Hanu' cu Bragă
Hanu' cu Bragă
  • 48
  • 174 012
10. Hanu' cu Bragă - Pribegita
Piesa aceasta este dedicată tuturor celor care din varii motive au plecat din locul unde s-au născut și au început o nouă viață în altă parte iar în urmă au lăsat "ceva". Acel ceva care parcă nu își mai are locul și rostul în noul "loc", dar nu îl poți șterge, e în tine; câteodată te ajută iar alteori te încurcă. Unii se mai întorc în virtutea acelei nostalgii, alții niciodată. Cei care se întorc de obicei suferă o decepție pentru că nu mai e locul așa cum îl știau ei. Fiecare etapă a vârstei își lasă o anumită amprentă asupra locului, totul este subiectiv și devine tot mai greu să trăiești între două lumi.
Într-un fel sau altul, toți pribegim pe acest pământ. Rătăcim de ici colo, ca într-o barcă de pe un mal pe altul dar, știm că adevărata destinație nu e aici ci "acolo".
Soluția ar fi sa trăim aici și acum precum spune și Eminescu în poezie:
Cu mâne zilele-ți adaogi,
Cu ieri viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua cea de azi.
Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El și răsare undeva.
Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-același vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleași frunze cad.
Naintea nopții noastre îmblă
Crăiasa dulcii dimineți;
Chiar moartea însăși e-o părere
Și un visternic de vieți.
Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înțeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Și-nvârte universu-ntreg.
De-aceea zboare anu-acesta
Și se cufunde în trecut,
Tu ai ș-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.
Cu mâne zilele-ți adaogi,
Cu ieri viața ta o scazi,
Având cu toate astea-n față
De-a purure ziua cea de azi.
Priveliștile sclipitoare,
Ce-n repezi șiruri se diștern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.
zhlédnutí: 193

