Raluca Onuc
Raluca Onuc
  • 84
  • 5 021 859
Cum ar trebui sa arate adaptarea la gradinita - Simona Sitov, psiholog clinician
Ca mama a trei copii, cred din toata inima ca parentingul se invata. Cred ca e un limbaj pe care trebuie sa-l exersam in fiecare zi pana cand devine parte din comunicarea din casa. Au auzit, probabil, de milioane de ori ca nu ai cum sa-ti cresti copiii din carti, dar ma gandesc cu groaza cum ar fi aratat relatia cu copiii mei daca n-as fi citit absolut nimic pana azi.
Cred ca e important sa acceptam ca nu suntem perfecti, ca gresim si ca am trait poate o viata intreaga acorati de convingeri care ne-au tras in jos. De aceea e nevoie sa citim, ca sa ne imbunatatim relatia cu noi, iar mai apoi sa putem cladi o relatie stransa si sanatoasa cu copiii nostri.
Simona Sitov este psiholog clinician si specialist in analiza comportamentala aplicata, care lucreaza cu copii de peste 20 de ani. Discutia cu ea a fost ca o gura mare de aer. Ma bucur atat de mult sa stau de vorba cu oameni ca ea, de la care am atat de multe de invatat.
Simona ne-a explicat cum arata o perioada de adaptare blanda intr-o gradinita, cum se programeaza copiii nou-veniti, la ce sunt atente cadrele didactice in momentul in care cunosc un copil nou si care sunt efectele adaptarii fortate si a rupturii provate de aceasta.
A fost o discutie extrem de interesanta care sper sa va ajute si pe voi. Daca sunt intrebari, le asteptam cu drag aici sau pe Instagram.
Instagram:
ralucaonuc
zhlédnutí: 975

