustinute si promovate in ciuda, serviciilor si a politicienilor.

  • @aniodod5960
    @aniodod5960 Před 8 měsíci +17

    Singura soluție, înc-o revoluție... cu lustrație.

  • @maricutamorar9049
    @maricutamorar9049 Před 8 měsíci +33

    Halucinant ,
    Amețitor,
    Incredibil
    Tinerii si oamenii competenți ne pleacă din țară și rămân panaramele astea pline de școli,diplome,si doctoranzi
    Imi pare rău dar ,ne meritam soarta
    Vine el si anul viitor si-atunci să te ții.
    Respect pentru tot ceia ce faceți.
    O faceți FOARTE BINE. 👏👏👍

  • @GGYBRTTOPpsSkcSEC
    @GGYBRTTOPpsSkcSEC Před 8 měsíci +19

    Ciordacu cu pantofi de 2 k $, ? a uitat bocancii taiati in bot pt confortul degetelor :))) dehh daca se poate !! restul succes la taxe si impozite ;))

  • @georgianspo
    @georgianspo Před 8 měsíci +17

    De ce oare nu sunt bani la buget !? Atata timp cat fraierii isi platesc taxele ce probleme sa ai ? Nu ajung banii, marim taxele.😡

  • @gabrielmoisa9978
    @gabrielmoisa9978 Před 8 měsíci +7

    Securiștii conduc România

  • @Pitzan009
    @Pitzan009 Před 8 měsíci +5

    Ma unge pe suflet când aud "hai sictir ma! ".❤

  • @petyd.7431
    @petyd.7431 Před 8 měsíci +24

    Felicitări Valeriu! ❤

  • @rashaxxl1
    @rashaxxl1 Před 8 měsíci +14

    Inainte de orice trebuie reformate serviciile din temelie !!!

  • @larissagildarasina7580
    @larissagildarasina7580 Před 8 měsíci +6

    Asta cam asa e. Unii au salariul secretizat, ca deh, sunt oameni de importanta strategica la manipulat banii statului....

  • @zoesincu2570
    @zoesincu2570 Před 8 měsíci +8

    Doamneee, ce adunătură!!!!
    Mult respect pentru ce faceți!

  • @geogeogeo9
    @geogeogeo9 Před 8 měsíci +13

    D-le, sunteti cel mai indicat ptr functia de procuror genersl.

  • @llaliberellalibere9732
    @llaliberellalibere9732 Před 8 měsíci +20

    Cei ramasi in Ro! Succes la taxe si impozite !! pt suportul acestui sistem jepcar .

    • @ConstantinLehadus-wt2zh
      @ConstantinLehadus-wt2zh Před 8 měsíci

      Te bucuri pentru nenoricirea celor sāraci ce nu a pārāsit Tara? Te bucuri cā politiecinii criminali, au vândut Tara noastrā România? Te bucuri , cā politiecinii trādātori si vânzātori de Tarā, si Popor! Au fugāritt fortat di Tarā 5 milione de Români ? Se ântoarce roata ân curând.... sā te protejeze Dumnezeu.....

    • @VladMandiuc
      @VladMandiuc Před 8 měsíci +1

      îți mulțumim pentru urări și pentru că nu uiți de noi. Sper că viața ta e bună acolo pe unde ești. Atât doar să nu te dai cu restul diasporei care cochetează cu AUR.

  • @gvee1445
    @gvee1445 Před 8 měsíci +10

    Aceasta este imaginea ROMANIEI super Educate... in care prostia, nesimtirea si coruptia se simt la ele ACASA...!!!
    Felicitari pt emisiune Dle NICOLAE 🎉 Tineti-o tot asa...!!!

  • @valentinnedelea6959
    @valentinnedelea6959 Před 8 měsíci +33

    Deși subiectele sunt grave, stilul prezentării este genial! 😁🫢

  • @tudordinvladimiri2450
    @tudordinvladimiri2450 Před 8 měsíci +12

    Traiasca cinstea si onoarea!!! traiasca hotii si smenarii!!!