Video

9. Hanu' cu Bragă - Dansul Mestecenilor
zhlédnutí 259Před dnem
Mesteacănul, cu scoarța sa albă-argintie și frunzele delicate, este un simbol al eleganței naturale. Acest copac este asociat cu mediul înconjurător al pădurilor și câmpurilor, amintindu-ne de rădăcinile noastre în natură. Conectarea cu natura este esențială pentru a ne regăsi și a găsi răspunsuri la întrebările profunde ale vieții. Între Simplitate și Elegantă: Imaginea unui mesteacăn este ade...
8. Hanu' cu Bragă - Puiuleanca (Ambrozia)
zhlédnutí 426Před 14 dny
Puiuleanca (ambrozia) Piesa Puiuleanca a fost cântată de Ilie Cazacu, născut la Botoş - Fundu Moldovei, județul Suceava. El a fost unul dintre marii rapsozi ai Bucovinei care a cântat la fluier. Sunetele lui erau mărgelate, ca nişte picături de ploaie desprinse de streaşină, când nori-s bogaţi ori după ce se arată curcubeul. Ne-a plăcut mult titlul piesei, ne-a dus cu gândul la dragoste, la via...
7. Hanu' cu Bragă - Brazdă adâncă (Poloxia)
zhlédnutí 429Před 21 dnem
Paiul este un instrument aerofon cu ancie, construit din paie de secară sau din trestie (la momentul actual). Lungimea tubului este aleasă în funcţie de dimensiunea pe care o are segmentul tulpinii plantei, între cele două noduri. Prezenţa nodurilor la cele două capete ale tubului face ca instrumentul să fie mai puţin fragil în timpul cântatului. Ancia este decupată din trupul trestiei, la baza...
6. Hanu' cu Bragă - Geampara la Caval și Ocarină
zhlédnutí 2,6KPřed měsícem
Există un joc în sud-estul Europei pentru care nu există graniţe. Ritmul săltăreţ al acestei muzici balcanice este considerat folclor tradiţional de două regiuni alipite care fac parte din ţări vecine. Săltăreaţa geampara, jocul popular al Dobrogei, reprezintă folclor tradiţional şi pentru bulgari. Dansul şi cântecul de influenţă orientală este specific regiunii din sud-estul Europei care astăz...
Hanu' cu Bragă - Intro Tulnic la poalele Făgărașului
zhlédnutí 548Před měsícem
#Fagarasfest #fagaras #tulnic #doba #romania #mountains #nature De la inimi pentru inimi. Transmițând bucuria noastră către sufletele voastre. Mulțumim ! Video - Manu și Iulia.
5. Hanu' cu Bragă - A bătrânilor de pe Criș
zhlédnutí 552Před měsícem
"Pretutindeni în lume, mitologiile vorbesc despre virtuțile neobișnuite ale cântatului din fluier, de fascinația pe care o exercită glasul său: de pildă, mitologia indiană îl reprezintă pe zeul Krishna cântând din fluier "atât de frumos încât râurile încetau să mai curgă, păsările se opreau din zbor și coborau pe pământ ca să îl asculte, cu invidie" (Iosif Herțea, Cimpoiul și Diavolul, o povest...
4. Hanu' cu Bragă - Moțască
zhlédnutí 671Před měsícem
"La români, fluierul gemănat poate fi considerat un instrument aparte, prin forma sa deosebită de exprimare muzicală. În spațiul cultural românesc, fluierul gemănat are cele mai multe variante constructive, el fiind întâlnit sporadic în toate zonele țării. Majoritatea fluierelor gemănate au fost răspândite în mediul rural cu ocazia schimburilor de produse locale practicate cu ocazia târgurilor ...
3. Hanu' cu Bragă - Hora Barbaro
zhlédnutí 964Před měsícem
Hora, ne duce cu gândul la oamenii care se strâng de mână, fac un cerc și încep se se învârtă, de obicei în sensul acelor de ceasornic; totuși, în afara timpului; formându-se în acea clipă un ritual ancestral, fără ca oamenii să își dea seama. Ne mai duce și cu gândul la cultul solar reprezentat prin forme circulare, la cultul zeiței-mamă, la un Cerc Viu care se mai îndoaie, se mai strâmbă, dar...
2. Hanu' cu Bragă - Pastorala (Trisagion)
zhlédnutí 675Před 2 měsíci
"Şi voi, oile Mele, sunteţi turma pe care o pasc, iar Eu sunt Dumnezeul vostru, zice Domnul Dumnezeu." (Iezechiel 34, 31) Ascultând "Horea lungă ciobănească" de Ion Petreuș, Călin Han și-a dorit să o poată cânta și el cândva. Între timp l-a întâlnit la Cluj pe tânărul meșter Horațiu Neagoe de la care a aflat că această "hore" e făcută la fluier lung fără dop. Mari mulțumiri cu această ocazie pe...
1. Hanu' cu Bragă - Inspirație din Hodac
zhlédnutí 1,2KPřed 2 měsíci
Fluierul este cel mai vechi şi mai cunoscut instrument muzical al românilor - un obiect cultic cu care oamenii comunicau cu lumea spiritelor de dincolo. Materialul etnografic, lingvistic şi arheologic, confirmă ipoteza că, în vechime, fluierele se confecţionau dintr-un os al strămoşului, de unde ar fi rămas expresia populară „fluierul piciorului”, parte componentă a corpului uman. Ulterior, osu...
Hanu' cu Bragă - Rustem de munte ( Live Session)
zhlédnutí 6KPřed 4 měsíci
Dans tradițional românesc. Bărbătesc sau mixt, răspândit în Câmpia Dunării. În Oltenia se joacă în linie, cu brațele încrucișate în față sau la spate. În Muntenia se joacă în cerc, cu brațele prinse în lanț. Mișcarea este vioaie cu pași încrucișați ușor săltați care se execută pe loc și cu deplasări - înainte-înapoi - ori bilateral. Am ales să-l interpretăm la dobă și cimpoi, personalizându-l ș...
Hanu' cu Bragă - Dianca (Live Session)
zhlédnutí 3,8KPřed 5 měsíci
Inspirație la Poalele Făgărașului.
Hanu' cu Bragă - Cãrãbuș de Pãdureni - 2024 Live Session
zhlédnutí 1,7KPřed 5 měsíci
Hanu' cu Bragă - Cãrãbuș de Pãdureni - 2024 Live Session
Hanu' cu Bragă - Trezirea Ursului (Live session)
zhlédnutí 26KPřed 6 měsíci
Hanu' cu Bragă - Trezirea Ursului (Live session)
Hanu' cu Bragă - Boncănitu’ Cerbilor (Live session)
zhlédnutí 5KPřed 6 měsíci
Hanu' cu Bragă - Boncănitu’ Cerbilor (Live session)
Hanu' cu Bragă - Tăinuita
zhlédnutí 3,1KPřed 4 lety
Hanu' cu Bragă - Tăinuita
Hanu' cu Bragă - Dianca la drâmbã si caval
zhlédnutí 3KPřed 6 lety
Hanu' cu Bragă - Dianca la drâmbã si caval
Hanu' cu Bragă - Hudiţa bătută
zhlédnutí 5KPřed 6 lety
Hanu' cu Bragă - Hudiţa bătută
Hanu' cu Bragă - Între vechi si nou, nu-i decat o Doba si-un Caval
zhlédnutí 42KPřed 6 lety
Hanu' cu Bragă - Între vechi si nou, nu-i decat o Doba si-un Caval
Hanu' cu Bragă - Cavalosfera
zhlédnutí 16KPřed 6 lety
Hanu' cu Bragă - Cavalosfera
Caval nocturn. Vocea tobosarului din Sighisoara
zhlédnutí 1,4KPřed 6 lety
Caval nocturn. Vocea tobosarului din Sighisoara
Geamparaua spre amurg
zhlédnutí 1,7KPřed 6 lety
Geamparaua spre amurg
Înainte de Crăciun, alungăm spiritele rele
zhlédnutí 1,1KPřed 6 lety
Înainte de Crăciun, alungăm spiritele rele
Tilincuţă, Tilincuţă ... Dzâ'i acolo'n poieniţă
zhlédnutí 1,2KPřed 6 lety
Tilincuţă, Tilincuţă ... Dzâ'i acolo'n poieniţă
Rustem de pădure
zhlédnutí 4,6KPřed 6 lety
Rustem de pădure
Dansul mestecenilor
zhlédnutí 2,4KPřed 6 lety
Dansul mestecenilor
Sârbă ciobănească și brâu (poloxia)
zhlédnutí 13KPřed 6 lety
Sârbă ciobănească și brâu (poloxia)
Car fără boi. Bumbeierească lângă o moară.
zhlédnutí 1,4KPřed 6 lety
Car fără boi. Bumbeierească lângă o moară.
Hanu' cu Bragã - Puiuleanca
zhlédnutí 962Před 6 lety
Hanu' cu Bragã - Puiuleanca