Video

BIRTH VLOG - TRAVALIU +NASTERE NATURALA
zhlédnutí 29KPřed rokem
Dupa experienta unei cezariene, am decis ca pe al treilea copil sa-l nasc natural. In ciuda multor oameni din jurul meu care nu m-au sustinut sa nasc natural dupa o cezariana, am reusit. L-am nascut pe Isaac pe 23 octombrie 2021, natural, fara niciun fel de medicamentatie si faca nicio complicatie. 3650 gr, 60 cm Te iubesc, Isaac si iti multumesc pentru ca ai fost atat de curajos. Fara tine, nu...
Evolutia sarcinii pana in saptamana 25 + numele bebelusului
zhlédnutí 8KPřed 3 lety
Dragilor, Cu chiu cu vai am reusit sa filmez, dupa multe saptamani in care nu s-a ivit sub nicio forma momentul oportun si dupa multe intamplari nefericite in timpul filmarii. :)) Iata ca e aici, v-am povestit in 15 minute tot ce s-a intamplat in 25 de saptamani. Sper eu ca tot, iar daca am ratat ceva, va astept cu mare drag pe Instagram. Puteti sa-mi scrieti oricand, la orice ora. Eu imi dau t...
Prima vacanta impreuna - peripetiile din avion + conditii de calatorie
zhlédnutí 3,6KPřed 3 lety
Hello, Hello! ❤️ Va spuneam zilele trecute ca drumul pana in Dubai a fost o adevarata aventura pentru noi. 🤦🏽‍♀️ Daca sunteti curiosi la ce m-am referit, gasiti in acest clip toata povestea.☺️ Pe langa asta, am vorbit putin si despre primele zile din vacanta noastra si bineinteles si despre conditiile de calatorie legate de covid. 🙈 P.S Am filmat o parte din acest clip cu zoom-ul activat. Mi-am...
Brioșe cu brânză și aromă de ciuperci
zhlédnutí 1,3KPřed 3 lety
Buna, dragilor Aceasta este a cincea rețetă pe care o fac cu vedeta noastra F1 Gourmet cu aromă de ciuperci și ierburi. O rețetă extrem de rapidă și delicioasă. Timpul de preparare este de 10 minute, iar fiecare porție are 162 kcal. Enjoy! Aștept cu drag să-mi scrieți. Iata conturile mele de socializare: Instagram: ralucaonuc...​ Facebook: ralucaonuc/​​​​​ Pentru ins...
Paine prajita cu salata de rosii și ciuperci - reteta perfecta pentru vara
zhlédnutí 1,7KPřed 3 lety
Daca tot vine vara, ma gandeam sa va pregatesc o reteta super simpla si perfecta pentru acest sezon. Si avand in vedere ca asta e perioada in care mai toata lumea intra pe salate, ca deh, trebuie sa aratam bine la plaja, o salata v-am pregatit si eu. Dar nu orice salata. Este o reteta Herbalife Nutrition, iar ingredientul „secret” este, bineinteles, F1 Gourmet cu aroma de ciuperci si ierburi. U...
Insarcinata cu al treilea copil + Reactia sotului la aflarea vestii
zhlédnutí 22KPřed 3 lety
Waaaaa! Parca ieri va aratam cum au reationat familiile noastre la aflarea vestii ca vom deveni parinti de gemeni. Ia uite cum istoria se repeta. Sunt insarcinata din nou, de data asta cu un singur copil. :)) Asta e povestea sarcinii mele, spusa pe scurt. La finalul clipului gasiti si reactia sotului meu la aflarea vestii. Ne cerem scuze pentru ca vorbeam in soapta, dar copiii dormeau si nu voi...
Falafel - reteta in 10 minute
zhlédnutí 1,7KPřed 3 lety
Hello! Hello! Avem reteta noua Herbalife Nutrition, cu acelasi F1 Gourmet cu aroma de ciuperci si ierburi. De data asta am pregatit un falafel delicios. Se face in 10 minute, este bogat in proteine, vitamine si minerale. Eu iubesc falafelul si sper sa va placa si voua. Reteta o gasiti si pe blog: Aștept cu drag să-mi scrieți. Iata conturile mele de socializare: Instagram: ralucaon...
Shake F1 Gourmet cu aroma de ciuperci si ierburi
zhlédnutí 1,2KPřed 3 lety
Hello! Hello! Dacă sunt vegani prin zona, am o surpriza pentru voi. Noul F1 Gourmet cu aroma de ciuperci si ierburi poate fi folosit si ca inlocuitor al unei mese. Este perfect atat pentru pranz, cat si pentru cina. Bineinteles, nu e doar pentru vegani. E pentru toti cei care pun pret pe sanatatea si alimentatia lor. So, sper sa va placa acest clip și sa incercati si voi aceasta supa crema abso...
Paste cremoase cu aroma de ciuperci - RETETA
zhlédnutí 2,1KPřed 3 lety
Paste cremoase cu aroma de ciuperci - RETETA
Gemenii mei, la 11 luni
zhlédnutí 8KPřed 3 lety
Gemenii mei, la 11 luni
Placintele cu fructe uscate - Reteta pentru masa de Craciun
zhlédnutí 918Před 3 lety
Placintele cu fructe uscate - Reteta pentru masa de Craciun
Prajitura festiva Bundt - reteta pentru masa de Craciun
zhlédnutí 2,1KPřed 3 lety
Prajitura festiva Bundt - reteta pentru masa de Craciun
Trei variante diferite pentru începutul în autodiversificare + alimente interzise
zhlédnutí 11KPřed 3 lety
Trei variante diferite pentru începutul în autodiversificare alimente interzise
Panettone - rețetă pentru masa de Crăciun
zhlédnutí 1,7KPřed 3 lety
Panettone - rețetă pentru masa de Crăciun
Bebe Cuisine - Pancakes cu banane si scortisoară 6 luni +
zhlédnutí 39KPřed 3 lety
Bebe Cuisine - Pancakes cu banane si scortisoară 6 luni
Ezra & Noah | Prima petrecere a gemenilor nostri
zhlédnutí 12KPřed 3 lety
Ezra & Noah | Prima petrecere a gemenilor nostri
Prima vacanta cu gemenii nostri
zhlédnutí 7KPřed 3 lety
Prima vacanta cu gemenii nostri
Cum am slabit 30 de kg dupa sarcina mea gemelara
zhlédnutí 18KPřed 4 lety
Cum am slabit 30 de kg dupa sarcina mea gemelara
Clatite cu banane - rețetă
zhlédnutí 2KPřed 4 lety
Clatite cu banane - rețetă
Gazpacho - reteta
zhlédnutí 1,4KPřed 4 lety
Gazpacho - reteta
Clatite palacsinta - reteta
zhlédnutí 4KPřed 4 lety
Clatite palacsinta - reteta
Vaffe belgiene - desert in 5 minute
zhlédnutí 9KPřed 4 lety
Vaffe belgiene - desert in 5 minute
Cu gemenii la vaccin
zhlédnutí 25KPřed 4 lety
Cu gemenii la vaccin
Reactia sotului cand si-a vazut copiii pentru prima data
zhlédnutí 26KPřed 4 lety
Reactia sotului cand si-a vazut copiii pentru prima data
Cu gemenii la primul control medical
zhlédnutí 44KPřed 4 lety
Cu gemenii la primul control medical
Jurnal de sarcina gemelara | Bagajul meu de maternitate
zhlédnutí 24KPřed 4 lety
Jurnal de sarcina gemelara | Bagajul meu de maternitate
Jurnal de sarcina| Vergeturi, dureri, kg depuse + scurt QA (+ ce se intampla cu Sunny)
zhlédnutí 21KPřed 4 lety
Jurnal de sarcina| Vergeturi, dureri, kg depuse scurt QA ( ce se intampla cu Sunny)
Insarcinata cu gemeni | Cum au reacționat parintii
zhlédnutí 59KPřed 4 lety
Insarcinata cu gemeni | Cum au reacționat parintii
Nunta noastra!
zhlédnutí 12KPřed 5 lety
Nunta noastra!