  • @andreibarbos2343
    @andreibarbos2343 Před 8 měsíci +17

    Sesizarea din oficiu a procurorilor, conform Cod Procedura Penala din 2010: Reglementări generale - Sesizarea din oficiu -
    Art. 292. -
    Organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârşit o infracţiune pe orice altă cale decât cele prevăzute la art. 289-291 şi încheie un proces-verbal în acest sens.
    O mai fi valabila ori ba?😮
    Daca, da, Parchetul General are de lucru pentru un mandat intreg numai din ce le serveste la fileu Valeriu Nicolae.😊

    • @raimundapostu148
      @raimundapostu148 Před 8 měsíci +3

      Mda, chiar daca ar fi interes, tot in interes s-ar lucra...cine intelege...

  • @mihaelabalan734
    @mihaelabalan734 Před 8 měsíci +17

    Ce adunătură de genii 😮

  • @LinaBuza
    @LinaBuza Před 8 měsíci +7

    👏👏👏👏👏👏
    ❤❤❤❤❤❤
    🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼
    Lucru mare faceti dle V.N ! Câti bani tocați, câți bai furati,câți bani sifonați si tara e săraca (supta de lipitori/capușe) se iau chipurile măsuri s o ducem mai bine . Hai sictir !

  • @stefaniaolaru8204
    @stefaniaolaru8204 Před 8 měsíci +24

    Dacă am avea un parchet cu procurori cinstiți și puși pe muncă,numai după aceste dezvăluiri s-ar sesiza și ar începe cercetările. Însă politicienii noștri au avut grijă să nu aibă probleme.

    • @neamtupescaru655
      @neamtupescaru655 Před 8 měsíci +8

      Dacă nu am avea in justiție pensii speciale citește mita de la politicienii ! Uite ultimile decizii ale justiției .(Cazul Ursu ,cazul Piedone etc. )

    • @elidiaburlacu6445
      @elidiaburlacu6445 Před 8 měsíci

      ​@@neamtupescaru655si vom vedea si cum vinovatii pentru morții si răniții din explozia de la Calimanesti sunt ei înșiși...nu tractoristul Dorel Umbrarescu care preferă să nu dea bani pe relocarea conductei de gaz unor specialiști si trimite noaptea niste muncitori nu stiu cat de calificați si bine platiti ca...merge si asa ... cum se pare ca mersese in alte 13 situații similare , cu mult noroc ...😢

    • @dumitrugal5125
      @dumitrugal5125 Před 8 měsíci

      Aproape ,doar cu mici excepții toate muierile sunt ,proaste de dau în gropi.Tu ești un exemplu elocvent.Hai sictir.

    • @suveranitatesuveranitate1675
      @suveranitatesuveranitate1675 Před 8 měsíci

      II IS MANA IN MANA FAC CARTULE CUM VOR EI NICI O DATA NOR SASI TAIE CRACA DE SUB PICOIOR

    • @ioanaapostol6403
      @ioanaapostol6403 Před 8 měsíci

      Mariustucashow -procuror Cristian Panait acum 11 ani

  • @mihaeladonisa1837
    @mihaeladonisa1837 Před 8 měsíci +41

    Felicitări pentru emisiune..bine că mai sunt unii care mai au curajul să spună adevărul 👏👏👏👍👍

    • @valeriunicolae7147
      @valeriunicolae7147 Před 8 měsíci +2

      Mulțumesc!

    • @funny11744
      @funny11744 Před 8 měsíci

      @@valeriunicolae7147 Vavrog sa faceți un episod si cu "vedetele" din județ Dolj.Dacave deja făcut rig precizați ce episod, video.Mulțumesc

  • @liviuradu1790
    @liviuradu1790 Před 8 měsíci +11

    Pe la minutul 5 mi-a venit sa borasc. Iertare. Am limite.
    Domnule Valeriu, aveti stomacul tare!