Komentáře

  • @foxxiiyyy
    @foxxiiyyy Před 10 dny

    🔥🔥🔥🔥🔥 mi a luat o mintea razna ❤❤❤

  • @nadialaribi
    @nadialaribi Před 11 dny

    Minunat! ❤

  • @kokainhigh
    @kokainhigh Před 12 dny

    Phuiiii ....exceătional....mama daca era si o voce....bravo bravo!!!!Prima data va aud, abonament direct.....

  • @aditadima4246
    @aditadima4246 Před 15 dny

    extraordinar

  • @pinguin7881
    @pinguin7881 Před 15 dny

    o vrem pe spotify

  • @bogdanalistar1858
    @bogdanalistar1858 Před 16 dny

    Strigarea dacilor de altă dată..🫡

  • @CatalinTugui-us9tc
    @CatalinTugui-us9tc Před 16 dny

    Pur si simplu frumos 🙏

  • @dianastamate03
    @dianastamate03 Před 17 dny

    🌞🌞🌞

  • @paulwqeqwe8555
    @paulwqeqwe8555 Před 19 dny

    Până acum cea mai buna

  • @cristicatana9603
    @cristicatana9603 Před 22 dny

  • @CatalinTugui-us9tc
    @CatalinTugui-us9tc Před 25 dny

    Bãieti chiar va-ti intrecut pe SINE, tot RESPECUL 😘🙏.

