#50 | Viorel Ilişoi | "Trebuie să ai talent pentru credință." | Boomerul şi Milenialu' cu Petcu&Zob

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 9. 05. 2022
  • Scriitorul Viorel Ilișoi este invitat în ediția de astăzi a podcastului „Boomerul și Milenialu’” cu Silviu Petcu și Alexandru Zob, unde vorbește despre : Copilărie și cum a fost viața la Casa de Copii, Cum a ajuns ziarist, Cum a ajuns să facă închisoare pentru un articol, Războiul din Ucraina și alte subiecte interesante.
    Patreon B&M: / boomerulsimilenialu
    Viorel Ilișoi este ziarist și scriitor, unul dintre cei mai apreciați autori români de reportaje literare.
    Născut la 13 februarie 1968, la Ringhilești, județul Botoșani, a crescut la Casa de Copii din Trușești, pe malurile Jijiei.
    Activitatea sa jurnalistică a început în primele zile ale anului 1990 și a continuat la Atitudinea, Timpul, Național, Cotidianul și Jurnalul Național.
    În 1992, Viorel Ilișoi a fost condamnat pentru delict de presă, pentru pamfletul “Saddam Hussein se ascunde la Botoșani”, dar reacția presei internaționale a condus la eliberarea sa după 19 zile de închisoare.
    Romanul “Paișpe”, inspirat din această experință, a apărut în Jurnalul Național, în foileton, din 2011, timp de 57 de episoade. Unele dintre reportajele lui Viorel Ilișoi au fost preluate de jurnale din Franța, Germania, Italia, Ungaria, Polonia, Israel, SUA.
    Din 2014, Viorel Ilișoi a ales să fie jurnalist independent iar activitatea sa literară a urmat același drum. Are publicate poezii și proză în principalele reviste de profil din țară și în câteva volume colective.
    În 2014 a lansat, la FILIT - Festivalul Internațional de Literatură și Traducere din Iași, volumul „Necunoscutul Mihai Codreanu”, o redescoperire în manieră personală a marelui sonetist român.
    În 2017 a publicat cartea „Cele mai frumoase reportaje”, la Editura GRI, editură care îi aparține. Cel mai recent volum semnat Viorel Ilișoi se numește „Strălucitor”, apărut la Editura Gri, volum ce a avut parte de o lansare atipică în plină pandemie.
    #zob #petcu #boomerulsimilenialu' #podcast #happyfish
    Follow us on the web:
    Instagram: / happyfishteleviziune
    Facebook: / happyfish.ro
    Site: www.happyfish.ro/
    Canal clips: / @happyfishclips5503
    Zob: / alexandru.zob
    Petcu: / silviu.petcu.50
    (C) & (P) HappyFishTV
    All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws.
    In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this song on your channel.
  • Zábava

Komentáře • 56

  • @ACAB76kkk
    @ACAB76kkk Před 2 lety +22

    Fabulos domnul Ilisoi. Va multumim!

  • @BaldwinIV-TheLeperKing
    @BaldwinIV-TheLeperKing Před 2 lety +11

    In ultima vreme, ați adus cei mai de 🔝 invitați de pe canal. Felicitări!

  • @simonafratila1848
    @simonafratila1848 Před 2 lety +9

    Savuros dl Ilișoi! Intr un alt mod decât dl Oprișan, dar tot l as asculta continuu!
    Mă nclin,cu respect!

  • @crinacristina8319
    @crinacristina8319 Před 2 lety +9

    Wow!
    De când aşteptam...mulțumim pt invitat.
    Nu am ratat nici o apariție a domnului Ilişoi.

  • @monkaification
    @monkaification Před 2 lety +10

    Mare bucurie mi-ați făcut invitându-l pe domnul Ilișoi!

  • @periansorinandrei5724
    @periansorinandrei5724 Před 3 měsíci

    Domnul Ilișoi e prea deștept pentru voi domnilor!

  • @ungureanumonica3131
    @ungureanumonica3131 Před 2 lety +6

    Povestirile spuse de domnul Viorel Ilisoiu sunt captivante și impresionante . Cu siguranță refugiați ucrainieni au povesti triste și impresionante. Toți cetățenii români care au dat dovada de solidaritate, generozitate și empatie față de suferinta și durerea cetățenilor ucrainieni merita aprecierea și respectul nostru. Vladimir Putin este un dictator despoticul, agresiv și sângeros care nu da doi bani pe viață și suferință cetățenilor ucrainieni care sut constrânși de situația dramatica prin care trec de mai bine de 2 luni sa stea pititi prin buncăre, subsoluri de clădiri cu alimente puține. Nu am crezut niciodată ca in secolul XXI anul de gratie 2022 vecinii noștri din nord vor mai trece prin astfel de experiențe groaznice și traumatizante din cauza lui Vladimir Putin și a soldaților ruși care se comporta inacceptabil pentru o tara cei drept est europena în secolul XXI anul de gratie 2022 . 🤔🤨🧐😥😢😭👎👎👎🇺🇦

    • @Maguay11
      @Maguay11 Před 2 lety

      👍

    • @ionel496
      @ionel496 Před 2 lety

      Sunt curios de ce-ai dat vot negative mislaid cam s-ar zica. Esti inveninat ?