  • @mimiperte9955
    @mimiperte9955 Před 8 měsíci +44

    Suntem de vina ptr ca nu iesim cu toti sa protestam impotriva acestor hrapareti care praduiec tara 😢

    • @sergiudinu4811
      @sergiudinu4811 Před 8 měsíci

      Nu mai ajută cu nimic protestele! E prea târziu!! Plus că își infiltreză colaboratorii printre cei naivi! Controlează toate instituțiile de forță! Rezolvarea vine doar din CER!!

    • @neamtupescaru655
      @neamtupescaru655 Před 8 měsíci +11

      Să facem ce ? Pe ce lume trăiești? Ai auzit de 10 August? Ala nu a fost protest ? Și ce am făcut? Lucrurile au luat-o razna mai rău ! Soluția ? Ieșim la vot masiv și cerem observatori internaționali și in ultimul sat !

    • @mirelasilvasan3880
      @mirelasilvasan3880 Před 8 měsíci

      De acord dar nu avem pe cine vota sunt aceiași hoți tot timpul ăștia trebuie sa dispară toți ca să putem face ceva,nu???

    • @user-xm3fv2it7u
      @user-xm3fv2it7u Před měsícem

      E de ieșit i stradă masiv...nu la vot.

  • @costelbahnasu5800
    @costelbahnasu5800 Před 8 měsíci +6

    Nu trebuie sa ne miram de ce se imprumuta 30 miliarde euro pe an! Baietii trag tare cit se mai poate !

  • @florin9135
    @florin9135 Před 8 měsíci +18

    "Astia au inventat norocul." 😂😂😂😂

  • @anduboboc9672
    @anduboboc9672 Před 8 měsíci +8

    Securitate😢❤😂

  • @ericsandu9400
    @ericsandu9400 Před 8 měsíci +4

    Cum era aia ; România a scăpat de MCV ?
    De noaptea minții.
    Oligarhii de la SRI s- au spart de rîs.

  • @dumitrumatei4004
    @dumitrumatei4004 Před 8 měsíci +22

    Este posibil orice intr,un stat eșuat unde legea este în cârdășie cu fărădelegea.
    Cine sa facă ordine aici cand membri din famiglia lor țin haturile chiar la o institutie care se cheamă INSPECTIA JUDICIARA. Aici chiar s,a pus capac.

  • @gheorgheh6083
    @gheorgheh6083 Před 8 měsíci +8

    VALERIU.ASA DALE, DALE LA ESCROCI !
    BRAVOOOOOOOOOOOOOooooooooooooooooo........👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌DALE, SAI IA DRACU,DE NMERNICI,SI EXCROCI
    BRAVO,BRAVO,BRAVO VALERIU . NUMAI BINE ! 💪💪💪💪💪💪💪💪💪💪💪💪💪💪💪💪💪💪💪💪💪💪☝️☝️☝️☝️☝️☝️😂😂😂😂😂

  • @iuliuli4352
    @iuliuli4352 Před 8 měsíci +15

    Tepari si jepcari S.R.L :)))

  • @eugennecula4305
    @eugennecula4305 Před 8 měsíci +10

    Dacă am fi cinstiți DIPLOMA ar trebui să fie 0 rușine națională. Orice "diplomă"!!!!

  • @tzoppgaming4074
    @tzoppgaming4074 Před 8 měsíci +10

    Vai de steaua noastră. Oare cât mai e pană intram în faliment?

    • @virgilflorian5815
      @virgilflorian5815 Před 8 měsíci +2

      Cam 3 luni, pana cand spala putina sobolanii 😂😂😂

    • @tzoppgaming4074
      @tzoppgaming4074 Před 8 měsíci +1

      @@virgilflorian5815 🤣🤣🤣 o să fie întrecere.

  • @liviumaican7296
    @liviumaican7296 Před 8 měsíci +4

    Stat mafiot-Basescu;Stat eșuat-Iohannis.Reteta perfectă.Si deasupra,intelligence.Ii tine in spate pe toti.