  • @dianastamate03
    @dianastamate03 Před 25 dny

    Ce frumos se impleteste natura cu muzica!

  • @jonathanalexandru
    @jonathanalexandru Před 25 dny

    Ce capodoperă...

  • @sugipulaboule9
    @sugipulaboule9 Před 27 dny

    Platiti CASH oriunde mergeti, NU folositi cardul sau telefonul daca va iubiti familia si umanitatea

  • @user-px7wt5gq7b
    @user-px7wt5gq7b Před 27 dny

    Возрождение нации

  • @Neyreyan
    @Neyreyan Před 28 dny

    E prea buna muzica, ar trebui inclusa in patrimoniul Unesco. Traim intr-o lume unde toti fac politica si razboaie dar cumva muzica romaneasca a revenit si e mai buna. Care a fost inspiratia pentru melodie?

    • @hanucubraga6760
      @hanucubraga6760 Před 28 dny

      @@Neyreyan Sufletul. Mintea. Natura. Simțămintele de natură subiectivă. Mulțumim pentru aprecieri 🙏🏻

    • @CalinH
      @CalinH Před 26 dny

      Inspirația a fost primăvara când se trezește ursul din hibernare! Și natura deopotrivă!

    • @Neyreyan
      @Neyreyan Před 23 dny

      @@hanucubraga6760 poate o sa fie cea mai buna melodie din cariera:) A mai zis cineva in comentarii, o sa avem nevoie de foarte multi ani sa intelegem ce ati facut si mai multi ani sa apreciem cum trebuie. Oricum, multa bafta si sa raspanditi cultura asta cu multa energie si convingere.

    • @hanucubraga6760
      @hanucubraga6760 Před 22 dny

      @@Neyreyan 🙏🏻❤️

  • @burlacoleg171
    @burlacoleg171 Před měsícem

    Gata, e în playlist. Mulțam băieți.

  • @StefanGaming120
    @StefanGaming120 Před měsícem

    Foarte faina! ♥♥

  • @catalinmunteanu78
    @catalinmunteanu78 Před měsícem

    Foarte frumos băieți! ❤❤❤

  • @dianastamate03
    @dianastamate03 Před měsícem

    Waw! Ce frumos! Direct la mare m-a dus. 🎶🌊🌬

  • @CatalinTugui-us9tc
    @CatalinTugui-us9tc Před měsícem

    Scytia minor...❤ IT 🙏 După afirmaţia unor istorici antici: Herodot, Strabo, Polyaenus, Cassiodorus şi Iordanes, cetatea Tomisului ar fi fost întemeiata de marea regină a massageţilor. Tomiris, în urma victoriei ei asupra marelui rege persan Cirus al II-lea (576 - 529 î.Hr.) Massageţii, un popor misterios ca şi origine, ... Însuşi numele massageţilor este menţionat de către istoricii antici ca fiind „geţii cei mari”: *‘’Neam straşnic de tot* ... Massageţii îşi au originea din sciţi. Şi zicând massageţi e aproape cum ai zice solizi (graves), adică puternici, geţi - fortes Getae’’ (Iordanes - Getica).

  • @Dejo696
    @Dejo696 Před měsícem

    Super talentati..

  • @Dejo696
    @Dejo696 Před měsícem

    Hanu' cu Braga, felicitari pentru proiectul vostru, multumim ca ne incantati cu muzica voastra si pentru ca prin asta, ajutati sa nu ne uitam folclorul si originile noastre.

  • @vladm6892
    @vladm6892 Před měsícem

    ❤ minunat, pe cand pe Spotify?

  • @CosminRosian
    @CosminRosian Před měsícem

    Bravoooo Călineeee !!!! ...... Îmi pare rău că nu te mai văd cu frații de la Subcarpați de ceva vreme. Cine știe... Poate in viitor o să colaborați iarăși!

  • @rayzaxaca1094
    @rayzaxaca1094 Před měsícem

    Artă, zic! Felicitări pentru efortul depus!