    • @ionel496
      @ionel496 Před 2 lety

      Dan Monica, aprecierea mea face mai mult decat dislaicul inveninatului care v-a acordat dislike. Nu m-ar mira .ca atunci cand vizioneaza un film sa tina cu personajul negativ Apreciez mult randurile dv . Sarutmana DOAMNA!

    • @ionel496
      @ionel496 Před 2 lety

      Erata: Dna, nu Dan

  • @andagegea626
    @andagegea626 Před 2 lety +7

    Minunat domnul Ilisoi!O plăcere să l asculți!

  • @violetaiuliapetriu1526
    @violetaiuliapetriu1526 Před 2 lety +7

    Minunat dl. Ilisoi, cu un umor deosebit!

  • @cosminlucan2195
    @cosminlucan2195 Před rokem +2

    Fabulos,îl apreciez mult,in top 5 români contemporani pentru mine,jos pălăria maestre!!!

  • @MEGAditzu
    @MEGAditzu Před 2 lety +5

    Excelenta alegere din nou! 👏👏👏👏👏

  • @hiphop_romania
    @hiphop_romania Před 2 lety +7

    Superb! Mai vrem!

    • @Maguay11
      @Maguay11 Před 2 lety +1

      Mulțumim. Mai facem. 🙂

  • @lecu63
    @lecu63 Před 2 lety +4

    respect....

  • @florinflaviusluca
    @florinflaviusluca Před 2 lety +4

    Superrrrr

  • @sfxfurtuna
    @sfxfurtuna Před 2 lety +4

    Stralucitor...om!

  • @gallmariana8675
    @gallmariana8675 Před 2 lety +3

    Mi-a plăcut. Mulțumesc 🤗

  • @andreidoltu
    @andreidoltu Před 2 lety +6

    Tare omul asta 🤣🤣🤣❤

  • @alinaoprea-succesincontracte

    Multumesc pentru super-invitatul Viorel Ilisoi! ❤️🤗
    Felicitari pentru interviu!

  • @cocojambo2330
    @cocojambo2330 Před 2 lety +3

    Un podcast interesant. Domnul Ilisoi are multe povesti in tolba

  • @diamarza816
    @diamarza816 Před rokem

    Foarte tare cartea Stralucitor a domnului Ilisoi, am ras cu lacrimi la multe pasaje!

  • @nairda1990
    @nairda1990 Před 2 lety +1

    Foarte frumos. Multumim

  • @mikevladu9420
    @mikevladu9420 Před 2 lety +1

    Super invitat!!!!

  • @periansorinandrei5724
    @periansorinandrei5724 Před 3 měsíci

    Întrebări aiurea

  • @catalin7003
    @catalin7003 Před 2 lety

    Viorel Ilișoi e ca de obicei foarte plăcut de ascultat dar gazdele.. să mă ierte Dumnezeu! Cel puțin cel tânăr e acolo efectiv de decor. Pentru Ilișoi trebuie un partener de dialog cu calibru, așa cum e Exarhu, numai că de fiecare dată când a venit la Morning glory nu a avut mai mult de 40 de minute la dispoziție. All in all, Viorel Ilișoi, trimite-i pe cei doi acasă și rămâi în locul lor!

    • @Maguay11
      @Maguay11 Před 2 lety +1

      Mulțumim pentru feedback.
      O plantă.

  • @MonkeyBlueAss
    @MonkeyBlueAss Před 3 měsíci

    Un om deosebit dl. Ilișoi

  • @elenalipsa321
    @elenalipsa321 Před 2 lety +5

    Fain , dar prea scurt podcastul!

  • @manuelborcean1806
    @manuelborcean1806 Před 2 lety +4

    Statul la cozi n-a traumatizat și pe mine,in așa fel încât am zis la un moment dat că atunci când o să văd iar roțile de cașcaval ,pot murii 🤣,bineînțeles că am retractat pentru că am uitat să precizez faptul că o să și îmi permit să cumpăr 😉.Oricum a fost oribil,alte cuvinte nu am.

  • @ionel496
    @ionel496 Před 2 lety

    Bai frate , Moldova asta ma uimeste mereu. Sluga !

  • @laurentiufr431
    @laurentiufr431 Před 2 lety +2

    savuros!

  • @valentinaevitan
    @valentinaevitan Před rokem

    Vă recomand pentru un podcast fain pe Ioan Man, un cântăreț nevăzător, finalist la XFactor.

  • @ecaterinabrinza2060
    @ecaterinabrinza2060 Před 2 lety +1

    La min. 1:52:15....domnul Ilieșiu??? Chiar asa?
    Minunată reactia domnului Ilișoi...niciuna...rezultatul educației, eleganței, bunului simț.

  • @justichit
    @justichit Před 5 měsíci

    Copchile, te scremi un pic până scoți o ideie...