  • @georgeenache9004
    @georgeenache9004 Před 8 měsíci +5

    vai de ei saracutii, nu stiu ca banii n-aduc fericirea :))

  • @_blizzard
    @_blizzard Před 8 měsíci +7

    Ne ducem rau …..

  • @ytmish
    @ytmish Před 8 měsíci +4

    Am descoperit ca emisiunea este foarte buna pt exercitii fizice. La cati nervi genereaza.

  • @user-zi7mu5qd2w
    @user-zi7mu5qd2w Před 8 měsíci +9

    Columbia 2 !!

  • @armaghed
    @armaghed Před 8 měsíci +3

    Săraca țară bogată!... E imperios necesar să ieșim cu toții in stradă, cu mic, cu mare si să mergem peste ei! Să le aducem aminte de 1907!...

  • @markusdumitru5921
    @markusdumitru5921 Před 8 měsíci +4

    Felicitari🏆

  • @larisagruia4950
    @larisagruia4950 Před 8 měsíci +10

    Mulțumim, felicitări și mult respect pentru activitatea dvs!

  • @misterc3835
    @misterc3835 Před 8 měsíci +4

    Nici o șansă!

  • @dorinbadici7462
    @dorinbadici7462 Před 8 měsíci +13

    Oare procurorii DNA, văd și ei această emisiune????

  • @gabrielamettenanxt1363
    @gabrielamettenanxt1363 Před 8 měsíci +8

    👍👍👍🙏🙏🙏❤

  • @nicolae-ovidiumusat5665
    @nicolae-ovidiumusat5665 Před 8 měsíci +8

    Este de râsul curcilor ! Cum este posibil ????😢😢😢

  • @TudorBaciu
    @TudorBaciu Před 8 měsíci +11

    Mulțumim!

  • @dorelcristian5769
    @dorelcristian5769 Před 7 měsíci +2

    Felicitări pentru emisiune din păcate caracatița mafioților încă ne subjuga

  • @user-pz3tv8et2h
    @user-pz3tv8et2h Před 8 měsíci +4

    respect...

  • @michaelneagoe731
    @michaelneagoe731 Před 8 měsíci +32

    Emisiunea este superba si o astept cu drag la sfarsit de saptamana. Cateodata ma pierd prin hatisul de companii si relatii intre mafioti. Dar sfarsitul este colosal is inegalabil: Hai Sictir Ba!

  • @florentina63
    @florentina63 Před 8 měsíci +20

    Felicitări pentru emisiuni!

    • @ymstar3795
      @ymstar3795 Před 8 měsíci

      Emisiune supeer supeer pentru demascarea inpostorilor domnule prim ministru stiti unde sint bani Romaniei la domni de la iasi deci voi guvern stringeti pensionari de git sufocati privatu vreti sa mariti taxe tot pe privat iar inpostori se lafaie in miliearde de euro fara ca cineva sai deranjeze ce salari au barbat nevasta fica ginere bai mai sinteti ce faci domnule Ciolacu cu aceste personaje care sufoca Romania nu sa mai auzit asa ceva in nici o tara din lume ca toate neamurile sa fie angajate una peste alta si nimeni sa nu verifice si asa asteptati voturi de la romani domnule Ciolacu daca nu scoateti neamurile din acest ghiveci lucrez la stat cu mii de euro salariu nici un roman nu va mai pune stampila pe voi pentru ce sa se inbogateasca sinecurile de partid o rusine pentru voi toti sint romani vu pensie de 800 de lei si parinti care isi culca copii flaminzi si uitativa ce ieste la IASI

  • @gabriel-hn5ok
    @gabriel-hn5ok Před 8 měsíci +12

    FAIN IN ROMANIA ABIA ASTEPT SA NU MAI VIN ..... :)):))):))):))))):)))

  • @florinachirila17
    @florinachirila17 Před 8 měsíci +4

    BRAVO 💥❤🇦🇩👍

  • @mirelarus7519
    @mirelarus7519 Před 8 měsíci +15

    FELICITĂRI!,,MULT RESPECT"🤗

  • @serjef
    @serjef Před 8 měsíci +6

    Felicitari!