  • @rayzaxaca1094
    @rayzaxaca1094 Před měsícem

    Artă!

  • @rayzaxaca1094
    @rayzaxaca1094 Před měsícem

    Cimpoiul, cimpoiul! Pe vremuri, nu foarte îndepărtate (anii 1980 - 1990), instrument al muntenilor, al păstorilor... Superb și foarte îngrijit cântecul! Bravo!

  • @paulpatratanu7269
    @paulpatratanu7269 Před měsícem

    Minunat!

  • @aboniceseialexandra5666
    @aboniceseialexandra5666 Před měsícem

    Bravo!!!

  • @vladimirgorea8714
    @vladimirgorea8714 Před měsícem

    bravo! drumul drept e ingust si greu, dar e singurul care ajunge la lumina

  • @piotrkowalewski1111
    @piotrkowalewski1111 Před měsícem

    This is insane!

  • @Andre-2004
    @Andre-2004 Před měsícem

    Foarte fain!

  • @CatalinTugui-us9tc
    @CatalinTugui-us9tc Před měsícem

    👍❤️ IT

  • @horigyparnasus
    @horigyparnasus Před měsícem

    Frumos de-a dreptul!!

  • @danielgrigore8680
    @danielgrigore8680 Před měsícem

    Mulțam frătane!

  • @SyncRomania
    @SyncRomania Před měsícem

    Asa ceva e de simtit si de trait live. ❤

  • @catalinmunteanu78
    @catalinmunteanu78 Před měsícem

    Foarte frumoasă interpretarea! 👏❤️🙏

  • @catalinmunteanu78
    @catalinmunteanu78 Před měsícem

    Foarte frumos! 💚🙏

  • @aurelaurel3958
    @aurelaurel3958 Před měsícem

    Felicitări ,pentru dragostea pe care o manifestați pentru folclor!❤

  • @Transylvanian_Werewolf98
    @Transylvanian_Werewolf98 Před měsícem

    Faină melodie! Din ce zonă sunteţi?

  • @catalinmunteanu78
    @catalinmunteanu78 Před měsícem

    ❤❤❤

  • @geomike2054
    @geomike2054 Před měsícem

    Muzica asta nu se aude, se simte in suflet!

  • @dianastamate03
    @dianastamate03 Před měsícem

    Faină piesa! Faină și lansarea de Sfânta Maria Magdalena. 🌼🌼🌼

  • @anghelcostinescu383
    @anghelcostinescu383 Před měsícem

    🕊❤️

  • @madness-lifex3004
    @madness-lifex3004 Před měsícem

    Îmi oferă un sentiment mistic, ancestral.

  • @Dan-dd4zs
    @Dan-dd4zs Před měsícem

    Fratia Ursului. Fratia Lupului.

  • @CatalinTugui-us9tc
    @CatalinTugui-us9tc Před měsícem

    Pentru perpetuarea celor paria sâ manele lor 🤮!!!? Sâu cine stie 🤔 o fi oare asta?, " ,anihilarea " celor pe cale de disparitie"! ... vre probabil ,a dzâscii cântu ista!!!? cu mare sigurantã , mai ales a perpetuãrii celor 🤔🤔🤔🤔👉paria, pe plai, plai mioritic,???🤔? Oare??? 🤔 Pin sci valahie a mai scie s-ar sciela???🤔 Adictia plaiu mioritic, dzâc IO, vre a dzâscii??? , 🤮🤮🤮, sâ mort sâ sciu, mã intorc sâ vâ pun pscilea- tzâvâ in bãtz! Sâ imi fac sciuboti din ie 🤮 sâ tolbâ di sãjetzâ 👺👺👺... Merci pt. incãlzirea sufletului! ,🙏 Un oarecare,🐉🐺

  • @dragosionescu8863
    @dragosionescu8863 Před měsícem

    Ne încântați urechile.... una și una

    • @hanucubraga6760
      @hanucubraga6760 Před měsícem

      @@dragosionescu8863 🙏🏻 Tare mulțumim pentru apreciere!

  • @jonathanalexandru
    @jonathanalexandru Před měsícem

    Tot așa!!