Relu Moldovanu | Cu Dumnezeu în examenul Cinei Domnului

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 6. 03. 2024
  • 1 Corinteni 11: 23-32
    23. Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat, şi anume că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine.
    24. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”
    25. Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.”
    26. Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va veni El.
    27. De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului.
    28. Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.
    29. Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.
    30. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi şi nu puţini dorm.
    31. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi.
    32. Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea.
    03.03.2024
    -------------------------------------
    Follow us 👇:
    Biserica Penticostală nr.1 Carpați, Cluj
    Site: biserica1.com
    Facebook: / biserica1.ro
    Instagram: / biserica1.com
    🔔 Subscribe on youtube: @/biserica1ro

Komentáře •