  • @NoniTms
    @NoniTms Před 8 měsíci +6

    Multumim .

  • @cassiusoctopus2017
    @cassiusoctopus2017 Před 8 měsíci +11

    Bravo băieți 👏👏👏👏👏👏

  • @robyroberto5492
    @robyroberto5492 Před 8 měsíci +2

    Va urmaresc cu interes si placere . M-ar interesa si "fisa" doamnei Anca Alexandrescu . Numai bine va doresc !!!

  • @virginiagrigore7840
    @virginiagrigore7840 Před 8 měsíci +9

    Mulțumesc frumos pentru emisiune!Sa va dea Dumnezeu multă sănătate!

  • @ciprizoltan1
    @ciprizoltan1 Před 8 měsíci +12

    Bine că pe mine unul tot acest stat mă violează lunar de bani pe care trebuie să ii iau însă el ca și stat nu vrea sa ii deie deoarece au ei norme de aplicare ce se contrazic cu logica, DEX și cu legile țării. Și toate astea in cazul meu și a mult-or alți militari se face pentru că ei unii pot să facă economie la buget pe spatele soldaților. De luna asta mă declar in faliment personal cu toate că sunt angajat, iar de nu reușesc să îmi mai iau încă un loc de muncă atunci în caz de război o să ii rog pe ei să mă apere deoarece în Germania o să câștig banii de care am nevoie să trăiesc decent. Eu unu știu o vorbă: Frigul te băga în casă! Însă foamea te scoate afară din casă. Acesta este un autodenunț al unui Soldat Ro care rămâne lunar cu 2500 Ron pentru a putea plăti taxe, facturi, să meargă la muncă și să se întrețină pe el și familia sa care este formată din încă alte 4 suflete și o pisica.

  • @sorinelciupitu5625
    @sorinelciupitu5625 Před 8 měsíci +4

    ❤ sa traiesti nea valerica mai spunem una mai mica

  • @Uni955
    @Uni955 Před 8 měsíci +16

    Statul și-a cam bătut joc de noi pe față

    • @crazylordbc3347
      @crazylordbc3347 Před 8 měsíci +3

      Placerea e de partea voastra :) ?

    • @Uni955
      @Uni955 Před 8 měsíci

      @@crazylordbc3347 adică?

    • @virgilflorian5815
      @virgilflorian5815 Před 8 měsíci

      Si pe fata si pe din dos😂😂😂

    • @Uni955
      @Uni955 Před 8 měsíci

      @@virgilflorian5815 nu e de râs

    • @virgilflorian5815
      @virgilflorian5815 Před 8 měsíci +1

      @@Uni955, daca nu e de ras, iesiti in strada si luati atitudine, nimeni n-o sa lupte pentru voi!!!

  • @wolfnomads
    @wolfnomads Před 8 měsíci +5

    Respect pentru emisiune,cel mai bun canal starea nației

  • @costelrusu6534
    @costelrusu6534 Před 8 měsíci +5

    GREU DE NOI

  • @opusdei7777
    @opusdei7777 Před 8 měsíci +6

    Mulțumim de Valeriu și Starea Nației. Sa speram că și noi că nație ne vom ridica la nivelul emisiunilor dumneavoastră.

  • @goldcezar9471
    @goldcezar9471 Před 6 měsíci +1

    == EXCELENT == BINE DOCUMENTAT ==

  • @catz2100
    @catz2100 Před 8 měsíci +5

    Doamne ajuta!

  • @ionutiordache5194
    @ionutiordache5194 Před 8 měsíci +2

    Genial

  • @alexemarian6075
    @alexemarian6075 Před 8 měsíci +2

    👏👏👏

  • @AlexCMoro81
    @AlexCMoro81 Před 8 měsíci +3

    Va multumesc pentru iluminare! Adevarul conteaza! Sa fiti iubiti!