Komentáře

  • @mihaitaionut
    @mihaitaionut Před měsícem

    Bun episodul

  • @GeorgianaPana-bm1te
    @GeorgianaPana-bm1te Před 4 měsíci

    ce frumosi

  • @GeorgianaPana-bm1te
    @GeorgianaPana-bm1te Před 4 měsíci

    ce frumosi sunt gemenivoștrii🤱

  • @MariaDima-xg4vb
    @MariaDima-xg4vb Před 6 měsíci

    Eu am 1.70 și la sfârșitul sarcini aveam 86 kg înainte de bebe aveam 60 …. Acum după mastere am 78 și nu știu cum sa slăbesc ajutați-mă va rog

    • @saiomam722
      @saiomam722 Před 4 měsíci

      Si eu! Exact aceeasi inaltime, exact aceeasi greutate!

  • @elenanicolee
    @elenanicolee Před 6 měsíci

    Este tarziu la 9 luni inceperea autodiversificarii?

  • @PinOnTheMap
    @PinOnTheMap Před 6 měsíci

    Îmi poți spune te rog dacă ai născut privat sau la stat și unde?

  • @DianaLuciana-
    @DianaLuciana- Před 7 měsíci

    www.youtube.com/@DianaLuciana-

  • @adinabuciuman8501
    @adinabuciuman8501 Před 7 měsíci

    Cat de frumos! Asa ar trebui sa fie posibil pt fiecare mamica care isi poarta bebele 9 luni in burtica, sa aiba parte de o nastere blanda, putand sa beneficieze de aceasta ora magica, unica, care este atat de fireasca. Felicitari! Sunteti frumosi si binecuvantati!

  • @Adelaa.simionescuu
    @Adelaa.simionescuu Před 8 měsíci

    Ce drăguți sunt cei mici 😍 Eu pățeam pe picioare fese să am semne vergeturi mici vase firicele sparte în piele fără a fi însărcinată apărute din senin nu știu dc 🤷🏻‍♀ sunt foarte slabă

  • @GabrielBenkeOficial
    @GabrielBenkeOficial Před 9 měsíci

    Esti minunata nu cred ca exista om pe manant care SA nu te iubeascā

  • @diiiiiiiianna
    @diiiiiiiianna Před 9 měsíci

    Am plans 😢😢😢 mai am puțin și vine și al meu Isaac❤❤❤❤ Fiti binecuvântați!!

  • @danablaga3402
    @danablaga3402 Před 9 měsíci

    U de stati

  • @danablaga3402
    @danablaga3402 Před 9 měsíci

    Ce baieti frumosi aveti

  • @ioanaalexandra5754
    @ioanaalexandra5754 Před 9 měsíci

    Ce emotionant. 🥰🥰

  • @stanagherghere6788
    @stanagherghere6788 Před 10 měsíci

    La ce vârstă ai început autodiversificarea?

  • @teodoracristian1953
    @teodoracristian1953 Před 10 měsíci

    Felicitări, ați fost norocoasa... Alte pacientele de ale doamnei doctor cu nvdc n au avut parte de norocul acesta și nici bebelușii lor... Care sunt acum îngerași în cer!

