În vizită la Crai. Creasta nordică. Piatra Craiului.

Sdílet
Vložit
  • čas přidán 5. 08. 2024
  • Există munți și există Piatra Craiului. Un munte aparte, o poveste cu totul specială, care te poartă prin lumi magice de calcar alb și panorame ce îți taie respirația.
    Azi am pășit pe Vf. Ascuțit (2133m) și Vf. La Om (2238m), traversând inima sălbatică a Pietrei Craiului. Am pornit prin Prăpăstiile Zărneștiului și Cheile Pisicii, unde priveliștile spectaculoase ne-au tăiat răsuflarea încă de la primii pași.
    Am continuat pe nemarcate, înaintând cu greu prin pădurea deasă, cucerind pante abrupte și bucurându-ne de liniștea naturii nepătrunse. Efortul a fost recompensat din plin când am ajuns pe Vf. Ascuțit, unde priveliștea era de o grandoare copleșitoare. ⛰️
    Am parcurs apoi creasta Pietrei Craiului, un traseu spectaculos printre și pe stânci impunătoare ce ne-a condus spre Vf. La Om, cel mai înalt punct al masivului. Panoramele de la 2238m erau de vis, cuprinzând munți, văi și o mare de verdeață ce se întindea până la orizont.
    Coborârea a fost solicitantă, pe grohotișul calcaros, dar satisfacția de a fi pe acest munte legendar ne-a dat puterea de a continua. Pe parcurs, am admirat stâncile albe de calcar, sculptate de timp și natură în forme spectaculoase.
    🌤Ne-a însoțit o vreme extraordinar de prietenoasă, cu soare din plin și cer senin, perfectă pentru o drumeție de vară. Am zărit chiar și flori de colț și garofița pietrei craiului, simboluri ale acestui munte unic.
    Deși am suferit de lipsa apei pe creastă, datorită zilei toride, am reușit să terminăm drumeția după 25km, cu o diferență de nivel de peste 2000m și 13 ore de aventură pură încheiată la frontale după lăsarea întunericului.
    --------------------------------------------
    Detalii traseu: Prăpăstiile Zărneștilor - Cheile Pisicii - Porțiune nemarcată - Vf. Ascuțit (2150m) - Vf. La Om (2238m) -Colțul Scris (1542m) - Refugiul Grind - La table - Prăpăstiile Zărneștilor
    📏Distanță: 25 km
    📈Diferență de nivel: +2020m
    📉Dificultate la efort: 5/5
    🤏Dificultate tehnică 5/5
    ⏳Timp de parcurgere: 13h
    🗺️Tip traseu: circuit, poteci marcate și nemarcate
    🚰Izvoare: 2
    🛖Refugii: 2
    🌳Pădure: 45%
    ----------------------------------------------------
    Song: Savfk - For Tomorrow
    License: Creative Commons (CC BY 3.0) creativecommons.org/licenses/...
    / savfkmusic
    Music powered by BreakingCopyright: breakingcopyright.com
    Song: Titan
    Artist: Scott Buckley
    creativecommons.org/licenses/...
    / scottbuckley
    Music powered by BreakingCopyright: breakingcopyright.com
    Song: Savfk - The Travelling Symphony
    License: Creative Commons (CC BY 3.0) creativecommons.org/licenses/...
    / savfkmusic
    Music powered by BreakingCopyright: breakingcopyright.com
    -------------------------------------------------
    #piatracraiului #carpati #hiking #hikingandtrekking
    -------------------------------------------------
    Timecodes:
    00:00 Intro
    00:23 Sat Măgura
    01:33 Prăpăstiile Zărneștilor
    03:00 Cheile Pisicii
    04:07 Valea Vlădușca
    04:33 Pădurea înaltă
    05:42 Pe nemarcate către Colțul Scris
    08:52 Urcare spre Vf. Ascuțit
    11:35 Vf. Ascuțit
    13:03 Creasta nordică către Vf. La Om
    20:52 Vf. La Om
    ---------------------------------------------------------------

Komentáře • 11

  • @magnolialearning9485
    @magnolialearning9485 Před 29 dny

    Mulțumesc pentru aceste imagini deosebite. Am trăit cu intensitate fiecare cadru pe care l-ați filmat. Craiul e deosebit pentru noi cei care iubim muntele.

    • @outdooradventuretrekking
      @outdooradventuretrekking  Před 29 dny

      Vă mulțumim și noi că ne sunteți alături și ne urmăriți. 🤗 Așa este. Piatra Craiului e un tărâm unde visul oricărui iubitor de munte devine realitate, o realitate frumoasă. 😍

  • @emiliaemi208
    @emiliaemi208 Před měsícem

    Câtă grandoare există în acești munți. Mă uit deja a 3-a oară la filmarea asta și nu mă pot sătura de cât de frumos poate fi.

    • @outdooradventuretrekking
      @outdooradventuretrekking  Před měsícem

      Piatra Craiului este o nestemată a țării noastre. Un loc aparte pentru noi, iubitorii de munte. 😍

  • @cameliamoldovan8634
    @cameliamoldovan8634 Před měsícem

    Niste peisaje ce te lasa fara cuvinte. Orice cuvant e prea mic pentru a descrie ce am trait noi acolo 💚

    • @outdooradventuretrekking
      @outdooradventuretrekking  Před měsícem

      A fost o experiență grandioasă și vom reveni cu siguranță pe aceste cărări magice. 🤗

  • @DeliaSabau-ho2ed
    @DeliaSabau-ho2ed Před měsícem

    Cand ai reușit să filmezi, eram așa absorbită pe unde pun piciorul și de peisaj! Ce grandios și puternic e Craiul, iar tu, in acest superb film ne-ai surprins și pe noi! Eram acolo, în mijlocul splendorii! Multumim Bogdan!

    • @outdooradventuretrekking
      @outdooradventuretrekking  Před měsícem

      Mulțumesc frumos pentru aprecieri! 🤗 Am filmat și eu cu mare atenție și grijă la locul unde pun piciorul. A meritat efortul deoarece ne rămâne o amintire frumoasă cu aceste locuri de excepție .😍

  • @AnamariaAlmasan-se8ly
    @AnamariaAlmasan-se8ly Před měsícem

    Breathtaking ❤

  • @marinicatoth1127
    @marinicatoth1127 Před 20 dny

    ❤❤❤❤❤❤❤❤