  • @vladdumitrica849
    @vladdumitrica849 Před 8 měsíci +4

    Democratie e atunci cind cei ce iau decizii in numele tau au datoria sa iti ceara acordul mai intii. Republicile actuale sint de fapt oligarhii moderne în care grupurile de interese ale celor bogati sint arbitrate de către popor, adică poți alege de la ce masa a bogatilor vei primi firimituri.
    "Oboseala" democratiei survine atunci cind exista o mare diferenta intre interesele celor alesi și alegători, astfel oamenii isi pierd increderea in modul de functionare al societatii. Ca urmare cetatenii saraciti și disperati vor vota cu oricine le va promite un colac de salvare, adică cu populistii sau demagogii.
    Aspectul democratic este un efect colateral in societățile în care economia are un aspect puternic concurențial, adică interesele celor ce detin puterea economica în societate sint divergente. Astfel cei cu bani, și implicit cu putere politica în societate, se supraveghează între ei ca nici unul sa nu aibe avantaje nemeritate datorita politicului. Din aceasta cauza tarile în care resursele minerale au o pondere importanta în PIB nu sint democratice (Rusia, Venezuela etc.), pentru ca un grup mic de oameni poate exploata aceste resurse în interes propriu. În tările sarace (Romania, Bulgaria, Grecia etc.) resursa principala exploatata poate fi chiar bugetul statului, ei avind interese convergente în a beneficia, în interes propriu, de aceasta resursa. E simplu sa vezi dacă e oligarhie pentru ca intr-o democratie adevărată nu ar trece legi care nu ar fi în interesul celor mulți.
    Prima oligarhie moderna a aparut in Anglia pe la sfirsitul secolului 17. După ce revoluția burgheza condusa Cromwell a reușit, grupurile de interese ale celor bogati nu au fost in stare sa se puna de acord cum sa își împartă puterea politica pentru a nu se ajunge la dictatura uneia. Soluția a fost numirea unui rege care sa fie arbitru. În republici poporul este arbitru, dar sa nu confundam posibilitatea de a alege ce grupare te va guverna cu democratia, adică cu posibilitatea de a decide cetatenii ce legi sa treacă si ce nu.
    Soluția este democratia directa moderna în care fiecare cetățean poate vota, atunci cind dorește, peste capul parlamentarului ce îl reprezinta. Ba chiar îl poate demite dacă majoritatea alegătorilor lui considera ca nu le reprezinta corect interesele.
    E ca atunci cind ai de construit o casa și alegi șeful de șantier si arhitectul, dar aceștia nu au datoria de a se consulta cu tine. În mod sigur casa nu va arata asa cum iti dorești tu, ci cum doresc aceștia, ba mai sigur e ca vei ramine și cu banii dați și fără casa. E ciudat ca in afara sferei politice, nicăieri nu vei găsi, în nici o activitate economica sau sportiva, pe cineva ales intr-o funcție de conducere și care are eșec după eșec și sa nu fie dat afara decit după 4 ani. Noi, alegătorii, trebuie sa fim consultați în privința deciziilor și dacă acestea au efecte negative sa ii putem demite oricind, nu sa așteptăm să se îndeplinească sorocul, pentru ca noi plătim, nu ei. În orice companie echipa de conducere vine cu un plan aprobat de actionari. Orice schimbare în acest plan trebuie reaprobat de către acționari și este normal asa pentru ca acționarii plătesc.

  • @stefaniamuresan1392
    @stefaniamuresan1392 Před 8 měsíci +2

    Felicitari

  • @amaroy49
    @amaroy49 Před 8 měsíci +4

    👏👏👏👏👏👏

  • @PetrutiuMihai
    @PetrutiuMihai Před 8 měsíci +9

    O serie extraordinară, dar și mai extraordinar ar fi să nu mai ai impostori pentru emisiune.

  • @iuliaanagnoste8250
    @iuliaanagnoste8250 Před 8 měsíci +1

    Numai bun de ministru al apărării, într-o țară normală.
    Ne înghit impostorii cu mafia generalizată .