  • @lorippv6519
    @lorippv6519 Před 11 měsíci

    Hei Raluca🥰 La cat timp ai facut controalele in sarcina gemelara?

    • @RalucaOnuc
      @RalucaOnuc Před 11 měsíci

      Hey, spre final ma chema destul de des, o data pe saptamana, pentru ca aveam colul scurt si ne era teama sa nu nasc mai devreme decat trebuia. Dar inainte de povestea cu colul, o data pe luna, aprox, poate si mai rar la inceput ♥️

    • @lorippv6519
      @lorippv6519 Před 11 měsíci

      @@RalucaOnuc multumesc! Si eu sunt insarcinata cu gemeni si ma cheama lunar la control si mi se parea destul de rar (avand in minte faptul ca sarcinile gemelare sunt mai riscante). O sa incerc sa am rabdare si incredere ca totul decurge bine ☺️

  • @deealuv1
    @deealuv1 Před rokem

    Buna, va urmăresc cu drag pe instagram, acum deja 3!❤❤❤ Daca vedeam clipul cand eram insarcinata, poate nu ma alegeam si eu cu atatea vergeturi :( Pare in prima poza pe ai pus o aici, ca ai facut destul de intinse si tu pe burtica, insa acum nu mai par asa, tocmai ai postat reel ul cu costumele de baie. Ai descoperit vreun secret si dupa naștere, se mai pot aplana cumva? 😢😢

  • @efimiabudean3565
    @efimiabudean3565 Před rokem

    Cei care ati transformato o sa infloriti .

  • @tiganiidinromania7410

    FELICITARI FELI!!!!

  • @luponicolae9290
    @luponicolae9290 Před rokem

    sora mea o sa aibă doi cemeni ❤

  • @Paiangan
    @Paiangan Před rokem

    Dacă se dădea shaorma gratis era plin . Așa e românul 🤦‍♂️😄

  • @mariusstancu2430
    @mariusstancu2430 Před rokem

    Ce model este caruciorul care l ati avut la gemeni?

  • @valibarbu1710
    @valibarbu1710 Před rokem

    Ce dor îmi era de voi.

  • @ioncataraga9038
    @ioncataraga9038 Před rokem

    ...ce facea cetățeanul cela... 4:40...😂

  • @capsunicaroz8598
    @capsunicaroz8598 Před rokem

    Felicitari multe pt atitudinea simpla si simpatica 👏👌🥰☺️

  • @rebecastein7840
    @rebecastein7840 Před rokem

    ❤❤❤❤

  • @Ella-pe3sm
    @Ella-pe3sm Před rokem

    Vin târziu cu un comentariu,acum am reușit să te văd,și wow atât de multă voință și dorința de reușită ,clar că atunci când vrei sa faci ceva se găsesc soluții pentru orice ,mai ales că romanul este știut că este inventiv,,referitor la un alt comentariu care spune că este ff scump ceea ce faci/făceai pe atunci ,,felicitări ! Mulțumesc că ai împărtășit această experiență cu noi 😊

    • @RalucaOnuc
      @RalucaOnuc Před rokem

      Multumesc mult, Ella. Te imbratisez! 🫶🏼

  • @lord5453
    @lord5453 Před rokem

    czcams.com/video/qYC-d5KwCak/video.html

  • @sorinachidovat2758
    @sorinachidovat2758 Před rokem

    Doamneeee🥰🥰 am 3 nasteri naturale, ultima a fost in urma cu 3 luni, exact prin aceleasi stari am trecut si eu si totusi cu acest video am reusit sa plang din nou, sa retraiesc alaturi de tine ❤️

    • @RalucaOnuc
      @RalucaOnuc Před rokem

      Te puup! Da, e un moment cu o incarcatura emotionala foarte mare. E unic! ♥️♥️♥️

  • @annamariaprodan
    @annamariaprodan Před rokem

    Mi au dat lacrimile, văzându te in salon plângând. Am avut un dejavu cu ce am trăit eu la câteva zile după tine, pe 28. După 27 de ore de travaliu dureros. A apărut băiețelul nostru 🤍✨ Felicitari, Raluca!

    • @RalucaOnuc
      @RalucaOnuc Před rokem

      Te puup! Multumesc mult! Stiu ce inseamna travaliu lung. Am stat si eu peste 20 de ore. Te admir! Felicitari! ♥️ Nasterea naturala iti da cu adevarat un sentiment unic, greu de descris in cuvinte.

  • @simonaionescu6097
    @simonaionescu6097 Před rokem

    Ce emoții! Am plâns...atat de frumos!

  • @adelaionesi203
    @adelaionesi203 Před rokem

    Ce bine ca ai scapat... si destul de rapid. Felicitari! Sa fi'ti sanatosi!

  • @ananistor1805
    @ananistor1805 Před rokem

    ❤❤❤

  • @danaiuga3273
    @danaiuga3273 Před rokem

    Sa va trăiască minunea, ce emoționant am plâns și eu așa puternic a fost impactul , sunteți o familie frumoasa !❤❤

  • @nelamariana3761
    @nelamariana3761 Před rokem

    Nu plânge iubita O să fi Ok

  • @nelamariana3761
    @nelamariana3761 Před rokem

    Buna frumoasa Ce bine că ai postat Sănătate multa Ești o mama sotie minunata Respect ❤️❤️❤️❤️

  • @catalinferdinand913

    Feli esti buna nu comentez ,dar sunt singurul care a observat un paznic pe fundal care se pișa in nesimtirea lui razand la camera?in plina zi in plin centrul vechi?hai sa fie cu noroc atunci ,spor in nesimtire .

  • @lazarsorinel5849
    @lazarsorinel5849 Před rokem

    Da ,ai dreptate ,te nasti cu acest dar ,sotia mea a fost balerina la baletul din Sankt Petersburg ,acesti oameni iubesc si traiesc aceasta meserie

  • @Familiacopiilor
    @Familiacopiilor Před rokem

    Felicitari !!

  • @andreeaamoraritei424

    Al meu bebe are 10 lunite, încercăm autodiversificarea dar sunt puțin speriata cu înecatul. Spre exemplu bebe al meu nu cred ca reușea sa mănânce o clătită fără sa nu se înece deși le mesteca în gingii... Nu știu cum sa procedez cu el. Un sfat te rog?

  • @cristinabianca6958
    @cristinabianca6958 Před 2 lety

    Buna Raluca! 😊 La cat timp dupa cezariana putem relua activitatea sportiva (am 2 luni post partum si mi-ar placea sa pot incepe sa fac abdomene). Multumesc! 😊

    • @RalucaOnuc
      @RalucaOnuc Před 2 lety

      Hello! Cel mai bine e sa il intrebi pe doctorul tau. Eu am inceput dupa vreo 3/4 luni, dar am vb cu el inainte 🤗

    • @cristinabianca6958
      @cristinabianca6958 Před 2 lety

      @@RalucaOnuc mulțumesc pentru răspuns! ☺

  • @clairedeluna2116
    @clairedeluna2116 Před 2 lety

    Ce fain era sa începi direct cu rețeta și sa nu dau atâta skip 🙄

    • @RalucaOnuc
      @RalucaOnuc Před 2 lety

      Inteleg ca ti-ar fi placut sa incep direct cu reteta, dar sunt unele mamici care probabil au nevoie de informatiile pe care le-am oferit la inceput despre autodifersificare. 🤗 retete scurte gasesti pe instagramul meu, @ralucaonuc Te pup

    • @roxana-gratielavoican1311
      @roxana-gratielavoican1311 Před rokem

      Spune insa informatii folositoare! 😊🤗

  • @lenutatims313
    @lenutatims313 Před 2 lety

    E de la lichide

  • @hardoxion1923
    @hardoxion1923 Před 2 lety

    Ăla se pisa pe perete in văzul tuturor.

  • @hardoxion1923
    @hardoxion1923 Před 2 lety

    Unde sunt autoritățile române locale??

  • @danconstantin7467
    @danconstantin7467 Před 2 lety

    👋🙋

  • @marygh7490
    @marygh7490 Před 2 lety

    💙💛❤

  • @marygh7490
    @marygh7490 Před 2 lety

    Dumnezeu exista!

  • @Beatriss93
    @Beatriss93 Před 2 lety

    Un videoclip atât de frumos! O voce caldă care m-a calmat încă din prima secundă, m-a făcut să îmi schimb părerea despre nașterea naturală și m-a încurajat să vreau sa fac asta! Creștere ușoară și multe bucurii să vă aducă micuții îngerași!

    • @RalucaOnuc
      @RalucaOnuc Před 2 lety

      ♥️♥️♥️ mi-ai facut o mare bucurie cu mesajul tau