  • @larissagildarasina7580
    @larissagildarasina7580 Před 8 měsíci +3

    12 diplome universitare??? Da' ce, asta a stat numai prin scoli? Naaaaa.... el a fost pe acolo doar sa-si ridice diploma, sau nici asa, a trimis vreun "locotenent"....RUSINE!

  • @lajosseres5812
    @lajosseres5812 Před 8 měsíci +2

    Stau si mā gândesc cum poate un om simplu din afara sistemului sa ajunga la ademenea informatii… Bravo! Ca noi nu-i nimenea.

  • @petrepiscoi
    @petrepiscoi Před 8 měsíci +3

    fiecare video din aceasta serie e genial, pacat ca sunt despre niste oameni care ne fura din buzunar si sansele sa ii oprim sunt foarte mici

  • @dzsidas
    @dzsidas Před 7 měsíci +2

    Respect Mastre!

  • @gobebe
    @gobebe Před 8 měsíci +4

    2:59 M-am prins , se dedublează 🤣🤣🤣

  • @toripache
    @toripache Před 8 měsíci +4

    Va apreciez f.mult pentru ce faceti.,documentare,curaj ,inspiratie si talent in prezentare.

  • @rubinvoricica
    @rubinvoricica Před 8 měsíci +8

    🤢 🤕 🤮 🤢 🤕 vomit .. felicitari pentru emisiune . Dar trebuie sa recunosc din pacate imi vine sa vomit pe tot parcursul emisiunei.

    • @virgilflorian5815
      @virgilflorian5815 Před 8 měsíci +1

      Nu vomita, inca nu s-a ajuns la fundul sacului 😂😂😂

  • @marinicalixandru
    @marinicalixandru Před 8 měsíci +5

    Felicitări pentru acest material!👍

  • @rgeek1880
    @rgeek1880 Před 8 měsíci +8

    Oare sunt si ceva legaturi cu Nea Vasile sociologul boxer ? Avand in vedere ca e vorba de anii 2000 in Iasi

  • @lexethonor294
    @lexethonor294 Před 8 měsíci +1

    Incredibil!

  • @justvlad6329
    @justvlad6329 Před 8 měsíci +4

    AAAANNIIIII!!! Alllooo, ANNNIIIII!

  • @bogdanobogeanu5758
    @bogdanobogeanu5758 Před 8 měsíci +5

    Multumim pentru emisiune ❤😊

  • @TrandaRecord
    @TrandaRecord Před 8 měsíci +2

    ca doar nu s-or seziza acuma atutoritatile... :))

  • @Lea..
    @Lea.. Před 8 měsíci +2

    Comentariu 👏👏🏻👏👏🏻👏👏🏻

  • @brianaterente5014
    @brianaterente5014 Před 8 měsíci +1

    Mulțumim pentru informații!

  • @melioaranovac6354
    @melioaranovac6354 Před 8 měsíci +4

    Multumim. Succes in continuare.....speram ca într-un final vor avea urmări "stirile" dvs.👏👏👏

  • @misterc3835
    @misterc3835 Před 8 měsíci +4

    Rețelele sunt dovedite cu ajutorul AI?

  • @henrylazar985
    @henrylazar985 Před 8 měsíci +5

    👍👍👍👍👍

  • @ciresvlad3758
    @ciresvlad3758 Před 8 měsíci +4

    Mult succes in tot ce realizați ,o emisiune minunată!💎

  • @lucianmarin9375
    @lucianmarin9375 Před 3 měsíci

    Intrebare simplă: cum să nu te privească cu superioritate ăștia enumerați în acest episod cand ei câștigă cât n-o să castigam noi in 10 vieți. Abilitatea lor cea mai mare nu este pregatitea universitară ci ceea de înrudire și crearea de legături mafiote cand trebuie si unde trebuie. Hai sictir!

  • @galandanut5058
    @galandanut5058 Před 8 měsíci +1

    👏👏👏👏

  • @gigitudor2175
    @gigitudor2175 Před 8 měsíci +1

    douasprezece diplome!